NORME DE PROTECŢIE SI SECURITATE IN MUNCA

NOXELE PROFESIONALE IN UNITATILE SANITARE

Ingrijirea bolnavilor nu este lipsită de pericol. Pe de o parte, bolnavii prin bolile de care suferă, pe de altă parte, aparatura
şi materialele cu care se lucrează pot avea repercusiuni grave - uneori chiar fatale - asupra personalului. Personalul de
îngrijire îşi asumă acest risc din momentul în care se dedică profesiunii alese. Volumul şi intensitatea riscului pot fi însă foarte
mult reduse printr-un comportament corect la locul de muncă, precum şi printr-o serie de măsuri de protecţie, menite să evite
efectele dăunătoare ale muncii cu bolnavul.
Cauzele generale producătoare de accidente şi boli profesionale în munca medico-sanitară sunt: umezeala, curentul electric,
explozia gazelor sub presiune, efortul fizic incorect dozat, acţiunea substanţelor toxice, caustice, corosive şi inflamabile.
• Umezeala apare ca o noxă profesională, în special, în serviciile de balneologie şi hidroterapie, precum şi în unele ramuri de
fizioterapie, dar în condiţii neadecvate de muncă pot apărea în orice serviciu medico-sanitar, acţionând asupra personalului care se
ocupă cu igiena, îmbăierea bolnavilor şi întreţinerea curentă a spaţiului de spitalizare. Umezeala apare ca o noxă profesională în toate
unităţile spitaliceşti la spălătorii, chiar dacă acestea sunt mecanizate.
• Curentulelectric prezintă pericolul electrocutării. Energia electrică se utilizează pe scară largă atât pentru diagnostic cât şi pentru
tratament. Serviciile de radiodiagnostic şi radioterapie, cele de explorări funcţionale, electro- şi actinoterapie cât şi celelalte ramuri ale
medicinii utilizează energia electrică pentru punerea în funcţiune a aparaturii de specialitate cum sunt electrocauterele, fierbătoarele şi
sterilizatoarele electrice .
• Explozia gazelor este, de asemenea, posibilă. Pericolul este mai mare în serviciile de anestezie, reanimare, fizioterapie (băi
carbogazoase, aerosoli), unde se lucrează cu oxigen, bioxid de carbon şi aer comprimat în butelii, sau diferite substanţe anesteziante
generale, ca: eter, ciclopropan, protoxid de azot şi altele, acestea din urmă fiind şi inflamabile.
Substanţele toxice, caustice şi corosive, precum şi cele inflamabile prin depozitare, etichetare, mânuire, transport şi
transvazare incorectă, spălarea recipientelor incomplet golite reprezintă surse posibile de accidente şi îmbolnăviri profesionale. Orice
substanţă utilizată în spitale pentru dezinfecţie, dezinsecţie, curăţenie şi întreţinerea curentă, materialele folosite pentru explorări
funcţionale, ca şi medicamentele trebuie considerate ca toxice şi deci periculoase pentru organismul uman. Munca cu aceste substanţe
necesită o atenţie deosebită, întrucât ele pot pătrunde în organism nu numai pe cale digestivă, ci şi prin inhalare sau prin piele. Unele
dintre ele - în aparenţă complet inofensive - se acumulează în organism şi îşi manifestă efectul toxic numai după formarea unor
depozite, în cursul bolilor intercurente sau în cursul unui surmenaj.
• Efortul incorect dozat constituie, de asemenea, o noxă profesională frecventă în activitatea de îngrijire a bolnavilor. Organizarea
incorectă a serviciilor, amplasarea lor dispersată, circuitele prea complicate, ca şi sistemele de semnalizare învechite, lipsa
ascensoarelor fac ca personalul să parcurgă în cursul unei ture de serviciu triplul distanţei acceptabile (de 4 km) sau şi mai mult.
Ridicarea sau schimbările de poziţie a bolnavilor imobilizaţi la pat, transportul acestora cu targa sau căruciorul necesită o tehnică
corectă, pentru a nu se produce vătămări ale sistemului locomotor al personalului (febră musculară, discopatii, întinderi de ligamente
etc).
Cauzele specifice muncii medico-sanitare producătoare de accidente şi boli profesionale sunt: iradiaţiile ionizante, razele
ultraviolete, infecţiile din spitale, sensibilizarea faţă de unele medicamente, dezinfectante sau alte substanţe chimice, munca cu
bolnavii iresponsabili moral şi penal.
• Iradiaţia cu raze ionizante :în serviciile de radiodiagnostic, radioterapie şi radiumterapie, precum şi în cursul examinărilor şi al
tratamentelor cu izotopi radioactivi. Atât razele Roentgen, cât şi cele emanate de substanţele radioactive au proprietăţi ionizante care
se acumulează în organism şi adesea se manifestă numai după o perioadă de activitate sub acţiunea acestora. Cantitatea maximă de
raze ionizante pe care organismul o poate tolera zilnic, timp îndelungat, fără să-i afecteze sănătatea se numeşte doză tolerantă, care
nu trebuie depăşită. Această doză poate fi controlată cu ajutorul dozimetrelor. Pericolul razelor ionizante este mărit de faptul că
obiectele din jur devin surse secundare de raze ionizante si pot afecta:organele hematopoietice şi glandele sexuale, ceea ce duce la
modificarea tabloului sanguin, anemii, sterilitate;frecvente sunt şi leziunile cutanate (dermatoze, dermatite), leziunile unghiilor,
căderea părului, ulceraţii, cataracte timpurii. Razele Roentgen lezează oul fecundat şi au efect periculos asupra embriogenezei. Razele
ionizante au şi acţiune cancerigenă.
• Razele ultraviolete sunt utilizate în serviciile de fizioterapie, precum şi pentru dezinfecţie (servicii de primire, săli de operaţii şi
anexe, saloane de nou-născuţi, saloane de bolnavi). Acestea acţionează, în special, asupra ochilor şi tegumentelor. Efectul lor se
manifestă, în primul rând, asupra mucoaselor conjunctivale, dar, uneori, lezează irisul şi retina. La nivelul tegumentelor, razele
ultraviolete produc un eritem difuz; iradiaţia mai puternică produce şi vezicule.
• Sensibilizarea faţă de medicamente, dezinfectante sau alte substanţe chimice este, frecventă. Sensibilizarea poate fi
locală şi să intereseze numai tegumentele venite în contact cu substanţa în cauză sau poate fi generală şi să producă erupţii
generalizate, febră sau chiar stări de şoc care pun în pericol viaţa persoanei sensibilizate.
• Munca cu bolnavii în serviciile de psihiatrie sau în mod accidental şi la alte secţii de spital cu bolnavii psihici reprezintă un
pericol deosebit pentru integritatea corporală a personalului de îngrijire. Din acest motiv, în aceste secţii lucrează de preferinţă oameni
dotaţi cu o constituţie fizică mai robustă şi specializaţi pentru această muncă.
• Infecţiile nosocomiale reprezintă forma cea mai tipică a riscului profesional în munca cu bolnavul.(secţiile de boli
infectocontagioase, în spitalele de tuberculoză şi pneumologie, precum şi în secţiile şi serviciile de dermato-venerologie). Infecţiile
intraspitaliceşti se transmit pe cale aerogenă (prin inhalare), pe cale digestivă (prin ingestie), prin contact direct sau sunt inoculate prin
soluţiile de continuitate ale tegumentelor, în special prin leziunile produse cu instrumentele folosite la bolnavi sau sunt transmise prin
vectori, mai ales de insecte: purici, păduchi, căpuşe, ţânţari sau chiar prin bolnavi (rabia). Cunoasterea modului de transmitere al
fiecărei afectiuni, de catre personalul sanitar reduce riscul aparitiei infectiilor nosocomiale.
ECHIPAMENTUL DE PROTECŢIE Şl ŢINUTA ASISTENTULUI MEDICAL LA LOCUL DE MUNCĂ
Echipamentul trebuie menţinut totdeauna în stare impecabilă, de curăţenie perfectă iar folosirea echipamentului de protecţie este
obligatorie pentru as.med. Echipamentul obişnuit se compune dintr-un halat alb, bluză şi fustă sau pantaloni de culoare alba,boneta
alba,incaltaminte comoda,silentioasa,de preferat de culoare alba. La serviciile de radiologie, în timpul expunerii personalului acţiunii
razelor Roentgen (sprijinirea bolnavilor adinamici, imobilizarea copiilor mici, efectuarea clismelor cu substanţe de contrast în timpul
irigoscopiei etc.) se va purta în mod obligatoriu un şorţ de cauciuc îmbibat cu săruri de plumb, care să acopere neapărat organele
genitale interne.
Tehnicile care expun tegumentele sau mucoasele as.med.impun (contact direct cu sângele sau alte produse biologice sau
patologice ale bolnavului in prelevări de sânge, îngrijirea plăgilor, tratamente dermato-venerice, asistarea puncţiilor pleurale,
abdominale, asistenta la naştere si ţinând cont că fiecare bolnav poate să fie potenţial infectat cu HIV, HBV sau cu alţi germeni
infecţioşi, fără manifestări clinice,)utilizarea mănuşilor de unică folosinţă şi, la nevoie, ochelari sau masti Halatele, măştile şi
mănuşile utilizate în timpul intervenţiilor chirurgicale, nu fac parte din echipamentul de protecţie, acestea fiind purtate cu alt scop.
Echipamentul de protecţie în timpul liber, precum şi hainele de stradă în timpul serviciului, se păstrează în dulapuri strict
individuale, aşezate în filtrul de personal. Filtrul de personal este format din două garnituri de dulapuri aşezate în încăperi separate,
despărţite prin camera de baie (de preferinţă cu duşuri). La intrarea în serviciu, personalul va dezbrăca hainele de stradă în prima
încăpere aşezându-le într-un dulap. Trece apoi prin camera de baie, iar de aici într-o altă încăpere, unde îmbracă echipamentul de
protecţie, pe care îl scoate dintr-un alt dulap. Hainele de oraş nu vor fi păstrate niciodată în acelaşi dulap cu cele de protecţie. La
părăsirea spitalului se va proceda invers
Echipamentul de protecţie trebuie să fie totdeauna perfect curat. Durata de purtare a unei garnituri de echipament nu poate fi fixată
la un număr minim de zile, în schimb durata maximă nu poate depăşi 3 zile. îmbrăcămintea de protecţie trebuie să se schimbe imediat
ce se murdăreşte sau se mototoleşte. Petele de sânge, de bilă sau chiar de medicamente sunt dezgustătoare pentru bolnav. Halatul rupt,
lipsa nasturilor, echipamentul incomplet produc la bolnavi o impresie nefavorabilă asupra asistentei, pe care o etichetează ca
neglijenţă.
 Exteriorul asistentei să fie totdeauna demn de seriozitatea muncii pe care o îndeplineşte motiv pentru care sunt din tinuta as.
med.vor lipsi: bijuteriile care (inelele)împiedică spălarea perfectă a mâinilor,coafura extravagantă ,unghiile lungi .
PROFILAXIA ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE Şl PROTECŢIA MUNCII ÎN UNITĂŢILE SANITARE
Cauzele care pot genera accidente sau îmbolnăviri profesionale în munca de îngrijire a bolnavilor sunt multiple, însă pot fi evitate
dacă se respectă normele generale şi speciale de protecţie a muncii.(modul igienic de viaţă, călirea organismului, purtarea corectă a
echipamentului de protecţie)la care se adauga o serie de alte măsuri prevăzute şi în legislaţia noastră, obligatorii pentru fiecare
persoană care lucrează în cadrul unităţilor sanitare, indiferent de funcţie.Persoanele care intră prima dată sau după o întrerupere mai
lungă de 30 de zile la locul lor de muncă, precum şi cei transferaţi în alte locuri de muncă trebuie să fie instruiţi asupra măsurilor
specifice de protecţie a muncii la locul unde vor lucra. Acest instructaj, numit introductiv, se repetă la anumite perioade care, în
funcţie de pregătirea persoanei şi locul de muncă, variază de la 1 la 6 luni şi poartă numele de instructaj periodic . Instructajul
trebuie să cuprindă şi metode de utilizare a aparatelor electrice, iradiante, ale celor ce funcţionează sub presiune, precum şi modul de
mânuire şi transport al substanţelor toxice, caustice şi inflamabile.
Dotarea locurilor de muncă cu pericol de incendii cu extinctoare este obligatorie. Conţinutul lor trebuie reîmprospătat la termen.
-Gazele comprimate în butelii se utilizează numai cu reductoare de presiune, a căror stare de funcţionare se verifică lunar.
Amplasarea buteliilor se face la o distanţă cât mai mare de sursele de căldură şi, în limita posibilităţilor, în afară de clădire.
-Oxigenul se înmagazinează în rezervoare tubulare de oţel, cu pereţii groşi şi rezistenţi, în care este comprimat până la o presiune de
120-150 atm. -Tuburile se ţin vertical .în partea lor superioară se găseşte orificiul de umplere, prevăzut cu un robinet. Peste acesta se
înşurubează reductorul de presiune, care transformă presiunea înaltă din interiorul tubului într-o presiune mai scăzută, reglabilă după
necesităţile bolnavului .
-Transportul rezervoarelor în cadrul spitalului se face pe un cărucior cu roţi de cauciuc ; se va evita zguduirea sau lovirea cu ocazia
transportului. --Bomba se aşează în poziţie verticală. Se recomandă să fie fixată de perete cu ajutorul unui inel de fier.
-Rezervorul se va aşeză cât mai departe de sursele de căldură. Cât timp se degajă oxigen nu se va aprinde nici o flacără în apropierea
tubului.
-Robinetele şi garniturile bombei şi ale reductorului de presiune se utilizeazăneunse. Contactul oxigenului cu grăsimi sau uleiuri poate
da naştere la explozii sau incendiu. Din acest motiv, se va evita manipularea aparatului cu mâinile unse. îmbinările reductorului de
presiune se controlează numai cu săpun şi apă.
-Reductoarele trebuie verificate lunar. Robinetul buteliei trebuie deschis încet; dacă acest lucru nu este posibil, atunci robinetul se va
considera defect şi va fi dat la reparat.Din cauza pericolului de accidente, bomba de oxigen va fi utilizată numai de cei instruiţi special.
-Este interzisă utilizarea aparatelor electrice care pot produce scântei sau care se încălzesc până la incandescenţă, sterilizarea prin
flambare sau flambările de orice natură în sălile de operaţii sau în camerele anexe, în timpul anesteziei generale cu eter sau
ciclopropan şi oxigen. în cazul folosirii ciclopropanului se interzice folosirea lenjeriei din material sintetic, care în caz de explozie
arde pielea victimelor, şi se va asigura un înalt grad de umiditate a aerului.
-Autoclavele vor fi utilizate numai de către personalul special instruit, respectând presiunea şi temperatura pentru care sunt fabricate.
Aparatele de măsurat presiunea trebuie periodic verificate.
-Aparatele de formolizare vor fi verificate înainte de punerea lor în funcţiune privind permeabilitatea tubulaturii şi starea de
funcţionare a aparatelor de control. Ele vor fi utilizate numai sub supraveghere.
-Pentru prevenirea intoxicaţiilor, orice substanţă chimică sau medicamentoasă va fi ţinută în ambalaje etichetate. Transvazarea
unei substanţe oarecare, indiferent de natura ei, într-un recipient care poartă altă inscripţie - întrucât poate da naştere
la accidente - se pedepseşte prin lege. Recipientele care conţin substanţe chimice, detergenţi, acizi sau baze utilizate în
întreţinerea saloanelor, băilor, W.C.-urilor, sălilor de operaţie etc, ca şi cele cu substanţe utilizate la prepararea băilor medicamentoase
trebuie etichetate corect, indicând numele substanţei, concentraţia, precum şi scopul pentru care se utilizează.
-Manipularea substanţelor corosive sau caustice se va face numai cu mănuşi, şorţuri şi cizme de cauciuc şi se vor ţine la îndemână
substanţe neutralizante.
-Pentru evitarea efortului exagerat este bine să se utilizeze ascensoarele şi cărucioarele, iar schimbările de poziţie ale bolnavului să
se facă de către 2-3 persoane, evitându-se prin aceasta şi suferinţa inutilă a bolnavului. La ridicarea bolnavilor trebuie avut în vedere
ca baza de susţinere a picioarelor să fie cât mai mare, genunchii să fie uşor flectaţi, corpul aplecat înainte. în acest fel, centrul de
greutate coboară, se măreşte stabilitatea corpului, iar efortul de ridicare se execută, în primul rând, din genunchi şi în mai mică măsură
din coloana vertebrală. în vederea protejării forţei umane, se pot utiliza instalaţii şi aparatură electromecanică pentru mobilizarea,
întoarcerea, ridicarea şi aşezarea bolnavului din pat în fotoliu sau fotoliu rulant.
-Măsurile de protecţie trebuie respectate cu o deosebită stricteţe în mediu ionizant. Izotopii radioactivi ca şi razele Roentgen şi de
radiu au acţiune puternic nocivă asupra organismului şi din acest motiv trebuie evitate.
-La serviciile de roentgendiagnostic şi terapie, se vor purta şorţuri şi mănuşi din cauciuc, impregnat cu săruri de plumb sau de bariu.
Cu ocazia radiografiilor, în timpul expunerii filmelor, personalul va ieşi din cameră, expunerea făcându-se prin telecomandă.
-Personalul în cursul sarcinii nu trebuie trimis cu bolnavi la serviciile de Roentgen. Asistentele cu loc de muncă permanent la aceste
servicii, în perioada sarcinii să fie repartizate în alte locuri de muncă, unde nu sunt expuse razelor.
-Stocul de radiu şi izotopi radioactivi se ţine în încăperi cât mai îndepărtate de laboratoare sau saloane, în rezervoare speciale de
plumb. Transportul lor în cantităţi mici (ace, capsule cu conţinut de radiu, utilizate la terapie) se face în rezervoare uşoare, cu mânere
lungi, cu care se pot ţine cât mai îndepărtate de corp, ştiind că intensitatea radiaţiilor scade cu pătratul distanţei. Cantităţile mai mari
de substanţă radioactivă care emite raze y se transportă în rezervoare speciale cu pereţi groşi de plumb.
-Cu aceste substanţe se lucrează numai sub protecţia paravanelor de plumb, eventual în nişe speciale cu telemanipulatoare,
operatorul rămânând în afara nişei. Dirijarea lucrărilor se face prin vizoare de sticlă groasă, iradiaţiile făcându-se cu telecomandă, iar
supravegherea bolnavilor, prin ferestre prevăzute cu sticle groase având conţinut de plumb în cazul radiaţiilor
-Pentru efectuarea diluţiilor de substanţe radioactive şi injectarea lor intravenoasă sau intramusculară se utilizează tunul de
injectare, confecţionat din plumb, care oferă o protecţie perfectă a personalului.
-Aspirarea soluţiilor radioactive se va face numai cu pipete automate. Mirosirea preparatelor radioactive trebuie evitată. La anumite
manopere, care pot fi însoţite de formarea de praf de substanţă radioactivă, se vor utiliza măşti cu filtre speciale. Este bine ca aceste
manopere să se efectueze în dulapuri de sticlă bine închise, în pereţii cărora se găsesc mâneci de cauciuc care cuprind şi antebraţele
introduse în dulap sau instrumente dirijate din afară .
-Substanţele radioactive care rămân pe suprafaţa pielii sau a îmbrăcămintei continuă să emită radiaţii; de aceea, poluarea pielii trebuie
evitată lucrând numai cu mănuşi de cauciuc sau mai bine de clor-vinilin. îmbrăcarea şi dezbrăcarea lor trebuie efectuate corect.
Consumul de alimente şi fumatul la locul de muncă sunt strict interzise. Unghiile se vor tăia cât mai scurt. în nici un caz nu se va lucra
cu mâinile zgâriate sau cu răni, deoarece acestea favorizează pătrunderea substanţelor radioactive prin piele.
Inainte de ieşirea de la locul de muncă, mâinile trebuie bine spălate şi se vor detecta eventualele poluări ale pielii, îmbrăcămintei şi
încălţămintei, luând la nevoie imediat măsurile de îndepărtare a urmelor de substanţă radioactivă.
-Purtarea hainelor de protecţie este obligatorie. Dacă acestea s-au impurificat cu substanţe radioactive trebuie imediat schimbate.
Este strict interzisă intrarea cu halatul cu care se lucrează la substanţele radioactive în saloanele de bolnavi sau în alte încăperi ale
spitalului.
-Bolnavul căruia i s-au administrat izotopi radioactivi cu scop de investigaţie sau de tratament devine şi el sursă de iradiaţii, până
când izotopul se epuizează sau se elimină din organism. De aceea, acesta va fi izolat de restul bolnavilor. Dejecţiile şi produsele lui
biologice sau patologice, conţinând de asemenea substanţe cu proprietăţi radioactive, vor fi manipulate cu aceleaşi măsuri de precauţie
ca şi însuşi izotopul.
-Aplicarea tuturor măsurilor de precauţie, întrebuinţarea izotopilor radioactivi înseamnă un risc oarecare, în special de
natură genetică. -Motiv pentru care , este bine ca manipularea lor să fie evitata de către persoanele sub 40 de ani.
Asistenta care îşi desfăşoară activitatea în instituţii unde se lucrează cu radiu sau cu izotopi radioactivi, precum şi în serviciile
Roentgen trebuie să poarte în mod obligatoriu dozimetre prevăzute cu filtre de metal .
-Personalul sanitar se sensibilizează adesea la diferite substanţe chimice sau medicamentoase cu care lucrează. De aceea este
important să se folosească mănuşi de protecţie cu ocazia manipulării medicamentelor şi chiar la lucrările de curăţenie şi de întreţinere
efectuate cu detergenţi şi alte substanţe chimice.
-In caz de sensibilizare pe cale aerogenă, contactul cu substanţa sensibilizantă nu poate fi evitat. Dacă încercările de desensibilizare a
persoanei respective nu reuşesc, aceasta se transferă într-un alt loc de muncă unde nu vine în contact cu substanţa respectivă.
O importanţă deosebită o are evitarea infecţiilor intraspitaliceşti. (nosocomiale)Prin infecţii intraspitaliceşti se înţelege orice
infecţie care se produce ca urmare a activităţii medico-sanitare. Profilaxia acesteia priveşte atât personalul cât şi bolnavii. în orice
spital se pot interna bolnavi care pe lângă afecţiunea lor de bază se găsesc în perioada de incubaţie a unei boli infecţioase. Aceştia
devin surse de infecţie atât pentru personal cât şi pentru ceilalţi bolnavi. în instituţiile sanitare cu perioade de spitalizare de lungă
durată este bine ca bolnavii nou-internaţi să fie ţinuţi în carantină o perioadă echivalentă cu timpul de incubaţie a majorităţii bolilor
infecţioase, evitân-du-se astfel apariţia unei epidemii.
Personalul de îngrijire va căuta să folosească tehnica aseptică în orice manevră cu bolnavul. îşi va ţine mâinile curate prin spălare
cu apă caldă şi săpun cât mai des, mai ales dacă s-a atins de produsele bolnavilor cu boli transmisibile, a lucrat în saloanele acestor
bolnavi sau în laboratoare. Va evita folosirea prosoapelor comune, după spălarea mâinilor, utilizând uscătoarele electrice, iar în lipsa
acestora, prosoape de unică folosinţă. După evacuarea bolnavilor contagioşi se va face dezinfecţia terminală a saloanelor, iar în timpul
îngrijirii lor se vor dezinfecta toate produsele şi materialele, lenjeria şi vesela scoase din saloane.
Pentru prevenirea infecţiilor aerogene în caz de epidemii, personalul de îngrijire va intra în saloane numai cu mască, pe de o parte
pentru a se feri de contaminare, pe de altă parte - putând fi şi el purtător de germeni - pentru a nu contamina pe bolnavi. Va căuta să se
expună cât mai puţin picăturilor Pfluge împrăştiate de bolnavul care tuşeşte, strănută sau vorbeşte. Personalul sanitar bolnav nu va
veni la lucru. Munca cu bolnavii se va organiza în aşa fel ca să prevină difuzarea infecţiilor de la un bolnav la altul sau de la bolnav la
personal. în vederea acestui scop, saloanele de bolnavi cu boli aerogene cu difuzibilitate mare (rujeolă, varicelă, gripă etc.) vor fi
deservite de personal separat, iar dacă acest lucru nu este posibil, bolnavii cu afecţiuni aerogene vor fi îngrijiţi ultimii. în celelalte
saloane se va reintra numai după 25-30 min, pentru a nu duce infecţia aerogenă şi altor bolnavi.
Pentru prevenirea infecţiilor cu transmisie digestivă se va evita contactul bolnavilor cu alimentele şi vesela altor bolnavi.
Spălarea veselei va fi însoţită şi de dezinfectarea ei, urmărind cu o grijă deosebită, circuitul alimentelor din mediul aseptic spre cel
septic şi împiedicând circuitul invers.
Personalul de îngrijire nu va mânca în timpul serviciului şi va renunţa la fumat la locul de muncă, pentru a nu duce mâinile -
eventual infectate - la gură. Va evita să dea mâna cu bolnavii şi va căuta să nu ducă mâinile la faţă sau la păr. Nu se vor utiliza
niciodată grupurile sanitare ale bolnavilor.
Ploştile şi urinarele vor fi spălate prin procedee automate cu apă fierbinte şi apoi dezinfectate sau sterilizate.
Pentru prevenirea infecţiilor de contact direct, precum şi a celor de inoculare, produsele patologice şi instrumentele utilizate vor
fi manipulate numai cu pense si cu mănuşi de protecţie. Instrumentele vor fi utilizate numai după o sterilizare corect efectuată, şi
asistentele vor evita lezarea tegumentelor cu cioburi de sticlă, instrumente tăioase sau alte obiecte care au venit în contact cu bolnavii.
Purtarea obligatorie a echipamentelor de protecţie, a halatelor de supraprotecţie, ţinerea hainelor de spital separat de cele de
stradă, îmbăierea înainte de părăsirea serviciului, trecerea prin filtrul personalului la părăsirea locului de muncă au drept scop evitarea
îmbolnăvirii personalului sau a familiilor lor prin infecţii interioare de spital.
Pentru prevenirea infecţiilor transmise prin vectori, bolnavii internaţi vor fi controlaţi şi la nevoie deparazitaţi înainte de a fi
duşi în salon.
-Periodic sau la nevoie se va face dezinsecţia sau deratizarea, distrugându-se astfel factorii transmiţători ai multor boli contagioase.
-In vederea protejării oraşului de materialului infecţios provenit din spitale, sistemul de canalizare al acestora este prevăzut cu un tanc
septic, în care se distrug toţi germenii infecţioşi proveniţi de la bolnavi, săli de operaţii, laboratoare .Dacă spitalul nu are tanc septic,
atunci dejecţiile provenite de la bolnavi cu boli contagioase, înainte de a fi vărsate în reţeaua de canalizare, vor fi amestecate în părţi
egale cu cloramină 10%, var cloros sau cu un alt dezinfectant puternic pe o durată de trei ore.