INGRIJIREA PACIENTULUI

CU

REUMATISM ARTICULAR ACUT

1
 I. Argument

Reumatismul articular acut este o boală inflamatorie a țesutului conjunctiv,

consecința tardivă a infecțiilor faringiene cu streptococ beta-hemolitic de grup A,
prin mecanisme imunologice complexe.

Prin elaborarea acestui proiect ne propunem indentificarea și evidențierea

modalităților de investigare, îngrijire, prevenire și recuperare a unui pacient cu
reumatism articular acut.

Problemele pe care le poate prezenta pacientul cu reumatism articular acut și

de care trebuie să țină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire
sunt: durerea la început este localizată la nivelul articulațiilor și este însotită de
febră, cefalee.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

 Cunoșterea noțiunilor de anatomie și fiziologie;

Descrierea generală a reumatismului articular acut;

 Rolul autonom și delegat al asistentului medical pentru îngrijirea

pacientului cu reumatism articular acut;

 Procesul de îngrijire a pacientului cu reumatism articular acut;

 Educația pentru sănătate a pacientului cu reumatism articular acut:

2
 Competențe profesionale:

Asigurarea igienei pacientului;

Urmărirea și notarea în foaia de observație a funcțiilor vitale și

vegetative;

Cunoașterea și aplicarea regimurilor dietetice în reumatismul articular

acut;

Cunoaștera stilului de viață,a condițiilor de trai și muncă, a efectelor

asupra stării de sănătate;

Cunoașterea metodelor de administrare a medicamentelor;

Acordarea de îngrijire pentru prevenirea complicațiilor în diferite

afecțiuni;

Utilizarea rezultatelor evaluării pentru indentificarea priorităților în

îngrijirea pacientului și clasificarea unui plan al tuturor activităților de
îngrijire;

Cunoașterea pregătirii pacienților și a materialelor necesare pentru

recoltări de produse biologice, patologice;

Explorări funcționale, examen radiologic, etc.;

10. Realizarea educației în scopul prevenirii complicațiilor și menținerii

unui grad de sănătate.

3
 Am aplicat îngrijirea pe nevoi, iar dintre cele 14 nevoi fundamentale elaborate
de Virginia Henderson, pacientul prezentat în cazul meu, are afectate:

nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură (dificultate de mers și

mobilizare);

 nevoia de a se odihni (insomnii);

 nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca (se îmbracă cu dificultate);

 nevoia de a-și menține temperatura corpului în limitele normale (T=39oC).

În final am elaborat planul de îngrijire la un pacient cu reumatism articular

acut, respectând obiectivele generale ale proiectului.

Pe plan au fost evidențiate:

problemele de dependență;

 obiectivele de îngrijire;

 intervențiile autonome și delegate aplicate;

 evaluarea intervențiilor aplicate.

4
 II. Îngrijirea pacientului cu reumatism articular acut

Obiectiv 1:

Noțiuni generale de anatomie și fiziologie.

Aparatul locomotor este alcătuit din sistemele care participă pe de o parte la

susținerea corpului, iar pe de altă parte la locomoție sau la deplasarea diferitelor
segmente ale acestuia.

În alcatuirea aparatului locomotor intră;

- oasele și articulațiile , care formează sistemul osteo-articular, cu rol pasiv

în mișcare

 sistemul muscular, format din mușchi , reprezentând organe active ale

mișcării.

După forma lor, oasele se clasifică în:

Forma oaselor Exemple

1.Oase lungi- predomină
lungimea
2.Oase late - predomină lățimea și
înălțimea
3.Oase scurte - cele trei
dimensiuni sunt aproximativ egale
4.Oase neregulate
5.Oase pneumatice - conțin
cavități cu aer
Femur, tibie, fibula, humerus,
radius, ulna.
Coxal, omoplat, parietal, frontal,
occipital, stern.
Carpiene, tarsiene.
Vertebre, sfenoid, etmoid,
mandibulă.
Frontal, maxilar, etmoid, sfenoid.

5
 Există și oase cum ar fi rotula, care se găsesc în grosimea unui tendon
(tendonul evadricepsului femural). Aceste oase se numesc sesamoide. Există de
asemenea și oase alungite, cum ar fi coastele și clavicula, la care predomină
lungimea, dar nu prezintă diafiza și epifaza, cum au oasele lungi.

Oasele prezintă suprafețele articulare , acoperite de un cartilaj articular hialin,

de asemenea, prezintă apofize și tuberozități pe care se prind mușchii, cauzate de
tracțiunea acestora asupra oaselor, șanțuri determinate de presiuni exercitate asupra
osului.

Structura osului

Prin arhitectura sa, osul este adaptat funcției de a rezista la presiune și

tracțiune, supunându-se principiului “cu material puțin, maximum de
rezistență”.

Oasele lungi (diafiza) prezinta în centru canalul central, care adăpostește

măduva osoasă:

roșie la făt (formează hematii):

galbenă la adult (depozit de grăsime):

cenușie la bătrâni (fără funcție).

În jurul canalului se află o zonă de țesut osos compact, care are în structura sa
sisteme hawersiene (osteoane), unitățile morfo-funcționale ale țesutului osos.

În centrul osteonului se află canalul Hawers (vizibil la microscop), care

conține țesut conjunctiv și vase de sânge.În jurul canalului Hawers sunt dispuse 5-
30 lamele osteoblastice, în interiorul cărora sunt adăpostite osteocitele.

6
 În afara țesutului osos compact se dispune periostul, o membrană
conjunctivo-vasculară cu rol în creșterea osului în grosime și în refacerea țesutului
osos la nivelul fracturilor. Periostul este alcătuit din fibre conjunctive și este bogat
vascularizat și inervat. La exterior prezintă o pătură fibroasă, iar la interior o pătură
osteogenică, cu rol în formarea țesutului osos.

La locul de unire a diafazei cu epifiza, oasele tinere prezintă cartilajul de

creștere, responsabil de creșterea în lungime a oaselor, care încetează în jurul
vârstei de 20 de ani.

Epifizele au în structura lor:

țesut spongios în interior

țesut compact la exterior

Țesutul spongios este format din lamele osoase care se întretaie și

delimitează spații numite areole, pline cu măduva roșie. Areolele sunt echivalentul
canalului central din diafiza oaselor lungi.

Oasele scurte au la interior țesut spongios, cu areole, iar la exterior țesut

compact.

Oasele late au în interior țesut spongios, numit diplor, iar la exterior o

patură de țesut compact.

După cum am văzut, în canalul central al diafizei oaselor lungi, ca și în

areolele osului spangios din interiorul oaselor scurte și late, se află măduva
osoasă. Ea prezintă trei variații: roșie, galbenă și cenușie.

Măduva roșie are rol hematopoetic, la adult se află în țesutul spongios din
interiorul oaselor scurte și late, cât și în interiorul epifizelor oaselor lungi.

7
 Măduva galbenă se găsește în canalul central din diafizele oaselor lungi ale
adultului și este bogată în țesut adipos (rol de rezervă).

Măduva cenușie se gaseste in oasele persoanelor în vârstă, fara rol

functional.

Dezvoltarea și creșterea oaselor

Dezvoltarea oaselor are loc prin procesul de osteogeneză, care constă în

transformarea țesutului cartilaginos sau conjunctivo-fibros al embrionului și apoi al
fătului în scheletul osos al adultului.

Procesul are loc în două faze:

Faza de osificare primară, în care predomină procesele constructive în

urma cărora se realizează osul brut, nefuncțional;

Faza de osificare secundară (de remaniere), în care procesele

constructive se realizează concomitent cu cele de distrugere și care duce la
formarea osului funcțional, cu lamelele osoase dispuse pe direcțiile liniilor
de forță. După originea lor (țesut conjunctiv sau cartilaginos), oasele se pot
împărți în oase de membrană, dezvoltate prin ostificarea desmală și oase de
cartilagiu, dezvoltate prin osificare endontrală.

Osificarea desmală (de membrană) dă naștere oaselor bolții cutiei craniene,

partial claviculelor (corpul) și mandibulei. Această osificare realizează și
creșterea în grosime a oaselor lungi pe seama păturii interne (osteogene) a
periostului. În membrana conjunctivă, în niște zone numite centre de osificare,
fibrele colagene se înmulțesc și se adună în fascicule. Oseina (substanța preosoasă)
secretată de osteoblaste înglobează fibrele colagene.

8
 Prin mineralizarea oseinei (impregmentarea ei cu săruri fosfocoleice ) sub
acțiunea unor enzime, se formează lamele osoase. Osificarea iradiază de la centru
la periferie, repetându-se și în alte centre de osificare. Prin fuzionarea tuturor
centrelor de osificare se formează osul definitiv.

Osificarea encondrală dă naștere oaselor membrelor, oaselor scurte și

oaselor bazei craniului, de asemenea, prin acest tip de osificare se realizează
creșterea în lungime a osului la nivelul cartilajului de creștere (cartilajul diafizo-
epifizar). În modelul cartilaginos al unui os lung apar puncte de osificare, mai întai
în diafiză, ulterior și în epifiză. Aceste puncte se numesc puncte de osificare
primitivă. Într-o primă etapă, celulele cartilaginoase, se multiplică, se hipertrofiază,
după care încep să degenereze, lasând în locul lor niște cavități. În jurul acestora, în
substanța fundamentală a cartilajului se depun săruri de calciu formează o serie de
linii (travee) directoare.

În etapele următoare, din pericondru, membrana care acoperă modelul

cartilaginos, pleacă muguri conjunctivo-vasculari, care pătrund în cavități, distrug
pereții acestora și le transformă în canale pline cu țesut conjunctivo-vascular, care
înaintează progresiv în piesa cartilaginoasă. În țesutul conjunctiv din canale începe
procesul de osteogeneză. Celulele mezenchimale se așează pe pereții traveelor,
devenind osteoblaști, care încep să secrete oseina (substanță preosoasă). Aceasta se
împregnează ulterior cu săruri fosfo-ciclice, formându-se astfel țesutul osos
primar. La oasele lungi, osteoclastele aduse de mugurii conjunctivo-vasculari
distrug osul primar și formează în partea centrală a diafizei canalulu medular.
Măduva din interiorul canalului medular se formează tot pe seama acestor muguri
conjunctivo-vasculari. În urma remanierii osoase se vor forma sistemele Hawers
în diafiză și țesutul spongios, în epifize și în oasele scurte.

9
 Osificarea epifizelor începe mai târziu, după ce ele au ajuns aproape de
dimensiunile definite.

Rămân cartilaginoase până în jurul vârstei de 20 de ani, doar cartilaele de

conjugare (diafizoepifizare sau de creștere). Celulele acestor cartilage profilefează
numai spre diafiză, realizând astfel procesul de creștere a osului (creșterea în
grosime este realizată de zona internă, osteogenă a periostului).

După ce procesul de creștere a încetat, epifizele rămân acoperite cu un strat

subțire de cartilaj hialin, numit cartilaj articular. În jurul vârstei de 20-25 de ani
,când creșterea în lungime a încetat, cartilajele de creștere sunt înlocuite de țesut
osos, iar epifizele se sudează la diafize. Punctele de osificare secundară apar mai
târziu în diferite regiuni ale osului, determinând formarea de apofize, tuberozități,
fețe articulare.

Osteogeneza este un proces general al organismului. Ea se face sub

influiența:

unor enzime cu rol de calcificare (fosfataze);

 a unor vitamine ( D, C, A);

 a unor hormoni ( hipofizari, tiroidieni, paratiroidieni, sexuali) ;

 a altor factori metabolici.

10
 Articulațiile

Articulațiile sunt structuri ce asigură legatura dintre oase, cu forma adaptată

rolurilor lor, asigurand mobilitatea și rezistența la presiune și tracțiune. Există două
tipuri de articulații:

1. Diartrozele - articulații mobile compuse din:

fețele articulare ale oaselor;

cartilajul articular, acoperă fețele oaselor și se continuă cu periostul;

meniscul, cartilaj ce se întrerupe între fețele articulare;

capsula articulară e un manșon fibros ce se inseră pe oase, menținându-le

în contact. Delimitează cavitatea articulară, la interior e căptușită de sinovială,
iar în exterior e acoperită de ligamente;

membrana sinovială e stratul intern al capsulei, bogat inervat si

vascularizat;

ligamentele sunt formațiuni fibroase, inserate pe oase;

cavitatea articulară e un spațiu virtual în interiorul articulației, ce conține o

lamă fină de lichid.

Aceste articulații sunt interesate de procese infamatorii și degenerative.

2. Sinartrozele - articulații fixe sau cu mobilitate redusă, fără cavitate

articulară, oasele sunt solidarizate prin țesut fibros, cartilaginos sau osos.

11
Mișcările în artioculații:

1. Mișcarile în ax transveral:

- flexia: mișcarea prin care segmentele articulare se apropie;

- extensia: mișcare opusa flexiei.

2. Mișcările în ax sagital:

- adducția: mișcare prin care segentul se apropie de trunchi;

- abducția: mișcare opusă adducției.

3. Mișcări în ax vertical:

- rotație.

4. Circumducția: este mișcare complexă ce totalizează mișcările de mai sus.

5. Mișcările în ax longitudinal:

- pronația: mișcarea de rotație prin care policele, halucele, antebrațul,

piciorul se rotează medial în jurul axului longitudinal;

- supinația: mișcarea opusă pronației.

12
 Articulațiile coloanei vertebrale :

- articulatiile intervertebrale articulează vertebrele între ele; au

mobilitate redusă dar prin însumare asigură flexie, lateroflexie, extensia

 si rotația coloanei vertebrale;

- articulația cranio-vertebrală - articulează occipitalul cu atlasul și axiul,

asigură flexie, lateroflexie, extensia și rotația capului;

- articulațiile costo-vertebrale - articulează coastele cu vertebrele, au rol

în mișcările respiratorii;

- articulația sacrolitică - articulează sacrul cu osul iliac și permit mișcarea

de basculare anterioară și posterioară a bazinului

Articulația toracelui:

- articulațiile sterno-costale - articulează perechile de coaste II-VII cu

sternul;

- articulațiile intercondrale - unesc cartilajele costale vecine;

- articulațiile sternale - articulează manubriul cu corpul sternului și cu

apendicele xifoid.

Articulația bazinului:

- articulația sacroiliacă;

- simfiza pubiană unește cele două oase coxale anterior.

Articulația membrului superior:

13
 - articulația sterno-claviculară - unește partea internă a claviculei cu
sternul, permițând mișcări de urcare și coborâre;

- articulația acromio-claviculară - unește partea externă a claviculei si

omoplatul, solidarizându-le mișcările;

- umărul, articulația scapulo-humerală - unește capul humeral cu

omoplatul și asigură flexia, extensia, rotația și circumducția membrului
superior;

- cotul - unește extremitatea interioară a humerusului cu extremitățile

superioare ale radiusului și cubitusului, asigurând flexia și extensia
antebrațului pe braț;

- articulația radio-cubitală distală - unește extremitățile inferioare ale

radiusului și cubitusului, permițând miscări de pronație și supinație.

- articulația radio-carpiană - unește cadiusul cu carpul;

- articulația cubito-carpiană - unește cubitusul cu carpul;

- articulația inercarpiană - unește oasele carpiene;

- articulația carpo-metacarpiene - unește carpiene cu metacarpiene;

- articulațiile degetelor metacarpo-falangiene - unește metacarpienele cu

prima falange asigurând flexia, extensia, abducția și adducția;
interfalangiene proximale și interfalangiene distale - unesc falangele
asigurând flexia și extensia;

- articulația policelui - este o artroculație metacarpo-falangiană cu mișcări

mai complexe: flexia, extensia, abducția, adducția și circumducția.

14
 Articulațiile membrului inferior:

- articulația coxo-femurală - unește cavitatea cotiloidă a coxalului cu

capul femural, permițând flexia, extensia, abducția, adducția, rotația și
circumducția;

- articulația genunchiului - unește condilii femurului cu rotula și condilii

tibiei cu ajutorul meniscurilor, permițând flexia, extensia, rotația;

- articulațiile tibio-peroniere superioare și inferioare sunt fixe;

- articulația gleznei (talo-crurală) - unește extremitățile inferioare ale

tibiei și peroneului cu astragalul, permițând mișcări de flexie dorsală și
plantară;

- articulațiile intertarsiene - unesc oasele tarsiene, permițând pronația,

supinația, abducția, adducția;

- articulația tarso-metatarsiană - unesc metatarsienele cu tarsienele;

- articulațiile metatarso-falangiene - unesc metatarsienele cu falangele

proximale; - articulatiile interfalangiene - unesc falangele intre ele

15
 Obiectiv 2:

Reumatismul articular acut.

Prezentare generală:

Definiția bolii:

Reumatismul articular acut este o boală inflamatorie a țesutului conjunctiv,

consecința tardivă a infecțiilor faringiene cu streptococ beta-hemolitic de grup A,
prin mecanisme imunologice complexe. Leziunile inflamatorii ale țesutului
conjunctiv interesează articulațiile, inima, seroasele, țesutul subcutanat, sistemul
nervos central, oasele și aparatul respirator.

Reumatismul articular acut este o boală poststreptococică apărând ca o

complicație tarvidă după o infecție faringiană cu streptococ betahemolitic, care
prin mecanisme imune umorale și celulare incomplet elucidate, determină
modificări inflamatorii ale colagenului.

Reumatismul articular acut se prezintă clinic ca o boală acută, febrilă în

general, cu tendințe de recidivă frecvente cu ocazia unor noi faringite steptococice.

Manifestările clinice majore sunt : poliartrita, cardita, coreea, noduli

subcutanați și eritemul marginal. În timp ce manifestările articulare ale
reumatisului articular acut sunt trecătoare, vindecându-se fără urme, cele cardiace
sunt importante și grave, putând conduce la invalidate ( endocardita, miocardita)
sau chiar moarte.

16
 Importanța carditei reumatismale rezultă din faptul că peste 40 % din totalul
bolilor cronice de inimă sunt de origine reumatică, iar înainte de 30 de ani
proporția crește la 90%.

Depistarea prcoce și tratarea corectă cu antibiotice a faringitelor streptococice

previn apariția reumatismului articular acut și a recurentelor.

Clasificare:

Incidența

Incidența reumatismului articular acut s-a redus semnificativ în toatre țările

dezvoltate, datorită creșterii nevelului de trai și tratamentului profilactic al
infecțiilor streptococice cu antibiotice.

La noi în țară, numărul bolnavilor de reumatism articular acut internați în

spitale a scăzut de peste 10 ori în unltimii 10-15 ani.

Factori favorizanți

Apariția reumatisului articular acut și a carditei reumatismale este influențată

de vârstă, infecții faringiene streptococice, severitatea evoluției clinice a primului
atac de reumatism articular acut, factori geografici și socio-economici.

Reumatismul articular acut este o boală a copilăriei. Peste 90% din cazuri
apar între 5 și 15 ani, perioada în care și incidența faringitelor streptococice este
mai mare. Boala este rară sub 4 ani și incidența ei scade progresiv dupa 15 ani.
Frecvența carditei este invers proporțională cu vârsta, apărând la peste 90% din
cazuri între 5 și 15 ani , la 15 %-40% între 16 și 30 ani și peste 6-5 % peste 31 ani.

Sexul nu influiențează apariția bolii. Femeile au o predilecție pentru apariția

coreei și a stenozei mitrale.

17
 Streptococul beta-hemolitic grupnm\-a A are un rol esențial în apariția
reumatismului articular acut.

Rata de apariție a reumatismului articular acut în cursul infecțiilor

streptococice este de 0,3 -3 %, fiind mai mare la cei cu faringite exudate și la cei
care trăiesc în aglomerații urbane. Peste 30% dintre bolnavii cu reumatism articular
acut au infecții faringiene streptococice asimptomatice netratate.

Streptococul se transmite de la o persoană la alta prin picăturile de salivă

produse prin strănut sau tuse.

Bolnavii netratați sunt sursa principală a răspândirii infecției streptococice

faringiene.

Persoanele sănătoase purtătoare nazal sau faringiene al streptococului

contribuie la răspândirea infecțiilor faringiene și a reumatismului articular acut.

 Etiologie :

Reumatismul articular acut este declanșat de infecții cu streptococ

betahemolitic grupa A localizat în căile respiratorii superioare, infecția precedă
boala, cu 7-20 zile, în medie 14 zile.

Agresiunea streptococică explică tabloul clinic de stare infecțioasă acută,

subacută, evolutivă sau recidivantă printr-un mecanism infecto-alergic. Rolul
streptococului betahemolitic din grupa A este dovedit din angina streptococică care
posedă boala și de eficacitatea profilaxiei de lungă durată cu pelicilină, care reduce
mult frecvența recidivelor. Patologia alergică se explică prin sensibilizarea
organismului de către streptococii betahemolitici din grupa A. Intervalul liber
dintre angină sau faringita inițială și puseul acut reumatismal - interval în care se
produc anticorpi - pledează penrtu rolul alergiei. Se pare că un rol important îl

18
deține existența unei consecințe antigenetice între streptococ și mușchiul cardiac.
În acest mod, anticorpii produși de streptococ ar hipersensibiliza inima și vasele,
cu apariția de autoanticorpi antimiocard. Infecția streptococică este factorul
determinant.

Simptomatologie :

Boala este precedată cel mai adesea de angină, amigdalită acută sau simplă
laringită. Urmează o perioadă de vindecare apărută de 1-3 săptămâni. În această
perioadă apare uneori o stare subfebrilă, cu astenie, artralgii și epistaxis- semne
cunoscute sub denumirea de sindrom postanginos. După 1-3 săptămâni de la
vindecarea anginei streptococice începe perioada de stare ,caracterizată prin:

Manifestări articulare:

- poliartrita acută mobilă, fugacee, care interesează mai multe

articulați în același timp, în special cele maro (șold, genunchi tibio-tarsiene) avînd
caracter inflamator (tumefiere, căldură, congestie și dureri);

- caracteristica de „mobilă”- conferită de faptul că inflamația

articulară se mută de la o articulație la alta (durata medie pentru o atingere
articulară fiind de 4-5 zile);

- mișcările articulare sunt foarte dureroase

Cu sau fără tratament, poliartrita se vindecă fără sechele;

 Manifestări generale:

febră aproape constantă, mai ales la copiii și adolescenții, cu puseuri

de hipertermie la fiecare nouă atingere articulară sau viscerală, reacționând la
salicilat sau cortizon;

19
 tahicardie la fel de constantă , persistând și după normalizarea
temperaturii;

paloare frapantă;

transpirații abundente;

uneori epistaxis.

Manifestări cutanate:

- nodozități Meynet de mărimea bobului de mazăre,

nedureroase, localizate în jurul articulațiilor inflamate;

- eritem marginat;

- eritem nodos.

Manifestări viscerale:

pleurezii;

congestii pulmonare;

nefrite;

hepatite;

dureri abdominale, uneori având caracter pseudo-apendicular.

Manifestări cardice: sunt cele care conferă bolii nota de gravitate,

justificând vechiul aforism potrivit căruia: “reumatismul linge articulațiile,
dar mușcă inima”.Sunt mai frecvente la copil și adolescent și mult mai rare
la adult. Termenul de cardită include afectarea miocardului și a

20
 endocardului. Obișnuit, lezinea cardiacă apare în prima săptămână de boala.
Atingerea cardiacă trece uneori neobervată. Poate fi sugerată de creșterea
temperaturii (nejustificată de prinderea articulațiilor).

Principalele semne clinice constau în:

asurzirea zgomotelor cardiace;

apariția suflurilor;

schimbarea caracterelor suflurilor preexistente, frecătură (semn

de pericardită);

atingerea miocardică minoră (tahicardie, zgomot de galop, suflu

sistolic apical, tulburări de ritm și conducere, în sperial P-R alugit) sau majoră
(insuficiență cardiacă cu evoluție ireversibilă).

Manifestări biologice:

- anemie discretă;

- hiperleucocitoză ;

- în special creșterea considerabilă a V.S.H.-lui și a

fibrinogenului.

- streptococul betahemolitic este prezent în exudatul faringian

în timpul anginei (înaintea instituirii pelicininoterapiei);

- titrul A.S.L.O. ( antistreotilizinele) este crescut 15 zile de la

debutul anginei.

Manifestările clinice majore ale reumatismului articular acut aunt:

21
 poliartrită;

cardita reumatismală;

endocardita reumatismală;

miocardita reumatismală;

pericardita reumatismală;

coreea;

eritemul marginal;

nodulii subcutanați.

 Diagnostic :

Nu există un test specific de laborator care să stabilească diagnosticul de

reumatism articular acut. Prin urmare, diagnosticul este unul clinic, însă necesită
dovezi de laborator microbiologice și imunologice.

Diagnosticul depinde de :

starea miocardului;

 importanța leziunilor valvulare;

 numărul recidivelor;

 apariția insuficienței cardiace și a altor complicații: grefa septică (

endocardita lentă), embolii, tulburări de ritm și de conducere.

Diagnosticul pozitiv al reumatismului articular acut

22
 Acesta se bazează pe evidențierea criteriilor Jones elaborate în 1922 și
revizuite în 1955.

Prezenta a două criteri majore sau a unui criteriu major și două minore
indică o probabilitate de reumatism articular acut. Observații recente au confirmat
caracterul satisfăcător al criteriilor Jones modificate pentru afirmarea
diagnosticului de reumatism articular acut și au arătat că elementele clinice
dominante sunt poliartrita și cardita, adeseori asociate.

Diagnosticul carditei se face prin evidențierea modificărilor clinice de

miocardită, pericardită, endocardită, precum și pe atestarea paraclinică a infecției
streptococice și a inflamației reumatismale active.

După Stellerman criteriile clinice majore care permit diagnosticul carditei

sunt:

sufluri cardice organice care nu au fost prezente anterior ;

mărirea cordului;

prezența insuficienței cardice;

frecături pericardice sau semne de exudat pericardic.

Apariția inechivocă a unora dintre cele 4 criteri clinice la un bolnav cu

reumatism articular acut confirmat clinic și biologic permit afirmarea
diagnosticului de cardită. Prezența acestor semne la bolnavi fără poliartrită sau alte
manifestări clinice de reumatism articular acut impune o largă explorare pentru
atestarea naturii reumatismale a carditei și excluderea altor cauze.

23
 Diagnosticul diferețial al reumatismului articular acut

Se face în raport cu tabloul clinic dominat și vizează în special diagnosticul

poliartitei și al carditei.

Poliartitra reumatismală trebuie diferențiată de alte artrite produse de boli de

colagen ( LED, poliartrită reumadoidă, etc.), infecții, septicemii, tuberculoză, etc.
Caracterul inflamator, migrator și saltant prinderilor articulare, antecedentele
recente de faringită streptococică, modificările de laborator care atestă natura
reumatismală a inflamațiilor articulare și proba terapeutică atestă natura
reumatismală a poliartritei.

Cardita reumatismală

Trebuie diferențiată de prolapsul de valvă mitrală, cardiopatiile hipertrofice

obstructive, mixomul atrial, manifestările cardice din bolile de colagen,
miocarditele și pericarditele virale și endocarditele infecțioase.

Examenul clinic și examenele ecocardiografice, EKG, radiologice și

biologice (ASLO, VSH, fibrinogen, culturi de exudat faringian, etc.) permit
afirmarea naturii reumatismale a modificărilor cadiace.

Cardita din reumatismul articular acut este o pancardită care implică

pericardul, miocardul, endocardul. În majoritatea studiilor publicate, 40-60 %
dintre cei cu reumatism articular acut au manifestări de cardită, care este
caracterizată prin una sau mai multe dintre următoarele semne:

tahicardie sinusală;

suflu de regurgitație mitrală;

zgomot 3 de galop;
24
 frecătura pericardică;

 cardiomegalie.

Introducerea ecocardiografiei a ajutat la indentificarea modificărilor minime

ale valvei mitrale, aceasta fiind prezente la 20 % dintre pacienții care nu au suflu
cardiac audibil. Pot fi asemenea prezente alungirea intervalului PR și manifestări
de insificiență cardiacă.

Vindecarea valvulitei reumatismale poate conduce la îngroșarea fibroasă și

aderentă, detetrminând cele mai inportante complicații ale reumatismului articular
acut, ca de exemplu stenoze și/sau insuficiențe valvulare. Valva mitrală este
implicată cel mai frecvent, urmată de valva aortică. Chiar afectări valvulare minore
pot determina susceptibilitatea la endocarditele infecțioase. Deși pericardita
reumatică poate cauza efuziune seroasă, depozitele de fibrină și chiar calcificări
pericardice, ea nu conduce la pericardita constructivă.

Poliartrita migratorie este prezentă la cel mult 75% din cazuri, cel mai
frecvent afectând gleznele, articulațiile pumnilor, genunchii și coastele la interval
de câteva zile. De obicei nu afectează articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor și
rar implică articulația șoldului. Salicilații și antiinflamatoarele produc rezoluția
promptă a simptomelor articulare și de aceea medicul nu trebuie să le prescrie până
nu a apreciat dacă artrita este migratorie. Artrita din reumatismul articular acut este
foarte dureroasă. Durerea poate fi controlată cu Codeină sau analgezice similare
până ce diagnosticul este stabilit. Trebuie înțeleasă diferența dintre artralgie
(durere articulară) și artrită (durere articulară și tumefacție). Prea des artralgia
este folosită (incorect) drept criteriu major.

25
 Coreea Sydenham apare la mai puțin de 10% dintre pacienții cu reumatism
articular acut.

Perioada de latență între debutul infecției streptococice cauzatoare și debutul

coreei Sydenham poate avea o durată de câteva luni. Deși diferă de alte
manifestări, acestă afecțiune a sistemului nervos central este o parte din complexul
reumatismului articular acut și trebuie tratată ca atare. Mulți pacienți care par a
avea numai coree, pot prezenta câteva decade mai târziu de valvulopatie
reumatismală tipică. Nu există nu test de laborator hotărâtor pentru stabilirea
diagnosticului de Coreea Sydenham, diagnosticul fiind unul de excludere.
Pacienților cu coree Syhenham trebuie să li se facă profilaxia secundară pentru
prevenirea atacurilor recurente, chiar dacă ei nu par a avea cardiopatie
reumatismală.

Noduli subcutanați și eritemul marginat sunt manifestări majore rare, fiind

de obicei prezente la mai puțin de 10% din cazuri.

Nodulii subcutanați sunt găsiți pe suprafețe de extensie ale articulațiilor, cel

mai frecvent la pacienții cu cardiopatie reumatismală îndelungată și sunt extrem de
rar la pacienții aflați la primul atac.

Eritemul marginat este o manifestare rară. Este o erupție maculară fugacee

cu margini rotunde de obicei localizate pe trunchi.

Criteriile minore sunt nespecifice și pot fi prezente în multe alte condiții

clinice.

Pentru a îndeplini criteriile Jones e nevoie de două criterii majore sau de

unul major si două minore, plus dovada unei infecții streptococice în
antecedente. Aceasta din urmă poate fi dovedita prin descoperirea germenului din

26
cultura sau prin demonstrarea existenței răspunsului imun la unul dintre antigenele
streptococice de grup A, determinate în mod obișnuit ( exmplu antistreptolizina 0,
antideoxiribonucleoza B, antihialuroidara). Deoarece diagnosticul de acuratețe al
reumatismului articulat acut are implicații ulterioare medicale și financiare,
clinicianul este obligat a evalua complet fiecare pacient până când suspiciunea
diagnostică este confirmată sau exclusă. Se consideră că piodermiile cu streptococ
de grup A nu predispun la reumatism articular acut.

Atât testele de laborator microbiologice cât și cele imunologice au un rol

important în confirmarea diagnosticului de reumatism articular acut și trebuie
încercată descoperirea microorganismului în exudatul faringian, deși streptococii
de grup A pot fi decelați în tractul respirator superior doar la 25-40 % din pacienți.

Dacă este folosit un test rapit de detecție antigenică și aceasta este nagativ
trebuie făcută o cultură de control din exudatul faringian. Este utilă realizarea a
două sau trei culturi din exudatul faringian atât timp cat suspiciunea diagnostică
există ,dar înainte de ințierea antibioterapiei.

Cel puțin 80% din pacienții cu reumatism articular acut au creșterea titrului
ASLO la momentul prezentării. Procentul pacienților care au dovada unei infecții
precedate de streptococ de grup A este crescut la 90% dacă se fac încă două teste
pentru anticorpi antistreptococi și anume anti-AND-aya B sau testul
antihialuronidaza. Dacă titrul inițial crescut este convingător, posibilitatea de a
demonstra o creștere a titrului de la faza acută spre covalescență este o cale mult
mai sigură pentru documentarea unei infecții recente. Diagnosticul trebuie serios
reconsiderat dacă se fac trei testări pentru anticorpi și nici unul nu face dovada unei
infecții precedente.

27
f. Evoluție și prognostic

Atacul acut evoluează 6-12 săptămâni. Formele de reumatism articular acut cu

cardită au o evoluție de 3-6 luni și în 5 % din cazuri se prelungește peste 6 luni
(“febră reumatismală cronică”).

Cardita singură sau asociată cu alte manifestări de reumatism articular

acut apare la 91% din cazuri la vârste sub 17 ani și ocazional la vârste peste 25 ani.
Severitatea carditei prelungește durata evolutiei reumatismului articular acut.
Terapia inflamatorie limitează manifestările clinice, dar pare a nu scurta evoluția
bolii. Leziunile valvulare cronice fibro-cicatriceale care producg modificări
hemodinamice (insuficiențiă mitrală,stemoză mitrală, insuficiență aortică, singure
sau associate) sunt singurele sechele serioase ale reumatismului articular acut.
Bolnavii cu miocardite reumatismale recurente pot dezvolta, de obicei în
asociație cu valvulopatii, un tablou clinic asemănător cardiomiopatiei dilatative.

Prognosticul bolii este excelent la bolnavii fără cardită la care vindecarea

apare la 94-96% dintre bolnavi și se menține peste 10 ani. Prognosticul este mai
prost la bolnavii cu cardită la care vindecarea completă a leziunilor cardice inițiale
se costată la 30% la 5 ani și 40% la 10 ani. Profilaxia cu Pelicilină a ameliorat
semnificativ prognosticul de reumatism articular acut, inclusive la cei cu cardită,
leziunilr valvulare cicatriceale apărând numai la 18% după 15 ani și la 30% după
10 ani.

28
 g.Tratament

Abordarea terapeutică a pacienților cu reumatism articular acut are două

componente necesare:

terapia antistreptococică;

terapia manifestărilor clinice ale bolii

În momentul diagnosticului, toți pacienții cu reumatism articular acut

trebuie tratați ca și cum au infecție cu streptococ betahemolitic de grup A
,chiar dacă germenul nu este descoperit în cultură!

În afara procentului relativ mare de astfel de pacienți care pot avea exudat
faringian negativ la momentul diagnosticului, unii pot avea numai câțiva germeni
prezenți in exudatul faringian.

Tratamenul curativ al reumatismului articular acut și al carditei

reumatismale au ca obiective:

eradicarea infecției streptococice;

reducerea proceselor inflamatorii;

prevenirea cardiopatiilor reumatismale cronice;

tratamentul complicațiilor carditei.

În perioada acută a bolii, măsurile generale constau în :

repaus la pat;

regim hidro-zaharat cu peste 1500 ml lichide pe zi;

29
 tratament simptomatic (combaterea febrei și a artralgiilor cu Codeină sau
acid propoxifenic);

 desfășurarea unui program de investigații pentru precizarea diagnosticului și

evaluarea evoluției.

Tratamentul atacului acut de reumatism articular acut

Severitate clinică Tratament

Artralgii, artrite, decii fără Analgezice
cardită Codeină
Acid proxyfenic
Artrită medie sau severă, fără Aspirină 90-100 mg/kg.corp/zi (2
cardita săptămâni)
Cardită cu sau fără cardiomegalie, Aspirină 60-70mg/kg.corp/zi (6
fără insuficiență cardică săptămâni)
Cardită cu insuficiență cardică Predinson 40-60 mg/kg scăzut
Manifestări cardiace treptat după 3 săptămâni
Aspirină-câteva luni

Eradicarea infecțiilor cu streptoco betahemolitic

Aceasta se face prin administrarea intra-musculară:

timp de 10 zile de Pelicilină cristalină 1.200.00 -1.600.000 U.I. pe zi la 6-8

ore sau

a benzatimpenicilinei (Moldamin, Extenciline, Bicilin) în doză unică de

600.000-1.200.00 U.I. i.m.

Mulți aleg benzatimpenicilină 6 i.m. ( o singură injecție i.m. de 1.200.00 U.I.)

pentru tratementul presupusei injecții streptococice, acesta este de asemenea
rezervat profilaxiei primare în prevenirea colonizării viitoare a tractului superior.

Benzatimpeliclina 6 a fost raportată a avea ca rezultat și o creștere tranzitorie

a vitezei de sedimentare a eritrocitelor.

30
 După terapia inițială antistreptococică, trebuie inițiată profilaxia
secundară pentru a preveni colonizarea ulterioară a tractului respirator superior cu
streptococi de grup A.

Recomandările Asociației Americane de Cardiologie și ONS sunt pentru

benzatimpelicilinei 6 i.m. -1.200.00 U.I.la fiecare 4 săotămâni sau Pelicilina V
per os (250 mg de două ori pe zi) sau dulfadizine (1gr./zi).

Studii recente au arătat că la indivizii cu risc înalt de recurență a

reumatismului articular acut ,benzatimpenicilina 6 i.m. la interval de 3
săptămâni este mai eficientă în scăderea riscului de recurență. Prevenirea
secundară nu trebuie întreruptă la pacienții cu cardiopatie reumatismală, la cei cu
istoric de atacuri multiple de reumatism articular acut sau la cei cu mai putin de 10
ani de la atac.

În caz de alergie la Penicilină se va administra Eritromicină

40mg/kg.corp.zi la copii si 1 gr./zi la aduți
Nu se recomandă folosirea tetraciclinei și a sulfamidelor, întrucât există
surse rezistente de streptococ la tetracicline.

După 10 zile de tratament antibiotic continuu, pacientul va fi inclus în

programul de profilaxie a recurentelor, deoarece reinfecțiile streptococice
determină forme prelungite de cardită care duc la determinări valvulare severe.

Tratamentul antiinflamator al reumatismului articular acut și al carditei

constă în administrarea de salicit de sodiu sau a derivațiilor cortizonici, la
pacientii cu forme severe de cardită. Aceste medicamente influențează
simptomatologia clinică, combat anemia, anorexia și alte simptome, dar nu sunt
curative și se pare că ar prelungi evoluția bolii.

Administrarea substanțelor antiinflamatorii va fi întârziată până la

confirmarea diagnosticului deoarece atât Aspirina cât și Prednisonul pot masca
natura reumatismală a inflamației articulare și a carditei.

La bolnavii cu forme minore de cardită, fără insuficiență cardiacă sau

pericardită, se recomandă Salicilatul de sodiu sau Aspirină în doze de
100mg./kg.corp/zi, administrate per os la interval de 4 ore, după mese sau după

31
ingestia de lapte, pentru limitarea iritației gastice produse de salicilați. Dozele de
atac se mențin în medie 14 zile după care, în raport cu dispariția febrei și a aritmiei
și modificarea probelor biologice, se reduc la două treimi din dozele inițiale, în
administrare la intervale de 6 ore, menținându-se tratamentul timp de 6-12
săptămâni. În cursul tratamentului pot apărea greață, vărsături, hiperpnee,
reducerea auzului, polipnee, etc.

In formele medii si severe de cardită și îndeosebi la cei cu insuficiență

cardiacă, cardiomegalie semnificativă și/sau pericardită se recomandă folosirea
acrodioterapiei, care reduce mai rapid și eficient inflamația cordului decît
Aspirina.

Cel mai larg folosit în practică este Prednisonul administrat în doză de 1,5
mg/kg.corp/zi timp de 2-3 săptămâni, după care se reduc dozele cu 5 mg. La 3-4
ile, menținându-se tratamentul de 8-12 săptămâni.

Tratamentul se poate continua cu Aspirină timp de 3-4 săptămâni pentru

evitarea fenomenului de rebound.

Terapia cortizonică nu este superioară Aspirinei în prevenirea bolilor

valvulare reziduale. În timpul terapiei cu Prednison se recomandă regim hiposodat
și administrarea intermitentă de diuretice.

Pacientii cu poliartrită fără cardită pot fi tratați numai cu codeină până se

stabilește natura reumatismală a poliartritei. Tratamentul reumatismului articular
acut fără cardită se bazează pe administrarea Aspirinei în doze de 6-9 gr/zi la
bolnavii cu o greutate peste 70 kg și în doze proporțional mai mici la cei cu
greutatea mai mică.

Dozele vor fi reduse la 2/3 și ulterior la 50% din valorile inițiale în raport cu
dispariția febrei și artritei și ameliorarea semnelor biologice ale inflamației
reumatismale ( VSH, Proteina C-reactică).

Terapia medicală pentru manifestările reumatismului articular acut depinde de

statusul clinic al pacientului. Pentru adulți cu artrite din reumatism articular acut
sunt foarte eficienți salicitații în doze ce ajung până la 2 gr. de 4 ori/zi, apărând
îmbunătățire clinică evidentă , adesea în mai puțin de 12 ore.

32
 Dacă nu apare această îmbunătățire promptă trebuie reconsiderat diagnosticul
inițial. Salicilații pot fi administrați pentru o perioadă de 4-6 săptămâni și apoi
trebuie scăzuți treptat pentru a preveni rebound-ul. Rebound-ul activității
reumatismale poate apărea la câteva zile până la 2-5 săptămâni de la întreruperea
tratamentului antiinflamator, mai frecvent la sistarea terapiei cu Prednison. Aceasta
se caracterizează prin febră, atrlagii sau artrită și eventual apariția suflurilor, a
pericarditei și a fenomenelor de insuficiență cardiacă.

În trecut pacienții cu reumatism articular acut erau ținuți în repaus total ,în pat
,mai multe luni. Aceasta nu este recomandabil decât dacă există un motiv deosebit,
cum ar fi cardita activă persistentă sau insuficiența cardică severă.

Pacienți cu artrită încep să se simtă mai bine curând după ce este inițiată
terapia antiinflamatorie. Ei pot să părăsească repausul la pat, dar nu trebuie să
desfăsoare o activitate completă până când semnele procesului inflamator nu s-au
stins iar reactanții de fază acută nu au revenit la normal. Totuși, în timpul
repausului sunt recomandate mișcări pasive, masaj sau alte proceduri pentru
evitarea hipotrofiilor musculare. Eforturile fizice vor fi mult evitate cel puțin 6 luni
de la începutul carditei.

h. Complicații
Aceasta vizează prevenirea reumatismului articular acut și a carditei
(profilaxia primară) și a recurentelor (profilaxia secundară).

Profilaxia primară

Depistarea și tratarea precoce și corectă a faringitei streptococice cu

Penicilină 1.200.000 U/ zi timp de 10 zile.

Acest tratament poate fi înlocuit cu aceeași eficacitate prin administrarea

unei doze unice i.m. de Benzatinpenicilină 6 (600.000 u) la copiii dub 30 kg
și 1.200.000 u la cei peste 30 kg; așa cum am menționat anterior;

Penicilina V poate fi adminitrară oral 200.000-400.000 UI la 6 ore. La cei

sensibili la Penicilină se va administra per os Eritromicină, 250 mg. la 6 ore.

33
 Profilaxia primară a reumatismului articular acut și a carditei trebuie făcută cu
mai multa exigență în colectivitățile închise și semiînchise la copii, adolescenți și
tineri, fiind necesar ca uneori să se extindă la întreg colectivul. Deoarece 1/3 din
infecțiile faringiene cu streptococ beta-hemolitic sunt asimptomatice sau nu
determină simptome suficiente de sugestive (angină, febră, cefalee, adenopatie
reumatismală) ele sunt ignorate și profilaxia primară nu este efectuată.

Profilaxia secundară

Are ca obiectiv prevenirea recurentelor de acrdită și este obilatorie la toți

pacientii care au făcut un prim puseu de reumatism articular acut, cu sau fără
cardită. Depistarea și eradicarea focarelor de infecție, faringo-amigdaliană și
efectuarea de culturi din exudatul faringian pentru depistarea streptococului beta-
hemolitic în infecțiile acute ale căilor respiratorii sunt necesare la pacientii cu
valvulopatii reumatismale.

Tratamentul profilactic cu:

Benzatilpenicilină 6 1.200.00 u la 3 săptămâni sau

Penicilina V 250.000-400.000 UI/zi se menține cel puțin 5 ani de la atacul

de reumatism articular acut până la vârsta de 20-25 ani.

La cei cu valvulopatii reumatismale cronice unii autori recomandă

continuarea profilaxiei până la vârsta de 40 ani.

În formele severe profilaxia cu antibiotice se recomandă a se face toată

viața.

În caz de alergie la penicilină se va administra continuu pe perioade

menționate Sulfadiazină sau Eritrimicină 1 gr/zi.

Profilaxia secundară în reumatisumul articular acut

- Se va efectua:

cel puțin 5 ani de la untimul atac de reumatism articular acut;

34
 până la vârsta de 25-30 ani (la adulți),

uneori toată viața la cei cu valvulopatii severe.

Medicamente indicate (în ordinea eficienței):

Benzatimpenicilină (Moldamin) i.m 1.200.000 UI la 3-4 săptămâni (la

adulți),

Penicilină oral ( Penicilina V) 200.000 UI de 2 ori pe zi la copii,

În alergiile de Penicilină:

Eritromicină-oral:

1 gr/zi la adulți

200 mg de 2 ori pe zi la copii

Sulfadiazină:

1 gr/zi la adulți

500 mg/zi la copii

Eradicarea completă a reumatismului articular acut ar putea fi înfăptuită prin

realizarea unui vaccin antistreptococic derivat prin proteinele M cu puterea
antigenică mare și toleranță bună. Deși studiile sunt încurajatoare, vaccinul
antispreptococic nu se află încă în studiul de folosire în prefilaxia reumatismului
articular acut.

O completă importanță a profilaxiei primare a carditei și reumatismului

articular acut este;

 ridicarea nivelului educației;

 îmbunătățirea condițiilor de viață și igienă ale populației;

 evitarea aglomerației în perioadele epidemiilor streptococice și alte

măsurilor de igienă generală.

35
Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu reumatism articular acut
Rolul esențial al asistentului medical constă în a ajuta persoana bolnavă sau
sănătoasă să-și mențină sau sa-si recâștige starea de sănătate.

Anamneza:

La început vom afla datele de identitate, vârsta și ocupația, motivele

internării care, într-o situație patologică pot evidenția prezența durerii la nivelul
articulațiilor, a febrei, modificări ale stării generale.

Antecedentele heredocolaterale ne vor informa despre starea de sănătate a

părinților și a rudelor apropiate.

Antecedentele persoanale patologice – se vor nota bolile infecto-

contagioase, intervenții chirurgicale, boli cronice.

Anamneza se finalizează cu istoricul stării actuale, precizându-se data

primelor manifestări, evoluția manifestărilor. De asemenea, ne interesează
tratamentul efectuat la indicația medicului sau din propria inițiativă.

Îngrijiri igienice:

Pacientii cu afecțiuni reumatismale necesită de obicei tratamente îndelungate

de câteva luni, până la mai mulți ani, cu perioade lungi de spitalizare. Ei trebuie
amplasați în saloane călduroase, cu umiditate scăzută, însorite și luminoase.
Ventilația să fie bună și permanentă sau cât mai deasă.

Aranjarea patului și asigurarea poziției adecvate a pacientului constituie

una dintre cele mai importante sarcini de îngrijire. Afecțiunile reumatismale sunt
însoțite de dureri. Poziția bolnavului în pat trebuie adaptată localizării durerilor.
Membrele dureroase vor fi menținute sau imobilizate cu ajutorul unor perne mori
sau a unor placi de latex, îmbrăcate în pânză. În afecțiunile reumatismale cu
caracter acut, cea mai mica mișcare poate provoca dureri violente, insuportabile. În
aceste cazuri extremitățile interesate pot fi imobilizate pentru câteva ore sau zile
în atele sau aparate ghipsate bine căptușite, fără să fie nevoie de bandajare.

36
 Suferințele pacientului pot fi mult diminuate dacă toate îngrijirile curente le
exacută asistenta impreuna cu 1-3 ajutoare, care vor ridica cu precauție
membrele dureroase, pentru a se putea efectua operativ și fără provocare de
suferință schimbarea patului, a lenjeriei de corp, toaleta zilnică, îngrijirea
tegumentelor.

Pentru prevenirea atrofiilor musculare și a trombozelor venoase se exacută cu

pacientul gimnastică medicală la pat prin contracții musculare izometrice,
contracția concomitentă a mușchilor antagoniști timp de 5-10 minute de mai multe
ori în cursul zilei. În timpul contracțiilor venele din zona respectivă se golesc, iar la
relaxarea mușchilor se umplu din nou.

Unele forme de afecțiuni reumatismale, în special perioadele de acuzitare ale

afecțiunilor cronice, predispus la contractură ceea ce duce la deformarea
articulației și a membrului.

Contracturile apar în special la membrele imobilizate timp îndelungat sau

lăsate în poziții neadecvate. Din acest motiv, articulațiile trebuie menținute în
poziții fiziologice, mobilizându-le cât mai precoce, întâi pasiv apoi și activ.

Toaleta zilnică se va face cu deosebită atenție. Formele acute de boală sunt

însoțite de transpirații, ceea ce este accentuat și mai multe de preparatele salicilice
cu care sunt tratați numeroși pacienti. De aceea pielea va fi spălată cu foarte mare
atenție, iar lenjeria de corp schimbată de mai multe ori în cursul zilei.

Supravegherea pacientului, alături de obiectivele generale, prevede

observarea atentă a articulațiilor: aspectul, poziția, gradul de tumefiere, culoarea
și temperatura locală, etc. Observarea atentă a pacientului asigură recunoașterea
din timp a coreei și a acroditei reumatismale.

37
 Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al pacientului cu reumatism articular acut

Nevoile fundamentale ale pacientui după modelul conceput de Virginia

Henderson

Plan de ingrijire

Interviu- culegerea datelor pacientului

Numele: P.Ionuț

Vârsta: 20 ani

Internat: la 01.01.2011 până la data de 10.01.2011

Mediu familial:

Starea civilă – necăsătorit

Copii - nu are

Mediul profesional:

Profesie – student

Loc de muncă – Universitatea “Al. I. Cuza”

Mediul social:

Naționalitate- româna

Limba vorbită –româna

Religie –ortodoxa

Motivele internării - pacientul se prezintă în a patra zi de evoluție a bolii

prezentând:

febră înaltă

38
 frisoane

disfagie

cefalee

tuse iritativă

dispnee inspiratorie

stare generală alterată

dureri articulare

redoare articulară

Probleme care limitează activitatea:

redoare articulară

durere puternică articulară

diminuarea efortului fizic

Nevoi Manifestări de Manifestări de Surse de

fundamentale independență dependență dificultate
A respira -respirație - -
normală
-torace normal
condormat
A se alimenta si -alimentație activă -regim alimentar -disfagie
hidrata hiposodat -boală-
semilichid corticoterapie
A elimina -diureză 100 ml/zi Transpirații -febră înaltă
abundente -boală
A se mișca, a - -dificultate de -redoare și durere
avea o bună mers și mișcare articulară
postură
A se odihni - -insomnii -dureri articulare
-odihnă
nesatisfăcută

39
A se îmbrăca, a -se îmbracă - se îmbraca cu -redoare articulară
se dezbrăca conform vârstei și dificultate -mobilitate redusă
anotimpului

A fi îngrijit -păstrează o igienă -necesită ajutor -boală

corporală -mobilitate redusă
corespunzătoare
A-și menține - -T=39.3 oC -febră ridicată
temperatura -boală
corpului în
limitele normale
A evita pericolele - -evitarea -boală
complicațiilor și a -reumatism
infecțiilor articular acut

A comunica -fire excentrică - -vârsta

foarte sociabilă
A se realiza -statutul social -dorește să-și -vârsta
satistăcător continue studiile și
-student aptitudinile
-campion național
de karate în 2008
A se recrea -citește
-ascultă muzică
A învăta -prezintă interes -este intruit să -reumatismul
pentru tratamentul respecte regimul articular acut
bolii alimentar și
tratamentul
A practica religia -ia parte la slujbe -imposibilitatea -boală
religioase acestei activități în
timpul spitalizării

40
 Plan de îngrijire
Data Probleme Obiective Intervenții Evaluare
1,2,3. -febră înaltă -combaterea -se administreză -stare generală
02.201 39.6o C febrei antitermice per alterată
1 os, paracetamol
-durere la -calmarea 1tb x 3/zi -To=38-39oC
articulațiile durerii -P=120 b/min
coatelor și a -antalgice per os -R=pacientul
genunchilor -combaterea și , piafen, prezintă dispnee
prevenirea algocalmin inspiratorie
-cefalee complicațiilor -T.A.=140/70
- se ajută mmHg
-redoare -măsurarea și pacientul la
articulară verificarea îmbrăcare și -administrarea
funcțiilor vitale dezbrăcare paracetamol 1tb x
-frisoane 3/zi
-stabilirea de -se deplasează
către medic a cu căruciorul -rezultatul
efctuării până în salon anazilezor:
analizelor de GR-4780.000.mc
labrator -măsurarea și Hb-13.3g%
verificarea GA-7100/mc
-pregatirea pt funcțiilor vitale VSH-21mm/1h
radiografia ASLO-
pulmonară -regim alimentar 216.80u/ml
hidrozaharat și TGP-13U/l
desodat Fibrinogen-
14mg%
Proteina C
reactivă-prezentă

-Rdf.Pulmonară-
infiltrații
interstițiale

41
 Obiectiv 5:
Educația pentru sănătate la un pacient cu reumatism articular
acut
Educația sanitară trebuie efactuată pentru a preveni deformările coloanei
vertebrale prin folosirea unei poziții corecte în bancă, la școală și la masa de lucru.
Se vor evita pozițiile vicioase și îndelungate.

Pentru sănătatea aparatului locomotor sunt recomandate cure balneare anuale

sau de 2 ori pe an în stațiunile din țara noastră sau alte tări.

Dieta are un rol important în menținera sănătății aparatului locomotor. Se vor

evita abuzurile de grăsimi și proteine, cafea, alcool, tutun. Alimentația va fi
echilibrată, bogată în vitamine care se regăsesc în legume si fructe proaspte.
Persoanele supraponderale vor avea un regim dietetic hipocaloric pentru corectarea
greutății. Obezitatea produce deformări ale sistemului osos (Cifoză, Lordoză) și
articulațiilor membrelor inferioare, provocând la persoanele în vărstă artroze
(coxartroză, gonartroză).

Expunerea la soare zilnic este recomandat cel putin 15 minute pentru

prevenirea osteoporozei.

Pe langă exercițiile indicate de către medic, la domicilul, mai este

recomandată și o terapie ocupațională: cusut, croșetat, pictat, scris artistic, etc.
Pentru prevenirea durerilor, anumite gesturi mișcări și poziții vor fi adoptate
conform desenelor.

42
 Bibliografie
Albu Roxana Maria- “Anatomia și fiziologia omului”- Editura Corint
1996

Harrison- “Principiile medicine interne ” Ediția a XV

L. Gherasim- “Medicină internă”-Editura medicală

Elena Scorțanu- “Îngrijiri ăn boli interne și specialități înrudite”-

Editura Spiru Haret 2005

Lucreția Titircă- “Manual de îngrijiri special acordate pacienților de

asistenții medicali”- Editura Viața medicală românească, București 2001

Constantin Negoiță-“Clinica medicală”- Editura Didactică și Patologică

Corneliu Borundel-“Medicina internă”- Editura All 2006

Dr. Sabin Ivan-“Medicina naturistă pentru toți”-Editura Coresi,

București,2002

Ivanovici Gabriel-“Înterpretarea analizelor de laborator”-Editura

Militară 1996

Mozeș Carol-“Tehnica îngrijiri bolnavului”- Editura Medicală 2004

Borundel Corneliu-“Manual de medicină internă pentru cadre medii”

43
 Anexe
Anchiloza articulară

44
 Artroza

45
46