SEMNE ȘI SIMPTOME APĂRUTE ÎN AFECȚIUNILE RENALE

PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA

VEZICALĂ

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI RENAL

Aparatul renal este compus din :

- RINICHI: organe pereche ,asezate de o parte si de alta a coloanei vertebrale,
la nivelul ultimelor 2 vertebre dorsale si al primelor 3 vertebre lombare
- URETERE: conducte pereche ce coboara de o parte si alta a coloanei
vertebrale
- VEZICA URINARA: organ retroperitoneal, localizat in pelvis, inaintea
pubisului
- URETRA:conducta prin care se evacueaza urina la exterior

FUNCTIILE RINICHIULUI:

Functia excretorie = formarea urinei si epurarea organismului de substante

toxice.
filtrarea glomerurala
reabsorbtia tubulara
Functie in mentinerea echilibrului acido-bazic - prin eliminarea de acizi si
crutarea bazelor mentinand PH=7,35 .
Functie in mentinerea echilibrului osmotic al plasmei – retinand sau eliminand
apa si diferiti electroliti.
Functie secretorie – secretia de renina –cu rol in mentinerea constanta a TA

MICȚIUNEA = emisiune de urină, act fiziologic conștient de eliminare

În timpul micţiunii există simultaneitate între relaxarea sfincterului urinar
extern şi contracţia vezicii, poziţia “şezând” pentru femei şi “stând în picioare”
pentru bărbaţi, permite relaxarea optimă a sfincterului urinar extern şi a muşchilor
perineali, stresul şi anxietatea pot inhiba relaxarea sfincterului urinar, pierderea
tonusului vezicii urinare apare atunci când vezica este destinsă mai mult de 1000 cm3
(vezica atonă) şi datorită sondajului vezical permanent, alcoolul, cafeaua şi ceaiul au
un efect diuretic şi iritant asupra vezicii.
 Educaţia pacientului pentru menţinerea unei eliminări urinare
adecvate şi prevenirea afecţiunilor la nivelul aparatului renal dobândirea
obişnuinţelor corecte de eliminare
- evitarea inhibării reflexului de micţiune (produce distensia vezicii urinare,
stază urinară care favorizează formarea de calculi).
asigurarea unui aport corespunzător de lichide.
- evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxice, fără
prescripţie medicală.
- toaleta regiunii perineale pentru a evita pătrunderea microorganismelor în
tractul urinar (previne infecţie urinară).
- tratarea corespunzătoare a anginei streptococice (previne G.N.A-
glomeruronefrita acuta).
- cunoaşterea factorilor favorizanţi în apariţia şi evoluţia afecţiunilor renale:
oboseala, frigul, umiditatea, traumatismele, agenţii toxici, afecţiuni cardiovasculare.
- creşterea tonusului muşchilor perineali şi abdominali prin exerciţii fizice
pentru favorizarea contracţiilor vezicii şi a sfincterului extern al uretrei.
evitarea excesului de proteine şi sare care suprasolicită funcţional rinichiul.

SEMNE ŞI SIMPTOME APARUTE ÎN AFECŢIUNILE RENALE

În suferinţele aparatului renal se descriu o serie de semne şi simptome, care pot
fi :
- generale, datorate răsunetului afecţiunii renale la nivelul organismului;
- locale, caracteristice suferinţelor renale:
a) durerea
b) modificarea diurezei
c) tulburări de emisie ale urinei
d) modificări fizico-chimice ale urinei

a) Durerea
Se poate prezenta sub mai multe forme în funcţie de localizare:
1.Durerea lombară :
- Colicativă
- Necolicativă
2. Cistalgia
3. Durerea pelviperineală

1.1.Durere lombară colicativă (colica renală)

Durere paroxistică, de intensitate mare, unilaterală, care debutează în regiunea
lombară şi iradiază pe traiectul ureterului, regiunea inghinală, organe genitale şi faţa
internă a coapsei respective.
 Apare brusc, ca o lovitură de pumnal
Poate fi acompaniată de simptome:
- urinare: polakiurie, disurie, hematurie, oligurie;
- digestive: greţuri, vărsături;
- cardio-circulatorii: bradicardie, paloare, transpiraţii.
În timpul colicii bolnavul este anxios, agitat, caută o poziţie antalgică.
Apare în : litiaza (90%), TBC renală, cancer.
Durata este de câteva minute, ore sau zile, fiind întreruptă de perioade de
acalmie. Dispare progresiv sau brusc.

1.2.Durere lombară necolicativă

uni- sau bilaterală, continuă sau intermitentă, de intensitate variată, se prezintă sub
formă :
- acută: fără iradiere descendentă şi fară tulburări de micţiune
(glomerulonefrita acută şi pielonefrita acută);
- cronică: de intensitate mai redusă (afecţiunile renale cronice).
2. Cistalgia - durere de origine vezicală, este localizată în hipogastru, cu
iradiere către gland la bărbat şi meatul urinar la femeie.
Cauze: inflamaţii acute şi cronice ale vezicii urinare (cistite), litiaza vezicală.
3. Durerea pelviperineală - apare în infecţii ale prostatei sau ale uretrei.
Intervenţii nursing:
- administrarea analgezicelor prescrise de medic, în orice tip de durere,
- administrarea antispasticelor prescrise de medic în colica renală,
- evitarea factorilor favorizanţi: trepidaţii, căldură excesivă, efort fizic,
- calmarea durerilor prin: repaus, aplicaţii locale fierbinţi, băi calde generale,
clisme calde,
- restrângerea aportului de lichide în prima zi de colică,
- monitorizarea diurezei, TA, pulsului, evoluţiei durerii.
4. Alte tipuri de durere
- Hipogastrică: cistite, litiază.
- La nivelul meatului urinar: uretrite
- Scrotală: orhite, epididimite.

MODIFICAREA DIUREZEI
Diureza este reprezentată de volumul urinar în 24 ore (N=1000-2000ml);
urmărirea diurezei este importantă pentru evaluarea funcţionalităţii aparatului urinar.
Modificări:
- poliuria,
- oliguria,
- anuria.
Poliuria - creşterea volumului urinar peste 2000 ml în 24 ore. Poate fi
 t ra n z i t o ri e s a u p e rs i s t e n t ă .
Poliuria tranzitorie apare:
- în convalescenţa bolilor infecţioase acute,
- în faza poliurică a IRA,
- după aport crescut de lichide,
-după administrarea de diuretice.
Poliuria permanentă se întâlneşte în:
- diabetul insipid sau zaharat,
-în boli renale cronice, IRC compensată.
Intervenţii nursing:
- măsurarea şi înregistrarea aportului de lichide,
- monitorizarea pulsului şi TA,
- în poliuria determinată de diuretice este necesară creşterea aportului de
lichide pentru a compensa pierderile.

Oliguria - reprezintă reducerea diurezei sub 800 ml în 24 ore (până la 200-

400ml).
Apare după: reducerea aportului de lichide, diaree, vărsături.
Patologic apare prin scăderea filtratului glomerular (insuficienţă cardiacă, şoc
hemoragic, deshidratări, glomerulonefrita acută şi cronică) sau prin creşterea
reabsorbţiei tubulare (nefropatii tubulare), blocarea parţială a scurgerii prin uretere
(calculi, stenoze, compresiuni).
Anuria - reprezintă suprimarea formării urinei la nivelul rinichiului (diureza
scade sub 100-150 ml în 24 ore). Este întodeauna patologică şi are aceeaşi patologie
ca şi oliguria, dar are semnificaţie mai gravă. Anuria trebuie diferenţiată de retenţia
de urină, diferenţa se face prin sondaj vezical.
Intervenţii nursing:
- măsurarea şi înregistrarea urinei eliminate,
- reducerea aportului de lichide corelat cu eliminarea urinară,
- restricţia de sare,
- monitorizarea potasiului, sodiului, pulsului, TA.

TULBURĂRILE DE EMISIE ALE URINEI (MICŢIONALE)

1. Polakiuria - se caracterizează prin micţiuni frecvente, fără raport direct
cu volumul urinar din 24 ore.
Cauze:
- cistite,
- calculi vezicali,
- compresiuni vezicale,
- adenom sau cancer de prostată.
Intervenţii nursing: asistenta trebuie să asigure accesul facil la toaletă.
 Micţiunea imperioasă - reprezintă senzaţia stringentă de a urina, uneori dublată
de un efort micţional, care nu reuşeşte să elimine întreaga cantitate de urină (tenesme
vezicale).
Apare în cistite, prostatite.

2. Disuria - sau micţiunea dificilă şi dureroasă, este recunoscută şi exprimată

de bolnav prin:
- depunerea de efort pentru începerea, desfăşurarea şi terminarea micţiunii,
reducerea calibrului şi presiunii jetului urinar, cu apariţia durerii în timpul şi după
micţiune,
- întreruperea micţiunii şi reluarea ei după noi eforturi.
Este determinată de:
- procese inflamatorii: cistite, uretrite;
- obstacole la nivelul căilor urinare inferioare (calculi, stenoze congenitale sau
câştigate, tumori, corpi străini);
- suferinţe ale organelor de vecinătate care pot determina compresiuni sau
iritaţia căilor urinare inferioare.

Intervenţii nursing:
- evaluarea factorilor şi cauzelor determinante cum sunt: infecţia, activitatea
sexuală (simptomele au apărut la 24-48 ore dupa un act sexual),
- măsuri pentru creşterea confortului (băi de şezut, comprese calde perineale),
creşterea aportului de lichide pentru a avea o micţiune la 2-3 ore, în caz de infecţie,
evitarea iritanţilor cum sunt: alcoolul, cafeaua, ceaiul negru,
- pentru reducerea acidităţii urinare, care va duce la diminuarea arsurilor,
durerilor, se recomandă administrarea alcalinelor (cum ar fi bicarbonatul de sodiu).

3. Retenţia de urină - este definită prin incapacitatea vezicii urinare de a-şi

goli conţinutul. Poate fi completă sau incompletă. Retenţia de urină completă
produce distensia vezicală (globul vezical). În cadrul retenţiei incomplete bolnavul
urinează dar nu-şi goleşte complet conţinutul. Urina care rămâne se numeşte reziduu
vezical şi se poate infecta rapid.
Retenţia de urină poate fi acută sau cronică.
Apare în tumori ale prostatei, calculi sau stricturi urinare, leziuni ale sistemului
nervos, după operaţii abdomino-pelvine.
În cazul retenţiei complete de urină se practică sondajul vezical.

Intervenţii nursing:
- în spital sondajul vezical temporar trebuie să respecte regulile de asepsie şi
antisepsie pentru a evita infecţia cu germeni rezistenţi la antibiotice,
 - în condiţiile realizării sondajului vezical, evitarea îndepărtării unei cantităţi
mai mare de 150 ml de urină, deoarece se poate declanşa o hemoragie.
În retenţia acută de urină, care apare postoperator, sunt indicate:
- încurajarea eliminării urinare naturale şi nu prin sondaj vezical:
aplicarea de comprese calde în regiunea hipogastrică - încălzirea bazinetului
deschiderea robinetului de apă
- administrarea analgezicelor.

4. Incontinenţa urinară poate apare la orice vârstă; la copil poartă numele

de enurezis.
Enurezisul nocturn se defineşte ca micţiunea involuntară, completă şi
inconştientă, care se produce mai ales în timpul nopţii.
Poate fi cauzată de:
- întârzierea maturării sistemului nervos,
- capacitate redusă a vezicii urinare,
- stresuri emoţionale,
- factori ereditari.
Intervenţii nursing:
- evaluarea factorilor etiologici:
- vezică urinară cu volum mic,
- somn profund,
- reacţie la stres (acasă sau la şcoală).
- promovarea unei bune relaţii copil-părinţi,
- pentru a-şi mări capacitatea vezicii, după ce bea lichide, copilul trebuie
încurajat să-şi întârzie actul micţional cât mai mult posibil,
- să micţioneze înainte de culcare,
- dacă este sculat de părinţi să urineze, trebuie trezit complet pentru a
conştientiza actul micţional,
- aportul lichidian trebuie redus înainte de culcare.
Incontinenţa urinară la adult este definită ca o micţiune anormală, continuă,
involuntară şi inconştientă.
De regulă este expresia unei suferinţe organice severe de origine nervos
centrală sau urologică.
Poate să apară atunci când mușchii diafragmei pelvine sunt slăbiți în urma
nașterilor, traumelor locale.
Incontinența la stres se manifestă prin pierderea unei cantități mici de urină în
condițiile unei presiuni intraabdominale crescute (tuse, strănut, râs)
Intervenţii nursing:
- în funcţie de etiologie se recomandă consult medical şi urmarea prescripţiilor
indicate de medic,
 - în condiţiile scăderii tonusului musculaturii pelvine se recomandă
efectuarea de exerciţii care să crească acest tonus,
- pentru a preveni episodul de incontinenţa în timpul nopţii se recomandă
întreruperea aportului lichidian după ora 6 p.m,
- scăderea aportului de cafea, ceai, suc de grapefruit, datorită efectului lor
diuretic,
- asistenta să se asigure dacă pacientul are acces la ploscă, toaletă, semnal de
alarmă,
- stabilirea unui orar pentru micţiune, care să ţină cont de aportul de lichide şi
de programul obişnuit al pacientului.

MODIFICĂRI FIZICO-CHIMICE ALE URINEI

1. Hematuria constă în eliminarea unui număr crescut de hematii în urină. Se
prezintă ca hematurie microscopică sau macroscopică; în acest caz urina capată o
culoare roşie-brună.

Cauze:
- renale (litiază, cancer, glomerulonefrită),
- vezicale,
- prostatice,
- uretrale,
- generale: sindroame hemoragipare.

Intervenţii nursing:
- recoltarea urinei pentru efectuarea examenului macroscopic şi
microscopic,
- monitorizarea pulsului şi tensiunii arteriale,
- administrarea şi urmărirea tratamentului prescris de medic.
2. Piuria (prezenţa puroiului în urină) se traduce macroscopic printr-un aspect
tulbure al urinei, nu se clarifică la încălzire sau adaus de acizi, uneori franc purulent,
cu miros neplăcut chiar fetid.
Cauzele piuriei sunt determinate de infecţii:
- pielo-renale,
- vezicale,
- uretro-prostatice.

Intervenţii nursing:
- recoltarea urinei pentru a efectua examenul macroscopic, microscopic şi
recoltarea de urină sterilă pentru urocultură şi antibiogramă,
- monitorizarea temperaturii, pulsului, tensiunii arteriale,
 - administrarea antibioticului prescris de medic.

3. Albuminuria – prezența proteinelor în urină

4. Glicozuria – prezența glucozei în urină
5. Hiperstenuria – urină foarte concentrată (densitate crescută)
6. Hipostenuria – urină foarte diluată (densitate mică)
Semne generale
- astenie, oboseală
- inapetență, grețuri, vărsături
- paloare, transpirații
- fe b ră
- deshidratare
- edeme
- hipertensiune arterială

Aspecte privind edemele

- reprezintă forma de manifestare clinică a hiperhidratării extracelulare
- apare în sindroamele nefrotice, glomerulonefritele acute şi cronice
- sunt determinate de retenţia exagerată de sodiu şi apă prin diminuarea
filtrării glomerulare şi creşterea reabsorbţiei tubulare
- pielea edemaţiată este lucioasă şi transparentă, cu ştergerea cutelor obişnuite
şi pierderea elasticităţii. La presiunea pe un plan osos apare a depresiune locală
numită godeu.
-edemul renal este alb, moale, nedureros
- uneori edemul este discret, putând fi decelat numai prin creşterea greutăţii,
alteori edemul este generalizat (anasarcă).
La pacienţii cu edeme asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele:
- lipsa de mişcare poate duce la apariţia trombozelor,
- măsurarea greutăţii zilnice apreciază pierderea sau retenţia de lichide,
- tratamentul diuretic, utilizat în cazul edemelor, poate duce la hipotensiune,
hipopotasemie (cu excepţia diureticelor care economisesc potasiu), hiponatremie,
- ţesutul edemaţiat este expus riscului de lezare deoarece este foarte fragil.

Aspecte privind hipertensiunea de cauză renală

Hipertensiunea arterială are caracter mixt sistolo-diastolic. Intensitatea ei este
variabilă în funcţie de gradul leziunilor care o generează şi de stadiul evolutiv al
bolii.
Se realizează prin două mecanisme:
- supraîncărcarea volemică: HTA volum dependentă,
- activarea sistemului renină-angiotensină: HTA renin dependentă.
 În ambele tipuri de HTA pot să survină pusee bruşte de exacerbare, care
determină instalarea unor complicaţii severe.
În urmărirea HTA asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
- HTA de volum dependentă apare în evoluţia glomerulonefritelor acute,
cronice, insuficienţă renală cronică,
- se însoţeşte de cefalee, acufene, tulburări de vedere (corelate cu creşterea
valorii TA),
- puseele hipertensive sunt declanşate de cele mai multe ori de un aport
hidrosalin necontrolat,
- profilaxia HTA se realizează prin aplicarea corectă a regimului igieno-
dietetic,
- valorile mici şi moderat crescute pot fi influenţate favorabil de repausul la pat
şi restricţia hidrosalină,
- medicaţia hipotensoare va fi administrată la indicaţia medicului.

MĂSURAREA ȘI NOTAREA DIUREZEI

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop:
- obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra
altor îmbolnăviri
- cunoaşterea volumului diurezei
- efectuarea unor determinări calitatative (analize biochimice) din cantitatea
totală de urină emisă
- urmărirea bilanţului hidric (intrări – ieşiri).

Execuție:
- se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite
cu apă distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza
orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion marker sau pe benzi de
leucoplast
- se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra
procedeului
- colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare,
la aceeaşi oră
- pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la
prima emisie, se aruncă
- se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi,
la aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie
 - pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina colectată,
cristale de timol
- recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr
pat, se ţine la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
- după golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor
- pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 de
o re
- pentru examene chimice se recoltează 100ml de urină
- pentru determinarea toleranţei la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din
cantitatea totală de pe 24 de ore
De reţinut!
golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare.

Notarea diurezei
- diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului prin haşurarea
pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective
- spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100
ml de urină
- cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ
1500 ml.

RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

- la jumătatea micțiunii
- prin sondaj vezical
- prin sondă à demeure
- prin puncție vezicală

PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA VEZICALĂ

Principii generale:
- cunoașterea anatomiei regiunii unde se va efectua puncția
- pregătirea pacientului în vederea diminuării anxietății
- anestezia locală pentru împiedicarea declanșării unor reflexe vegetative
(lipotimii, sincope)
- respectarea regulilor de asepsie și antisepsie
- evacuarea lentă a lichidului
- evitarea apariției complicațiilor.

Definiție: pătrunderea cu un ac în cavitatea vezicii urinare, pe cale

transabdominală
Este o intervenție de urgență
 Se practică numai dacă vezica urinară este supradestinsă, existând pericolul
ruperii ei
Scop:
- explorator – prelevarea urinei direct din vezică pentru examenul de laborator,
fără pericolul contaminării sale
- injectarea de produse de contrast pentru examenul radiologic al vezicii
- terapeutic – evacuarea urinei în cazurile de retenție acută de urină, când
sondajul vezical nu poate fi executat
Indicații:
- imposibilitatea efectuării sondajului vezical: stenoze, traumatisme uretrale
- asigurarea drenajului urinar în uretroplastii
- retenție acută de urină: stricturi uretrale, adenom de prostată, neoplasm
prostatic
- bolnavi cu paraplegie și tetraplegie prin leziuni medulare
Contraindicații:
- obezitate excesivă
- tumori vezicale
- infecții, arsuri, leziuni traumatice la nivelul regiunii suprapubiene
- intervenții chirurgicale în antecedente la nivelul pelvisului (risc de
puncționare a unei anse intestinale fixate la perete).
Locul puncției: pe linia mediană abdominală la 2 cm deasupra simfizei pubiene
Materiale necesare:
- de protecție a mesei pe care se execută puncția
- pentru dezinfecția locului tip III (risc mare de infecție)
- substanțe antiseptice: betadină, alcool sanitar
- substanțe anestezice: xilină 1 %, novocaină
- ace de puncție sau trocare subțiri sterile
- ace și seringi pentru anestezie
- cateter din polietilenă steril
- pense anatomice și hemostatice sterile
- mănuși din cauciuc sterile
- instrumente de aspirație: seringi de 20 ml, aspiratoare
- recipiente colectoare: eprubete, cilindru gradat
- câmp chirurgical, comprese, tampoane sterile
- tăviță renală
- pernă tare.
Pregătirea pacientului:
psihică:
se informează pacientul privind necesitatea puncției, se asigură securitatea și
intimitatea sa prin așezarea paravanului în jurul patului
fizică:
- s e a ș e a z ă p a c i e n t u l î n d e c u b i t d o rs a l , s u b b a z i n s e i n t ro d u c e o p e rn ă t a re , s e
dezbracă regiunea abdominală
- se rade pilozitatea în zona pubiană
- pacientul nu urinează cu câteva ore înaintea puncției exploratoare, sau dacă este
puțin plină i se administrează lichide sau diuretice
Execuția puncției
- se face de către medic ajutat de 1-2 asistente
- prima asistentă pregătește materialul de protecție, așează pacientul în decubit
dorsal, dezbracă regiunea abdominală, menține pacientul și îl supraveghează pe
durata desfășurării puncției
- cea de a doua asistentă:
- pregătește locul puncției și îl dezinfectează, servește medicul cu seringa
cu anestezic, câmpul chirurgical, mănușile sterile, acul de puncție adaptat la
seringă și recoltează urina în eprubete sterile
- servește medicul cu tubul prelungitor și urmărește scurgerea urinei
- dezinfectează locul puncției și îl comprimă, după ce medicul retrage acul
aplică pansament steril
- ajută pacientul să se îmbrace
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repaus la pat în poziție comodă
- se supraveghează funcțiile vitale, diureza, locul puncției, pansamentul pentru
a sesiza scurgerea urinei prin traiectul nou format
Pregătirea produsului pentru examinare
- etichetarea recipientelor și trimiterea la laborator
- se determină volumul de urină evacuat și se măsoară densitatea acestuia
Reorganizarea locului de muncă:
- Selectarea deșeurilor conform precauțiilor universale
Notarea în foaia de observație: se notează aspectul, cantitatea de urină
evacuată și densitatea
Complicații:
- puncția albă în caz de perete abdominal gros sau poziție greșită a acului
- hemoragie vezicală
- lezarea vaselor de sânge cu apariția hematomului
- astuparea acului cu flocoane de fibrină sau țesuturi
- peritonită prin leziune de ansă intestinală – se evită prin respectarea locului
de puncție
- infecții postpuncționale care apar tardiv.
Precauții:
- vezica urinară se golește încet și incomplet (cate 150 ml urină)
- în caz de întrerupere a scurgerii urinei se introduce mandrinul pentru
desfundarea acului
 - puncția se poate repeta la nevoie de mai multe ori
- se evită comprimarea abdomenului în timpul evacuării urinei.

INVESTIGAȚII SPECIFICE APARATULUI RENAL

I. EXAMENUL COMPLET AL URINEI

Această examinare constituie baza investigațiilor paraclinice în patologia

renală. Valoarea acestei explorări poate fi compromisă datorită erorilor de recoltare a
urinei. De aceea, asistenta medicală trebuie să cunoască modurile de recoltare a
urinei și să educe pacientul în acest scop.
Examenul complet al urinei cuprinde:
- examenul macroscopic
- examenul microscopic
- examenul bacteriologic
- examenul fizico-chimic.
1. La examenul macroscopic se determină: cantitatea, aspectul, culoarea,
mirosul și densitatea.
Determinarea densității
Material necesar:
- un cilindru gradat de 100 ml, urodensimetru, hârtie de filtru (pentru îndepărtarea
eventualei spume de la suprafața urinei).
Tehnica:
- se toarnă urină în cilindrul gradat
- se aspiră spuma dacă există, cu ajutorul hârtiei de filtru
- se introduce urodensimetrul (să plutească liber în urină)
- se citește valoarea densității pe scară, la cifra care corespunde pe menisc, de la
suprafața urinei.
Densitatea normală = 1015-1025.
Densitatea urinei este influențată de regimul alimentar, de cantitatea de urină și
de capacitatea de concentrație și diluție a rinichilor.

Determinarea calitativă a albuminei (proteinuriei)

Material necesar:
- două eprubete
- stativ
- soluție de acid sulfosalicilic 20 %
Tehnica:
- se toarnă în fiecare eprubetă câte 5 ml urină
- într-una dintre ele se adaugă 10-15 picături de acid sulfosalicilic. Cealaltă eprubetă
cu urină servește de martor.
- se agită și se observă pe fond negru, comparând cu eprubeta martor.
Interpretare: dacă urina rămâne limpede, analiza = negativă. Dacă prezintă
opalescență = urina conține albumină. În funcție de aprecierea opalescenței se
notează rezultatul pozitiv (+), una sau mai multe cruci: - slab pozitiv = +
- intens pozitiv = ++
- foarte pozitiv = +++.

Determinarea cantitativă a albuminei

Se face cu reactivul Esbach și cu albuminometrul Esbach = tub de sticlă care
are la partea superioară notat semnul ”R” (reactiv), iar la mijloc semnul ”U” (urină).
Tubul este gradat la partea inferioară de la 1/2 la 12.
Tehnica:
- se toarnă în tubul Esbach urină până la semnul ”U” și se adaugă reactiv până la
semnul ”R”
- se astupă tubul, apoi se agită bine prin răsturnarea tubului, pentru amestecarea
urinei cu reactivul
- se lasă în stativ timp de 24 ore, apoi se citește rezultatul la înălțimea stratului
precipitat direct în g/1000.
Determinarea calitativă a glucozei
Material necesar:
- eprubetă
- lampă de spirt
- clemă pentru eprubetă
- reactiv Fehling.
Tehnica:
- se toarnă în eprubetă 5 ml urină
- se adaugă 2 ml reactiv
- se încălzește eprubeta la fierbere (aceasta se va ține cu clema) introducându-se în
flacără în poziție înclinată.
- încălzirea se face la nivelul de sus al lichidului din eprubetă - în caz contrar,
conținutul tubului poate țâșni afară.
Interpretare:
- dacă urina conține glucoză, în timp de 10 -15 minute, lichidul din eprubetă se
colorează în negru.

2. Examenul microscopic
Se efectuează din sedimentul urinar, obținut din urina recoltată proaspăt și
centrifugată.
Examenul urmărește prezența elementelor figurate (hematii, leucocite), a
cilindrilor și a celulelor epiteliale.
 Studiul cantitativ al elementelor figurate și al cilindrilor din urină, se face prin
testul ADDIS-HAMBURGER:
1. Pregătirea bolnavului:
- se anunță bolnavul cu o zi înainte de efectuare probei;
- se recomandă regim fără lichide cu 24 ore înainte
- dimineața, bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă, această urină se
aruncă
- din acest moment, bolnavul este rugat să rămână culcat timp de 100 sau 180 minute
- bolnavul nu bea nimic în tot acest timp.
2. Pregătirea materialului
- material steril pentru recoltare, același ca și pentru examenul bacteriologic al urinei
- material pentru toaleta organelor genitale
3. Recoltarea urinei
- după 100 sau 180 minute se face toaleta organelor genitale cu apă și săpun
- se recoltează întreaga cantitate și se măsoară volumul
- recoltarea se face din jet, prin emisiune spontană sau prin cateterism vezical
- se trimite la laborator, notându-se exact intervalul de timp între cele două micțiuni
și volumul urinei de la a doua micțiune.
4. Interpretare: normal se elimină prin urină 1.000 hematii /minut și 1.000
leucocite/minut.

3. Examenul bacteriologic
Examenul permite depistarea și identificarea unei eventuale prezențe a
germenilor responsabili de o infecție urinară. În stare normală, urina nu conține nici
un microb, dar în cazul unei infecții, germenii se dezvoltă mai ales în vezică. Pentru a
diagnostica o infecție urinară, trebuie să se evidențieze cel puțin 100.000/ml. Dacă
totuși urina conține germeni, dar în cantitate mai mică, se consideră că a avut loc o
contaminare a probei la recoltare. În acest caz, diagnosticul se stabilește în funcție de
simptome și de numărul globulelor albe conținute în urină (în mod normal
10.000/ml). Dacă această cifră este depășită, se poate vorbi de leucociturie și foarte
probabil de o infecție urinară.
Acest examen nu trebuie realizat atunci când pacientul urmează un tratament
cu antibiotice sau antiseptice. În caz contrar, tratamentul trebuie întrerupt cu cel puțin
48 de ore înainte.

4. Examenul fizico-chimic: informează în legătură cu reacția urinei (pH

urinar), osmolaritate, compoziția chimică, ionograma urinară).
Determinarea pH-ului urinar:
- se efectuează cu hârtie albastră și roșie de turnesol
- se va determina numai din urina proaspătă, deoarece urina veche intră în
fermentație amoniacală, care o alcalinizează
- normal urina are o reacție acidă, dar poate să fie și alcalină sau neutră
- aciditatea urinei în mod normal este între 5,6-6,4 (pH).

II. EXPLORĂRI FUNCȚIONALE RENALE

1. EXAMENUL SÂNGELUI
Explorarea modului în care rinichiul își îndeplinește funcțiile sale, se poate
face urmărind concentrația în sânge a produselor de catabolism azotat, urmărind
izotonia, izohidria.
Studiul funcției renale de depurare a cataboliților proteici
Pentru aceasta se determină:
- ureea sangvină: V.N. = 20-40mg %
- acidul uric: V.N. = 3-5 mg %
- creatinina: V.N. = 0,6-1,3 mg %
Studiul funcției renale de menținere constantă a concentrației ionilor - se
apreciază prin modificările ionogramei serice (Na, K, Ca, Cl):
- Na+ = 15-21 mg %
- K + = 15-21 mg %
- Ca+ = 9-11 mg %
- Cl + = 350-390 mg %.
Studiul funcției renale de menținere a echilibrului acido-bazic se face prin:
- determinarea pH-ului sangvin - se recoltează sânge fără garou, pe heparină, în
condiții de strictă anaerobioză, în seringi perfect etanșe. V.N. = 7,30 - 7,40.
- determinarea RA (rezerva alcalină) - se recoltează 10 ml sânge/50 mg oxalat de
potasiu, eprubeta va fi foarte bine închisă pentru a evita degajarea bioxidului de
carbon dizolvat în plasmă. V.N. =53-75 vol. CO2/100 ml sânge. Scăderea sub 50%
arată o stare de acidoză, creșterea peste 75 % reprezintă alcaloză.
Alterarea funcționalității renale, se poate reflecta în creșterea peste valori
normale ale ureei, creatininei, potasiului și scăderea pH-ului și rezervei alcaline.

2. EXPLORAREA FUNCȚIEI GLOMERULARE

Principiul metodelor de clearance are în vedere studiul paralel și comparat al
concentrației plasmatice și urinare a aceleiași substanțe pe unitatea de timp.
Clearance-ul unei substanțe se consideră a fi cantitatea de plasmă epurată de acea
𝑈𝑥𝑉
substanță în unitatea de timp și se calculează după formula: 𝐶 = .
𝑃
C = clearance-ul
U = concentrația substanței în urină
P = concentrația plasmatică a substanței
V = volumul urinar.
 Clearance-ul este utilizat pentru determinarea filtrării glomerulare și a fluxului
plasmatic renal. În acest scop se folosesc substanțe ce se elimină exclusiv prin filtrare
glomerulară, cea mai utilizată fiind creatinina endogenă.
Clearance-ul creatininei endogene:
- bolnavul aflat în repaus la pat, ingeră 500 ml lichide, pe nemâncate, la 6 dimineața.
La ora 7 bolnavul va micționa, urina se aruncă și se va ingera încă 300 ml lichide. La
orele 8 și 9 se recoltează două probe de urină, în recipiente separate. Între probele de
urină se recoltează 5 ml sânge. Probele obținute se trimit la laborator. În tot acest
timp, pacientul rămâne în clinostatism, pentru a nu modifica filtratul glomerular și
fluxul plasmatic renal.
Se notează greutatea și înălțimea pacientului.
Valoarea normală a clearance-ului creatininei endogene este 140 ml/minut,
scăderea acestei valori sub 70ml/minut, denotă un anumit grad de insuficiență renală.

3. EXPLORAREA FUNCȚIEI TUBULARE

Se face prin două metode:

- proba de diluție și concentrație Volhard
- proba Zimnitki

3.1. Proba de diluție și concentrație Volhard are două etape:

- diluția
- concentrația.
a) proba de diluție
Pregătirea bolnavului: cu două zile înainte de probă, bolnavul este supus la un
regim mixt alimentar, are voie să bea lichide câte vrea. În ziua examinării bolnavul
va sta în repaus la pat. La ora 7,30 bolnavul își evacuează vezica urinară apoi ingeră
1500 ml ceai sau apă timp de o jumătate de oră.
Recoltarea urinei: între orele 8-12, timp de 4 ore se recoltează din 30 în 30
minute, se notează cantitatea și densitatea urinei din fiecare probă.
Interpretare: în mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se
elimină întreaga cantitate de lichid ingerată. În primele două ore se elimină mai mult
de jumătate din cantitatea totală. În cel puțin una din probele de dimineață, volumul
urinar depășește 300 ml iar densitatea urinei trebuie să fie sub 1005 în cel puțin una
din probe.
b) proba de concentrație
Pregătirea bolnavului: la ora 12, bolnavul primește alimentație solidă (ouă,
șuncă, pâine, carne), fără lichide
Recoltarea urinei: din două în două ore (la orele 14, 16, 18, 20) se colectează
patru eșantioane. De la orele 20 până la orele 8, urina se colectează într-un singur
recipient. Se notează la toate eșantioanele de urină volumul și densitatea.
 Interpretare: în cursul după-amiezii și noaptea, ca răspuns la proba de
concentrație, diureza scade mult iar densitatea trebuie să crească depășind 1028 cel
puțin într-o probă. În insuficiența renală severă, densitatea variază puțin în jurul
valorii de 1010 (izostenurie).
De știut!!!
La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată, se face numai
proba de concentrație, apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine, are
capacitatea de diluție normală.

3.2. Proba Zimnițki

Pregătirea bolnavului: bolnavul stă în pat și i se administrează regim
alimentar și hidric normal.
Recoltarea urinei: se recoltează urina din trei în trei ore timp de 24 de ore.
Se notează densitatea și volumul fiecărei probe.
Interpretare: normal - cu cât cifrele obținute sunt mai îndepărtate între ele, cu
atât capacitatea de adaptare a rinichiului este mai bună.
Explorarea secreției tubulare se realizează cu ajutorul testului cu fenol-
sulfonftaleina (PSP), care este o substanță ce se elimină exclusiv prin tubi.
Tehnica probei cu PSP
- dimineața, pe nemâncate, se administrează intravenos 1 ml PSP, soluție 0,6%
- se recoltează două probe de urină: prima la 15 minute, iar a doua la 60 minute.
- în mod normal, după 15 minute se elimină minimum 55 % din cantitatea injectată
- întârzierea eliminării semnifică o suferință tubulară.

III. EXPLORĂRI MORFOLOGICE

A. RADIOLOGICE - au o deosebită importanță pentru stabilirea
diagnosticului și pentru evaluarea metodelor de tratament.

1. Radiografia renală simplă

Definiție: examen care se desfășoară fără administrarea prealabilă a unei

substanțe opacifiante pentru vizualizarea rinichiului.
Scop: explorator - ajută la elucidarea diagnosticului multor afecțiuni renale,
permițând evidențierea dimensiunilor, poziția și conturul rinichilor și prezența unor
calculi renali radioopaci.
Indicații:
- litiazele urinare, vizibile pe ariile renale, uretere sau vezică
- hipertrofia renală
- calcificări tuberculoase
- tumori.
Materiale necesare:
- cărbune animal - triferment
- ulei de ricin
- materiale necesare unei clisme evacuatoare:
a) de protecție:paravan, mușama, aleză,
b) nesterile: irigator, bazinet, tăviță renală, apă calcă (35-370C)
c) sterile: canulă rectală, comprese din tifon, substanță lubrefiantă

Pregătirea pacientului:
a) psihic:
- se anunță bolnavul și se explică importanța tehnicii precum și faptul că necesită o
pregătire adecvată care constă în evacuarea conținutului gazos și solid intestinal prin
clisme, că trebuie să consume o alimentație ce dă reziduu redus și sărac în lichide,
evacuarea conținutului vezicii urinare înainte de examinare
- se respectă pudoarea pacientului
- pregătirea alimentară a bolnavului: cu două-trei zile înaintea examinării, bolnavul
va consuma un regim fără alimente, care conțin celuloză și dau reziduuri multe -
fructe, legume, pâine și ape gazoase. În ziua precedentă, bolnavul va consuma un
regim hidric, constând într-o cană de ceai, supe, ape negazoasă și pâine prăjită.
Înaintea examinării, bolnavul nu va mânca și nu va consuma lichide, după examen
putând reveni la regimul său obișnuit.
- pregătirea medicamentoasă a bolnavului: cu două-trei zile înainte de examinare se
administrează câte două tablete de trei ori pe zi cărbune animal și triferment pentru a
împiedica distensia gazoasă a intestinelor. Se sistează administrarea medicamentelor
radioopace. În seara precedentă zilei radiografiei, se administrează două linguri de
ulei de ricin. În dimineața zilei examinării se efectuează o clismă cu apă calcă, având
grijă ca aerul din tubul irigatorului să fie complet evacuat, pentru a nu fi introdus în
colon.
Înaintea radiografiei, bolnavul își va goli vezica sau i se va efectua un sondaj vezical.
b) fizic:
- bolnavul este condus la serviciul de radiologie, va fi ajutat să se dezbrace și să se
așeze pe masă, în decubit dorsal, lateral sau ortostatism.

Tehnica:
- radiografia renală simplă se execută pe film, în apnee.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- bolnavul se îmbracă, este ajutat să se întoarcă în salon și se așează comod în pat
Reorganizarea locului de muncă:
- materialele refolosibile se dezinfectează, se spală, se pregătesc pentru sterilizare
- deșeurile se îndepărtează conform precauțiilor universale.
 În caz de urgență, radiografia renală simplă se poate efectua fără o pregătire
prealabilă.

2. Urografia
Definiție: este cea mai eficientă metodă de investigare a aparatului urinar, care
studiază morfologia și funcționarea rinichilor și a căilor urinare, după opacifierea
acestora cu un produs de contrast iodat, utilizând substanțe iodate hidrosolubile,
administrate intravenos și care se elimină în urină. Pe monitor se văd nu doar calculii
renali, tumorile renale, infecțiile urinare, dar și modul în care ele afectează
funcționarea tractului urinar. Pentru că la urografie se vede tot abdomenul, bazonul și
o parte din coloana vertebrală, se pot determina și consecințele afecțiunilor altor
organe asupra aparatului urinar.
Scop:
- explorator: constă în evidențierea radiologică a aparatului urinar, punerea în
evidență a ischemiei renale, prezența calculilor radioopaci și radiotransparenți sau a
tumorilor
Indicații:
- în toate perturbările secreției renale; infecția urinară, hematuria, tulburările
micționale
- colicele nefretice
- în perturbări excretorii prin obstacol în bazinet, ureter, vezică sau uretră
- în depistarea anomaliilor renale.
Contraindicații:
- hipersensibilitate la iod
- insuficiență renală cu uremie și insuficiență hepatică
- afecțiuni cardiace și circulatorii grave
- anemia hemolitică
- stări febrile
- hipertiroidism
- tuberculoza evolutivă
- astmul
- sarcina.
Materiale necesare:
- cărbune animal, triferment, ulei de ricin, FORTRANS
- materiale necesare unei clisme evacuatoare
- substanțe de contrast: Odiston 30-60-75%; Urografin.
- medicamente antihistaminice în caz de alergie la iod: adrenalină, 1 % - 0,5 ml;
hemisuccinat de hidrocortizon, gluconat de calciu
- seringi și ace de unică folosință pentru injecțiile intravenoase și intramulculare.

Pregătirea pacientului:
 Înainte de investigație, pacientul este rugat să semneze consimțământul.
a) psihică: se anunță și i se explică importanța tehnicii. Se comunică
pacientului să nu se sperie la unele simptome ce ar putea să apară: amețeli, grețuri
sau dureri abdominale care dispar fără consecințe
b) fizică:
- pentru ca examinarea să se poată efectua în condiții normale, este necesar ca
intestinul să fie gol, deoarece un intestin plin ar putea ascunde imaginile radiologice.
- pregătirea alimentară: masa de seară de dinaintea examinării va fi ușoară, fără
a conține fructe sau legume (care nu se digeră complet). Se poate mânca carne fiartă
sau la grătar, ouă fierte moi, brânză proaspătă de vaci. În ziua precedentă bolnavul va
consuma un regim hidric redus. Cu șase ore înaintea urografiei, bolnavul nu va
mânca și nu va consuma lichide, pentru a reduce volumul de urină.
- pregătirea medicamentoasă: cu două zile înainte de examinare, se
administrează câte două tablete de trei ori pe zi cărbune animal și triferment. În seara
precedentă, între orele 16-18, se vor bea doi litri de soluție de Fortrans ( se dizolvă
câte un plic într-un litru de apă plată sau apă de la robinet) sau ulei de ricin (25-30 g
pentru adulți), pentru eliminarea materiilor fecale fără a produce crampe sau
deshidratare. Se va bea câte o cană la 5-10 minute. Nu se va lua masa de seară. Seara
și în dimineața zilei examinării, se efectuează o clismă evacuatoare înaintea injectării
substanței de contrast. Înaintea urografiei, bolnavul își va goli vezica urinară.
- pozițiile de examinare sunt: decubit dorsal și ortostatism.
Testarea sensibilității organismului bolnavului la iod - este foarte importantă
și constă în:
- se injectează un ml de substanță de contrast din cantitatea stabilită (Odiston,
Urografin), se așteaptă câteva minute pentru a constata dacă există intoleranță la iod.
- se comunică pacientului unele simptome ce pot să apară:
- senzații de greață, căldură în obraz , gust metalic în gură,
dureri abdominale,
- tuse, dispnee;
- tahicardie, bradicardie, paloare,transpirații reci,
hipotensiune arterială, cianoză
- cefalee, amețeli, somnolență
- urticarie, edem.
- acestea dispar repede, fără consecințe.
- în caz de intoleranță, se întrerupe administrarea, se anunță imediat medicul și pe
același ac, în venă se introduc medicamente specifice tulburărilor apărute
- în caz că nu apar semne de intoleranță, se continuă injectarea.
Tehnica:
- după o radiografie abdominală ”pe gol” și testarea la substanța de contrast, se trece
la injectarea celor două fiole de câte 20 ml, cât necesită un adult cu greutate normală,
lent intravenos.
- fiola de substanță de contrast se va încălzi în prealabil la temperatura corpului
- substanța de contrast trece din sânge în rinichi, umple sistemul de colectare de la
nivelul acestora, și apoi trece prin uretere către vezica urinară
- se vor efectua radiografii seriate, pentru a se urmări trecerea substanței de contrast
prin sistemul urinar: trei radiografii, la 5 minute prima, apoi la 15 minute și la 30
minute după administrarea substanței de contrast.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se recomandă hidratarea adecvată ( 3 litri lichide/ 24 ore)
- se îmbracă, se așează comod în pat și se supraveghează în continuare.
Complicații: dacă bolnavii au rinită alergică sau astm bronșic, prezintă risc de
a face o reacție alergică la substanța administrată. În acest caz, se recomandă o
investigație altenativă.

4. Cistografia
Definiție: metodă de explorare a vezicii urinare care se poate executa prin:
a) radiografie simplă vezicală (după evacuarea urinei) = poate pune în evidență
calculii intravezicali și nu necesită o pregătire prealabilă a pacientului
b) radiografia vezicii urinare prin umplerea ei cu substanță de contrast sterilă
(iodură de sodiu 10-20% sau Odiston, 150-200 ml, cu ajutorul seringii Guyon,
efectuată pe cale ascendentă și nu descendentă, ca în cazul urografiei).
Scop: vizualizarea vezicii urinare.
Indicații: se pot evidenția modificările morfologice ale vezici: diverticuli,
calculi, tumori.
Materiale necesare:
- pentru efectuarea unei clisme
- sterile: sonda Nelaton, seringa Guyon, pensa hemostatică, mănuși sterile
- medicamente: soluție sterilă de acid boric, substanță de contrast
- tăviță renală.
Pregătirea pacientului:
a) psihică: se anunță bolnavul și se explică necesitatea tehnicii
b) fizică: se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă caldă apoi este
condus la serviciul radiologie și ajutat să se dezbrace. Poziția este ortostatism sau
decubit dorsal.
Tehnica: presupune sondarea transuretrală a vezicii urinare cu o sondă Nelaton
sterilă, de dimensiuni adaptate pacientului și se spală vezica cu o soluție sterilă de
acid boric. Într-o seringă Guyon se aspiră 100-200 ml de iodură de sodiu sterilă sau
Odiston și se introduce în vezică, la temperatura corpului, cu o presiune mică, până
apare senzația de micțiune imperioasă. Se închide sonda cu o pensă hemostatică și
bolnavul este rugat să nu urineze decât după terminarea examenului cistografic, ce
necesită obținerea de clișee radiologice. Examinarea se produce sub control
fluoroscopic. Prima radiografie se execută când bolnavul are senzația de urinare, în
umplere. Se pot executa radiografii după ce bolnavul elimină 2/3 din conținut sau în
timpul micțiunii (cistografia micțională).
Complicații:
- risc infecțios renal
- iradierea gonadică.

B. ENDOSCOPICE
Endoscopie = metodă de examinare prin vizualizarea directă a unei cavități a
corpului uman cu ajutorul unui endoscop.
Endoscop = aparat optic, prevăzut cu un dispozitiv de iluminare menit
introducerii în cavitatea de examinat, un sistem de transmitere a imaginilor și
instrumente anexe (pense de biopsie).

Cistoscopia
Definiție: metodă de evaluare a endovezicii cu ajutorul cistoscopului.
Scop: - identificarea proceselor patologice endovezicale, a tumorilor,
malformațiilor anatomice, calculilor, corpilor străini.
- pentru eliminarea calculilor, polipilor, tumorilor de prostată.
Materiale necesare:
- casolete cu câmpuri sterile, comprese, tampoane
- mănuși sterile
- seringă Guyon
- soluție de novocaină 0,5 %
- seringi de 20 ml
- pense sterile
- soluție acid boric 3 %
- două sonde ureterale radioopace, lungi de 60 -70 cm
- sonde uretro-vezicale
- soluții dezinfectante
- tăviță renală.
Pregătirea pacientului:
- se anunță pacientul explicându-i-se necesitatea tehnicii
- i se suprimă micul dejun și va ingera 500 ml lichid cu o oră înainte de examen
pentru a se asigura fluxul urinar necesar
- pacientul își va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare și ajutat să se
dezbrace
- este ajutat să se urce pe masa de cistoscopie și să se așeze în poziție ginecologică
- se efectuează toaleta organelor genitale externe cu apă și săpun
- se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile lăsându-se accesibilă regiunea
perineală

Participarea asistentului medical

- se dezinfectează meatul urinar
- se servește medicul cu soluția de anestezie locală ( se introduc în uretră 20 ml
soluție de novocaină 0,5 %)
- se verifică funcționalitatea sistemului de iluminat, starea de curățenie a lentilelor
- se lubrifiază instrumentul care urmează să fie introdus și se oferă medicului
- se spală vezica cu o soluție de acid boric 3 % până când lichidul de spălare devine
limpede
- medicul umple vezica cu 150 ml apă distilată sau soluție dezinfectantă slabă și
înlocuiește canula de irigație cu sistemul optic
- se oferă medicului succesiv, cateterele de dimensiuni diferite, sau eprubetele pentru
recoltările urinare
- se supraveghează pacientul în timpul examinării (puls, respirație, stare generală).

Uretroscopia
- metodă de explorare endoscopică a uretrei, utilizându-se un aparat numit
uretroscop, pentru a identifica procese patologice: inflamații, stricturi, tumori, corpi
străini, calculi.
Pentru efectuarea uretroscopiei se folosește metoda irigației, uretra
destinzându-se printr-un flux lichidian cu cădere gravitațională.

C. ECOGRAFIA RENALĂ
Examen care are ca scop observarea directă pe un ecran a parenchimului renal
și a căilor urinare, în special pentru depistarea calculilor, precum și pentru măsurarea
dimensiunilor rinichilor sau detectarea unei eventuale dilatații a căilor urinare sau a
unei leziuni intrarenale.
Ecografia se bazează pe proprietatea pe care o au ultrasunetele de a se reflecta
pe organele pe care le întâlnesc. Ecourile astfel primite sunt traduse în imagini pe un
ecran sau pe hârtie fotografică. Ultrasunetele sunt emise și primite prin intermediul
unei ”sonde” conținând un cristal de cuarț pe care medicul o poziționează și o
deplasează în regiunea rinichilor pacientului.
Cu câteva ore înaintea examenului, pacientul nu mănâncă și nu bea, deoarece
digestia alimentelor lichide sau solide sporește cantitatea de gaze intestinale făcând
dificilă interpretarea imaginilor. Examenul se derulează în sala de ecografie, într-o
lumină obscură pentru ca imaginile să apară cât mai clar pe ecran. Asistenta medicală
ajută pacientul să se dezbrace și să se așeze în decubit dorsal pe masa de examen.
Medicul aplică un gel pe abdomen și în zona lombară, senzația de rece pe care acesta
o provoacă putând fi ușor neplăcută pentru pacient. Gelul are rolul de a asigura un
contact perfect între piele și sondă și facilitează difuzia ultrasunetelor. Medicul
plimbă sonda pe zona corespondentă rinichiului, examinându-l permanent pe ecranul
său de control și îi cere din când în când pacientului să inspire profund, să-și țină
respirația sau să-și schimbe poziția. După vizualizarea rinichilor se examinează
organele învecinate: ficat, splină, vezică biliară.
La final gelul este curățat, iar pacientul își poate relua activitățile obișnuite.

D. PUNCȚIA BIOPSIE RENALĂ

Definiție: introducerea unei ac de puncție în parenchimul renal pentru
recoltarea unui fragment de țesut.
Scop: explorator - examenul histopatologic al țesutului pentru stabilirea
diagnosticului.
Contraindicații:
- rinichi unic (anatomic sau funcțional)
- tulburări de coagulare.
Locul puncției: regiunea lombară, în dreptul discului intervertebral L1-L2, la 8
cm de linia mediană; se preferă puncția rinichiului drept pentru a evita lezarea splinei
sau a unor vase mari.
Pregătirea materialelor:
- de protecție a mesei
- pentru dezinfecția pielii de tip III
- sterile:
- ace lungi pentru puncție
- seringi de 5-20 ml
- ace pentru anestezie
- câmpuri, comprese, tampoane
- mănuși
- pense hemostatice
- tăviță renală
Pregătirea pacientului:
a) psihică:
- se informează asupra necesității puncției și asupra etapelor de execuție, i se explică
necesitatea și se obține consimțământul
b) fizică:
- se controlează cu câteva zile înainte timpul de sângerare, timpul de coagulare și
numărul trombocitelor
- se administrează cu două zile înainte medicație coagulantă, tonico-capilară
(vitamina C, K, preparate de calciu)
- se așează pacientul în decubit ventral cu un săculeț de nisip sub abdomen
 Participarea asistentului medical la execuția puncției:
- se spală mâinile, se dezinfectează, se îmbracă mănușile sterile
- execută dezinfecția locului puncției
- menține poziția pacientului
- servește medicul cu seringa pentru anestezie, câmpul chirurgical, mănuși sterile,
acul de puncție și seringa pentru aspirație
- supraveghează pacientul urmărindu-i culoarea feței, pulsul, respirația
- după îndepărtarea acului badijonează locul puncției și aplică pansament compresiv
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se așează pacientul în decubit dorsal și se asigură repaus la pat 24 de ore
- se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, pansamentul
- se aplică pungă cu gheață la locul puncției
- se controlează urina pentru a sesiza apariția hematuriei.
Pregătirea produsului pentru laborator:
- fragmentele de țesuturi se îndepărtează din acul de puncție prin insuflare de aer cu
seringa și sunt pregătite de medic sub formă de frotiuri
- se întocmește buletinul de trimitere la laboratorul de anatomie patologică.
Complicații:
- hematom
- hematurie macroscopică însoțită uneori de episoade dureroase (colica renală).

Micțiunea: act fiziologic conștient de eliminare a urinei din vezică prin

uretră,act reflex medular sub control voluntar cortical.
Micţiunea este iniţiată prin excitarea fibrelor parasimpatice din pereţii vezicii urinare
ca urmare a destinderii acestora prin acumulare de urină.
Contracţia detrusorului şi relaxarea sfincterului intern sunt comandate de un reflex
integrat medular.
Sfincterul striat extern este supus controlului cortical, al cărui centru se află în cortex.
Declanşarea micţiunii devine un act voluntar începând cu al doilea an de viaţă.
Realizarea unei micţiuni normale presupune integritatea morfologică şi funcţională a
tuturor structurilor care intervin în mecanismul micţiunii sau în desfăşurarea acesteia
(sistem nervos, căi urinare).
2. Factori etiologici şi favorizanţi
2.1 Factori etiologici:
Anomalii congenitale ale tractului urinar:
- stricturi
- hipospadias
- ureterocel
- megavezică (capacitatea urinară crescută dar fără tonus)
- boala de col vezical
Tulburări ale tractului urinar:
 - infecţii
- obstrucţii
Leziuni sau tulburări neurogene:
- tumori cerebrale,
- accidente vasculare cerebrale,
- scleroza multiplă,
- boli demielinizante.
Măriri de volum ale prostatei:
- cancer de prostată,
- adenom de prostată.
Deficit de estrogeni:
- vaginite,
- uretrita atrofică.
2.2. Factori favorizanţi:
Scăderea tonusului diafragmei pelvine:
- obezitate
- scădere importantă în greutate şi de dată recentă
Colon impactat
Terapie medicamentoasă (diuretice)
Factori iritanţi ai regiunii perineale:
- activitate sexuală, igienă personală deficitară,
- utilizarea unei metode instrumentale de diagnostic.
Graviditatea
Anestezia generală sau rahidiană
Incapacitatea de a-şi comunica nevoile
Lipsa de intimitate
Scăderea reactivităţii vezicii urinare la umplere datorită:
- sedativelor,
- tranchilizantelor,
- depresiei,
- confuziei.

Stres sau frică

Accesul redus la baie datorită:
- distanţei,
- proastei iluminări,
- patului prea înalt,
- grilajelor laterale de protecţie.
2.3.Factori legaţi de vârstă:
copii:
- capacitate mică a vezicii urinare
 - lipsa de motivaţie
vârstnici:
- sensibilitate motorie şi senzitivă scăzută
- scăderea tonusului muscular
- incapacitatea de a-şi comunica nevoile
3. Culegerea de date privind tulburările micţionale
Culegerea de date este o etapă importantă deoarece pe baza informaţiilor obţinute
prin această etapă a procesului de nursing se elaborează diagnosticul nursing şi
intervenţiile nursing.
Datele obţinute sunt: obiective şi subiective.
Datele subiective sunt cele percepute şi descrise de pacient, iar datele obiective sunt
reprezentate de datele obţinute de asistentă cu ajutorul simţurilor.
Din punct de vedere clinic, tulburările micţionale prezintă câteva caracteristici
definitorii:
- disuria
- polakiuria - jet urinar fracţionat
- nicturia - distensie vezicală
- enurezis - incontinenţa.
3.1. Culegerea datelor subiective:
Istoricul simptomelor: pacientul acuză:
- pierderea controlului micţional
- durere sau disconfort
- arsuri
- modificări ale orarului micţional
- debutul şi durata, orarul şi descrierea actului micţional, factorii care precipită,
calmează, provoacă simptomele urinare
- senzaţii care apar înainte şi în timpul micţiunii:
- dificultăţi la începutul micţiunii
- dificultăţi la sfârşitul micţiunii
- efort micţional dureros
- senzaţia de uşurare după micţiune:
- completă
- continuă dorinţa de micţionare şi după ce vezica a fost golită
- capacitatea de a întârzia actul micţional după apariţia nevoii de a urina:
- prezenţa (cât timp?)
- absenţa
Consecinţe asupra modului de viaţă:
- social
- profesional
- sexual
- reacţia celorlalţi faţă de copil (părinţi, fraţi, alţi copii).
Identificarea factorilor etiologici şi favorizanţi:
- infecţii
- tulburări renale sau vezicale
- tulburări neurologice
- probleme legate de prostată
- factori legaţi de vârstă.
3.2. Culegerea datelor obiective:
Observarea modului în care se efectuează micţiunea şi aprecierea caracterului jetului
urinar constituie un element de mare valoare semiologică.
Modificările jetului urinar constau în:
- jet slab
- cu traiectorie mult micşorată
- dedublat
- evacuarea urinei picătură cu picătură, asemănător cu evacuarea din
stropitoare.
Urina:
- culoare: - galben
- chihlimbar
- culoarea paiului
- roşu-brun
- brun-închis
- negru.
- miros: slab, amoniacal, puternic, acetonic;
- clară sau tulbure
- reacţie (pH): - normal 4,6-7,5 sau alcalin peste 7,5
- negativ sau pozitiv pentru glucoză, proteine, bacterii, corpi
cetonici, hematii.
Monitorizarea eliminărilor şi aportului de lichide (înregistrarea pe 2-4 zile pentru a
stabili media).
Din datele culese, asistenta trebuie să răspundă întrebărilor:
- care este aportul zilnic de lichide?
- la ce cantitate de lichide ingerate apare incontinenţa?
Date legate de tonusul muscular:
- abdomenul prezintă tonus sau este flasc,
- există o scădere considerabilă în greutate de dată recentă care ar putea
afecta tonusul musculaturii abdominale.
Date despre vezică:
- destinsă (palpabilă)
- poate fi golită prin stimulare externă
- capacitatea vezicală (cel puţin 300-350 ml).
După actul micţional există (dacă există, în ce cantitate?) sau nu urină reziduală
Date obţinute în urma examenelor paraclinice:
- examen de urină, urocultură şi antibiograma,
- sânge (uree,creatinina),
- radiografii (urografie, radiografie renală simplă),electromiografia muşchilor
sfincterului urinar extern şi a muşchilor diafragmei pelvine.
4. Ingrijirea pacientului cu disurie
Disuria este o stare în care pacientul are ca problemă (actuală sau potenţială)
micţiunea dureroasă sau dificilă.
4.1. Culegerea datelor obiective şi subiective
Subiectiv pacientul acuză:
- frisoane
- greaţă
- durere în flancuri
- durere sau senzaţie de arsură la micţiune.
Obiectiv pacientul prezintă:
- febră
- hematurie
- proteinurie
- urină tulbure şi urât mirositoare.
4.2 Obiective nursing
Asistenta va urmări: - diminuarea durerilor sau arsurilor
- evitarea recurenţelor (prevenirea acestora).
4.3 Intervenţii nursing
Evaluarea cauzelor şi factorilor determinanţi:
- infecţia,
- activitatea sexuală (cu 24 ore înainte de apariţia simptomelor),
- utilizarea unor detergenţi lichizi sau spumanţi de baie.
Aplicarea unor măsuri care cresc confortul pacientului (băi de şezut, comprese calde
perineale).
Obţinerea unei urini diluate şi acide:
- creşterea aportului lichidian,
- încurajarea ingestiei sucului de merişor pentru acidifierea urinei.
Măsuri pentru prevenirea recurenţelor:
- recomandarea efectuării mai frecvente a duşului, pentru a preveni invazia
uretrei,
- la femei, igiena locală după fiecare scaun să se realizeze prin curăţarea
perineului din anterior spre posterior,
 - ingerarea unor mari cantităţi de lichide şi urinarea la 2-3 ore pentru eliminarea
bacteriilor,
- dacă disuria apare la 24-48 ore după un act sexual trebuie crescut aportul
lichidian pentru a dilua urina şi este recomandată micţiunea după actul sexual.
5. Îngrijirea pacientului cu enurezis
Enurezisul este reprezentat de micţiunea involuntară în timpul nopţii la copil; nu are
semnificaţie patologică.
5.1.Date obiective şi subiective:
Datele subiective sunt preluate de la părinţi:
- copilul udă patul noaptea,
- nu se duce la toaleta înainte de culcare (este prea ocupat),
- a fost învăţat la oliţă foarte devreme.
Obiectiv se constată:
- vezica mică cu volum mai mic de 300ml. Acest lucru se poate învăţa
prin educarea copilului să se abţină cât poate de mult şi apoi să măsoare volumul
urinar eliminat. Această măsurare se efectuează cel puţin de trei ori.
5.2 Obiective nursing
- copilul să rămână uscat în timpul nopţii
- copilul şi familia să depisteze cauza enurezisului.
5.3 Intervenţii de nursing
Evaluarea factorilor etiologici şi favorizanţi:
- vezică urinară cu volum mic,
- somn profund,
- reacţie la stres (la şcoală sau acasă).
Promovarea unei bune relaţii copil-părinte:
- explicarea naturii enurezisului copilului şi părinţilor
- evitarea de către părinţi a pedepsirii, dezaprobării, care nu numai ca nu au efect
dar pot transforma copilul într-un timorat sau timid
Reducerea factorilor determinanţi dacă este posibil:
a) volumul redus al vezicii urinare
b) somnul profund
c) scăpări urinare în timpul zilei
a) Volumul redus al vezicii urinare poate fi crescut prin abţinerea de la urinat cât mai
mult posibil, după ce copilul a ingerat lichide.
b) Somnul profund:
- vizită la toaleta înainte de culcare
- aport lichidian redus înainte de culcare
- dacă este sculat de părinţi ca să urineze, trebuie trezit complet pentru a
conştientiza actul micţional.
c) Nu sesizează vezica urinară plină deoarece este prea ocupat (scăpări urinare în
timpul zilei)
 - copilul trebuie instruit să recunoască senzaţiile înainte de urinare
- trebuie învăţat să-şi controleze micţiunea (să pornească şi să oprească
voluntar jetul urinar, să se abţină de la urinat în timpul zilei, chiar şi pe perioade
scurte de timp)
- se întocmeşte un orar în care se subliniază zilele şi nopţile când nu uda
patul.
6. Îngrijirea pacientului cu incontinenţă urinară
Incontinenţa urinară este definită ca o micţiune anormală, continuă, involuntară şi
inconştientă.
6.1 Factori etiologici şi favorizanţi
1.Factori patologici:
infecţii
procese inflamatorii: - vaginite
- uretrite
obstrucţii ale colului vezical:
- colon infiltrat
- măriri de volum ale prostatei
- tumori
anomalii congenitale
scăderea tonusului muscular (de la naştere, obezitate, scădere recentă în greutate)
operaţii chirurgicale pe vezică sau pe uretră,
postanestezie
scăderea capacităţii vezicii urinare
ateroscleroză cerebrală sau accident vascular cerebral,
leziuni sau tumori cerebrale
boli demielinizante (scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică)
afectarea măduvii spinării (leziuni, infecţii, tumori),
diminuarea tonusului vezicii (distensia vezicală excesivă, sondaj vezical)
2. Factori psihologici:
- scăderea atenţiei - depresia
- anxietatea - dezorientarea.
3. Factori de mediu:
- accesul la toaletă dificil (lipsa liftului, prea departe, pat prea înalt, grilaje
laterale de protecţie)
- toaletă inadecvată (fără bare de susţinere)
- dificultăţi în solicitarea asistentei datorită unui sistem de semnalizare inadecvat
6.2 Culegerea datelor obiective şi subiective
Datele subiective
Pacientul acuză:
- imposibilitatea controlului micţiunii,
- lipsa senzaţiei imperioase de a urina,
 - pierderi prin prea plin.
Datele obiective:
- reziduu vezical mai mare de 50 ml,
- scăderea volumului vezicii sub 350 ml,
- diminuarea senzaţiei de micţionare,
- vezica urinară palpabilă suprapubian,
- incapacitatea persoanei de a porni sau opri micţiunea.
6.3 Obiective nursing
Episoadele de incontinenţă vor fi reduse sau chiar eliminate
Pacientul va şti să-şi explice cauzele incontinenţei şi va cunoaşte modalităţile de
tratament sau control relativ al episoadelor de incontinenţă
Reziduu urinar va fi de 30-50ml sau va reprezenta 15% din capacitatea vezicii.
6.4 Intervenţii nursing
Reducerea sau eliminarea factorilor favorizanţi, dacă este posibil:
- infecţiile sau inflamaţiile vor fi rezolvate prin consult medical şi tratament de
specialitate
- informarea pacientului asupra rolului muşchilor diafragmei pelvine în continenţă
- efectuarea de către pacient a unor exerciţii de întărire a muşchilor diafragmei
pelvine
- asistenta va învăţa pacientul să-şi oprească şi să pornească jetul urinar, de câteva ori
în timpul micţiunii.
Rezolvarea factorilor de mediu:
- rezolvarea problemei de acces (lift, lumină, distanţă)
încurajarea bolnavului să solicite plosca sau toaleta cu facilităţi (bare de sprijin).
Controlul episoadelor de incontinență urinară:
- aport lichidian de 2-3 l/zi, dacă nu este contraindicat,
- spaţierea lichidelor la cel puţin 2 ore
- scăderea aportului lichidian după ora 6 p.m. şi ingestia unei cantităţi minime de
lichide în timpul nopţii
- scăderea aportului de cafea, suc de grapefruit, ceai, datorită efectului lor diuretic
- menţinerea unui aport nutriţional adecvat pentru a asigura scaun la cel puţin trei
zile.