Sunteți pe pagina 1din 17

Înţelegerea motivaţiei pentru care se organizează Postul Medical Avansat

Cunoaşterea organizării şi structurii PMA

Identificarea condiţiilor de implementare a unui PMA

Descoperirea modalităţii în care se face implementarea PMA


PMA este organizat în jurul a 2 zone esenţiale: zona de urgenţe absolute şi zona de
urgenţe relative.

În vecinătatea PMA trebuie să fie organizate următoarele zone:


 zona de găzduire a celor implicaţi – consiliaţi psihologic de echipe de
specialişti
şi
 morga – pentru victimele decedate pe teren, în timpul micului circuit sau în
timpul îngrijirilor.
Primirea şi sortarea la intrarea în PMA se face în secretariatul de înregistrare (se alocă
o fişă în cazul în care nu s-a făcut deja înregistrarea). Aici victimele sunt dirijate în două
direcţii:

 Spre zona UA pentru victimele cele mai grave a căror viaţă este în
pericol (Extremă Urgenţă şi U1) care necesită tratament chirurgical sau
resuscitare imediată înainte de evacuare.
 Spre zona UR pentru cei a căror viaţă nu este în pericol (clasaţi U2 sau U3).

Ieşirea se realizează prin zona EVAC (Zona de Evacuare) după îndeplinirea condiţiilor
de evacuare spre unitatea sanitară corespunzătoare.
PMA organizat în romb

În cele mai multe cazuri, în medicina de urgenţă colectivă civilă, pentru a obţine o
dinamică sporită, PMA este organizat în romb.
Prezentarea victimelor la centrul de sortare cu două direcţii: UA şi UR în unităţi
funcţionale separate, evacuarea realizându-se printr-un punct de repartizare al evacuaţilor
unic.
Criterii de amplasare a PMA
Patru criterii reglementează alegerea şi modul de amplasare a unui PMA şi sunt de o
importanţă capitală pentru succesul şi eficacitatea operaţiunilor medicale desfăşurate.
Acestea sunt cu atât mai important de respectat cu cât, o dată amplasat şi funcţional,
PMA nu mai poate fi mutatîntrucât ar spori bilanţul victimelor. Acestea sunt:
1. Siguranţa;
2. Accesibilitatea;
3. Ergonomia;
4. Proximitatea.
Materialele necesare sunt de mai multe feluri:
1. Logistică medicală
2. Monitorizare
3. Materiale de secretariat
4. Comunicaţii şi tehnologia informaţiei
5. Tărgi
6. Iluminarea
7. Materiale de protecţie generală
8. Module suplimentare
Alte aspecte de luat în considerare în pregătirea implementării unui PMA:

Încălzirea – dacă este necesară, se utilizează ventilarea cu aer cald sau climatizarea.

Organizarea spaţiului - tărgile cu victime trebuie amplasate la distanţă unele de altele


pentru a permite accesul facil al personalului medical la victime.

S-ar putea să vă placă și