Ingrijiri, tehnici, tratamente la copil - nursing

NURSING PEDIATRIE - lucrari practice

Ingrijiri, tehnici, tratamente la copil - nursing

Introducere

Ingrijirea copilului este un proces complex care necesita participarea

familiei la acordarea sprijinului medical, respectarea particularitatilor de
varsta ale copilului, cunoasterea de catre personalul medical a
temperamentului copilului, a situatiei familiale ale acestuia, a situatiei
religioase, a cadrului legal pe care se sprijina actul medical.

Asistenta medicala trebuie sa castige increderea familiei si in primul

rand al copilului pentru a avea o buna colaborare in realizarea ingrijirilor. Ea
va explica familiei si copilului in termeni obisnuiti interventia ce urmeaza a fi
facuta explicandu-le avantajele tratamentului pentru ameliorarea sanatatii
copilului si starea lui de bine.

In acest capitol am inclus notiuni referitoare la ingrijirea copilului

pornind cu legislatia actului medical si continuand cu pregatirea psihologica a
copilului pentru interventie, pregatirea copilului in functie de varsta si
particularitatile lor anatomo-fiziologice, in functie de temperament.

Asistenta medicala trebuie sa aiba cunostinte vaste privind modalitatile

de evaluare a micului pacient, de efectuare a interventiilor, cunostinte privind
promovarea sanatatii copilului si prevenirea imbolnavirilor.

1. Obtinerea acordului
Concepte generale referitoare la procedurile pediatrice
a. acordul in cunostinta de cauza

Acordul in cunostinta de cauza se refera la necesitatea etica si legala

ca pacientii sa inteleaga in totalitate tratamentele propuse, ca si riscurile pe
care le presupun. De asemenea, pacientii trebuie informati asupra
avantajelor tratamentului propus, asupra unor tratamente alternative si
asupra riscurilor. Pentru a obtine acordul, trebuie indeplinite trei conditii
(Hogue, 1988):

 Persoana trebuie sa fie apta pentru a-si da acordul; trebuie sa

fie majora (adica la varsta cand un copil devine adult) si apta
(adica sa aiba capacitatea mintala de a face o alegere si de a
suporta consecintele).

 Persoana trebuie sa primeasca toate informatiile necesare

pentru a lua o hotarare.

 Persoana trebuie sa actioneze voluntar atunci cand isi exercita

libertatea de a alege, fara nici o constrangere, ca forta,
frauda, inselaciunea, presiunea.

Multe legislaturi au adoptat legi referitoare la acordul in cunostinta de

cauza (tabel 1). Personalul trebuie sa inteleaga ce se impune in practica lor
si sa revizuiasca legile din fiecare jurisdictie in care activeaza. Totusi, exista
cateva principii generale legate de acord care se aplica in toate statele.
Discutia ce urmeaza abordeaza termeni generali si nu reprezinta un sfat
legal. Desi doctorul are responsabilitatea de a informa pacientii sau parintii
asupra riscurilor, avantajelor si alternativelor, asistentele medicale (AM) sunt
cele care se ocupa de semnaturile pacientilor pe formulare.

In cazul copiilor, apar probleme legate de persoana care va semna

atunci cand parintii nu sunt prezenti. In cazul adolescentilor, e importanta
varsta majoratului, iar in cazul minorilor retardati sau inapti mintal, e
importanta calitatea de a fi apt. Prin urmare, AM trebuie sa fie in tema cu
acest subiect deosebit de important si de complex si sa fie la curent cu
aspectele legale ale muncii lor in comunitatea respectiva.

Tabel 1

Acordul in cunostinta de cauza si accesul parintilor la fisa medicala a copilului

Accesul la diferite informatii inainte de a da acordul include si accesul la fisa medicala?

Din moment ce procesul de a-si da acordul are loc si pe parcursul tratamentului, au
parintii acces la foaia de observatie?

Raspunsul la aceste intrebari difera in functie de legile statului respectiv. In unele state,
parintii au dreptul de a vedea o copie a fisei medicale a copilului. In altele, nu exista legi
in aceasta privinta. In aceste state, cel mai bun lucru este ca parintii sa primeasca o
copie in conditii rezonabile, adica intr-o perioada de timp rezonabila. In plus, specialistii
trebuie sa evite restrictiile, cum ar fi accesul numai in prezenta unui clinician. Mai
degraba ar trebui sa existe un specialist care sa raspunda la orice intrebare pe care o
pun parintii.
OBTINEREA ACORDULUI

Acordul unui parinte sau imputernicit legal este cerut de obicei in

tratamentul medical sau chirurgical al copiilor, inclusiv in proceduri de
diagnosticare. Acordul trebuie obtinut in cazul unor proceduri chirurgicale sau
de diagnosticare, dar si in situatii anume care nu sunt direct legate de
tratamentul medical (tabel 2).

Tabel 2

PROCEDURI SI SITUATII

CE IMPUN ACORDUL IN CUNOSTINTA DE CAUZA

Operatii majore

Operatii minore – taieturi, biopsie, extractie dentara, sutura unei rani (mai ales cu efect
cosmetic), inlaturarea unui chist, fractura.

Teste de diagnosticare cu factor de risc – bronhoscopie, biopsie, cateterizare cardiaca,

angiografie, electroencefalograma, punctie lombara, ventriculografie, aspiratia maduvei
oaselor.

Tratamente medicale cu factor de risc – transfuzii de sange, toracocenteza sau

paracenteza, radioterapia, terapie de soc.

Fotografierea in scopuri medicale, educationale sau publice.

Mutarea copiilor din centrele de ingrijire in ciuda recomandarilor medicale.

Examinari postmortem, cu exceptia deceselor inexplicabile, cum ar fi moartea unui

bebelus, moartea violenta, sinucidere.

Dezvaluirea de informatii medicale.

Consimtamantul pentru tratamentele propuse ar trebui obtinut de la

copiii peste 7 ani in perioada tratamentului, care trebuie informati asupra
tratamentului propus sau al planului de ingrijire si sa-si dea acordul sau sa
colaboreze cu deciziile luate de persoana care si-a dat deja consimtamantul.
Prin includerea copilului in procesul de luare a deciziilor si acceptare a lor,
copiii sunt tratati cu respect. Consimtamantul trebuie obtinut si in cazul
copiilor implicati in programe de cercetare. Folosirea copiilor ca obiect de
studiu este un subiect controversat, iar nursele trebuie sa cunoasca normele
si cerintele legale si etice inainte de a initia procesul de cercetare.

Conditiile necesare pentru a-si da acordul

In majoritatea situatiilor, acordul este dat ori de un parinte ori de

tutorele legal. Totusi, apar probleme cand parintii nu au posibilitatea de a-si
da acordul, cand copilul necesita anumite tratamente, cand copilul e
considerat emancipat sau cand parintii refuza sau ignora tratamentul
copilului minor. Sistemul judiciar poate interveni atunci cand atitudinea
parintilor si interesele copilului intra in conflict (Nix, 1991). Oricum, legile
favorizeaza autoritatea parintilor si trebuie prezentate probe clare si
convingatoare inainte de interventia curtii de justitie.

Mai apar probleme cand parintii sunt divortati. In general, atat

parintii care detin custodia, cat si ceilalti, au dreptul de a-si da acordul
pentru copilul lor minor. Acordul uneia dintre parti e suficient; nu e necesar
acordul ambelor parti.

Acordul parintilor sau al tutorelui legal. Parintii sunt pe deplin

responsabili de ingrijirea si cresterea copiilor minori, inclusiv de controlul
legal asupra lor. Astfel, cat timp copiii sunt minori, parintii sau tutorele legal
sunt cei care trebuie sa dea acordul inaintea aplicarii unui tratament sau unei
alte proceduri asupra copilului. Parintii au dreptul de a-si retrage acordul
ulterior.

Dovada acordului. Formularul semnat de parinte sau tutore este

dovada faptului ca acordul a fost dat; legal, nu este obligatoriu. O alta
dovada este acordul verbal. Cand parintii nu sunt in posibilitatea de a semna,
ei isi pot da acordul prin telefon. La fel se procedeaza si daca parintele nu
poate semna din cauza unor leziuni. E indicat sa existe un martor la acordul
verbal. O alta nursa poate asista la semnarea formularului sau la convorbirea
telefonica. Ambele nurse inregistreaza acordul numele, adresa, gradul de
rudenie al persoanei care a dat acordul si semneaza.

Acordul copiilor “maturi” Legile statale difera in privinta varstei

majoratului. Cu toate diferentele, copiii devin adulti la varsta de 18 ani in
majoritatea statelor. Adultii isi pot da propriul acord. Totusi, unele state
permit minorilor sa-si dea propriul acord pe baza doctrinei minorilor maturi.
Aceasta permite minorilor sa-si dea acordul chiar daca practic nu sunt adulti,
atata timp cat inteleg consecintele deciziei lor.

In multe state legile permit minorilor sa-si dea acordul in anumite

tratamente, cum ar fi:
  Bolile cu transmisie sexuala

 Contraceptia

 Sarcina

 Consumul de droguri si alcool

Nursele trebuie sa cunoasca legile din statele in care lucreaza pentru a

sti cand au minorii dreptul la propriul acord.

Un asa-numit minor emancipat este acela care legal nu are varsta

majoratului, dar are capacitatea legala a unui adult in situatiile prevazute de
lege. Minorii devin emancipati in urmatoarele situatii:

 Sarcina

 Casatorie

 Absolvirea liceului

 Viata independenta

 Serviciul militar

In unele state minorii trebuie sa apara in fata tribunalului pentru a-si

demonstra statutul. Astfel de audieri au ca rezultat ordine ale curtii care
folosesc nurselor ca dovada a emanciparii si a capacitatii de a-si da acordul.
In alte state, situatiile mentionate mai sus sunt dovada emanciparii fara alte
dovezi. Acordul in caz de avort este mai complex. Curtea Suprema a S.U.A. a
hotarat ca acordul parintilor sa nu fie necesar inainte de avort. Acest aspect
este inca neclar, iar legile privind avortul difera de la un stat la altul in SUA.

Tratamente fara acordul parintilor. Exceptiile apar cand copilul necesita

tratament de urgenta sau interventie chirurgicala, iar nici un parinte nu
poate semna sau respinge acordul. In absenta parintilor, persoana care
ingrijeste copilul poate semna uneori. In caz de urgenta, acordul nu e
necesar; este presupus prin lege. Urgentele inseamna periclitarea vietii sau
daune permanente.

Refuzul de a da acordul apare atunci cand tratamentul contravine

credintelor religioase ale parintilor, cum ar fi in cazul transfuziilor de sange.
Toate statele admit aceste exceptii si dispun de proceduri care sa permita
tratamentul daca viata sau sanatatea minorului sunt in pericol sau daca
amanarea tratamentului este un risc. Statul poate sa intervina in situatii care
pun in pericol sanatatea si bunastarea copilului si daca parintii aplica pedepse
excesive copiilor. In majoritatea comunitatilor, exista proceduri prin care
custodia unui copil poate fi trecuta guvernului sau unei agentii private daca
abuzurile parintilor pot fi dovedite.

2. Etape de pregatire a interventiilor

Pregatirea procedurilor. Pregatirea psihologica.

Pregatirea copiilor pentru interventii diminueaza nelinistea acestora,

asigura cooperarea, le dezvolta capacitatile de cooperare si altele si le
confera un sentiment de control in experiente cu potential de stres. Metodele
de pregatire pot fi formale, ca pregatirea in grup pentru spitalizare.
Majoritatea strategiilor de pregatire folosite de nurse sunt informale si pun
accent pe informatiile despre noua experienta si procedurile care pot cauza
stres sau durere. Desi s-au facut studii despre diferitele tipuri de pregatire
(cu ajutorul papusilor, cartilor, casetelor video, jocurilor), nici o metoda nu e
mai eficienta decat alta. Totusi, in general, copiii raspund mai bine jocului si
cei mai mari, filmelor.

Copiii au fantezii sau idei eronate in lipsa de informatii. Amenintarile

necunoscute sau stresul imprevizibil sunt mai grave decat cele pe care le
cunoaste, intelege si asteapta (Mansson, Fredrikzon si Rosberg, 1992).
Interventiile pregatitoare sunt mai eficiente `in privinta tulburarilor de
comportament reduc rata durerii si semnele de tulburari fiziologice (bataile
inimii, presiunea sangelui, saturatia de oxigen) (Broome si Lillis, 1989;
Broome, Lillis si Smith, 1989).

In tabelul cu indrumari pentru pregatirea copiilor sunt date cateva

sugestii generale, iar cele in functie de sunt prezentate in tabelul 4. Nursele
trebuie sa ia in considerare temperamentul copilului, strategiile de cooperare
si experintele anterioare. Copiii foarte activi, ca si cei care inteleg mai greu,
pot avea nevoie de sedinte individuale, mai scurte pentru copilul activ, dar
mai lungi pentru cel timid (McLeod si McClowry, 1990). Copiii care
coopereaza bine necesita accentul pe abilitatile prezente, iar cei care nu prea
coopereaza necesita mai mult timp pentru strategii ca relaxarea, respiratia,
numaratul, cantatul. Copiii cu experiente anterioare in spital au inca nevoie
de pregatire pentru interventii care se repeta sau sunt noi, dar nursele
trebuie sa afle ce stiu deja, sa corecteze neintelegerile, sa le dea noi
informatii, sa le dezvolte noi abilitati de cooperare. Mai ales in cazul unor
proceduri dureroase, cea mai buna pregatire este informarea asupra
procedurilor si ajutorul pentru utilizarea diferitelor metode, ca imaginatia sau
relaxarea (Broome, 1990).
 Tabel 3

INDRUMATOR

Pregatirea copiilor pentru diferite proceduri

Aflati toate detaliile despre procedura ce va urma sa fie aplicata.

Verificati nivelul de intelegere al parintilor si copilului.

Planificati oferirea informatiilor in functie de varsta copilului si nivelul de cunoastere al

acestuia.

Includeti parintii, daca doresc, si mai ales daca se vor ocupa de ingrijirea copilului.

Explicati-le parintilor care este rolul lor in timpul interventiei, cum ar fi sa stea la capul
copilului sau in campul lui de vedere si sa-I vorbeasca usor.

In timpul pregatirii, purtati discutii pe temele predate si asigurati feed-back-ul.

Folositi termeni concreti, nu abstracti, si suport vizual pentru a descrie procedura. De

exemplu, desenati un baiat sau o fata dintr-o linie si indicati partea corpului care va
suferi interventia.

Subliniati nici o alta parte a corpului nu va fi afectata.

Daca acea parte a corpului are o anume functie, subliniati modificarea sau lipsa de
implicare a acelei abilitati (dupa scoaterea amigdalelor, copilul poate vorbi).

Folositi cuvinte pe masura nivelului de intelegere al copilului ( o regula de baza pentru

numarul de cuvinte este varsta plus 1).

Evitati cuvintele sau expresiile cu sens dublu.

Explicati toate cuvintele necunoscute ( ex. Anestezia e un somn special).

Subliniati aspectele senzoriale ale procedurii – ce va simti, vedea, mirosi, atinge copilul,
dar si ce poate face in timpul procedurii (ex. Stai intins, numara cu voce tare, fa semn
cu mana, imbratiseaza o papusa).

Lasati copilul sa repete acele operatiuni care necesita cooperare (ex. Sa se intoarca, sa
respire adanc, folosind un spirometru sau o masca).

Lasati la urma informatiile care pot produce nelininiste (ex. injectia).

Fiti sincer in privinta aspectelor neplacute ale interventiei, dar evitati sa provocati griji
inutile. Cand spuneti ca va fi neplacut, subliniati ca senzatia e diferita de la om la om si
intrebati copilul ce a simtit el insusi.

Subliniati cum se va finaliza interventia si ce urmeaza dupa (va merge acasa, se va

intalni cu parintii). Subliniati avantajele (ex. Dupa ce ti se scot amigdalele, nu vei mai
avea asa frecvent dureri in gat).

SUGESTII

Pregatiti un cos cu jucarii in apropierea zonei de tratament. Cosul ar

trebui sa contina: o bagheta magica, facuta dintr-un tub sigilat la capete, cu
lichid in interior si confetti de metal; o minge usoara; solutie pentru baloane
de sapun; carti cu imagini tri-dimensionale; echipament medical real;
seringa, bandaje, alcool; markere; un carnet de notite; betigase. Lasati
copilul sa aleaga un obiect pentru a-i distrage atentia si a se relaxa. Dupa
interventie, lasati copilul sa aleaga un obiect cadou sau sa se joace cu
echipamentul medical (Heiney, 1991).

Copiii sunt diferiti in dorinta lor de a cauta informatii; unii cer informatii despre
procedura, altii le evita. Parintii pot ajuta nursele referitor la cantitatea de informatii care ar fi
suficienta copilului, deoarece ei stiu cu ce fel de raspunsuri este multumit copilul. E important sa
intrebam copiii mai mari cat vor sa stie. Intrebari ca “ vrei sa stii totul despre noile experiente sau
doar datele de baza?” sau “ cat vrei din explicatie – doar ce vei simti sau tot ce ti se va face?”
sunt folositoare pentru a evita supra sau sub-informarea. Desenele facute de copii pot fi
folositoare in determinarea nivelului de intelegere al copilului, a neintelegerilor si a grijilor in
privinta mutilarii, a imaginii corporale sau a pierderii controlului pe care copilul nu le poate
exprima (Abbot, 1990; O’Malley si McNamara, 1993).

Momentul destinat pregatirii pentru o interventie difera in functie de varsta si de tipul

procedurii. Nu exista reguli stricte, dar, in general, cu cat copilul e mai mic, cu atat explicatia
trebuie sa fie mai aproape de interventie pentru a evita fanteziile si grijile. In cazul interventiilor
mai complexe, e nevoie de mai mult timp pentru asimilarea informatiilor, mai ales la copiii mai
mari. De exemplu, explicatia despre injectie poate fi data inainte de injectia propriu-zisa la toate
varstele, dar pregatirea pentru operatie poate incepe cu o zi inainte la copiii mici si cu cateva zile
inainte la cei mai mari.

Castigarea increderii si sprijinul. Nursa care a petrecut mai mult timp cu copilul si are
deja stabilita o relatie pozitiva va castiga mai usor cooperarea acestuia. Daca relatia e bazata pe
incredere, copilul o va percepe ca furnizoare de confort si placere, si nu ca pe o persoana care
aduce necazuri. Daca nursa nu cunoaste copilul, ar fi bine sa ii fie prezentata de altcineva din
personalul medical, in care copilul are incredere. Prima intrevedere cu copilul pune copilul in
centrul atentiei si apoi incep explicatiile despre interventie; interventia directa trebuie evitata.
Cand vorbeste cu copilul, nursa trebuie sa foloseasca regulile generale de comunicare cu copiii.

Prezenta parintilor. Copiii au nevoie de sprijin in timpul interventiei, iar copiii mici
gasesc in parinti cel mai bun sprijin. Totusi, exista controverse in privinta rolului pe care parintii
il au in timpul interventiei, mai ales daca e vorba de disconfort . Nursele trebuie sa decida daca
prezenta parintilor e benefica. Trebuie luate in considerare dorinta parintilor de a asista, observa
sau de a astepta afara, ca si dorinta copilului de a sta un parinte cu el. Dorintele copiilor trebuie
este bine sa fie respectate (Rollins si Brantly, 1991). Parintii care vor sa ramana trebuie sa
primeasca informatii si explicatii adecvate, deoarece ei nu stiu ce sa faca, unde sa stea si ce sa-i
spuna copilului in timpul interventiei. Indicatii referitoare la locul unde pot sta in camera ca sa
aiba contact vizual cu copilul pot inlatura nelinistea. Cei care nu vor sa ramana sunt sprijiniti in
decizia lor si sa ramana pe aproape pentru a fi langa copil dupa interventie. Ei trebuie sa stie ca
cineva va fi langa copil sa il sprijine. Ideal ar fi ca aceasta persoana sa ii anunte despre starea
copilului.

Explicatiile. Copiii au nevoie de explicatii pentru orice ii implica. Inainte de interventii,

nursa ii explica copilului ce se va intampla si ce se asteapta de la el. Explicatia trebuie sa fie
scurta, simpla si potrivita nivelului sau de intelegere. Explicatiile lungi nu sunt necesare si pot
provoca neliniste la copiii mici, mai ales daca e vorba de ceva dureros. Daca le explicam
parintilor in prezenta copilului, nursa trebuie sa foloseasca un limbaj adecvat copilului deoarece
cuvintele noi pot fi interpretate gresit. Daca parintii necesita o pregatire suplimentara, se face fara
copil. Sedintele de instruire sunt fixate in momentul potrivit invatarii (dupa o perioada de
odihna).

Nu e nevoie de un echipament special pentru pregatirea copilului, ci doar la copiii mici

care nu au formata gandirea conceptuala, folosind obiecte pe langa explicatia verbala. Daca
copilul foloseste obiecte care vor fi folosite in cadrul interventiei se va diminua teama. Obiecte in
miniatura ale instrumentelor din spital pot fi folosite pentru a explica la ce sa se astepte si sa
treaca prin experiente noi si infricosatoare in siguranta. Pot fi de ajutor materiale scrise si
ilustrate.

Tabel 4

INDRUMARI

Pregatirea copiilor pentru proceduri bazate pe caracteristici de dezvoltare

LA BEBELUSI: SE DEZVOLTA SIMTUL Boala si spitalizarea pot fi percepute ca pedeapsa
INCREDERII SI GANDIREA SENSO-MOTORIE
Explicati de ce se face fiecare interventie; copilul
intelege greu cum se face bine cu medicamente
Atasamentul fata de parinti rele la gust.

Implicati parintii daca copilul vrea asta. Intrebati copilul ce crede despre o
intervenie anume.
Lasati parintii in campul vizual al copilului.

Explicati ca nici o interventie nu e o forma

Daca parintii nu sunt disponibili, dati-I copilului un
de pedeapsa.
obiect familiar.
Animarea
Nelinistea in prejma strainilor
Faceti acomodarea copilului treptat si fara amenintari. Pastrati echipamentul departe de vederea
copilului.
Reduceti numarul strainilor care intra in incapere in
timpul interventiei. Teama de leziuni corporale, interventii si castrare

Faza senzo-motorie e invatarii Aratati spre un desen, o papusa sau un alt copil
cand se face interventia asupra copilului.
In timpul interventiei, folositi masuri senzoriale (mangaiere,
vorbit incet, suzeta). Explicati ca nici o alta parte a corpului nu
va fi afectata.
Folositi analgezice (anestezic local) pentru a
controla starea de disconfort. Folositi metode preferate de copil
oricand e posibil.
Mangaiati si imbratisati copilul dupa interventie;
incurajati parintii sa faca acelasi lucru. Aplicati un bandaj adeziv pe locul
intepaturii.
Controlul crescut al muschilor
Incurajati prezenta parintilor.
Asteptati-va la opunerea de rezistenta la copiii mai mari.
Nu uitati ca interventiile asupra organelor
Asezati copilul corect. genitale provoaca neliniste.

Tineti la departare obiectele daunatoare. Lasati copilul sa poarte lenjerie intima pe

dedesupt.
Amintirea experientelor trecute
Explicati situatiile necunoscute, mai ales
Copiii mai mari pot asocia obiecte, locuri, sau persoane cu zgomotele si luminile.
experiente dureroase din trecut si vor plange la vederea
lor.
Spiritul de initiativa
Luati de la vedere obiectele inspaimantatoare.
Implicati copilul in ingrijirea sa oricand e posibil
(ex sa tina un instrument, sa scoata un
Realizati procedurile dureroase intr-o alta camera, pansament).
nu in pat.
Lasati copilul sa aleaga, dar evitati
Folositi metode preferate de copii oricand e posibil intarzierile.
(temperatura axilara sau timpanica, medicatia
orala). Rugati copilul sa va ajute si sa coopereze;
niciodata sa nu-l certati pentru lipsa de
Imitarea gesturilor cooperare.
Modelati comportamentul dorit (ex. Sa deschida gura)
LA COPILUL SCOLAR: SE
DEZVOLTA SPIRITUL HARNICIEI SI
LA COPILUL MIC: SE DEZVOLTA
GANDIREA CONCRETA
SIMTUL AUTONOMIEI SI CEL SENZO- Abilitati de vorbire crescute; interes in
acumularea de cunostinte
MOTOR PENTRU GANDIREA Explicati procedura in termeni stiintifici medicali.

PREOPERATIONALA. Explicati motivatia interventiei folosind diagrame

simple despre anatomie si fiziologie.
Folositi aceleasi metode ca la bebelusi plus
Explicati functia si modul de folosire al
echipamentului in termeni concreti.
Urmatoarele:
Lasati copilul sa foloseasca echipamentul; folositi
Gandirea egocentrica o papusa sau o alta persoana ca model (papusa
poate fi luata ca ceva prea copilaros de copilul
Explicati procedura in relatie cu ceea ce vede, aude, gusta, scolar).
miroase si simte copilul.
Acordati timp intrebarilor si discutiilor dinainte sau
Subliniati acele aspecte care necesita cooperarea (ex. Sa dupa interventie.
stea nemiscat).
Notiunea de timp imbunatatita
Spuneti-I ca e bine daca plange sau striga si gasiti alte
metode de exprimare verbala. Planificati sedinte de instruire mai lungi (20
minute).
Comportamentul negativ
Faceti pregatirea in avans.
Asteptati-va la opuneri de rezistenta la tratamente; copilul
poate incerca sa fuga. Control de sine crescut

Fiti fermi, directi. Castigati cooperarea copilului.

Ignorati excesele de furie. Spuneti-I copilului la ce sa se astepte.

Folositi metode de distragere a atentiei. Propuneti metode de stapanire (ex. Sa

respire adanc, sa se relaxeze, sa numere).
Asezati copilul corect.

Animarea

Tineti obiectele inspaimantatoare la departare (copiii cred Harnicia

ca obiectele au viata si le pot face rau).
Dati-I copilului sarcini usoare (ex. Sa ia probe).
Abilitati de vorbire limitate

Implicati copilul in luarea de decizii (ex.

Comunicati prin comportament.
Momentul interventiei, locul).
Folositi termeni cunoscuti copilului.
Stimulati participarea activa (ex. Sa scoata
Dati indicatii pe rand (ex. Stai jos, apoi tine-ma de mana). un pansament, sa foloseasca echipamentul,
sa desfaca un pachet).
Folositi copii in miniatura ale echipamentului
medical; lasati copilul sa le foloseasca. Dezvoltarea relatiei cu copiii de aceeasi
varsta
Folositi jocul; faceti demonstratii pe o papusa, dar
nu papusa preferata a copilului deoarece copilul Puteti pregati doi sau mai multi copii pentru
poate crede ca papusa simte durerea. aceeasi interventie sau unul sa il pregateasca pe
altul de aceeasi varsta.
Discutati cu parintii separat pentru ca copilul sa nu
interpreteze gresit cuvintele. Asigurati intimitatea in timpul interventiei.

Notiunea de timp LA ADOLESCENTI: SE DEZVOLTA

SIMTUL IDENTITATII SI GANDIREA
Pregatiti copilul cu putin timp sau imediat inainte de ABSTRACTA
interventie.
Gandirea si ratiunea abstracta crescuta

Sedintele de pregatire trebuie sa fie scurte (5-10

Dati explicatii suplimentare cu privire la motivele
minute). pentru care interventia e necesara sau benefica.

Terminati pregatirea inainte de inceperea Explicati consecintele pe termen lung ale

interventiei. interventiei.
Pregatiti echipamentul suplimentar la indemana Nu uitati ca exista frica de moarte,
pentru a evita intarzierile. inabilitate sau alte riscuri.

Spuneti-I copilului cand se termina Stimulati intrebari despre temeri, optiuni si

interventia. alternative.

Independenta Constiinta infatisarii

Lasati copilul sa aleaga cand e posibil, dar nu uitati Asigurati intimitate.

ca poate opune rezistenta.
Discutati despre cum ii poate afecta interventia
Lasati copilul sa ajute la ingrijire oricand e posibil infatisarea (ex. cicatrice) si ce se poate face
pentru a diminua consecintele.
(ex. Sa bea medicamentul din cana, sa tina un
pansament.).
Subliniati avantajele fizice ale interventiei.

LA PRESCOLARI: DE DEZVOLTA Preocuparea pentru prezent mai mare decat

pentru viitor
SIMTUL DE INITIATIVA SI GANDIREA
Nu uitati ca efectele imediate ale interventiei sunt
PREOPERATIONALA mai importante decat cele viitoare.

Egocentrismul Independenta

Explicati interventia in termeni simpli si in functie de felul Implicati-I in luarea de decizii si planificare
cum afecteaza copilul (la copilul mic, puneti accent pe (alegerea timpului, locului, persoanelor prezente
detaliile senzoriale). la interventie, ca parintii; imbracaminte).

Aratati cum se foloseste echipamentul. Impuneti cat mai putine restrictii.

Lasati copilul sa se joace cu echipamentul propriu- Sugerati metode de auto-control.

zis sau cu unul in miniatura.
Incurajati jocul cu o papusa inainte si dupa
interventie pentru a evita neintelegerile.
Folositi termeni neutri pentru a descrie procedura.
Abilitati de vorbire crescute
Acceptati metode mai copilaresti pentru
cooperare.
Nu uitati ca adolescentii accepta greu
figurile autoritare si pot opune rezistenta.
Dezvoltarea relatiilor cu copii de aceiasi
varsta si identitatea de grup

Folositi explicarea verbala pentru a evita exagerarea in Folositi aceleasi metode ca la scolari, dar acordati
intelegerea cuvintelor. mai multa importanta.

Incurajati copilul sa-si exprime ideile si Lasati-i sa vorbeasca cu alti adolescenti

sentimentele. care au suferit aceeasi interventie

Notiunea de timp si abilitatea de toleranta la frustrare

Folositi aceleasi metode ca la copilul mic, dar prelungiti

sedintele de pregatire (10-15 minute); impartiti informatiile
pe mai multe sedinte.

Tabel 5

INDRUMARI. ALEGEREA UNOR CUVINTE SI EXPRESII NEAMENINTATOARE

EXPRESII CAREVOR SUBSTITUTE EXPRESII CARE VOR SUBSTITUTE
FI EVITATE FI EVITATE
Intepatura, ac Medicatie sub piele A potoli A-i fi somn
Organ Loc din corp A taia A imbunatati
Test A vedea cum A lua (temperatura) A vedea cat de cald
functioneaza e
Incizie Deschidere speciala A adormi, a anestezia Un somn special
Edem Umflatura Cateter Tub, pai
Targa Pat rulant Monitor Ecran
Scaun Nevoie fiziologica Electrozi Obiect care gadila
Durere Disconfort Proba Mostra
Pregatirea fizica

Pentru majoritatea interventiilor nu e necesara pregatirea fizica. Totusi,

unele interventii o necesita, cum ar fi curatarea pielii si rasul inainte de
operatie. O problema speciala este administrarea sedativelor si/sau a
analgezicelor adecvate inaintea unor interventii ce provoaca stres.
Medicamentul este dat inaintea interventiei pentru a-si face efectul la timpul
potrivit. Oricand e posibil, administrarea I.V., orala sau transdermala este
folosita mai degraba decat cea intramusculara sau rectala pentru ca injectiile
nu sunt pe placul copiilor. Tamponarea cu lidocaina cu bicarbonatul de sodiu
(10:1, 1% sau 2% lidocaina/NaCo3) va reduce durerea provocata de
injectarea anestezicului local. Unele institutii folosesc anestezice cu efect de
scurta durata (ex. Propofol, ketamina), anestezice generale, sau analgezice
(ex. fentanyl) pnetru a indeparta durerea si trauma cauzate de tratamente
ca aspiratia maduvei oaselor, punctii lombare si sutura.

Realizarea procedurii

Ingrijirea continua in timpul procedurii si poate fi un factor major in capacitatea copilului

de a coopera. In mod ideal, aceeasi nursa care face pregatirea ar trebui sa realizeze procedura sau
sa asiste. Inainte de a incepe, trebuie asamblat tot echipamentul si trebuie pregatita sala pentru a
nu surveni amanari sau intreruperi care nelinistesc copilul.

SUGESTII

Pentru a evita orice intarziere in timpul procedurii, trebuie sa aveti toate resursele la
indemana. De exemplu, pregatiti bandaje, alcool si ac in buzunar cand faceti o injectie sau cand
luati sange.

Daca nu sunt posobilitati, procedurile se fac intr-o sala de tratament, si nu in camera de

spital a copilului. Procedurile traumatice nu trebuie realizate in zonele de “siguranta”, ca locul de
joaca. Daca procedura dureaza, se evita discutiile pe care copilul le poate interpreta gresit. Cand
se apropie de sfarsit, nursa trebuie sa anunte copilul ca e aproape gata in termeni pe care sa-I
inteleaga.

REUSITA

Nursele care abordeaza copiii cu incredere si care dau impresia ca vor reusi nu prea
intampina dificultati. E cel mai bine sa ii abordati pe copii asteptand cooperarea lor. Copiii simt
nelinistea unui adult si vor raspunde prin rezistenta. Desi e imposibil sa renunte la astfel de
comportament, nursa poate transmite un sentiment de siguranta printr-o atitudine ferma,
pozitiva.

IMPLICAREA COPILULUI

Implicarea copiilor ajuta la cooperarea din partea lor, ca in orice caz de ingrijire. Lasandu-I
sa faca alegeri proprii le dam o senzatie de control. Acest lucru e posibil doar in situatii in care
avem la dispozitie mai multe alegeri. Daca intrebati copilul “vrei sa iei medicamentul acum?” sau
“o sa iti dau o injectie acum, bine?”, ii faceti sa creada ca au de ales si le dati sansa de a refuza
sau de a amana medicamentul. Nursa se afla astfel intr-o situatie neobisnuita, chiar imposibila. E
mai bine sa spuna ferm “e timpul sa-ti iei medicamentul ”. Copiilor le place sa poata sa aleaga
(ex. E timpul sa iti iei medicamentul. Vrei sa il iei cu putina apa?). Cand dati indicatii, specificati
comportamentul dorit, cum ar fi “tine piciorul nemiscat”, si nu “nu misca piciorul”.

Multi copii raspund la metode care apeleaza la maturitatea si curajul lor. Acest lucru le da
o senzatie de participare si implinire. De exemplu, prescolarii sunt mandri daca tin un pansament
in timpul interventiei. Acelasi lucru e valabil si la scolari, care opun putina rezistenta.

DISTRAGETI ATENTIA

Daca copilul se ocupa cu o alta activitate, nu se concentreaza asupra interventiei. De

exemplu, cand se da o injectie, e bine sa-i dati copilului altceva de lucru. Daca ii spuneti copilului
sa-si indice degetele de la picioare si sa le miste, nu numai ca isi va relaxa muschii, dar ii va
distrage atentia. Alte strategii sunt sa stranga mana unui parinte sau asistent, sa numere cu voce
tare, sa cante un cantec sau sa isi exprime neplacerile.

SUGESTII

Ajutati copilul sa aleaga si sa foloseasca o metoda de cooperare inainte de interventie.

Folositi un parinte sau o alta persoana de incredere care sa ghideze copilul in formarea abilitatii
de cooperare.

EXPRIMAREA SENTIMENTELOR

Copilul trebuie sa fie lasat sa isi exprime sentimentul de de furie, neliniste, teama,
frustrare, alte emotii. E normal ca copilul sa loveasca cand e frustrat sau sa incerce sa evite
situatiile stresante. Copilul trebuie sa stie ca e bine sa planga. Indiferent de replica. Nursa trebuie
sa accepte comportamentul asa cum e. Daca ii spui unui copil cu capacitati de exprimare verbala
limitate sa nu mai loveasca, muste sau alte manifestari ale frustrarii, se va simti
neinteles.Comportamentul este primul mod de comunicare si cooperare al copiilor si trebuie
permis atata timp cat nu face rau copilului sau celui care il ingrijeste.

SUPORTUL POSTPROCEDURAL

Dupa procedura, copilul are nevoie de confirmarea ca a facut totul bine si ca este in
continuare iubit. Daca parintii nu au participat, copilul trebuie sa ii vada cat se poate de repede
pentru a-l linisti.

INCURAJATI EXPRIMAREA SENTIMENTELOR

Planificarea unor activitati dupa procedura ajuta la exprimarea sentimentelor din partea
copilului. Daca explicati detalii din procedura pentru a evita neintelegerile si a asigura feed-back-
ul, strategiile de pregatire ale nursei vor fi imbunatatite. Jocul este o activitate excelenta pentru
toti copiii. Copiii mici trebuie sa aiba libertate de miscare. Chiar si copiii mai mari isi pot exprima
furia si frustrarea prin activitati de aruncare. Jocul pe roluri pune copilul intr-o pozitie de control,
opusa pozitie de neajutorare din situatiile reale. Papusile sunt folosite pentru ca copilul sa-si
exprime sentimentele intr-un mod nonagresiv. Una din cele mai eficiente metode este jocul
terapeutic, care cuprinde activitati supravegheate , cum ar fi sa lasati copilul sa dea o injectie
unei papusi sau jucarii pentru a diminua teama de injectii.
 LAUDATI COPILUL

Copiii simt nevoia sa auda de la adulti ca au facut tot ce au putut in situatia respectiva –
indiferent cum au reactionat. E important pentru copil sa stie ca nu e judecat pentru felul cum s-a
purtat intr-o situatie stresanta. Metoda recompensei este folositoare, copilul putand castiga
stelute sau alte obiecte. Copiii care trebuie sa ia medicamentele rele la gust sau injectii se pot
uita cu mandrie la colectia de stelute sau abtibilduri puse pe un calendar, mai ales daca un
anumit numar de obiecte reprezinta o recompensa deosebita.

Nursa stabileste o relatie de sprijin cu copilul dupa interventie. Relatia intre copil si nursa
intr-un moment de relaxare il ajuta sa perceapa nursa nu numai ca pe o persoana legata de
momentele de stres, ci si ca una cu care poate impartasi experiente placute.

JOCUL IN TIMPUL INTERVENTIEI

Jocul este o parte integranta din relatia cu copiii. Multe institutii au zone de joaca si
programe elaborate si bine organizate, sub conducerea unor specialisti. Altele au posibilitati
limitate. Indiferent de posibilitatile institutiei, nursele trebuie sa includa in planul de ingrijire
activitati de joaca. Jocul poate fi folosit pentru instruire, pentru exprimarea sentimentelor sau cu
un scop terapeutic. Prin urmare, este cuprins in pregatirea copilului pentru cooperare in timpul
interventiei. Sedintele de joaca dupa interventie pot fi organizate sau generale.

SUGESTII

Joaca poate fi spontana, chiar langa pat, si nu necesita resurse sau timp mult. Nursa
poate avea la indemana papusi mici sau o sticla cu baloane.

Chiar si interventiile de rutina, ca masurarea presiunii sangelui sau administrarea orala a

medicatiei, pot fi o problema.

Tabel 6

ACTIVITATI DE JOACA

PENTRU DIFERITE INTERVENTII

ADMINISTRAREA DE LICHIDE Modelati plastelina.

Folositi sucul preferat al copilului. Pictati sau desenati pe hartii mari asezate pe
podea.
Taiati gelatina in forme amuzante.
Pieptanati parul; simulati mersul la coafor.
Jucati un joc: cand dati pagina unei carti, sa ia o inghititura
sau jucati “Simon spune”. SPALAREA

Folositi incipiente mici pentru medicamente; decorati-le. Jucati-va cu jucarii sau obiecte mici in apa.

Colorati apa cu coloranti alimentari. Spalati o papusa sau jucarie.

Faceti o petrecere cu ceai; asezati-va la o masa mica. Folositi spumant de baie; modelati spuma.

Lasati copilul sa umple o seringa si turnati apoi in gura sau Luati pietricele sau monede de pe fundul unui
intr-o ceasca decorata.
Taiati un pai in doua si puneti-l intr-un incipient mic.
Decorati paiul; puneti un abtibilt.
Folositi un pai amuzant.
Faceti un poster pentru progrese; dati recompense cand
copilul bea o cantittate prestabilita.
RESPIRATIA SI INSPIRATIA
Faceti baloane de sapun.
Faceti baloane cu paiul.
Folositi instrumente muzicale.
Faceti concursuri de suflat cu baloane.
Faceti desene folosind paie.
Stingeti lumanarile de pe un tort.
Folosit o pensula pentru vopsirea unghiilor cu apa si apoi
suflati pentru a le usca.
MISCAREA SI FOLOSIREA MEMBRELOR
Aruncati hartie la cosul de gunoi.
Atingeti sau loviti baloane asezate in diferite pozitii.
Miscati degetele de la picioare.
Imitati diferite animale si ghiciti.
Faceti concursuri cu tricicleta sau scaunul cu rotile.
Aruncati mingea.
Asezati patul in asa fel incat copilul sa se intoarca spre
televizor sau spre usa.
Imitati un paianjen.
Simulati dansuri si exercitii de aerobic; implicati parintii.
Daca e posibil, inotati.
vas.
Faceti modele din monede pe fundul unui vas.
Folositi o barca drept submarin, tinand-o sub
apa.
Cititi, cantati, jucati jocuri in timpul spalarii.
Puneti copilul sa asculte sau sa se uite la ceva.
Faceti gauri pe fundul unui pahar de plastic,
umpleti-l cu apa, apoi stropiti copilul.
INJECTIILE
Lasati copilul sa foloseasca seringa si sa dea
injectie unei papusi.
Folositi seringa pentru ornarea unei prajituri sau
tintirea unui punct dintr-un vas.
Desenati o zona magica inainte de a face
injectia; desenati o fata zambitoare in cerc dupa
injectie, dar evitati locul intepaturii.
Lasati copilul sa faca colectie de seringi fara ac.
Daca a primit multe injectii, faceti un poster de
progrese si oferiti recompense pentru un anumit
numar de injectii.
Puneti copilul sa numere pana la 10 sau 15 in
timpul injectiei.
DEPLASAREA
Dati copilului ceva sa impinga; la copilul mic, o
jucarie; la scolar, un carucior sau un suport
pentru intravenoase; la adolescent, un bebelus
in carucior sau scaun cu rotile.
Organizati o parada.
SPATII SPECIALE
Transformati patul intr-o barca sau un avion cu
decoratii.
Folositi oglinzi pentru ca pacientul sa vada prin
camera.
Jucati jocuri video. Mutati patul des, mai ales in zona de joaca, hol,
afara.
Jucati v-ati ascunselea: ascundeti jucarii si puneti copilul sa
le caute folosind un membru anume.

3. Complianta

Una din interventiile nursing cele mai importante legate de proceduri, tratament este
convingerea pacienutlui pentru a le efectua in spital si/sau continuat acasa. Complianta, se refera
la masura in care comportamentul pacientului in raport cu medicatia, dieta si schimbarile in stilul
de viata coincid cu regimul prescris. Nursele sunt adesea responsabile cu instruirea familiei
asupra tratamentului si trebuie sa cunoasca factorii care influenteaza ascultarea si strategiile de
aderare la tratamentul impus.

Evaluarea

In dezvoltarea de strategii care sa imbunatateasca complianta, nursele trebuie mai intai

sa evalueze nivelul de ascultare al pacientului. Deoarece multi copii sunt prea mici pentru a-si
purta singuri de grija, parintii sunt cei care fac ingrijirea acasa. Prin urmare, nursa trebuie sa le
evalueze abilitatea de a indeplini indicatiile. Primul pas este cunoasterea factorilor care
influenteaza complianta. Al doilea este aplicarea metodelor pentru evaluarea cat mai obiectiva a
compliantei copilului si parintilor.

Factorii care influenteaza complianta. Studiile au aratat ca exista mai multi factori care
influenteaza continuarea prezumtilor. Prima categorie se refera la factori care depind de pacient.
Nu exista anumite caracteristici ale celor care nu asculta (Rosenstock, 1989). Unele probe arata
ca stima de sine si autonomia influenteaza pozitiv ascultarea la adolescenti (Pidgeon,
1989). Totusi, factorii legati de familie sunt importanti, iar caracterisicile asociate cu o buna
ascultare include sprijinul familiei, buna comunicare si indeplinirea regimului terapeutic
(Cromer, 1989; Meichenbaum, 1989; Pidgeon, 1989).

Factorii legati de locul pentru ingrijire sunt foarte importanti in determinarea ascultarii si
prezinta indicatii pentru imbunatatirea strategiilor. Orice aspect referitor la locul pentru ingrijire
care ridica satisfactia familiei influenteaza pozitiv aderarea la tratamentul impus. Mai mult, tipul
de ingrijire este important. Cu cat tratamentul este mai complex, mai scump, mai lung, cu atat
familia il va urma mai putin. In tratamente de lunga durata care implica tratamente multiple si
modificari majore in stilul de viata, complianta este afectata mai mult.

Masuri pentru cresterea compliantei. Evaluarea trebuie sa includa tehnici mai directe
de masurare. Exista un numar de metode care au avantaje si dezavantaje:

 Evaluarea clinica – nursa evalueaza sansele familiei de a urma prescriptiilor

 Auto-evaluarea – familia este interogata despre capacitatea de a indeplini tratamentul

prescris
  Observatia directa – nursa observa direct pacientul si familia in aplicarea
tratamnetului

 Sedinte de monitorizare – familia asista la intalniri programate

 Monitorizarea raspunsului terapeutic – reactia copilului la tratament este monitorizata

si mentionata pe o fisa.

 Numararea pastilelor – nursa numara medicamentele din cutia initiala si compara

numarul celor care lipsesc cu numarul de zile ramase.

Strategii de crestere a compliantei

Strategiile de imbunatatire a ascultarii sunt legate de acele interventii care incurajeaza familia sa
urmeze tratamentul. In mod ideal, astfel de strategii trebuie introduse inainte de initierea terapiei
pentru evitarea problemelor de complianta. Cand se suspecteaza probleme de ascultare, nursa
trebuie sa vada de ce copilul sau familia au probleme de aderare la tratament. Unele strategii au
fost considerate eficiente, dar cele mai bune rezultate apar cand se folosesc doua metode.

Strategii de organizare. Se refera la acele interventii legate de locul de ingrijire si planul

terapeutic.

Strategii educationale. Se refera la instruirea familiei in privinta planului de tratament.

Strategii de tratament. Se refera la refuzul sau incapacitatea copilului de a lua

medicamentele prescrise.

Strategii de comportament. Cuprind acele interventii destinate modificarii directe a

comportamentului.

Contractul. Este un proces in care elemente exacte de coportament dorit sunt specificate
sub forma unui contract scris.

4. Igiena si ingrijiri generale

Mentinerea sanatatii tegumentelor

Pielea, cel mai mare organ din corp, nu este doar un simplu invelis, ci si o structura
complexa cu multiple functii, dintre care cea mai importanta este cea de protectie a tesuturilor si
de auto-protectie. Multe din activitatile nursing de rutina prezinta un potential de lezare a piele,
cum ar fi scoaterea unui pansament, schimbarea unui scutec, folosirea electrozilor sau a unor
centuri. Ingrijirea pielii reprezinta mai mult decat spalarea zilnica si este o parte din orice tip de
interventie nursing.

Ingrijirea pielii se face cel mai usor in timpul baii, dar adeseori nursa nu e cea care
imbaiaza copilul. In acest caz, nursa trebuie sa planifice un moment pentru observarea pielii si sa
ceara feed-back de la ingrijitor. Pielea este examinata pentru observarea oricarui semn de leziune,
mai ales la copii care prezinta acest risc. Factorii de risc sunt mobilitatea deficienta, lipsa de
proteine, edemul, incontinenta, pierderi senzoriale, anemia, infectia. Identificarea factorilor de
risc ajuta la determinarea acelor copii care au nevoie de o ingrijirea speciala a pielii.

Cand sangele capilar este intrerupt de presiune, acesta se scurge in tesuturi acolo unde
presiunea e eliberata. Corpul incearca sa oxigeneze zona si asa apare o pata rosu aprins. Aceasta
hiperemie reactiva apare de la ½ la ¾ din timpul in care presiunea a blocat circulatia sangelui.

ATENTIE

Daca pata rosie persista, este primul semn al unei probleme de piele, cu posibile leziuni
sub piele.

Nursa trebuie sa cunoasca tipurile de daune mecanice care pot aparea, ca presiunea,
frecarea, taierea, jupuirea pielii. Cand se combina factorii de risc cu leziunile mecanice pot aparea
probleme de piele.

Daca copilul e predispus la leziuni tegumentare, interventiile nursing se axeaaza pe

prevenirea leziunilor mecanice. Ranile provocate de presiune pot fi prevenite prin tehnologia si
resursele actuale (Bryant, 1998). Ulceratiile cauzate de presiune pot aparea cand presiunea asupra
pielii si tesuturilor este mai mare decat presiunea capilara, provocand ocluzia capilara. Daca
presiunea nu e eliberata, vasele de sange pot ceda, ducand la anoxia tesutului si moartea celulelor.
Aceste leziuni sunt, de obicei, foarte adanci, se extind in tesutul subcutanat sau chiar mai adanc,
in muschi, tendon, os. Prevenirea lor cuprinde masuri de reducere sau eliberare a presiunii.

Frictiunea si taierea contribuie la ulceratiile de presiune. Frictiunea apare cand suprafata

pielii se freaca de o alta suprafata, cum ar fi asternutul. Leziunea se limiteaza de obicei la nivelul
invelisului epidermic si superior. Prevenirea frecarii cuprinde folosirea unor bucati de piele de
protectie la nivelul coatelor, calcaielor; agenti de umezire; pansamente transparente; asternuturi
moi si fine.

Cand un pacient e in pozitia semi-Fowler si incepe sa alunece spre capatul patului, pielea
din zona sacrala ramane in loc datorita rezistentei suprafetei patului. Vasele de sange din acea
zona sunt stranse si poate duce la tromboza sau moartea celulelor (Bryant, 1998). Acelasi lucru se
intampla cand un pacient este ridicat in pat si pielea nu se deplaseaza odata cu el. Prevenirea se
face cu asternuturi speciale pentru ridicarea pacientului, cu patul ridicat la 30 grade pentru putin
timp.

Jupuirea pielii este rezultatul indepartarii leocoplastului. Sunt leziuni de suprafata, cu

forme neregulate. Prevenirea lor cuprinde identificarea pielii sensibile, mai ales la nou-nascuti;
folosirea a cat mai putin leocoplast; folosirae pansamentului transparent in zonele unde trebuie
schimbat des. Leocoplastul se aplica astfel incat sa nu existe tensiune sau ridarea pielii. Pentru a-
l indeparta, dezlipiti usor si tineti de piele. Puteti folosi solutii de dezlipire, dar acestea pot usca
pielea si trebuie evitate la nou-nascuti deoarece se pot intoxica. Puteti umezi cu apa pentru a
dezlipi mai usor.
 Factorii chimici pot leza si ei pielea. Incontinenta fecala, mai ales combinata cu urina;
drenajul ranii; drenajul gastric din jurul tubului de gastrostomie pot eroda epiderma. Curatarea si
aplicarea unor tampoane de protectie pot preveni efectele factorilor chimici.

Baia

Numai in cazul in care este contraindicat, copiii pot fi spalati intr-o chiuveta de langa pat
sau intr-o cada adaptata pentru uz pediatric. Pentru sugarii si copii mici care sunt imobilizati la
pat se poate folosi metoda prosopului. Doua prosoape sunt umezite in apa cu sapun. Copilul sta
intins pe spate pe un prosop uscat si cu prosopul umed se curata corpul copilului. Apoi procedura
se repeta cu copilul intins pe burta.

Copiii mici nu trebuie lasati nespravegheati in cada, iar sugarii care nu pot sta singuri in
cada sunt tinuti cu o mana. Capul este tinut cu o mana, iar cu cealalta mana, nursa poate spala
corpul copilului. Cei care pot sta singuri in cada trebuie doar supravegheati si trebuie asezat un
suport pe fundul cazii pentru a impiedica alunecarea si pierderea echilibrului.

Copiii mai mari pot face dus, daca e posibil. Copiii scolari pot refuza baia, iar multi dintre
ei nu sunt obisnuiti cu baia zilnica. Putini dintre copiii in stare buna trebuie stimulati pentru a
participa la propria ingrijire. Nursele trebuie sa stabileasca nivelul de supraveghere necesitat de
copil. Unii isi asuma responsabilitatea total, altii au nevoie da ajutor constant. Copiii cu deficiente
cognitive, limitari fizice, ca anemie grava, deformatii ale picioarelor, sau cu probleme de
sinucidere, necesita o supraveghere speciala.

Zonele care necesita o atentie deosebita sunt urechile, gatul, spatele, zona genitala.
Aceasta din urma trebuie curatata si uscata cu atentie; la baietii peste 3 ani, preputul trebuie
indepartat si trebuie curatata zona, apoi este adus la forma initiala. Copiii mai mari au tendinta de
a evita zona genitala; de aceea, trebuie sa le reamintim.

Copiii bolnavi necesita o supraveghere mai atenta in timpul baii, dar si cu alte aspecte de
igiena, fiind incurajati sa participe la ingrijirea proprie fara a se obosi. Cei cu o capacitate scazuta
de auto-ajutorare trebuie sa foloseasca cada. Ei pot fi transportati la baie cu ajutorul unor aparate
si al unor persoane care asista.

Igiena orala

Ingrijirea gurii este o parte integranta a igienei zilnice si trebuie continuata si in spital.
Copiii debilitati trebuie sa aiba nursa sau un membru din familie sa se ocupe de ingrijirea sa
orala. Desi copiii mici stiu sa foloseasca o periuta de dinti si sunt incurajati sa o faca, multi
trebuie asistati pentru a se spala corect. Celor mai mari, desi se pot spala singuri pe dinti, trebuie
sa le reamintiti ca aceasta este o patre din igiena lor. Majoritatea spitalelor au echipamentul
necesar pentru copiii care nu au perie de dinti sau pasta de dinti proprie.

Ingrijirea parului

Pieptanarea si perierea parului este o parte din ingrijirea zilnica a tuturor persoanelor din
spital, inclusiv copiii. Daca copilul nu are un piepten sau o perie, multe spitale le distribuie unul la
internare. Daca nu, parintii sunt rugati sa aduca cele necesare pentru ingrijirea parului. Baietii si
fetele sunt ajutati sa se pieptene sau sunt pieptanati cel putin o data pe zi. Parul este aranjat
pentru a fi comod copilului si pe placul parintilor. Un stil comod pentru fetele cu par lung este
parul impletit in spic de grau. Parul nu trebuie taiat fara acordul parintilor, desi rasul pentru a
avea acces la o vena este necesar.

Daca copilul este internat pentru mai multe zile, parul trebuie spalat. La copiii foarte mici,
parul poate fi spalat in timpul imbaierii zilnice sau mai rar. La majoritatea copiilor, spalarea
parului si capului o data sau de doua ori pe saptamana este suficienta, daca nu se cere spalarea
mai des, ca in cazul febrei mari sau al transpiratiei abundente. Unele spitale au chiuvete speciale
pentru spalarea parului, dar orice copil poate fi transportat cu o targa la baie pentru a fi spalat la
chiuveta. Cei care nu pot fi transportati pot fi spalati in pat folosindu-se echipament si pozitii
adaptate situatiei. O metoda buna este asezarea copilului pe marginea patului, asezarea unor
prosoape sub umeri, asezarea unei pungi de plastic cu un capat sub umeri si parul inauntru.
Celalalt capat este deschis si introdus intr-un vas.

Adolescentii necesita ingrijirea si spalarea mai frecventa datorita secretiilor glandelor

sebacee. Sampoanele uscate pot avea efect pe termen scurt.

Copiii negri au nevoie de o ingrijire speciala, lucru neglijat sau aplicat incorect. Pentru
acesti copii cu par foarte cret pieptenele normale nu sunt potrivite si pot distruge parul sau crea
neplacere. Daca nu exista un piepten cu dinti rari in spital, parintele trebuie sa aduca unul. Este
mai usor sa pieptanati parul dupa spalare, cand este ud. Acest tip de par necesita un tip special
de balsam pe baza de ulei de nuca de cocos. Balsamul se pune in palma, apoi se aplica pe par
pentru a- l face mai maleabil.

Alimentarea copilului bolnav

Pierderea apetitului este un simptom comun tuturor bolilor de copii si este adeseori primul
semn de boala, ce apare inaintea febrei sau a infectiei. In majoritatea cazurilor, copii sunt lasati
sa li se faca foame. Bolile acute sunt scurte, de obicei, dar alimentarea copilului este
compromisa. De fapt, daca fortati copilul bolnav sa manance, ii puteti provoca greata si voma, in
unele cazuri, un refuz de a manca in perioada de convalescenta si dupa.

Refuzul de a manca este un mod de a-si afirma puterea si controlul intr-o situatie grava.
La copiii mici, lipsa poftei de mancare poate fi asociata cu depresia provocata de separarea de
parinti si cu tendinta de negativism. Preocuparea parintilor poate intensifica problema. Daca
fortati copilul sa manance, copilul se va revolta. Parintii trebuie sa elimine orice presiune in
timpul unei boli acute. Desi sunt recomandate alimentele cu o calitate nutritiva mare, copilul ar
putea cere hrana sau lichide cu multe calorii. Cateva alimente tolerate sunt: gelatina, supe
diluate, toast uscat, biscuiti. Deshidratarea poate aparea cand copiii sunt anorexici sau febrili,
mai ales cand aceasta stare e insotita de voma sau diaree.

In general, majoritatea copiilor prefera: hot dog-ul, hamburgerii, untul de alune, iaurtul
cu fructe, shake-urile cu lapte, spaghetti, macaroane cu branza si pizza. Dieta copilului trebuie
modificata in asa fel incat sa contina cantitati suficiente din cele patru categorii de alimente de
baza.

Intelegerea obiceiurilor de mancare a copilului poate duce la progrese in alimentatie. De

exemplu, daca ii dai copilului toate felurile de mancare odata, cu siguranta va alege desertul.
Daca ii dati portii prea mare, va refuza mancarea din cauza cantitatii. Daca nu supravegheati
copilul in timpul mesei, va avea tendinta sa se joace cu mancarea, nu sa o manance. Nursa
trebuie sa aduca mancarea in ordinea normala; mai intai, supa, apoi, putina carne, cartofi,
legume; la urma, desertul.

De indata ce se simte mai bine, apetitul copilului incepe sa creasca. E bine sa profitati de
orice moment de foame pentru a servi alimente de calitate. Daca copilul refuza in continuare sa
manance, fluidele nutritive, ca bauturile de mic dejun, trebuie servite. Parintii pot aduce de acasa
aceste bauturi. Este important daca obiceiurile de mancare ale familiei difera de serviciile
spitalului.

Indiferent de tipul de dieta, nursa are responsabilitatea de a nota cantitatea consumata

de copil. Notitele trebuie sa fie detaliate si clare, cum ar fi “o clatita, 100 g suc de portocale, 200g
lapte, fara sunca”. Comentarii de genul “a mancat bine” sau “a mancat putin” nu sunt adecvate.

Daca parintii sunt implicati in ingrijire, trebuie sa scrie o lista cu tot ce mananca copilul.
Pentru lichide se foloseste o cana gradata in prealabil. Obiceiurile din timpul mesei identifica
factori care pot influenta apetitul. De exemplu, observatia “copilul mananca mai bine daca mai
sunt si alti copii la masa, dar se joaca cu mancarea cand e singur” ajuta la planul de activitati la
masa al nursei.

Controlul temperaturii corpului

Un alt simptom al bolii la copii este temperatura ridicata, mai adesea din cauza febrei si
mai rar din cauza hipertermiei. Este adeseori prost inteleasa si parintii isi fac griji de multe ori
fara motiv. Pentru intelegerea notiunii de febra, definim urmatorii termeni:

Punct fix – temperatura in functie de care temperatura corpului e reglata de un mecanism

asemanator unui termostat la nivelul hipotalamusului.

Febra – o ridicare a temperaturii in punctul fix care atrage o reglare a temperaturii

corpului la un nivel mai inalt; temperatura peste 38 grade.

Hipertermia – situatia in care temperatura corpului depaseste punctul fix, ca urmare

caldurii mai mari decat cea pe care corpul o poate elimina.

Temperatura corpului este reglata de un mecanism asemanator unui termostat la nivelul

hipotalamusului. Acest mecanism primeste date de la receptorii centrali si periferici. Cand apar
schimbari de temperatura, acesti receptori transmit datele la termostat, care ridica sau coboara
productia de caldura, pentru a pastra un punct stabil al temperaturii.

In caz da febra, tremuratul si constrictia vaselor genereaza si conserva caldura pana in

faza de racire, crescand temperaturile centrale la nivelul noului punct fix. Temperatura atinge un
nivel numit platou cand se stabilizeaza. Cand temperatura e mai ridicata decat punctul fix sau
cand nu mai exista pirogen, apare o criza sau defervescenta.

Majoritatea febrelor la copii sunt de origine virala, sunt relativ scurte si au consecinte
limitate. Febra joaca un rol in dezvoltarea imunitatii specifice si non-specifice si in recuperarea
dupa infectii (Reeves-Swift, 1990). Contrar credintelor populare, ridicarea temperaturii nu indica
infectia, ceea ce pune la indoiala febra ca diagnostic.

Abordarea terapeutica

Tratamentul pentru temperaturi ridicate depinde de cauza: febra sau hipertermie.

Deoarece punctul fix este normal in hipertermie, dar crescut in febra, trebuie folosite diferite
metode pentru a diminua temperatura corpului. O forma deosebita de temperatura ridicata este
hipertermia maligna; abordarea acestei conditii de urgenta e diferita de cea in cazul febrei sau
hipertermiei.

Febra. Motivul principal pentru tratarea febrei este eliminarea neplacerii. Tratamentul
cuprinde interventii farmaceutice si/sau de mediu. Cea mai eficienta interventie este folosirea
antipireticelor pentru a scadea temperatura.

Medicamentele antipiretice cuprind acetaminofen, paracetamol, algocamin, aspirina si

medicamente antiinflamatorii nonsteroide. Acetaminofenul este cel preferat; aspirina nu trebuie
data copiilor. Acetaminofenul se ia la 4 ore, dar nu mai mult de cinci ori pe zi. Temperatura scade
in timpul noptii si este masurata la 30 minute dupa ce se ia antipireticul. Starea de disconfort a
copilului este cel mai bun indiciu pentru continuarea tratamentului.

Interventiile legate de mediu se folosesc daca sunt tolerate de copil si daca nu provoaca
tremuratul. Tremuratul este metode corpului de a-si mentine punctul fix prin producerea caldurii.

Masurile de racire traditionale, cum ar fi haine cat mai putine, expunerea in aer, scaderea
temperaturii camerei, producerea curentilor de aer, aplicarea compreselor umede, sunt eficiente
daca se folosesc la o ora dupa administrarea unui antipiretic.

Hipertermia. Antipireticele nu au nici o valoare in acest caz, deoarece punctul fix e deja
normal. Prin urmare, se folosesc metode de racire. Aplicarea de tampoane reci pe piele scade
temperatura. Sangele racit de la suprafata pielii este dus la organele interne si la tesuturi, iar
sangele cald e adus la suprafata, unde se raceste si circula mai departe. Vasele de sange de la
suprafata se dilata in timp ce corpul incearca sa imprastie caldura in mediu si sa usureze procesul
de racire.

Obiecte de racire ca paturi sau saltele sunt disponibile pe piata. Ele se pun pe pat si se
acopera cu un cearsaf sau o patura subtire. Monitorizarea e importanta pentru a evita o racire
excesiva.

O metoda traditionala sunt compresele reci. Nu se stie care e temperatura optima a apei
pentru a o folosi la racire. Pentru baie, e bine sa incepeti cu apa calda si sa adaugati apa rece
pentru a se ajunge la temperatura apei de 37 grade C. temperatura apei trebuie sa fie in general
cu 1-2 grade mai putin decat temperatura copilului pentru a fi eficienta (Kinmonth, Fulton,
Campbell, 1992). Copilul e pus direct in cada timp de 20-30 minute. In pat se folosesc prosoape
reci pentru fiecare zona a corpului pe rand.Dupa spalare, copilul e uscat, imbracat cu o pijama
usoara, un halat de baie sau scutec si e pus intr-un pat uscat. Se ia tempeartura dupa 30
minute.

In febra rata metabolismului creste cu 10% la fiecare crestere de temperatura cu 1 grad

C, si de 3-5 ori in timpul tremuratului, al cresterii nevoii de oxigen, fluide, calorii. Daca sistemul
cardio-vascular si neurologic sunt deja afectate, pot creste aceste nevoi (Bruce, Grove, 1992).
Este esential nivelul de hidratare la toti copiii cu temperatura crescuta. Nevoile copilului pot fi
satisfacute prin lichide administrate oral.

Instruirea familiei si ingrijirea acasa

Nursele au o sansa unica de a instrui familia cu privire la metodele de ingrijire a sanatatii

in perioada de spitalizare a copilului. Desi majoritatea copiilor au invatat despre ingrijirea si
igiena proprie acasa sau la scoala, multi inca nu au invatat nimic despre asta. Pentru multi dintre
copiii mici, e prima data cand folosesc peria de dinti. Chiar daca copilul e spitalizat pentru putin
timp, trebuie facuta aceasta instruire. Baia zilnica, spalarea mainilor inainte de masa sau dupa
mersul la toaleta, igiena dentara sunt invatate prin ingrijirea de rutina. Parul curat, unghiile si
imbracamintea sunt aspecte care tin de o infatisare placuta. Accentuarea igienei ajuta la crearea
unei imagini corporale pozitive, dezvolta stima de sine, previne problemele de sanatate.

Cum apetitul copiilor bolnavi e scazut si diferit fata de obiceiurile de mancare ale copilului,
nursa evalueaza cunostintele familiei despre o alimentatie corecta si face imbunatatirile de
rigoare. Pot fi folosite jocuri creative pentru invatare si distractie.

E esentiala educarea parintilor in privinta semnigficatiei temperaturii ridicate, deoarece

multi parinti nu stiu ce reprezinta febra, isi fac griji inutile despre pericole, administreaza incorect
medicamente copilului febril. Cand parintii anunta febra, o fac destul de corect, cum arata studiile
(Hooker si altii, 1996). Parintii trebuie sa stie ca compresele reci sunt recomandate pentru
hipertermie, iar gheata si alcoolul sunt periculoase (Arditi, Killner, 1987). Ei trebuie sa stie cum
se ia temperatura copilului, sa citeasca corect indicatiile termometrului, sa ceara ingrijire
profesionala. Multi dintre parinti nu pot citi temperatura pe un termometru cu mercur (Banco,
Jayashekaramurthy, 1990). Daca se prescrie acetaminofen sau ibuprofen, parintii trebuie instruiti
cum sa le administreze. E important sa cunoasca cantitatea si intervalul de timp la care se
administreaza.

5. Pozitionarea copilului in timpul interventiilor

Copiii mici si foarte mici nu cooperaza in multe proceduri si nursa are responsabilitatea
de a diminua miscarea si disconfortul lor printr-o pozitionare adecvata. Cei mai mari au nevoie de
metode de constrangere minime. De obicei, sunt suficiente explicatiile si pregatirea in avans si
sprijinul din timpul procedurii. In procedurile dureroase, copilului i se administreaza anestezicul si
sedativul pentru a diminua durerea si a evita alte metode de constrangere. Pentru anestezia
locala, se foloseste lidocaina pentru a reduce senzatia de intepatura.

Injectia intravenoasa jugulara

Vena jugulara superficiala externa poate fi folosita pentru a obtine probe de sange de la
copiii mici si foarte mici. Pentru a avea acces usor la vena, copilul este legat in fasa, iar marginea
superioara a fesei se coboara pentru a permite accesul la vena. Copilul e asezat cu capul si
umerii pe marginea mesei sau cu gatul pe o perna mica si capul intors intr-o parte. O alta metoda
de a-I lega mainile si picioarele este ca nursa sa il tina de maini si picioare in timp ce ii aseaza
gatul si capul. E important ca nursa sa tina capul copilului fara a-l afecta pe cel care face injectia.
Dupa injectie, se apasa locul cu un tifon uscat timp de 3-5 minute sau pana se opreste
sangerarea. Nu trebuie sa apasati prea tare pentru a nu afecta circulatia sau respiratia in timpul
sau in urma procedurii.

Injectia intravenoasa femurala

Venele femurale sunt o alta zona pentru injectii intravenoase. Nursa aseaza copilul intins
pe spate, cu picioarele in pozitie de broasca pentru a avea acces la zona. Mainile si picioarele sunt
tinute de nursa. Doar locul ce va fi injectat ramane dezvelit pentru a-l proteja pe cel care face
injectia in cazul in care copilul urineaza in timpul procedurii. Dupa procedura, se apasa locul
injectiei.

Injectia intravenoasa la nivelul extremitatilor

 Cel mai comun loc pentru injectii sunt extremitatile, mai ales bratul si mana. Copilul este
tinut de cate o persoana de o parte si de alta a patului. Mana intinsa este tinuta de cel care face
injectia. Cealalta persoana se apleaca asupra copilului pentru a-l tine nemiscat si cu o mana
imobilizeaza locul injectiei. Acest tip de a tine copilul ii da confort datorita contactului corporal si
pastrarii contactului vizual.

Punctia lombara

Metoda este aceeasi la copii ca si la adulti, cu exceptia nou-nascutilor. Nou-nascutii

prezinta mai multe modificari cardiorespiratorii in timpul punctiei lombare; de aceea, se
recomanda monitorizarea respiratiei si pulsului. Punctia lombara la copiii implica ace mai mici, iar
doctorul va cere un tip sau o marime specifica a acului pe care nursa trebuie sa le aiba la
indemana.

Copilul trebuie asezat intr-o parte, cu capul relaxat si genunchii la piept. El trebuie tinut
cu grija pentru a evita orice trauma provocata de o eventuala miscare. Astfel tinut, va fi in
siguranta.

Copilul sta intr-o parte, cu spatele spre marginea mesei, orientat spre doctor. Nursa tine
copilul cu spatele incovoiat, cu o mana tinandu-l dupa gat si cu cealalta dupa coapse. Pozitia cu
spatele incovoiat largeste spatiul dintre vertebrele lombare. E bine ca picioarele sa fie legate
pentru a evita miscarea.

O alta pozitie folosita la copiii foarte mici este in sezut. Copilul este asezat cu fesele pe
marginea mesei si cu gatul indoit pentru ca gatul sa se sprijine de piept si de bratul nursei.
Asigurati-va ca caile respiratorii nu sunt afectate de pozitia aleasa. Mainile si picioarele copilului
sunt imobilizate de nursa care le tine imobilizate.

Copilul mai poate fi tinut cu capul pe pieptul nursei si cu picioarele in jurul taliei acesteia.
Nursa il tine in brate, stand in picioare. Intre abdomenul nursei si cel al copilului se pune o perna
pentru a-i tine spatele arcuit sau o alta persoana poate tine mana in loc de perna. Trebuie
verificat daca nasul si gura sunt libere si daca nu sunt afectate circulatia si respiratia.

Sunt luate probe de lichid cefalo-rahidian si este masurata presiunea, apoi sunt trimise la
laborator pentru analiza. Sunt verificate semnele vitale si nivelul constientei, activitatii motorii
sau alte semne neurologice. Pot aparea dureri de cap in urma interventiei, care sunt mai usoare
daca copilul sta intins. La copiii apar mai rar decat la adolescenti.

Aspiratia maduvei osoase / biopsia

Pozitia e determinata de locul ales pentru interventie. La copii, cel mai adesea folosita
este creasta iliaca, desi la copiii foarte mici este tibia datorita accesului usor. La adulti se
foloseste sternul, dar la copii este contraindicat deoarece osul este mai fragil si adiacent
organelor vitale.

Daca se foloseste creasta iliaca posterioara, copilul sta cu fata in jos. Uneori se pune o
perna sub solduri pentru a facilita accesul. Copilul trebuie sa primeasca un analgezic sau un
anestezic pentru durere. Daca se trezeste, trebuie tinut de doua persoane – una sa tina partea
superioara a corpului si a doua, partea inferioara.

6. Colectarea de produse biologice

 Multe din probele necesare examinarii copiilor sunt colectate in mare parte ca si la adulti.
Copiii mai mari au capacitatea de a coopera daca li se dau indicatii corecte despre ce se va
intampla. Cei mici si foarte mici nu au capacitatea de a urma indicatiile sau de a-si controla
functiile corpului pentru a ajuta la colectarea probelor.

Probele de urina

Se poate sa fie nevoie de probele de urina la copiii internati in spital sau cei examinati
intr-o clinica sau un cabinet. Copiii mai mari sau adolescentii vor folosi o plosca si vor urma
indicatiile pentru colectarea de probe la baie. Totusi, sunt copii cu nevoi speciale. Scolarii sunt
cooperanti, dar curiosi. Ei pot intreba de ce se iau probele si ce se asteapta sa se descopere in
ele. Adolescentii pot refuza sa-si duca sticluta cu probe trecand pe hol sau prin sala de asteptare
si vor cere o punga de hartie pentru a masca incipientul. Pentru fete, menstruatia poate fi ceva
stanjenitor; de aceea, e bine sa fie intrebate dinainte si sa se faca modificarile de rigoare.
Colectarea poate fi amanata sau se poate mentiona pe foaia de laborator.

Prescoalrii si copiii mici sunt mai putin cooperanti pentru ca nu au capacitatea de a urina
la cerere. E bine sa li se dea apa sau alte lichide care le plac si sa asteptati 30 de minute pana
cand vor fi gata sa urineze voluntar.

Copiii vor intelege mai bine ce trebuie sa faca daca nursa foloseste termeni familiari, cum
ar fi “pipi”. Unii vor urina mai greu intr-un vas necunoscut. Vor fi multumiti daca se foloseste o
olita. Copiii care au invatat de curand sa-si controleze functia de a urina vor ezita mai mult si e
nevoie de ajutorul parintilor.

La copiii mici si foarte mici, care nu au deprinderile de a merge la toaleta, se folosesc

mijloace speciale de colectare, adica pungi de plastic de unica folosinta, cu o portiune din jurul
deschizaturii care se lipeste in momentul aplicarii. Pentru a pregati copilul, se spala organele
genitale, perineul si pielea din jur, apoi se usuca bine, deoarece punga nu se va lipi altfel. Punga
se aplica mai usor daca se prinde mai intai de perineu si apoi spre pubis. Partea adeziva a pungii
trebuie lipita bine de piele in jurul organelor genitale pentru a evita posibile scurgeri. Se mai pot
folosi pungi de colectare a urinei. Punga se verifica des si se ia imediat dupa ce copilul termina
pentru a nu se varsa. Pentru anumite teste de urina, ca cele pentru verificarea zaharului,
proteinelor, urina poate fi aspirata direct din scutec.

Uneori, parintii sunt rugati sa aduca probe de urina pentru examinare, mai ales daca
copilul nu poate urina in prezenta unui strain. In acest caz, ei trebuie informati despre felul in
care se iau si se pastreaza probele. Probele trebuie aduse la centru cat mai repede posibil; daca
se intarzie, probele trebuie pastrate la frigider si trebuie mentionat timpul trecut de la colectarea
probelor.

Colectarea de probe in urma dezinfectiei

Aceste probe se refera la probele de urina obtinute prin cultivare dupa ce meatul uretral
este curatat si sunt eliminati cativa mililitri urina inainte de luarea de probe. La baieti, procedura
consta in curatarea varfului penisului cu un tifon steril si sapun sau antiseptic, iar la fete,
curatarea din fata spre spate. Se repeta de cel putin doua ori cu un tifon nou. Zona poate fi
curatata cu apa distilata pentru a evita combinarea urinei cu alte solutii. Desi procedura se aplica
adeseori, unele studii arata ca nu reduce rata contaminarii la copii.

Colectarea de probe in 24 de ore

 Pentru copiii, colectarea de probe in decurs de 24 de ore este o provocare. La copiii mici
si foarte mici se folosesc pungi de colectare a urinei. Copiii mai mari sunt instruiti sa anunte pe
cineva cand simt nevoia sa urineze. Scolarii mai mari si adolescenti au responsabilitatea de a-si
colecta singuri probele in decurs de 24 de ore.

Acest tip de colectare incepe cand vezica este goala. Cand incepe colectarea, copilul este
pus sa urineze si urina este aruncata. Toata urina eliminata in urmatoarele 24 de ore este
colectata intr-un recipient pus la rece. Copilul este incurajat sa urineze si de fiecare data proba de
urina este adaugata in recipient timp de 24 de ore, iar cantitatea finala este dusa la laborator
pentru examinare. De obicei se noteaza cantitatea totala si se duce la laborator un esantion de
10 ml.

Copiii mici si foarte mici necesita o punga de colectare speciala; schimbarea frecventa a
pungii cu adeziv poate duce la iritarea pielii. Pungile de colectare din plastic cu tub sunt ideale
atunci cand recipientul trebuie lasat in acelasi loc pentru ceva timp. Acestea trebuie conectate la
un aparat de colectare sau trebuie golite prin aspirarea cu o seringa. Cand astfel de mijloace nu
sunt disponibile, se foloseste o punga normala si un tub introdus printr-o gaura in partea
superioara a pungii. Punga trebuie golita imediat ce copilul urineaza pentru a evita pierderile de
continut. Poate fi folosit si un cateter pe perioada de colectare a probelor de urina.

Cateterizarea uretrala si alte tehnici

Cateterizarea uretrala sau aspiratia supra pubiana se foloseste atunci cand e nevoie
urgenta de probe sau copilul nu poate urina. Cateterizarea e folosita pentru a obtine probe sterile
de urina sau cand exista o obstructie a ureterului sau anurie cauzata de probleme renale.
Aspiratia suprapubiana se foloseste pentru dignosticul de infectie a tractului urinar la bolnavii
acuti.

Nelinistea, teama, disconfortul din timpul cateterizarii pot fi ameliorate prin pregatirea in
avans a copiilor si parintilor, prin selectarea cateterului corect, prin tehnica de inserare corecta.
Se foloseste un lubrifiant cu 2% lidocaina pentrua lubrifia uretra care reduce din disconfortul
procedurii.

Pregatirea presupune antrenarea muschiului pelvian in scopul relaxarii. Copiii mici si

prescolarii sunt invatati cum sa apese soldurile pe pat sau masa in timpul cateterizarii pentru a
relaxa muschii pelvieni si periuretrali. La copiii mai mari si adolescenti se descrie locul si functia
muschilor pelvieni, apoi se arata cum trebuie contractati si relaxati muschii; relaxarea se repeta
in momentul introducerii cateterului. Daca pacientul contracta muschii pelvieni tare cand
cateterul ajunge la sfincter, procedura este oprita pe moment. Cateterul nu este nici impins, nici
tras; copilul este ajutat sa apese soldurile pe pat sau masa si sa relaxeze muschii pelvieni. Apoi,
cateterul este introdus usor in vezica.

Cateterizarea este o procedura sterila si trebuie urmate cateva precautii. Cand se

foloseste un cateter pentru a lua o proba sterila de urina sau pentru a verifica resturile de urina,
trebuie folosit un tub steril. Daca cateterul trebuie mentinut mai mult timp, se foloseste un
cateter Foley. Mai e nevoie de manusi sterile, lubrifiant anestezic, cateter de marime
corespunzatoare, agent de curatare, tifon, seringa si apa distilata. Testati balonul cateterului
Foley prin injectarea apei distilate cu o seringa inainte de cateterizare.

La pacientii de sex masculin, varful aplicatorului este introdus usor in uretra 1-2 cm asa
incat lubrifiantul sa ajunga doar in uretra; 5-10 ml de lubrifiant cu 2% lidocaina este introdus
usor in uretra si tinut iin loc 2-3 minute. Mai mult lubrifiant este pus pe varful cateterului, care se
introduce in uretra fara a lasa lubrifiantul intrauretral sa iasa prin meat. Aceasta metoda ajuta la
lubrifierea uretrei si la deschiderea mecanismului sfincterelor.
 La pacientii de sex feminin, se pun 1-2 ml de lubrifiant cu 2% lidocaina pe mucoasa
periuretrala iar 1-2 ml se introduc in meatul uretral. Cateterizarea se face dupa 2-3 minute
pentru a permite absorbtia anestezicului in mucoasa periuretrala si intrauretrala. Se mai pune
lubrifiant si pe cateter, care se introduce usor in uretra pana se elimina urina. Acest lubrifiant,
combinat cu efectul lubrifiantului cu lidocaina, reduce disconfortul.

Folosirea lidocainei sub forma gelatinoasa creste volumul lubrifiantului intrauretral si de

aceea eliminarea urinei nu se face la fel de repede ca atunci cand se foloseste minimul de
lubrifiant. Cu putina rabdare, urina va fi eliminata si disconfortul va fi redus.

Pregatiti echipamentul necesar pe camp steril. Folositi manusi sterile. Puneti un material
steril sub fesele pacientei.

La pacientul de sex feminin, feriti labiile mici pentru a vedea meatul uretral. Tineti labiile
indepartate in timpul procedurii. Curatati meatul din fata spre spate de trei ori, folosind un alt
tampon cu de fiecare data. Lubrifiati cateterul steril si introduceti-l in uretra pana se elimina
urina. Introduceti cateterul inca 1-2 cm. Umflati balonul cu apa distilata cand folositi un cateter
Foley. Cand s-a eliminat cantitatea de urina dorita, scoateti usor cateterul. Curatati cu apa
meatul si labiile. Solicitati pacienta sa coopereze.

La pacientul de sex masculin, tineti penisul si indepartati preputul. La nou-nascuti si la

baietii foarte mici preputul poate fi legat de penis; indepartati cu grija. Curatati glandul si meatul
de trei ori cu un tampon . Restul procedurii se realizeaza cu preputul ferit. Lubrifiati si introduceti
cateterul in timp ce strangeti usor penisul si il ridicati la 90 grade fata de corp. Copilul poate
reactiona cand cateterul atinge sfincterul uretral. Spuneti-i sa inspire adanc si impingeti in
continuare cateterul. Nu fortati un cateter care nu intra usor pe meat, mai ales daca copilul a
suferit alte interventii inainte. In cazul cateterizarii intermitente, introduceti cateterul doar pe
lungimea recomandata, pentru a evita complicatiile. Umflati balonul cu apa distilata, trageti usor
pentru a-l verifica, conectati-l la sistemul de drenaj. Curatati glandul si meatul cu apa pentru a
preveni iritarea pielii si aduceti preputul la pozitia initiala. Daca apar semne de sangerare in
timpul procedurii, opriti procedura si anuntati medicul.

Punctia vezicala (aspiratia suprapubiana de urina)

Punctia vezicala pentru recoltarea de urina e folosita cand nu avem acces la uretra prin
meatul uretral sau pentru a reduce riscul contaminarii. Odata cu folosirea cateterelor de marimi
mici a scazut frecventa punctiei vezicale . Accesul la uretra prin vezica are mai mult succes decat
aspiratia, unde reusita depinde de indemanarea medicului de a localiza vezica si de a determina
cantitatea de urina din vezica (Pollack, Andrew, 1994).

Aspiratia suprapubiana este realiazata de un medic specializat in aceasta procedura si

presupune aspiratia continutului vezicii prin introducerea unui ac de 20-21 la aproximativ 1 cm
deasupra pubisului si orientat vertical in jos. Pielea este pregatita ca pentru orice intepatura iar
vezica trebuie sa contina un volum adecvat de urina. Acest lucru e posibil daca copilul nu a urinat
cu cel putin o ora inainte sau se poate palpa vezica deasupra pubisului. Aceasta metoda se
foloseste pentru colectarea de probe sterile de la copiii foarte mici, deoarece vezica e un organ
abdominal la care avem acces usor. Aspiratia e dureroasa; de aceea e important cum tratam
durerea in timpul procedurii.

Probele de scaun

Probele de scaun sunt colectate la copii pentru identificarea parazitilor si a altor

organisme care provoaca diaree, pentru evaluarea functiei gastro-intestinale si verificarea
semnelor de sange ascuns. Scaunul ar trebui colectat fara contaminare cu urina, dar la copiii care
poarta scutece e destul de dificil, doar daca nu se aplica o punga pentru urina. Copiii care au
invatat deja sa mearga la toaleta ar trebui sa urineze mai intai, sa traga apa si sa elimine fecalele
in toaleta, plosca sau olita.

O cantitate mare de scaun se colecteaza si se pune intr-un recipient acoperit si sigilat.

Daca e nevoie de mai multe probe, se scrie data si ora pe recipient si se tin la rece. Probele
trebuie luate cu grija pentru a evita contaminarea cu alte substante.

Probele de sange

Desi majoritatea probelor de sange sunt recoltate de personalul de laborator, nursele

primesc tot mai mult aceasta sarcina, mai ales daca copilul are aplicate instrumente de acces la
artere sau vene. Indiferent cine ia probele, nursa trebuie sa verifice daca probele sunt luate la
timp si este folosit echipamentul corespunzator.

Probele de sange din vene se obtin prin injectie intravenoasa sau aspiratie printr-un
instrument cu acces periferic sau central. Probele de sange colectate prin instrumente cu acces
periferic din venele periferice mici au fost reusite. Desi se evita o noua intepatura, aceasta
metoda reduce perioada de folosire a instrumentului respectiv. Totusi se pot folosi cele cu acces
central. Cand se foloseste locul unei infuzii intravenoase pentru colectarea de probe, e important
sa luati in considerare tipul fluidului care este inserat. De exemplu, o proba colectata pentru
determinarea glucozei nu e concludenta daca se ia printr-un cateter prin care s-a administrat o
solutie cu continut de glucoza.

Probele de sange din artere sunt uneori necesare pentru masurarea oxigenului din sange,
desi se folosesc alte tehnici ca monitorizarea oxigenului transcutanat si oximetria pulsului.
Probele se pot obtine prin punctia arteriala folosind arterele radiale, femurale sau brahiale.
Inainte de punctie trebuie verificata circulatia prin testul Allen, adica verificarea circulatiei in
arterele radiale, brahiale si cubitale. Se folosesc doar tuburi de colectare cu heparina. In tub nu
trebuie sa intre bule de aer deoarece pot afecta concentratia de gaz din sange, care mai poate fi
afectata de plans, teama, agitatie. Probele se tin intre cuburi de gheata pentru a reduce
metabolismul celulelor din sange si se duc imediat la laborator pentru analiza.

Probele de sange capilar se iau din deget sau prin punctie in lobul urechii la copii, ca si la
adulti. O alta metoda de a colecta sange periferic este in calcai. Se incalzeste calcaiul, se
umezeste cu comprese 5-10 minute pentru a se dilata vasele. Zona este curatata cu alcool,
piciorul copilului este tinut cu mana libera, iar calcaiul este intepat. Exista instrumente speciale,
ca Tenderfoot sau Auotlet care realizeaza o punctie mai adanca, mai precisa, mai putin
dureroasa.

Probele se iau repede si se apasa locul intepaturii cu un tifon uscat pana se opreste
sangerarea. Se tine mana intinsa, nu indoita, iar dupa intepare, se apasa pentru cateva minute
pentru a preveni hematomul. Locul e acoperit cu un bandaj lipit. La copiii mici, nu folositi astfel
de bandaje sau daca le folositi, scoateti-le cand se opreste sangerarea. Compresele caldute
amelioreaza circulatia si scad durerea.

Indiferent cum si de catre cine e facuta colectarea, copiilor le este teama cand pierd
sange, mai ales cei care trebuie sa dea foarte des probe de sange. Ei cred ca sangele pierdut e o
amenintare la viata lor. Trebuie sa le explicati ca sangele se reface permanent in organism. In
timpul procedurii o replica de genul “Uite ce rosu e! Chiar ai facut mult sange bun.” ii confirma
acest lucru. Un bandaj adeziv ii da siguranta ca fluidele vitale nu vor curge prin locul intepaturii.

Copiii detesta disconfortul pe care il dau punctiile venoase, arteriale sau capilare. De fapt,
pentru copii, acestea sunt cele mai durereoase proceduri din spital, iar punctia arteriala e una din
cele mai dureroase experiente (Wong, Baker, 1988). Cei mai stresati de injectii intravenoase
sunt copiii mici, apoi scolarii si adolescentii (Fradet si altii, 1990; Humphrey si altii, 1992). De
aceea, nursele trebuie sa foloseasca tehnici de reducere a durerii pentru diminuarea
disconfortului in aceste proceduri.

Probele de secretii din cai respiratorii

Pentru diagnosticarea infectiilor respiratorii: tuberculoza, infectii bacteriene si virale, e

nevoie de probe de sputa sau secretii nazale. Copiii mai mari si adolescentii pot tusi la cerere si
pot elimina sputele dupa indicatii. Copiii mici si foarte mici nu pot urma indicatiile si vor inghiti
sputa cand tusesc; de aceea se foloseste spalatura sau lavajul gastric. Uneori se foloseste un
cateter introdus in trahee; cel introdus in orofaringe nu e suficient.

Spalaturile nazale se folosesc pentru a depista o infectie cu virus respirator. Copilul sta
intins pe spate si i se administreaza 1-3ml de apa sarata sterila cu o seringa printr-o nara.
Continutul e aspirat cu o seringa sterila si e pus intr-un recipient steril. Pentru a evita orice
disconfort, trebuie pregatite toate instrumentele inainte de procedura. Alte metode de colectare
a secretiei sunt tampoanele nazofaringiene. E important sa se foloseasca metode cat mai fine
pentru ca colectarea probelor nazo-faringiene poate fi traumatica pentru copil.

7. Administrarea medicamentelor
Determinarea dozajului

Nursele trebuie sa cunoasca dozajul ideal de medicamente pe care il va administra

copiilor, rezultatul acestora, posibilele efecte secundare si semnele de intoxicare.

Factorii legati de crestere si maturizare modifica capacitatea unei persoane de a

metaboliza si elimina medicamentele, iar deficientele sunt mai importante cu cat varsta e mai
mica. Imaturitatea si problemele legate de procesele de absorbtie, distributie, biotransformare si
eliminare pot modifica efectele medicamentelor. Nou-nascutii si prematurii care au un sistem
deficitar de enzime in ficat, concentratie de proteine scazuta, rinichi cu deficiente de functionare,
sunt predispusi efectelor negative ale medicamentelor.

Alt factor este dificultatea de evaluare a raspunsului la medicamente. De exemplu, care e

manifestarea infectiei la un copil care nu vorbeste? In timpul bolii, atat pierderile, cat si cererea
de apa sunt ridicate, mai ales la copii. Deshidratarea duce la pericolul acumularii de substante
toxice, apa fiind necesara eliminarii medicamentului.

Au fost promovate diferite formule pentru stabilirea dozajului la copii, formule ce cuprind
varsta, greutatea, suprafata corpului. Administrarea medicamentelor este o responsabilitatea
nursei si nursele ar trebui sa cunoasca nu numai efectul medicamentului sau reactia pacientului,
ci si unele date pentru estimarea dozajului corespunzator la copii.

Cea mai buna metoda este calcularea proportiei dintre suprafata corpului si greutate.
Aceasta variaza invers cu lungimea; astfel, un copil mai scund care catareste mai putin decat un
copil mai mare sau un adult are suprafata corpului relativ mai mare decat ne asteptam dupa
greutate.

De obicei, determinarea suprafetei corpului (SC) se face cu monograma West. Se

foloseste inaltimea si greutatea copilului. Apoi aceste date se introduc intr-o formula pentru
dozaj:
 Pregatirea pentru administrarea corecta
Verificarea dozajului

Administrarea dozajului corect este o responsabilitate atat a medicului care a prescris

medicamentul, cat si a nursei care il administreaza. Copiii reactioneaza cu o violenta neasteptata
la unele medicamente, iar copiii bolnavi sunt deosebit de sensibili la medicamente.

Administrarea unor medicamente presupune masuri de siguranta suplimentare. Chiar si

cand a fost stabilit dozajul corect, unele medicamente pot fi riscante sau letale. Cele mai multe
spitale au un regulament special cu privire la medicamentele care trebuie verificate si de o alta
nursa inainte de fi date copilului. Printre ele se afla: digoxin, heparina, medicamente pentru
chemoterapie, insulina. Ar mai fi epinefrine, opioide, sedative. Chiar daca nu e obligatorie,
nursele ar trebui sa-si ia aceasta masura de precautie.

Identificarea

Inainte de administrarea oricarui medicament, copilul trebuie identificat corect, deoarece

copiii pot minti cand li se cere sa-si spuna numele. Copiii foarte mici nu isi pot spune numele, cei
mici si prescolarii pot minti, scolari isi pot nega identitatea pentru a evita medicamentul. Uneori
se joaca si isi schimba locul in paturi. Parintii trebuie sa fie prezenti pentru a identifica copilul, dar
singurul mod de a-I identifica este verificarea benzilor de identificare pe care le poarta la spital si
fisa de medicatie.

Parintii

Parintii sunt o sursa importanta de informatii referitoare la copil si capacitatile acestuia.

Aproape orice parinte a dat medicamente copiilor si au aflat cele mai bune metode de a
administra medicamentul. Pot descrie reactiile copilului in situatii asemanatoare daca copilul a
mai fost internat sau tratat la o clinica sau un cabinet. In unele cazuri e mai putin traumatic
pentru copil daca parintele e cel care ii da medicamentul, dar nursa e cea care il prepara si
supravegheaza. Copiii care iau medicamente acasa zilnic sunt obisnuiti cu parintele. Trebuie luate
decizii individuale in privinta prezentei si participarii parintilor, cum ar fi sa tina copilul in timpul
injectiei.

Copilul
 Orice copil are nevoie de pregatire psihologica inainte de administrarea medicamentelor si
de sprijin in timpul procedurii. Chiar daca un copil a mai luat injectii inainte, rareori se
obisnuieste cu disconfortul si trebuie sa primeasca intelegere si rabdare din partea celor care il
ingrijesc.

Administrarea orala

Administrarea orala e de preferat la copii oricand e posibil. Majoritatea medicamentelor

pot fi dizolvate sau administrate in preparate lichide. Desi unii copii pot sa le inghita sau sa le
mestece de la varste fragede, medicamentele solide nu sunt recomandate la copiii mici. Exista
riscul aspiratiei la preparatele orale, dar formele solide (tablete, capsule) sunt periculoase daca
copilul opune rezistenta sau plange.

Majoritatea medicamentelor pentru copii se prezinta in forme colorate si placute pentru a

fi administrate mai usor. Unele lasa un gust neplacut, dar majoritatea copiilor inghit aceste lichide
fara sau cu putine probleme. Nursa poate sa guste un preparat oral pentru a vedea daca e bun
sau amar la gust. In acest fel, poate intelege reactia copilul daca acesta se plange si poate
camufla gustul de cate ori e posibil. Majoritatea unitatilor medicale dispun de astfel de preparate.

Prepararea

Alegerea unui instrument pentru a masura si administra un medicament presupune multa

atentie. Instrumentele de masura nu sunt intotdeauna destul de precise pentru a masura
cantitatile mici folosite in pediatrie. Desi paharele de plastic sunt folosite pentru doze medii sau
mari de lichide, cele de carton prezinta iregularitati. Masurile paharelor difera. Dozele mai mici de
o lingurita nu pot fi masurate corect cu un pahar.

Multe preparate lichide se masoara cu lingurita. Linguritele si lingurile nu sunt

instrumente de masura adecvate. De exemplu, linguritele sunt diferite ca volum, iar mai multe
persoane care folosesc aceeasi lingura toarna cantitti diferite. Astfel, un medicament prescris sa
fie luat cu lingurita ar trebui masurat in mililitri – standard 5ml are o lingurita. Exista o lingura
medicala cu o gaura la capatul cozii si care e cea mai buna masura pentru administrarea de
medicamente.

O alta masura este picatura, care poate varia mai mult decat lingura sau lingurita.
Volumul unei picaturi difera in functie de viscozitatea lichidului. Cele mai vascoase au picaturi
mult mai mari decat cele mai lichide. Multe medicamente sunt prevazute cu pipete sau capac
pentru masurarea produsului. Ele sunt facute special pentru medicamentul respectiv. Folosirea lor
cu alte medicamente nu e eficienta. Nu se recomanda picurarea din pipeta in alt pahar pentru ca
lichidul ramane pe peretii paharului si se pierde din continut.

Cel mai precis instrument este seringa de plastic pentru cantitati de mai putin de 1ml.
Este si un mijloc eficient de a transporta si a administra medicamentul, care poate fi picurat
direct in gura copilului.

Copiii mici au probleme cu inghitirea tabletelor sau pastilelor. Unele medicamente nu sunt
disponibile ca preparate pediatrice si atunci tabletele pot fi zdrobite si apoi date copilului, dar nu
toate medicamentele pot fi zdrobite.

O alta metoda este prepararea medicamentului in farmacie sub forma de jeleu sau
bomboana. Unele medicamente orale sau rectale pot fi preparate sub forma de crema sau gel si
aplicate pe piele.
 Copiii care trebuie sa ia medicamente solide pe o perioada mai lunga de timp trebuie sa
fie invatati cum sa inghita capsula sau tableta. Sedintele de instruire cuprind indicatii verbale,
demonstratii, inghitirea unor capsule mai mari, neglijarea comportamentului neadecvat (Babbitt
si altii, 1991).

Dozele copiilor presupun adeseori divizarea unei doze pentru adulti si nursa trebuie sa
stabileasca doza corecta. Numai medicamentele marcate pot fi impartite in doua sau patru. Daca
medicamentul e solubil, tableta sau continutul unei capsule se dilueaza in cantitatea de apa
masurata dinainte si se ia cantitatea prescrisa. Daca se cere o jumatate de doza, tableta se
dizolva in 5 ml de apa si se ia 2.5 ml.

Administrarea

Administrarea e relativ usoara, dar e nevoie de o ingrijire deosebita pentru a evita

aspiratia. Tinand copilul mic in pozitie semisezanda, se da medicamentul cu o lingura, un pahar
de plastic, o pipeta, sau o seringa de plastic, fara ac. Pipeta sau seringa se introduc de-a lungul
limbii si lichidul e administrat incet, in cantitati mici, asteptand copilul sa inghita.

Paharele medicale se folosesc la copiii mai mari care pot bea din pahar. Copiii care refuza
sa coopereze poate necesita o apropiere fizica. Trebuie depistat motivul refuzului si explicat ca
medicamentul ii va face bine, si nu e o pedeapsa. Exista riscul ca, atunci cand plange, copilul sa
aspire medicamentul, mai ales daca e asezat pe spate. Daca nursa tine copilul in poala si copilul o
cuprinde cu mana dreapta, cu mana stanga apuca mana stanga a nursei si tine capul intre bratul
si corpul nursei, aceasta ii poate turna medicamentul in gura.

Administrarea intramusculara (IM)

Selectarea seringii si a acului

Trebuie selectata o seringa care sa masoare cantitati mici de solutie datorita volumului de
medicamente prescris la copiii mici si putinelor tesuturi disponibile pentru injectii. Pentru mai
putin de 1ml, e recomandata seringa intradermica. Dozele foarte mici se folosesc cu seringi de
0,5ml. Aceste seringi si acele speciale reduc posibilitatea administrarii unor cantitati incorecte
datorita ‘spatiului mort’, care permite fluidului sa ramana in seringa si ac dupa ce a fost impins
pistonul. Minim 0,2 ml raman intr-un ac normal. Cand se amesteca doua cantitati mici de
medicamente in seringa, se poate modifica raportul intre cele doua. Exista masuri pentru a
minimaliza efectul spatiului mort:

Spatiul mort e un factor important pentru injectarea medicatiei deoarece o bula de aer
poate modifica doza de medicament cand se prescrie o cantitate foarte mica de medicament.

Nu e recomandata introducerea aerului in seringa mai ales daca se da mai putin de 1ml
medicament. Seringile sunt marcate pentru administrarea dozei prescrise, dar medicamentul din
ac nu face parte din marcajul seringii.

Acul trebuie sa fie suficient de lung pentru a penetra tesutul subcutanat si a elimina
medicamentul in muschi. Lungimea ideala a acului la copii nu a fost stabilita, dar unele studii
arata ca un ac de 1,5 –2 cm e suficient pentru a penetra muschiul la copiii de 4 luni si probabil si
la cei de 2 luni (Hicks si altii, 1989). Marimea acului trebuie sa fie cat de mica posibil pentru a
transfera lichidul in siguranta. Diametrul mic e mai placut, dar la solutii vascoase se folosesc ace
cu diametru mai mare.

Determinarea locului
 Factorii ce determina alegerea locului pentru injectia IM la copii sunt:

 Cantitatea si caracterul medicatiei injectate

 Cantitatea si conditia generala a masei musculare

 Frecventa si numarul de injectii care vor fi date pe parcursul tratamentului

 Tipul medicatiei

 Factorii care impiedica accesul la loc

 Capacitatea copilului de a sta in pozitia ceruta

Copiii mai mari si adolescentii ridica probleme in stabilirea locului pentru IM. Copiii mici au
muschii putin dezvoltati si dispun de mai putine locuri pentru IM. E greu sa stabilesti cantitatea
care poate fi injectata in acelasi loc. De obicei, cantitatea maxima e de 1ml la copiii foarte mici si
mici. Cu cat cantitatea injectata e mai mare, cu atat muschiul trebuie sa fie mai mare.

Injectiile trebuie facute in muschi destul de mari ca sa suporte medicatia si se evita nervii
principali si vasele de sange. Nu exista cel mai bun loc pentru IM la copii. Copiii prefera vastus
lateralis. Pentru injectia in partea dorso gluteala, se recomanda dupa ce copilul invata sa mearga
deoarece muschiul se dezvolta odata cu locomotia. Aceasta recomandare se aplica uneori si
muschiului ventrogluteal. Exista diferente intre cei doi muschi. Cel ventrogluteal e relativ lipsit de
nervi principali si vase de sange; e un muschi destul de mare, cu mai putin tesut subcutanat, e
accesibil in diferite pozitii si se poate marca usor locul injectiei (Beecroft, Redick, 1990). Studiile
au aratat ca nu au existat complicatii in injectiile facute in acest muschi si de aceea e indicat
pentru copiii de orice varsta. S-au facut injectii in acest muschi chiar si la nou-nascuti. Muschiul
deltoid poate fi folosit pentru injectii cu volum mic la copii sub 8 luni. Avantajaele sale sunt mai
putina durere si mai putine efecte secundare.

Administrarea

Desi injectiile facute cu grija provoaca rareori traume la copii, au existat invaliditati
datorate injectiilor IM. Folosirea repetata a aceluiasi loc a dus la fibroza muschiului. Injectiile
facute in apropierea unui nerv mare, ca cel sciatic, a dus la invaliditate permanenta. Tesuturile
pot fi distruse de penicilina; o alta problema sunt solutiile mate pentru ca nu se poate detecta
sangele aspirat daca a fost penetrat un vas de sange. In acest caz locul injectarii trebuie ales cu
grija.

Un studiu recent al tehnicilor de injectare IM arata ca cu cat e mai dreapta traiectoria

acului, cu atat sunt mai reduse distrugerea tesutului si disconfortul.

Medicatia in fiole de sticla prezinta pericolul prezentei particulelor de sticla in fiola dupa ce
fiola a fost sparta. Cand medicatia e trasa in seringa, sunt trase si particulele de sticla si apoi
injectate. Ca precautie, medicatia se trage din fiola cu un ac cu filtru.

Majoritatea copiilor sunt imprevizibili si prea putini coopereaza in timpul injectiei. Chiar si
cei care par relaxati pot pierde controlul. E recomandat ca o alta persoana sa il tina daca e
nevoie. Trebuie sa spuneti copilului ca i se va da o injectie si apoi procedura trebuie realizata cu
indemanare si rapid pentru a nu-i prelungi stresul. Nursa trebuie sa foloseasca tehnici foarte
bune de injectare si masuri de reducere a durerii.
 Copiii mici opun doar putina rezistenta. Desi sunt greu de tinut intr-o pozitie, pot fi
controlati usor. Corpul este strans intre bratul si corpul nursei. Pentru a face o injectie in muschi,
masa musculara se prinde cu degetele pentru a izola si stabiliza locul. Daca medicatia se da la o
ora fixa, nursa trebuie sa trezeasca copilul mai intai. Daca se face injectia cand copilul e adormit,
va ramane cu teama de a merge inapoi in pat.

Administrarea subcutanata si intradermica

Injectiile subcutanate si intradermice sunt deseori administrate copiilor, dar tehnica difera
putin de cea la adulti. Exemple de injectii subcutanate sunt insulina, unele vaccinuri,
desensibilizarea la alergii. Testarea tuberculinei, anestezia locala, testarea alergiilor sunt exemple
de injectii intradermice.

Tehnicile de reducere a durerii in aceste proceduri presupun distragerea atentiei. Unghiul

de penetrare a acului pentru injectiile subcutanate este de 90 grade. La copiii cu tesut subcutanat
redus se aplica la 45 grade.

Desi injectiile subcutanate se dau oriunde exista tesut subcutanat, cele mai comune locuri
sunt treimea mijlocie a partii laterale a bratului superior, abdomenul, treimea mijlocie a coapsei.
Unii medici cred ca nu e necesar sa aspire inainte de injectia subcutanata, ceea ce nu e universal
acceptat.

Injectia intradermica in antebrat presupune evitarea zonei mediale a antebratului, unde

pielea e mai sensibila.

Administrarea intravenoasa (IV)

Administrarea IV e des folosita in terapia pediatrica. Pentru unele medicamente, e singura

cale eficienta de administrare. E folosita la copiii care prezinta o absorbtie slaba ca urmare a
diareei, deshidratarii, cei care necesita o concentratie mare de ser; cei care au infectii puternice
si necesita medicatie pe termen lung; cei care necesita reducerea durerii; cei care necesita
tratament de urgenta.

Cand un medicament se administreaza intravenos, efectul e mai rapid. Multe din

medicamentele administrate intravenos necesita diluare si sunt toxice pentru tesuturile din afara
sistemului vascular. Trebuie luati in considerare urmatorii factori cand se administreaza
medicamente intravenos:

 Cantitatea de medicament

 Diluare minima a medicamentului

 Tipul de solutie in care se poate dilua

 Timpul in care se poate administra

 Cantitatea de infuzie pe care copilul si vasele o pot tolera

 Capacitatea tubului IV

 Ora la care se administreaza

  Compatibilitatea cu toate medicamentele administrate copilului intravenos si
compatibilitatea cu lichidul administrat

Inainte de perfuzia IV, se verifica locul. Medicamentele nu se administreaza niciodata cu

sangele. Doar un antibiotic poate fi administrat in acelasi timp.

Perfuzia IV se recomanda copiilor care o tolereaza. La cei foarte mici, se foloseste

injectomatul. Indiferent de tehnica folosita, nursa trebuie sa stie diluarea minima pentru
administrarea IV de medicamente la copii.

Administrarea nazogastrica, orogastrica sau gastrostomica

Cand copilul are o braunula sau gastrostomie, medicatia se administreaza de obicei

pe untilizand aceste cai. Un avantaj al acestei metode ar fi ca nu mai e nevoie sa deranjam
copilul pentru a respecta ora de administrare. Dezavantajul ar fi ca se poate bloca tubul, mai ales
daca se administreaza solutii vascoase printr-un tub de alimentare subtire. Cea mai buna
precautie e curatarea dupa administrarea medicatiei.

Administrarea rectala

Administrarea rectala nu este agreata de copii, dar e folosita cand calea orala e
contraindicata sau ingreunata si cand preparatele orale provoaca voma. Unele medicamente se
prezinta sub forma de supozitor: acetaminofen, paracetamol, sedative, analgezice. Problema este
ca daca rectul nu e liber, absorbtia e intarziata, diminuata. Uneori medicamentul e eliminat odata
cu scaunul.

Supozitorul e lubrifiat cu apa calduta. Folosind o manusa, supozitorul e introdus in rect

repede, dar usor, asigurandu-ne ca a fost plasat dincolo de cele doua sfinctere rectale. Fesele
sunt stranse pentru a apasa sfincterul anal pana trece nevoia de a elimina supozitorul, adica 5-
10 minute. Uneori cantitatea prescrisa e mai mica decat dozajul. Forma neregulata a
supuzitoarelor ingreuneaza incercarea de a-l diviza. Daca e nevoie doar de jumatate, se taie pe
lungime.

Administrarea oculara, otica si nazala

Exista putine diferente intre administrarea pe ochi, ureche si nas la copii si adulti. Cea mai
grea parte e cooperarea copilului. Capul copilului e imobilizat. Desi nu e dureroasa administrarea
pe ochi, ureche sau nas, aceste medicamente pot da senzatii neplacute, care pot fi reduse prin
diferite tehnici.

Pentru administrarea pe ochi, copilul sta intins sau cu capul intins si se uita in sus. Cu o
mana se tine pleoapa de jos si cu cealalta, sprijinita pe capul copilului, se pun picaturile,
evitandu-se astfel o trauma sau picurarea pe fata. Se formeaza un mic sac in care se aplica
solutia. Apoi se inchid pleoapele.

Unii copii tin pleoapele inchise strans. In acest caz, picaturile se pun in coltul de langa
nas, unde se intalnesc pleoapele. Cand va deschide ochii, medicamentul se raspandeste pe
conjunctivita. Se mai poate juca un joc; copilul inchide ochi si numara pana la trei, apoi ii
deschide si I se pun picaturile.

Picaturile pentru urechi se pun cand copilul sta intins si cu capul intors in partea
corespunzatoare. Pentru a introduce picaturile in canalul auditiv, se introduce un dispozitiv in
canal prin care se administreaza picaturile. Dupa aceea, copilul sta intins pe cealalta parte pentru
cateva minute. Zona anterioara a urechii este masata pentru ca picaturile sa patrunda in canal.
Se folosesc tampoane de vata pentru a preveni scurgerea din urechea externa.

Picaturile in nas se pun ca si la adulti. Copilul sta cu capul intins pe marginea patului sau a
pernei. In functie de dimensiunile lor, copiii pot sta in bratele nursei, cu capul intre corpul si cotul
nursei, cu mainile si picioarele imobilizate. Dupa procedura, copilul ramane asa inca 1 minut
pentru ca picaturile sa intre in contact cu suprafata nasului.

8. Metode de alimentare alternativa

Unii copii se afla in incapacitatea de a se alimenta pe gura datorita unor conditii ca:
anomalii ale gatului, esofagului, intestinelor; capacitate de a inghiti deficienta; probleme
respiratorii; inconstienta. Acesti copii sunt alimentati prin intermediul unui tub introdus pe cale
orala sau nazala in stomac (gavaj orogastric sau nazogastric) sau in duoden/jejun (gavaj
enteral); al unui tub introdus direct in stomac (gastrostomie) sau in jejun (jejunostomie).
Aceasta alimentare se face intermitent sau continuu. In timpul gavajului sau gastrostomiei, i se
da copilului o suzeta, dar trebuie folosite cele cu un design care sa previna aspiratia. Puneti
etichete colorate pentru fiecare tub de alimentare enterala. Folositi pungi speciale cu solutii
pentru alimentarea continua

Alimentarea prin sonda

Copiii mici si foarte mici pot fi usor alimentati printr-un tub introdus in stomac ori
pe cale nazala, ori orala. Tubul poate fi pastrat in aceasta pozitie sau poate fi introdus de fiecare
data cand se face alimentarea. In acest caz, trebuie folosit un tub nou de fiecare data, in
conformitate cu politica spitalului, cu indicatiile specifice si cu tipul de tub folosit. Mainile trebuie
spalate cu atentie pentru a preveni contaminarea cu bacterii, mai ales in cazul alimentarii
continue.

Pregatirea

Echipamentul necesar alimentarii prin sonda cuprinde:

 Un tub corespunzator dimensiunilor copilului si tipului de preparate ce vor fi administrate.

 Un recipient pentru fluid, de 10-30 ml pentru cantitati mici sau 50ml pentru cantitati mai mari.

 O seringa pentru aspirarea continutului stomacului si pentru injectarea aerului dupa

introducerea tubului

 Apa sau lubrifiant pentru lubrifierea tubului; la bebelusi se foloseste apa distilata

 Hartie sau banda pentru a marca tubul si a-l lipi pe obrazul copilului

 Un stetoscop pentru a verifica daca tubul a fost pozitionat bine in stomac

 Solutia de administrat

Nu toate tuburile sunt la fel. Cele din polietilena isi pierd flexibilitatea si trebuie schimbate
des, la 3-4 zile. Cele din poliuretan si silicon sunt flexibile, se pot folosi pe perioade mai lungi si
sunt mai confortabile. Folosirea tuburilor mai subtiri pentru alimentarea cuntinua a redus aparitia
complicatiilor, ca faringita, otita. Desi tuburile mai fine si mai flexibile sunt mai avantajoase, ele
prezinta si dezavantaje, ca dificultatea in a le introduce, distrugerea tubului in timpul aspiratiei
continutului gastric, incompatibilitatea cu solutiile consistente.

Procedura

Bebelusii sunt mai usor de controlat daca sunt infasati mai intai. Chiar si copiii mici pot
apuca si smulge tubul. Copiii prematuri pot fi infasati peste piept si legati sub nivelul umerilor in
asa fel incat sa nu afecteze respiratia.

Bebelusul trebuie tinut si i se da ceva de supt in timpul procedurii. Daca acest lucru nu e
posibil, copilul e asezat pe spate sau intors spre dreapta, cu capul si pieptul ridicate. Daca copilul
sade, atunci tubul va fi plasat corect in stomac.

Tubul de alimentare poate fi introdus pe cale nazala sau orala. Deoarece

majoritatea copiilor respira pe nas, tubul introdus pe gura provoaca mai putine
neplaceri. La copiii mai mari, tubul odata introdus pe nas nu mai creeaza neplaceri.
Sonda cu braunula se introduce intodeauna pe nas si e transferata dintr-o nara in alta
pentru a evita iritarea, infectia sau distrugerea membranei mucoasei din cauza presiunii
ce se creeaza in timp.
Gastrostomia

Gastrostomia se foloseste atunci cand inserarea unui tub prin gura, faringe, esofag,
sfincterul cardia al stomacului este contraindicata sau imposibila. De asemenea, e folosit pentru a
evita iritarea provocata de un tub nazogastric la copiii care necesita alimentarea prin sonda pe o
perioada mai lunga. Introducerea sondei gastrostomice se face cand copilul e sub anestezie
generala sau cu un endoscop si anestezie locala. Sonda e introdusa prin peretele abdominal in
stomac. Stomacul e ancorat de peritoneu in zona de acces. Sonda poate fi Foley sau cateter
ciuperca. Imediat dupa interventie, cateterul poate fi lasat deschis si atasat drenajului timp de 24
ore.

Ingrijirea postoperatorie presupune prevenirea infectiei si iritatiei. Locul este curatat cel
putin o data pe zi sau cat de des e nevoie. Dupa vindecare, locul trebuie tinut curat si uscat
pentru a preveni excoriatia si infectia. Se pot prescrie unguente cu antibiotic sau alte preparate
zilnice pentru vindecare si prevenirea infectiilor. In jurul locului unde e introdusa sonda poate
aparea un tesut granulat care nu e un semn de infectie , dar umezirea in exces poate provoca
iritarea pielii din jur.

Daca gastrostomia e pe termen lung, se foloseste un dispozitiv mic, din silicon la nivelul
pielii, care iese din abdomen, are un aspect placut, ii da copilului confort si libertate de miscare, e
usor de intretinut. Dispune de o valva care se paote inchide. Cand e deschisa, nu lasa aerul sa
iasa. Daca sunt folosite anumite dispozitive, copilul trebuie sa stea nemiscat deoarece sonda
poate iesi cand se misca. Altele au un dispozitiv la care se conecteaza sonda.

Daca se administreaza apa, hrana sub forma de pasta, alimentarea se face in acelasi mod
si pozitie. Se poate folosi o pompa mecanica pentru a regla volumul si cantitatea. Pompele cu
seringa asigura un debit mai consistent decat cele peristaltice. Dupa alimentare, copilul e asezat
pe partea dreapta sau in pozitia Fowler, iar tubul poate fi lasat deschis sau fixat, in functie de
conditia copilului. Ca masura de precautie, lungimea sondei se masoara inainte de interventie si
remasurata pentru a vedea daca nu a alunecat. Se poate face un semn pe sonda la nivelul pielii.
Cand nu mai e necesara, se scoate sonda; deschizatura din piele se inchide spontan prin
contractare.
9.Proceduri referitoare la eliminare
Clisma

Procedura nu difera prea mult la copii de cea folosita la adulti, cu exceptia tipului si
cantitatii de lichid administrat si a distantei de inserare a tubului in rect. In functie de volum, se
foloseste o seringa cu tub de cauciuc, o sticla sau o punga speciala pentru clisma.

La copii se foloseste o solutie isotonica. Nu se foloseste apa plata pentru ca e hipotonica.

Copiii nu sunt capabili sa retina solutia dupa ce a fost administrata si de aceea fesele
trebuie tinute strans ceva timp pentru a retine lichidul. Copilul tine capul si spatele pe perne si
fesele pe plosca. Copiii mai mari sunt capabili sa retina solutia daca li se spune ce au de facut.
Nursa trebuie sa aiba plosca la indemana. Clisma poate fi o procedura amenintatoare pentru
copiii prescolari si de aceea trebuie sa le explicati ce se va intampla pentrua le reduce teama.

Se foloseste tot mai mult o solutie pentru eliminare administrata oral sau printr-o sonda
nazogastrica. Solutia cu polietilena glucol-electrolit provoaca eliminarea si previne
eventualul dezechilibru de fluid si electrolit.

Administrarea clismei la copil

Echipament: -ca la adult

-masurarea solutiilor:

8 ml de jeleu de sapun la 500 ml de apa.

Clisma salina -4ml de sare la 500 ml. de apa sau 1 lingurita de sare la 500 ml. de
apa

Pregatirea, efectuarea Rationamente

1.Explicati copilului procedura in functie de nivelul 1. Chiar daca pacientul nu va intelege

sau de intelegere.
2. Pozitia
a. Copilul mai mare: decubit lateral
stang, cu piciorul drept flectat.
b. Sugar: in supinatie, cu cate o perna
sub cap si sub spate. Veti plasa si o
musama sub fese. Pot fi necesare
metode de contentie blande: scutece
plasate sub musama trecute peste
complet, aceasta explicatie il va linisti si ii
va spori increderea in dumneavoastra.
a. aceasta pozitie determina plasarea colonului
descendent la cel mai jos nivel.
b. Sugarii si copii mici nu pot retine
lichidul de clisma. Pernele corect
plasate determina alinierea corpului.
2. Precautii general valabile.
3. Astfel solutia va curge incet, cu o presiune
 coapse si apoi fixate. minima.

Manevra propriu-zisa 4. Volumul de lichid poate varia intre 30 si 300 de

ml.

1. Purtati manusi.
Pot fi utilizate urmatoarele cantitati in functie de
varsta copilului:
2. Inserati canula pe o lungime de 3,7-10
cm.,
de la nastere la 3 luni:30-100 ml.
3. Ridicati rezervorul pana la maxim 25 cm. Deasupra
rectului. sugar:150-250 ml.

4. Nu administrati mai mult de 300 ml. De copil:200-500ml.

lichid in cazul nou nascutilor, cu exceptia
unor indicatii exprese in acest sens. copil mai mare.500-1000 ml.

5. Dupa ce canula a fost retrasa, puteti face un masaj 5. Acest masaj va ajuta la relaxarea copilului si la
usor al abdomenului, daca nu exista contraindicatii. expulzarea solutiei.

6. Pentru copiii obisnuiti cu „olita”, veti avea al dispozitie

6. Existenta unui astfel de obiect familiar
un astfel de recipient. poate imbunatati confortul copilului si
elimina senzatiile neplacute determinate de
7. Pentru a creste capacitatea de retinere a pantalonii sau asternuturile ude.
clismei puteti tine apropiate coapsele
copilului. De asemenea acesta va fi mentinut
cat mai linistit posibil.