Familiarizarea cu noţiunea de incident cu victime multiple;

Cunoaşterea mecanismelor prin care se pot produce acestea;

Identificarea etapelor premergătoare intervenţiei;

Cunoaşterea secvenţelor în cazul intervenţiei la un accident cu victime multiple;

Identificarea rolului fiecărui participant în cadrul intervenţiei.

Este importantă cunoaşterea cinematicii traumei şi cunoaşterea mecanismului care a dus la

producerea accidentului.
Impact frontal/lateral cu un alt mijloc de transport (auto, feroviar), impact frontal/lateral cu un
obiect din mediul înconjurător (parapet, stâlp, copac);
Rostogolire, răsturnare;
 Cădere de la înălţime (de pe pod, autostradă);
Incendiu secundar accidentului.

Etapele premergătoare în cazul intervenţiei în astfel de accidente

Prima etapă a răspunsului medical începe în momentul primirii apelului prin sistemul unic de urgenţă
112. În acest moment, de o deosebită importanţă sunt informaţiile obţinute de către dispecer,
informaţii care trebuie să lămurească aspecte privitoare la:

Locul producerii accidentului;

Amploarea acestuia (tipul şi numărul vehiculelor implicate);

Victime (număr estimativ, vârsta, starea actuală);

Necesitatea alertării unor echipaje de intervenţie nemedicale (descarcerare, autospeciale de stins

incendii, jandarmerie, echipe de intervenţie ale distribuitorilor de energie electrică, gaze naturale
etc.);

Prezenţa în zonă a unor factori de risc suplimentari(cisterne cu materiale periculoase, linii

electrice etc.).

La fel de importante pentru buna desfăşurare a intervenţiei sunt informaţiile legate de condiţiile de
mediu (iarna – risc de hipotermie; vara – risc de hipertermie/insolaţie/deshidratare; ploaie – udarea
echipamentului şi a aparaturii; noapte – dificultăţi în identificarea victimelor şi risc sporit de
accidentare pentru salvatori; ceaţă, polei etc.); nu trebuie pierdut din vedere faptul că personalul
medical este supus aceloraşi factori de mediu ca şi victimele.

Un salvator rănit sau mort nu-i mai poate ajuta pe cei aflaţi în dificultate şi devine la rândul lui
victimă, sporind astfel gradul de dificultate al acţiunii.
Securitatea presupune siguranţa personală precum şi a tuturor celor prezenţi la locul incidentului.
Regulile de siguranţă trebuie aplicate încă din momentul primirii solicitării.
Deplasarea la accident – echipajul va purta centuri de siguranţă în orice tip de mijloc de intervenţie,
deplasarea se va face respectând regulile conducerii preventive, pe toată durata deplasării se vor
folosisistemele de iluminat şi sistemele de avertizare acustice şi luminoase
Pe lângă regulile generale aplicabile în orice situaţie, se vor folosi strategii de abordare adaptate la
riscurile anticipate pe baza informaţiilor primite
Parcarea autospecialei se va face astfel încât să protejeze zona de lucru de pericolele din
trafic;sistemele de avertizare luminoasă (în anumite condiţii şi cele acustice) vor fi pornite pe
 Amplasarea vehiculelor la accident: dacă ambulanţa este singură sau descarcerarea va întârzia,
parcarea ambulanţei se face cât mai aproape de locul accidentului, orientată cu faţa spre direcţia
de evacuare.toată durata intervenţiei.
Dacă sosirea ambulanţei se produce în acelaşi moment cu descarcerarea, atunci descarcerarea
se parchează lângă accident, iar ambulanţa cât mai aproape de locul accidentului, orientată cu faţa
spre direcţia de evacuare.

Se va asigura loc şi altor mijloace auto, ambulanţe, maşini de intervenţie pentru a se poziţiona în
apropierea victimelor.
Desfăşurarea intervenţiei propriu-zise

Majoritatea sistemelor de urgenţă recomandă evaluarea riscurilor înainte de alte etape ale intervenţiei
(recunoaşterea zonei, triajul victimelor, tratamentul etc.). Se va avea în vedere siguranţa zonei de intervenţie,
a personalului şi a victimelor, urmărind elementele:

 Echipamentul de protecţie;

 Traficul;

 Curentul electric;

 Focul;

 Materialele periculoase (HazMat);

 Obiectele instabile;

 Obiectele ascuţite;

 Animalele de casă;

 Condiţiile de mediu;

 Controlul mulţimilor.
Tulburările traficului în apropierea zonei de producere a accidentului pot îngreuna deplasarea maşinilor de
intervenţie şi expun personalul la risc încă din timpul deplasării.

La ajungerea în zonă oprirea traficului este de multe ori prima măsură necesară pentru reducerea riscurilor.
Pentru aceasta se va solicita sprijinul forţelor de ordine (poliţie, jandarmerie) ori de câte ori este necesar.

Curentul electric

În zona de intervenţie pot exista surse de energie electrică(tablouri electrice, transformatoare, cabluri căzute la
pământ) care pot provoca electrocutarea personalului sau a victimelor în timpul acţiunii de salvare.

Înainte de intrarea în zonă, aceste surse vor trebui scoase de sub tensiune, de către personal specializat.

Focul reprezintă un pericol ce poate avea consecinţe fatale asupra salvatorilor, a victimelor sau a
echipamentelor. Scurgerile de combustibil sau de diverse substanţe chimice din cisterne/rezervoare sunt
frecvent întâlnite şi fac din scena unui accident rutier o zonă cu risc crescut de incendii, în special în prezenţa
unor surse de foc (ţigări, scurt-circuite electrice, scântei produse de aparatura folosită la descarcerare etc.).
 Neutralizarea scurgerilor de combustibil
Este esenţial ca prima persoană aflată la locul accidentului să întrerupă contactul pentru a preveni pomparea
de carburant pe şosea sau alimentarea unui focar de incendiu.
Pentru scurgeri reduse de carburant pe carosabil se va presăra nisip sau pulbere stingătoare. Dacă
tapiţeria este îmbibată cu combustibil sau există scurgeri de combustibil pe căptuşeala plafonului, când
vehicululeste răsturnat cu capota în jos, se utilizează spume şi pulberi stingătoare.
În scurgeri masive de lichide inflamabile, asfaltul se curăţă cu jeturi puternice de apă, apoi se formează o pătură
de spumă.

În situaţia în care arde întreg autovehiculul, se va acţiona cu pulberi stingătoare şi spumă pentru stingerea
incendiului de benzină, lichidându-se mai întâi flacăra din jurul rezervorului. Caroseria autovehiculului şi
diferitele materiale depozitate în acesta vor fi evacuate sub protecţia jeturilor de apă.

Obiectele instabile: autovehicule, copaci, stâlpi, acoperişuri, clădiri etc. Îndepărtarea acestora nu se poate realiza
întotdeauna în timp util pentru a permite intervenţia în siguranţă. Se va încerca stabilizarea şi, în măsura
posibilităţilor, îndepărtarea lor înainte de a începe descarcerarea pacientului.

Obiectele ascuţite sunt frecvent prezente la locul accidentului (resturi de geam, bucăţi de tablă, acele
folosite de un dependent de droguri etc.).

Materialele periculoase (HazMat)

Expunerea la diverse materiale periculoase (chimice, radiologice, biologice), reprezintă un risc potenţial
la adresa personalului şi a victimelor.
 Legislaţia în vigoare impune autovehiculelor ce transportă astfel de materiale să aibă marcaje adecvate.

Dacă se suspicionează prezenţa unor astfel de materiale la locul accidentului se va căuta plăcuţa de
identificare, care indică apartenenţa la o anumită clasă de substanţe.

În aceste cazuri se va cere opinia experţilor, iar pătrunderea în zona considerată contaminată se va face
numai cu echipamentul de protecţie indicat de către aceştia.

Animalele de casă pot să aibă un comportament anormal în situaţia unei urgenţe a stăpânului. Oamenii
călătoresc cu animalele lor şi uneori şi ele pot fi implicate sau chiar cauzează accidentul.

Condiţii de mediu

Trebuie luat în calcul efectul pe care îl poate avea vremea asupra intervenţiei. Se va folosi îmbrăcăminte
adecvată condiţiilor de mediu, iar pacienţii vor fi feriţi de umezeală şi protejaţi termic (folia de supravieţuire).
Întunericul împiedică vizualizarea pericolelor; se vor folosi luminile de urgenţă, reflectoarele sau lanternele.

Controlul mulţimilor

Când astfel de evenimente se produc în zone locuite, mulţimea de privitori poate reprezenta la un moment
dat un pericol pentru personalul de intervenţie sau pentru echipamente şi când este posibil se va solicita
sprijinul forţelor de ordine pentru a le interzice acestora pătrunderea în zona de acţiune.

Recunoaşterea medicală a scenei accidentului va fi efectuată de primul echipaj medical ajuns la faţa locului,
imediat după evaluarea riscurilor. Vor trebui obţinute informaţii despre:

 modul de producere a accidentului;

 tipul şi numărul vehiculelor implicate;

  victime (număr estimativ, tipul şi severitatea leziunilor);

 zona de intervenţie (întindere, căi de acces);

 dificultăţi anticipate (victime încarcerate, victime în zone greu accesibile etc.);

 nevoi de sprijin/sprijin specializat;

 identificarea căilor de acces către şi în interiorul zonei de intervenţie.

Necesitatea constituirii unui punct de regrupare a victimelor şi identificarea unui loc potrivit pentru
amplasarea acestuia; acest punct se va transforma ulterior în PMA evitându-se astfel dispersia victimelor şi
evacuările dezorganizate.
În anumite situaţii această recunoaştere poate fi imposibilă sau diferită: nu se poate realiza dacă există un risc
persistent; în cazul accidentelor care implică materiale periculoase, recunoaşterea se va face de către
echipe dotate cu echipamente de protecţie speciale; uneori recunoaşterea poate fi de lungă durată/ sau
efectuată aerian (în cazul unei zone extinse), iar primele decizii vor fi luate în funcţie de informaţiile primite
de la pompieri. În aceste cazuri recunoaşterea va putea fi efectuată într-un timp secundar (ex: la sosirea
Directorului de Salvare Medicală - DSM - desemnat).
În mod evident dispozitivul medical implicat în rezolvarea unui accident colectiv va diferi în funcţie de mai
mulţi factori, printre care menţionăm:

Amploarea evenimentului;

Resursele disponibile;

Configuraţia zonei de intervenţie.

Directorul de Salvare Medicală (DSM). Această atribuţie va fi îndeplinită de către medicul şef
SMURD sau locţiitorul acestuia, iar pentru zonele în care nu există SMURD atribuţia va fi preluată de
Managerului serviciului de Ambulanţă judeţeană. Din momentul sosirii la locul intervenţiei, acesta va
coordona întreaga activitate medicală. Se subordonează direct Comandantului operaţiunilor de
salvare (COS) şi îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Comandă.
Medicul din teren este cel care evaluează victimele în locul în care acestea se găsesc. Va întreprinde
doar manevre minimale şi va avea grijă să nu întârzie evacuarea victimelor. Datorită condiţiilor grele în
care îşi desfăşoară activitatea, este recomandat să fie un medic cu experienţă şi cu mult sânge rece.
Ofiţerul şi subofiţerul de triaj pot fi desemnaţi din rândul medicilor sau asistenţilor medicali cu
experienţă şi răspund de triajul victimelor pe categorii de urgenţă şi dirijarea lor către zonele de tratament
corespunzătoare.
Postul medical avansat reprezintă locul în care victimele sunt grupate, triate, tratate iniţial şi pregătite
pentru evacuare. În mod ideal va avea următoarea structură de personal:
Medic şef al PMA: organizează şi coordonează întreaga activitate în PMA;

Medic şi asistent medical pentru urgenţe absolute:acordă asistenţă medicală victimelor din categoria
urgenţelor absolute;

Medic şi asistent medical pentru urgenţe relative: acordă asistenţă medicală victimelor din categoria
urgenţelor relative;

Ofiţer de evacuare – medic sau asistent medical: răspunde de întreaga activitate de evacuare a victimelor
de la PMA către unităţile de îngrijiri medicale din zonă;

Ofiţer de logistică: asigură deplasarea şi repartiţia mijloacelor şi materialelor necesare intervenţiei.

Obiectivul principal al intervenţiei medicale la accidente colective este acela de a facemaximum posibil
pentru un număr cât mai mare de victime.
Având la dispoziţie resurse umane şi materiale limitate, acest obiectiv nu va putea fi îndeplinit decât în
condiţiile în care colectarea, tratamentul şi evacuarea victimelor se fac în ordinea gravităţii leziunilor
acestora.
Trebuie evitată epuizarea resurselor prin tratarea unor pacienţi care nu ar fi avut neapărată nevoie de
îngrijire în momentul respectiv.
Este necesară utilizarea unor protocoale de triaj, care, în mod ideal, ar trebui să fie simple, uşor de aplicat,
să nu necesite abilităţi deosebite, să nu se bazeze pe diagnostice exacte şi să fie uşor de învăţat.
Protocolul de triaj START îndeplineşte toate aceste criterii şi din acest motiv a devenit cel mai cunoscut
şi utilizat sistem de triaj.
Lanţul medical

Iniţial, scena unui accident rutier cu victime multiple este un loc haotic, lipsit de control. Este nevoie de o
coordonare atentă a forţelor care intervin pentru soluţionarea evenimentului, astfel încât fiecare să-şi poată
îndeplini misiunile în condiţii optime.

De aceea, intervenţia a fost concepută ca o succesiune de etape care se completează una pe cealaltă („lanţul
medical”), în care fiecare element are rolul său bine stabilit şi care se întinde din momentul localizării
victimelor şi până la ajungerea acestora într-o unitate de îngrijiri medicale.
Acest lanţ este constituit din trei mari verigi, şi anume colectarea victimelor, tratamentul în zona PMA şi
evacuarea.
Rolul primei echipe medicale:
Primul echipaj are sarcini importante pentru desfăşurarea ulterioară a intervenţiei. Acesta nu va acorda
asistenţă medicală victimelor în prima parte a intervenţiei. Mesajul transmis la dispecerat va confirma
evenimentul neobişnuit, pentru a permite anticiparea măsurilor ulterioare.
Echipajul va realiza evaluarea riscurilor şi, după luarea măsurilor de siguranţă va proceda
la recunoaşterea medicală.
Datele colectate în urma acestor două activităţi vor face obiectul unui raport de informare către
dispeceratul medical.
Până la sosirea DSM desemnat, primul echipaj va trebui să iniţieze amplasarea elementelor postului
medical avansat şi să atribuie echipajelor ce ajung la locul intervenţiei diverse sarcini.
Colectarea victimelor este realizată de către echipa din teren, care va fi individualizată prin purtarea unor
 veste/banderole de culoare roşie. Această echipă va fi condusă de către un ofiţer, de preferinţă pompier şi
va fi alcătuită din pompieri, brancardieri, voluntari. În mod ideal, acestei echipe i se va alătura, atunci când
este posibil, un medic (medicul din teren).

Rolul echipei din teren este acela de a localiza victimele, de a le extrage din zona în care se află (ceea ce
implică în cazul de faţă şi manevre de descarcerare) şi de a le transporta cât mai repede la PMA.

Ofiţerul de teren este un ofiţer sau subofiţer, şef de grupă desemnat de COS. Poartă o vestă roşie pe care scrie
OFIŢER TEREN şi lucrează cu medicul de teren. Va avea în permanenţă legături radio cu COS, echipele de
salvare din teren şi cele de stins incendii. Principalele lui atribuţii sunt:

Determină traseul până la PMA;

Organizează o recunoaştere cu membrii echipelor de salvare;

Îi semnalează medicului de pe teren orice victimă descoperită;

Dirijează evacuarea victimelor spre PMA în funcţie de prioritatea stabilită după triaj;

Facilitează activitatea forţelor de ordine în misiunea lor de anchetă, de protecţie a bunurilor şi de

identificare.

Rolul mediculului de teren

Medicul de teren este desemnat de DSM. Este îmbrăcat cu o vestă roşie pe care scrie MEDIC DE TEREN şi
lucrează cu ofiţerul de teren.

Va avea permanent legături radio cu DSM şi cu echipele medicale care lucrează în teren (dacă există).
Activitatea lui va fi centrată pe următoarele aspecte:

 stabileşte priorităţile evacuării spre PMA;

 veghează la asigurarea gesturilor medicale de bază;

 atribuie victimelor fişe de triaj din care să reiasă clar categoria de urgenţă în care a fost încadrată
 fiecare.

Descarcerarea

În mod special, în condiţiile accidentelor rutiere, manevrele de descarcerare pot fi îndelungate şi de foarte
multe ori, victimele necesită îngrijiri medicale în timpul descarcerării. Medicul de teren poate solicita
suplimentarea cu echipe medicale care să asiste pacienţii în timpul descarcerării.
Este însă foarte important ca aceste echipe medicale să cunoască în detaliu procedurile folosite de pompieri
pentru descarcerare întrucât, în absenţa unei bune coordonări, acest proces devine greoi şi frustrant şi poate
pune în pericol atât victima cât şi salvatorii.

Terapia de reumplere volemică, deşi folosită relativ frecvent trebuie să fie limitată la optimul necesar,
deoarece prezintă dezavantaje notabile în cazul pacienţilor traumatizaţi (hemodiluţie, interferenţa cu
mecanismele naturale de hemostază).

Cu toate acestea, nu trebuie pierdută din vedere importanţa menţinerii unui abord vascular corespunzător,
care să permită administrarea medicaţiei.

Victimele decedate în teren nu vor fi aduse în niciun caz spre PMA, lăsarea lor în poziţia în care au fost
găsite, în vecinătatea obiectelor personale fiind importantă pentru investigaţiile medico-
legale. Totuşi acoperirea cadavrelor cu cearşafuri trebuie să fie sistematică pentru a evita imagini dramatice
pentru supravieţuitori şi echipele de salvare. Aceste victime cât şi cele decedate în PMA vor fi adunate într-
o morgă provizorie a cărei amplasare va fi decisă de către COS şi DSM, pe cât posibil la distanţă de PMA,
într-o zonă ferită privirilor.

Constatarea decesului se face de către un medic şi doar victimele prezentând leziuni evidente
incompatibile cu viaţa pot fi declarate decedate de personalul paramedical (de exemplu decapitare, etc.)