Relația medic- pacient

Consimțământ si confidențialitate

Drepturile pacienților din România sunt stipulate în Legea nr.46 din 21 ianuarie 2003, cu modificările și
completările ulterioare. În cadrul Uniunii Europene drepturile pacienților sunt reglementate prin directiva
2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului European din 9 martie 2011.

Consimțământul informat

Consimțământul informat reprezintă acordul în cunoștință de cauză al pacientului în legătură cu

intervențiile medicale ce pot avea consecințe imprevizibile. Obținerea consimțământului se face după ce
pacientul este informat în funcție de capacitatea acestuia de înțelegere, clar și cu referire directă la actul
medical care urmează a fi efectuat comunicându-se orice orice informație utilă pentru a lua o decizie în
deplină cunoștință de cauză.
Informațiile vor fi prezentate într-o formă ce maximizează înțelegerea, într-un mod respectuos și clar.
Informarea se va face într-o manieră neutra care nu influențează subiectul, ținând cont de nivelul cultural
și proveniența socială a pacientului. Pacientul poate pune întrebări la care medicul este dator să răspundă
pe înțelesul acestuia. În cazul cetățenilor străini, aceștia au dreptul de a primi informații într-o limbă de
circulație internațională (spre exemplu engleza) sau prin intermediul unui traducător dacă nu cunosc o
astfel de limbă.
El trebuie să conțină diagnosticul și tratamentul propus cu riscurile acestuia ca și perspectivele și
pericolele unui tratament medical alternativ, faptul că tratamentul poate consta într-o metodă nou aplicată
Consimțământul informat implică trei componente pentru a fi valid:
a) Informarea presupune furnizarea de date și informații medicale relevante de către medic cu privire la
diagnosticul și căile de tratament cu riscurile acestora și înțelegerea lor de către pacient.
b) Capacitatea de decizie adică abilitatea pacientului de înțelegere, alegere sau respingere a unei
intervenții, comunicarea consimțământului și aprecierea consecințelor deciziei luate.
c) Decizia independentă se refera la dreptul pacientului de a lua o decizie liberă fără constrângeri sau
manipulări.
Acordarea consimțământului se poate realiza în două feluri: - explicit (oral, scris sau înregistrări video,
cu martori din afara unității medicale); - implicit (când prin comportamentul său pacientul își exprimă
acordul pentru un tratament sau o procedură terapeutică).
Orice pacient are dreptul legal să decidă ce proceduri medicale pot fi aplicate corpului său. În doctrina
franceză și canadiană acest drept se numește autonomie.
Potrivit art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului XVI din Legea 95/2006, acordul scris al
pacientului trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente:
a) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința pacientului;
b) actul medical la care urmează a fi supus;
c) descrierea, pe scurt, a informațiilor ce i-au fost furnizate de către medic, medicul dentist, asistentul
medical/moașă;
d) acordul exprimat fără echivoc pentru efectuarea actului medical;
e) semnătura și data exprimării acordului.

În anumite situații, obținerea consimțământului informat al pacientului nu este obligatoriu. În aceste

cazuri, vorbim de excepțiile de la regula consimțământului informat:
a) Situații de urgență ce necesită intervenții asupra unor pacienți incapabili de a raționa; In astfel de
situații, acordarea ajutorului imediat este necesar pentru salvarea vieții sau menținerea stabilă a stării de
sănătate a pacientului. Orice persoană rezonabilă ar consimți să urmeze tratamentul propus în astfel de
condiții, cu atât mai mult cu cât orice amânare ar avea urmări letale sau consecințe deosebit de grave.
Excepțiile privind necesitatea obținerii consimțământului în situațiile de urgență sunt și ele limitate în
anumite condiții. Medicii nu trebuie să aplice tratament de urgență fără consimțământ dacă există indicii
că pacientul ar refuza tratamentul respectiv (spre exemplu, membrii cultului religios Martorii lui Ianova
refuză transfuziile de sânge).
b) Tulburări psihice grave ce necesită internare involuntară a pacienților psihiatrici;
c) Tratamentul pacienților iresponsabili cu boli transmisibile;
d) Privilegiul terapeutic; Uneori este necesar să se ascundă unele informații traumatizante pentru pacient
în procesul obținerii consimțământului pentru tratament (de exemplu, pacientul care suferă de o boală
incurabilă). Dreptul pacientului de a ști sau de a fi informat despre seriozitatea bolii sale trebuie să fie pus
în balanță cu dreptul de a nu ști, atunci când faptul de a fi informat poate cauza o stare traumatizantă de
neajutorare și de cădere psihică, din moment ce pentru supraviețuire este necesar un comportament activ,
centrat pe rezolvarea problemelor. Dreptul de nu ști este foarte important când se furnizează informații
despre o predispoziție genetică sau depistarea precoce a unor boli aflate în stare latentă ce se manifestă
peste mulți ani (spre exemplu, boala Huntigton). Pe de altă parte acest drept de a nu ști nu este aplicabil
în cazul în care unei persoane trebuie să îi fie furnizate informații care să-i permită să protejeze alte
persoane, prin adaptarea comportamentului. De exemplu, rezultatul pozitiv al unui test pentru o boala cu
transmitere sexuală nu ar trebui ascuns pacientului.
e) Renunțarea pacientului la dreptul de a fi complet informat asupra bolii sale;
f) Nevoia de a extinde o operație când bolnavul este încă sub anestezie.

2
 Pacienții incapabili (fără discernământ)
Consimțământul persoanelor fără capacitatea de a consimți Art.13. Atunci când, conform legii, un major
nu are, din cauza unui handicap mintal, a unei boli sau dintr-un motiv similar, capacitatea de a consimți la
o intervenție, aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său ori fără autorizarea unei
autorități sau a unei persoane ori instanțe desemnate prin lege.( Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.
981 din 07 decembrie 2016)
Pacienții incapabili (fără discernământ) sunt persoane care nu au capacitatea de a înțelege natura bolii
sale, pentru care este recomandat tratamentul și nu sunt apte să aprecieze consecințele deciziei sale de a-
și da sau nu consimțământul. Această situație se întâlnește cel mai frecvent în caz de boală psihică sau
deficiență mintală. Capacitatea persoanei poate să fie deplină sau afectată în grade variate, iar aptitudinea
unui individ de a lua decizii poate varia în decursul timpului și în funcție de circumstanțe diferite.
Pacientul trebuie implicat în cel mai înalt grad posibil în procesul de elaborare a planului de tratament,
chiar și atunci când este suficient consimțământul reprezentatului său legal. Nu orice tip de judecată
perturbată sau de gândire dezechilibrată anulează capacitatea mintală a individului. Spre exemplu, în
cazul pacienților cu demență nu trebuie să se presupună în mod automat că și-au au pierdut capacitatea de
a consimți deoarece aceasta devine limitata gradual și progresiv, pe măsură ce boala progresează.
Reprezentantul legal (tutore, curator) este autorizat să-și dea consimțământul pentru tratamentul medical
dacă aceasta este necesar. Acesta acționează cu respectarea intereselor celui aflat în grija sa (ar trebui să
ia aceleași decizii pe care le-ar fi luat pacientul în cazul în care ar fi fost capabil), deciziile anterioare ale
pacientului pot orienta în acest sens. Dacă reprezentatul legal refuza iar medicul consideră că este în
interesul pacientului, decizia este declinată unei comisii de arbitraj constituită din 3 medici, pentru
pacienții internați in spitale, și din 2 medici pentru pacienții din ambalator

Pacienți minori
Pe perioada minorității, este necesar consimțământul reprezentantului legal al copilului. Minorii își pot
exprima consimțământul în absența părinților sau a reprezentantului legal, în următoarele situații: -
situații de urgență când părinții sau reprezentatul legal nu pot fi contactați iar minorul are discernământul
necesar pentru a înțelege situația medicală în care se află; - situații medicale legate de diagnosticul și/sau
tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16
ani. Un copil cu propriile păreri are dreptul să și le exprime în mod liber și să fie luate în considerare;
ponderea lor în luarea deciziei finale fiind în concordanța cu vârsta și cu gradul de maturitate al copilului.
La propunerea experților în biotică, în cazul copiilor mari și adolescenți, consimțământul informat ar
trebui să cuprindă un aviz . 20 Stabilirea vârstei la care minorul are un nivel suficient de competență
pentru a se presupune că este capabil și că are reprezentarea actelor sale rămâne o problemă în dezbatere.
Refuzul minorului de a urma un tratament care i-ar salva viața constituie o dilemă dificilă și pentru
părinți dar și pentru medicul curant. Refuzul părinților poate fi considerat un abuz de putere parentală și
nu ar trebui să împiedice derularea tratamentului.

3
Confidențialitatea între medic-pacient

Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical, care stă la
baza relației de încredere între medic și pacient. Jurământul lui Hipocrate (7) subliniază importanta
secretului medical: "Voi păstra secretele încredințate de pacienți chiar și după decesul acestora"
Confidențialitatea medic-pacient este reglementată prin diverse acte normative și etice. În Legea
Drepturilor Pacientului din România, referitor la confidențialitatea medic-pacient sunt stipulate
următoarele: "Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale, sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia".
În Codul Internațional de Etică Medicală este prevăzut faptul că "va respecta dreptul pacientului la
confidențialitate. Este etic să divulge informația confidențială atunci când pacientul consimte la aceasta
sau atunci când există un pericol sau o amenințare iminentă la adresa pacientului sau a celorlalți și
această amenințare poate fi îndepărtată numai prin încălcarea confidențialității.”

Importanța confidențialității
Pacienții partajează în mod obișnuit informații personale cu furnizorii de servicii medicale. Dacă
confidențialitatea acestor informații nu ar fi protejată, încrederea în relația medic-pacient ar fi
diminuată. Pacienții ar fi mai puțin probabil să împărtășească informații sensibile, ceea ce ar putea avea
un impact negativ asupra îngrijirii lor. Crearea unui mediu de încredere prin respectarea confidențialității
pacientului încurajează pacientul să caute îngrijire și să fie cât mai sincer posibil în timpul unei vizite de
îngrijire medicală. De asemenea, poate crește dorința pacientului de a solicita îngrijiri. Pentru condițiile
care ar putea fi stigmatizatoare, cum ar fi problemele de sănătate reproductivă, sexuală, de sănătate
publică și psihiatrică, confidențialitatea asigură că informațiile private nu vor fi dezvăluite familiei sau
angajatorilor fără consimțământul acestora.
Obligația de confidențialitate interzice furnizorului de asistență medicală să dezvăluie altor persoane
informații despre cazul pacientului fără permisiune și încurajează furnizorii și sistemele de sănătate să ia
măsuri de precauție pentru a se asigura că are loc numai accesul autorizat. Codul de deontologie
medicală prevede că medicul răspunde disciplinar pentru destăinuirea secretului având în vedere că
secretul medical există și fată de aparținători, de colegi și cadre sanitare neinteresate în tratament. Dacă
nu există permisiunea explicită din partea pacientului de a partaja informații cu un membru al familiei, în
general, nu este justificat din punct de vedere etic să facă acest lucru .Îngrijirea adecvată necesită adesea
ca informațiile despre pacienți să fie discutate între membrii unei echipe de îngrijire a sănătății; toți
membrii echipei au acces autorizat la informații confidențiale despre pacienții pe care îi îngrijesc și își
asumă datoria de a proteja acele informații de alții care nu au acces. În comunicările științifice, cazurile
vor fi în așa fel prezentate, încât identitatea bolnavului să nu poată fi recunoscută. În ceea ce privește
mass-media, aceasta are voie să intre în unitățile sanitare doar cu acceptul cumulativ al șefului de secție,
al medicului curant și al pacientului, cu respectarea confidențialității.

4
Fișele medicale electronice pot pune în pericol confidențialitatea. În conformitate cu Legea privind
portabilitatea și responsabilitatea informațiilor de sănătate din 1997 (HIPAA), instituțiile trebuie să aibă
politici pentru a proteja confidențialitatea informațiilor electronice ale pacienților, inclusiv proceduri
pentru accesul și securitatea computerelor.
În România, Codul penal actualizat în art. 227 se specifică faptul că "divulgarea, fără drept, a unor date
sau informații privind viața privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de
către acela care a luat cunoștință despre acestea în virtutea profesiei ori funcției și care are obligația
păstrării confidențialității cu privire la aceste date, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu
amendă".
Mai mult, art. 79 C. porc. Pen. menționează faptul că "persoana obligată a păstra secretul profesional
(cadrul medical) nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele și împrejurările de care a luat
cunoștință în exercițiul profesiei, fără încuviințarea persoanei fată de care este obligată a păstra secretul
(încuviințarea se dă în scris)".

Consimțământul în cazul minorilor Art.12 (1) Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de
a consimți la o intervenție, aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său, autorizarea unei
autorități sau a unei alte persoane ori instanțe desemnate prin lege.
(2) Medicul, în funcție de vârsta și gradul de maturitate a minorului și numai strict în interesul acestuia,
poate lua în considerare și părerea minorului. (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07
decembrie 2016.)
Minorii își pot exprima consimțământul în absența părinților sau reprezentantului legal, în situații de
urgenta, când părinții sau reprezentantul legal nu pot fi contactați, iar minorul are discernământul necesar
pentru a înțelege situația medicală în care se afla, după împlinirea vârstei de 14 ani, precum și în situațiile
medicale legate de diagnosticul și tratamentul problemelor sexuale ori reproductive, a minorului în vârsta
de peste 16 ani, la solicitarea expresă a acestuia.
Evident că medicul curant, asistentul medical sau moașa răspund juridic atunci când nu obțin
consimțământul informat al pacientului minor sau al reprezentanților legali ai acestuia, cu excepția
cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal al acestuia nu poate fi
contactat, datorită situației de urgență. În această situație medicul, asistentul medical sau moașa pot
solicita autorizarea efectuării actului medical, autorității tutelare, ori, după caz, pot acționa fără nici un
acord, în situații de urgenta, când intervalul de timp pana la exprimarea acordului ar pune în pericol, în
mod ireversibil, sănătatea și viată minorului.

Dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului (LEGEA nr.46 din 21 ianuarie
2003 drepturilor pacientului Textul actului publicat în M.Of. nr. 51/29 ian. 2003)

5
Art. 21. - Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.
Art. 22. - Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă
consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
Art. 23. - În cazul în care informațiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditați,
implicați în tratamentul pacientului, acordarea consimțământului nu mai este obligatorie.
Art. 24. - Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25. - (1) Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în
care această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate și numai cu
consimțământul pacientului.
(2) Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea
publică.

Excepția 1 : Preocuparea pentru siguranța altor persoane specifice

Accesul la informațiile și înregistrările medicale de către terți este restricționat din punct de vedere
legal. Totuși, în același timp, clinicienii au datoria de a proteja persoanele identificabile de orice
amenințare serioasă și credibilă de vătămare dacă au informații care ar putea preveni vătămarea. Factorul
determinant este dacă există motive întemeiate să credem că anumite persoane (sau grupuri) sunt puse în
pericol grav, în funcție de informațiile medicale disponibile. Un exemplu este ideea de omucidere, atunci
când pacientul împărtășește un plan specific cu un medic sau psihoterapeut pentru a face rău unui anumit
individ.
Din punct de vedere etic, cei mai mulți ar fi de acord că datoria de a avertiza o victimă nevinovată cu
privire la un vatăm iminent prevalează pe obligația de confidențialitate, dar aceste cazuri sunt rare și
apelurile de judecată de acest fel sunt extrem de subiective. Prin urmare, datoria de a păstra
confidențialitatea este critică, dar poate fi anulată în circumstanțe rare și specifice.
Excepția 2 : cerințe legale pentru raportarea anumitor condiții sau circumstanțe
Legea statului impune raportarea anumitor boli transmisibile/infecțioase către autoritățile de sănătate
publică. În aceste cazuri, datoria de a proteja sănătatea publică depășește datoria de a menține încrederea
pacientului. Din punct de vedere juridic, statul are un interes în protejarea sănătății publice care depășește
libertățile individuale în anumite cazuri. De exemplu, bolile raportabile din statul Washington includ (dar
nu se limitează la): rujeola, rabia, antraxul, botulismul, bolile cu transmitere sexuală și
tuberculoza. Cazurile suspecte de abuz asupra copiilor, adulților aflați în întreținere și bătrânilor sunt
raportabile, la fel ca și rănile prin împușcătură. Codul municipal local și politicile instituționale pot varia
în ceea ce privește ceea ce este raportabil și standardele de dovezi necesare.

6
Kardos Helen Ludmila
Medic rezident Sănătate Publică si Management