Sunteți pe pagina 1din 26

Consimțământul pacientului privind

intervenția medicală în legislația


română și internațională

Asistență Medicală Generală


Anul IV, Seria B, Grupa 15
Buruiana Ana-Maria
Leparda Ioana Miruna
Noea Beatrice
Consimțământul informat a apărut ca normă
deontologică fundamentală în principalele coduri medicale
precum Jurămantul lui Hipocrate, Declarația de la Geneva
din 1948 sau Codul Internațional al Eticii Medicale din 1949
. Pentru prima dată, consimțământul a fost statuat legal în
SUA începând cu anul 1905 de către Curtea Supremă de
Justiție Minessota în cauza Mohr vs Williams . Pacientul
trebuie să știe că medicul va acționa numai spre binele
său, conform Declarației de la Geneva respectându-se
dreptul său la autodeterminare. Conform Cartei
Drepturilor Omului "fiecare om adult si sanatos psihic are
dreptul la autodeterminare".
În esență, această declarație cuprinde un set de principii
pentru promovarea și implementarea drepturilor pacientilor în
statele europene membre ale OMS și a fost preluată mai apoi în
legislațiile fiecărui stat european. Expresia acestei declarații este
în România Legea Drepturilor Pacientului nr 46/2003.
Capitolul al III-lea din Legea Drepturilor Pacientului se referă
la consimțământul informat al pacientului privind intervenția
medicală.
Istoria Medicinei
Consimțământul informat a apărut din
nevoia ca oamenii vulnerabili să nu fie
exploatați.
Termenul de “Consimțământ informat”
a fost folosit pentru prima dată în cadrul
unui proces de malpraxis din Statele Unite
în 1957.
În baza urmatoarelor practici a fost
constituit consimțământul informat:
Un pacient este de acord cu o intervenție
medicală, bazându-se pe înțelegerea
acesteia
Pacientul are mai multe opțiuni și nu este
obligat să aleagă una anume
Consimțământul include permisiunea
Definiție
 Consimțământul informat constă în obligativitatea
personalului medical desemnat sau abilitat de a da
toate informațiile medicale pacientului internat și/sau
aparținătorilor acestuia despre toate acțiunile ce vor fi
întreprinse în unitatea sanitară și despre rezultatele
acestora.
Consimțământul medical informat în România este întocmit în
conformitate cu următoarele temeiuri legale:
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului
Ordinul Ministrului Sănătății nr. 386/2004 privind aprobarea normelor de
aplicare a legii drepturilor pacientului nr.46/2003
Ordinul Ministrului Sănătății nr. 482 din 2007 privind aprobarea normelor
metodologice de aplicarea titlului XV “Răspunderea civilă a personalului
medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare
și farmaceutice”
Avizul comitetului economic și social European din 26 septembrie 2007.
Recomandarea nr. 5 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre adoptată la
13 februarie 1997.
Acest consimțământ este completat de catre medicul curant care a internat
pacientul și de către alți medici implicați (de ex. Medicul anestezist în cazul
intervențiilor operatorii sau a manevrelor invazive)
La completarea sa asistă, obligatoriu, un martor, de preferință o rudă
apropiată sau un prieten apropiat indicat de pacient. Dacă acesta nu este prezent la
completarea formularului, va asista un alt cadru medical din secția unde se
internează bolnavul.
Formularul se completează astfel încât pacientul să înțeleagă diagnosticul,
tratamentul, implicațiile și eventualele complicații, accidente sau incidente ce pot
surveni pe parcursul internării și în perioada imediat următoare.
Completarea consimțământului informat trebuie să fie un dialog cu medicul
curant, și nu un monolg, care să lămurească pacientul cât mai pe înțelesul său
despre boala sa, despre tratamentul ce urmează sa-l primească cât și despre
complicațiile plauzibile.
Pacienții români, printre cei mai neinformați din
Europa

Potrivit raportului ”Puterea pacienților


europeni - opțiuni și implicații”, publicat recent la
Bruxelles, pacienții români sunt printre cei mai
puțin informați din Europa, situându-se abia pe
locul 30 într-un clasament al țărilor europene.
Motivele pentru care România se situează atât
de jos în clasament țin atât de lipsa de motivație
financiară care să suporte alegerile informate, cât
și de lipsa de informare și implicare a pacienților
în luarea deciziilor.
Raportul arată că pacienții români au
nevoie de o informație uşor de înțeles despre
sistemul de sănătate.
Un sistem de informare online sau prin
telefon, 24 de ore din 24, precum și cataloage
cu medici sunt componentele esențiale.
La fel de important ar fi un catalog cu
clasamente în funcție de calitate, pentru a
putea facilita alegerea medicilor și a spitalelor.
Aceste măsuri ar ajuta la procesul de
transformare a pacienților în parteneri activi în
sistemul de sănătate - lucru esențial pentru a se
ajunge la bune rezultate, consideră autorii
raportului.
Dreptul la sănătate prin informare
Un pacient informat poate alege
singur. Unul dintre cele mai importante
drepturi ale pacienților din Carta
Europeană a Pacienților este cel la
informare.
Când mergeți la medic, nu ezitați să îi
puneți cât mai multe întrebări despre boala
dumneavoastră, evoluția acesteia,
tratamentele care pot fi urmate și ce riscuri
există. Trebuie să întrebați medicul cum
vă va influența viața boala și tratamentul
și ce se va întâmpla dacă nu veți urma
recomandările medicului.
Dreptul la sănătate prin informare
Medicul poate lua cele mai bune măsuri terapeutice
pentru un pacient dar trebuie să vi le explice pe înțelesul
dumneavoastră. Dacă medicul folosește cuvinte pe care nu
le înțelegeți, nu ezitați și să îl întrebați ce înseamnă cuvântul
respectiv.
Oricând puteți cere să consultați și un al doilea medic.
Dacă credeți că informațiile medicale vă provoacă suferință,
puteți cere medicului să nu vă mai informeze. Puteți solicita
ca o altă persoană apropiată să fie informată în locul
dumneavoastră.
Dreptul la sănătate prin informare

Atenție! Rudele și prietenii pot


fi informați despre evoluția bolii
doar cu acordul dumneavoastră.
Dacă ați fost internat, la
externare puteți cere un rezumat
scris al investigațiilor,
diagnosticului, tratamentului și
îngrijirilor acordate pe perioada
spitalizării.
Obținerea consimțământului
informat
După explicarea metodelor de prevenție,
diagnostic și tratament care reprezintă un potențial risc
pentru pacient de către personalul medical, pacientului
i se solicită acordul scris. Pacientului care nu poate
semna din pricina unei infirmități i se va solicita
exprimarea verbală a consimțământului pentru actul
medical, medicul urmând să facă o mențiune în acest
sens pe acordul scris.
Pacientului analfabet sau care nu vede, i se va citi
cu voce tare textul acordului, va fi intrebat dacă acesta
reprezintă voința sa, medicul urmând să facă o
mențiune în acest sens pe acordul scris.
Obținerea consimțământului informat
În cazul pacientului lipsit de discernământ, acordul scris
se va obine de la soţul/soţia, reprezentantul legal sau ruda cea
mai apropiată a pacientului. Pacientul lipsit de discernământ
este inclusiv pacientul cu care medicul nu poate comunica în
mod eficient, din pricina condiției medicale a pacientului la
momentul la care este necesara exprimarea consimțământului.
În acest unic scop, lipsa discernământului pacientului se
constată de catre medicul care solicita acordul pacientului.
Prin ruda cea mai apropiată se inteleg, în ordine, părintele,
descendentul, rudele în linie colaterală pâna la al patrulea
grad inclusiv.
Obținerea consimțământului
informat
În cazul pacientului minor, acordul scris se va
obține de la parinte ori de la reprezentantul legal
sau, în lipsa acestora, de la ruda cea mai
apropiată. Prin ruda cea mai apropiată se înteleg,
în ordine, ascendenții și rudele majore care
însoțesc pacientul minor, până la al patrulea grad
inclusiv.
Legea 95/2006 -Acordul pacientului
informat

 ART. 649
(1) Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic
și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după
explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent
medical/moașă, pacientului i se solicită acordul scris.
(2) În obținerea acordului scris al pacientului, medicul,
medicul dentist, asistentul medical/moașa sunt datori să
prezinte pacientului informații la un nivel științific
rezonabil pentru puterea de întelegere a acestuia.
(3) Informatiile trebuie să conțină: diagnosticul, natura
și scopul tratamentului, riscurile și consecințele
tratamentului propus, alternativele viabile de tratament,
riscurile și consecintele lor, prognosticul bolii fără aplicarea
tratamentului.
Legea 95/2006 -Acordul pacientului
informat

 ART. 650

Vârsta legală pentru exprimarea consimțământului


informat este de 18 ani. Minorii iși pot exprima
consimțământul în absența părinților sau reprezentantului
legal, în următoarele cazuri:
a) situații de urgență în care se află;
b) situații medicale legate de diagnosticul și/sau
tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la
solicitarea expresă a minorului in varsta de peste 16 ani.
Legea 95/2006 -Acordul pacientului
informat
 ART. 651

(1) Medicul curant, asistentul medical/moașa răspund atunci


când nu obțin consimțământul informat al pacientului sau al
reprezentanților legali ai acestuia, cu excepția cazurilor în care
pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal
sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită
situației de urgență.
(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai
apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul
medical/moașa pot solicita autorizarea efectuării actului
medical autorității tutelare sau pot acționa fără acordul acesteia
în situații de urgență, când intervalul de timp până la
exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil,
sănătatea și viața pacientului.
Legea 43/2003-Consimțământul
pacientuui privind intervenția medicală

Art. 13
Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție
medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa;
consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate
pacientului.
Art. 14
Când pacientul nu iși poate exprima voința, dar este necesară o
intervenție medicală de urgență, personalul medical are dreptul sa
deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinței
acestuia.
Art. 15
În cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de
urgență, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
Legea 43/2003-Consimțământul pacientului privind
intervenția medicală

Art. 16
În cazul in care se cere consimțământul reprezentantului legal,
pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât
permite capacitatea lui de înțelegere.
Art. 17
(1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că
intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză
să își dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj
de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru
pacienții internați în spitale și din 2 medici pentru pacienții din
ambulator.
Art. 18
Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea,
păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul
său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care
acesta este de acord.
Legea 43/2003-Consimțământul
pacientuui privind intervenția medicală

Art. 19
Consimțământul pacientului este obligatoriu in cazul
participarii sale în învățământul medical clinic și la cercetarea
științifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare științifică
persoanele care nu sunt capabile să își exprime voința, cu
excepția obtinerii consimțământului de la reprezentantul legal
și dacă cercetarea este facută și în interesul pacientului.

Art. 20
Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate
medicală fără consimțământul său, cu excepția cazurilor în care
imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și
evitării suspectării unei culpe medicale.
“Pacienții trebuie să
cunoască aceste drepturi pentru
a se putea implica și pentru a
putea controla mecanismele de
implementare.
Aceasta este rațiunea
pentru care un program de
educație cetățenească referitor
la drepturile pacienților nu este
numai necesar, ci constituie o
obligație civică.”

Prof. Dr. Vasile Astărăstoae-


Președintele Colegiului
Medicilor din România

S-ar putea să vă placă și