PREVENIREA INCENDIILOR LA SPITALE

Probleme de tratat:
1.Consideratii generale 4.Concluzii de la unele incendii izbucnite la
2.Stari de pericol si cauze de incendiu spitale
3.Incendii la spitale
Bibliografie
„Prevenirea incendiilor”, P. Balulescu, V. Macris, Ed. Tehnica, 1979, p. 390¸392.
“Prevenirea incendiilor în cladiri cu aglomerari de persoane”; P. Balulescu, Ed. Tehnica,
Bucuresti, 1988, p.180÷205.
Consideratii generale
Spitalele sunt unitati curativ profilactice care asigura populatiei asistenta medicala. Ele
adapostesc un mare numar de persoane, si bunuri de mari valori.
Cele mai moderne spitale sunt construite cu multe niveluri, amenajate si dotate cu saloane
pentru bolnavi, cabinete de tratament, sali de operatii, cabinete de radiologie si încaperi de
pastrarea filmelor Röntgen, farmacii, încaperi auxiliare cu profil diferit, bloc alimentar,
depozite de lenjerie, garderoba etc.
La cabinetele de radiologie, la încă 20120w224u ;perile de depozitare a filmelor Röntgen, la
depozitele de medicamente si farmacii, în cazul arderii diferitelor materiale si substante
combustibile se degaja mari cantitati de caldura, de fum, produse de ardere si gaze toxice.
Un mare pericol exista la constructiile vechi ale spitalelor, deoarece în compunerea lor intra
cantitati apreciabile de materiale combustibile, iar cladirile nu sunt compartimentate.
Un incendiu izbucnit la un spital se dezvolta rapid, mai ales la constructiile vechi, cu poduri
întinse pe mari suprafete, caracterizat si prin degajare de fum dens, temperatura ridicata în
jur de 1000°C, precum si gaze toxice. La spitalele care folosesc surse radioactive sub forma
de izotopi radioactivi apare si pericolul radiatiei. Pe timpul incendiului acest pericol poate
apare din cauza ruperii containerelor si ecranelor de protectie, a revarsarii sau împrastierii
izotopilor radioactivi, a topirii stratului protector de plumb etc.
Temperatura ridicata a incendiului duce, de asemenea, la modificarea starii de agregare a
diferitelor substante radioactive, care, dupa trecerea, de exemplu, în stare gazoasa pot polua
atmosfera.
Incendiile de spitale sunt dificile având în vedere complexul de probleme care trebuie rezolvat
si nu oricum, tinând seama de marele numar de persoane care exista la un moment dat în
saloane. În spitale avem de a face cu copii care nu pot merge, bolnavi în stare grava,
transportabili numai pe brate, sau cu ajutorul targilor, cu bolnavi psihici, cu lipsa de personal
în anumite situatii pentru a se putea aplica planul de evacuare.
Pot sa apara situatii si mai nefericite, cum ar fi, de exemplu, gasirea unor persoane sub
operatie sau la reanimare si în acest caz un incendiu ar creia probleme câteodata în conditii
neasteptate, greu de rezolvat. Panica care se creeaza, categoriile diverse de bolnavi,
suferintele acestora, greutatile de evacuare si salvare pe caile interioare invadate de fum,
precum si pe cele exterioare pe care unii bolnavi nu pot fi transportati sau miscarea lor se
face cu dificultati, toate acestea impun un înalt grad de organizare, de calm, daruire,
abnegatie si chiar sacrificiu din partea conducatorilor unor astfel de actiuni, de o notabila
noblete. De aceea, în spitale disciplina personalului, a pacientilor, existenta si buna întretinere
a mijloacelor de evacuare si salvare, de interventie sunt considerate de o deosebita
importanta în depasirea unor situatii ivite dintr-o cauza oarecare, necunoscuta si neprevenita
la timp.
Exemplelele de incendii izbucnite la spitale confirma pe deplin afirmatiile de mai sus. Pentru a
nu se produce astfel de evenimente se impune cu stringenta ca regulile si masurile de
prevenire a incendiilor sa fie respectate întocmai, ordinea si disciplina sa fie întronata si sa
capete un caracter permanent. Acestea nu pot fi posibile fara un înalt grad de instruire si
pregatire a întregului personal, fara îndeplinirea cu responsabilitate sporita de catre
conducerea institutiilor respective a obligatiilor legale ce le revin.
În spitale, respectul si dragostea de om se impun a contribui, la cea mai înalta permanetizare
si reflectare palpabila a unui sentiment moral, care ar confirma înaltul nivel de umanitate pe
care trebuie sa-1 dovedeasca permanent personalul de specialitate medicala.
Stari de pericol si cauze de incemdiu
Dupa cum se cunoaste, in orice spital se gasesc instalatii electrice si de incalzire, magazii cu
medicamente, laboratoare, farmacii, salii de operatii, sectii de urgenta si saloane care
adapostesc bolnavi; in toate acestea se pot produce incendii daca nu se respecta regulile si
masurile de prevenire a incendiilor.
Instalatiile electrice de forta si iluminat constituie surse de pericol, in principal datorita
eventualelor suprasolicitari de catre un numar foarte mare de aparate electrice folosite in
diferite sectii ca cele de fizioterapie, operatii etc.
Pentru inlaturarea aparitiei defectiunilor a unor eventuale incendii se interzice folosirea
improvizatiilor si tablourile de distributie, prize, intrerupatoare, conductoare, imbinari etc.
Fiecare sectie (cabinet) de electro si helioterapie trebuie sa aiba independent racordul de
intrare a conductoarelor de la tabloul electric principal. Aparatele electrice pentru tratamente
medicale trebuie sa fie permanent in buna stare, sa fie puse la pamant corect, si sa aiba
schema electrica de functionare.
Ele trebuie conectate la retea printr-un principal cablu elastic de cauciuc sau cordon,
protejat de un tub de cauciuc. Folosirea conductoarelor electrice cu izolatia uscata si
degradata, cu defecte la locurile de fixare a clemelor si de cuplare nu este admisa.
Pentru fierberea instrumentelor si a altor piese trebuie folosite sterilizatoare cu
elemente de incalzit (izolatiile) protejate. Incalzirea parafinei la foc deschis este interzisa.
Instalatiile si aparatele electrice trebuie verificate periodic, iar defectiunile constatate
remediate imediat.
In laboratoare si farmacii o atentie deosebita trebuie acordata manipularii lichidelor si
substantelor care prezinta pericol de incendiu. Aceasta trebuie depozitate in vase lichide,
etichetate, in cantitati strict necesare lucrarilor de laborator si departe de sursele de
aprindere. Incalzirea lor, daca este necesar, este recomandabil sa se faca cu ajutorul aburului
si a apei calde. Reactivii se pastreaza in magazii, numai in dulapuri inchise.
Operatiile cu substante care intra in reactie cu degajare de fum si gaze toxice se vor
efectua numai in locuri special amenajate (nise) cu asigurarea unor bune conditii de ventilatie
a incaperii. Vasele de sticla si flacoanele cu lichide combustibile se protejeaza cu ambalaje
incombustibile ermetice, care sa impiedice imprastierea continutului. Retelele trebuie
respectate intocmai; manipularea lichidelor inflamabile se va face cu grija si cu asigurarea
etansarii recipientelor, focul deschis folosindu-se numai acolo unde este strict necesar,
luandu-se toate masurile de evitarea producerii vreunui incendiu.
Alcoolul, eterul si alte lichide cu pericol de incendiu trebuie pastrate numai in incaperi
incombustibile separate sau in dulapuri metalice.
Reactivii si alte substante si materile a caror pastrare la un loc poate sa provoace
acumularea de caldura, formarea concentratiilor explozive, initierea autoaprinderii, trebuie
pastrati separat in ambalaje corespunzatoare si in dulapuri incombustibile.
Blocul operatoriu (sala de operatie si anexele ei – sala de pregatire a bolnavilor, sala de
reanimare, sala de sterilizare, sala aparaturii tehnice) prin importanta pe care o are intr-un
spital trebuie sa i se acorde o atentie deosebita pentru a inlatura orice pericol de incendiu. In
salile operatorii un deosebit pericol in prezinta aparatul de narcoza, care trebuie manuit
numai de personal specializat. Unele anestezice ca ciclopropanul, clorura de etil, trilenul,
floromanul etc., combinate cu oxigenul in diferite concentratii sunt inflamabile si explozive.
De aceea in salonul in care este adus bolnavul pentru operatie este interzisa aprinderea
lampilor de spirt sau folosirea aparatelor electrice, care nu prezinta siguranta in functionare.
 Se poate spune ca intr-o sala de operatie cel mai mare pericol poate sa-l produca
elementele care nu se vad si anume scanteia electrica, oxigenul si „penele de curent
electric”.
De aceea trebuie luate toate masurile pentru evitarea formarii arcului electric si a
electricitatii statice.
Acumularea de electricitate statica poate fi evitata prin: • eliminarea materialelor prea
izolante; • amenajarea pardoselilor antistatice; • folosirea imbracamintei antistatice.
Personalul medical trebuie sa foloseasca cu atentie aparatele chirurgicale.
In salile de operatie trebuie asigurata o perfecta ventilatie, care se verifica cu atentie
inainte de inceperea operatiilor.

Depozitarea si manipularea recipientelor de oxigen se va face conform normelor

specifice.
Arhiva si cliseele radiografice trebuie depozitate in cladiri separate si in incaperi
speciale. Radiografiile se vor pastra in dulapuri (rafturi) metalice sau lazi inchise etans, la
distanta de cel putin 1,00 m de aparatele de incalzit.
In incaperea in care se depoziteaza cliseele radiografice, fumatul si folosirea focului
deschis sunt interzise.
Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de baza care trebuie efectuata
rapid si in deplina siguranta. Aceasta nu este posibila fara a exista un plan de evacuare, care
trebuie cunoscut de catre tot personalul muncitor. Faptul ca starea fizica a bolnavilor este
diferita, unii dintre ei fiind netransportabili, necesita luarea tuturor masurilor ce se impun
pentru a se asigura la nevoie salvarea lor, fara pericole. Pentru fiecare incapere in parte
trebuie stabilite traseel de evacuare, locul unde vor fi adapostiti, mijloacele cu care sunt
evacuati cei ce nu se pot deplasa singuri. O atentie deosebita trebuie acordata evacuarii
persoanelor din spitale neuro-psihiatrice, precum si a celor de pediatrie, unde problema
evacuarii trebuie rezolvata in conformitate cu conditiile specifice.
Un rol deosebit in desfasurarea evacuarii il are calmul si autoritatea personalului
insarcinat cu anuntarea si salvarea bolnavilor.
Dupa evacuare se impune un control atent al tuturor incaperilor, in special la spitalele
de copii si la cele de neuro-psihiatrie.
Personalul care raspunde de aplicarea planului de evacuare va fi instruit cu regularitate.

3. Incendii la spitale
a. Incendiul de la spitalul de adulti din Roman (30 noiembrie 1957). Constructia spitalului data
de aproximativ 100 de ani si înca din anul 1873 i s-au adaugat unele anexe. Ea se afla la 100-
150 m de subunitatea de pompieri si se compunea din parter si etaj în lungime de 111 m,
suprafata de 2 677 m2 cu ziduri portante din caramida de 60 cm grosime, planseu de beton
peste parter de lemn tencuit peste etaje; sarpanta de lemn neprotejat, astereala de lemn, de
asemenea neprotejata.
Întregul pod al spitalului era necompartimentat, ceea ce usura foarte mult propagarea unui
eventual incendiu.
Începând din primavara anului 1957 cladirea a intrat partial (aripa de vest) în reparatie
capitala fara a i se aduce transformari functionale radicale.
La data producerii incendiilor aripa de vest era complet terminata urmând ca peste o zi sa fie
receptionata pentru a fi data în folosinta spitalului.
Incendiul s-a propagat cu repeziciune fiind favorizat de prezenta materialului combustibil în
mari cantitati si de lipsa de compartimentare, (focul neavând în calea sa pe lungimea de
peste 100 m de la o extremitate la alta a podului nici un obstacol), precum si de vântul
extrem de puternic, care batea cu 72 km/h (fig.1). Cauza tehnica a incendiului nu a putut fi
stabilita, dat fiind ca prin arderea intensa si distrugerea completa a podului au disparut si
eventualii indici care ar fi putut duce la concluzii precise.
Raspunderea izbucnirii incendiului a revenit conducerii spitalului si a santierului care nu s-au
preocupat suficient de organizarea apararii împotriva incendiilor si a pazei obiectivului.
Incendiul s-a produs în jurul orei 13 si a fost observat aproape concomitent de personalul
spitalului si de santinela subunitatii de pompieri, în jur de 14,10. În momentul observarii
incendiului pe sub cornise iesea fum foarte des, propagându-se catre spatele constructiei pe
directia vântului.
Incendiul a fost lichidat în ziua de 01.12.1957, ora 10,40 cu mari greutati, lucrându-se pe timp
de frig, apa înghetata, care a îngreuiat întinderea dispozitivelor de interventie, deplasarea
autoscariior, lucrul cu tevile la înaltime (fig. 2).

b. Incendiul de la spitalul din Hartford - Anglia (1961). Incendiul s-a produs la turnul colector
de gunoi, a ars o usa la etajul al IX-lea si s-a propagat în culoarul central al acestui etaj. Un
oarecare numar de persoane de la etajul al IX-lea s-a salvat pe scara, în timp ce altele au fost
blocate în camere. Dintre acestea din urma au supravietuit numai 5 si anume acei care au
tinut usile camerelor închise si au astupat interspatiile cu lenjerie de pat udata.
Spitalul din Hartford era considerat de catre constructori, în special de catre arhitecti, ca fiind
„invulnerabil la incendiu" si ca „una din constructiile cele mai sigure din lume". Acest incendiu
a fost descris ca ceva care se întâmpla o data la o generatie.

Privind etajul al noulea înainte de incendiu, fiecare ar fi socotit ca este absurd sa se admita
faptul ca s-ar putea declara aici un incendiu. O astfel de posibilitate era exclusa în aceasta
cladire de caramida si beton, conceputa si realizata dupa regulile de siguranta cele mai
recente, prevazuta cu sprinklere în sectoarele cele mai vulnerabile, cu usi etanse la fum la
fiecare etaj, cu casele scarilor izolate, cu un sistem de alarma si un personal bine instruit în
probleme de prevenire si stingere a incendiilor. si totusi evenimentul s-a întîmplat.
Punctele slabe au devenit evidente dupa declansarea incendiului.
Dintre acestea se enumera întârzierea la alarmare, deficientele existente în tubul colector de
gunoi, prezenta unor elemente combustibile pe culoare, plafoane false fara compartimentare,
protectia incompleta cu sprinklere, punerea normala în functiune a trapelor.
Aceasta cladire construita în 1948, avea 13 etaje si doua subsoluri. Subsolurile si etajul al XVI-
lea (încaperi de serviciu) erau protejate cu sprinklere, niveluri considerate mai vulnerabile
decât celelalte.
Tubul colector de gunoi, metalic, în care s-a produs incendiul avea un diametru aproximativ
de 55 cm si se întindea de la subsol la etajul al XVI-lea. La partea superioara era montat un
sprinkler cu temperatura de functionare de 165°C. În culoar, la fiecare etaj exista câte o usa
de aluminiu pentru deservire.
Colectorul de gunoi forma un cot de 90° la nivelul subsolului, cu o usita de aluminiu pe unde
gunoiul era evacuat manual si transportat cu vagonetele la un crematoriu din apropiere. În
intervalul dintre arderi, gunoiul se aduna la partea de jos a crematoriului si nu rareori se
aprinde ca urmare a imprudentei fumatorilor. Aceste începuturi de incendiu erau, în general,
stinse de catre personalul spitalului. Pompierii nu erau chemati decât daca se degaja o
cantitate importanta de fum sau daca era un focar cu un proces de ardere intens.
La partea centrala a cladirii existau doua grupe a patru ascensoare fiecare, o casa a scarii
larga si câte un hidrant de incendiu la fiecare etaj. Plafonul culoarelor de la toate etajele era
din panouri de ipsos cu goluri, suspendate. Acest fals plafon, cu latime de 3 m si grosime de
45 cm se întindea de-a lungul culoarului, iar la fiecare extremitate exista o usa etansa la fum,
cu latimea totala de 3 m, din lemn acoperit în exterior cu tabla fara închidere automata.
Eficacitatea usilor fata de fum era compromisa datorita prezentei acestui fals plafon. Zilnic,
aproximativ trei tone de gunoi se acumulau în tubul colectorului printre care se aflau sticle,
cîrpe impregnate în eter, mînusi de cauciuc, îmbracaminte etc.
Un început de incendiu s-a descoperit la partea de jos a tubului colector, printre gunoi
gasindu-se si parti incandescente, pentru a caror stingere s-a folosit un jet de apa.
Între timp la etajele superioare un fum negru a început sa apara la marginile usilor tubului
colector; fumul era mai abundent decât la începuturile de incendiu precedente.
La ora 12,30 o infirmiera a anuntat pompierii printr-un buton de avertizare de la etajul al XII-
lea si a luat masuri sa se închida trapa tubului colector pentru a stavili fumul. S-a dat alarma,
s-a închis usa etansa la fum pe latura de sud si toate camerele bolnavilor.
Din totalul de 793 bolnavi din spital, 108 se aflau la etajul al IX-lea. La acest nivel se mai afla
un numar de functionari si vizitatori. Un functionar ce se gasea la vreo 10 m de tubul
colectorului a vazut usa acestuia deschizându-se brusc sub presiunea unor limbi de flacari
care au rabufnit. Nu se va cunoaste, probabil, niciodata modul exact cum s-au desfasurat
faptele în acest moment, precum nici situatia exacta în tubul colectorului, care a dat nastere
la limbile de flacari. Poate s-a produs o tasare în colectorul de gunoi deasupra etajului al IX-lea
în tot cazul, pare sigur ca gazele de distilare s-au acumulat în tub, poate ca ele au ars si au
smuls usa de la etajul al IX-lea. De ce s-a produs acest fenomen la etajul al IX-lea si nu la alt
nivel? A fost imposibil la acea data sa se dea un raspuns. Poate ca usa nu era zavorita, poate
ca aceasta era mai slaba fata de celelalte usi ale colectorului de gunoi.
Declansarea sprinklerului de la partea de sus a tubului colector de gunoi a dat alarma la. ora
14,41, semnalizând acest incendiu la cazarma pompierilor. Oricare ar fi fost conditiile în
colectorul de gunoi, cert este ca limbile de flacari propagate prin usa acestei instalatii a
transmis incendiul la stratul de acoperire combustibil de pe plafonul culoarului, iar flacarile s-
au propagat foarte repede prin culoare, precum si prin plafon, catre aripa de nord si cea de
sud. La nord usa etansa la fum a rezistat, iar persoanele de pe partea cealalta nu au avut
nimic de suferit. La sud lucrurile s-au petrecut astfel. Infirmiera care trebuia sa închida usa
etansa la fum pe latura de sud, a afirmat ca usa era închisa, fumul trecând pe deasupra
acestei usi prin golul de plafon fals. Imediat aripa de sud a fost cuprinsa de flacari si de fum
inclusiv încaperile în care se gaseau bolnavi, functionari si vizitatori.
La sosirea pompierilor situatia era extrem de dificila; la etajul al IX-lea oamenii cereau ajutor
de la ferestre.
Scarile automecanice de 30 m nu ajungeau decât la etajul al VIII-lea. Totusi pompierii care au
ajuns în vîrful scarilor au dat indicatii persoanelor aflate la ferestrele de la etajul al IX-lea sa
tina usile închise, sa puna tesaturi umede în jurul acestora si sa ramînâ calmi asteptând
evacuarea lor. Cei care au tinut cont de aceste re comandari au scapat neatinse. Acolo unde
usile camerelor nu au fost închise, persoanele au pierit. De fapt în acest incendiu au murit 16
persoane (4 bolnavi, 4 functionari, 5 vizitatori si alte persoane).
Putin fum s-a strecurat la etajele superioare, prin casele ascensoarelor si prin usile
colectorului de gunoi.
Din cauza incendiului s-au oprit 6 ascensoare din cele 8, de pe partea centrala a cladirii. Un
grup de persoane blocate la etajul al IX-lea a trebuit sa treaca prin trapa de ajutor din plafonul
cabinei si prin usa de la etajul al X-lea.
Personalul spitalului, pompierii si politia au evacuat bolnavii de la etajul al VIII-lea pâna la al
Xll-lea. Pompierii au ventilat etajele superioare si au stins repede ultimele focare partiale de la
etajul al IX-lea.
Incendiul din colectorul de gunoi, întârzierea la chemarea pompierilor au fost factorii
importanti ai propagarii incendiului de la etajul al IX-lea. Totusi cauza esentiala a acestui
numar important de victime a fost prezenta de goluri în plafonul fals, care a permis
incendiului sa se propage de-a lungul culoarului, fara sa fie observat.
c. Incendiu la un spital de psihiatrie (iulie 1972). Într-o noapte din luna iulie a anului 1972 la
spitalul de psihiatrie din Scher-borne - Anglia a izbucnit un incendiu în care si-au pierdut viata
30 pacienti. Acest eveniment tragic a rascolit opinia publica din tara respectiva.
Incendiul a izbucnit în pavilionul în care se gaseau 36 pacienti - bolnavi periculosi.
Spitalul functiona într-o cladire cu parter, construita la începutul celui de al doilea razboi
mondial, cu destinatia de spital militar al marinei de razboi engleze.
În fiecare pavilion gen baraca se gasea o sala mare de 30x9 m. Pentru a crea bolnavilor
conditii mai bune de spitalizare, sala a fost împartita în 13 camere fiecare pentru 1-4 pacienti.
Peretii despartitori din lemn nu ajungeau pâna la tavan, ei fiind acoperiti pe ambele parti cu
placi aglomerate ignifugate. Paturile si dulapurile erau din lemn. Din dormitor trei usi duceau
în gradina, celelalte pe coridorul de legatura între sala de mese si sala de lectura.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 2,30 în una din camerele de dormit si în timp de 20 min s-a
dezvoltat lent. Mari cantitati de fum si gaze s-au acumulat sub tavan, iar în camera bioxid de
carbon.
La ora 2,52 unul din pacienti a strigat, alarmând 2 sanitari de serviciu, care beau ceai în
bucatarie. Unul din ei a dat alarma si a încercat sa stinga incendiul cu stingatorul manual. Din
cauza cantitatii mari de fum a trebuit sa se retraga. Au venit însa în ajutor doi sanitari din
sectiile vecine, care deschizând usa s-a produs o intensificare puternica a arderii din cauza
afluirii brusce a aerului. Din acest moment incendiul nu a mai putut fi stapânit. Întreaga
constructie a fost cuprinsa de flacari. Majoritatea pacientilor a devenit aproape inconstienta.
Personalul spitalului a reusit sa salveze numai 6 pacienti.
Propagarea rapida a incendiului a facut imposibila orice continuare a actiunii de salvare.
Interventia pompierilor a fost târzie, la 3,10 din cauza ca au fost anuntati cu întârziere,
reteaua telefonica prezentând defectiuni.
Daca alarmarea si anuntarea pompierilor s-ar fi facut la 5 min. dupa observarea incendiului,
nu s-ar fi ajuns la un numar atât de mare de victime omenesti. Cauza principala a dezvoltarii
rapide a incendiului a fost acumularea unor mari cantitati de materiale combustibile, ca pereti
despartitori, mobilier, lenjerie, draperii, perdele si covoare. Lipsa unei supravegheri directe,
din partea sanitarilor, care au parasit serviciul ducându-se sa bea ceai, a facut ca incendiul sa
se propage neobservat timp de 20 min.
Dupa cuprinderea de flacari a constructiei, reactia personalului a fost corecta, deoarece s-a
dat alarma la pompieri, s-a încercat cu spirit de sacrificiu sa se salveze bolnavii si sa se stinga
incendiul cu mijloacele initiale existente. Dupa sosirea la fata locului pompierii au lichidat
incendiul în 10 min, însa era prea tîrziu pentru salvarea oamenilor.
d. Incendiul de la o clinica din S.U.A. (1972). Ridicata în anii 1971-1972 constructia în forma
de T are 3 niveluri si face parte dintr-o extindere a unei clinici moderne. Incendiul s-a produs
în aceasta extindere.

Acoperisul si planseele sunt formate din beton armat, pe stâlpi din acelasi material. Peretii
exteriori sunt constituiti din blocuri de beton de 25 cm grosime placata cu caramizi de 10 cm.
Izolatia este realizata din placi de polistiren rigid de 2,5 cm, placate pe blocuri de beton si
acoperite cu ipsos. Peretii interiori sunt formati din placi de ipsos, fixate de o parte si de alta
pe stâlpi din otel cu o izolatie din fibre de sticla. Plafoanele sunt consitituite din placi
necombustibile fixate pe cadre metalice.
Usile camerelor pentru bolnavi erau din lemn de 4,5 cm grosime, fara sisteme de închidere
automata.
Mobilierul este realizat din lemn, saltelele din latex, iar scaunele capitonate cu un amestec de
35o/o bumbac si 65o/0 poliuretan,
Fiecare camera este echipata cu o instalatie de încalzire, ventilatie si conditionare a aerului,
utilizând apa calda sau rece.
La fiecare etaj, culoarele sunt prevazute cu usi antifoc pe o treime din lungimea lor, începând
de la camera infirmierilor situata la intersectia ramificatiilor T-ului. Usile sunt mentinute
deschise prin sisteme electromagnetice comandate de detectoare optice de fum, amplasate
pe plafon, de o parte si de alta a usii.
În locul în care conductele de ventilatie traverseaza peretii despartitori antifoc, catre culoare
sunt montate clapete a caror functionare este comandata de detectoare cu camera de
ionizare, prevazute pentru detectarea fumului în conducte. În acoperis, în dreptul fiecarei case
a scarilor se gaseste o trapa de evacuare a fumului care se deschide automat, comandata
fiind de un detector de fum, în imediata apropiere a trapei. în apropierea fiecarei scari sunt
montate butoane de avertizare. Prin declansarea sistemului de alarma si intrarea în functiune
a detectoarelor se alarmeaza automat pompierii.
Constructia nu avea prevazuta instalatie de stingere automata cu apa a incendiilor.
În fiecare zi unul din bolnavi avea obiceiul de a parasi camera (nr. 314), catre orele 3,40
dimineata pentru a fuma o tigara, în timp ce colegul dormea. Catre orele 6,15, bolnavul care
fuma se gasea în camera infirmierilor, unde se gasea si o sora medicala. În acel moment un
pacient din camera 305 a anuntat în camera infirmierelor prin interfon ca simte miros
neobisnuit. Sora i-a comunicat ca va veni sa vada despre ce este vorba. În timp ce ea se
îndrepta catre culoarul dinspre est, pacientul care anuntase se apropia de camera
infirmierelor. Sora a vazut în acel moment un fum dens, negru care se propaga spre ea. Dupa
ce a solicitat celor doi pacienti sa se îndrepte spre salon, sora s-a întors în camera
infirmierelor si a chemat infirmierul sef de garda, care se afla la primul etaj. Acesta a luat
hotarârea sa se actioneze butonul de avertizare, deoarece sistemul de alarmare nu intrase în
functiune.
Sora nu a stiut sau nu a putut sa foloseasca butonul caci ulterior s-a constatat ca acesta nu
fusese actionat, ea deplasându-se spre aripa de vest pentru a închide usile camerelor, apoi s-
a hotarît sa evacueze bolnavii. In acel moment s-a declansat si alarma.
În tot acest timp, cealalta sora de pe etaj a evacuat trei pacienti din aripa de est si a închis
usile antifoc ale aripei respective.
Infirmierul de garda a folosit ascensorul pîna la etajul al treiles si a deschis usile antifoc ale
aripii de est, dar nu a putut patrunde în interior din cauza fumului prea dens. în continuare a
solicitat fortele de interventie la ora16,23.
Politia si personalul au încercat sa salveze pe bolnavi dar au fost împiedicati de fum.
Deoarece operatiunile de salvare necesitau deschiderea usilor antifoc, o mare cantitate de
fum s-a propagat 1a etajul al treilea. La orele 6,29, ca urmare a spargerii geamului de la
camera în care a început incendiul, din cauza caldurii s-a produs ventilarea zonei. Au fost
amplasate exhaustoare pentru evacuare; fumului la deschiderile de ventilare ale casei
scarilor. Incendiul a
fost stins cu rapiditate la ora 7,00, fiind localizat la camera 314, unde de fapt a izbucnit, acolo
fiind gasita o victima; cel de al doilea mort fost gasit în camera 306. Din cauza intoxicarii cu
fum 7 pacienti, 8 pompieri si 7 politisti au fost supusi unui tratament de dezintoxicare.

4. Concluzii de la unele incendii izbucnite la spitale

Din cele câteva incendii descrise, izbucnite la spitale de diferite categorii se desprind
concluzii si învataminte, care pot conduce la înlaturarea unor neajunsuri ce mai dainuie la
aceste importante institutii pentru viata oamenilor.

Cele mai multe incendii izbucnesc în laboratoare, depozite, încaperi neocupate, saloane cu
bolnavi, laboratoare de cercetare, birouri, spalatorii, uscatorii, locuri de depozitare a
gunoaielor, sali de masini si ateliere de întretinere. Nu rare au fost cazurile când incendiile au
izbucnit în cosurile de hârtii, de unde s-au propagat în saloane, de asemenea, datorita
fumatului, defectiunilor ivite la instalatiile si aparatele electrice, instalatiile de încalzire în ceea
ce priveste cauza „fumat", aceasta actioneaza si din vina vizitatorilor, care nu sunt
supravegheati si nu respecta regulile stabilite. Exista o frecventa mai mare de incendii la
spitalele urbane cu mai mult de 300 paturi.
În unele spitale incendiile se produc în paturi din cauza fumatului în principal, si ca urmare
acolo unde exista saltele de latex se degaja o mare cantitate de caldura si fum dens, care
îngreuiaza atât evacuarea si salvarea persoanelor, cât si interventia pentru stingere.
De o mare importanta în oprirea propagarii incendiilor este existenta în cladiri a elementelor
incombustibile de compartimentare, încetinirea dezvoltarii incendiului sau limitarea efectelor
sale se ponte obtine prin folosirea unor cantitati reduse de materiale combustibile.
La boxele, pentru gunoi se interzice utilizarea materialelor sintetice, de asemenea la placarea
peretilor. Tavanele false si cele duble mecompartimentate favorizeaza propagarea incendiilor
pe orizontala si chiar pe verticala. La unele incendii, de exemplu, dupa topirea materialului
folosit la fixarea tavanelor care, de regula, este format dintr-un aliaj de aluminiu, acestea s-au
prabusit. Puturile, în special cele supradimensionate sau prevazute cu deschideri pentru
instalatiile electrice (cabluri, conductoare) si alte feluri de instalatii s-au dovedit cai propice de
propagare a incendiilor. Pe acelasi considerent se impune ca si canalele de aerisire, de
evacuare a aerului sa fie bine obturate pentru a nu permite propagarea fumului, în special în
camerele sau saloanele pacientilor.
De o deosebita utilitate s-a dovedit a fi trapele de evacuare a fumului si alte deschideri
practicate în elementele de constructie. Functionarea ireprosabila a acestor sisteme permite
ca actiunea de evacuare sa se realizeze în mai bune conditiuni si chiar sa se intervina fara a
se utiliza aparate izolante, atunci când acestea lipsesc sau sunt insuficiente.
si usile rezistente la foc din casa scarilor de pe culoare sau din diversele încaperi si-au dovedit
utilitatea. În marea majoritate a cazurilor au oprit propagarea incendiilor, cu conditia sa fie
complet închise; unde au ramas interdeschise, prin acestea fumul si incendiul s-au propagat.
Instalatiile de detectare, semnalizare si stingere a incendiilor au contribuit la sesizarea din
timp a acestora, precum si la stingerea lor. Acolo unde anumite cladiri au fost dotate cu astfel
de instalatii numarul victimelor a fost mai redus. Practica a dovedit ca incendiile de spitale
urmeaza acelasi proces de desfasurare ca si în oricare cladire cu aglomerari de persoane, de
aceea trebuie respectate aceleasi principii, reguli, masuri atât în ceea ce priveste prevenirea
cât si stingerea.
Desi cerintele normelor sunt severe la astfel de obiective, planurile de aparare sau de
interventie nu sunt atât de eficiente, tocmai pentru ca nu se tine seama de realitatile
concrete, de situatiile petrecute la unele spitale.
Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de baza, care trebuie efectuate rapid
si în deplina siguranta. Aceasta nu este posibila fara a exista un plan de evacuare judicios
întocmit, bine cunoscut de catre întregul personal muncitor. Faptul ca starea fizica a
bolnavilor este diferita, unii dintre ei fiind netransportabili,
Necesita luarea tuturor masurilor ce se impun pentru a se asigura la nevoie salvarea lor, fara
pericole.
O atentie deosebita trebuie acordata evacuarii persoanelor din spitalele neuropsihiatrice si
cele de pediatrie, unde problema evacuarii trebuie rezolvata în conformitate cu conditiile
specifice.
Problema evacuarii persoanelor din spitale nu este usoara. Practica a dovedit ca situatia
desfasurarii actiunii de evacuare nu s-a putut aprecia în mod corespunzator.
Daca în conditiile incendiilor bolnavii nu se pot evacua pe casa scarii sau pe scarile de
incendiu exterioare, atunci este nevoie sa se foloseasca autoscarile si corzile de salvare, cu
respectarea masurilor de securitate care se impun în functie de conditiile locale. Un rol de
seama în organizarea si desfasurarea evacuarii îl are calmul si autoritatea personalului
însarcinat cu anuntarea si salvarea bolnavilor. Dupa evacuare se impune un control amanuntit
al tuturor încaperilor, în mod deosebit la spitalele de copii si la cele de neuropsihiatrie.
Daca în ultimii ani incendiile la spitale sunt urmate de morti si raniti, aceasta se datoreaza în
mare masura personalului din spital, care nu a pus în aplicare planurile stabilite. Greseala cea
mai mare care se comite consta în faptul ca nu se solicita sprijin operativ la specialisti înainte
de a se trece la actiune.
De fapt unul din motivele pentru care incendiile din spitale devin grave este insuficienta
pregatire a personalului, mai ales a celor care lucreaza în schimbul de noapte, pentru a putea
tine sub control situatia în cazul când nu se poate conta pe un ajutor competent, cât de redus
ar fi în situatia bolnavilor gravi, se impune supravegherea atenta a acestora, pentru a nu
comite miscari care sa le înrautateasca sanatatea, mai ales atunci când se executa salvarea.