Sunteți pe pagina 1din 3

Afectiuni ale aparatului gustativ

1. Stomatita este o inflamaţie a cavităţii bucale şi se prezintă într-o multitudine de


manifestări, fiind provocată de mai multe cauze: alergii, infecţii sau afecţiuni ale organelor
intene. Stomatita este o afecţiune dureroasă, asociată cu roşeaţă, sângerări şi umflături ale zonei
afectate.
 Cauze
Cauzele care duc la dezvoltarea stomatitei sunt diverse, printre care se numără alergiile,
virusul herpes simplex, micozele, cancerul bucal sau imunitatea scăzută.
Inflamaţiile alergice ale cavităţii bucale au caracter individual şi se manifestă diferit de la
persoană la persoană, fiecare având alergenii faţă de care este sensibilizat. Aşadar, atât
simptomele, cât şi tratamentele stomatitei depind în mod direct de cauza care a dus la apariţia
afecţiunii.

 Simptome
Stomatita se caracterizează prin durere şi prin prezenţa unor ulceraţii la nivelul cavităţii
bucale. În funcţie de tipul ei, stomatita prezintă diverse simptome:
Stomatita herpetică se manifestă prin febră însoţită de apariţia unor vezicule sau ulceraţii
la nivelul cavităţii bucale, gingii umflate, salivaţie excesivă, dificultate la înghiţire, respiraţie urât
mirositoare.
Stomatita aftoasă se prezintă prin simptome precum senzaţia de arsură sau furnicături în
cavitatea bucală înainte de apariţia altor manifestări, leziuni pe membrana mucoasă a cavităţii
bucale, leziuni ce se transformă în ulceraţii, dificultate la înghiţire, respiraţie urât mirositoare.

 Tratament
În tratamentul stomatiei, Dr. Melnic nu recomandă antibioticele. Tratamentul este
simptomatic, scopul acestuia fiind acela de reducere a durerii şi sporirii remiterii leziunilor de pe
mucoasa bucală.
Pentru durere se recomandă analgezicele, iar pentru a grăbi vindecarea se recomandă
igiena orală corespunzătoare şi consumul de lichide.
De asemenea, trebuie evitate alimentele foarte reci sau fierbinţi, alimentele picante, sărate
sau acide care pot cauza iritaţia exagerată a mucoasei bucale. Recuperarea completă durează
între 10 şi 20 de zile.

1
2. Candidoza bucală este o infecție cu ciuperca candida albicans. Această ciupercă nu
atacă doar gura, ci apare și în zona intimă, ca o infecție vaginală la femei adulte, sau ca erupție
cutanată de la scutece la bebeluși.
Candidoza bucală poate afecta pe oricine, deși apare mai des în cazul copiiilor foarte
mici, bătrânilor, bolnavilor cronici și în cazul celor cu sistem imunitar slăbit.
Majoritatea oamenilor sănătoși au particule de candida în gură, pe piele, sau în tractul
digestiv. Candidoza este menținută în limite normale de către alte bacterii bune și
microorganisme din corpul uman. Medicamentele, bolile și alți factori care dezechilibrează flora
microbiană a organismului permit acestei ciuperci să se înmulțească necontrolat și să infecteze
zonele sensibile.
Medicamente care provoacă apariția candidozei bucale:
 Corticosteroizi
 Antibiotice
 Contraceptive orale

Afecțiuni și boli cronice care favorizează înmulțirea candidei în gură:


 Diabet zaharat dezechilibrat (decompensat)
 Infecția cu HIV/SIDA
 Unele tipuri de cancer
 Gura uscată (deshidratare, alte boli sau medicamente care au ca efect secundar uscarea
mucoaselor)
 Schimbări hormonale apărute odată cu sarcina
 Dezechilibre hormonale din cauza unor boli endocrine
Pe lângă aceste cazuri, candidoza bucală mai poate apărea la fumătorii înrăiți, sau la cei
care poartă proteze dentare nepotrivite (prea mari, prea mici, desprinse parțial, etc). De
asemenea, candida se poate transmite de la bebeluș la mama care alăptează sau invers.

 Simptome ale candidozei bucale:


 Secreții albicioase pe limbă.
 Leziuni în relief pe limbă, cerul gurii, interiorul obrajilor, gingii, amigdale sau în spatele
gâtului. Aceste leziuni au secreții care seamănă cu brânza de vaci, pot fi dureroase și
chiar sângerânde la contactul cu dinții sau alte obiecte. În cazul în care candidoza bucală
nu este tratată, infecția se poate întinde și cauza:
 Durere și dificultate la înghițire.
 Senzația că alimentele au rămas blocate în gât sau în coșul pieptului.
 Febră, în cazurile severe în care infecția trece de esofag.

2
Candida bucală se poate întinde și afectează plămânii, ficatul sau pielea, mai ales în cazul
pacienților cu cancer, SIDA, sau alte boli cronice grave care compromit sistemul imunitar.

 Tratamente pentru candida bucală


Medicamentele antifungice pentru candida bucală sunt prescrise de obicei pentru circa
10-14 zile și pot veni sub formă de comprimate, capsule sau lichide. În funcție de vârstă, istoric
medical și eventuale medicații pentru alte afecțiuni, medicul poate prescrie un medicament sau
altul ca tratament pentru candida.

 Tratamente naturiste pentru candidoza bucală


Gargara cu oțet de mere este o metodă de a scăpa de candidoza bucală în mod natural.
Tamponările cu iaurt și consumul de iaurt natural ajută la restabilirea ph-ului gurii și înlătură
natural candidoza. Candidoza bucală este neplăcută pentru oricine, iar unele tratamente
medicamentoase sau afecțiuni cronice favorizează apariția ciupercii pe limbă și în restul gurii.
Încearcă tratamente naturiste pentru candida sau scapă de ea cu medicamente prescrise de medic.

S-ar putea să vă placă și