Tema : Principiile de acordare a primului ajutor medical

în diferite stări de urgenţă

1.Principiile de acordare a primului ajutor medical. Organizarea generală a

lanţului de prim ajutor medical.
Primul ajutor – reprezintă un complex de măsuri întreprinse în scopul menţinerii
sănătăţii şi vieţii sinestratului de acţiunea unor traume sau maladii.
Sarcinile primului ajutor constau în preîntîmpinarea cosecinţelor grave ale
traumelor, hemoragiilor, infecţiilor şi şocului.
Fiecare persoană trebuie să posede cunoştinţe şi deprinderi de a acorda primul ajutor
medical pînă la sosirea medicului. Pentru aceasta e necesar:
 de a înlătura acţiunea factorilor care au produs accidentul (accidentatul se scoate
de sub dărîmîturi, din apă, de sub acţiunea curentului electric etc.);
 de a înlătura factorii care îi pun în pericol viaţa: se opresc hemoragiile etc.;
 de a determina dacă la suferind este păstrată respiraţia (vizual, aplicăm mîna pe
cutia toracică şi simţim mişcările toracelui, apropiem o oglindă de cavitatea nazală
– asudă) şi activitatea inimii (prezenţa pulsului);
 de a stabili dacă este în cunoştinţă (răspunde la adresare, deschide ochii etc.);
 de ai acorda ajutorul medical necesar: respiraţia artificială, masajul extern al
inimii, imobilizarea fracturilor, spălătura gastrică etc.;
 dacă este necesar de a chema urgent salvarea;
 suferindul nu trebuie lăsat fără supraveghere pînă la sosirea medicului, sau pînă
sinestratul nu-şi revine în starea normală.

Organizarea generală a lanţului de prim ajutor medical:

Prima etapă: Salvarea – sustragerea victimelor dintr-un mediu (incendiu,
naufragiu, inundaţii).
Primul ajutor – la durere, hemoragii (asigurarea supraveţuirii).
Etapa a doua: Primul ajutor la locul accidentului, resuscitarea elementară,
cardiorespiatorie etc.
Etapa a treia: Supravegherea victimelor: respiratorie, cardiovasculară,
neuropsihică.

2. Patologia dezastrelor este polimorfă (complexă, gravă, variată)

I. Reacţiile psihice (panică dezorganizatorie – sinucigaşă).
II. Politraumatizaţi cu leziuni asociate.
a) traumatisme prin cădere;
b) prindere sub dărîmături, incendii;
c) răniţi prin schije;
d) traumatisme multiple ale membrelor asociate cu leziuni craniene, vertebrale şi
tracico-abdominale.
III. Patologia iradierii acute – contaminare radioactivă.
IV. Intoxicaţii colective.

3.Triajul răniţilor
 Triajul – identificarea selecţia răniţilor bazată pe şansa de supraveţuire, se decide care
victime pot să aştepte, care necesită o evacuare imediată, care nu au şanse de supraveţuire,
indiferent de măsurile de reanimare aplicate.
Triajul este un proces continuu, efectuîndu-se: la locul dezastrului – primul nivel; la
ieşirea din zona sinestratului – al doilea nivel; în interiorul spitalului unde se realizează
transferul răniţilor – al treilea nivel.
Pentru a identifica vizibil, victimele în momentul triajului se vor marca cu etichete de
culori diferite în funcţie de gradul de gravitate al răniţilor şi de prioritatea de evacuare.

Principiul de bază în cadrul acordării primului ajutor medical şi în timpul triajului pe

timp de dezastru este:
- a nu se acorda atenţie sinestraţilor uşor răniţi;
- a nu se acorda atenţie victimelor fără speranţe;
- a nu se acorda atenţie morţilor.

4. Tehnici de supraveghere a sinestraţilor

În cazul catastrofelor colective se folosesc următoarele tehnici de supraveghere:
Tehnici de supraveghere - frecvenţa, ritmul, amplitudinea mişcărilor respiraţiei;
respiratorie: - examenul toracelui, aprecierea cianozei şi a transpiraţiei
Tehnici de supraveghere - starea hemodinamică – pulsul, tensiunea arterială;
cardiovasculară: - date clinice pure: tahicardie, setea, decolorarea
conjuctivală, polipnea, reţeaua venoasă superficială.
Tehnici de supraveghere - modificarea comportamentului (apariţia sau agravarea
neuropsihică: agitaţiei);
- starea de veghe (apariţia sau agravarea agitaţiei);
- motricitatea spontană (apariţia de mişcări anormale sau
crize convulsive);
- reflexul pupilar (apariţia midriazei unilaterale sau
bilaterale).

5. Simptoamele morţii clinice şi biologice

Simptoame ale vieţii:
 la iluminarea ochilor cu o lanternă de buzunar se constată midriază (îngustarea
pupilelor), în starea de comă – reacţia lipseşte;
 activitatea cardiovasculară: sînt prezente contracţiile cardiace; pulsul prezent
(se determină în regiunea arterei carotide);
 prezenţa respiraţiei se apreciază: prin apropierea feţei de faţa sinistratului, se
priveşte la cutia toracică (dacă sînt prezente mişcări respiratorii), se ascultă şi
se simte (mişcarea aerului prin căile respiratorii).
Cauzele morţii: traume, electrocutare, afecţiune de fulger, înec, intoxicare cu
substanţe chimice, hemoragii etc.
 Moartea - încetarea ireversibilă a funcţiilor vitale, respiraţie şi circulaţie, cu încetarea
consecutivă a proceselor metabolice. Convenţional moartea se consideră în momentul
încetării bătăilor cordului. Moartea de obicei se instalează progresiv (stări terminale). Stările
intermediare sunt în funcţie de rezistenţa ţesuturilor la lipsa de O 2 (proces fiziopatologic ce
produce instalarea morţii): neuronii rezistă la anoxie 5-7 minute, după se produce pierderea
stării de conştienţă. neuronii pontini 10-20-30 minute - persistenţa funcţiilor respiratorii şi
cardio-vasculare;
muşchii scheletici rezistă câteva ore.
La încetarea activităţii cardiace şi respiraţiei survine moartea. Organismul suportă
insuficienţă de oxigen, care determină moartea celulelor encefalului. În cadrul procesului de
moarte se evidenţiază două etape moartea clinică şi moartea biologică.
Moartea clinică (moartea relativă) este o etapă intermediară între viaţa şi moartea
definitivă, ireversibila spontan, se caracterizează prin:
 încetarea funcţiilor vitale (vegetative): cardio-circulatorie şi respiratorie;
 durează din momentul încetării funcţiilor vitale până la instalarea leziunilor
ireversibile la nivelul sistemului nervos central (moartea creierului fiind criteriul
morţii organismului);
 procesele ireversibile în organism încă nu au început.
Peste 8-10 minute survine moartea biologică cînd salvarea vieţii sinestratului este
imposibilă. Semnele morţii biologice se clasifică în două categorii:
 aparente: respiraţia lipseşte, activitatea inimii lipseşte, reacţia de răspuns la înţepătura
unui ac – lipseşte, reflexul pupilar lipseşte. Atît timp cît nu sîntem convinşi că
sinestratul este mort – trebuie să întreprindem măsuri de acordare a primului ajutor!
 reale: corneea globului ocular devine tulbure se usucă; la apăsarea globului ocular din
ambele părţi – capătă aspectul ochiului de pisică; corpul se răceşte treptat; peste 2-4
ore apar petele morţii biologice. Petele apar în regiunea lombară, a feselor,
omoplaţilor, dacă cadavrul e culcat pe spate, dacă pe burtă – petele apar pe faţă,
trunchi.

6. Resuscitarea cardio-respiratorie şi cerebrală. Algoritmul ABC

Una din cele mai acute situaţii cu pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea omului este
stoparea bruscă a activităţii cardiace şi respiratorii. Această stare poate fi indusă de patologii
cardiace, asfixie, înec etc. În aceste clipe fiecare minut valorează enorm de mult, dat fiind
faptul că în urma stopării activităţii cordului şi respiraţiei nu are loc schimbul de O 2 cu CO2 în
ţesuturi. Dacă unele ţesuturi pot fi rezistente pentru o perioadă relativă de timp la hipoxie
(insuficienţă de O2), atunci scoarţa cerebrală (cortexul) nu rezistă fără oxigen mai mult de 5-7
minute, au loc procese ireversibile şi se produce decorticarea (moartea scoarţei cerebrale).
Şansele de supravieţuire scad enorm, dacă măsurile de reanimare nu au fost începute timp de
4-5 minute de la declanşarea stopului cardio-respirator. Pentru restabilirea acestor funcţii
vitale se aplică anumite procedee: respiraţia artificială şi masajul indirect al cordului
(compresiunile toracice), care au menirea să alimenteze ţesuturile cu oxigen şi să menţină
circulaţia sangvină.
În acest scop a fost elaborat un mod de acţiuni, care poartă denumirea de algoritm
ABC.
A - airways - căile respiratorii
B - breath - respiraţia
C - circulations - circulaţia sangvină
Iniţial se asigură securitatea proprie şi apoi a sinistratului. Se verifică reacţia
sinistratului: lovim uşor pe umăr şi întrebăm suficient de tare: “Cum vă simţiţi?” etc., adică
evaluăm starea în care se află sinestratul (stare de şoc, moarte clinică, biologică) şi în
dependenţă de stare se acordă ajutorul.
Respiraţia artificială. Se plasează sinistratul în poziţia culcat pe spate. Se deschid
căile respiratorii superioare ale sinistratului, efectuînd hiperextensia capului (capul maximal
pe spate), mandibula cu ambele mîini se strămută în jos. Hiperextensia capului este
contraindicată cînd suspectăm traumatism la coloana vertebrală în regiunea gîtului. În cazul
obiectelor străine în căile respiratorii se se îndepărtează orice obstacol din cavitatea bucală
(căile respiratorii), dacă este necesar se scoate „limba înghiţită”. În poziţia culcat pe spate şi
capul maximal pe spate, păstrînd căile respiratorii deschise, se comprimă nasul sinistratului şi
se efectuează o expiraţie adîncă gură-n-gură (control la excursia cutiei toracice). Conţinutul
de oxigen în aerul expirat (16-17%) este suficient pentru a asigura metabolismul gazos
normal, iar procentul sporit de CO2 din aerul expirat (3-4%) contribuie la stimularea centrului
respirator al victimei.
Respiraţia artificială se efectuează cu o frecvenţă de 16-18 pe minut pentru adulţi, iar
pentru copii cu o frecvenţă mai mare în dependenţă de vârstâ, de asemenea este important să
se ţină cont şi de volumul aerului expirat la copii.
O altă metodă de respiraţie artificială – dilatarea sau comprimarea ritmică a cutiei
toracice. Cea mai simplă este comprimarea puternică a cutiei toracice cu mîinile în ritmul
respiraţiei naturale. De fiecare dată, cînd se întrerupe comprimarea, se produce dilatarea
pasivă a cutiei toracice şi aerul pătrunde în plămîni.
Masajul cardiac indirect:
 se plasează sinistratul în poziţia culcat pe spate;
 se determină unghiul costal, mîinile sînt fixate în “lacăt” şi se plasează baza palmei cu
2 cm mai sus pe stern (în a 2/3 a sternului);
 mîinile se plasează perpendicular pe suprafaţa cutiei toracice;
 nu permite flectarea mîinilor în articulaţia cotului;
 se efectuează compresiuni sternale cu amplituda de 4-7 cm, cu o frecvenţă de
aproximativ 60 pe minut;
 nu se dezlipeşte baza palmei de suprafaţa cutiei toracice;
 la copii compresiunile se efectuează cu o singură mînă, iar pentru sugaci - numai cu
două degete, frecvenţa fiind de 100 pe minut (în dependenţă de vârstă);
Resuscitarea cardio-respiratorie se efectuează alternând compresiunile sternale cu
respiraţia artificială.
Dacă ajutorul este acodat de o singură pesoană (salvator) coraportul compresiune
sternală/respiraţia artificială este de 5-6 : 1; două persoane 2-3 : 1.
Resuscitarea cardio-respiratorie se efctuează până la:
 apariţia semnelor vitale la sinistrat (puls la artera carotidă şi respiraţie spontană);
 sosirea echipei de urgenţă;
 maximum 30 minute.
Eficienţa măsurilor de resuscitare:
 îngustarea pupilelor, reacţie lacrimogenă;
 constatarea exursiei (mişcărilor) spontane a cutiei toracice;
 apariţia pulsului la vase magistrale (artera carotidă);
 tegumentele devine pal-roze;
 mişcări spontane ale membrelor.

7. Înecul
Cauze: umplerea căilor respiratorii cu lichid.
Simptome: pierderea cunoştinţei, oprirea respiraţiei şi a activităţii codului.
 Primul ajutor:
 eliberarea căilor respiratorii şi a stomacului de lichid, în care scop suferindul trebuie
pus cu faţa în jos pe genunchiul persoanei care acordă ajutor, apăsîndu-se de mai
multe ori pe spate; copiii mici pot fi ridicaţi cu picioarele în sus (capul în jos);
 scoaterea limbii înghiţite;
 aplicarea respiraţiei artificiale;
 aplicarea masajului cardiac extern;
 suferindul se încălzeşte;
 apoi suferindul este transportat la spital – în caz de necesitate.

8. Şocul. Sincopa. Lipotimia

Şocul este o reacţie gravă a organismului la acţiunea unor excitanţi extrem de
puternici.
Cauzele: traume grave, răni, arsuri, traume psihice etc.
Siptome: la început este posibilă o excitare verbală şi motorie, apoi survine starea de
inhibiţie, indiferenţă faţă de toţi şi de toate, bolnavul devine palid, apare transpiraţia rece,
respiraţia greooaie, pulsul frecvent şi superficial, senzaţia fricii.
Primul ajutor: bolnavul este culcat cu picioarele puţin ridicate; i se opreşte hemoragia
dacă ea este; i se bandajează rănile; pe tip rece suferindul trebuie adus la cald, iar pe timp
călduros – la aer. În caz de necesitate se va aplica respiraţia artificială a plămînilor.
Lipotimia (leşinul) poate apărea din lipsă de O2, când din diferite motive este oprită
circulaţia sângelui spre creier şi este însoţită de pierderea cunoştinţei.
Lipotimiile produc pierderea cunoştinţei prin anemie cerebrală, care se produce prin
spasmul vaselor creierului şi are o durată scurtă. Ele sunt declanşate de oboseală, emoţii,
foame, lipsă de aer. În aceste cazuri pulsul şi bătăile inimii nu se modifică prea mult, putând fi
percepute în timpul crizei.
Primul ajutor:
 bolnavul în plan orizontal, culcat pe spate, cu capul mai jos decât trunchiul şi
membrele inferioare, pentru a favoriza irigarea creierului şi combaterea insuficienţei
circulatorii şi anemiei cerebrale;

 stropirea cu apă rece pe faţă, lovirea cu palmele peste obraz pentru a determina o
excitaţie externă, în scopul readucerii bolnavului la starea conştientă;
 se dă să miroase esenţe puternice (excitanţi ai receptorilor olfactivi) ca: eter, apă de
colonie, amoniac, oţet, dar nu prea mult timp;
 după ce bolnavul îşi revine trebuie să mai stea în poziţia respectivă minimum 15', apoi
trebuie aşezat într-un loc aerisit şi răcoros.
Sincopele se caracterizează de asemenea prin pierderea cunoştinţei (leşin), dar în
acest caz bătăile inimii se modifică, ele pot să dispară, la fel şi pulsul. Uneori se poate opri şi
respiraţia. După natura lor, sincopele pot fi:
- sincope de natură nervoasă, care sunt provocate de emoţii puternice, dureri
intestinale, epilepsie, isterie, loviri în zone reflexogene (plex, bărbie, gât, testicul);
- sincope de natură cardiacă sau vasculară declanşate de boli ca infarctul miocardic,
hipertensiunea arterială, hemoragii, anghina pectorală;
- sincope respiratorii caracterizate prin oprirea respiraţiei şi a bătăilor inimii; apar la
asfixiaţi, electrocutaţi, înecaţi.
Primul ajutor: în cazuri uşoare de sincopă, care durează de la secunde la câteva minute,
primul ajutor este similar celui care se dă în lipotimiile obişnuite. Sincopa gravă care depăşeşte 5-6
minute poate să pună în pericol viaţa bolnavului. Dacă oprirea respiraţiei (sincopa respiratorie)
este pe primul plan, este nevoie să se instituie de urgenţă respiraţia artificială. În cazul sincopelor
prelungite, este necesară aplicarea masajului cardiac extern. Mijloacele mai complexe de
tratament, care completează primul ajutor în cazul unor sincope grave trebuie să fie aplicate de
persoane calificate.
Cînd suferindul pierde cunoştinţa, el cade jos şi se poate lovi cu capul, ceea ce poate provoca
comoţie cerebrală. E necesar ca cei din jur să-l susţină de braţ în acest moment!

9. Accidente ale aparatului locomotor şi acordarea primului ajutor

Cele mai frecvente accidente ale aparatului locomotor sunt: rănirile, entorsele şi
fracturile care pot afecta temporar sau definitiv funcţionarea normală a acestui aparat.
De aceea este foarte important ca în astfel de cazuri să ştim să intervenim de urgenţă,
acordînd primul ajutor competent până la venirea medicului.
Plagă se numeşte orice dereglare a integrităţii tegumentelor şi mucoaselor cu lezarea
posibilă a ţesuturilor situate mai profund, însoţite de hemoragii, care facilitează pătrunderea
microbilor şi infectarea rănilor sau a întregului organism. Ele reprezintă 1/5 din toate traumele.
Cauze: diverşi factori traumatici – mecanici, fizici, chimici, biologici.
Simptoame: leziuni a ţesuturilor, hemoragie, durere.
Leziunile ţesuturilor moi se clasifică în:
 superficiale – este lezată doar pielea;
 adînci – sînt lezate şi ţesuturile adiacente subcutanat, muşchii, oasele;
 penetrante - sînt lezate şi viscerele (organele interne).
Deosebim mai multe tipuri de plăgi:
prin tăiere apare în urma acţiunii unui obiect ascuţit, predomină lungimea
asupra adîncimii, marginile plăgii sînt netede, drepte, rana rămîne
larg deschisă
prin scalpare se caracterizează prin dezlipirea parţială sau totală a pielii pe o
suprafaţă anumită
prin înjunghiere apare în urma impactului cu un obiect ascuţit şi greu (topor, coasă,
sapă, sabie etc.)
prin înţepare sînt produse de obiecte ascuţite şi subţiri. Se caracterizează prin
mici leziuni ale pielii şi lezări a organelor şi ţesuturilor (vase
sangvine mari, inimă, ficat etc.) situate profund cu o hemoragie
externă nepronunţată, dar care poate fi abundentă intern
prin contuzie se produc sub acţiunea unui obiect bont (neascuţit). Se
caracterizează prin zdrobirea ţesuturilor moi şi hemoragie capilară
subcutană (echimoze sau vînătăi)
prin zdrobire sînt asemănătoare cu cele contuze şi sînt provocate de obicei în
accidente auto sau de diverse mecanisme. Suprafaţa de contact cu
factorul traumatizant este mare şi, respectiv, aceste plăgi au
dimensiuni mari şi margini neregulate
prin armă de foc pot fi produse de alice, schije, glonte etc. Plaga provocată prin armă
de foc se deosebeşte substanţial de toate cele enumerate mai sus
datorită structurii sale, caracterul modificărilor morfologice şi
patofiziologice, decurgerea vindecării. Caracterul lor variază în
dependenţă de proiectilul care le-a provocat: dimensiunile, forma,
viteza zborului, pe de altă parte – de structura şi proprietăţile
ţesuturilor traumate: densitatea, elasticitatea, % conţinutului de apă
etc. Acţiunea directă a glontelui provoacă ruperea şi dezmembrarea
ţesuturilor, în urma cărora se formează canalul plăgii.
 Primul ajutor constă în curăţarea plăgii de jur împrejur cu o substanţă dezinfectantă
(alcool, apă oxigenată, tinctură de iod, hipermanganat de potasiu). Se desface pachetul cu
pansament, atingând numai marginile lui, se taie din el o bucată cam de două ori mai mare decât
rana, se împătură şi se aplică pe rană. Deasupra se pune vată şi apoi se bandajează cu o faşă de
tifon.
În cazul unei plăgi abdominale, cînd organele interne cad în afară, ele trebuie
bandajate la corp, în nici un caz nu trebuie puse la loc şi nu se înlătură obiectele care au
pătruns în rană.
Entorsele - reprezintă răsuciri, îndoiri sau întinderi forţate ale ligamentelor fără ca
oasele să iasă din articulaţia lor. Cele mai frecvente sunt entorsele în articulaţia talocrurală
(gleznei), genunchiului etc.
Cauze: alunecare sau călcare greşită, mişcări rapide sau nespecifice articulaţiei.
Simptoame: modificarea formei articulaţiilor, inflamarea articulaţiilor, mişcări
dificile sau imposibile, foarte dureroase.
Primul ajutor constă în acoperirea labei piciorului (lăsând libere degetele) cu un strat gros
de vată, după care se face imobilizarea printr-un pansament în formă de opt. Bandajul se udă cu
apă rece şi accidentatul se transportă de urgenţă la spital.
Luxaţiile – deteriorarea traumatică a unei articulaţii provocată de mişcarea bruscă,
nespecifică din ccauza loviturilor sau presiunii. Pot fî produse de un efort brusc, o lovitură sau
o răsucire puternică, care provoacă nu numai întiderea sau ruperea ligamentelor (ca la entorsă)
ci şi deplasarea, ieşirea capului osului din articulaţie. Cele mai frecvente luxaţii sunt la degetul
mare de la mână, umăr, gleznă.
Simptoame: la locul luxaţiei, încheietura se umflă, devine dureroasă.
Primul ajutor: constă în imobilizarea membrului în poziţia cea mai comodă (care nu
provoacă dureri) şi transportarea accidentatului la spital. Luxaţiile membrului superior se
imobilizează punându-1 într-o eşarfă, iar în cazul membrului inferior (mai frecvent glezna) se
bandajează ca în cazul entorselor.
La luxaţii se interzice să încercăm repunerea oaselor la loc, deoarece am putea prinde
în articulaţie nervii, complicând astfel situaţia!
Fracturile. Fracturile sunt rupturi ale oaselor provocate de lovituri puternice sau de căderi.
Cauze: accidente rutiere, lovituri puternice, cădere de la înălţime.
Ele pot fî închise - se păstrează integritatea pielii, deschise, când unul sau ambele capete
ale osului fracturat ies afară din rană, pielea este lezată.
Simptoame: durere acută, inflamaţie, deformare, modificarea dimensiunilor membrelor,
vătămarea pielii, hemoragie, crepetaţie etc.
Primul ajutor: În cazul fracturilor închise se imobilizează cu ajutorul unor atele gata
confecţionate, sau confecţionate rapid din scânduri, bucăţi de carton, bastoane etc. Atelele
trebuie să fie destul de lungi ca să prindă între ele ambele articulaţii ale osului fracturat. Ele
trebuie căptuşite cu vată sau cârpe, în special deasupra locului fracturat şi apoi fixate cu faşe de
tifon, cârpe, curele ale căror capete nu se vor înnoda direct pe fractură. Dacă nu avem atele
folosim corpul accidentatului ca obiect de sprijin pentru membrul fracturat. Astfel o
fractură a braţului se imobilizează legând braţul de corp. în cazul fracturii unui segment al
membrului inferior, fixarea se face legându-1 de membrul sănătos. În cazul fracturilor deschise
se va opri hemoragia; apoi se va apliica un pansament, se efectuiază imobilizarea ca şi în
cazul fracturilor închise. În cazul fracturării coastelor – se aplică un bandaj fixator, apoi
bolnavul este internat la spital. În cazul fracturării cloanei vertebrale corpul se imobilizează
pe o scîndură sau pe o altă suprafaţă dură şi se transportă de urgenţă la spital. În cazul
fracturării oaselor bazinului: suferindul este culcat pe spate pe o suprafaţă dură sau targă cu
membrele inferioare îndoite în genunchi, sub ei se pune pernă. În cazul fracturării oaselor
craniului – suferindul culcat pe o suprafaţă dură sau targă, capul se imobilizează.
 10. Hemoragiile. Acordarea primului ajutor în caz de hemoragii
Hemoragia – scurgerea sângelui din vase cauzată de ruperea unui vas sanguin.
Cauze: lezarea integrităţii peretelui vascular de către un factor (consecinţă a
tuberculozei, cancerului, ulceraţiei, factor traumatizant); dereglarea coagulabilităţii sangvine.
Clasificarea:
Tipul în dependenţă de Clasificare după tipul vasului lezat
vizualizare
- internă hemoragia este în - arterială sîngele curge în get (şuvoi) cu caracter
interiorul organismului, pulsativ, de culoare roşu-aprins (bogat în
nu se vizualizează O2); cele mai periculoase - în timp
scurt se pierde o cantitate mare de
sânge.
- externă hemoragia are loc în - venoasă sîngele curge uniform, lin, mai încet
exterior, se (presiunea în vene este mai mică decît
vizualizează în artere), de culoare roşu-închis
(bogat în CO2).
- capilară apare în cazul lezării capilarelor,
sîngerează toată suprafaţa plăgii
(hemoragie punctiformă), culoare
intermediară.
- mixtă apare la lezarea simultană a arterelor şi
venelor; acest tip de hemoragie este
caracteristic la lezarea organelor
parenchimatoase (ficat, splină, rinichi).

Simptomele unei hemoragii acute: paliditatea pronunţată a tegumentelor; ameţeli,

vertij; sete; greţuri, uneori vomă; slăbiciune generală pronunţată; scăderea tensiunii arteriale;
acceleraţia pulsului; respiraţia se accelerează şi devine superficială; pierderea cunoştinţei.
Primul ajutor. Totalitatea măsurilor ce se aplică pentru oprirea unei hemoragii se
numeşte hemostază:
 comprimarea digitală a vasului sangvin la distanţă (pe traiect;
 pansament compresiv aseptic (steril);
 tamponada plăgii;
 flexia maximală a membrului în articulaţie cu fixarea în această poziţie;
 aplicarea pungii cu gheaţă (în cazul hemoragiilor interne);
 aplicarea garoului cu 10-15 cm. mai sus de plagă în hemoraţiile de tip arterial şi
mai jos de plagă – de tip venos (notarea timpului: pe timp rece – 30-45 minute, pe
timp cald – 60-90 min.);
 sinestratul se transportă la spital.

11. Combustia (arsura)

Combustie - acţiunea factorului cauzal (termic, chimic, electric) asupra organismului
uman, în urma căreia se produc leziuni specifice ale pielii, ţesutului subcutanat, muşchilor şi
oaselor.
Cauze: temperatura înaltă; substanţe chimice; electrocutarea.
Clasificarea:
După profunzimea afectării După mărimea suprafeţei afectate
 ( 4 grade) ( în % raportate la suprafaţa totală a
pielii corporale -100%)
este afectat stratul superficial al pielii
(epidermul), apare hiperemia Stabilirea zonei de afectare în trauma
(înroşirea) şi edemul pielii, dureri termică:
I caracterizate prin senzaţii de  regula palmei – palma constituie
usturime. 1 % din suprafaţa totală a
tegumentelor corpului;
 regula cifrelor de 9.
pielea este afectată mai profund, pielea capului şi gătului 9 %
hiperemia şi edemul pielii cu
II dezlipirea epidermisului şi formarea
veziculelor cu lichid incolor (semn
distinctiv).
este afectată pielea în toată grosimea pielea membrului 9%
III A ei, epiderma lipseşte, edem, senzaţia superior
tactilă şi doloră este micşorată.
se dezvoltă necroza (mortificarea) pielea membrului 18 % (9 + 9)
tegumentelor, are loc crearea unei inferior
III B
cruste de culoare maro-neagră,
senzaţia tactilă şi doloră lipsesc.
se produce necroza pielii şi ţesuturilor suprafaţa anterioară a 18 % (9 + 9)
situate în profunzime (ţesut celulo- trunchiului
IV
adipos, tendoane, ligamente, muşchi, suprafaţa posterioară a 18 % (9 + 9)
oase). trunchiului

Combustiile de gradul I, II şi III A se atribuie la combustii superficiale, deoarece în

cazul lor este posibilă epitilizarea (restabilirea) de sinestătător a tegumentelor.
Combustiile de gradul III B şi IV se referă la profunde, în cazul cărora nu are loc
epitelizarea de sinestătător a tegumentelor, doar prin intervenţie chirurgicală (transplant de
piele).
Combustiile care cuprind zona de pînă la 10% se consideră arsuri locale. În cazul cînd
se afectează 10% şi mai mult din suprafaţa totală a tegumentelor, în mod deosebit în cazul
combustiilor profunde, în organismul sinistratului apar un complex variat de dereglări locale
şi generale ale metabolismului. Ca urmare se declanşează şocul termic.
Şoc termic – un proces patologic, la baza căruia se află leziunea termică a unei zone
vaste a tegumentelor, cu dereglări locale şi centrale ale hemodinamici (circulaţiei sangvine) şi
prezintă pericol iminent pentru viaţa sinistratului.
Primul ajutor:
 se înlătură factorul traumatizant (se sting flăcările cu ajutorul unei haine, plapume; se
întrerupe curentul electric - se tăie cablul cu un topor sau hîrleţ cu mîner de lemn, se
înlătura cablul cu o scîndură uscată etc.);
 se extrager sinistratul din focar;
 se aplicară comprese reci în zonele afectate (apa rece) pentru gr. I-II şi pansamentului
aseptic (steril) în gr. III - IV;
 administrarea analgeticilor;
 sinestratului i se dă lichid – cafea, apă minerală;
 transportarea la spital sau apelarea serviciului 903.
 12. Degerarea
Degerarea - acţiunea unui factor cauzal (termic, chimic) asupra organismului uman,
în urma căreia se produc leziuni specifice ale pielii, ţesutului subcutanat, muşchilor şi oaselor.
Cauze: temperatura scăzută a mediului ambiant; substanţe chimice etc.
Clasificarea după profunzimea afectării include 4 grade de degerare:
I se produce edemaţierea pielii. Acuze: prurit (senzaţie de mîncărime), dureri cu
senzaţie de arsură, micşorarea sensibilităţii tactile.
II pielea este edemaţiată şi capătă culoare cianotică (învineţirea). Se formează
vezicule cu lichid incolor.
III este afectată pielea în toată grosimea ei şi ţesutul subcutan, apare necroză
(mortificarea) în zona afectată, veziculele formate conţin lichid hemoragic, senzaţia
tactilă şi doloră lipsesc.
IV necroza pielii şi ţesuturilor situate în profunzime (ţesut subcutan, tendoane,
ligamente, muşchi, oase), crearea unei cruste de culoare maro-neagră, pe alocuri
vezicule cu lichid întunecat, tulbure şi miros neplăcut. După cîteva zile apare linia
de demarcare.

Primul ajutor: se recurge la aplicarea măsurilor pentru restabilirea cît mai rapidă a
temperaturii fiziologice şi microcirculaţiei în ţesuturi. Se scot hainele umede şi se înlocuiesc
cu haine uscate şi încălzite. Hainele şi încălţămintea se scot cu precauţie pentru a nu provoca
leziuni mecanice în zonele degerate. Sinistratului i se administrează lichid cald. În zonele
degerate se efectuiază fricţii cu alcool sau cu mîinile uscate şi curate se aplică un masaj
superficial. După ce pielea capătă culoare pal-roză se aplică un pansament pe zonele afectate.
Se permite încălzirea zonelor degerate cu apă caldă (cu temperatura pînă la 24 0C), treptat
(timp de 20-30 minute) mărind temperatura pînă la 36-40 0C. Adresarea cît mai rapidă la
medic.

13. Muşcăturile animalelor şi înţepăturile insectelor

Animalul/ Caracteristici Simptomatică Primul ajutor

insecta
Şerpi În Codrii Locale: se pot observa - aplicarea unui garou
veninoşi Moldovei – două puncte mici mai sus de locul
vipere. însîngerate, care sînt urme muşcăturii;
ale dinţilor viperii; - se aplică un bandaj cu o
inflamarea ţesuturilor la compresă înmuiată în
locul muşcăturii. soluţie de peroxid de
Generale: dureri de cap, hidrogen;
ameţeli, greaţă, vomă, - local se aplică un
hemoragie nazală, diaree, termofor cu gheaţă;
accelerarea pulsului, - în caz de necesitate se
scăderea tensiunii întreprind mişcări
arteriale, şocul. antişoc.
Insecte -Viespile, albi- Locale: durere acută, - înlăturarea acului
veninoase - nele, bondarii arsură, hiperemie, împreună cu punguţa cu
albine, pot fi întîlnite inflamarea ţesuturilor, venin;
viespi etc. oriunde, sunt creşterea locală a - locul înţepăturii se
 agresive în temperaturii, la locul prelucrează cu un
deosebi în muşcăturii se observă un tampon de vată înmuiat
august – punct negru – acul. în soluţie de apă
septembrie. - Generale: erupţii cutanate oxigenată;
Cele mai pe corp, inflamarea - se aplică un bandaj din
periculoase ţesuturilor din regiunea tifon înmuiat în esenţă
muşcături - din feţei şi gîtului; spasmul de calendulă sau
regiunea feţii, bronhiilor, care conducce soluţie de mentol;
gîtului – unde la dificultăţi respiratorii, - în caz de necesitate se
există o reţea dureri de cap, greaţă, vor efectua acţiuni
vasculară vomă. În cazuri grave – antişoc, respiraţia
bogată şi dureri în regiunea inimii, artificială, masajul
toxinele uşor se diminuarea tensiunii cardiac extern;
pot răspîndi arteriale, respiraţie - persoanele cu
prin tot greoaie, febră, convulsii, sensibilitate sporită pot
organismul, pierderea cunoştinţei, şoc. lua o pastilă de
care determină suprastin sau taveghil;
apariţia unei - în cazul muşcăturilor în
reacţii alergice regiunea ochilor,
şi şoc buzelor, limbii, gîtului
anafilactic. – local se aplică
compresă rece şi
suferindul urgent se
transportă la spital.
*Nu se recomandă de a
alunga insectele cu
mîinile!
Animale - În cazul Locale: inflamarea locală - rana se spală cu apă cu
cîini, pisici, muşcăturilor de ţesuturilor. săpun sau permanganat
vulpi etc. cîini, pisici, Generale: cefalee, greaţă, de caliu;
vulpi, lupi etc. vomă, diaree, sînt afectaţi - rana poate fi prelucrată
există pericolul rinichii, muşchii, ficatul, cu soluţie peroxid de
rabiei (turbării). sistemul nervos central hidrogen, alcool,
etc. tinctură de iod;
- suferindul se transportă
la spital.

14.Voma. Intoxicaţiile

Cauze intoxicare, comoţie cerebrală, rău de mare, graviditatea etc.

Simptome evacuarea involuntară a conţinutului tractului digestiv (stomac, intestin)
prin gură, iar uneori şi prin cavitatea nazală.
Primul ajutor - bolnavul se culcă pe o parte, cu faţa la marginea patului, iar jos se
pune un lighean; dacă este în stare să şadă i se pune o pernă sub cap,
ligheanul i se fixează în faţă, i se susţine capul;
- i se va da să-şi clătească gura după ce a vomitat şi să-şi şteargă
buzele;
- dacă vomae conţine urme de sînge, în regiunea stomacului i se va
aplica o copresă cu gheaţă, iar picioarele i se vor încălzi cu un
termofor;
 - în cazul unei vome continue ale unei femei gravide acesteia i se va da
să înghită bucăţele de gheaţă.

Intoxicaţiile cu produse alimentare alterate, ciuperci, toxina botulinică

Tipul Cauze Simptome Primul ajutor

intoxicaţie
Intoxicaţii Consumarea după 2-3 ore de la - spalaturi gastrice prin metoda
alimentare alimentelor consum - greaţă, vomă restaurantului (exvitarea
alterate. care se repeta receptorilor de la rădăcina
periodic, dureri limbii) şi se efectuează până
convulsive în regiunea apă curată a maselor vomitate;
abdomenului, diaree, - masele vomitate se păstrează
slăbiciune general, până la sossirea medicului.
paloarea pielii, febră; * În cazul spălăturilor gastrice se
accelerarea pulsului, ţine cont de vîrstă.
apoi diminuarea lui,
spasme ale
musculaturii gamei.
Intoxicaţii Consumarea după 8-24 ore de la - imediat se aplica spalaturi
cu ciuperci ciupercilor consum apare greaţă, gastrice;
otravitoare. vomă, uneori chiar cu - bolnavului i se
sânge, diaree, administreaza preparate
slăbiciune generală, purgative (ulei de ricin);
cefalee, ameţeli, scade - masele vomitate se păstrează
tensiunea arteriala şi pentru analizele ulterioare.
temperatura corpului.
Intoxicarea botulinică
[Botulismul, 1895, Van Ermenghem]
Toate tipurile de agenţi botulinici produc o toxină – cea mai puternică biologică,
rezistentă la fermenţii digestivi ai tractului gastrointestinal; suportă fierberea pînă la 10
min.; lumina solară, uscăciunea. În conserve se păstrează pînă la 6 – 8 luni. Toxinele se
acumulează în produsele de carne şi vegetale în condiţii de anaerobioză. Sporii suportă
bine temperaturile înalte şi joase. Nu mor nici la 190ºC. Fierberea îi omoară peste 1 – 6
ore; sol. de HCl – 10% îi omoară peste 1 oră; sol. de formalină 40% - peste 24 ore.
Boala apare în urma consumării alimentelor ce conţin toxina botulinică.
Simptome: primele simptome apar peste 12 – 24 ore; toxina botulinică lezează SNC
- atacă nucleele nervilor cranieni, ce determină pareza muşchilor globului ocular, paralizia
muşchilor limbii şi faringelui, dereglarea vorbirii şi auzului; accelerarea pulsului.
Vazurle letale variază între 15–70%. Moartea survine din cauza paralizei centrilor
respirator sau cardiac.
Boala nu lasă imunitate, omul nu posedă imunitate naturală.
Profilaxia. La conservarea alimentelor să se respecte toate condiţiile, ce asigură
sterilitatea lor completă.

Intoxicaţiile cu nicotină, alcool, substanţe narcotice, preparate farmaceutice

Substanţa Cauze Simptome Primul ajutor

Alcool Consumul Stare de ebrietate, vomă, bolnavului se dă să miroasă
exagerat de dereglarea coordonării soluţie de amoniac de pe un
 alcool. mişcărilor; vorbire aiurită, tampon de vată;
excitaţie, care evoluează în spălături gastrice;
inhibiţie; înroşirea feţei care se bea apă, în care se adaogă
trece în paloare, pierderea 3 – 5 picături de soluţie de
cunoştinţei, miros specific de amoniac la un pahar, cafea
alcool etc.. fierbinte.
Alcool Consumul de Peste 10 – 12 ore de la se provoacă vomă, spălături
metilic alcool metilic consum – dureri de cap, gastrice;
(din greşeală). ameţeli, dureri în regiunea în caz de stop a respirator –
abdomen, globii oculari, respiraţie artificială;
vomă; dereglări de vedere se transportă la spital.
pînă la orbire, pierderea
cunoştinţei şi moartea.
Doza mortală: chiar şi 10 ml
de alcool metilic.
Nicotină Consumul Nicotina acţionează asupra Asigurarea unei respiraţii
ţigaretelor, sistemului nervos somatic şi profunde la aer curat; cafea.
frunzelor de vegetativ. Se constată
tutun, datorită slăbiciuni, salivaţie, greaţă,
conţinutului de vomă, pupile îngustate, pulsul
nicotină. Doza lent.
morta-lă:
0,05g. grame.
Intoxicaţiile cu
nicotină se
întîlnesc atît la
începători, cît şi
fumă-torii
cronici.
Narcotice Supradozarea Somnolenţă, ameţeli, - spălătură gastric;
drogurilor, zgomote în urechi, greaţă, - se administrează
tentativă de vomă, întunecarea sau purgative;
sinucidere cu pierderea cunoştinţei, pulsul - băi fierbinţi care se
stupefiante, slab şi redus, convulsii, alternează cu duş rece;
somnifere etc. dereglări ale respiraţiei, - nu se admite somnul;
midriază (îngustarea - se supraveghează
pupilelor). respiraţia şi caz de
întrerupere - respiraţia
artificial;
- fricţiuni de încălzire a
corpului;
- internarea în spital.
Remedii Supradozare, Inhibarea activităţii sisteului - respiraţia artificial (în caz
farmaceutice tentativă de nervos central, se intensifică de necessitate);
: analgetice - suicid. termoliza (cedarea de - masajul cardiac indirect;
butadion, căldură), somnolenţă, somn - internarea în spital.
promedol, profund, transpiraţie
analgin, abundentă, pierderea
omnopon cunoştinţei.
etc.).
Intoxicaţiile Supradozare, Iniţial - slăbiciune, oboseală, Dacă pesoana este în
cu somnifere tentativă de somnolenţă; apoi - inhibiţia conştiinţă – spălături gastrice,
- suicid. activităţii SNC, somn în caz de necesitate respiraţia
fenobarbital, profund, paraliciul centrelor artificială, masajul cardiac
ciclobarbital respirator şi cardiovascular, indirect, internarea în spital.
etc. ca consecinţă survine
moartea.

Intoxicaţiile cu oxid de carbon (II) CO – gaz de cahlă, cu CO2

Substanţa Cauza Simptome Primul ajutor

CO CO seformează la Cefalee, slăbiciune, - suferindul se
arderea incompletă a zgomot în urechi, scoate la aer;
cărbunelui, se conţine în greaţă, vomă, pierderea - respiraţia
gazul de eşapaent a cunoştinţei, moartea. artificial etc.
autoobilelor. Intoxicaţiile
se pot produce în
încăperile unde se face
focul cu cărbune şi se
închide cahla, în garagele
închisse – unde lucrează
motorul.
CO nimerind în
organism în tipul
inspiraţiei, pătrunde
rrepede în sînge se uneşte
cu heoglobina (Hb),
formînd HbCO,
împedicînd formarea de
HbO2.
CO2 Pericolul de intoxicaţii cu Tahicardie, zgomot în Sinestratul se
CO2 apare în tipul arderii, urechi, dureri în scoate la aer liber, în
fermentaţiei în beciurile, regiunea inimii, caz de necesitate se
fîntînile de producţie a pierderea cunoştinţei. întreprind mişcăriii
vinului. de resuscitare în caz
de necesitate.
Acizi, baze Consum din greşală. Se distrug mucoasele În cazul lipsei
cavităţii bucale, simptomelor unei
esofagului, stomacului peritonite
şi se pot perfora pereţii bolnavului se dă
stomacului, bicarbonat de sodiu,
determinînd apariţia lapte sau apă în
peritonitei; actul de cazul intoxicaţiilor
înghiţire este dificil, cu acizi; în
dureros, glasul răguşit, intoxicaţiile cu baze
tusă dureroasă, vomă, –apă acidulată cu
dureri acute în regiunea suc de lămîe, lapte.
cutiei toracice, şocul.
 15. Corpurile straine în corpul uman

Corpurile străine (diferite obiecte mici ca nasturii, monede, bile etc., oase, insecte
etc.) pot patrunde în organism prin orificiile naturale (gură, nas, ureche) şi pot provoca traume,
infectii purulente, uneori moartea.
Corpurile străine înghiţite se pot opri în esofag şi suferindul în asa caz este expediat
de urgenţă la medic. Se interzice inghiţirea unor cojite de pâine pentru a împinge corpurile
străine în stomac. Dacă corpul eterogen a nimerit din esofag în stomac, dupa 2-3 zile el va fi
evacuat fără nici o durere în mod firesc. În aceste zile se foloseşte hrana moale. Dacă corpul
înghiţit este un obiect ascutit (cui, ac etc.) suferindul trebuie transporta imediat la spital.
Corpurile straine intranazal. Un corp străin la nivelul cavităţii nazale poate fi
determinat de inserarea în mod deliberat a unui obiect mic, cum ar fi o boaba de fasole, într-
una dintre narine. Paşi care trebuie urmaţi în aceste situaţii:
- încurajarea persoanei să respire rar şi încet; orice inspiraţie bruscă sau rapidă poate
face ca obiectul să pătrundă şi mai adânc în narină;
- cu delicateţe se acoperă cealaltă narină şi se încearcă sa se sufle prin narina afectată;
- se evită suflarea nasului prea puternic sau repetat;
- dacă metoda descrisă nu este eficientă se solicită ajutorul medical specializat.

Dacă corpurile străine au nimerit în căile respiratorii mai profunde, apare un acces de
asfexie (se sufocă), care se manifestă prin învineţirea buzelor şi feţei, tusă convulsivă. După
un acces de tusă, ca regulă, corpurile mici sunt evacuate din căile respiratorii. Dacă, însă, el
rămâne în căile respiratorii şi apar semnele asfixierii, suferindul este imediat condus la spital.
Corpurile străine în urechi. În general, corpurile străine (diferite obiecte) introduse în
ureche nu produc daune semnificative, însă obiectele introduse fortat pot afecta canalul
urechii sau penetra timpanul.
Problemele legate de obiectele introduse în ureche se produc mai degrabă în prima parte
a copilăriei, în special până la vârsta de 5 ani, la persoanele care au probleme de gândire şi
raţionament, cum ar fi o perturbare intelectuală sau boala Alzheimer etc.
Anumite obiecte produc mai multe probleme urechii decat altele:
 O insectă sau un obiect pătruns în ureche poate provoca simptome minore: disconfort
sau sunete neobişnuite în ureche. În acest caz este normal să încercaţi să scoateţi
obiectul. Se recomandă de picurat ulei, care imobilizează insecta.
 În ureche pot să ajungă seminţe de fasole, mazăre, porumb etc. care se pot umfla de la
umezeala din canalul urechii devenind mai dificil de extras. Obiectele pot provoca
durere şi pierderea auzului pe măsura ce se umflă, provoca apariţia unui proces
inflamator. Se recomandă de picurat apă oxigenată.
Cu cât un obiect este lăsat mai mult în ureche cu atât este mai dificil de scos, cu atât
sunt mai mari şansele de infecţie. Vizita la medic este necesară dacă un obiect rămâne în
ureche mai mult de 24 ore.
Corpuri străine în ochi. Paşi care trebuie urmaţi în aceste situaţii:
- descoperiţi natura corpului străin (de ex. gene sau particule de praf);
- clătiţi ochiul cu o soluţie salină (soluţie fiziologică) sau apă calduţă, având grija ca
apa de la robinet să nu conţina cantitati mari de clor;
- dacă metodele clasice de clătire a ochiului nu dau rezultate umpleţi un pahar cu apă,
pozitionaţi-l la nivelul ochiului şi aplecaţi capul pe spate de mai multe ori;
- dacă nu reuşiţi să îndepărtaţi obiectul străin de la nivelul ochiului prin jetul de apă,
este bine să incercaţi folosind colţul unui prosop, dar atent să nu răniţi rani corneea sau
irisul;
 - dacă simtiţi corpul străin localizat la nivelul pleoapei superioare, încercaţi să o ridicaţi
şi să priviti în jos; dacă - la nivelul pleoapei inferioare, trageţi uşor de aceasta în jos şi
priviţi în sus;
- în cazul în care corpul stăin este de dimensiuni mari, ascuţit sau este un corp metalic
se recomandă consultarea personalului de specialitate.

16. Crizele comiţiale (crize de epilepsie)

O dată cu trecerea timpului, cercetarile medicale determină din ce în ce mai multe

cauze pentru crizele comiţiale, la baza declanşării acestora aflandu-se descărcarea simultană a
unor celule nervoase antagonice, în urma unei stimulări (inervări) a creierului. La baza
acestora se pot afla inflamaţii, tumori sau tulburări de circulaţie sanguină cerebrală,
congenitale sau ereditare. Dacă, în urma investigaţiilor medicale, cauzele pot fi determinate
cu precizie, în multe situaţii se poate interveni cu succes prin metode (neuro) chirurgicale.
Specialiştii atrag tot mai frecvent atenţia asupra faptului că excitaţiile
luminoase (cum ar fi strălucirea puternică a unor suprafeţe înzăpezite, respectiv a luciului
de apă, călătoria în automobil sau mersul pe bicicletă sub copacii unei alei, orgile de lumină
din discoteci, altenanţa rapidă a efectelor de lumină şi întuneric la jocurile pe calculator) pot
declanşa accese asemănătoare crizelor comiţiale (de epilepsie).
Simptome. Boala se poate manifesta diferit, si anume fie printr-un scurt moment
de ,,absenţă totala" (inconstienţă), fără spasme, fie, dimpotrivă, printr-un acces major, cu
pierderea cunostinţei pe durata a mai multe minute, cu spasme musculare si formarea de
spuma la gura. Membrii familiei si apropiatii unui bolnav de epilepsie primesc din partea
medicului indicatiile necesare pentru a putea acţiona in momentul declanşării unei astfel de
crize.
Simptoame: în forma uşoară a acestei boli se constată numai accese de pierdere a
cunoştinţei, care durează cîteva clipe; în formele grave se constată pierderea cunoştinţei pe
neaşteptate, însoţită de convulsii ale întregului corp, apare sputa spumoasă, respiraţie greoaie
cu crepetaţie, actul de micţiune involuntar.
Primul ajutor:
 bolnavul trebuie culcat la umbră cu capul puţin ridicat;
 hainele din regiunea gătului, trunchiului se deschee;
 între dinţi se pune o băsmăluţă răsucită sau o lingură învelită într-o bucată de tifon, ca
în timpul accesului bolnavul să nu-şi muşte limba;
 pe frunte se aplică un compres rece;
 în timpul acceselor se recomandă ca să suţinem capul, pentru a evita traumatizarea.

17. Apoplexia

Apoplexia este o perturbare acută, gravă a circulaţiei sanguine a creierului, posedă de

obicei de o hemoragie , ca urmăre a ruperii unui vas de sânge. Alteori această perturbare se
datorează opririi irigaţiei cu sânge a unei părţi din creier datorită astupării unui vas sanguin cu
cheaguri ori îngustării vasului printr-un spasm.
Aceste accidente vasculare mai frecvent se întîlneşte la persoanele în vârstă, care
prezintă o scleroză (rigiditate) a arterelor creierului sau la bolnavii cu hipertensiune arterială.
Simptoame: bolnavul pierde brusc cunoştinţa, cade şi paote intra în comă. Membrele
unei jumătăţi de corp sunt paralizate, nu mai pot fi mişcate, faţa cianotică, respiraţia cu raluri
etc. În unele cazuri subit survine moartea (în cazul hemoragiilor în regiunea centrilor nervoşi
de reglare a organelor de importanţă vitală).
Primul ajutor:
  bolnavul în repaus complet la pat, cu capul uşor ridicat;
 se aplică compres reci pe cap, dar nu pungă cu gheaţă;
 la picioare - termofor cu apă caldă, care va ajuta la dilatarea vaselor sangvine şi va
atrage sângele denspre cap spre membrele inferioare;
 în caz de dereglări ale respiraţiei şi activităţii cardiace se aplică respiraţia artificială şi
masajul cardiac indirect;
 bolnavul nu va fi mişcat, zguduit şi nu va fi transportat la spital decât la indicaţia
medicului.

18. Infarctul miocardic

Infarctul miocardic (atac de cord), este întreruperea fluxului sangvin la nivelul unei
porţiuni a cordului, ce determină moartea celulelor miocardice. Cel mai frecvent se produce
prin obstrucţia unei artere coronare în urma rupturii unei plăci de aterom, care este un depozit
de lipide și celule albe (în special macrofage) la nivelul peretelui arterial. Ischemia (reducerea
fluxului sangvin) și hipoxia rezultate, netratate în timp util, duc la moartea (necroza)
mușchiului inimii.
Infarctul miocardic atacă în deosebi bărbaţii în vîrstă de 30-50 ani.
Simptoame: în infarctul miocardic mai puţin grav apar dureri înţepătoare în regiunea
inimii sau senzaţii de apăsare după stern; în cazurile grave – durerile apar pe neaşteptate,
bolnavul reuşeşte doar un strigăt sau să pronunţe cîteva cuvinte – se simte rău; pierde
cunoştinţa; inima îşi încetineşte activitatea; respiraţia însoţită de raluri şi peste cîtva timp se
întrerupe.
Primul ajutor:
 în formele uşoare ale infarctului miocardic se recomandă linişte absolută, bolnavul
este culcat în pat, se interzic toate tipurile de mişcări, urgent se cheamă salvarea;
 în formele grave, însoţite de pierderea cunoştinţei se întreprind respiraţia artificială şi
masajul cardiacindirect.