MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

ORDINUL INSPECTORULUI GENERAL

Nr. 786/IG din 20.08.2010

pentru aprobarea Metodologiei de cercetare şi stabilire

a cauzelor probabile de incendiu

În conformitate cu prevederile art. 11 lit.(d) şi art. 24 lit.(r) din Regulamentul

de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1490/2004 cu modificările şi completările
ulterioare,
Având în vedere prevederile art.11 lit.(r) şi (s) din Hotărârea Guvernului nr.
1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de
urgenţă profesioniste,
În temeiul art. 14, alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.1490/2004 cu modificările şi completările ulterioare,

emit următorul ordin:

ART. 1.
Se aprobă Metodologia de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de
incendiu, prevăzută în Anexă, care face parte integrantă din prezentul ordin.

ART. 2
Începând cu data aprobării prezentului ordin, ordinul Inspectorului General nr.
1104/2005-IG pentru aprobarea Metodologiei de cercetare şi stabilire a cauzelor
probabile de incendiu se abrogă.

ART. 3
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele pentru situaţii
de urgenţă, judeţene şi al municipiului Bucureşti răspund de aplicarea prevederilor

prezentului ordin.

INSPECTOR GENERAL
General locotenent
 Vladimir SECARĂ

AVIZAT PENTRU LEGALITATE

Şeful Serviciului Juridic şi Contencios
Colonel
Radu CONSTANTIN

2
 Anexă la OIG nr. 786/IG din 20.08.2010

METODOLOGIA
de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

ART. 1 - Prezenta Metodologie de cercetare a cauzelor probabile de incendiu,

denumită în continuare metodologie, cuprinde obligaţii, răspunderi, reguli şi măsuri
tehnico-organizatorice necesare pentru cercetarea şi stabilirea cauzelor probabile de
incendiu.
ART. 2 - Activitatea de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu
se organizează şi se desfăşoară în concordanţă cu prevederile Codului de procedură
penală, Ordinului comun al ministrului administraţiei şi internelor şi procurorului
general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
nr.182/1754/C/14.08.2009 privind procedura cercetării la faţa locului precum şi ale
prezentei metodologii.
ART. 3 - În sensul prezentei metodologii, termenii şi expresiile referitoare la
apărarea împotriva incendiilor au înţelesul prevăzut în actele normative specifice, iar
termenii şi expresiile specifice referitoare la cercetarea şi stabilirea cauzelor probabile
de incendiu au următorul înţeles:
a) Cercetarea cauzelor probabile de incendiu – ansamblul de măsuri şi
acţiuni organizatorice, tehnice şi operative care includ metode, procedee şi mijloace
specifice în vederea stabilirii împrejurărilor, surselor, mijloacelor de aprindere şi,
după caz, a autorilor care au generat producerea incendiului.
b) Stabilirea cauzei probabile de incendiu – acţiunea de a determina cauza
probabilă care a generat incendiul.
c) Amprenta incendiului – imaginea macroscopică a ansamblului modificărilor
survenite la locul incendiului ca urmare a efectelor incendiului asupra spaţiului
incendiat şi a bunurilor din interiorul acestuia.
d) Urma – orice modificare materială produsă în spaţiul în care a izbucnit
incendiul sau în alte locuri ce au legătură cu acesta, ca urmare a interacţiunii dintre
fenomenele tehnice, naturale, infracţionale sau de altă natură, mijloacele şi căile de
acţiune ale acestora şi elementele componente ale spaţiului incendiat.
e) Investigator – personal din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă sau al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului
Bucureşti, desemnat prin ordin de zi pe unitate să constate cauzele probabile de
incendiu.
f) Cauza probabilă de incendiu – suma factorilor care concură la iniţierea
incendiului, care constă, de regulă, în sursa probabilă de aprindere, mijlocul care a
produs aprinderea, primul material care s-a aprins, precum şi împrejurările
determinante care au dus la izbucnirea acestuia.

3
 g) Cercetarea la faţa locului – activitatea de căutare, localizare, descoperire,
relevare, documentare/fixare, ridicare/colectare, ambalare şi transport al probelor
(provenind din) descoperite la locul faptei.
ART. 4. Scopurile activităţii de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de
incendiu sunt:
a) descoperirea condiţiilor, împrej urărilor şi cauzelor probabile care au generat
incendiile;
b) stabilirea de concluzii şi învăţăminte privind prevenirea în viitor a
incendiilor datorate cauzelor şi împrejurărilor similare sau asemănătoare celor
cercetate;
c) îndrumarea organelor de cercetare penală în desfăşurarea activităţilor de
căutare, descoperire
focarului/focarelor şi fixare prin fotografiere/videofilmare a probelor şi
incendiului.
ART. 5. - Prevederile prezentei metodolo gii se aplică de către personalul din
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al Municipiului Bucureşti,
denumite în continuare inspectorate şi după caz, din Inspectoratul General pentru
Situaţii de Urgenţă, atunci când participă la cercetarea şi stabilirea cauzelor probabile
de incendiu, indiferent de amploarea acestuia.

CAPITOLUL II
Componenţa comisiei

ART. 6. – (1) Stabilirea cauzei probabile de incendiu se poate realiza în

următoarele moduri:
a) direct;
b) în urma unei activităţi de cercetare.
(2) Stabili rea direct ă a cauzei probab ile de incendiu se face, la faţa locul ui,
imediat după stingere a incendiului, de regulă de către şeful gărzii de intervenţie şi se
menţionează în procesul verbal de intervenţie.
(3) În cazul în care nu se poate stabili direct cauza probabilă de incendiu, se
menţionează în procesul verbal de intervenţie, pentru această situaţie aplicându-se
prevederile alin. (4).
(4) Cercetarea cauzelor probabile de incendiu se efectuează în situaţiile:
a) incendiile având cauze tehnice deosebite sau neclare care nu pot fi
determinate imediat după stingerea incendiului;
b) incendiile de amploare ce necesită intervenţia a două sau mai multe
subunităţi;
c) incendiile la care stabilirea cauzei probabile presupune efectuarea unor
încercări de laborator şi expertize;
d) solicitării organ elor de urmărire penală, precum şi a persoanelor fizice şi
juridice acolo unde serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă nu au intervenit.
ART. 7. - (1) Cercetarea şi stabilirea cauzelor de incendiu, prevăzută la art. 6
alin. (4), se efectuează de către o comisie desemnată prin ordin de zi pe unitate de
către inspectorul general/inspectorul şef, după caz, denumită în continuare comisie.
(2) Comisia de cercetare şi stabilire a cauzei de incendiu trebuie să fie compusă
din minim 2 persoane.
4
 (3) În cazul intervenţiilor la care au participat subunităţi de intervenţie
aparţinând mai multor inspectorate, la solicitarea inspectorului şef în a cărei zonă de
competenţă administrativă aparţine obiectivul/ele afectat/e, pot fi cooptaţi în cadrul
comisiei şi specialişti aparţinând celorlalte inspectorate care au intervenit, cu
aprobarea inspectorului general.
(4) Personalul nominalizat să facă parte din comisie, trebuie să îndeplinească
cel puţin una din următoarele condiţii:
a) a condus intervenţia de stingere a incendiului sau a participat la aceasta;
b) a desfăşurat cel puţin un control de prevenire a incendiilor la obiectivul
afectat sau are o vechime cumulată în cadrul inspecţiei de prevenire, cu atribuţii pe
acest segment, de cel puţin 3 ani;
c) la
incendiu a obiectivul
desfăşurat afectat
activităţi
sau în
arevederea emiterii
o vechime autorizaţiei
cumulată în cadrul de securitate
inspecţiei de la
prevenire, cu atribuţii pe acest segment, de cel puţin 3 ani;
d) este expert tehnic judiciar în specializarea procese pirogene şi incendii;
e) este ofiţer specialist în cadrul Centrului Operaţional Naţional sau în Centrul
Operaţional Judeţean;
f) a urmat un curs de specializare organizat de Centrul de Studii, Experimentări
şi Specializare pentru Prevenirea şi Stingerea Incendiilor reorganizat în Centrul
Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă şi a participat la cercetări de
cauze de incendiu.

CAPITOLUL III

Activitatea
şi stabilire comisiei
a cauzelor de cercetare
probabile de incendiu

ART. 8. – Membrii comisiei desemnate pot participa în calitate de

specialişti/experţi în cadrul echipei de cercetare la faţa locului alcătuită de către
organele abilitate de lege, la solicitarea acestora, în condiţiile prevăzute de actele
normative stipulate la art. 2.
ART. 9. - Personalul desemnat în cadrul comisiei îndrumă, din punct de vedere
al specialităţii, organele abilitate în identificarea şi prelevarea probelor, stabilirea
locului focarelor în vederea cercetării cauzei probabile de incendiu şi identificarea
posibililor autori.
ART. 10. – Activitatea desfăşurată de comisia desemnată de către inspectorat/e
privind cercetarea şi stabilirea cauzelor probabile de incendiu presupune:
a) documentarea;
b) participarea în cadrul comisiei de cercetare la faţa locului, după caz;
c) efectuarea de încercări de laborator şi expertize pentru determinarea unor
caracteristici tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate, compararea
rezultatelor cu valorile teoretice luate în considerare în estimarea riscului iniţial de
incendiu;
d) solicitarea sprijinului celorlalt e organe abilitate prin lege pentru obţinerea
unor date şi informaţii necesare elucidării cazului;
e) elaborarea ipotezelor privind locul şi împrejurările iniţierii incendiului,
validarea ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor;
5
 f) întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, potrivit competenţelor.
ART. 11. – Modul de desfăşurare a activităţii de cercetare şi stabilire a
cauzelor probabile de incendiu este detaliat în procedura elaborată de Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă.
ART. 12. – Principalele acţiuni desfăşurate, în vederea cercetării cauzelor
probabile de incendiu, sunt următoarele:
a) deplasarea în cel mai scurt timp la faţa locului;
b) nelimitarea anticipată în timp, a duratei cercetării cauzelor de incendiu la
faţa locului;
c) stabilirea măsurilor de protecţie a personalului care efectuează cerceta rea la
faţa locului;
d) probe;
posibile prevenirea accesului neautorizat în zona afectată precum şi a sustragerilor de
e) efectuarea cercetării complete şi minuţioase la faţa locului independent de
orice ipoteză preconcepută sau alte anticipări;
f) executarea organizată a sarcinilor;
g) utilizarea metodelor, proced eelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în raport de
natura şi particularităţile locului faptei;
h) consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor,
informaţiilor şi elementelor în legătură cu cauza;
i) identificarea, notarea şi fixarea pe timpul stingerii incendiului şi/sau
cercetării acestuia a datelor relevante.
ART. 13. – Pentru determinarea cauzei probabile de incendiu şi a
împrejurărilor în care s-a produs iniţierea şi propagarea acestuia, investigatorul
trebuie să stabilească spaţiul în care a avut loc iniţierea arderii şi, concomitent, să
găsească în zona respectivă indiciile cu privire la primul material care s-a aprins,
primul material semnificativ aprins, sursa care a produs iniţierea şi circumstanţele
care au permis producerea evenimentului.
ART. 14. – Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin
interpretarea judicioasă a amprentei incendiului, coroborată cu acţiunea factorilor are
influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi propagarea arderii în situaţia
specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi spaţiu, direcţiile
şi căile prin care s-a propagat succesiv până a cuprins întreaga suprafaţă afectată,
astfel încât, parcurgând în sens invers traseele respective, să se localizeze zona unde
s-au declanşat procesele de ardere.
ART. 15. - În localizarea focarului trebuie avute în vedere diferitele variante
de dezvoltare spaţială a incendiului, cu modificarea corespunzătoare a amprentei sale.
ART. 16. - Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să
se sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie pe eliminarea
motivată tehnic a tuturor celorlalte cauze posibile.

CAPITOLUL IV
Raportul de c onstatare tehnico-ştiinţifică

6
 ART. 17. - Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică se întocmeşte prin
coroborarea datelor şi concluziilor rezultate în urma cercetării cauzei probabile de
incendiu doar pentru situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (4).
ART. 18. – (1) Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică are următoarea
structură cadru:
a) date de identificare a persoanelor ce efectuează cercetarea (grad, nume,
prenume, funcţia, numărul şi data O.Z.U. de constituire a comisiei);
b) locul iniţierii incendiului (construcţie, secţie, atelier, depozit, magazine,
etc.);
c) caracteristicile construct ive ale obiectivului incendiat şi cele funcţionale
ale procesului tehnologic (tipul clădirii: civilă, de producţie, depozitare , cu funcţiuni
mixte, construcţii
aria construită, ariainginereşti, agroindustriale
desfăşurată, şi agrozootehnice,
număr de niveluri, instalaţii
nivel de stabilitate tehnologice,
la foc, riscul de
incendiu, etc.);
d) echiparea şi dotarea cu instalaţii şi mijloace tehnice destin ate apărării
împotriva incendiilor;
e) modul cum instalaţiile şi mijloacele tehnice destinate apărării împotriva
incendiilor au funcţionat;
f) condiţiile atmosferice (vânt, temperatură, precipitaţii, trăsnete, etc.);
g) cine, când şi cum a observat şi anunţat incendiul;
h) datele şi orele iniţierii, localizării, lichidării incendiului şi efectuării
cercetării la faţa locului;
i) desfăşurarea intervenţiei, forţele, mijloacele şi procedeele utilizate pentru
stingerea incendiului;
j) caracteristicile incendiului (modul de manifestare, direcţiile şi viteza de
propagare, suprafaţa incendiată, caracteristici ale fumului, etc.);
k) prezentarea argumentată a ipotezelor cu privire la cauzele probabile de
incendiu şi a menţinerii sau eliminării lor;
l) cauza de incendiu cea mai probabilă.
(2) După caz structura raportului de constatare tehnico-ştiinţifică poate fi
completată şi cu alte date solicitate de către organele de urmărire penală.
ART. 19. - (1) Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică se aprobă de
inspectorul şef/inspectorul general.
(2) Raportul se întocmeşte în exemplar unic.
(3) Raportul se păstrează la centrul operaţional al inspectoratului pentru
situaţii de urgenţă judeţean şi al Municipiului Bucureşti, iar pentru Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă la Centrul Operaţional Naţional.
ART. 20. - (1) Datele şi actele cu privire la cauzele şi împrejurăr ile producerii
riscurilor asigurate şi la pagubele provocate se comunică, în termenul legal, la cererea
asigurătorului şi/sau a persoanelor fizice sau juridice al căror patrimoniu a fost afectat
de incendiu, formulată în condiţiile legii, doar după aprobarea raportului de
constatare tehnico-ştiinţifică.
(2) Informaţiile privind sursa probabilă de incendiu, locul incendiului, primul
material aprins, împrejurarea determinantă, mijloacele care ar fi putut produce
aprinderea, se comunică, la cerere, mass-mediei, precum şi altor instituţii şi
organisme, doar după aprobarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică.

7
 (3) Termenul de asigurător este cel definit conform Legii nr. 32/2000 privind
activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor cu modificările şi completările
ulterioare.

CAPITOLUL V
Dispoziţii finale

ART. 21. - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, inspectoratele

pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al Municipiului Bucureşti asigură măsurile
necesare pentru desfăşurarea activităţii de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile
de incendiu în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
ART. 22. – (1) În vederea constituirii unei baze de date privind cercet area
cauzelor de incendiu, pentru fiecare incendiu se vor realiza, în măsura dotărilor
fiecărui inspectorat, fotografii în format electronic care se înaintează şi la
Inspectoratul General – Inspecţia de prevenire.
(2) Fotografiile trebuie realizate cu o rezoluţie de cel puţin 4 megapixeli.
ART. 23. – (1) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, inspectoratele
pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al Municipiului Bucureşti asigură măsurile
necesare pentru pregătirea şi instruirea personalului prevăzut la art. 7 alin. (4).
(2) Tematica, formele şi metodele de instruire se prevăd în planul anual de
formare continuă a personalului.
(3) În activitatea de instruire se vor folosi cu predilecţie expuneri şi
demonstraţii bazate pe cazuistica de la nivel local/naţional.
ART. 24. - În asigurarea diseminării bunelor practici în activitatea de cercetare
şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu, cele mai relevante exemple vor fi
înaintate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – Inspecţia de prevenire,
în termen de 15 zile de la finalizarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică.