Designul

Echipamentelor Asistive

Notite de curs
 1. CONCEPŢIA INTEGRATĂ A UNUI PRODUS TEHNIC
1.1 INTRODUCERE
In contextul evolutiei industrialeactuale si a concurentei acerbe in toate domeniile,
aplicabilitate in stiinta si tehnica in special, grafica interactiva pe calculator aduce noi informatii mai
dificil de obtinut pe cale pur abstracta.
Descrierea obiectelor geometrice cu forme complexe necesita o anumita reprezentare in scopul
recunoasterii si identificarii formelor uzuale cu care este obisnuit in realitate omul. Astfel s-a nascut
ideea de conceptie integrata.
In conceptia integrata a produselor sunt folosite medii de proiectare asistate, utilizate in
elaborarea desenelor bidimensionale (2D) si a modelelor tridimensionale (3D). Aceste instrumente
puternice pot fi adaptate oricarei categorii de aplicatii grafice, fiind mult mai precise decat metodele
traditionale. Prin utilizarea unor asemenea instrumente se creaza nu numai simple modele ci adevarate
baze de date in care informatiile stocate pot fi refacute si analizate pentru elaborarea rapoartelor,
devizelor, studiilor de eficienta a cheltuielilor, fisierelor de date pentru comanda masinilor unelte etc.,
ele putand fi utilizate in produse software specializate in diverse domenii tehnic, economic etc.
In ultimii ani au aparut si s-au (se) dezvoltat medii de proiectare asistata avansate in care,
alaturi de modulele clasice de proiectare sunt implementate o serie de module destinate simularilor si
optimizarilor atat a modelelor proiectate cat si a proceselor tehnologice care concura la obtinerea
acestora.
Firmele au descoperit ca recuperarea investitiilor prin aplicarea tehnologiei de simulare
interactiva a unui produs pentru crearea de baze de date vizuale pentru CAD CAM CAE si a
geometriei design-ului industrial este cel mai eficace instrument de analiza si evaluare. Simularea unui
sistem sau a unui produs inainte de a fi fabricat sau construit permite realizarea de economii
substantiale la costurile privind incercarile, erorile de conceptie si rebuturile, ca si la cheltuielile care
se impun la modificarile constructive cerute de beneficiar. In cazul sistemelor si instalatiilor existente,
simularea permite ameliorarea performantelor prin adaptarea unor solutii ce pot fi incercate fara
oprirea acestora [1]
Individual sau de serie, simplu sau complex, orice produs devine real prin materializarea unor
fluxuri de informaţii. Informaţia este prezentă la originea produsului şi cu mult în avans faţă de
realitatea sa fizică. Formulând cerinţele, specificând viitorul produs în funcţiile sale principale,
informaţia îl va defini pas cu pas din ce în ce mai precis. Produsul se fabrică pe baza informaţiilor
validate. Odată vândut, informaţia însoţeşte produsul asigurând o bună utilizare a acestuia şi
mentenanţa funcţională până la sfârşitul ciclului de viaţă al produsului. Informaţia este deci o
componentă esenţială pentru însăşi existenţa unui produs. O informaţie prea bogată poate conduce la
frânarea creşterii produsului care se blochează într-un flux de elemente inutile, uneori fără legătură cu
subiectul tratat, în timp ce o informaţie săracă poate conduce la un frânare în dezvoltarea produsului
sau chiar la o situaţie care conduce spre un rezultat final departe de cel propus iniţial.
În acelaşi timp, o informaţie neclară, imprecisă, conduce la intoxicarea mediului de dezvoltare
a produsului, evoluţia sa fiind perturbată de perioade de pauză necesare pentru eliminarea informaţiilor
false, de o eficienţă slabă.
Cronologic, orice proiect se împarte în mai multe etape, la parcursul evoluţiei cărora, printr-o
succesiune de stări, toate produsele se raportează. Aceste evoluţii determină un ciclu de viaţă. Ciclul
de viaţă al proiectului integrează complet ciclul de viaţă al produsului. Începând de la perceperea
necesităţii şi până la eliminarea sa, produsul trece printr-o succesiune de faze care se derulează în trei
etape (Fig.1.1): crearea, fabricarea / distribuirea, eliminarea produsului.
În timpul etapei de creaţie produsul nu există decât în imaginaţie. După studiul de piaţă
produsul se dezvoltă în stadiu de proiect, trecând prin diferite faze: studiu de fezabilitate, concepţie,
proiectare, obţinere prototip, industrializare. Principalele obiective ale acestei etape sunt:
 îmbunătăţirea concepţiei, în scopul de a asigura o producţie eficientă;
 punerea la punct a previziunilor asupra costurilor şi performanţelor produsului;
 îmbunătăţirea încercărilor şi a caracteristicilor în faza de prototip;
 reducerea termenului de lansare în fabricaţie.
Produsul începe să existe odată cu punerea lui în fabricaţie şi distribuţie. Această etapă este
marcată prin curba de viaţă a produsului, care exprimă variaţia cifrei de afaceri de-a lungul fazelor
derulate succesiv: lansare, creştere, saturaţie, declin. În timpul acestei etape produsul este
comerciaalizat şi urm
mărit în utillizare, asiguurarea menteenanţei trebu uie să preoccupe fabricaantul din
momentuul începerii comercializă
c ării şi utilizărrii. Problemeele esenţiale care
c se pun ssunt:

Fig.1.1 Cicllul de viaţă al unui produs.

 care com mponente săă fie fabricaate de propria întreprind dere şi care să fie obţin nute prin
cooperarre;
 cum să se s reacţionezze cât mai proompt posibil la cererile clienţilor;
 cum să se s menţină caalitatea produusului;
 cum să se s mărească productivitat
p tea şi să se micşoreze
m cossturile.
UUltima etapă a cicluluii de viaţă, eeliminarea produsului,
p este rezervaată pentru reeciclarea,
distrugerrea sau stoccarea deşeurrilor. În ceeea ce priveşşte producţiaa, ea este ddestinată doaar pentru
asigurareea pieselor de schimb. Soluţiile ccare pot fi adoptate peentru satisfaacerea cererrilor sunt
următoarrele:
 conttinuarea prod ducţiei pe bazză de previziiuni;
 conttinuarea prod ducţiei pe bazză de comen nzi;
 conttinuarea prod ducţiei pe bazză de contraccte;
 cesioonarea produ ucţiei şi a disstribuirii piesselor.
ÎÎn ciclul de viaţă
v al produ
usului se pott distinge dou uă parcursurii:
 uun parcurs înn întreprindeere, care deseemnează ciclul de viaţă virtual v al proodusului, im
maginat de
ccătre inginerrul de conceppţie;
 uun parcurs laa utilizator, care
c desemneează ciclul dee viaţă real al a produsuluii.
ÎÎn ceea ce priveşte
p parcuursul produssului în întreeprindere, accesta poate ffi descompuss în două
cicluri coonform figurrii 1.2.
CCiclul de comercializaree începe cu sstudiul de piaaţă şi preluarrea comenziii, continuă cu c studiul
de fezabilitate şi sfârrşeşte cu livrarea, facturaarea şi asigurarea mentenaanţei produsuului;
IIntersecţia celor două cicluri este ma materializată de d către proddus, care trecce din stareaa virtuală
spre starrea reală.
 Mentenanţă

Facturare Studiu de piaţă

CICLUL DE
COMERCIALIZARE
Livrare Studiu de
fezabilitate

REAL PRODUS VIRTUAL

Control Concepţie
Proiectare
CICLUL DE
PRODUCŢIE
Fabricaţie Industrializare

Aprovizionare

Fig.1.2. Ciclul de viaţă al unui produs în întreprindere

Diferite structuri antrenate pe parcursul produsului în întreprindere în vederea realizării sale

încep cu preluarea comenzii de la clienţi. Primul care intervine este Serviciul comercial, care are
următoarele atribuţii:
 efectuarea studiului de piaţă;
 elaborarea caietului de sarcini al produsului;
 estimarea vânzărilor;
 elaborarea programului de producţie;
 stabilirea devizului;
 stabilirea termenelor de fabricaţie;
 organizarea publicităţii şi a promovării produsului;
 organizarea serviciului de mentenanţă.
În urma primirii caietului de sarcini, Serviciul de concepţie constructivă trece la următoarele
activităţi:
 efectuarea studiului şi a concepţiei produsului;
 elaborarea desenelor de concepţie (ante-proiect) şi a desenelor de definiţie (proiect) ale
produsului.
Documentele tehnice primite de către Serviciul tehnologic îi permit să înceapă activităţile de
industrializare ale produsului, efectuând următoarele lucrări:
 analiza fabricaţiei;
 elaborarea ante-proiectului şi a proiectului studiului de fabricaţie;
 elaborarea desenelor semifabricatelor;
 elaborarea fişelor tehnologice şi a planurilor de operaţii.
Al doilea traseu urmat de documentele elaborate de către Serviciul tehnologic trece pe la
Serviciul de planificare – ordonanţare - lansare, în vederea continuării industrializării produsului, şi
anume:
 calcularea necesarului de componente ale produsului;
 elaborarea planului de aprovizionare;
 elaborarea planului de încărcare a posturilor de lucru;
 ordonanţarea fabricaţiei;
  organizarea mijloacelor de producţie;
 stabilirea necesarului de resurse umane;
 lansarea şi urmărirea producţiei.
Produsul conceput şi industrializat urmează a fi realizat în Atelierul de producţie, unde are loc:
 fabricaţia pieselor,
 controlul pieselor fabricate,
 montajul şi încercarea produsului.
Urmărirea producţiei este asigurată de către Serviciul de gestiune a producţiei, care primeşte
datele de la Atelier şi le furnizează Serviciului comercial.
Produsul fabricat este verificat în continuare de către Serviciul control - calitate, al cărui rol este
de a asigura conformitatea produsului. Ajuns în starea sa finală, produsul poate fi ambalat şi stocat în
Magazie, până la livrarea sa către client, efectuată de Serviciul de expediţie.
Pe parcursul creaţiei unui produs, cea mai mare parte a întreprinderilor manufacturiere aplică
încă un demers liniar. Acest demers a fost impus de modul de organizare al întreprinderii şi de fluxul
de informaţii între diferitele servicii. O organizare a întreprinderii pe servicii ataşate activităţilor
ciclului de viaţă al produsului, dotarea lor cu mijloace informatice şi legarea în reţea conduce spre
conceptul de CIM, dar ea rămâne o structură liniară şi secvenţială, care prelungeşte durata de
producţie, de la perceperea necesităţii şi prelucrarea comenzii până la livrarea produsului.
Această viziune tradiţională, provenind de la Taylor, este calificată, în general, ca secvenţială,
ţinând cont de declanşarea cronologică a activităţilor. Această viziune tradiţională are totuşi meritul de
a defini o ordine necesară în parcurgerea ciclului de viaţă al unui produs, a proceselor sale, precum şi
stabilirea clară a responsabilităţilor. Diviziunea muncii între diferite servicii, cât şi în interiorul
acestora, determină o specializare îngustă a personalului şi preocuparea după criteriul sarcinilor de
îndeplinit. Astfel, fiecare grup se închide în propria sa idee asupra produsului, în cultura şi limbajul
său de comunicare. Specialiştii de la marketing nu au aceeaşi viziune asupra produsului ca şi
specialiştii în tehnologie, din atelier sau cei de la mentenanţă.
La această problemă de fragmentare a activităţilor se adaugă o problemă de conjunctură:
contextul economic instabil şi nesigur. Firmele activează pe o micropieţe extrem de schimbătoare, care
pot să se deschidă şi să se închidă în interval de timp foarte scurt.
Pentru o întreprindere dornică să păstreze sau să câştige segmente de piaţă, o soluţie posibilă o
constituie „spargerea” demersului liniar şi secvenţial, de la concepţie până la producţie, încercându-se
desfăşurarea în paralel a unor activităţi ale ciclului de viaţă, ceea ce ar aduce un câştig de timp şi ar
reduce termenele de lansare şi distribuire a produsului (Figura 1.3).

NEVOI DEZVOLTARE PRODUCŢIE

Studiu de Studiu de
Concepţie Proiectare Industriali- Aprovizio- Fabricaţie Control
piaţă fezabilitate zare nare

Câştig de timp
NEVOI
DEZVOLTARE PRODUCŢIE

Studiu de Studiu de
piaţă fezabilitate
Concepţie
Proiectare
Industrializare
Aprovizionare
Fabricaţie,
Autocontrol

Fig. 1.3. Câştigul de timp determinat de demersul simultan

În consecinţă, liniarităţii funcţionării secvenţiale i se opun în prezent diferite modele de

inginerie simultană, care permit a obţine, dacă nu simultaneitatea unor activităţi, cel puţin
suprapunerea lor parţială. Să luăm exemplul activităţilor realizate în mod secvenţial, repartizate în trei
etape. Se poate imagina realizarea unei suprapuneri a activităţilor, făcând să dispară, în primul rând,
frontierele celor trei etape. Astfel, când o activitate ajunge să dispună de suficiente informaţii, ea va
putea începe înainte de încheierea activităţii precedente.
În cadrul ciclului de viaţă al unui produs, etapele de analiză a necesităţii şi de dezvoltare sunt
cele a căror responsabilitate este foarte importantă, cu consecinţe asupra costurilor, calităţii şi
termenilor de realizare. Costurile angajate şi cheltuielile reale cumulate pe întregul ciclu de viaţă al
produsului sunt prezentate în figura 1.4. Sub aspectul cheltuielilor, în raport cu demersul secvenţial,
curba demersului simultan se apropie sensibil de curba costurilor angajate, ceea ce permite urmărirea
în timp real a consecinţelor financiare a deciziilor luate pe parcursul proiectului.

Costuri,
în %
100
Costuri
angajate

Cheltuieli
reale
cumulate secvenţial
50

simultan

0 În
Studiu Studiu de Timp
Concepţie Industrializare garanţie
de fezabilitate
piaţă
DEZVOLTARE PRODUCŢIE UTILIZARE
Fig. 1.4. Costuri angajate şi cheltuieli reale cumulate.

Punerea în aplicare a unei organizări de lucru în paralel nu rezolvă totuşi absolut toate
aspectele. Una dintre dificultăţi este legată de probleme umane. Pentru a facilita această restructurare,
o soluţie constă în regruparea fizică a participanţilor la proiect în acelaşi spaţiu, ceea ce nu este deloc
simplu deoarece intervin în mod frecvent probleme de comunicare între diferitele profesii. Spre
exemplu, o aripă de automobil va fi analizată astfel:
 în funcţie în modul în care reflectă lumina, da către designer;
 prin deformaţia maximă suferită de tablă în timpul ambutisării, de către inginerul
mecanic;
 prin traiectoria efectuată de sculă pentru obţinerea formei matriţei la toleranţele
precise, de către tehnolog.
În toate aceste cazuri este vorba însă despre aceeaşi formă, care poate fi definită geometric
prin carourile lui Bezier. Găsirea unui limbaj comun, care să permită tuturor urmărirea evoluţiei
proiectului în timp real constituie cazul ideal. Soluţia practică o constituie punerea diferitor servicii să
lucreze în acelaşi timp asupra aceluiaşi proiect. Aceasta are ca efect posibilitatea de concepere şi
fabricare a produsului în mod integrat.
Deosebirea faţă de organizarea secvenţială este constituirea de echipe de proiect
multidisciplinare, care regrupează diferiţii specialişti care intervin de-a lungul ciclului de viaţă al
proiectului. Aceste echipe lucrează conform principiului ingineriei simultane. Ideea constă în a ajunge
la o soluţie cvasioptimală în minimum de timp, culegând opiniile diverse şi variate ale acestor
specialişti încă din faza de concepţie, determinând participarea întregii întreprinderi şi înţelegând rolul
diferitelor servicii.
Aceste echipe permit catalizarea inovaţiei, asigurând un nivel de calitate adecvat exigenţelor
pieţei. În sfârşit, faptul de a lucra în echipă dinamizează sensul responsabilităţilor fiecăruia, rezultând
o motivaţie sporită. Acest sentiment de responsabilitate este întărit de descentralizarea şi restructurarea
funcţiilor fiecăruia, calea ierarhică tradiţională fiind desfiinţată.
Buna funcţionare a unei organizări de tip inginerie simultană rezidă în alegerea şi
implementarea echipelor de proiect. Regrupând competenţe pluridisciplinare, ele sunt conduse de către
directori de proiect care au o responsabilitate transversală în cadrul întreprinderii. Se trece deci de la o
întreprindere structurată pe funcţii şi sarcini, la o întreprindere care se organizează în jurul unui
produs, dezvoltat sub forma unui proiect născut dintr-o necesitate exprimată de client. Acest proiect
este încredinţat unui şef de proiect, care coordonează trei echipe de circa 10-12 persoane, fiecare
regrupând mai multe grupe de meserii:
- prima echipă, cea de studiu, constă din specialiştii în marketing, proiectare, tehnologie,
producţie, logistică, aprovizionare, calitate are ca misiune fixarea obiectivelor, validarea caietului de
sarcini, definirea în linii mari a produsului şi de a face o primă estimare a costurilor;
- a doua echipă, cea de concepţie, reprezentată de inginerii de proiectare, tehnologie,
mentenanţă, calitate, traduce specificaţiile caietului de sarcini în soluţii tehnologice, ţinând cont de
procesele de fabricaţie şi mijloacele de producţie ale întreprinderii;
- a treia echipă, echipă de realizare a produsului industrializează desenele, procesele de
logistică. Această echipă, regrupând specialiştii de proiectare, tehnologie şi logistică, gestiune de
producţie şi calitate, realizează desenele de detalii, concepe procesele de prelucrare, desenele utilajelor
şi dispozitivelor speciale, şi asistată la realizarea produsului.
Crearea unei structuri de date comună, interactivă, bazată pe punerea în reţea a mijloacelor
specializate, garantează coerenţa fluxului de informaţii, indispensabil unui demers de inginerie
simultană. Această bază de date conţine ansamblul informaţiilor relative la produs şi trebuie să fie o
bază de date dinamică, evoluând în acelaşi timp cu actul de concepţie.
Pentru a ajunge la o concepţie integrată, etapa următoare constă în realizarea integrării
cunoştinţelor şi constituirea modelelor de produs, care detaliază funcţiile îndeplinite, fazele ciclului de
viaţă ale produsului virtual, fabricaţia, mentenanţa şi reciclarea sa.

1.2. CICLUL DE VIAŢĂ AL PRODUSULUI

În condiţiile în care intensificarea proceselor de producere, creşterea eficacităţii şi calităţii
producţiei dictează cerinţele obiectivelor de construcţie a maşinilor-unelte, este imposibilă o înzestrate
dinamică şi nouă din punct de vedere tehnic al maşinilor-unelte, fără valorificări în procesul de
concepţie a acestora pe baza proiectării automatizate. Proiectarea echipamentului de produse noi
reprezintă un proces complex şi îndelungat, în faza de început a căruia sunt stabilite caracteristicile
tehnice ale întregului obiect, precum şi a părţilor lui componente, a suprafeţei de lucru pe care o
ocupă, numărul şi calificarea personalului care îi asigură funcţionarea, etc.
Ciclul de viaţă al unui produs sau al unui sistem tehnic constă din patru etape de bază:
elaborare, deplasare / transferare, exploatare şi reciclare. În concepţia modernă, pentru o maşină-
unealtă, trebuie prevăzută, în mod obligatoriu, şi faza de refabricare. Refabricarea presupune
reintroducerea în fabricaţie, în principal, a elementelor de structură, cu modificări constructive
minime. Acest deziderat se poate realiza numai printr-o concepţie iniţială corespunzătoare. Se
desprinde concluzia că în atingerea variantei optime în concepţia elementelor de structură trebuie
rezolvate problemele de proiectare, de fabricaţie, exploatare şi refabricare printr-o abordare metodică
şi sistemică a legăturilor şi interacţiunilor dintre aceste perioade ale vieţii acestor elemente
constructive, aşa cum se prezintă în figura 1.5. Numai în acest mod se pot stabili relaţiile necesare
pentru conceperea unei produse, care să răspundă cât mai bine posibil scopului său.
Pentru realizarea cu succes a fiecărei etape anterior menţionate este necesară existenţa a cinci
factori:
 factor operaţional (proiectant, inginer - tehnolog, muncitor, etc.) sau un grup de executanţi
participanţi la procesul de proiectare/concepţie, realizare, furnizare, exploatare şi reciclare a
produsului;
 sistem tehnic (echipament, tehnică de calcul, de transport, etc.) care contribuie la realizarea
proceselor;
 fond informaţional;
 mijloace şi sisteme de administrare şi control al procesului (coordonarea activităţilor
executanţilor, a procesului de planificare, a aprovizionării tehnico – materiale, etc.);
 condiţii de mediu înconjurător adecvate (temperatură, iluminat, etc.).
Cererea clientului constituie, pentru proiectant, sursa de informare de bază în faza de început a
procesului de proiectare / concepţie. De calitatea şi volumul informaţiei pe care o prezintă clientul prin
cererea sa depinde procesul de luare a deciziilor de proiectare. Informaţia care se conţine în cererea
clientului reflectă cerinţele lui atât faţă de procesul de construcţie a maşinii-unelte în totalitate, cât şi
faţă de anumite nuanţe particulare ale acestuia. În faza de concepţie această informaţie este precizată,
completată şi transformată în documentaţie.

Cererea Procesul de proiectare Elaborarea procesului

clientului tehnologic
I
Procesul de fabricare

Împachetarea Livrarea spre client II

Montarea Exploatarea
III

Casare Demontare

IV
I
Refabricare

I – Etapa de elaborare, II – Etapa de deplasare,

III – Etapa de exploatare, IV – Etapa de lichidare şi refabricare.

Fig. 1.5. Ciclul de viaţă al unui produs tehnic.

Cea mai complicată etapă în realizarea unui produs este faza de proiectare (Fig. 1.6.) şi de
fabricare. Îndeplinirea lor solicită din partea constructorului din acest domeniu multă experienţă,
competenţă, intuiţie practică şi rigurozitate tehnologică.
Totul este posibil apelând la instrumentele informatice moderne, care facilitează substanţial
realizarea unui produs, prefigurând toate etapele vieţii acestuia, de la concepţie până la încercarea
exploatării sale. Astăzi există programe deosebit de performante utilizate pentru asistarea proiectării,
simulării fabricaţiei, făcând posibilă evaluarea eficienţei lansării în fabricaţie a unui produs încă în
faza lansării ideii concepţiei acestuia.

Cererea Sarcina de proiectare Propunerea tehnică

clientului

Proiectare Proiect schiţă

Simulare Elaborarea desenelor Elaborarea

de execuţie procesului
tehnologic

Fig. 1.6 Schema desfăşurată a procesului de proiectare

 U
Utilizarea ceelor mai modderne programme de optim
mizare, de simmulare a com
mportării în exploatare
a produssului, de prooiectare a su
ub-ansamblurrilor acestuia (CATIA, PROP – Engiineer, Cosm mos, Solid
Works, A
ANSYS, etc..) a determin nat obţinerea unor produsse cu perform
manţe deosebbit de ridicatee.

1.3. Inginerria concureenţială

U
Un produs parcurge mai multe faze ppână ajunge la l dispoziţia consumatoruului. Luate îm mpreună,
aceste faaze definesc ciclul de viaţţă al produsuului.
O parte însem n faza de luaare a deciziilor asupra
mnată a costtului produseelor se stabilleşte încă din
duratei cciclului de viaţă
v al produusului (Figurra 1.7.), iar o parte însemmnată a timppului de dezzvoltare a
produsullui depinde de d reconcepţţia acestuia, în dependen nţă de opţiun
nea pentru îm îmbunătăţireaa calităţii
sale sau reducerea coostului de fabbricaţie a aceestui produs.
C
Costul proddusului, timp pul de realiizare, calitattea reprezinttă factorii-chheie care trebbuie luaţi
în consiideraţie în dezvoltarea
d noilor produduse. De celle mai deseori reconceppţia este inevitabilă,
deoarecee inginerul proiectant
p poosedă cunoşttinţe, experieenţă şi capaccităţi limitatee pentru surp prinderea
tuturor aaspectelor proodusului în procesul
p de pproiectare.
Paradigmaa proceselorr de fabricaaţie contemp porană se reeferă la fapptul că o creştere a
capacităţţilor de prodducţie şi de dezvoltare a produselorr reprezintă procese bazzate pe întreeprindere.
Aceste aactivităţi ingginereşti bazzate pe întreeprindere su unt activităţii inginereştii tipice caree nu sunt
limitate sau restricţiionate de lo ocalizarea inndivizilor saau a organizzaţiilor. Moddelele inform maţionale
permit o circulaţie a informaţiei indiferent
i dee localizarea responsabilillor în domenniu.

70%
100%
90%
80%
70%
60%
50% 15% 15%
40%
30%
20%
10%
0%
De
eciziile luateD
Deciziile luateDeciziile
D luatee
în timpul în timpul în timpul
concepţiei
c producerii vânzărilor şi
produsului
p distribuţiei
Fiig. 1.7. Costurrile procentuaale privind decciziile luate assupra produsul
ului

A
Activităţile inginereşti
i trradiţionale înncep în mom
mentul în caree inginerul prroiectant prim
meşte, de
la analiştti sau de la innginerul respponsabil de vvânzări, cerin
nţele faţă de un anumit prrodus (Figurra 1.8.).
 Activităţile inginereşti tradiţionale
Inginer de Vânzări şi
vânzări marketing

Cerinţele Cost
consumătorului Specificaţiile Materie primă, optimal
detaliate ale piese,
Inginer produsului Inginer cerinţe tehnice Inginer de
proiectant tehnolog producţie

Elemente Cost
netehnologice supraestimat

Proces tehnologic scump Produs scump

Fig.1.8. Abordarea tradiţională a activităţilor inginereşti

Inginerul proiectant traduce aceste cerinţe, prin specificaţiile inginereşti, în forma modelului
de produs şi le transmite ulterior inginerului tehnolog. Inginerul tehnolog evaluează eventualul proces
de fabricaţie al produsului şi furnizează inginerului proiectant un feed-back cu referiri, în special,
asupra fezabilităţii procesului de fabricaţie. Cerinţele procesului sunt înaintate ulterior inginerului
responsabil de producţie care estimează, în baza calculelor şi / sau a simulărilor, costul total.
Din cauza caracterului secvenţial al abordării tradiţionale a ciclului de viaţă al produsului, o
parte semnificativă a timpului de reproiectare este pierdută, deoarece diferite departamente comunică
numai în situaţiile când munca lor se intersectează. Drept urmare, activităţile de inginerie tradiţionale
reprezintă un proces „consumator de timp” care produce produse non-optimale.
Acest tip de activităţi, specifice erei producţiei de masă, se datorează unui lung ciclu de viaţă a
produsului şi caracterului stabil al pieţei produselor, precum şi faptului că inginerii şi tehnologii nu
erau separaţi geografic, deoarece producătorii de masă au încercat să impună verticalitate în controlul
produselor, a producţiei şi a costurilor aferente acestora. Astăzi activităţile secvenţiale sunt ineficiente,
mai ales odată cu dezvoltarea activităţilor bazate pe ingineria concurenţială.

Activităţi bazate pe ingineria concurenţială

Activităţile ingineriei concurenţiale sau simultane reprezintă procese de dezvoltare a

produsului mult mai eficiente decât activităţile tradiţionale, realizate de către multe organizaţii.
Premiza principală a acestei metode, relativ noi, de inginerie concurenţială este integrarea proceselor
de proiectare, dezvoltare şi fabricaţie a produsului. Ingineria concurenţială se bazează pe metode
întemeiate, instrumente eficiente şi pe o echipă de ingineri dedicaţi muncii lor. Ingineria concurenţială
solicită o integrare a variatelor activităţi inginereşti în fazele de concepţie, dezvoltare şi fabricaţie a
produsului, realizate de o manieră paralelă, nu secvenţială.
Avantajul implicării concurenţiale în concepţia produsului o constituie acel fapt, că experţii
din domeniile ingineriei, fabricaţiei, marketingului, vânzărilor, ambalării, inspecţiei, serviciilor,
asamblării şi departamentelor de protecţie a mediului vor contribui la îmbunătăţirea conceptului
produsului în baza cunoştinţelor lor comune şi a muncii simultane. Acest fapt caracterizează munca în
echipă, specifică ingineriei concurenţiale [40].
În abordarea tradiţională, odată finalizat proiectul de concepţie, toate departamentele implicate
în realizarea produsului acţionează în baza acestui proiect. Deseori echipa de proiectanţi nu are
cunoştinţe şi experienţa necesară pentru conceperea unui produs funcţional, de calitate înaltă şi nivel
de fabricaţie corespunzător. Un nivel insuficient al concepţiei implică în mod automat un grad scăzut
al procesului de fabricaţie. De exemplu: departamentul de fabricaţie are o piesă dificil sau chiar
imposibil de realizat din cauza unor erori de proiectare. Deseori departamentul de fabricaţie contribuie
cu modificări în proiectul original, precum schimbarea toleranţelor piesei, modificarea numărului de
piese din proiect, etc. Totodată, aceste modificări nu pot fi comunicate celorlalţi actori implicaţi în
realizarea produsului respectiv sau sunt comunicate prea târziu. Ca rezultat, modelul tradiţional este
foarte vulnerabil în faţa unor erori de producţie.
Abordarea concurenţială operează, încă în faza de concepţie, cu costuri estimate şi costuri
teoretice. Realizarea produsului începe numai atunci, când în urma comparării acestor două tipuri de
costuri, costul estimat este mai mic sau egal cu costul teoretic. Acest principiu de proiectare este
esenţial pentru a asigura competitivitate produsului pe piaţă.
Activităţile inginereşti concurenţiale sunt ilustrate în figura 1.9.
Interfeţele dintre fiecare activitate inginerească definesc posibilitatea de fabricare a
produsului, capacitatea de producţie şi performanţă a producţiei. Spre deosebire de abordarea
tradiţională a activităţilor inginereşti (activităţi secvenţiale), toate activităţile bazate pe ingineria
integrată sunt centrate în jurul unui „depozit” de informaţie unic.

CAD CAPP
analiza modelului detalierea

Informaţie pentru/despre:
concepţie, fabricaţie,
resurse, statut professional,
planificarea procesului de
fabricaţie, costul de
materiale

On-line SFCS

Fig. 1.9. Abordarea conceptului de inginerie concurenţială.

Facilităţile de fabricaţie erau văzute în trecut ca bazate pe caracteristicile produsului. Astfel,

o piesă de echipament nouă, cu caracteristici semnificativ noi, nu putea fi produsă prin facilităţile
existente la moment. Costul noului echipament era justificat prin volumul înalt al producţiei finale. În
prezent, când caracteristicile produsului sunt specificate de către client, produsele sunt fabricate cu
facilităţi de producţie flexibile. Din acest motiv inginerii trebuie să găsească o modalitate de a produce
produse bazate pe piesele existente ale utilajului. De exemplu, dacă inginerul de produs are nevoie de
o consolă care nu poate fi fixată de către dispozitivul de fixare existent, atunci inginerii tehnologi şi de
producţie din mediul ingineresc concurenţial vor utiliza costul şi volumul pentru a decide dacă consola
va fi produsă în interiorul acestei întreprinderi, cu dispozitive de fixare noi sau dacă se va apela la alte
surse de fabricaţie, exterioare întreprinderii. Dacă produsul va fi fabricat în interior, atunci activităţile
ingineriei concurenţiale încep din nou cu etapele care vizează concepţia, produsul şi producţia,
evaluate ca eficiente din punct de vedere al costului.
Ingineria bazată pe întreprindere se orientează spre activităţi bazate pe mai multe
întreprinderi (multi-level based activities), astfel încât ingineria concurenţială necesită a fi aplicată la
scară mai largă decât numai la nivelul producţiei interioare (în cadrul unei singure întreprinderi).
Resursele umane (actorii inteligenţi) contribuie la integrarea şi analiza interacţiunilor produs / proces,
proces / producţie, produs / producţie.

Activităţi inginereşti integrate bazate pe întreprindere

Conceptele care definesc integrarea, pot fi clasificate în 3 categorii, după cum urmează:
1. Integrare informaţională, care se referă la CAD, CAPP, CAM, CIM.. Scopul integrării
informaţionale este de a elabora modele informaţionale funcţionale, care ar permite o
distribuţie a informaţiei la nivelul întregii întreprinderi, facilitând astfel interacţiunile dintre
activităţile bazate pe întreprindere. De exemplu, inginerii de produs utilizează informaţia
pentru a interacţiona cu inginerii tehnologi. Calitatea acestor interacţiuni va determina
eficienţa întreprinderii.
 2. Integrarea la nivelul structurii organizaţionale, care reprezintă o implementare a
conceptelor „muncii în echipă” precum echipa ingineriei simultane, echipa ingineriei
concurente sau echipa dezvoltării integrate a produsului şi proceselor. Procesul de integrare la
nivelul structurii organizaţionale se confruntă, de obicei, cu bariere culturale, specifice, atât la
nivelul intern, cât şi extern al întreprinderii. Astfel, întreprinderea este nevoită să răspundă
unor situaţii imprevizibile, angajând un nou inginer proiectant. E posibil ca acest nou angajat
să nu realizeze condiţiile şi cerinţele inginereşti în cazul apariţiei unor situaţii critice. Drept
urmare, integrarea informaţională este necesară pentru a completa activităţile inginereşti
integrate bazate pe întreprindere.
3. Integrarea la nivelul procedeelor, reprezentând utilizarea tehnologiilor ingineriei
concurenţiale, precum Quality Function Deployment, metoda Hitachi Assembly Evaluation,
metoda Taguchi, concepţia robustă, abordările axiomatice etc.

Modele informaţionale funcţionale

Instrumentele de proiectare colaborativă integrează activităţile inginereşti într-un sistem
software şi o bază de date unică. Există cazuri când integrarea eşuează. Ca rezultat, inginerul
proiectant, în încercarea de a evalua alternativele de concepţie a produsului, deseori nu are un
instrument complet pentru obţinerea estimărilor de cost ale produsului, înainte de a obţine o concepţie
totală şi detaliată a produsului.
Sistemele flexibile de fabricaţie sunt concepute pentru activităţi înalt interactive. Planificarea
procesului de producţie şi controlul pot juca un rol important în reducerea costului. Încorporarea
activităţilor de producţie în evaluarea procesului de proiectare poate preveni subestimarea sau
supraestimarea capacităţilor de producţie de către inginerii proiectanţi.
Utilizarea modelelor informaţionale este critică pentru succesul integrării activităţilor
inginereşti. Modelul informaţional propus constă din:
1. Modelul de produs – descrie detaliat cerinţele faţă de concepţie;
2. Modelul de proces – descrie procedeele necesare pentru a produce produsul descris de
modelul de produs;
3. Modelul resurselor de fabricaţie – descrie toate resursele care sunt direcţionate pentru
producere;
4. Modelul de control al procesului de fabricaţie – reprezintă conexiunea fizică dintre resurse,
planificarea on-line a procesului de fabricaţie şi regulile de luare a deciziilor de control
(sisteme de calcul al costului şi informaţiile referitoare la achiziţii).

1.4. PROIECTAREA MAŞINILOR ŞI ECHIPAMENTELOR COMPUSE DIN ELEMENTE

MODULARE
1.4.1. Avantajele şi dezavantajele sistemelor compuse din elemente modulare
Sistemele modulare prezintă următoarele avantaje:
 Documentaţia existentă pentru planificarea proiectării şi realizării produselor face posibilă
încercarea şi verificarea prin simulare, pentru toate variantele existente, ceea ce determină o
reducere a costurilor în adoptarea variantei optime;
 Facilitează şi simplifică conceperea ansamblurilor pentru cererile speciale;
 Este posibilă combinarea cu non-module;
 Termen de livrare mai mic;
 Execuţia ordinelor de către departamentele de proiectare şi producţie poate fi scurtată prin
producerea în paralel a modulelor;
 Utilizarea calculatorului de la faza de concepţie până la faza de producţie;
 Subdivizare corespunzătoare a ansamblurilor ce determină tehnologia de obţinere a produselor
modulare poate fi aplicată cu succes la diferite etape de dezvoltare a produsului; De exemplu,
la planificarea produsului, la pregătirea desenelor şi listelor de componente, în activitatea de
asamblare şi de marketing;
 Posibilităţi de reconfigurare a ansamblurilor şi mentenanţă;
 Posibilitatea de schimbare a funcţionalităţii şi creşterea domeniilor de reglare;
 Eliminarea totală a variantelor neperformante, datorită scenariilor de simulare.
 Dezavantajele acestui concept sunt:
 Adaptarea la cerinţele speciale ale consumatorilor nu este uşor de realizat atât timp cât
aceştia apar cu concepţie proprie;
 Produsele se pot schimba la intervale lungi de timp, deoarece orice schimbare presupune
anumite cheltuieli suplimentare;
 Caracteristicile tehnice şi forma sunt foarte mult influenţate de forma estetică a modulelor,
astfel încât fiecare modul trebuie sa aibă o estetică proprie;
 Creşte efortul depus în asamblarea modulelor;
 De multe ori interesele utilizatorului nu coincid cu cele ale producătorului, astfel încât
stabilirea unui sistem modular optim poate fi foarte dificilă;
 Combinaţiile care cer utilizarea unor module specifice pot deveni costisitoare;
 Cerinţele speciale nu pot fi întotdeauna satisfăcute foarte uşor;
 Anumite caracteristici de calitate pot fi mai puţin satisfăcătoare dacă greutatea şi structura
carcaselor sistemelor modulare sunt de multe ori mai mari decât cele ale produselor
dedicate.
Experienţa arată că producerea ansamblurilor modularizate reduce, în general, costurile
suplimentare (inclusiv costurile administrative), dar uneori conduce la creşterea costului materialelor,
deoarece cresc volumul şi greutatea.
Pentru a fi eficientă, proiectarea asistată de calculator trebuie să răspundă principiului
continuităţii din faza de elaborare a concepţiei până în faza de elaborare şi organizare a documentaţiei.
Automatizarea activităţilor de construcţie în fazele de început ale procesului de proiectare are
specificul său. Analiza experienţelor de proiectare cu ajutorul sistemelor CAD / CAM, precum şi a
experienţei firmelor europene, lideri în construcţia de produse, a arătat că utilizarea sistemelor de
proiectare automatizată contribuie cel mai mult la creşterea productivităţii, eficacităţii şi eficienţei
muncii proiectantului, în primul rând, în cazul proiectării conceptuale a familiilor de produse şi în al
doilea rând, în fazele incipiente de concepţie, când sunt oferite cele mai multe variante de proiectare.
În cele ce urmează vor fi analizate aspectele de proiectare asistată de calculator a maşinilor-
unelte în fazele incipiente: specificul formării datelor iniţiale şi elaborării concepţiei de proiectare;
posibilitatea de aplicare a principiului proiectării modulare şi a unificării.
Fără utilizarea calculatorului datele iniţiale pentru proiectare sunt practic imposibil de
prelucrat şi structurat.
Baza pentru formarea datelor iniţiale este constituită din următoarele elemente:
 analiza comparativă a caracteristicilor şi parametrilor unui mare număr de produse de genul celor
care se proiectează;
 conjunctura pieţei de desfacere;
 evaluarea capacităţilor reale ale întreprinderii producătoare (de exemplu, de produse);
 evaluarea pieţei de subansambluri.
În aceste condiţii se impune necesitatea de a avea baze de date ce se completează în continuu.
Bazele de date pot fi prezentate în diferite moduri: tabele de date cu caracteristici şi date tehnice,
informaţie grafică (de exemplu, prezentarea grafică a componentelor deja cunoscute) etc.
Trebuie menţionat că evaluările conjuncturii pieţei presupune iminenţa subiectivismului.
Subiectivismul poate fi redus la minim printr-un nivel ridicat al calificării colaboratorilor care se
ocupă de analiză. Dar pentru o asemenea evaluare există şi indicatori obiectivi. Dintre aceştia, preţul şi
capacitatea de muncă reprezintă indicatorii de bază, deoarece garantează, într-o anumită măsură,
vânzarea maşinilor-unelte.
Conceptul de proiectare începe a fi elaborat după ce sunt formulate datele iniţiale şi sunt
determinate priorităţile de baza ale produsului. De elaborarea concepţiei se ocupă un grup mic de
persoane (3-5 oameni) înalt calificate. Lucrul acestei echipe se bazează pe utilizarea activă a tehnicii
de calcul şi a bazelor de date acumulate, referitoare la produse şi componentele lor (de exemplu, linii
de prelucrare compuse din produse polifuncţionale).
În urma finalizării fazei de proiectare se poate obţine, dacă nu construcţia maşinii-unelte,
atunci cel puţin componentele generale ale ei şi se pot determina tipo-dimensiunile, utilizând
componente, ansambluri şi subansambluri deja existente, etc. Grupul de proiectanţi trebuie să posede
toate metodele moderne de calcul, să dispună de toată informaţia necesară (inclusiv utilizarea noilor
materiale) şi să caute noi construcţii, luând în considerare rezultatele optimizării structurale şi
parametrice şi ale celor mai recente realizări în construcţia de produse.
 Toate proiectările conceptuale sunt realizate tocmai de către acest grup. Productivitatea unor
asemenea grupuri este foarte înaltă şi poate ajunge până la 150 de modele de produse pe an, folosind
pe larg proiectarea CAD/CAM. În figura 1.10 se prezintă maşinile care se pot obţine pe baza unui
strung multifuncţional.
Activitatea grupului de proiectanţi atinge niveluri maxime de eficienţă în cazul proiectării unei
familii de produse. În familia de produse proiectate au fost realizate la maxim principiul proiectării
modularizate şi principiul unificării.
Principiul modularizării se bazează pe utilizarea tehnicii de calcul şi este folosit când deja
există o viziune clară asupra structurii familiei de produse în curs de proiectare. Aplicarea principiului
modularizării în procesul de concepţie a unei singure produse nu este eficientă, deşi este posibilă, dacă
maşina-unealtă se încadrează organic în familia de produse proiectate anterior.
Numai în cazurile de elaborare a unei familii de produse, utilizând nomenclaturi restrânse
pentru subansambluri, subansamblurile pot fi considerate module. Modulele pot fi uşor de clasificat în
module de producere, tehnologice şi de construcţie.
La categoria maşinilor-unelte de producere se referă modulele (ansamblul arborelui principal,
batiuri, montanţi) utilizate fără careva modificări a maşinilor-unelte cu diverse destinaţii.
Modulele tehnologice diferă în special prin tehnologia de producere şi prin modificări
constructive neînsemnate, care se referă, de regulă, la locurile lor de fixare (de exemplu, suport de
dreapta – stânga, suport de sus – jos, arborele principal de stânga – dreapta, etc.).
Modulele de construcţie se deosebesc substanţial prin caracteristicile lor, având însă
similarităţi, fie din punct de vedere al construcţiei şi dimensiunilor lor (de exemplu, ansamblele
arborelui principal de diferite dimensiuni), fie din punct de vedere al realizării lor prin intermediul
elementelor de asamblare (de exemplu, cutia de avans pentru mişcarea transversală sau longitudinală).
Sistemele de proiectare automatizate moderne permit obţinerea cu uşurinţă, cu pierderi
minimale de timp şi muncă, a desenelor tehnice ale modulelor tehnologice, cum ar fi, spre exemplu,
modulele modificate (în particular, subansamblurile simetrice).
În urma analizei minuţioase a modulelor şi luării deciziilor referitoare la subansambluri,
sisteme şi agregate ale familiei aflate în proces de proiectare (CAD / CAM permite revizuirea detaliată
a tuturor variantelor), elaborările de proiecte aflate la nivel de concepţie sunt distribuite pe grupe,
preocupate de maşinile-unelte cu destinaţie diferită (sau de maşinile-unelte cu diverse tipuri de
asamblare) şi de subansamblurile şi sistemele de produse concrete. Grupurile acţionează în baza unei
singure concepţii, folosindu-se de fişiere şi baze de date comune.
Unificarea presupune utilizarea pieselor (standard şi unicat) şi a unităţilor de asamblare
(ansambluri, subansambluri, agregate) în procesul de proiectare a familiilor unificate. După cum arată
experienţa, nu este recomandabilă utilizarea pieselor tipizate în procesul de proiectare automatizată.
Este mult mai eficient să posezi un număr cât mai mare de „macrouri” (adică blocuri de comandă,
care descriu elemente de construcţie de acelaşi tip, care diferă doar ca dimensiuni, de exemplu: canale
de pană, şuruburi, etc.) şi o acoperire mare în bazele de date, referitoare la modificările de
subansambluri şi subansambluri unificate, fapt care permite evitarea unei diviziuni exagerate, inutile a
lucrărilor de proiectare şi contribuie la creşterea calităţii procesului de concepţie. Informaţia referitoare
la elementele unificate, subansambluri şi sisteme trebuie păstrată în formă sistematizată în microfişe
sau în partea grafică a sistemului CAD / CAM.
Eficienţa procesului automatizat de proiectare este condiţionată de simplitatea trecerii de la elaborarea
unui proiect (schiţă la detaliere), de faptul că existenţa desenelor de ansamblu nu este obligatorie, de
uşurinţa în realizarea corecturilor (cu excepţia unui număr mare de erori), de reducerea bruscă a
volumului de activităţi de rutină, de trecerea la sisteme automatizate de proiectare, etc. În aceste
condiţii, este necesară existenţa unui sistem de marcare a pieselor, precum şi a unei forme specifice de
documentaţie.
Rezultatele proiectării cu ajutorul sistemelor CAD/CAM confirmă utilitatea şi oportunitatea
activităţilor de proiectare automatizată începând chiar din fazele incipiente ale procesului de concepţie.

2. Conceptie integrata
In prezent prin conceptie integrata nu se intelege numai modelarea unui produs si a proceselor
tehnologice ce concura la obtinerea acestuia, ci modelarea si simularea unor medii similarea celor in
care acesta va functiona. Se considera patru mari directii in conceptia integrata, indiferent de natura
produsului proiectat: Modelare produs, Modelare/simulare mediu tehnologic, Modelare/simulare
mediu de lucru, Prezentare produs. Practic tendintele actuale sunt de a crea produse virtuale simulate si
verificate in medii virtuale realizandu-se astfel economii subtantiale care in mod traditional nu pot fi
evitate in faza de conceptie si realizare. Un alt mare avantaj il constituie diminuarea timpului necesar
realizarii produsului respectiv.
 MODELARE Prezentare
Conceptie/Modelare/ Conceptie/Modelare/ Proiectare Modelare mediu de
Proiectare mediu tehnologic functionare
 Schita Alegere si modelare porces tehnologic Modelare mediu functional
 Model tridimensional de prelucrare (CAM) Modelare mediu in functie de
 Modelare piese Modelare mediu tehnologic operatorul uman
 Conceptie/Modelare  Definire operator uman
componente
dispozitive care lucreaza cu
 Modelare  Alegere/Conceptie/Modelare produsul
ansamblu masini unelte/centre de  Definire pozitie,miscari,
 Model bidimensional prelucrare etc etc
 Desen ansamblu  Conceptie/modelare linii de  Prezentare din
 Desene executie fabricatie punct de
 Conceptie/modelare sisteme vedere al
flexibile de fabricatie functionarii
 Implementare operator uman  Prezentare
artistica
 Prezentare
comerciala
SIMULARE  Prezentare
 Simulare functionala  Simulare proces tehnologic  Simulare functionare in combinata
 Simulare cinematica  Simulare flux tehnologic mediu de lucru
 Simulare asamblare  Simulare operator uman  Simulare operator uman
(utilizator)
dezasamblare
OPTIMIZARE
 Optimizare functionala  Optimizare proces tehnologic  Optimizare functionala
 Optimizare cinematica  Optimizare flux productie  Optimizare ergonomica
 Optimizare asamblare/  Optimizare activitatii operator uman
dezasamblare
 Optimizare mecanica

CONCEPTIE TOTALA  PRODUS VIRTUAL
INTEGRATA PE 
MEDII TEHNOLOGICE VIRTUALE 
CALCULATOR 
REALITATE VIRTUALA          
TEHNOLOGICA
 M
Modelare
IIn conceptiaa integrata in
n domeniul iingineriei mecanice prin
n modelare sse intelege conceptia
c
din puncct de vederee geometric si tehnologiic a diferitellor entitati tehnice care concura la definirea
produsellor si sistemeelor tehnolog gice.
IIn modelareaa unui sistem
m tehnologic se desprind trei
t mari direectii si anum
me.
P
Prima directtie CONCE EPTIE/MOD DELARE/PR ROIECTAR RE reprezintta etapa in care
c sunt
realizatee modelele tridimension nale pentru diverse pieese sau ansamble. Sunt nt utilizate medii
m de
proiectarre avansata de tip CAD (Computeer Aided Design) D care pun la disspozitia utiliizatorului
„uneltelee” necesare modelarii
m „so
olidelor” –Fiigura 2.1.

Annsamblu motorr hidraulic Piesee: capac; corp; piston Ansambblu robot indusstrial
Fig.2.1 : Exemple moodele 3D

IIn conceptiaa integrata practic

p se poorneste de laa simple sch
hite ale pieseelor ce urmeaza a fi
modelatee ca solide. In acest scop mediile dde proiectarre avansata au a dezvoltatt o serie de comenzi
specificee realizarii schitelor
s cu mana liberra grupate su ub forma unor module dedicate. PracticP in
sistemelee de proiectaare de tip CAAD s-a impllementat filo ozofia concep ptie inginereesti. Se pleacca practic
de la o schita facuta cu mana libeera (figura2.22), dupa caree se modificaa din punct dde vedere dim mensional
(figura 22.3) si se gennereaza un model
m 3D peentru piesa respectiva. Urmatorul
U pass consta in generarea
g
deseneloor de executiee noile sistem
me punand laa dispozitia utilizatorului
u i module speecializate in generarea
g
deseneloor 2D pe bazaa modelelor 3D.
NNoile unelte software (CCatia, Proenggineer, UniG Graphics) de proiectare aasistata sun gandite
g si
concepuute pentru a venii in sp prijinul ingiinerului proiiectant in sensul limitaarii timpuluii destinat
desenarii efective inn avantajul timpului
t desstinat concepptie. De asem
meni „unelteele” de vizu ualizare a
modeleloor generate ofera posibillitatea inteleggerii rapide a pieselor desenate.

Fig.2
2.2: Schita faccuta cu mana Fig.2.3
3: Schita consttransa dimenssional Fig.22.4: Desen dee executie
liberaa

O a doua directie co ontsa in C CONCEPTIIA, MODE ELAREA SSI PROIEC CTAREA

MEDIU ULUI TEHN NOLOGIC, care c la randuul sau are dou ua directii bin
ne definite.
IIn conceptiaa integrata nu
n este impportant doar definirea/prroiectarea unnei piese sau u a unui
ansambluu, ci si concceptia integrrata pe calcuulator a proceselor tehn nologice (deggrosare, finissare etc.)
necesaree obtinerii piiesei finale. Acestea sunnt executate pe masini unelte
u cu com manda numeerica prin
operatii specifice dee frezare, strrunjire gauriire etc. In momentul
m acctual exista o serie de programe
p
dedicate exclusiv geenerarii autom manda numerrica specificee diferitelor tipuri de
mate a fisierrelor de com
masini uunelte/centree de prelucrare.Astfel dde programe sunt livratee o data cu masina uneealta. De
asemeni mediile de proiectare avansata
a CA AD/CAM/CA AE au modulle de generar are a fisierelo
or CN in
formate standardizatte (figura 2.6),
2 acesteaa putand fi adaptate usor diferiteloor tipuri de MU/CP.
Utilizareea unor asem menea medii prezinta maarele avantajj ca pun la dispozitia innginerului teehnolog o
varietatee foarte sistem
me cu CN (d de exemplu inn CATIA V5 5R7 pentru operatii
o de freezare si gaurrire exista
posibilitaatea alegeriii chiar a 5 axe ). Au ppredefinite biblioteci
b dee scule cu pparametrii deeja setati
specificee diferitelor tipuri
t de operatii (figura 22.5).

Fig.2.5: Exeemple de sculee predefinite

Un alt mare avantaj con

U nsta in folosiirea modelellor tridimenssionale in prrocesul tehno
ologic, si
realizareea unor simuulari pentru verificarea
v coorectitudinii progranului pentru comaanda numeriica figura
2.6.

Fig.2.6
6: Simulare freezare; program
m comanda nu
umerica

U
Un alt lucrru foarte im mportant in coneptia mediuluim tehn
nologic il rreprezinta modelarea
m
tridimennsionala a linniei de fabricaatie, celula fflexibila etc. Acest lucru implica moddelarea dispoozitivelor,
modelareea masinilor-unelte, cen ntrelor de pprelucrare, liniilor
l de transport,
t trransfer, alim
metare cu
piese/semmifabricate etc
e (Figura 2.7).

Conveeyor CCelula flexibilla de prelucrarre Celula flexiibila de montaaj

Fig.2.7: Exem
mple de modeelare medii teh hnologice
 UUn alt factoor foarte im
mportant de care trebuiee sa se tina cont in moodelarea unu ui mediu
tehnologgic este operratorul uman n care va luucra cu massinile-unelte si dispozitivvele din pro ocesul de
productie.
IIn medii de proiectare
p prrecum CATIIA este pus laa dispozitia utilizatorului
u i un modul special
s de
analiza eergonomica. Acest modu bmodule speccifice(figura 2.8). Astfel exista un
ul are la randdul sau 4 sub
submoduul de „consstructie” a operatoruluii uman – Human Builder; un suubmodul dee editare
dimensioonala si maasurare pentrru operatoruul uman – Human H Measurements E Editor; un modul
m de
analiza a pozitiei – Human
H Postture Analysiss si un modu ul de analizaa a activitatillor – Humann Activity
Analysiss

1 
2 
2

3 
3

a. prezentarre module bb. definire opeerator uman c. modurii definire diverse tipuri
de operatii
Fig. 2.8: definire operator
o uman
n

IIn figura 2.88.c sunt prezentate 3 tipuuri de operattii pe care le poate efectuua un operattor uman.
Pentru ffiecare dintree acestea sun nt definite mmeniuri specifice in caree pot fi setatti parametrii necesari
analizei ( timp de lucru, forta necesara
n etcc). In fereasttra 1 este deefinita operaatia de maniipulare si
depozitaare executataa de om (carrry analysis)). Fereastra doi este desstinata operaatiei de ridiccare (lift-
lower annalysis), iar fereastra
f 3 op
peratiei de im
mpingere (rullla analysis)
IIn figura 2.99 este prezennat un exem mplu de analiiza a unui operator
o umaan care lucreeaza pe o
masina ccu comanda numerica. Sunt S definite miscarile pee care acestaa le executa, se analizeazza pozitia
de lucru, pozitia corppului, si mod dul in care eeste influentaata starea aceestia (oboseaala, pozitie incomoda
i
etc)

1 – masina
m unealtta
2
2 – operator
o umann
3 – fereastra
fe defin
nire miscari

3
Fig.2.9: exem
mplu analiza operator
o uman
n
O treia fazza in conceptia integrrata consta in MODE
ELAREA SSI PROIEC
CTAREA
MEDIU
ULUI DE FUUNCTIONA ARE.
 P
Practic oricee produs in ngineresc si nu numai are a o tinta specifica. O Orice masinaa-unealta,
dispozitiiv, centru dee prelucrare, robot induustrial etc trrebuie impleementa intr-oo linie de productie.
p
Practic eeste necesara si modelarea mediuluui in care prrodusul va functiona.
fu Accest lucru see face in
scopul ooptimizarii fluuxurilor de productie
p in aacelasi timp tinandu-se cont
c si de opeeratorul umaan care va
lucra. M
Modelarea se face cu ajuttorul moduleelor de proieectare si sim mulare cinem matica, precumm si prin
me specializatte in simularrea si optimiizarea fluxurilor de produuctie (ex: Winess). In
folosireaa de porgram
figura 2.10 sunt prezzentate catevaa modele de medii de fun nctionare reaalizate in CA
ATIA.

Fig.2.1 0 Modelare medii

m de preluccrare
IIn figura 2.11 este prezennata modelarrea unui labo orator de cerrcetare. Sunt prezentate posturi
p de
mani, in pozzitiile de lucrru. Modul de dfinire al accestora este similar
proiectarre asistata si operatorii um s cu
cel prezeentat in concceptia mediullui tehnologiic.

Fig.2.11 Moddelare laborato

or de cercetaree
S
Simulare
SSimularea reeprezinta un instrument
i dde analiza avaand drept sco op stabilirea efectelor
schimbarrilor operatee asupra unui sistem existtent, cat si ev valuarea perfformantelor uunor noi sisteeme in
altfel de circumstantee.
SSimularea see defineste caa fiind processul de proiecctare si realizzare ale unui model, ale unui
u
experimeent in scopull intelegerii comportamen
c mului si al evaaluarii unui nnumar mare de
ntului sistem
strategii posibile penntru functionaarea acestuiaa. [1]
IIn domeniul ingineriei mecanice
m simuularea implicca mai multee directii, fieccare avand baze si
principiii total diferitee. Astfel in domeniul
d connceptie unei piese,
p ansammblu se pot exxecuta 3 tipuuri de
simulari:
a. definirrea cuplelor bb. prezentare cuple
c c. sim
mulare
S
Simulare functionala: in n care se deffinesc cuple, forte, tipuri de miscari sii se obtin infformatii
privitoarre la forte de reactii de diiferite tipuri, variatia paraametrilor misscari. In meddii de proiecttare
avansataa precum CA ATIA, ProEng gineer sun deefinite modu ule specifice pentru
p analizze cinematice. In
figura 2.12 este prezeentat un mod del de simulaare pentru un n motor hidraaulic liniar foolosit in consstructia
asinilor uunelte

Fig.2.122 Simulare mo
otor hidraulic liniar
l

S
Simulare mecanica:
m ob
btinerea inforrmatiilor refferitoare la diferite
d tipurii de solicitarri la care
este supuusa o piesa sau un ansam
mblu prin anaaliza cu metoda elementellor finite figuura 2.13.

a. discretizaare b. deformare c. strees mediu

Fig.2.13 Annaliza cu meto
oda elementelor finite

IIn acest scoop mediile de d proiectaree asistata auu module deestinate excluusiv acetor tipuri de
analiza. Dar sun si programe sp pecializate ffoarte putern
nice (ex ANSYS) in carre sunt impllementate
conceptee specifice diiferitelor dom
menii (termicc, mecanic, mecanica
m fluidelor etc)

S
Simulare asamblare/dezasamblaare: verificcarea asam mblarii/dezassamblarii diferitelor
d
componeete. O astfel de simularee se poate reelaliza de la piese
p foarte simple (ex ssurub-piulitaa) pana la
ansamble complexe (centre de prelucrare,
p rooboti industriali), chiar sisteme flexibbile de fabricatie. Un
exempluu este prezenttat in figura 2.14
2 – asambblarea/dezasaamblarea unu ui motor hiddraulic.

a.Motor hidraulic
h b.Asamblaare motor hidrraulic
Fig.2..14: Asamblarre/dezasamblaare

O alta faza consta in simmularea meediilor tehno ologice de fabricatie.

f SSe pot simulaa procese
tehnologgice, flux tehhnolgic, activ
vitete operatoor uman. In medii
m precum
m CATIA sim mularea este imbinata
cu o graafica performmanta obtinan nduse practicc un mediu tehnologic
t virtual. De assemenea marrile firme
producattoare de maasini –uneltee si roboti iindustriali, in i ultima peerioada, au scos pe piaata medii
tehnologgice virtuale in scopul atragerii clieentilor, med dii in care sunt
s simulatte diverse procese si
operatii. Spre exempplu firma KU UKA pune lla dispozitia potentialilorr consumatorri o serie dee aplicatii
virtuale pentru robotti industriali. Totul este generat pe baza
b parameetrilor geomeetrici si funcctionali ai
diferiteloor tipuri de roboti precuum si in funnctie de paraametrii speciifici diferitellor tipuri dee aplicatii
(manipuulare, sudura, prelucrari mecanice
m etc – www.kukaa.de – figura 2.15)
 a. Sudura cu arc electric b. Manipulare
Fig.2.15: Capturi imagini simulari medii tehnologice virtuale

Pentru simularea mediilor tehnologice de functioanare principiile sunt asemanatoare celor

din simularea mediilor tehnologice de fabricatie. Daca consideram ca un produs industrial robotii de
tip brat articulat prezentati in figura 2.15, putem spune ca simularile destinate proceselor de
manipulare si sudare simulate sunt practic medii tehnologice de functionare pentru acestia. In figura
2.15.a este luat in calcul si operatorul uman. In domeniul industrial prectic ce este un mediu
tehnologic de fabricatie pentru o piesa este si un mediu functional pentru masinile-unelte, dispozitivele
necesare realizarii piesei respective.
 O
Optimizarre
P
Prin optimizzare in dom meniul ingineeriei mecanice se intelege imbunataatirea perforrmantelor
tehnice ppe baza interrpretarii rezu ultatelor obtinnute prin sim
mulare. Practtic simulareaa se executa tocmai
t in
scopul ooptimizarii prroceselor ind dustriale si nuu numai.
C
Ca si in cazzul simularii optimizareaa in domeniu ul ingineriei mecanice sse face pe mai m multe
planuri. Practic penttru piesele/aansamblurile proiectate in i faza de conceptie si m modelare si simulate
functionnal, mecanic etc
e se pot executa urmatooarele tipuri de optimizarri:
 Optiimizare functtionala in sco opul imbunaatatirii perforrmantelor fun nctionale ale ansambluluii/piesei;
 Optiimizare cinem matica prin modificarea
m pparametrilor cinematici
 Optiimizare asaamblare/dezaasamblare iimbunatatireaa procesulu ui de asam mblare: possibilitatea
asammblarii; accessul facil la diiverse compoonente (ex su uruburi, piuliite etc);
 Optiimizare mecaanica in scop pul imbunataatirii perform mantelor meccanice si term mice prin mo odificarea
form
mei geometricce, prin mod dificarea matterialului pieesei prin metoda elemente telor finite. In
n figurile
16, 117 si18 este prezentat un n model de annaliza din pu unct de vedeere dinamic a corpului un nui motor
hidraaulic liniar. Pentru
P imbun natatirea dom
meniului vibrratiilor proriii se propun ddoua solutii:
1. modificaarea materiaalului pieseii. Initial cilindrul este din aluminiu, si se
schimbaa in otel. Prrincipalul deezavantaj con nsta in crestterea greutaatii piesei
respectiv
ve.
2 modificaarea grosimiii de perete a cilindului si pastratrea m
2. materialului.
IIntre rezultattele obtinutee prin cele dooua metode propuse
p se vaa face o com
mparatie si see va alege
cel mai ooptim.

Fig.2.16: Moduri vibbratii corp alum

miniu; grosim
me perete 5mm
m

Fig.2.17:
F Moddel corp otel; grosime
g perete 5 mm
 Fig.2.18: Model coorp aluminiu; grosime perette cu 10 mm

SSe observa cac pentru difeerite moduri de vibratii in n functie de material si ggrosime variaatiile sunt
mai bunee pentru un corp
c cu grosiime mica dinn otel. Din co onsiderente de
d greuate si influenta a lichidului
l
hidraulicc folosit in acctionarea mootorului hidraaulic liniar se opteaza peentru o solutiia prezentata in figura
2.16 –coorpul din al cu
c o grosime de perete dee 10 mm.
DDin punct de d vedere all mediului ttehnologic de d fabricatie optimizareaa se face atat pentru
procesull tehnologic catc si pentru fluxurile de productie.
IIn optimizarea unui mediiu complex sse ia in calcu ul:
1. optim mizarea prinn simulare a proceselor la nivelul pu unctelor de lucru din siistem. Ca
exemmplu, in cazu ul prelucrariii mecanice, simularea prrocesului de aschiere prin n metoda
elem
mentelor finiite, simulareea adaptiva a frezarii pentrup optimmizarea proccesului la
vitezze mari;[1]
2. optim mizarea fluxxurilor materiiale cu valorri discrete in arhitecturi dde tip CIM (ccomputer
integgrated manuffacturing); [11]
3. optim xibile de fabrricatie prin integrarea
mizarea funcctionarii centtralizate a sisstemelor flex
simuularii de procces si a simullarii fluxurilo
or;[1]
4. optim mizare activiitate operatorr uman (mun ncitor);
DDin punct dee vedere al mediului
m tehnnologic in caare va functiiona piesa/annsamblul, daaca acesta
implica si un operator uman treb buie sa se tinna cont de cateva
c aspectte pentru eliiminarea risccurilor de
accidentte si optinereea unor perffomante optiime ale acesstuia. Astfel se poate voorbii de o op ptimizare
ergonom mica si functionala si nu in ultimul rannd estetica a produsului respectiv
r prinn modificareea formei,
culorii, a materialuluui etc.

P
Prezentarre
IIn conceptiaa integrata un
n rol foarte iimportant ill are prezentaarea unui pro rodus virtual,, innainte
ca acestaa sa fie fabriccat.
IIn prezentareea unui produ
us trebuie saa se tina contt de cateva asspecte.
SSpre exempllu in domeniiul inginerieii mecanice prezentarea
p virtuala
v se pooate face din punct de
vedere ffunctional prrin simulari tehnice,
t prinntr-o prezenttare tehnolog gica (figura 19), sau o prezentare
p
estetica(figura 2.20)). De asemeenea se poatte realiza sii o prezentaare in care simularile teehnice si
prezenattrile estetice se combina. In medii de priectare preecum CATIA A este definitt un modul special
s de
prezentaare – renderinng.
 Figg.2.19: Prezen
ntari tehnologice

Fig.2 20: Prezentara

IIn concluziee prin conceppti integrata se intelege proiectarea

p mediului
m tehnnologic virtu
ual. Noile
medii inngineresti de conceptie asistata
a pun la dispozitiaa echipelor ded proiectaree „uneltele” necesare
modelariii spatiu virtuual tridimesiional. Practicc in faza de conceptie
c inttegrata in doomeniul mecanic doar
imaginattia ingineruluui proiectant limiteaza obbtinerea unorr performante deosebite...