Intoducere

Cu totii traim si muncim impreuna si de aceea trebuie sa ne cunoastem trebuintele si interesele in mod
reciproc. Aceasta cunoastere reciproca sta la baza existentei noastre. Comunicarea nu este un privilegiu
al omului. Ea exista, neindoielnic si la animale si plante. De la bacterie la om, toate fiintele vii au nevoie,
pentru a supravietui, de a fi informate, atat asupra starii lor cat si asupra mediului exterior.

Depasind toate fiintele vii, omul a facut din comunicare principalul instrument al socializarii sale.
Comunicarea umana este in primul rand, o relatie intre indivizi. Omul nu poate trai izolat de ceilalti. Istoria
omenirii este o istorie a comunitatilor umane, a aglomerarilor umane si nu una a individului. Or, in masura
in care accepta sa traiasca in mijlocul celorlalti, omul este obligat sa se supuna unor reguli stabilite de
comun acord.

Luarea la cunostinta a acestor reguli, promovarea interesului personal, cooperarea cu ceilalti, manifestarea
nemultumirii, etc., se face numai prin comunicare si doar cu ajutorul cuvintului .

Voltaire spunea ca pentru a ne intelege trebuie sa ne stabilim termenii, adica sa gasim un mijloc comun de
exprimare doar cu ajutotul cuvintului .

Activitatea cea mai obisnuita a omului, in general, si a unui manager, in special, este comunicarea prin
cuvinte.

Managerii isi petrec cea mai mare parte a zilei transmitand si primind mesaje. Aproximativ in 75 % din
durata unei zile de lucru, managerul comunica cu cei din jur (subalterni, colegi, superiori, etc.) prin ajutorul
cuvintelor.

Daca am face graficul unei zile obisnuite de lucru am constata ca aproximativ trei patrimi din timpul nostru,
ca manageri, se desfasoara ascultand, vorbind, citind sau scriind, asadar – comunicand situate astea cu
ajutotul cuvintelor.
 1 Valoarea cuvintului în activitatea manageriala1
Cea mai mare parte a managerilor cunosc puterea cuvintelor. Mintzberg, cercetător de nivel
mondial în domeniul managementului, este foarte clar: 70% din timpul managerului este
comunicare. A găsi cuvântul potrivit este o artă, o muncă de finisare permanentă pentru a vă atinge
ţinta. Iată cum puteţi stăpâni arta managementului prin cuvinte.

Un exemplu al puterii cuvintelor: un manager deleagă un obiectiv

Cuvintele îl ghidează pe colaborator şi îi indică direcţia de urmat. Puneţi-vă în pielea unui
colaborator căruia un manager îi transmite mesajul următor: „Bun, îţi propun să-ţi dezvolţi cifra
de afaceri. Piaţa este foarte mică şi nu ştiu cum o să faci. Te-ai blocat ultima oară, aşa că, de data
asta, contez pe tine! Nu mă dezamăgi!”

Cum vă simţiţi? Umilit, furios, motivat? Să propunem acum acestui manager să aplice câteva
principii pe care ştiinţa le recunoaşte ca fiind eficiente:

Principiul nr. 1: spiritul merge unde-l conduc cuvintele

Cel care ascultă se va gândi la ceea ce spun şi la cuvintele pe care le folosesc. Dacă spun „genial”,
„super”, se simte bine. Dacă spun „nul”, prea mic”, „te-ai blocat”, se simte judecat şi redus.

Evoc aici pur şi simplu cuvintele şi mesajul verbal. Cuvintele mele vorbesc şi despre mine, despre
ceea ce am în minte. Dacă am gânduri mari sau mici, de exemplu…

Principiul nr. 2: colaboratorul înţelege afirmaţia

Cercetările au dovedit că creierul nu înţelege negaţia înainte de 8 ani. Practica ne spune că
înţelegem negaţia după vârsta de… 88 de ani. „Nu este o problemă”, „nu te nelinişti” sau „nu mă
dezamăgi” îl fac pe colaborator să audă: „problemă”, „nelinişte” şi „dezamăgire”. Încercaţi: „vom
găsi soluţii” sau „fii sigur” sau „am încredere”. O mică nuanţă care schimbă totul…

Principiul nr. 3: celălalt are nevoie de precizie

„Să-ţi dezvolţi cifra de afaceri” este un pic cam vag. Cum va şti colaboratorul că a reuşit?
Imaginaţi-vă că spuneţi într-un alt context: „Poţi să-mi cauţi cheile?” Care ar fi prima reacţie? Da!
Şi apoi: Care chei? Unde sunt? De ce? Deschid maşina, garajul? Iar pentru cifra de afaceri: care
este cifra de afaceri actuală, spre ce vreţi să mergeţi, în ce zonă, cu ce intenţie?
Principiul nr. 4: împărtăşiţi atât ipotezele cât şi convingerile
În legătură cu problematica cifrei de afaceri de dezvoltat, aţi făcut ipoteza că dezvoltarea este
posibilă: pe ce bază? Aveţi încredere în capacitatea sau în motivaţia lui de a-şi realiza obiectivul:
pe ce se bazează această încredere?
Asta vă va scuti de asemenea să puneţi întrebarea fatală: „de ce n-ai reuşit?” Fatală pentru că este
total ineficientă. Colaboratorul va fi stresat şi se va apăra, iar dumneavoastră veţi primi foarte
puţine informaţii fiabile.

Principiul nr. 5: dacă este necesar, gândiţi-vă la câteva etape. Dacă nu, propuneţi-i să revină
cu un plan de acţiune
În cazul în care colaboratorul dumneavoastră are nevoie de un cadru mai larg, nu ezitaţi să
împărtăşiţi etapele intermediare. Dacă din contră, pare autonom, propuneţi-i să revină cu planul
său de acţiune sau chiar să definească acest obiectiv.

Comunicarea manageriala a aparut, ca disciplina a managementului din necesitatea

de a pune la dispozitia managerului mijloace optime de interactiune in vederea indeplinirii
functiilor si rolurilor sale. Ea s-a dezvoltat apoi ca o disciplina, care inzestreaza managerul si
organizatia cu instrumente de lucruю

Comunicarea manageriala eficace si eficienta constituie un factor de competitivitate, un

avantaj strategic al

organizatiei.

Comunicarea, in stiinta manageriala, este cunoscuta ca o principala activitate

desfasurata de manageri, fiind considerata: „componenta de baza a functiei de
coordonare' (Zorletan,T; Burdus, E.; Caprarescu, G.-“Managementul organizatiei”).

In sens larg, prin comunicare intelegem “schimbul de mesaje intre doua sau mai multe
persoane, din cadrul unei organizatii, in vederea realizarii obiectivelor”, sau mai simplist,
un “schimb de mesaje intre un emitent (E) si un receptor (R)”(Comunicarea manageriala-Rodica
M. Candea, Dan Candea).

Cohen, F.,C. propune o definitie in cartea sa “Protection and Securityon the Information
Superhighway”, care depaseste simplul schimb de mesaje si anume: „proces prin care o sursa de
informatii A influenteaza asupra receptorului de informatii B intr-o maniera capabila sa provoace
la acesta aparitia unor acte sau sentimente, ce permit o regularizare a activitatilor lui B sau a
grupului de care apartin A si B'. Mai exista o serie de alte definitii, dar indiferent de continutul
lor, putem afirma ca, in conditiile actuale, importanta comunicarii a capatat o amploare
extraordinara. Dupa unii autori, precum Ion Petrescu “a conduce inseamna a comunica”.
 A conduce inseamna a comunica, a transmite informatii, idei, sentimente, decizii
subordonatilor, precum si posibilitatea de revenire a informatiilor sub forma rapoartelor,
atitudinilor, sentimentelor acestora. Prin urmare activitatea manageriala prezinta un proces
complex si continuu de comunicare, cu ajutorul caruia managerul si subalternii sai se descopera
reciproc si converseaza, se incita si se calmeaza, se contrazic si cad de acord, se resping sau se
accepta,

atat in problemele majore si in cele curente ale entitatii socio-profesionale din care fac parte.

La intrebarea „de ce comunicam intr-o organizatie?' pot exista o multitudine de

raspunsuri, cateva insa, fiind unanim acceptate:

¨ functiile managementului nu pot fi operationalizate in lipsa comunicarii. Procesele de

stabilire a obiectivelor, de realizare a concordantei cu structura organizatorica, de armonizare a
actiunilor cu obiectivele initiale si de eliminare a defectiunilor, de antrenare a personalului se
bazeaza pe primirea si transmiterea de mesaje;

¨ comunicarea stabileste si mentine relatiile dintre angajati;

¨ prin feed-back-ul realizat, comunicarea releva posibilitatile de imbunatatire a

performantelor individuale si generale ale organizatiei;

¨ aflata la baza procesului de motivare, comunicarea face posibila identificarea, cunoasterea

si utilizarea corecta a diferitelor categorii de nevoi si stimulente pentru orientarea
comportamentului angajatilor spre performanta si satisfactii;

¨ contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente, de intelegere si acceptare reciproca

intre sefi si subordonati, colegi, persoane din interiorul si exteriorul organizatiei.

Astfel, se poate afirma ca este imposibil de gasit un aspect al muncii managerului care sa nu
implice comunicarea. Problema reala a comunicarii organizationale nu este daca managerii se
angajeaza sau nu in acest proces ci daca ei comunica bine sau satisfacator.

Se poate spune despre comunicare ca ea serveste ca “lubrifiant” al actiuni manageriale.

Comunicarea tinde sa influenteze sau sa modifice perceptiile, comportamentele, sentimentele,
opiniile oamenilor, toate activitatile care include factorul uman facand apel
la comunicare.
 Comunicarea manageriala nu mai are doar rol de transmitere a mesajelor de informare, instruire,
convingere sau motivare. Ea devine o “forta dinamica si independenta”, care este modelata de
mediul in care functioneaza. Sistemul de comunicare creeaza instrumente puternice pentru
ajustarea continua a structurii si a proceselor organizatiei la conditiile in continua schimbare. Rolul
de baza al managerilor devine acela de a dezvolta si mentine viu sistemul de comunicare, menit sa
sprijine implementarea strategiei organizatiei, “sistemului nervos” si al “corpului”
organizatiei (Mihuleac, E.- “Managerul si principalele activitati”). De aici a rezultat si nevoia
perfectionarii deprinderilor de comunicator ale managerului, atat interpersonale cat si de grup, de
comunicare in cadrul organizatiei, dar si in exteriorul ei.

Traim intr-o era numita adeseori era „capitalului uman” care, spre deosebire de erele
precedente, a „capitalului tehnic” si a „capitalului financiar”, se caracterizeaza prin constituirea
capitalului organizatiei din cunostintele, deprinderile si experienta angajatilor ei. Resursele
strategice ale organizatiei devin astfel informatia, cunoasterea si creativitatea. Toate astea sunt de
neconceput in afara comunicarii eficace si eficiente, care devine astfel, “un instrument de
competitivitate al organizatiei”.

Particularitatile comunicarii manageriale, comparativ la alte feluri de comunicare, sunt generate

de scopul, obiectivele si rolurile acestei comunicari, de cadru si structura organizationala si de
contextul culturii organizationale. In management comunicarea are o importanta capitala. Daca ar
fi sa ne referim numai la decizia managerial 525b11f a si ar fi suficienta sublinierea ca o buna
adaptare a acesteia si o reusita in indeplinirea ei, sunt de neconceput fara o comunicare perfecta
intre manageri si executanti. In acelasi timp, comunicarea manageriala se supune anumitor norme
de etica specifice, care se regasesc in cultura organizationla, politica organizatiei si, evident, in
etica individuala a managerilor. Procesul si produsele comunicarii manageriale au la baza
concepte, principii, standarde si reguli caracteristice si imbraca forme specifice tipului de
organizatie.

Managementul competent nu comunica la intamplare si dupa bunul plac, ci conform unei

strategii in ceea ce priveste actul de comunicare in sine si, la nivel de organizatie, el adopta anumite
strategii de comunicare, care sa sprijine implementarea strategiei organizatiei. Toate aceste
comportamente de comunicare ale managerilor genereaza climatul de comunicare specific
organizatiei. De acest climat depinde productivitatea si capacitatea de schimbare a organizatiei,
deci succesul acestei
 Concluzie

Sistemul de management implica trei tipuri de activitati manageriale: planificarea,

organizarea si administrarea. Planificarea presupune stabilirea scopurilor pe care le are
organizatia respectiva si a etapelor de realizare a acestor scopuri. Fazele activitatii de planificare
in management sunt: intelligence (alegerea de informatii), design (conceperea modelului de
actiune) si choice (optiunea de ordin strategic). Semnalarea unei probleme este urmata de
conceperea unui model prin care aceasta poate fi rezolvata, rezolvare care implica optiuni in faza
de executie a planului.

Niveluri de decizie in comunicarea manageriala: nivelul strategic, nivelul tactic si nivelul

operational.

Deciziile privind scopurile pe care la vireaza o institutie sunt luate la un nivel strategic. Este
vorba de decizii pe termen lung, cum ar fi lansarea de produse noi pe piete de desfacere sau
utilizarea de noi strategii comerciale.

Mijloacele care urmeaza a fi folosite formeaza obiectul unor decizii la nivel tactic (decizii
pe termen mijlociu, de aproximativ un an). Exemplu: bugetul alocat campaniilor publicitare.

Deciziile imediate (pe termen scurt) – privind programul de lucru, ritmul de acumulare sau
desfacere a stocurilor – sunt luate la nivel operational.

Management informational - este un „sistem elaborat cu scopul de a procura informatiile

necesare unor activitati bine determinate” (Bemelmans). Acest sitem cuprinde „un ansamblu de
metode, de mijloace auxiliare si de operatii prin care unei organizatii ii este asigurata informatia
necesara”. In functie de cele trei tipuri de activitati manageriale (planificare, organizare si
administrare) sistemel informationale cunosc trei variante:

Planificare – informatie din exteriorul organizatiei (piata) si interiorul organizatiei

– informatie despre ceea ce se poate intreprinde si despre rezultatele posibile.

v Organizare – informatii privind defalcarea planului de activitate si elaborarea standardelor

de control

v Administrare – informatii cu specific de monitorizare.

O alta modalitate de descriere a sitemelorinformationale pleaca de la nivelurile de decizie la care

informatia este exploatata. Fiecarui nivel de decizie ii corespunde o anumita activitate
informationala:

Nivel strategic – sondarea pietei sau a dezvoltarii demografice;

Bibliografie

1. Jay Hall – California Management Review, vol. 15, 1973

2. T. Zorlentan si colaboratorii – Managementul organizatiei Ed. Holding Reporter, vol. I si II,
Buc. 1996 ;

3. Rodica si Dan Candea – Comunicarea manageriala ed. Expert, Buc.1996 4. A. Pease –

Limbajul trupului, Ed. Polimark, Buc.1993 ;
5. M.Peel – Introducere in menegement, ed. Alternative, Buc.1994 ;
6. Sam Deep si Lyle Sussman – Sa actionam inteligent, Ed. Polimark,1996;

7. C. Russu si colaboratorii – ABC-ul managerului, Ed. Gheorghe Asachi, Iasi, 1995 ;

8. Mihaela Vlasceanu – Psihosociologia organizatiilor si conducerii, ed. Paideia 1995 ;

9. Nicky Stranton – Comunicarea, Ed. Stinta si tehnica, Buc. 1995 ;

10. P.J. Frost si colaboratorii – Management live, Prentice Hall, Englewood Cliffis, 1991.