Determinarea nevoilor profesionale pentru inovare si competitivitatea

companiei

“ Inovatia este procesul de transformare a ideilor in forme fabricabile si comercializabile”-

Watts S. Humphrey.

Companiile care au succes si inregistreaza cresterea cea mai rapida sunt acele companii care
introduce in mod regulat inovarea si, tocmai de aceea, o proportie semnificativa a veniturilor
lor rezulta din produse si servicii noi sau imbunatatite. Inovarea, ca factor motor al
competitivitatii produselor si serviciilor, se afla in centrul cresterii economice, fiind
catalizatorul cheie pentru crestere.

Creacrea progresului tehnic se bazeaza pe cercetarea stiintifica sustinuta de stocul de

cunostinte tehnico- stiintifice acumulat si are ca efect inventia. Implementarea progresului
tehnic se realizeaza atat prin intermediul procesului de inovaare, ce are drept rezultat
inovatia, cat si prin difuzarea inovatiei in economie.

Prin realizarea progresului tehnic, intelegem crearea elementelor de progres tehnic (concept
fundamentale, idei stiintifice sau inventii), inovarea (valorificarea inventiilor sub forma
inovatiilor) si difuzarea in exploatare a elementelor de progres tehnic (difuzarea in economie
a inovatiilor). In timp, inovarea a dovandit sensuri noi, din ce in ce mai complexe, diferite
conotatii atribuite inovarii de-a lungul timpului fiind induse de modificarile mediului
economic. Astfel, in perioada secolului nostru, exista o noua abordare asupra inovarii care se
bazeaza, pe de o parte, pe delimitarea sensului inovarii de cel al schimbarii, iar pe de alta
parte, pe abordarea inovarii ca un element de introducere a “noului”intr-un domeniu, ca o
noutate.

Initial, sensul notiunii de inovare acoperea doar o mica parte din sfera de activitati ale unei
intreprinderi, inovarea reprezentand fie orice idee, practica sau produs dezvoltat recent si
perceput de catre prima organizatie care l-a adoptat ca fiind noi in raport cu cadrul de
referinta, fie ca un process de adaptare a noilor iei ce pot fi applicate dezvoltarii produsului
pentru a satisfice cerintele unei anumite piete. Ulterior, pe masura amplificarii concurentei si
a perceptiei inovarii ca o importanta sursa de creare si sustinere a avantajelor competitive, s-a

1
observant oportunitatea extinderii domeniului competentelor de la produsele realizate la
modul de obtinere a acestora, implicand astfel in lupta concurentiala toate activitatile
implicate in obtinerea produsului inr-o intreprindere, cee ace a generat amplificarea
considerabila a sensurilor termenului “inovare”.

In consecinta, se poate afirma ca inovarea, prin inventie, ramane sa aibe un rol important in
avansul cunoasterii si al evolutiei societatii de astazi.

Schimbarile rapide ale caracteristicilor pietelor externe, precum si cele din domeniul
tehnologic sunt provocari pentru inovatii mai frecvente si mai rapide, concretizate în produse,
procese si tehnologii noi.

Avantajul competitiv este volatil, dificil de obtinut si mult mai dificil de mentinut si de
consolidat, consumatorii fiind aceia care, prin polarizarea optiunilor lor individuale, confirma
recunoasterea performantelor si atribuie avantaje competitive, determinand implicit
ierarhizarea concurentiala a firmelor prezente pe o anumita piata. Avantajul competitiv se
afla în punctul central al performantei unei companii pe piete competitive iar inovarea
reprezinta o sursa de obtinere si consolidare a acestuia. Companiile vor trebui sa demostreze
capacitatea lor de adaptare la schimbarile mediului de afaceri astfel incat sa îsi mentina
pozitiile detinute.

Procesul de inovare este o succesiune de activitati care incearca sa transforme una sau mai
multe idei in produse sau servicii destinate pietei, adica in bani. Este evident ca nu toate ideile
se pot tranforma in produse pe care piata sa le accepte, desi sa plateasca pentru ele. Din acest
motiv, pentru a avea un portofoliu de idei suficient de bogat, pentru a avea de unde sa
alegem, trebuie sa dispunem de mai multe surse de idei si de un mecanism de selectare a lor,
înainte de a putea spera ca se vor gasi cateva care, ulterior, se vor putea transforma în bani.

Orice schimbare realizata în firma cu scopul de a îmbunatati situatia ei economica, pozitia ei

pe piata, conditiile de munca ale personalului sau protejarea mediului înconjurator, constituie
parte integranta a procesului de inovare.

Orice schimbare care se doreste a fi facuta, pentru a fi acceptata de personalul firmei, trebuie
sa fie precedata de o actiune de sensibilizare, de informare a oamenilor, mai ales ca o
schimbare, oricat de nesemnificativa ar fi ea, reprezinta o investitie, adica, se cheltuiesc bani
în prezent, pentru un castig potential în viitor. Finantatorii, de regula, accepta cu dificultate
cheltuirea unor sume de bani pentru castiguri care pot sa nu mai vina niciodata. Din acest

2
motiv, înainte de a introduce inovarea ca politica permanenta a firmei, prima actiune consta
în modificarea culturii organizationale existente; acest lucru trebuie facut pentru ca întregul
personal sa accepte asumarea riscului si nu numai managerii ei, iar acesta trebuie sa devina
modul obisnuit de lucru al firmei, pe mai departe. O astfel de firma poarta numele de firma
inovativa.

Procesul de inovare reprezentand o investitie în viitor, pe termen lung, trebuie condus ca

orice alta activitate constienta care aduce un folos societatii. Prin urmare, pentru asta este
nevoie de manageri specializati în acest domeniu, adica, de manageri de inovare.

Procesul de inovare reprezentand o investitie în viitor, pe termen lung, trebuie condus ca

orice alta activitate constienta care aduce un folos societatii. Prin urmare, pentru asta este
nevoie de manageri specializati în acest domeniu, adica, de manageri de inovare.

Managerul de inovare, ca oricare alt manager, trebuie sa respecte principiile managementului

general, dar, în acelasi timp, este nevoie sa coordoneze, sa urmareasca si sa evalueze
derularea unor activitati specifice de inovare, adica procesul de inovare din firma. El trebuie
sa planifice, sa programeze, sa asigure resursele necesare desfasurarii activitatilor de inovare,
sa-si asume riscurile inerente oricarei afaceri de risc, sa asigure orientarea activitatii
colectivului pe care-l conduce catre atingerea obiectivelor de dezvoltare ale firmei pentru care
2 lucreaza; el trebuie sa contribuie decisiv la elaborarea strategiei firmei si sa sprijine
activitatea creatoare a întregului personal al firmei.

Managerul de inovare trebuie sa fie un bun cunoscator al activitatii de cercetare, sa aibe

cunostinte temeinice de marketing si sa cunoasca legislatia care reglementeaza finantarea
inovarii la diferite niveluri de decizie, sa cunoasca principalele procese tehnologice ale
firmei, limitarile lor, sa fie un bun conducator de proiecte, adica sa fie un adevarat om de
afaceri. Toate aceste aptitudini, necesare unui manager de inovare, nu pot fi dobandite numai
prin pregatirea lui universitara de baza, tehnica si economica. Aceste aptitudini se pot
dobandi si prin pregatire si specializare în domeniul inovarii a managerilor existenti, a
personalului tehnic si economic din firma. Cei mai buni manageri de inovare provin dintre
managerii care au condus deja proiecte importante ale firmei, în diferite domenii.

Inovatia este rezultatul material al activitatilor de inovare. Inovatia reprezinta activitatea de

inovare aplicata unui produs sau serviciu anume. Nu toate ideile noi, inovative, se transforma
în inovatii, dar cele din urma constituie modul de fructificare a activitatii de inovare, în
totalitatea ei. Rolul principal al activitatilor de inovare este de a realiza cat mai multe inovatii

3
reusite. Raportul dintre costurile activitatii de inovare si cele legate de realizarea fiecarei
inovatii în parte constituie piatra de încercare pentru managerul de inovare, deoarece nu poti
avea inovatii reusite fara activitati de inovare, dar costurile acestora greveaza asupra eficientii
fiecarei inovatii.

Tipurile principale de inovare la nivelul unei organizatii

Inovarea este o activitate din care rezulta un produs (bun sau serviciu) nou sau semnificativ
îmbunatatit lansat pe piata, sau reprezinta introducerea în propria întreprindere a unui proces
nou sau semnificativ îmbunatatit. Inovarea este bazata pe rezultatele unor tehnologii noi, pe
noi combinatii ale tehnologiei existente sau pe utilizarea altor cunostinte obtinute de
întreprindere. Inovarea poate fi dezvoltata de întreprinderea inovativa sau de alta
întreprindere. Nu vor fi considerate ca inovari vanzarile de produse inovative ale unei
întreprinderi care au fost realizate sau dezvoltate anterior de catre alte întreprinderi.

Inovarea se clasifica în patru tipuri principale :

 Inovare de produs;

 Inovare de proces;

 Inovare organizationala;

 Inovare de marketing.

Inovarea de produs

Inovarea de produs se refera la bunuri si servicii cu caracteristici sau intentii de utilizare

care difera semnificativ de produsele precedente realizate de întreprindere. Aceasta include:
specificatii tehnice noi sau semnificativ îmbunatatite, componente si materiale, software
(program de calculator) încorporat, utilizator prietenos sau alte caracteristici functionale.
Inovarile de produs pot consta în bunuri si servicii care sunt în întregime noi pentru firma sau
noi pentru piata firmei sau bunuri si servicii care au fost semnificativ îmbunatatite.

Inovarile de produs exclud:

 Schimbari sau îmbunatatiri minore;

 Actualizari de rutina;
 Proceduri de control;

4
 Schimbari sezoniere sau alte schimbari ciclice (ca de ex. liniile de confectii);
 Modificarile aduse unui produs la cererea unui singur client, daca produsele similare,
destinate altor clienti, raman neschimbate;
 Schimbari de design care nu altereaza caracteristicile functionale sau tehnice ale unui bun
sau serviciu;
 Simpla revanzare de noi bunuri si servicii cumparate de la alte întreprinderi, cu exceptia
bunurilor si serviciilor dezvoltate si produse de filialele straine ale întreprinderii.

Exemple de bunuri noi sau semnificativ îmbunatatite:

 Înlocuirea unor materii prime cu altele avand caracteristici îmbunatatite (ex. textile
respirabile, amestecuri usoare dar rezistente, materiale plastice nepoluante pentru
mediul ambiant);
 Introducerea unor componente noi sau îmbunatatite la liniile de produse existente (ex.
sisteme de franare ABS, sisteme navigabile GPS în echipamentul de transport, aparate
foto încorporate în telefoane mobile, sisteme de fixare pentru îmbracaminte etc.);
 Echipament care are încorporat un software (program de calculator) ce permite
utilizarea mai prietenoasa sau mai comoda, ca de ex. aparate de prajit painea care se
opresc automat cand se prajeste painea sau sisteme GPS care identifica locatia
diferitelor magazine sau service-uri;
 Adaugarea unor functiuni noi: functiuni de imprimare fata-verso, faruri de bicicleta
care pot fi reîncarcate cu port USB.

Exemple de servicii inovative:

 Îmbunatatirea accesului clientilor, cum ar fi servicii de preluare si predare a masinilor

închiriate;
 Serviciul de abonare la DVD-uri (unde clientii care platesc o taxa lunara pot comanda
un numar prestabilit de DVD-uri prin internet cu livrare prin posta la domiciliu si
returnare printr-un plic pretimbrat);
 Introducerea pentru prima data a serviciilor pe internet cum ar fi: banking, sisteme de
plata pe baza de chitanta, plata electronica si achizitionare de bilete de avion sau
bilete de teatru, retea de site-uri sociale;

5
  Noi forme de garantie (de ex. o garantie extinsa pentru bunuri noi sau utilizate sau
pachete de garantii cu alte servicii cum ar fi: carti de credit, conturi bancare sau
carduri de fidelitate pentru clienti);
 Instalarea de sisteme de încalzire cu gaze în exteriorul restaurantelor sau la terasele cu
bar sau instalarea unor ecrane video în avioane, autobuze sau trenuri.

Inovarea de proces

Inovarea de proces apare atat în sectoarele de servicii cat si în sectoarele de productie si

include metode de productie noi sau semnificativ îmbunatatite: logistice, sisteme de furnizare
si distributie si activitati “back office”, cum ar fi întretinere, cumparare si operatiuni
contabile. Ele includ schimbari semnificative în tehnici specifice, echipament si/sau software,
intentionand sa îmbunatateasca calitatea, eficienta sau flexibilitatea unei activitati productive
sau a unei activitati de aprovizionare sau sa reduca riscurile privind siguranta mediului
ambiant.

Inovarile de procese exclud:

 Schimbari sau îmbunatatiri minore;

 O crestere a capacitatilor de productie sau servicii prin adaugarea unor sisteme de
prelucrare sau logistice, care sunt similare cu cele deja existente;
 Inovari care au o interfata importanta cu clientul, cum ar fi serviciul de preluare si
livrare (acestea sunt inovari de produs).

Exemple de metode inovative de producere de bunuri si servicii:

 Instalarea unor tehnologii de fabricatie noi sau îmbunatatite, cum ar fi echipament de

automatizare sau senzori în timp real care pot regla procesele;
 Echipament nou necesar pentru produse noi sau îmbunatatite;
 Dezvoltarea productiei asistata de computer sau alta tehnologie de îmbunatatire a
capacitatilor de cercetare, cum ar fi echipament de bioimagistica;
 Procesare mai eficienta care reduce cerintele pentru consumul de materiale si energie
pe unitatea de produs rezultat.

Exemple de metode inovative logistice, de furnizare si de distributie

6
  Introducerea unui cod de bare sau chip-uri RFID (Radio Frequency Identification)
pentru a urmari materialele prin intermediul lantului de aprovizionare;
 Sisteme de radio navigatie prin satelit GPS (Global Positioning Systems) pentru
echipament de transport;
 Raspuns automat furnizorilor care utilizeaza schimb de date electronice.

Inovarea organizationala

Inovarea organizationala reprezinta implementarea unei schimbari semnificative în practicile

de afaceri ale întreprinderii, organizarea responsabilitatilor si luarii deciziilor la locul de
munca, care include formare profesionala sau instruire pentru cresterea competentelor si
responsabilitatilor si organizarea relatiilor externe cu alte întreprinderi sau institutii publice.

Ele intentioneaza sa îmbunatateasca capacitatea inovativa a firmei sau caracteristicile de

performanta, cum ar fi calitatea sau fluxul muncii sau timpul de raspuns la oportunitati si
crize.

Inovarile organizationale de obicei implica schimbari la mai mult de un lant furnizor al

întreprinderii si sunt mai putin dependente de tehnologie decat inovarile de proces.
Schimbarile organizationale ar trebui sa fie gandite înainte si sa fie parte a unei decizii
constiente ca parte a unui management pentru îmbunatatirea performantelor întreprinderii.
Aceasta nu înseamna ca schimbarea organizationala trebuie sa aiba succes pentru a fi
numarata ca inovare doar daca exista o schimbare masurabila a randamentului, precum
productivitatea sau vanzarile directe.

Inovarile organizationale exclud:

 Schimbari în strategia manageriala, care nu sunt însotite de introducerea unei

schimbari organizationale semnificative;
 Introducerea unei noi tehnologii care este utilizata numai pe un departament al firmei
(de ex. în productie). Acestea sunt de obicei inovari de proces;
 Simplele extensii ale schimbarilor organizationale care au fost deja implementate în
trecut sau în cadrul unui departament al întreprinderii. De ex., reorganizarea sarcinilor
într-o unitate a întreprinderii nu este inovare organizationala daca aceeasi reorganizare
a fost deja implementata într-o alta unitate proprie a întreprinderii.

7
Exemple de inovari în practicile de afaceri:

 Stabilirea unor echipe formale sau informale de lucru pentru îmbunatatirea accesului
si împartasirea cunostintelor între diferite departamente, cum ar fi cel de comert,
cercetare, productie etc.;
 Introducerea unor standarde de control al calitatii pentru furnizori si subcontractori;
 Sisteme de furnizare de management pentru a optimiza alocarea resurselor de la
sursele de intrare pana la furnizarea finala a produselor;
 Prima introducere a unor stimulente pentru performanta individuala sau de grup;
 Prima introducere a teleworking-ului (o munca practicata de la distanta cu ajutorul
calculatoarelor si telecomunicatiilor) sau a biroului “fara hartie”.

Exemple de inovari organizationale referitoare la organizarea muncii:

 Reducere sau crestere în structura ierarhica de luare a deciziilor;

 Schimbari în responsabilitati, cum ar fi acordarea unui control mai substantial si
responsabilitate asupra proceselor muncii pentru personalul productiv, de distributie
sau de vanzare;
 Introducerea Sistemului de Performanta Înalta de Lucru (High Performance Work
System-HPWS) caracterizat de o organizare holistica înfatisand structuri ierarhice
plate, rotatia locurilor de munca, echipe auto-responsabile, multi-tasking (rularea mai
multor programe informatice în acelasi timp), o implicare mai mare a angajatilor cu
pregatire medie în luarea deciziilor si înlocuirea canalelor de comunicatii verticale cu
cele orizontale;
 Sisteme de formare profesionala sau de instruire noi, cum ar fi video la fiecare statie
de lucru a angajatului care înfatiseaza provocari în curs de desfasurare pentru
întreprindere sau care furnizeaza informatii referitoare la modernizarea calificarii cu
scopul de îmbunatatire a abilitatii angajatilor în recunoasterea problemelor si în
preluarea responsabilitatii;
 Crearea unei directii noi, de ex. prin împartirea managementului de marketing si de
productie în doua directii sau alternativ, o schimbare pentru a integra directiile.

Exemple de inovari în relatii externe:

 Prima utilizare a unei surse de cercetare sau productie din afara întreprinderii daca
aceasta aduce o schimbare în modul în care fluxul activitatii este organizat în
întreprindere;

8
  Prima utilizare a aliantelor care solicita personal care sa lucreze împreuna cu
personalul din alta organizatie, incluzand schimbarile de personal temporar.

Inovarea de marketing

Inovarea de marketing se refera la schimbari semnificative în modul în care o întreprindere

îsî vinde pe piata bunurile si serviciile inclusiv schimbarile în design si ambalare. Multe
dintre ele pot fi utilizate prima data de întreprindere. De ex. prima utilizare a produsului pe
internet pentru o linie de produs este o inovare dar a doua utilizare a internetului pentru
plasarea produsului pentru o linie diferita de produse sau pentru o piata geografica diferita nu
este o inovare.

Inovarile de marketing exclud:

 Schimbari de rutina si sezoniere, cum ar fi cele din industria confectiilor;

 Publicitate, cu exceptia celei bazate pe folosirea unor mijloace noi de publicitate.

Exemple de inovari de design si ambalare:

Design nou pentru produsele existente, cum ar fi card-uri cu memorie si flash purtate ca
bijuterii;

 Design nou pentru produse de consum, cum ar fi aparatele electrocasnice proiectate

pentru apartamente foarte mici;
 Adaptarea ambalajului la piete specifice (de ex. ambalaje diferite ale aceleiasi carti
pentru copii si pentru adulti).

Exemple de inovari pentru promovarea produsului:

 Împachetarea bunurilor si serviciilor existente în noi moduri pentru aparitia pe

diferite segmente de piata;
 Dezvoltarea de marci pentru linii noi de productie;
 Utilizarea pentru prima data a produsului prin lead-eri de opinie, celebritati sau
grupuri particulare care sunt la moda sau organisme care se ocupa de trend-ul
produsului;
 Utilizarea pentru prima data a produsului realizata prin televiziune, prin carti sau
filme;

9
  Utilizarea pentru prima data a retelei de marketing viral sau social.

Exemple de inovari privind plasarea produsului :

 Utilizarea pentru prima data a vanzarilor în magazine care sunt accesibile numai
detinatorilor de carduri de credit sau carduri de recunostinta;
 Utilizarea pentru prima data a unui program mass-media pentru o anumita institutie
(de ex. televiziune cu circuit închis pentru spitale, autobuze sau trenuri care contin
programe pentru stimularea vanzarilor);
 Utilizarea pentru prima data a marketing-ului direct prin e-mail, telefon, sau posta
folosind o baza de date a clientilor creata pe baza persoanelor individuale care
viziteaza website-uri pentru informare sau pentru a se bucura de o recompensa pentru
” utilizator sau cumparator frecvent”;
 Utilizarea pentru prima data a unui comert cu amanuntul exclusiv, cum ar fi vanzarea
produselor de marca sfarsit de serie în magazine special.

Exemple de inovari pentru stabilirea preturilor:

 Stabilirea pentru prima data a unor preturi variabile în functie de momentul achizitiei
sau dupa locatia cumparatorului;
 Utilizarea pentru prima data a stabilirii preturilor de penetrare sau a preturilor cu
strategie agresiva (loss leader- un produs vandut la un pret mic pentru stimularea
preturilor profitabile) pentru stabilirea cotei de piata si recunoasterea brand-ului;
 Prima utilizare a sistemelor de discount cum ar fi carduri de fidelitate.

Necesitatea inovarii este data de cerintele si exigentele dezvoltarii si managementului noilor

produse si servicii, care sunt determinate de existent competitiei internationale, a cresterii
cererii consumatorilor, de dezvoltarea rapida a dezvoltarii tehnologice si de noile norme si
standarde privind protectia mediului, bunele practice, etc.

Inovarea reprezinta cel mai important factor de succes in competitia intense dintre firme, find
avantajate doar companiile care au castigat noi avantaje competitive.

Inovarea este principalul factor de competitivitate in economia bazata pe cunoastere.

10
Obiectivele majore ale societatii bazate pe cunoastere sunt producerea cunoasterii, in
principal, prin cercetarea stiintifica, transmiterea prin educatie si formare profesionala,
diseminarea prin tehnologiile informationale si utilizarea inovarii.

Economia bazata pe cunoastere se sprijina pe managementul cunoasterii pentru toate

procesele umane si diseminarea fara precedent a cunoasterii catre toti cetatenii.

Managementul cunostintelor cuprinde identificarea si localizarea valorilor intelectuale intr-

o anumita organizatie, generarea de cunostinte noi cu scopul reliefarii avantajelor
competitive, accesarea integral a informatiei corporative, diseminarea de practice positive si
accesul la tehnologii de codificare si utilizare a informatiei.

Facem precizarea ca practica organizational afirma ca exista o relatie asimetrica intre date,
informatie si cunoastere. Datele reprezinta fapte formative ale realitatii sau valori ale unor
rezultate posibile. Informatia contine date agregate sau semistructurate, care servesc, de
exemplu, drept temei pentru luarea unor decizii. Cunostintele reprezinta informatii
prelucrate, care ppot avea o existent indelungata, transmit idei si apar intr-un anumit context,
care determina domeniul utilizarii lor efective. De regula, cunostintele reprezinta pachete de
informative produse ca urmare a unor experiente individuale.

Activitatile specifice managementului cunoasterii sunt:

- Cunoasterea clientilor- Aproape fiecare cercetare de piata foloseste diverse rating-uri ale
firmelor sau produselor preferate de clientii potentiali, ceea ce reprezinta un instrument vital
de cunoastere a pietei. Cele mai multe dintre organizatii cunosc insuficient sau aproape nimic
din ceea ce cred ca stiu despre clientii lor sau fac prea putin pentru a integra ceea ce stiu
despre acesti clienti in planurile operationale pe care le urmeaza;

- Cunoasterea proceselor- Ceea ce porneste ca o activitate singulara poate, de cele mai

multe ori, evolua sub forma unui proces, iar atunci cand incercam sa codificam experienta
inregistrata aceasta filtreaza parti considerabile ale cunoasterii tacite apartinand expertilor.
Acest lucru se intampla pentru ca cele mai multe dintre organizatiile profesionale nu
constientizeaza ca lucreaza intr-un proces, considerand ca fiecare situatie este unica in felul
sau. Din acest motiv, instrumentele de codificare trebuie sa insumeze nu doar nivelul
procedural, dar si alte resurse ajutatoare pentru a cunoaste motivele, originile, sursa de
inspiratie pentru diverse practici pozitive, inovatii deja inregistrate. Este extrem de important
ca analizele de impact sa ajute la colectarea si procesarea de informatie tacita si explicit;

11
 - Cunoasterea umana- Mai mult de 90% din serviciile profesionale ale organizatiilor
reprezinta relatiile umane, de aceea calitatea angajatilor este cruciala pentru orice organizatie.
Multi angajati considera ca sunt apreciati numai datorita cunostintelor lor, ceea ce ii face sa
se “desparta cu mare greutate” de cunostintele pe care le-au generat, fapt care creeaza o
importanta problema de cultura organizationala si de comportament, in care este nevoie de
jocuri interactive, schimbare de rol, etc. O fateta importanta a managementului cunoasterii
tine de crearea unui mediu si culturi favorabile schimburilor de idei si practici pozitive.
Intelegerea clara a motivelor care ii mobilizeaza pe oameni spre dezvoltarea profesionala,
rasplatindu-i pentru efortul depus, reprezinta cea mai importanta investitie in dezvoltarea
organizatiilor;

- Memoria organizatiei- Cele mai multe organizatii nu cunosc ceea ce deja stiu si asta pentru
ca ceea ce au acumulat aceste organizatii nu s-a inregistrat si nici depozitat, in timp, sub nici
o forma. Din aceasta perspectiva, managementul cunoasterii ar trebui sa inceapa in cazul lor
cu capturarea cunostintelor valoroase, in mod sistematic si punctual, dar nu ar trebui uitat insa
nici registrul deciziilor luate, procese verbale pe diverse discutii de planificare. Vom
mentiona, de asemenea, si evaluarile postactionale, asa-zisele “AAR” (After Action Review)
sau “analizele post-actiune”, care reprezinta o tehnica dezvoltata initial de Armata SUA
pentru a trage concluzii dupa incheierea unei lupte, pornind de la ipoteza ca impresiile vii si
emotiile traite de catre participanti au stimulat foarte serios angajarea si motivatia pentru o
analiza lucida asupra faptelor evaluate. Acest tip de analiza reprezinta, de fapt, o sesiune
structurata care adreseaza un numar de intrebari, cum ar fi: Ce trebuia sa se întample? Ce s-a
întamplat, de fapt? Ce a mers bine si ce a mers prost? Ce concluzii pot fi trase pentru viitor?
Valoarea cunostintei. Un aforism vechi spune: “Ce poti masura, poti controla”. Adeseori
suntem martorii unei situatii foarte curioase: numeroase organizatii deleaga diversi auditori si
controlori cu scopul de a evalua valori imobiliare sau alte proprietati fizice ori tranzactii
financiare, dar foarte putine dintre aceste organizatii sunt tentate sa masoare cu aceeasi
motivatie si energie valorile intangibile – cunostintele detinute de catre proprii angajati.

Abordarea traditionala este sa masori patru categorii de capital intelectual:

• capitalul uman (know how-ul, nivelul de abilitati si deprinderi sau experienta);

• capitalul clientilor (numarul si tipurile de clienti, valoarea afacerilor);

• capitalul structurat (baze de date, procese, infrastructura);

12
 • capitalul intelectual (valoarea imaginii, design-ul, copyright-ul, indicatori de capital
necesare pentru a stabili obiective de management si crea valori intangibile noi).

Organizatiile bazate pe cunoastere

Organizatiile bazate pe cunoastere pun în evidenta nu doar o noua grila de prioritati

strategice, ele promoveaza, de fapt, o viziune cu totul diferita cu privire la modul de a
concepe si a practica managementul. Caracterul discret si acumulativ al tehnicilor de
producere si achizitionare a cunoasterii solicita renuntarea la un control dirijat din exterior
(exogen) si adoptarea unui stil managerial participativ (endogen) la toate etapele sale
distincte: inovarea, comunicarea si învatarea cunoasterii.

Printre cele mai evidente instrumente de capacitare a unei organizatii în domeniul

managementului cunoasterii vom mentiona urmatoarele directii:

1. Desfiintarea barierelor formale si a atmosferei competitive;

2. Crearea unei culturi de difuzare/diseminare a cunoasterii din varful organizatiei, de

egalitate a sanselor si respect pentru colegi, încredere în forta sinergiilor individuale;

3. Largirea ariei de cunoastere a oamenilor in afara propriului domeniu;

4. Încurajarea învatarii si a asumarii de riscuri individuale, dar si sustinerea celor care esueaza
în încercari;

5. Capturarea, pastrarea si multiplicarea cunoasterii competitive;

6. Masurarea proceselor de creare a cunoasterii;

7. Crearea de cariere bazate pe managementul cunoasterii;

8. Crearea de micro-medii pentru transferul tacit de cunoastere.

Ciclul crearii de cunostinte noi

Fiecare organizatie detine o diversitate de cunostinte (experienta individuala a angajatilor,

practici, metodologii, documentatii etc.) care pot contribui semnificativ la succesul companiei

13
daca sunt exploatate în mod eficient. Programele de consultanta faciliteaza descoperirea,
codificarea, depozitarea, amplificarea si distributia cunoasterii în cadrul organizatiei.

Organizatiile care doresc sa devina mai competitive sunt obligate sa implementeze solutii
adecvate în gestionarea cunostintelor de care dispun. Aceste solutii pot fi legate de baze
integrate de date, care sa permita utilizatorilor sai sa acceseze, sa caute, sa raporteze, sa
colaboreze, sa analizeze,sa monitorizeze si sa evalueze atat continutul structurat (explicit), cat
si pe cel ne-structurat (implicit) al activitatilor organizatiei..

Pentru a asigura un management eficient al ciclului de activitati, organizatiile trebuie sa

planifice acest efort de-a lungul catorva etape logice:

• Managementul procesului de business vizeaza întregul ciclu de activitati al unei companii;

• Managementul datelor este al doilea aspect al acestei solutii comprehensive. Organizatiile

au nevoie de a consolida, a organiza si a clasifica importante volume de date, transformandu-
le in informatie valida, consistenta si actualizata;

• Managementul cunoasterii si tehnologiile de integrare a informatiei sunt esentiale pentru

gestionarea informatiei structurate si nestructurate, prin al carei intermediu pot fi identificate
practicile pozitive, expertiza si informatia.

• Managementul meta-datelor reprezinta elementul final al strategiei. Exista trei abordari

generale asupra acestui management:

Mecanicist: Ipotezele acestei abordari tin de prevalarea tehnologiilor si resurselor pentru a

face mai mult la aceeasi calitate. Sustinatorii acestei abordari pun accentul pe utilizarea
tehnologiilor de retea, baze de date si cautare pe internet.

Culturologic/comportamentalist. Sustinatorii acestei abordari au tendinta de a observa

radacini adanci în procesul de schimbare a instrumentelor de management.

Sistematic. Aceasta abordare retine încrederea traditionala în analiza rationala, afirmand ca

problemele de management pot fi solutionate printr-o noua viziune asupra cunoasterii.

Managementul inovarii
Metode de management al inovarii:

14
 1. Dezvoltarea integrata de produs

Produsele de succes pot fi obtinute de acele companii care sunt capabile sa organizeze
inovarea în acord cu factorii de success si sa asigure implementarea acestora în mod eficient,
din perspeciva termenelor si costurilor.

Dezvoltarea Integrata de Produs (DIP) este o metoda de management care tine cont de toti
factorii de succes. Conceptia de baza a DIP este constituirea coordonata tuturor resurselor si
proceselor, care sunt necesare pentru creatia de succes si pentru un marketing eficient.
Aceasta include procese specifice de achizitie pentru produs, productie, marketing si logistica
de control al calitatii.

Conceptul global DIP sprijina creatia produslui de la idee, pana la lansarea comerciala de
succes. DIP poate fi folosit pentru dezvoltarea produselor/serviciilor si sprijina dezvoltarea
resurselor inovative esentiale (nuclee de competente, organizare, strategie etc.).

Toate componentele care sunt necesare pentru a creea bunuri si servicii de succes formeaza
împreuna sistemul de bunuri si servicii. Interactia dintre aceste componente este decisiva
pentru succesul produsului nou.

2. Modelul “Casei inovarii”.

A.T. Kearney a dezvoltat modelul “Casei inovarii”, bazat pe experienta de consultant in

inovare.

Acest model arata modulele cele mai importante ale managementului inovarii de succes.
“Acoperisul” casei este strategia de inovare, un proces de planificare care defineste clar are
scopuri de inovare sunt necesare si cum pot fi acestea sustinute prin resurse, procese,
tehnologii si comportamente în cadrul companiei. O companie orientata catre inovare trebuie
sa includa aceste scopuri în organizarea si cultura sa.

3. ITT- De la piata la piata

De la piata la idea de produs, sugestiile si informatiile primite din piata conduc la initialiva
gasirii unei noi idei.

Compania constientizeaza o problema, feedback-ul de la client aduce si acesta sugestii utile

sip e aceasta baza noi oportunitati sunt identificate.

15
In continuare, echipe creative intervin pentru a sprijini companiile in procesul identificarii
ideii.

Rezultatul acestei etape este idea de produs, care este supusa procesului de evaluare, in
scopul dezvoltarii de produse utile noi.

De la idea de produs la produs, in aceasta etapa a procesului de dezvoltare de produs se

elaboreaza produse specific pornind de la idei si procedee pentru producerea lor. Produsul
este elaborate, “gata pentru productie” si “gata pentru piata”. Dificultatile si riscurile trebuie
clarificate in vederea implementarii noilor concept promovate.

De la produs la piata, aceasta etapa finala descrie implementarea efectiva pe piata a unui
serviciu sau produs inovativ si cliclul este complet.

Ce reprezinta dezvoltarea de produs?

Dezvoltarea unui produs reprezinta totalitatea activitatilor desfasurate în mod stiintific, prin
aplicarea de legi, reguli si principii stiintifice specifice, pornindu-se de la ideea de realizare a
unui nou produs, clarificarea si elucidarea temei si încheindu-se cu validarea (omologarea si
certificarea) acestuia cu scopul introducerii în fabricatie.

Ideea de produs este determinata de trei factori care se conditioneaza reciproc:

- organizatia economica – prin resursele de care dispune si prin tinta scop poate influenta
piata, mediul cat si caracteristicile viitorului produs;

- piata – actioneaza prin cerintele socio-economice;

- mediul – poate influenta noul produs prin resurse si prin conditiile ecologice impuse
acestuia.

Factorii care influenteaza dezvoltarea produselor:

Utilizarea tehnicilor moderne de calcul în derularea proceselor specifice dezvoltarii

produselor, a devenit astazi o activitate obisnuita, care permite:

- efectuarea de calcule complexe;

- realizarea de produse virtuale;

16
- modelarea geometrica tridimensionala a produselor;

- procesarea desenelor din 3D în 2D;

- modelarea si simularea functionala ca prime metode de testare a noului produs;

- accesarea si utilizarea diverselor baze de date pentru o serie de elemente specifice

proiectarii; - simularea proceselor tehnologice de prelucrare a pieselor si a SDV-urilor.

Inovarea si competitivitatea
Inovarea reprezinta cel mai important factor de succes în competitia intensa dintre firme,
fiind avantajate doar companiile care au castigat noi avantaje competitive. Inovarea este
concretizata daca ideile noi sunt implementate în noi produse, servicii si procese, care gasesc
o utilizare reala pe piata. De aceea, succesul comercial este din ce în ce mai dependent de
capacitatea companiei de a crea noi produse, servicii si procese. Pentru a se adapta rapid
schimbarilor, firmele trebuie sa fie capabile sa prevada noile tendinte sau chiar sa le
determine, în scopul configurarii de noi afaceri.

Beneficiile concurentei:
 Are o influenta benefica asupra eficientei si echilibrului pietei;
 Stimuleaza progresul tehnic si creativitatea agentilor economici, acestia fiind preocupati de
satisfacerea în conditii superioare a nevoilor de consum si de maximizarea profitului;
 Favorizeaza rationalizarea costurilor;
 Determina alocarea rationala a resurselor utilizate în activitatea economica;
 Stimuleaza repartizarea judicioasa a profiturilor realizate.

În concluzie, concurenta este o metoda simpla si eficienta de a garanta consumatorilor

un nivel de excelenta in ceea ce priveste pretul si calitatea produselor si serviciilor.

Reglementarea concurentei:

 Concurenta, în conceptia economiei de piata, este încurajata si ocrotita de lege. Chiar din
articolul 1 din Legea concurentei reiese ca scopul legii îl constituie protectia, mentinerea si
stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal

17
 Experienta economica a tarilor dezvoltate a aratat ca asigurarea unui mediu concurential
normal se poate face prin: o liberalizarea preturilor, a comertului si a investitiilor straine
directe.
 Interventia statului nu este nici ea agreata întodeauna deoarece poate contribui la
distrugerea mediului concurential normal.

Definitii ale concurentei:

 Dictionarului explicativ al limbii romane, concurenta reprezinta: “o rivalitate comerciala,
lupta dusa cu mijloace economice între industriasi, comercianti, monopoluri, tari etc. pentru
acapararea pietei, desfacerea unor produse, clientela si pentru obtinerea unor castiguri cat
mai mari”. În literatura de specialitate, notiunea de concurenta este tratata prin prisma a doua
abordari teoretice: abordarea structuralista si abordarea comportamentala.
 “Concurenta este o confruntare, rivalitate a agentilor economici privati pentru a atrage de
partea lor clientela consumatoare prin preturi mai convenabile, prin calitate mai buna a
marfurilor, în vederea obtinerii unor profituri cat mai mari si mai sigure”. (Nita Dobrota)
 „Concurenta reprezinta în sine forta regulatoare de baza în economia capitalista” – citat
din Macconel K. P., Brue S. Nita Dobrota, „Economie Politica”, Editura Economica, 1997.

Concurenta vs competitivitate

Uneori, notiunea de concurenta este confundata cu o alta notiune, care îsi are originea în
concurenta si anume competitivitatea. În trecut, competitivitatea se atribuia exclusiv
capacitatilor unei firme de a-si vinde marfurile si serviciile pe pietele nationale. Astazi, odata
cu procesele de internationalizare si globalizare a vietii economice, competitivitatea s-a extins
asupra natiunii, reprezentand capacitatea acesteia de a ameliora durabil nivelul de trai al
locuitorilor sai si a le procura un nivel înalt de ocupare si coeziune sociala. Libera concurenta
este una din conditiile necesare pentru aparitia competitivitatii.

Competitivitatea
Libera concurenta este una din conditiile necesare pentru aparitia competitivitatii. Etimologia
cuvantului “competitivitate” deriva din cuvantul “competitie”. În trecut competitivitatea se
atribuia exclusiv capacitatilor unei firme de a-si vinde marfurile si serviciile pe pietele
nationale. În prezent, odata cu procesele de internationalizare si globalizare a vietii

18
economice, competitivitatea s-a extins asupra natiunii, reprezentand capacitatea acesteia de a
ameliora durabil nivelul de trai al locuitorilor sai si a le procura un nivel înalt de ocupare si
coeziune sociala.

Implicatiile competitivitatii:

-Conform gamei largi de definitii ale competitivitatii, acest concept are implicatii atat la nivel
microeconomic (de firma), la nivel mezoeconomic (la nivel structural, inter-firme), dar si la
nivel macroeconomic sau national. Cele trei niveluri se interconecteaza, desigur, si se
influenteaza reciproc, întrucat nu exista limite clare ale interventiei factorilor care fac parte
din cele trei niveluri in discutie.

-Majoritatea economistilor si sociologilor s-au referit de-a lungul timpului, în principal, la

aspectele macroeconomice ale fenomenului.

-In present, se pun accent pe rolul individului si al organizatiilor, in determinarea rolului

competitivitatii la scara natiunilor.

Factori noi care influenteaza avantajul competitiv:

 acumularea de cunostinte (curba învatarii);

 rolul tehnologiei informatiei si comunicarii (TIC);

 stimularea gradului de cooperare;

 rolul statului in asigurarea unor conditii favorabile dobandirii de avantaj competitive;

 globalizarea - mutatiile de pe arena competitiei mondiale prin prisma liberalizarii

comertului si a schimbarilor reglementarilor in multe domenii ale vietii economico-sociale.

Utilizarea unor noi practici manageriale, precum si a sistemului de atitudini si valori sunt
considerati a fi vectori importanti ai competitivitatii unei firme. Astfel, practicile etice,
adaptabilitatea, flexibilitatea si credibilitatea managerilor, precum si permeabilitatea culturii
organizationale in ceea ce priveste competitivitatea - desi dificil de cuantificat - devin
elemente importante in evaluarea unei organizatii.

Inovarea trebuie sa raspunda, pe de o parte nevoilor firmelor de a face fata competitiei din ce
în ce mai crescute iar pe de alta, parte sa satisfaca nevoile secetatii generate de marile
provocari cu care se confrunta, cum ar fi: schimbarile climatice, îmbatrînirea populatiei,
insuficienta resurselor, etc.

19
Exemple de nevoi ale organizatiei:

 Crestere economica;

 Îmbunatatirea conditiilor de trai;

 Cresterea investitiilor

 Cresterea ocuparii fortei de munca

 Furnizarea unor solutii pentru rezolvarea unor probleme cum ar fi: epidemia de Ebola sau
criza refugiatilor;

 provocari societale pe termen lung legate de : schimbari climatice, energie, protectia

medului sau transport

 Ideile inovatoare sa devina rapid produse si tehnologii noi si de succes;

 Sanatatea publica

 Resursele de apa si alimente

 Asocierea excelentei stiintifice cu constientizarea si responsabilitatea social.

Pentru orice schimbare este nevoie de un management al schimbarii. J. Kotter si L.

Schlesinger considerau ca ”managementul schimbarii se concentreaza pe identificarea
surselor de rezistenta la schimbare si furnizarea unor cai de depasire a acestora”.

Managementul schimbarii consta ”ansamblul proceselor de planificare, organizare,

coordonare, antrenare si control al unor masuri de înlocuire, modificare, transformare
sau refacere ca forma si connsinut a organizatiei cu scopul cresterii eficientei si
competitivitatii” (Eugen Burdus, Armenia Androniceanu). În stransa legatura cu gradul de
noutate, este clasificarea dupa complexitatea schimbarilor asociate introducerii noului.
Nivelul complexitatii proceselor de schimbare este elementul ce diferentiaza inovarea de
procesele de îmbunatatire, care, dupa unele opinii, nu se confunda. Din perspectiva
managementului organizatiei, diferentele dintre îmbunatatire si inovare se refera la
urmatoarele aspect:

 organizarea proceselor de schimbare: programele de îmbunatatire sunt în general

aplicate în cadrul structurilor existente si presupun schimbari în procese de mica
întindere sau la nivelul locului de munca; inovarea, în schimb, presupune o abordare
mai larga, adesea transdepartamentala.
 planificarea proceselor de schimbare: în cazul îmbunatatirii, initiativa poate veni de la
operatori sau de la nivelurile inferioare ale managementului; procesul de inovare tipic

20
 este de sus în jos, cerand o coordonare la nivelurile superioare de conducere, care
dispun de informatiile necesare si de puterea de a impune alocarea resurselor
necesare.
 conducerea oamenilor: procesul de îmbunatatire poate începe imediat dupa ce sunt
identificate problemele, nu necesita schimbari majore în ceea ce priveste
competentele si atitudinile oamenilor; în cazul inovarii, finalizarea cu succes a
procesului de inovare presupune adaptarea comportamentelor organizationale si ale
oamenilor la noul sistem, dezvoltarea unor noi abilitati si atitudini la cei afectati de
schimbare.

Procesul de management: concept, functii:

Conceptul procesului de management:

 reprezinta ansamblul activitatilor, disciplinelor, metodelor, tehnicilor care înglobeaza

sarcinile conducerii, gestiunii, administrarii si organizarii companiei/organizatiei/institutiei si
vizeaza ca, prin adoptarea deciziilor optime în proiectarea si reglarea proceselor
microeconomice sa antreneze întregul personal pentru a întreprinde si a lucra cat mai
profitabil, pentru a organiza schimbari capabile sa asigure organizatiei un viitor trainic si
eficace pe plan economic si social.

 este procesul de atingere a obiectivelor unei colectivitati umane organizate (întreprinderi

economice, institutii publice, organizatii non-profit) în conditiile utilizarii optime si eficiente
a resurselor materiale, umane si financiare.

Functiile procesului de management:

- Previziune: consta în stablilirea obiectivelor, identificarea modalitatilor de îndeplinire a

acestora si fundamentarea necesarului de resurse.

- Organizare: consta în gruparea resurselor si activitatilor pentru îndeplinirea obiectivelor.

- Coordonare: consta în ansamblul actiunilor prin care se mentine armonia între activitati si
resursa umana.

- Antrenare: reprezinta ansamblul actiunilor prin care managementul influenteaza activitatile

resursei umane, în scopul motivarii ei.

- Control, evaluare, reglare: consta în ansamblul actiunilor de evaluare a rezultatelor obtinute.

21
Locul inovarii în cadrul functiunilor/activitatilor managementului:

Inovarea este motorul esential al cresterii în economia de piata. Abilitatea de a inova este
cruciala nu numai pentru supravietuirea companiilor individuale, ci pentru sustenabilitatea
întregii economii a societatii moderne. In ultimele decenii, companiile preocupate de succes
din toate domeniile de activitate si-au orientat eforturile spre gestionarea resurselor si
eliminarea risipei. Sistemele de management al calitatii sunt ingredientele managementului
modern utilizate de numeroase firme pentru satisfacerea mai buna a cerintelor si obtinerea de
avantaje concurentiale. Si totusi, o astfel de orientare nu asigura atingerea unor performante
înalte si succesul durabil. “Îmbunatatirile continue care apar în cursa pentru perfectionare
sunt admirabile ... pana la un punct”, afirma Tom Peters (2010). Singurul avantaj competitiv
durabil provine din depasirea competitiei prin inovare.

Managementul inovarii: concept, faze, trasaturi

Pot fi evidentiate mai multe definitii, astfel:

Definitia 1: Procesul orientat spre organizarea si alocarea resurselor disponibile, atat

umane cat si tehnice si economice, în scopul dobandirii de noi cunostinte, de generare a
ideilor care permit obtinerea de noi produse, procese si servicii sau îmbunatatirea celor
existente si al transferului celor mai bune idei spre fazele de fabricare si comercializare.
(Nagit, Gheorghe, 2001).

Definitia 2: Managementul inovatiei este un domeniu de cercetare al managementului

specializat care are ca scop crearea de strategii pentru introducerea în cadrul organizatiei a
noilor tehnologii, a proceselor si a produselor inovatoare (Tidd, Bessant si Pavitt, 2005;
Burgelman, Christensen si Wheelwright, 2003);

Definitia 3: Managementul inovarii este o sarcina complexa a conducerii, care prin

elementele sale strategice si operative determina un proces sistematic de schimbare”
(Tripon).

Definitia 4: Ansamblul actiunilor conduse de o intreprindere si al optiunilor efectuate pentru

favoriza emergenta proiectelor de inovare, a decide lansarea lor si a realiza comercializarea
noilor produse sau implementarea de noi procese in intreprindere, pentru cresterea
competitivitatii". (Sandrine Fernez-Walch si Francois Romon, 2009).

22
Managementul inovarii consta in implementarea si exploatarea economica a noilor idei
si descoperiri si, ca orice alta activitate manageriala, procesul de inovare trebuie sa fie
planificat, organizat, dirijat si controlat.

Fazele managementului inovarii:

1. Identificarea oportunitatilor prin explorarea si investigarea semnalelor din mediu -

domeniile de focalizare strategica si alocare a resurselor in procesul de inovare; noi
oportunitati de piata sau platforme tehnologice;

2. Selectarea strategica a optiunilor include generarea, colectarea, dezvoltarea, evaluarea si

selectarea ideilor de afaceri. Metodele de management includ: brainstorming, tehnici de
creativitate, focus-grupuri si capturarea ideilor on line etc.;

3. Planificarea si asigurarea resurselor;

4. Implementarea: Pentru a facilita derularea proiectului sunt necesare abilitati de

creativitate si realizarea efectiva a procesului de inovare.

Trasaturile procesului de management al inovarii:

-cultura corporativa orientata catre succes;

- strategia de cooperare în dezvoltarea tehnologica;

- proiectul bine definit si orientat catre o piata precisa;

- echipa multidisciplinara si eficienta;

- analiza aprofundata a etapei de definire a produsului;

- procesul de inovare bine structurat si transparent;

- managementul de proiect eficient;

- utilizarea de metode de dezvoltare integrate;

- stimularea si sprijinul creativitatii;

23
- dezvoltarea simultana a produsului, productiei si marketing-ului.

- managementul calitatii.

Inovarea si antreprenoriatul:

Creativitatea si inovarea sunt instrumentele specifice ale sistemului antreprenorial.

Antreprenoriatul consta in introducerea inovarii intr-un ciclu economic. (Schumpeter, 1950)
Antreprenoriatul este un comportament si un proces pentru a crea si dezvolta activitati
economice care combina asumarea de riscuri, creativitatea si/ sau inovarea cu o buna
gestionare, intr-o organizatie noua sau existenta. (Green Paper, Entrepreneurship in Europe,
2003).

Termenul “antreprenoriat” provine din cuvantul francez “entreprendre”, care in contextul

afacerilor semnifica “a intreprinde, a incepe o afacere”. Frecvent, antreprenoriatul este asociat
cu procesul de creare a unei noi intreprinderi, antreprenorul fiind cel care face acest lucru
(Julien, 2005). Acceptiunea data antreprenoriatului de cei mai multi cercetatori are la baza
ideile dezvoltate de Schumpeter (1934), potrivit caruia antreprenorul este “persoana care vrea
si poate transforma o idee noua intr-o inovatie reusita”. Termenul inovatie este folosit de
Schumpeter cu un sens larg: realizarea unor schimbari bazate pe o idee noua sau aplicarea
unor idei vechi intr-o situatie noua.

Eficienta organizationala, bazata pe inovare, se obtine prin reducerea distantei dintre

strategie, functionare, structura si oameni – cu o atentie deosebita asupra implementarii.

Crearea unei strategii de inovare ambitioase este una, dar implementarea cu succes a acesteia
este alta. În perioadele de criza, firmele trebuie sa inoveze mai mult ca oricand. Cele care
continua sa lucreze la dezvoltarea culturii inovative si efectueaza investitii chiar în perioade
de criza, vor fi cele care se vor bucura de avantajul competitiv în urmatorii ani.

Inovare ar trebui sa se manifeste în toate activitatile companiei: în dezvoltarea de tehnologii,

produse si servicii noi, în marketing, tehnici de vanzare, în metodele de organizare, de noi
tehnici de management. Inovatia este influentata de adancimea procesului de cunostinte cat si
de diversitatea abordarilor la nivelul organizatiei.

În numeroase cazuri ideile sunt generate si impuse de manager, fara implicarea restului de
compartimente cand acestea exista, fapt ce blocheaza dezvoltarea unei culturi inovative. Mai
triste sunt situatiile în care sunt ignorate propunerile de inovare venite din randul salariatilor.

24
La nivelul unei organizatii managerul de inovare, ajutat de conducere trebuie sa creeze, sa
mentina si sa dezvolte spiritul de inovatie, sa includa inovatia în activitatile de zi cu zi, la
toate nivelurile si în toate domeniile. Multi manageri considera importanta inovarea, dar se
sperie la gandul ca trebuie sa-si dezvolte în firma o cultura inovativa, care cere timp si bani,
ea neputand fi conturata peste noapte.

25