CURS

METODE ȘI TEHNICI DE
REEDUCARE
NEUROMOTORIE
Asist. Univ. Drd. Podar Alin Adrian
 Atitudinea corectă a corpului
Poziționarea corectă a corpului poate fi
exprimată prin suma componentelor
corporale care, privite în ansamblu, scot în
evidență dispunerea simetrică a capului,
trunchiului și membrelor superioare și
inferioare.
Efectuarea mișcărilor, indiferent de orientarea
lor, se află sub un permanent control al
scoarței cerebrale, realizat prin intermediul
simțului kinestezic și al echilibrului.
 Atitudinea corectă a corpului
 Simțul kinestezic informează scoarța cerebrală despre:
poziția părților corpului; mișcările părților corpului;
rezistența întâlnită de segmentele corpului aflate în acțiune
sau rezistența care trebuie învinsă prin mișcare.
 Senzațiile de echilibru și de mișcare ale corpului informează
scoarța, printre altele, despre: senzația de verticalitate și de
înclinare a corpului, senzația de mișcare rectilinie și
senzația de rotație. De fapt, suma acestor senzații alcătuiește
grupa senzațiilor proprioceptive, prin care sunt exprimate
exercițiile produse in interiorul organismului, în special în
mușchi.
 Aprecierea capacității de menținere a unei atitudini corecte
se efectuează pe plan frontal, sagital și transversal.
 Tipuri de infirmități, dizabilități, restricții de activitate și de
participare generate de condițiile patologice și disfuncționale
enumerate
 Tipuri de infirmități, dizabilități, restricții de activitate și de
participare generate de condițiile patologice și disfuncționale
enumerate
 Tipuri de infirmități, dizabilități, restricții de activitate și de
participare generate de condițiile patologice și disfuncționale
enumerate
 Evaluarea clinico - funcțională
Spasticitate
 (scala Ashworth modificată Tardieu):
a) Scala Ashworth este o scală de măsurare a spasticității
 este o scară de 6 puncte
 scorurile variază de la 0 la 4, în care scorurile mai mici reprezintă tonusul
muscular normal iar scorurile mai mari reprezintă spasticitate sau o rezistenă
crescută la mișcarea pasivă, astfel:
0 – fără modificări ale tonusului muscular
1 – creștere discretă a tonusului ce se manifestă fie printr-un obstacol în
mişcarea pasivă de flexie sau extensie, urmat de relaxare, fie printr-o rezistenţă
minimă până la sfârşitul mişcării
1+ - creştere discretă a tonusului ce se manifestă printr -un obstacol urmat de o
rezistenţă minimă  percepută cel puţin pe jumătatea amplitudinii articulare
2 - creştere mai marcată a tonusului pe parcursul majorităţii amplitudinii
articulare, articulaţia putând fi mobilizată cu usurinţă
3 - creştere importantă a tonusului muscular provocând dificultăţi mobilizării
pasive
4 - articulaţia respectivă este fixată în flexie sau extensie, abducţie sau adducţie,
mobilizarea pasivă imposibilă
 
Evaluarea clinico - funcțională
b) Scala Tardieu (intensitatea reflexului de întindere):
0 - fără rezistenţă pe parcursul mişcării pasive
1 - discretă creştere a rezistenţei pe parcursul mişcării pasive, fără
să se perceapă un obstacol la un unghi anume
2 - oprire bruscă a mişcării pasive la un anumit unghi, urmată de
relaxare
3 - clonus epuizabil (< 10 sec. Dacă se menţine întinderea), ce
survine la un anumit unghi
4 - clonus inepuizabil (>10 sec. dacă se menţine întinderea), ce
survine la un anumit unghi. Examenul clinic din primele zile de
viaţă ale copilului urmărind motricitatea şi tonusul muscular, va
permite evaluarea trecerii de la spasticitatea fiziologică la cea
patologică
Evaluarea clinico - funcțională
Deficitul de control sfincterian
Tulburări de deglutiție (endoscopia cu
fibră optică, monitorizarea ingestiei de
lichide și solide)
Tulburări de echilibru și coordonare
(scala Berg, Tinetti)
 Evaluarea clinico - funcțională
a) Scala Berg (evaluarea echilibrului) reprezintă o
listă de 14 acțiuni pe care pacientul trebuie sa le
execute
 după modul cum sunt executate fiecare se codifică
cu 0-1-2-3-4 (0 = incapabil sa execute, iar 4 =
execută fără nici o dificultate)
 aceste acțiuni sunt: sezand nesprijinit, stând cu ochii
închiși, stând cu picioarele lipite, stând cu un picior
în fața celuilalt, stând unipodal, rotația trunchiului
din stand, culege un obiect de pe sol, întoarcere la
360o, picior pe scăunel, întinderea înainte din stând
 Evaluarea clinico - funcțională
b) Scala Tinetti (test de echilibru)
 cuprinde acţiunile (aşezat nesprijinit, ridicare din aşezat,
aşezat din ortostatism, ortostatism nesprijinit, ortostatism cu
ochii închişi, întoarcerea de 360°, îmbrâncire sternală)
 se apreciază în funcţie de reuşita realizării acţiunii cu 2 (0 şi
1) sau 3 grade de apreciere (0, 1 şi 2), astfel:
0 - incapabil să efectueze mişcarea
1 - capabil să efectueze mişcarea
sau
1 - incapabil să efectueze mişcarea
2 - capabil să efectueze mişcarea cu dificultate
3 - capabil să efectueze mişcarea fără dificultate
 Evaluarea clinico - funcțională
 Mers (testul ”up and go”, mersul pe distanță de 10 metri,
testul de mers de 6 minute etc.)
a) Testul ”up and go”, este un test simplu folosit pentru a
evalua mobilitatea unei persoane și necesită atât echilibru
static, cât și dinamic
 folosește timpul în care o persoană se ridică de pe un scaun,
urcă trei metri, se întoarce (se rotește), se întoarce pe scaun și
se așează;
 un scor de 10 secunde sau mai puțin indică o mobilitate
normală, 11-20 secunde sunt în limitele normale pentru
pacienții în vârstă fragilă și cu handicap și mai mult de 20 de
secunde înseamnă că persoana are nevoie de asistență și
indică o examinare și o intervenție ulterioară; un scor de 30
de secunde sau mai mult sugerează că persoana poate fi
predispusă la căderi
Evaluarea clinico - funcțională
b) Testul "mersul pe distanță de 10 metri": determină viteza de
deplasare a persoanei (exprimată în metri/secundă)
- viteza de mers a individului este corelată cu capacitatea sa
ambulatorie și este, după unii autori, o metoda de clasificare a
pacienților din punct de vedere ambulator:
- la o  viteză determinată < 0,04m/s, pacienții sunt considerați
“ambulatori în spațiul casnic”
- la viteze între 0,04 și 0,08 m/s, pacienții au capacitate limitată de
ambulație în comunitate (pe distanțe scurte)
- la viteze > 0,08 m/s, pacienții sunt considerați “ambulatori în
comunitate”
- persoana este instruită să meargă pe o distanță prestabilită de 10
metri. Este măsurat timpul (cu un cronometru) necesar persoanei
pentru a parcurge această distanță. Viteza se obține împărțind
distanța de 10 metri la timpul astfel măsurat (în secunde). Pe
parcursul testului, este permisă utilizarea dispozitivelor de asistare a
mersului (baston, carja, cadru), dar nu este permis ajutorul fizic al
altei persoane
 Evaluarea clinico - funcțională
c) Testul de mers de 6 minute:
 măsoară distanţa pe care o poate parcurge un pacient pe o
suprafaţă plată într-un interval de 6 minute. Testul de şase minute
este un instrument de evaluare funcţională a tuturor aparatelor şi
sistemelor. Se foloseşte pentru evaluarea iniţială, cât şi pentru
aprecierea eficienţei programelor de recuperare sau a altor
intervenţii medicale
 pacientul este rugat să meargă timp de 6 minute pe un plan plat,
în ritm propriu, fără impuneri de viteză, urmărind ca la finalul
acestui interval să noteze distanța parcursă în metri (sau numărul
de pași efectuați) precum și apariția de simptome de tipul
fatigabilitate sau dispnee
 Subiecţii sănătoşi parcurg în şase minute o distanţă între 400-700
m
Evaluarea clinico - funcțională
Stabilitate ortostatică – postură și
aliniament
Durere (date privind etiologia,
localizarea, intensitatea, durata, factorii de
agravare/ameliorare; scala VAS)
 Evaluarea clinico - funcțională
a) Scala VAS este o metodă de evaluare a
durerii
 constă într-o linie orizontală de 10 cm pe care
pacientul o întretaie cu o linie verticală (între 0-
10) acolo unde consideră că este gradul de
durere pe care o acuză în momentul respectiv
 în funcție de intensitatea durerii cotația este
următoarea:
Evaluarea clinico - funcțională
 Evaluarea clinico - funcțională
Tulburări de sensibilitate (teste somato-
senzitive pentru evaluarea sensibilității
superficiale și profunde)
Evaluarea integrității tegumentului și a
escarelor de decubit
Evaluarea clinico - funcțională
 Evaluarea dizabilității – scale pentru evaluarea
activitaților uzuale zilnice – ADL: sunt scale de evaluare
standardizate pentru disfuncția de autoîngrijire, disfunția
de locomoție, gradul de (in) dependență
– sunt scale care măsoară performanțele pacientului în
activități ale vieții cotidiene, specifice traiului zilnic
cum ar fi activități legate de capacitatea de face menajul,
legate de alimentație (ex. se poate servi de tacâmuri?
mănâncă singur?), legate de toaleta personală (ex. își
poate spăla fața?), legate de controlul vezicii (ex.
probleme ocazionale max. 1 episod incontinență pe zi)
 Evaluarea clinico - funcțională
Evaluarea funcției cognitive (teste informale
și teste neuro-psihologice directe pentru
atenție, percepție, memorie, gândire, limbaj,
orientare, abilitatea de a calcula, soluționarea
problemelor etc)
Evaluarea tulburărilor de comportament și
dispoziție (teste neuro-psihologice specifice)
Evaluarea funcției cardio-respiratorie (teste de
efort; teste clinice care nu necesită aparatură
specială).
 Planul terapeutic
În practica kinetoterapeutică, noțiunea de
plan terapeutic reprezintă totalitatea
mijloacelor și metodelor de tratament la
care se recurge pentru vindecarea unui
bolnav, în timp ce noțiunea de program
terapeutic reprezintă o parte a planului,
adaptată momentului în care s-a efectuat
consultul medical.
 Lateralitatea corporală
Studiul dominanței emisferice laterale scoate în
evidență utilizarea preferențială a membrelor,
de partea dreaptă sau stângă, la care se adaugă
și cea a ochiului de aceeași parte.
Această lateralitate emisferică, în ceea ce
privește utilizarea preferențială a membrelor de
pe o singură parte, poate avea și un caracter
încrucișat, când preferința manuală nu este de
aceeași parte cu cea a piciorului (podală, în
timp ce preferința oculară este, în majoritatea
cazurilor, de aceeași parte cu cea manuală).
 Lateralitatea corporală
Această particularitate preferențială se explică
prin funcțiile diferite pe care emisferele cerebrale
le pot îndeplini într-un context de asimetrie
senzorială și motrică.
Conceptul de lateralitate corporală se regăsește
și in modul în care subiectul utilizează
preferențial mâna dreaptă sau cea stângă în
activitatea sa uzuală sau grafică. Un mod aparte
îl reprezintă și posibilitatea de a angaja simultan
sau independent ambele mâini pentru realizarea
unor acțiuni complexe, calitate cunoscută sub
denumirea de ambidextrie.
Examenul lateralității corporale
Pentru a reuși departajarea activităților
atribuite emisferei dominante sau celei
minore, se utilizează o largă baterie de teste
în care probele sunt selecționate dintre
activitățile cotidiene, ce au fost supuse unui
proces de educare.
Probele care pot fi utilizate pentru a aprecia
nivelul lateralității emisferice a unui copil se
caracterizează printr-o mare diversitate,
selecția lor fiind la latitudinea
examinatorului:
Examenul lateralității corporale
Membrul superior: înșurubarea unui dop
la sticlă; folosirea foarfecei pentru a
decupa o hârtie; folosirea radierei; luarea
unei mărgele cu o linguriță dintr-o cană;
picurarea cu pipeta; închiderea și
deschiderea unui fermoar; turnarea apei
dintr-o cană în alta.
Examenul lateralității corporale
Membrul inferior: șotronul; piciorul
preferat pentru a lovi mingea; piciorului
de bătaie pentru o săritură. Pentru copilul
de până la 6 ani poate fi luat în
considerare și piciorul pe care stă mai
mult în echilibru.
Examenul lateralității corporale
Pentru ochi: se folosește un tub prin care
copilul trebuie să privească un obiect din
preajma lui, să îl ridice de pe masă cu
mâna și sa îl ducă la ochiul stâng sau
invers, să îl apuce cu mâna stângă, dar să
îl ducă la ochiul drept.
 Examenul lateralității corporale
 Cu privire la orientarea pacientului pentru a folosi
preferențial la scris mâna dreaptă sau pe cea stângă,
trebuie să se țină seama de vârsta, dezvoltarea motrică
și capacitatea motrică a copilului.
 Vârsta pacientului este esențială în orientarea către
abilitățile sale manuale. Până la vârsta de 7 ani,
sistemul nervos prezintă o mare plasticitate, condiție în
care se poate insista pentru a obișnui copilul să
acționeze preferențial cu una din mâini. După această
vârstă, este mult mai dificil să se intervină în această
direcție, întrucât tulburările asociate sunt de natură să il
determine pe pedagog să renunțe la această inițiativă.
 Conștientizarea de către pacient a
lateralității corporale
Conștientizarea lateralității este un proces
ce solicită multă atenție din partea
terapeutului, mai ales în condițiile în care
pacientul e în situația de a recunoaște și
întrebuința sintagmele la dreapta și la
stânga, pornind de la precizarea unor
repere stabile la care pacientul să se poată
raporta (ușa, fereastra, masa, scaunele
etc.).
 Conștientizarea de către pacient a
lateralității corporale
 Pentru a înțelege mai bine modul în care pacientul
se poate raporta la aceste repere, pe brațul drept se
fixează o banderolă albă și se face precizarea că
pe mâna dreaptă poartă banderolă albă, iar mâna
stângă nu are nimic. Exercițiul constă în ridicarea
mâinilor în sus, lateral sau înainte, în funcție de
banderolă și de relația ei cu precizarea “dreapta”
sau “stânga”.
 Pe măsura progreselor înregistrate, terapeutul
trece la schimbarea poziției în care a efectuat
exercițiul: cu fața la ușă, la fereastra, etc.)
 Plasticitatea musculară
Mușchii scheletici au proprietăți dinamice
și reprezintă elementul motor al mișcării.
Din punct de vedere structural și
funcțional, mușchii au fost împărțiți în
mușchi tonici, de tip I (în general mușchii
extensori) și mușchi fazici de tip II
(mușchii flexori).
 Fibrele musculare
Fibrele albe – sunt sărace în mioglobină,
mitocondrii și enzime oxidative, au
vascularizație slabă, fibra obosește
repede. (ex. de mușchi: vastul intern;
solear; semitendinos).
Fibrele roșii – sunt bogate în mioglobina,
mitocondrii și ATP, obosesc greu. (ex de
mușchi: vastul extern; gemenii;
semimembranos; mușchii posturali).
 Atrofia musculară și fatigabilitatea
 Atrofia musculară – apare datorită influențelor
neuronale, hormonale, și datorită neutilizării mușchilor
lipsiți de comandă și control.
 Fatigabilitatea – definită ca inabilitatea unui mușchi de a
susține o forță constantă sau repetitivă la un anumit
nivel. Concluzia ar fi că leziunile centrale determină
fatigabilitatea musculară prin favorizarea unor
modificări structurale și metabolice la nivelul mușchilor;
aceste modificări contribuie și la instalarea spasticității.
 Încarcarea musculară precoce și chiar electrostimularea
pot preveni sau combate fatigabilitatea.
 Limbajul
Afazia se datorează leziunilor la nivelul mai
multor arii corticale. În mod clasic, se descriu
două arii care sunt răspunzătoare de
elaborarea comunicării prin limbaj:
Aria Wernicke, în care sunt stocate informații
despre sunete, cuvinte, înțeles și legătura
dintre ele;
Aria Broca, ce transformă reprezentarea
neuronală a cuvintelor în secvențe articulate
corespunzător.
Vă mulțumesc!