Proiect

CALCULUL ȘI CONSTRUCTIA
AUTOVEHICULELOR RUTIERE 2
SISTEMUL DE FRÂNARE

1
 CUPRINS
1. CAPITOLUL 1

Studiul tehnico-economic al solutiilor posibile

pentru sistemul sau subansamblul de proiectat

2. CAPITOLUL 2

Proiectarea generala a sistemului de franare pentru

autovehiculul de proiectat

3. CAPITOLUL 3

Diagnosticarea sistemului de franare al

autovehiculului

4. CAPITOLUL 4

Proiectarea de detaliu a etrierului si a discului de

frana, subansambluri din cadrul sistemului de franare
pentru puntea fata

5. CAPITOLUL 5

Elaborarea procesului tehnologic de montare si

demontare a sistemului de franare, pe si de pe
autoturism

2
CAPITOLUL 1

Studiul tehnico-economic al solutiilor posibile pentru sistemul sau

subansamblul de proiectat

1.1 Destinatia, compunerea generala si clasificarea sistemelor de franare

1.1.1 Destinatia sistemului de franare

            Punerea in valoare a performantelor de viteza si de acceleratie ale

autovehiculului in conditii de siguranta depend intr-o masura hotaratoare de capacitatea
de franare a acestuia. Cu cat sistemul de franare  este mai eficace, cu atat vitezele medii
de deplasare cresc, iar indicii de exploatare ai autovehiculului au valori mai ridicate. De
asemenea, calitatile bune de franare asigura evitarea unor accidente care se pot produce
chiar si in cazul vitezelor relative mici, provocate de aparitia neprevazuta a unui
obstacol. Statisticile  accidentelor de circulatie arata, fara drept de apel, important ape
care o are un sistem de franare eficace in eliminarea consecintelor grave ale functionarii
nesatisfacatoare  a altor parti componente ale autovehiculului.

            Utilizarea mai frecventa a franelor are loc in conditii de circulatie din orase,
precum si in regiuni muntoase sau cu relief accidentat. Astfel, in conditii de circulatie
ale unui oras de marime medie, 30-40% din timpul total de mers autovehiculul este
franat sau ruleaza liber.

            Istoria dezvoltarii industriei constructoare de autovehicule si a transporturilor

auto ilustreaza in mod pregnant faptul ca tendinta spre marirea vitezelor de circulatie a
fost legata strans de imbunatatirea performantelor sistemului de franare. Prin
implicatiile pe care le are in protejarea “factorului uman” si a incarcaturii care se
transporta, sistemul de franare reprezinta elementul primordial in asigurarea sigurantei
circulatiei, si ami ales in conditiile cresterii continue a calitatilor dinamice ale
autovehiculelor si a traficului rutier.

            Pentru reducerea vitezei autovehiculului trebuie create forte care se opun

miscarii. Deoarece unele rezistente la inaintare au efecte reduse(rezistenta la rulare si
rezistenta aerului), iar rezistenta la accelerare, in cazul franarii devine foarte active,
rezulta necesitatea ca autovehiculul sa fie prevazut cu dispozitive care sa realizeze forte
de sens opus miscarii. Aceste forte se numesc forte de franare; ele trebuie sa aibe valori
suficient de mari si care sa poata fi reglate de catre conducator in functie de necesitati.
Fortele de franare sunt create de mecanismele de franare incluse in sistemul de franare
al autovehicului.

3
 Figura 1.1 Dependenta spatiului de franare a autovehiculului de procedeul de franare

           

In figura 1.1 se prezinta dependenta spatiului de franare a automobilului de procedeul de

franare. In cazul in care nu se utilizeaza franele automobilului, spatial de oprire(curba 1)
este conditionat de rezistenta la rulare si rezistenta aerului, precum si de pierderile
mecanice din transmisie. Dupa cum rezulta, aceste forte au un efect redus mai ales la
viteze moderate. Daca motorul nu se decupleaza, se maresc rezistentele la inaintare(pe
seama momentului rezistent al motorului), iar spatial parcurs pana la oprirea
autovehiculului se reduce mult(curba 2). Efectul de franare creste si mai mult daca
motorul este obligat sa functioneze in regim de compressor, prin obturarea conductei de
evacuare inainte de toba de esapament(curba 3). In cazul in care se utilizeaza franele
automobilului, spatial de oprire se reduce foarte mult(curba 4).

Tabelul 1.1 Bilantul energetic al procesului de franare

Forta de actionare la pedala,daN Blocarea rotilor

Energia automobilului      0     10     30     40     60 Rotile          Toate
se consuma prin
Spate            rotile
Frecare in frane, %      0     61     81     84     86 49                 0
Rezistenta la rulare si      87   32     14     11     8 4                   0
pierderi in transmisie,
%
Rezistenta aerului,%      13   7       3        3      2 2                   2
Patinarea pneurilor,%      0     0       2        2      2 45                 98

Dupa cum rezulta, din punct de vedere energetic, prin franare trebuie sa se
transforme partial sau aproape total energia cinetica si/sau potentiala a autovehiculului
in energie termica. Aceasta transformare se realizeaza cel mai simplu prin frecare.

Eforturile care se depun in prezent pe plan mondial in vederea imbunatatirii

performantelor de franare ale autovehiculelor, pentru adoptarea unor normative si
reglementari internationale ale diferitelor aspecte legate de sistemul de franare sunt de
actualitate.

4
 Aceste masuri sunt determinate de rezultatele numeroaselor investigatii
referitoare la cauzele si gravitatea accidentelor de circulatie, care au aratat ca cele
provenite din cause tehnice legate de defectarea sau comportarea nesatisfacatoare a
asistemului de franare, desi relative putin numeroase, se caracterizeaza printr-o gravitate
deosebita.

Sistemul de franare al autovehiculului este destinat:

-micsorarii pana la o anumita valoare sau anularii progressive a vitezei

autovehiculului;

-imobilizarii autovehiculului in stationare pe un drum orizontal, precum si pe

pantele pe care acesta le poate urca si cobora;

-stabilizarii vitezei autovehiculului la coborarea unor pante lungi.

1.1.2 Partile componente si clasificarea sistemelor de franare 

           

 Sistemul de franare este compus din dispozitivul de franare si dispozitivul de

incetinire.

            Dispozitivul de franare serveste la reducerea vitezei autovehiculului  pana la o

valoare dorita, inclusive pana la oprirea acestuia, cu o deceleratie cat mai mare si fara o
deviere primejdioasa de la traictoria de mers, si la imobilizarea autovehiculului in
stationare pe un drum orizontal, precum sip e pantele pe care acesta le poate urca si
cobori.

            Dispozitivul de incetinire serveste stabilizarea vitezei autovehiculului la

coborarea unor pante lungi fara ca dispozitivele de franare de serviciu, de securitate sau
de stationare sa fie folosite sau sa contribuie la aceasta stabilizare. Acest dispozitiv este
utilizat in cazul unor automobile cu mase mari sau destinate  sa fie utilizate in regimuri
muntoase  sau cu relief accidentat. Prin utilizarea dispozitivelor de incetinire
autovehiculele realizeaza viteze medii mai ridicate, se reduce oboseala conducatorului,
iar uzarea garniturilor de frictiune ale franelor de serviciu se reduce in medie cu 25-
30%.

Partile componente si clasificarea dispozitivelor de franare

            Dispozitivul de franare este compus din:

-        mecanismul de franare(franele propriu-zise);

-        transmisie si elementele de comanda.

5
 Mecanismul de franare serveste la producerea fortelor de franare ce se opun
miscarii sau tendintei de miscare a autovehiculului.

Transmisia dispozitivului de franare este compusa din ansamblul de elemente

cuprinse intre elementul de comanda si frana propriu-zisa  si care sunt legate in mod
functional.

Elementul de comanda este piesa actionata direct de catre conducatorul

auto(pedala sau maneta ) sau respective de catre remorca, pentru a furniza
transmisiei energia necesara franarii sau pentru a o controla.

Dispozitivele de franare se clasifica dupa utilizare, particularitatile constructive si

locul de dispunere a mecanismului de franare, sursa de energie utilizata pentru
actionarea franelor si dupa tipul si particularitatile transmisiei.

Dupa utilizare, dispozitivele de franare se clasifica in:

a)     dispozitivul de franare principal;

b)     dispozitivul de franare de siguranta;

c)     dispozitivul de franare de stationare;

d)     dispozitivul de franare auxiliar.

Dipozitivul de franare principal este intalnit si sub denumirea de frana principala

sau de serviciu. In mod uzual, in exploatare, frana de serviciu poarta numele de frana de
picior, datorita modului de actionare. Frana de serviciu trebuie sa permita reducerea
vitezei autovehiculului pana la valoarea dorita, inclusive pana la oprirea acestuia,
indifferent de viteza si de starea de incarcare. Frana de serviciu trebuie sa actioneze
asupra tuturor rotilor autovehiculului           .

Dispozitivul de franare de siguranta sau frana de siguranta, intalnit si sub

denumirea de frana de avarii sau frana de urgenta, are rolul de a suplini frana de serviciu
in cazul defectarii acesteia. Frana de siguranta trebuie sa poata fi actionata de
conducator fara a lua ambele maini de pe volan. Securitatea circulatiei impune existenta
la autovehicule  a franei de siguranta fara de care nu este acceptat in siguranta rutiera.

Dispozitivul de franare de stationare sau frana de stationare are rolul de a mentine

autovehiculul imobilizat pe un drum orizontal sau pe o panta in absenta conducatorului
un timp nelimitat. In mod uzual, frana de stationare este intalnita sub denumirea de
frana de parcare sau de ajutor. Datorita actionarii manuale, frana de stationare este
intalnita si sub denumirea de frana de mana. Frana de stationare trebuie sa aiba o
comanda proprie, independenta de cea  a franei de serviciu. In foarte multe cazuri, frana
de stationare preia si rolul franei de siguranta.
6
 Dispozitivul de franare auxiliar sau frana auxiliara este o frana suplimentara,
avand acelasi rol ca frana principala, utilizandu-se in caz de necessitate cand efectul
acesteia se adauga efectului franei de serviciu.

Dupa particularitatile constructive ale mecanismului de franare, dispozitivele de

franare se clasifica  in functie de forma geometrica a pieselor rotitoare si fixe ale franei
propriu-zise.

Dupa forma piesei care se roteste se deosebesc: frane cu tambur, frane cu disc si
frane combinate.

Dupa forma pieselor fixe, franele pot fi: cu saboti, cu placheti(bacuri), cu banda,
cu discuri si combinate.

Dupa locul de dispunere a mecanismului de franare se deosebesc: frane pe roti si

frane pe transmisie. In primul caz, momentul de franare actioneaza direct asupra
butucului rotii(prin intermediul piesei care se roteste impreuna cu acesta), iar in al
doilea caz actioneaza asupra unui arbore al transmisiei autovehiculului.

Dupa tipul transmisiei se deosebesc: frane cu transmisie mecanica, frane cu

transmisie hidraulica, frane cu transmisie pneumatica, frane cu transmisie electrica;
frane cu transmisie combinata si frane cu transmisie cu servomecanism.

Sursa de energie utilizata pentru actionarea franelor poate fi: energia musculara a
conducatorului(actionarea directa), o sursa independenta de energie controlata de
conducatorul auto(servoactionare), o combinatie intre aceste tipuri de energii(actionarea
mixta sau franele cu transmisie cu servomecanism).

Dupa numarul de circuite prin care efortul exercitat de sursa de energie se

transmite mecanismului de franare se deosebesc frane cu un singur circuit si frane cu
mai multe circuite.

In cazul transmisiei cu un singur circuit, o defectiune aparuta intr-un punct al

acestuia scoate din functiune dispozitivul de franare

7
 Figura 1.2 principalele scheme de grupare a franelor de autoturisme in cazul
transmisiilor cu mai multe circuite

La transmisia cu mai multe circuite, la alegerea numarului de circuite si gruparea

franelor pe circuite se tine seama de mentinerea unui anumit raport al fortelor de franare
la puntile autmobilului care sa reduca cat mai putin stabilitatea miscarii chiar si in cazul
in care unul dintre circuite s-a defectat. In figura 3.2 se prezinta principalele scheme de
grupare a franelor autoturismelor in cazul transmisiilor cu mai multe circuite. Cel mai
adesea se leaga la un circuit franele unei punti(a). In cazul (b) se prezinta tot o
transmisie cu doua circuite, franele fiind legate in diagonala. Solutia este indicata la
autoturismele care au diferente mari intre sarcinile pe puntea din fata si spate. In cazul
(c) franele rotilor puntii din fata sunt prevazute cu doi cilindrii de actionare. La aceasta
solutie un circuit actioneaza numai jumatate din cilindrii franei din fata. In felul acesta
un circuit actioneaza asupra franelor rotilor din fata, iar celalalt asupra tuturor rotilor.
Solutia (d) are doua circuite de franare “dublu L”, fiecare circuit actionand pe jumatate
din cilindrii franelor din fata si pe o frana din spate. In cazul (e), franele rotilor din fata
si din spate au doi cilindri de actionare. Si in acest caz se utilizeaza o transmisie cu doua
circuite, fiecare circuit actionand jumatate din cilindrii de frana de la fiecare roata. In
cazul (f) se prezinta un dispozitiv de franare cu trei circuite.

Dispozitivele de franare cu circuite multiple sporesc sensibil fiabilitatea acestora

si securitatea circulatiei, fapt pentru care in unele tari este prevazuta obligativitatea
“divizarii” circuitelor la anumite tipuri de autovehicule.

1.2 Studiul tehnico-economic al solutiilor posibile pentru mecanismul de franare

1.2.1 Tipuri constructive de mecanisme de franare

            In prezent in constructia de automobile cele mai utilizate tipuri de mecanisme de

franare propriu-zise sunt:

8
1)     frana cu tambur cu doi saboti interiori(mai ales ca frana de serviciu si uneori ca
frana de stationare pe transmisie);

Figura 1.3 Schema frana cu tambur cu saboti interiori

Figura 1.4 Parti componente ale franei cu tambur si saboti interiori

9
 2)     frana cu disc de tip deschis(folosita preponderent ca frana de serviciu la
autoturisme si uneori ca frana de stationare pe transmisie) ;

Figura 1.5 Frana cu disc de tip deschis

3)     frana cu tambur si banda exterioara(utilizata exclusiv ca frana de stationare pe

transmisie).

Figura 1.6 Frana cu tambur si banda exterioara simpla fara efect servo

1.2.2 Tipuri de mecanisme de actionare

           

Alegerea mecanismului de actionare al sistemului de franare se face in functie de

tipul automobilului si destinatia franei propriu-zise.

Actionarea directa, la care forta de franare se datoreaza exclusiv efortului

conducatorului autovehiculului este  utilizata la autoturisme si la autocamioane cu
sarcina utila mica, poate fi mecanica sau hidraulica. Actionarea hidraulica este foarte
raspandita in prezent.
10
 Actionarea mixta, la care forta de franare se datoreaza atat efortului
conducatorului cat si unui servomecanism, se intalneste la autoturismele de clasa
superioara si la autobuzele si autocamioanele cu capacitate mijlocie.

Servoactionarea, la care pentru franare se foloseste energia unui agent

exterior,  poate fi : pneumatica( cu presiune sau depresiune), electrica,
electropneumatica etc.. Ea se utilizeaza la autocammioanele cu sarcina utila mare si la
autobuze.

1.2.2.1 Actionarea mecanica a franelor

           

In prezent actionarea mecanica este pe cale de disparitie la franele de serviciu

datorita urmatoarelor dezavantaje principale:

-        dificultatea asigurarii franarii concomitente a tuturor rotilor;

-        dificultatea realizarii distributiei dorite a fortelor de franare pe puntile

automobilului;

-        necesitatea unor reglaje frecvente si relative complicate, datorita indeosebi

deformatiilor elementelor componente;

-        randament scazut datorita numarului mare de articulatii care in general nu se

ung in exploatare.

Datorita acestor dezavantaje actionarea mecanica este limitata numai la franele de

stationare sau de siguranta.

1.2.2.2 Actionarea hidraulica a franelor

Actionarea hidraulica a franelor este in prezent cea mai raspandita la automobile.

Avantajele principale ale actionarii hidraulice a franelor sunt:

-        franarea concomitenta a tuturor rotilor;

-        repartizarea dorita a efortului de franare intre punti cat si intre saboti se

realizeaza foarte usor;

-        randamentul ridicat datorita in special rigiditatii mari a mecanismului de

actionare;

-        posibilitatea tipizarii sistemelor de franare pentru automobile cu diferiti

parametric;

11
 -        timp redus la intrarea in actiune;

-        constructie simpla si intretinere usoara.

Dintre dezavantajele actionarii hidraulice se pot enumera:

-        imposibilitatea realizarii unui raport de transmitere ridicat;

-        scoaterea din functiune a intregului sistem de franare in cazul spargerii unei

conducte(la sistemul cu un singur circuit);

-        scaderea randamentului mecanismului de actionare la temperature joase(sub

-30 grade C);

-        patrunderea aerului in instalatie duce la marirea cursei pedalei si reduce foarte

mult eficienta franarii.

Figura 1.7 Scheme de principiu ale actionarii hidraulice, cu unul sau cu doua circuite
de franare

1.2.2.3 Actionarea hidraulica cu servomecanism

La automobile cu greutatea totala mai mare de 3500 daN, precum si la

autoturismele de clasa mmijlocie si mare, prevazute cu frane cu coeficient de eficacitate
redus(frane disc), forta conducatorului aplicata pe pedala de frana nu mai asigura o
franare suficient de eficace. Datorita acestui fapt actionarea hidraulica este asociata cu
un servomecanism care asigura o crestere suplimentara a presiunii lichidului din
conducte.

In cazul utilizarii actionarii hidraulice cu servomecanism cursa maxima a pedalei

in general nu depaseste 40-50 mm, ceea ce sporeste mult comoditatea conducerii
12
automobilului. De asemenea forta necesara actionarii pedalei se reduce in prezenta
servomecanismului la jumatate din valoarea acesteia in cazul actionarii hidraulice
simple.

In functie de sursa de energie utilizata se deosebesc urmatoarele tipuri de

servomecanisme:

-        servomecanism cu depresiune(vacuumatic) care utilizeaza energia depresiunii

create in colectorul de admisie al motorului cu aprindere prin scanteie sau de o
pompa de vacuum antrebat de motorul automobilului;

-        servomecanism pneumatic care utilizeaza energia aerului comprimat, debitat

de un compressor antrenat de motorul automobilului;

-        servomecanism hidraulic care utilizeaza energia hidraulica generata de o

pompa antrenata de motorul automobilului. Servomecanismele hidraulice se
folosesc in cazul cand pe automobil exista si alte agregate consumatoare de
energie hidraulica(suspensie hidropneumatica, servodirectie etc.). datorita unor
presiuni de lucru foarte mari (120 daN/cm2 sau chiar mai mult) servomecanismul
este compact.

                  

Figura 1.8 Tipuri de sisteme de actionare hidraulica, cu

servomecanisme vacuumatice

1.4.1 Tipuri constructive de frane cu disc

Franele cu disc pot fi de tip deschis sau inchis. Cele de tip deschis se utilizeaza
mai ales la autoturisme, pe cand cele de tip inchis in special la autocamioane si
autobuze. Tinand seama de faptul ca, conform temei de proiect trebuie, sa proiectam un
sistem de franare pentru un autoturism, ne vom concentra atentia asupra franelor cu disc
de tip deschis.

13
 In figura 1.18 se prezinta frana cu disc deschisa, compusa din discul 2 montat pe
butucul rotii 3 precum si din cadrul (suportul) 5 in care se gasesc pistoanele 4, prevazute
cu garniturile de frecare 1. Cadrul monobloc se monteaza flotant sau fix  de talerul
franei. In cazul de fata cadrul este fixat rigid si prevazut cu doi cilindrii de actionare.

La solutiile la care cadrul 1 se monteaza flotant, pe punte exista un singur cilindru

de actionare, dispus numai pe una din fetele discului. In acest caz cursa pistonului de
actionare 14 este dubla fata de aceea de la franele cu cadru fix. Cadrul trebuie sa fie
suficient de robust spre a nu se deforma sub actiunea unor forte mari.

Datorita faptului ca discul se dilata putin in plan axial aceasta frana permite ca
jocul dintre disc si garniturile de frictiune sa fie mentinut la valori mult mai mici decat
la franele cu tambur.

Discul poate fi montat pe butucul rotii fie pe circumferinta interioara fie pe

circumferinta exterioara. In primul caz exista posibilitatea deformarii discului sub
actiunea fluxurilor termice create la franare. In cazul al doilea acest pericol este mai
redus, iar butucul rotii, sub forma de ventilator, creaza un current de aer care
favorizeaza racirea mai rapida a discului.

In general franele cu disc de tip deschis nu poseda efect servo si prin urmare au o
eficacitate slaba. Sunt insa unele frane cu disc deschise care pot asigura un anumit efect
servo, care este insa mentinut la valori moderate. Din acest motiv, pentru a realize
acelasi moment de franare ca la o frana cu tambur, presiunea in conducte va trebui sa fie
de circa 2 ori mai mare, iar diametrele cilindrilor de actionare de 2-2.5 ori mai mari, ca
valorile corespunzatoare ale franelor cu tambur. Datorita acestui fapt in loc de un
cilindru cu diametru mare (de fiecare parte a discului) se utilizeaza doi cilindri de

14
actionare de diameter mai mici, pentru a nu reduce raza medie a discului franei. Sunt
frane cu dic prevazute cu 3 sau chiar 4 perechi de cilindri de actionare.

Figura 1.18 Frana cu disc deschisa                                 Figura 1.19 Frana cu disc

deschisa cu un singur 

cu pitoane de actionare pe ambele fete ale discului        cilindru  de actionare

Datorita faptului ca fortele de actionare trebuie sa fie sensibil mai mari fata de
franele cu tambur, inmulte cazuri se utilizeaza servomecanisme in sistemul de actionare.

In general discul este protejat, fiind expus prafului, noroiului, apei ceea ce
constituie unul dintre dezavantajele principale ale acestei frane. De aceea este necesar
ca pitoanele cilindrilor de lucru sa aiba o etansare sigura.

La acest tip de frana piesele care se rotesc au greutate minima iar conditiile de
racire sunt optime.

Fixarea garniturilor de frictiune pe placheti se face exclusiv prin lipire.

Reglarea automata a jocului dintre disc si garniturile de frecare este necesara

mai ales datorita ritmului intens al uzurii garniturii. Sunt realizate practice mai multe
tipuri de dispozitive pentru reglarea automata a jocului.

In figura 3.20,a se prezinta una dintre solutiile de reglare automata a jocului

dintre disc si garniturile de frecare utilizate la autoturismele Renault si Dacia. In
interiorul pistonului 4 se gasesc montate saibele 1 si 2. Boltul 9, concentric cu cilindrul,
este fixat cu piulita 8 de cadrul 7. Pe acest bolt este montat inelul elastic 6, care se
deplaseaza greu pe bolt datorita frecarii mari dintre ele. Mansonul de cauciuc 3
protejeaza pistonul si cilindrul de impuritati. In timpul franarii, pistonul 4 impreuna cu
saibele 1 si 2 se deplaseaza spre stanga, dar inelul 6 ramane pe loc atat timp cat jocul
15
dintre disc si garniture de frecare nu este mai mare ca j. Readucerea pistonului in pozitia
initiala o face garniture inelara elastica 5, montata strans pe piston si mentinuta in
locasul din cilindru. Boltul 9 este fixat in cadru cu piulita 8, iar pentru etansarea
orificiului se utilizeaza garniture 7. daca garniture de frana se uzeaza, iar jocul dintre
disc si aceasta depaseste valoarea stabilita, pistonul se deplaseaza spre stanga cu o cursa
mai mare decat jocul j, iar saiba 2 va deplasa si inelul 6 catre stanga. La defranare, saiba
1 intalneste inelul 6 dupa parcurgerea unei curse egale cu j, iar pistonul nu mai poate
reveni in pozitia initiala. In felul acesta se stabileste in mod automat jocul dintre disc si
garnituri.

Figura 1.20 Dispozitive pentru reglarea automata a jocului la frana disc

In figura 3.20, b se prezinta un alt dispozitiv de reglare automata jocului. Si in

acest caz dispozitivul este montat in interiorul pistonului 3 dispus in cilindrul 2 al
cadrului. Pe boltul 7 se afla opritorul 5 a carei pozitie e determinate de de inelele
elastice 6. Forta de frecare dintre bolt si inelele 6 este mai mare decat forta arcului de
readucere 8 din interiorul bucsei 4.

La franare pistonul se deplaseaza spre dreapta impreuna cu bucsa 4 in limitele

valorii j. Daca in urma uzarii garniturii cursa pistonului depaseste valoarea j, opritorul 5
forteaza inelele elastice 6 sa alunece pe boltul 7 cu o distanta corespunzatoare. Dupa
incetarea franarii, sub actiunea arcului 8 pistonul revine in contact cu inelele elastice la
noua pozitie a acestora, mentinand jocul j.

Solutia dispozitivului de reglare prezentat in figura 3.19 se utilizeaza la

autoturismele Fiat. Dispozitivul este compus din axul 8 prevazut la un capat cu un filet
cu mai multe inceputuri pe care se gaseste mansonul 12, arcul 13, rulmentul 11 si saiba
10. Mansonul 12 este montat pe portiunea filetata a axului 8. Saiba 10 este solidara cu
pistonul 14 si asigurata in acesta cu un inel elastic.

In timpul franarii pistonul 14 se deplaseaza si apasa garniturile de frecare pe disc.

Cursa pistonului va fie gala cu jocul j dintre mansonul 12 si rulmentul 11. In timpul
deplasarii pistonului, garniture de etansare 3 montata intr-un locas din cilindru, se
deformeaza. La defranare garniture 3 readuce pistonul in poztia initiala.in cazul in care
garniturile de frictiune s-au uzat, iar jocul dintre acestea si disc depaseste jocul prescris
de 0.42-0.60 mm, pistonul va efectua o cursa mai mare. Dupa deplasarea pistonului cu
16
jocul j, acesta va actiona asupra mansonului 12, prin intermediul saibei 10 si a
rulmentului 11, facandu-l sa se roteasca pe axul 8 si deci sa se deplaseze spre stanga.
Arcul 13, montat pe mansonul 12 si solidarizat la partea din stanga cu pistonul 14, nu se
opune rotatiei mansonului pe ax, deoarece prin aceasta rotatie el se decupleaza de
acesta, ca urmare a maririi diametrului sau interior.

La eliberarea pedalei de frana, pistonul revine sub actiunea garniturii 3, care ia

forma initiala. Cursa de revenire a pistonului va fie gala cu jocul de functionare.
Pistonul se va opri in contact cu mansonul, care la randul sau, va fi blocat in noua
pozitie de catre arcul 13 ce revine la diametrul initial.

Utilizarea franei cu disc ca frana de stationare sau de siguranta cu o

eficacitate suficienta, este o problema dificila datorita coeficientului de eficacitate redus
al acesteia. Pentru a asigura o eficacitate suficienta sunt necesare forte foarte mari la
maneta de frana sau curse de asemenea necorespunzatoare ale acesteia. Acesta este si
unul din motivele care a condus la utilizarea franei cui disc la rotile puntii fata si franei
cu tambur la rotile puntii din spate. Franele cu tambur asigura fara dificultati
performante necesare la o actionare manuala.

Figura 1.22 Utilizarea franei disc ca frana de stationare

In figura 1.22, a se prezinta solutia la care pentru frana de mana se utilizeaza

sabotii servo 1 si 2 dispusi in interiorul tamburului 3 de diametru mai redus. Frana de
serviciu este o frana cu discul 4 modificat in asa fel ca la partea lui centrala sa aiba
forma de tambur.

La actionarea mecanica a garniturilor de frecare ale franei cu disc din figura 3.19
se utilizeaza pistonul actionarii hidraulice pus in legatura cu axul 8, comandat cu
ajutorul unei parghiiprin cablul franei de mana.

In figura 1.22,b se prezinta utilizarea franei disc ca frana de stationare. La franare

cablul 3 actionand asupra parghiei 2, o roteste in jurul articulatiei 6 in sensul acelor de
17
ceasornic. Capatul interior al parghiei va actiona asupra garniturii 7, apasand-o pe discul
1. Jocul dintre capatul interior al parghiei si garniture se regleaza cu ajutorul suportului
filetat 4. Contrapiulita 5 asigura suportul in pozitia corespunzatoare jocului j.

In continuare se va prezenta un sistem de franare cu disc, realizat de cei de la

Bosch, care in prezent, echipeaza o gama larga de autovehicule. Constructia si
principiul de functionare al sistemului de franare cu disc sunt foarte simple: discurile de
frana sunt montate pe axul rotii si se rotesc in timpul rularii. In etriere, presiunea
hidraulica este transformata, prin intermediul unuia sau mai multor pistoane, in forta
mecanica. Acestea apasa placutele de frana pe disc si astfel apare frecarea care
incetineste rotile.

In figura de mai sus este prezentata o schema constructiva a sistemului de franare

cu disc. Acesta este format din urmatoarele componente: disc de frana(fixat pe roata),
suportul etrierului, etrier, placute de frana.

Discurile de frana- datorita faptului ca discurile de frana sunt expuse unor

solicitari enorme, la fabricare acestora trebuie sa se aleaga materialul cel mai adecvat.
Discurile de frana sunt fabricate in principal din oteluri turnate, deoarece aceste
materiale dispun de o structura omgena, fara particule de aer si fara tensiuni interne.
Pentru imbunatatirea caracteristicilor discurilor de frana si a rezistentei la uzura, exista
posibilitatea utilizarii in multe cazuri a aliajelor de otel turnate.

Pretentiile legate de confort cresc in permanenta. De aceea, constructorii in

domeniu, ofera deja de ani buni o gama completa de discuri cu ungrad inalt de carbon.
Acestea sunt fabricate din fonta cenusie de inalta calitate, carbonizata si tratata, ce ofera
un transfer mai efficient al caldurii. Acest fapt reduce caderile de temperature si astfel

18
deformatiile termice. Rezulta o franare mia lina, o latenta imbunatatita, o durata de viata
mia lunga si o rezistenta mai mare.

Discurile de frana ventilate cresc randamentul sistemului de franare. Intre cele

doua straturi de franare exista un spatiu gol cu fante de ventilatie. Aceste fante sunt
pozitionate astfel incat in timpul rularii sa apara un current de aer intre cele doua
straturi(discuri). Astfel este evacuate caldura si suprafetele de franare sunt racite
suplimentar si din interior. Eficienta franelor se pastreaza astfel pentru un timp mai
indelungat.

                                               

Placutele de frana- de regula sunt alcatuite din:

1)     materialul de frictiune-placutele frana sunt realizate de regula din 15 pana la

20 de materiale diferite; mixture acestor materiale este stabilita in mod
individual pentru fiecare tip de autovehicul;

2)     strat intermediar-asigura confortul si siguranta si influenteaza

compresibilitatea si izolarea fonica;

3)     adeziv- asigura imbinarea suportului cu materialul de frictiune; este

responsabil pentru rezistenta la forfecare si asigura faptul ca materialul de
frictiune nu se desprinde de pe suport nici in cele mai solicitante situatii;

4)     cadru principal- in legatura cu acesta exista prevederi stricte legate de

toleranta, pentru asigurarea unei functionari sigure a etrierului si pistonului;
pentru evitarea coroziunii, acesta este acoperit cu vopsea;

5)     strat de amortizare- pentru imbunatatirea caracteristicilor legate de confort,

unele placute de frana sunt dotate cu un strat de amortizare; pentru aceasta se
utilizeaza(in functie de necesitatea fizica) cauciuc, material plastic sau placute
metalice.

19
 Etrierul- transforma presiunea hidraulica in forta mecanica ce apasa placutele de
frana pe discul de frana. Sunt utilizate etriere fixe, mobile si, cel mai des utilizate,
etrierele pumn. In cadrul unei carcase mobile, pistonul apasa placuta interioara direct pe
discul de frana. Forta de reactie produsa impinge carcasa si apasa indirect si placuta
exterioara pe disc. La puntea spate se utilizeaza de obicei un etrier pumn cu sistem
integrat pentru frana de parcare.

20
1.5 Studiul tehnico-economic al solutiilor posibile pentru mecanismele de
transmitere a efortului de franare

Transmisia dispozitivului de franare este compusa din ansamblul de elemente

cuprinse intre elemental de comanda(pedala sau maneta) si frana propriu-zisa si care
sunt legate in mod functional.

Transmisiile dispozitivelor de franare se clasifica dupa sursa de energie utilizata

pentru actionarea franelor si dupa modul de transmitere a comenzii.

Sursa de energie utilizata pentru actionarea franelor poate fi: energia musculara a
conducatorului autovehiculului, o sursa independenta de energie controlata de
conducatorul auto sau o combinatie intre aceste tipuri de energii.

Dupa modul de transmitere a comenzii de la elemental de comanda la frane,

transmisia poate fi: mecanica, hidraulica, pneumatica, electrica si mixta.

Franele cu transmisie mecanica transmit efortul exercitat de conducator asupra

pedalei sau manetei la elementele de actionare ale franelor printr-un sistem de tiranti,
leviere, cabluri etc.

Franele cu transmisie hidraulica transmit efortul exercitat de conducator asupra

pedalei de frana la elementele de actionare ale franelor prin intermediul unui lichid,
inchis in conductele transmisiei.

Franele cu transmisie pneumatica utilizeaza pentru franare o sursa de energie

controlata de conducatorul autovehiculului. Pentru transmiterea comenzii si actionarea
franelor propriu-zise se utilizeaza aerul comprimat, iar in unele cazuri aer cu presiune
inferioara celei atmosferice.

Franele cu transmisie electrica transmit comanda de la pedala la elementele de

actionare ale franelor prin intermediul curentului electric.

Franele cu transmisie cu servomecanism se utilizeaza la transmisiile mecanice si

hidraulice la care efortul exercitat de conducator asupra elementului de comanda nu este
suficient pentru realizarea unor performante de franare acceptabile. In acest caz, efortul
servomecanismului se adauga la efortul conducatorului.

Franele cu transmisie mixta utilizeaza o combinatie intre doua tipuri de

transmisii, o o ilustrare tipica reprezentand-o transmisia pneumohidraulica.

Conditiile impuse transmisiilor dispozitivelor de franare sunt urmatoarele:

asigurarea unui randament cat mai ridicat; fiabilitate ridicata; simplitate constructive;
amplificarea efortului de comanda astfel incat cursele elementelor de comanda sa se
mentina in limitele prescrise.
21
1.5.1 Analiza instalatiei de franare

In cele ce urmeaza se va analiza constructia si functionarea dispozitivului de

franare cu transmisie hidraulica.

Dispozitivele de franare cu transmisie hidraulica sunt in prezent cele mai

raspandite la automobile. Cu toate avantajele pe care le prezinta transmisia hidraulica,
datorita imposibilitatii realizarii unui raport de transmitere ridicat, forta aplicat de
conducator pe pedala, nu asigura intotdeuna o eficacitate suficienta a franarii. Din acest
motiv, utilizarea transmisiei hidraulice la automobile cu masa mai mare de 3500 kg
necesita in mod obligatoriu introducerea unui servomecanism. Utilizarea
servomecanismului este necesara si in cazul automobilelor cu masa totala mai redusa
daca sunt prevazute cu frane cu disc.

In cazul transmisiei hidraulice, efortul de la pedala la frane se transmite printr-o

coloana de lichid, continuta in coonducte, care este practic incompresibil. Transmisia
hidraulica a dispozitivului de franare este compusa din urmatoarele elemente
principale(figura 3.23) : cilindrul principal 1, cilindrii de lucru 2 si conductele de
legatura 3 si 4. elemental de comanda il constituie cilindrul principal 1, care este o
pompa hidraulica simpla, al carei piston se actioneaza printr-o tija, de catre pedala de
frana 5. Lichidul sub presiune se transmite prin conductele 3 si 4 catre franele din fata si
din spate, actionand prin intermediul pistonaselor cilindrilor de lucru 2, sabotii sau
bacurile (placutele) pe care se afla garniturile de frictiune. Pentru eliminarea aerului
care eventual ar patrunde in coloana de lichid, cilindrii de lucru sunt prevazuti cu
supape speciale destinate acestui scop. La apasarea pedelei de frana se transmite o
presiune egala la toti cilindrii de lucru, iar eforturile de actionare a franelor depend de
diametrele pistoanelor.

Figura 1.23 Schema de principiu a dispozitivului de franare cu transmisie

hidraulica

In figura 1.24 se prezinta schemele dispozitivului de franare cu transmisie

hidraulica in cazul folosirii unui singur circuit pentru ambele punti si in cazul a doua
circuite.

22
 Figura 1.24 Schemele dispozitivului de franare cu transmisie hidraulica cu unul si
cu doua circuite de franare

1.5.2 Sistem de franare hidraulic cu servomecanism vacuumatic

Transmisia hidraulica cu servomecanism vacuumatic se utilizeaza mai ales la

autoturismele de capacitate cilindrica medie si mare, precum si la unele autocamioane
usoare.

            In figura 1.25 se prezinta cateva scheme de dispozitive de franare cu transmisie

hidraulica, cu servomecanism vacuumatic. Se deosebesc servomecanisme cu actionare
23
directa de la pedala(cand servomecanismul formeaza cu cilindru principal un ansamblu
comun, figura 1.25, b si c) si servomecanisme cu actionare indirecta, prin presiunea data
de cilindrul principal care este o constructie separate(figura 1.25 a si d). Din analiza
solutiilor prezentate rezulta ca servomecanismul poate actiona asupra ambelor circuite,
cand acestea nu sunt independente(figura 1.25 a si b), separate pe fiecare circuit(figura
1.25 c) sau numai asupra circuitului franelor din fata (figura 1.25 d).

                            

Figura 1.25 Tipuri de sisteme de actionare hidraulica, cu

servomecanisme vacuumatice

In figura 1.26 se prezinta servomecanismul vacuumatic cu actionare indirecta,

legat fiind cu cilindrul principal prin racordul 15 si cu colectorul de admisiune al
motorului prin racordul 16. La apasarea pedalei de frana, lichidul din cilindrul principal
intra in servomecanism prin racordul 15, ajungand in cilindrul 3 prin orificiul din
pistonul 2. Sub presiunea lichidului, supapa de evacuare 4 se deschide, permitandu-i
acestuia sa ajunga in cilindrii de actionare de la roti, care nu sunt cu circuite
independente. In acelasi timp, o parte a lichidului ajunge in cilindrul pistonului 5 care
este in legatura cu diafragma 6. La deplasarea spre dreapta a pistonului 5, si, deci si a
diafragmei 6, supapa de vid 14 se inchide, iar supapa de aer 9 se dechide. In felul acesta
aerul intra prin conducta 17(prevazuta la un capat cu un filtru) supapa 9 si conducta de
egalizare 10 in camera de aer 11. Diferenta de presiune dintre camera de aer si camera
vacuumatica 13 va deplasa membrana 12 cu tija 19 spre dreapta, comprimand arcul 8.
prin deplasarea tijei membranei, orificiul din piston va fi astupat de bila 1 din capatul
tijei. In felul acesta presiunea lichidului din cilindrul 3, care este trimis spre cilindrii de
lucru, se datoreaza, pe de o parte, diferentelor de presiune dintre camerele 11 si 13 (ce
actioneaza asupra membranei 12) si, pe de alta parte , efortului conducatorului care
actioneaza asupra pedalei cilindrului principal. Presiunea din cavitatea 21 si camera 11,
in anumite limite, este proportionala cu efortul de la pedala si deci cu presiunea
lichidului din cavitatea 22. In cazul in care pedala de frana este deplasata partial(de
exemplu 1/3 din cursa) si este oprita, atunci admisia aerului in cavitatea 21  si camera
11 va continua pana la realizarea echilibrului intre forta care actioneaza asupra partii din
stanga a pistonului 5(determinata de efortul de la pedala) si forta determinata de
diferenta de presiune ce actioneaza asupra partii din dreapta a diafragmei 6 si care
24
depinde de cantitatea de aer din atmosfera ce a intrat in cavitatea 21. In pozitia de
echilibru, atat supapa 14, cat si supapa 9 sunt inchise, iar forta data de servomecanism
este constanta. Forta maxima data de servomecanism corespunde pozitiei extreme din
dreapta a pistonului 5, cand supapa 9 ramane tot timpul deschisaiar in cavitatea 21 si
camera 11 presiunea va fie gala cu presiunea atmosferica. La eliberarea pedalei de
frana, presiunea din cilindrul principal descreste, iar arcul de readucere deplaseaza
pistonul 5 spre stanga si deci si diafragma 6, permitand supapei de aer 9 sa se inchida
sub actiunea arcului 20. In acelasi timp se va deschide supapa de vid 14, iar camera 13
va comunica cu  camera 11(prin orificiile din partea de mijloc a diafragmei 6 si
conducta 10), permitand arcului 8 sa readuca membrane 12, cu tija 19 in pozitia initiala.
Pistonul 2 sub actiunea arcului 7, revine in pozitia initiala, iar lichidul se reantoarce in
cilindrul 3 prin supapa de retinere 18. La defectarea servomecanismului, franarea se
realizeaza numai sub actiunea presiunii lichidului trimis de cilindrul principal.
Servomecanismul prezentat are avantajulca se monteaza ca un agregat suplimentar in
transmisia hidraulica obisnuita. Ca dezavantaje mai importante ar fi complexitatea
constructive si compactitatea insuficienta.

Figura 1.26 Servomecanismul vacuumatic cu actionare indirecta

In figura 1.27 se prezinta o sectiune prin ansamblul servomecanismului

vacuumatic-cilindru principal, utilizat la autoturime, prevazute cu 2 circuite de franare.
Acesta consta, in principiu, din cilindrul principal 1(in tandem) si dintr-o camera
vacuumatica, impartita de pistonul 37, in camera anterioara 18 si camera posterioara 34.
Depresiunea din colectorul de admisie al motorului se transmite servomecanismului
prin racordul 16. servomecanismul este de tipul cu actionare directa. Cand pedala de
frana este libera, camera anterioara 18 este in legatura cu camera posterioara 34, prin
25
intermediul canalului 19 din piston, spatiului din jurul corpului supapei 20 si canalul 33.
rezulta ca in cele doua camere exista aceeasi depresiune, iar pistonul 37 este mentinut
de arcul 39 in partea drepta a camerei vacuumatice. La actionarea pedalei de frana, tija
26 se deplaseaza spre stanga si odata cu aceasta si corpul supapei 20, discul din cauciuc
35 si tija 17(care actioneaza pistonul primar al pompei centrale). Deplasarea spre stanga
a corpului supapei 20 face ca garniture 22, sub actiunea arcului 28, sa se deplaseze pana
se aseaza pe scaunul din corpul pistonului 37, izoland canalul 19 de canalul 33. prin
deplasare in continuare, corpul 20 se desprinde de garniture(oprita pe scaunul de piston)
si permite arcului, care patrunde prin filtrul 25, sa treaca pe langa tija 26 si canalul 33 in
camera posterioara 34. Datorita diferentei de presiune dintre cele doua camere, pistonul
37 se va deplasa spre stanga, actionand prin intermediul discului 35 tija 17 si marind
astfel fort ace se exercita pe tija. Sub actiunea tijei, discul de cauciuc 35 se va extruda,
patrunzand in orificiul corpului 20, pe care-l deplaseaza spre dreapta, pana la contactul
cu garniture 22, iar depresiunea din camera posterioarase reduce in functie la efortul la
pedala. Daca efortul la pedala este mare, discul 35 este readus la forma initiala, iar
supapa 20 este complet deschisa si in camera posterioara se stabileste presiunea
atmosferica, cand servomecanismul dezvolta forta maxima.

Figura 1.27 Constructia ansamblului servomecanism vacuumatic-cilindru principal

1.5.3 Analiza pompei centrale de frana

26
 Cilindrul principal sau pompa centrala. Constructia cilindrului principal
depinde de numarul circuitelor de franare, de existenta si de tipul servomecanismului
etc. Acesta constituie elementul de comanda a dispozitivelor de franare cu transmisie
hidraulica.

             Cilindrul principal trebuie sa permita: intrarea rapida in actiune a dispozitivului

de franare; defranarea rapida; excluderea posibilitatilor de patrundere a aerului in
circuitul hidraulic si prevenirea pierderii lichidului.

            Cilindrul principal destinat dispozitivului de franare cu un singur circuit(figura

1.28) se compune din doua parti principale: cilindrul propriu-zis 16 si rezervorul de
lichid 14. Cilindrul comunica cu rezervorul prin orificiul principal(de alimentare) 12 si
orificiul de compensare 15. Diametrul orificiului principal este cu mult mai mare decat
cel al orificiului de compensare.

            Dimensiunile rezervorului trebuie astfel alese incat, la franarea automobilului, la

urcarea sau coborarea unei pante, sa nu fie posibil ca orificiile 12 si 15 sa se deschida, in
urma variatiei nivelului lichidului din rezervor. Rezervorul este astupat cu busonul 1,
prevazut cu orificii de comunicare cu atmosfera si cu reflectorul 2, care nu permite
lichidului sa ajunga la aceste orificii.

            Unele rezervoare sunt prevazute cu mijloace de avertizare a scaderii nivelului

lichidului sub o valoare prestabilita. Aceste constau, in principiu, din flotoare ghidate, a
caror tija actioneaza un microintrerupator electric in cazul cand flotoarele au coborat cu
o anumita distanta, ca urmare a scaderii nivelului lichidului.

            In interiorul cilindrului principal se deplaseaza pistonul 9, prevazut cu orificiile

3, avand garniture primara 8, asezata pe arcul lamellar 17, si garnitura secundara 18. La
capatul cilindrului se afla o supapa dubla, compusa din supapa de retinere 4 si supapa de
evacuare 5.

            Supapa de retinere 4 este compusa dintr-un inel de cauciuc si un disc metallic,

fiind mentinuta pe scaun de catre arcul 7. Aceasta permite intoarcerea in cilindru a

27
lichidului din conducte, in timpul defranarii. Supapa de retinere asigura mentinerea unei
suprapresiuni in conducte de 0.5-1 daN/cm^2, suprapresiune care, pe de o parte, asigura
raspunsul prompt al dispozitivului de franare la actionarea pedalei, reducand cursa
libera a acesteia, iar pe de alta parte impiedica patrunderea aerului in circuitul
hidraulic(chiar si in cazul unor neetanseitati foarte mici cand se pierde lichid ce se
completeaza din rezervor). Daca in conducte apare o suprapresiune(datorita dilatarii
termice a lichidului sau altei cauze), supapa 4 este ridicata de pe scaun, permitant unei
cantitati de lichid sa treaca spre rezervor, prin cilindru si orificiul de compensare 15.

Supapa de evacuare 5 este montata intr-un orificiu al supapei de retinere. Este

mentinuta pe scaun de catre arcul 6. Rapiditatea intrarii in actiune a franei este
asigurata, in afara de alegerea corespunzatoare a sectiunilor de trecere, si de rigiditatea
redusa a arcului 6, care permiterea supapei la cresterea presiunii cu 0.02-0.03
daN/cm^2. Daca in conducte apare o scadere a presiunii datorita contrctiei lichidului(la
scaderea temperaturii) sau a unor pierderi de lichid, supapa de evacuare se deschide,
permitand trecerea in conducte a cantitatii necesare de lichid.

La franare, apasand pedala, tija 10 deplaseaza pistonul 9 spre dreapta si, dupa ce
garnitura 8 acopera orificiul de compensatie 15, presiunea lichidului din cilindru incepe
sa creasca, iar supapa de evacuare 5 se deschide si permite lichidului sa treaca in
conducte spre cilindrii de lucru, producand franarea rotilor. In timpul comprimarii
lichidului, garniture 8 realizeaza o etansare foarte buna datorita formei speciale pe care
o are, marginile sale fin apasate de lichid pe peretele cilindrului(figura 3.28, b) . Cu cat
este mai mare presiunea lichidului, cu atat etansarea garniturii este mai sigura.
Presiunea lichidului din instalatie, la franari obisnuite, ajunge la valori de 20-40
daN/cm^2 , iar la franari intensive pana la 60-80 daN/cm^2; in unele cazuri poate depasi
100 daN/cm^2. La defranare, pedala, pistonul cilindrului principal si sabotii revinin
pozitia initiala, sub actiunea arcurilor de readucere.

La eliberarea lenta a pedalei de frana, arcul 7 readuce pistonul 9 in pozitia initiala.

Depresiunea create in spatele pistonului 9, precum si actiunea arcurilor de readucere a
sabotilor  asupra lichidului prin intermediul pistonaselor cilindrilor de lucru fac ca
supapa de retinere 4 sa se deschida, permitand revenirea lichidului in cilindrul principal.
In cazul in care pedala de frana se elibereaza brusc, in spatele pistonului 9 se creeaza o
depresiune  mult mai mare datorita inertiei lichidului. Pentru a evita patrunderea aerului,
lichidul din jurul pistonului(cavitatea 11), completat cu lichid ce poate intra din rezervor
prin orificiul 12, trece in cavitatea 13(din dreapta pistonului) prin orificiile 3 si pe langa
garniture 8(figura 3.28, c). Pentru ca trecerea lichidului sa se poata face prin orificiile
din piston, garniture 8 este indoita de arcul lamellar 17. Lichidul revine in cavitatea 13
si in cilindrii de lucru, prin supapa4 care este deschisa datorita presiunii mai mari din
conducte. Dupa deschiderea orificiului de compensare 15, surplusul de lichid trece in
rezervor.

28
 Prevenirea pierderilor de lichid din instalatie, respective realizarea unei etansari
corespunzatoare a cilindrilor de lucru, se obtine prin alegerea corespunzatoare a
garnirutilor si a arcului 7. Elasticitatea garniturilor cilindrilor de lucru si forta arcului 7
se aleg in asa fel incat suprapresiunea lichidului din conducte, cand frana este in repaus,
sa fie suficienta pentru realizarea etansarii cilindrilor de lucru.

Figura 1.28 Constructia cilindrului principal al dispozitivului de franare cu un

singur circuit

In figura 1.29 se prezinta functionarea unui alt tip de supapa dubla, compusa din
supapa de retinere 1 si supapa de evacuare 2.

In cazul franelor cu disc nu se mai poate mentine in conducte o anumita

suprapresiune, deoarece nu s-ar putea obtine defranarea completa(indepartarea
garniturilor de disc), rezultand o uzura mai rapida a garniturilor, incalzirea franelor si
reducerea performantelor autovehiculului. Datorita acestui fapt, in corpul supapei de
evacuare se prevede un orificiu calibrat prin care se realizeaza anularea completa a
suprapresiunii din conducte. La o franare brusca, prin acest orificiu trece o cantitate
suplimentarade lichid spre cilindrii de lucru.

Cilindrul principal se monteaza intr-o pozitie orizontala, cu o toleranta de +/- 5

grade, intr-o zona ferita de lovituri, temperature inalte, murdarie. In cazul in care pedala
29
nu este actionata, intre tija de actionare si fundul locasului corespunzator din piston
trebuie asigurat un joc de 0.5-2.5mm, caruia ii corespunde o anumita cursa libera a
pedalei. Pentru a nu depasi jocul prescris pedala are un limitator al cursei de revenire.
Acest joc ofera certitudinea ca orificiul de compensare este intotdeauna deschis cand
pedala de frana este libera. Pedala este prevazuta si cu un limitator pentru cursa active,
care este corelata cu volumul de lichid necesar a fi vehiculat. Tija pistonului cilindrului
principal se va amplasa in asa fel incat capatul ei fixat pe pedala, care se misca pe un arc
de cerc(cu centrul in punctul de articulatie al pedalei), sa aiba inclinarile simetrice in
raport cu axa pistonului. In felul acesta se evita lovirea tijei pe marginile locasului din
piston si o incarcare laterala a pistonului.

Figura 1.29 Functionarea supapei duble a cilindrului principal

In figura 1.30 se prezinta constructia cilindrului principal utilizat la

autoturismele Dacia 1300, prevazute cu un singur circuit de franare.

Figura 1.30 Constructia cilindrului principal utilizat la autoturismele Dacia 1300

prevazute cu un singur circuit de franare

Reglarea cursei libere a pedalei de frana comporta operatiile: deblocarea

contrapiulitei 1(figura 3.31) ; rotirea tijei 2 pana ce la pedala de frana se realizeaza o
cursa libera de la 4-15 mm la autoturisme, care corespunde unui joc intre tija si fundul
locasului din pistonul 3 de 0.5-2.5 mm; se blocheaza din nou contrapiulita 1.

30
 Daca cursa libera este prea mica, apare pericolul acoperirii orificiului de
compensare al cilindrului principal de catre pistonul acesteia. La o cursa libera prea
mare se poate reduce eficacitatea franei.

In cazul dispozitivelor de franare cu doua circuite independente se utilizeaza doi

cilindrii principali dispusi alaturi(jumelati) si actionati de catre o singura pedala de
frana, fie doi cilindri principali cu dispunere axiala(tandem), cuprinsi intr-un singur corp
comun. Cilindrii principali in tandem se folosesc pe o scara mult mai mare decat cei
jumelati.

Figura 1.31 Reglarea cursei libere a pedalei de frana

In figura 1.32 se prezinta cilindrul principal in tandem, la care pistonul

intermediari 2 deserveste, prin dispozitivul cu supape 5, circuitul I al franelor rotilor din
fata, iar pistonul primar 1 cu dispozitivul cu supape, amplasat intre pistoanele 1 si 2,
deserveste circuitul II al franelor rotilor din spate. Cele doua pistoane se deplaseaza in
cilindrul 7, turnat dintr-o bucata cu rezervorul de lichid, ce este impartit de peretele 6 in
doua compartimente, astfel incat fiecare circuit are rezerva separate de lichid. La
actionarea pistonului 1, dupa ce garniture 8 acopera orificiul de compensare A,
presiunea din camera D incepe sa creasca. Aceasta presiune se transmite asupra
pistonului 2, care incepe sa se deplaseze spre dreapta. Cand garnitura 9 inchide orificiul
de compensare A’, presiunea lichidului incepe sa creasca si in camera D’, fiind in
continuare egala cu aceea a lichidului  din camera D. Daca in circuitul II apare o
pierdere de lichid, atunci pistonul 1 se deplaseaza spre dreapta, pana cand tijele 3 vin in
contact(cazul prezentat in figura), iar pistonul 2 va lucra normal. Daca pierderea de
lichid a aparut in circuitul I, atunci la actionarea pedalei, pistonul 2 se va deplasa spre
dreapta, pana cand tija 4 ajunge la opritor. Pierderea lichidului dintr-un circuit este
sesizata de conducator printr-o cursa marita a pedalei de frana.

31
                        

Figura 1.32 Cilindrul principal in “tandem”

In figura 1.33 este prezentat cilindrul principal cu doua trepte. Utilizarea unui
asemenea cilindru principal este conditionata de diferitele cerinte impuse transmisie
dispozitivului de franare in diferitele etape ale procesului de franare.

In prima etapa, cand sabotii se deplaseaza pana la realizarea contactului cu

tamburul, forta de actionare trebuie sa fie redusa, iar aceasta deplasare sa se faca cat mai
rapid. In acest caz este necesar un raport de transmitere mic pentru a grabi apropierea
sabotilor de tambur si pentru a micsora cursa pedalei de frana. Pentru etapa a doua, cand
se realizeaza franarea propriu-zisa(apasarea sabotilor pe tambur), este necesar un raport
de transmitere mare, pentru ca forta de apasare a sabotilor pe tambur sa fie suficienta.
Cilindrul principal are doua pistoane, 7 si 4, cu diametre diferite(pistonul 7 are
diametrul mai mare), legate rigid intre ele. In prima etapa a franarii, la deplasarea spre
dreapta, pistonul 7, la aceeasi cursa, evacueaza din cilindru un volum mai mare de lichid
decat pistonul 4. Datorita acestui fapt o parte din lichid trece din cavitatea 6 in cavitatea
2 prin orificiile 3 din pistonul 4, deformand garniture acestuia. In acest caz, raportul de
transmitereeste determinat de suprafata corespunzatoare diferentei dintre diametrele
pistoanelor 7 si 4. Dupa ce sabotii vin in contact cu tamburul, forta rezistenta care se
opune deplasarii pistoanelor creste mult. In consecinta, sub actiunea presiunii ridicate a
lichidului se deschide supapa cu bila 5, iar presiunea lichidului din cavitatea 6 scade,
deoarece lichidul trece prin canalul oblic din pistonul 7 in spatele acestuia. In aceasta
etapa, raportul de transmitere se mareste, deoarece supapa pistonului 4 este mai mica.

Utilizarea cilindrului principal cu doua trepte permite sa se micsoreze cursa

pedalei, sa se mareasca rapotul de transmitere, fapt ce conduce, intr-o serie de cazuri, la
evitarea instalarii unui servomecanism. Ca o particularitate a cilindrului principal
prezentat trebuie subliniat faptul ca rezervorul de lichid este separate de cilindrul
propriu-zis. Alimentarea cu lichid a cilindrului se face prin racordul 8. In cazul in care
rezervorul nu face corp comun cu cilindrul, acesta se poate monta in locuri mai usor
accesibile.

32
 Figura 1.33 Cilindrul principal in trepte

1.5.4 Conducte de legatura utilizate la actionarea hidraulica

Conductele de legatura. Se deosebesc doua tipuri de conducte de legatura: rigide

si elastice. Acestea se dispun intre cilindrul principal si cilindrii de lucru pe trasee
indepartate de surse de caldura, protejate de lovituri sau frecari ce pot produce uzura lor.

Conductele rigide sunt confectionate din otel, alama sau cupru. Cele mai
utilizate sunt conductele din otel (sunt usoare si rezistente) avind suprafata interioara
acoperita cu cupru iar suprafata exterioara cu o protectie anticoroziva. Conductele rigide
trebuie sa reziste la o presiune de 150-200daN/cm 2. Se fixeaza pe cadru cu cleme. Se
recomanda evitarea indoirii acestora cu raze de curbura prea mici.      

Conductele elastice sau furtunurile de frana se utilizeaza la asamblarea cu

conductele rigide a elementelor dispozitivelor de franare care sunt dispuse pe partea
nesuspendata a autovehiculului. Sunt confectionate din cauciuc cu insertii textile, avind
la capete mansoane speciale, din otel pentru racordare. Conductele elastice ce fac
legatura cu franele rotilor de directie sunt protejate, in exterior, cu spirale de sarma, iar
lungimea lor se stabileste astfel incat, la bracajele maxime ale rotilor de directie, sa nu
fie tensionate. Conductele elastice de la transmisia hidraulica trebuie sa reziste la o
presiune de minimum 350 daN/cm2. Se impun de asemenea numeroase cerinte de
calitate a  materialului, deformatii etc. (v. STAS 7358-80)

33
1.5.5 Lichidul de frana

Lichidul de frana are rolul de a transfera presiunea de franare catre sistemul de

franare al rotii. Lichidele de frana actuale contin o serie de aditi speciali pentru
lubrifiere si protectie impotriva coroziunii, asigurand o durata prelungita de viata si o
functionare sigura a tuturor componentelor sistemului de franare.

Lichidul de frana este higroscopic, deci absoarbe apa din atmosfera. Continutul
de apa are o influenta puternica asupra punctului de evaporare. Astfel, o caracteristica
importanta este punctual de fierbere: punctual de fierbere la uscat se refera la lichidul de
frana nou, iar punctual de fierbere umed se refera la stadiul in care a fost deja captata o
anumita cantitate (specificata in norme) de apa, in procente de greutate.

In timpul franarii, lichidul de frana se incalzeste puternic in cilindrii rotilor si in

etriere, iar la aceste temperature situate peste punctual de fierbere se produc bule de gaz.

Astfel, presiunea de franare transferata scade si eficienta franarii coboara sub

limitele impuse, fiind un real pericol. Acest lucru poate de asemenea conduce la
defectarea completa a sistemului de franare.

Conform specificatiilor producatorului autoturismului, se recomanda inlocuirea

lichidului de frana annual sau cel mult odata la doi ani in cazul utilizarii unui lichid
special.

In cadrul sistemelor de franare dotate cu aggregate hidraulice ABS, ESP

presiunea trebuie aplicata si evacuate foarte rapid. Pentru aceasta este necesara o
vascozitate cat mai redusa.

 Conditiile impuse lichidelor de frana utilizate la dispozitivele de franare cu

transmisie hidraulica sunt: sa aiba o vascozitate mica,  care sa nu varieze cu temperatura
(in intervalul de la -50°C pana la + 70°C) decat in limite restranse; sa aiba bune
proprietati de protectie, adica sa nu produca coroziunea pieselor metalice cu care vin in
contact si sa nu deterioreze proprietatile garniturilor de etansare; sa fie stabile la
34
temperaturi inalte, sa nu aiba tendinta de stratificare, sa nu formeze gume si sa-si
pastreze proprietatile timp indelungat ; sa aiba bune proprietati de ungere; sa aiba
punctul de fierbere cat mai ridicat.

Pentru satisfacerea acestor cerinte, lichidele de frana sunt amestecuri formate

dintr-un solvent, putin vascos si relativ volatil, si o substanta onctuoasa. Ca solventi se
intrebuinteaza alcoolurile, acetona, eterul etc., iar ca substanta de ungere serveste uleiul
de ricin si, mai rar, glicerina. In cazurile cand piesele din cauciuc se confectioneaza
dintr-un cauciuc rezistent la ulei se admite intrebuintarea lichidelor de frana pe baza de
uleiuri minerale.

Din punct de vedere al compozitiei, lichidele de frana pot fi: solutii de ulei de
ricin (53%) in alcool etilic (47%) sau ulei de ricin (40%) in alcool butilic (60%);
amestecuri de alcool etilic (22,5%). apa (7,5%) si glicerina (70%); produse pe baza de
uleiuri minerale sau sintetice; combinatii pe baza de glicoli.

35
1.6 Sistemul de prevenire a blocarii rotilor autovehiculului (ABS)

ABS reprezinta prescurtarea termenului provenit din limba engleza Anti-

lock Braking Sistem si este un sistem pentru vehicule motorizate avand rolul de a evita
blocarea rotilor in timpul franarii.

            Tehnologia ABS a fost de dezvoltata de catre compania germana Robert Bosch

GmbH, mai popular, cunoscuta sub numele de Bosch, inca din anii 1930, dar primele
automobile de serie care au folosit sistemul electronic Bosch au fost disponibile din anul
1978. Acest sistem  a aparut pentru prima data pe Sedan-urile mari si pe camioanele
Mercedes-Benz. Intre timp, sistemul ABS a devenit unul uzual in industria
automobilistica, aproape toate gamele de autovehicule fabricate in prezent fiind echipate
cu un astfel de sistem.

Aceasta prezinta doua avantaje: permite soferului sa pastreze controlul directiei si

scurteaza distanta de franare.

Autovehiculele echipate cu sistem ABS isi conserva maniabilitatea si stabilitatea

directionala, chiar si in cazul unei franari violente. Sistemul ABS contribuie intr-o mare
masura la siguranta rutiera.

36
           

Un sistem ABS tipic este compus dintr-o unitate centrala electronica, patru
traductoare de viteza(unul pentru fiecare roata) si doua sau mai multe valve hidraulice
pe circuitul de franare. Unitatea electronica monitorizeaza constant viteza de rotatie a
fiecarei roti. Cand detecteaza ca una dintre roti se roteste mai incet decat celelalte(o
conditie ce o va aduce in starea de blocare), misca valvele pentru a scadea presiunea in
circuitul de franare, reducand forta de franare pe roata respectiva.

37
 Pe suprafetele cu aderenta mare, uscate sau ude, majoritatea masinilor echipate cu
ABS obtin distante de franare mai bune (mai scurte) decat cele fara ABS. Un sofer cu
abilitati medii pe o masina fara ABS ar putea, printr-o franare cadentata, sa atinga
performantele unui sofer incepator pe o masina cu ABS. Totusi, pentru un numar
semnificativ de soferi, ABS imbunatateste distantele de franare in varii conditii. Tehnica
recomandata pentru soferi intr-o masina echipata cu ABS, intr-o situatie de urgenta, este
sa se apese pedala de frana pana la fund si sa se ocoleasca eventualele obstacole. In
asemenea situatii, ABS va reduce semnificativ sansele unui derapaj si pierderea
controlului, mai ales cu masinile grele.

Pe zapada si macadam, ABS-ul mareste distantele de franare. Pe aceste suprafete,

rotile blocate s-ar adanci si ar opri automobilul mai repede, dar ABS-ul previne acest
lucru. Unele modele de ABS reduc acest efect marind timpul de ciclare, lasand astfel
rotile sa se blocheze in mod repetat, pentru perioade scurte de timp. Avantajul ABS-ului
pe aceste suprafete este imbunatatirea controlului masinii, si nu franarea, desi pierderea
controlului pe astfel de suprafete ramane totusi posibila.

Odata activat, ABS-ul va face ca pedala sa pulseze. Unii soferi, simtind acest
efect, reduc apasarea pe pedala si astfel maresc distanta de franare. Aceasta contribuie la
marirea numarului de accidente. Din acest motiv unii constructori au implementat
sisteme de asistenta la franare ce mentin forta de franare in situatii de urgenta.

Echipamentul ABS poate fi folosit si pentru a implementa controlul tractiunii la

accelerarea unui autovehicul. Daca, la accelerare, pneul pierde aderenta solului, ABS-ul
poate detecta situatia si poate aplica franele pentru a reduce accelerarea pentru
recapatarea aderentei.

In timpul franarii de urgenta, sistemul ABS trebuie sa satisfaca urmatoarele

cerinte:

-        trebuie sa se adapteze foarte rapid la conditiile de aderenta aleatoare;

-        dirijabilitate- prin acesta se intelege ca se impiedica blocarea rotilor din fata;

-        deceleratie maxima- se intelege utilizarea maxima a aderentei;

-        stabilitate directionala-se intelege ca se impiedica blocarea rotilor spate, prin

reglarea presiunii de franare spate;

-        gestionarea cuplului de forte diferite care apare in timpul franarii pe o sosea cu

aderenta diferita la roti;

-        sa puna la dispozitie informatie in legatura cu viteza.

38
 Tinand seama de evolutia industriei constructoare de autovehicule s-a adoptat un
sistem ABS ca echipare pentru sistemul de franare al autoturismului din tema de
proiect. 

1.7 Definitivarea solutiei tehnice a sistemului de franare propus pentru proiectare

            Tinand seama de analiza de mai sus, a tipurilor de sisteme de franare ce

echipeaza autovehiculele actuale si de analiza solutiilor constructive (de echipare) a
modelelor similare, cat si evolutia industriei constructoare de autovehicule, s-a hotarat
ca sistemul de franare ce urmeaza a fi proiectat va fi unul cu discuri de tip deschis,
compus din:

-        pentru rotile puntii fata – discuri ventilate,pentru a reduce temperatura la

nivelul discurilor; etriere flotante; placute de frane;

-        pentru rotile puntii spate- discuri normale, etriere flotante, placute de frana.

La acest sistem se mai adauga si un servomecanism vacuumatic, pentru a

amplifica forta aplicata de catre conducatorul auto, astfel reducandu-se considerabil
forta necesara pentru apasarea pedalei de frana.

Pentru a creste eficienta franarii si siguranta circulatiei rutiere acestui sistem de

franare i s-a atasat si un sistem ABS, impiedicand astfel blocarea rotilor in timpul
franarilor puternice (ca optiune de echipare- datorita costului destul de ridicat).

39
 CAPITOLUL 2

Proiectarea generala a sistemului de franare pentru autovehiculul de

proiectat

2.1 Determinarea fortelor si momentelor de franare la punti

Una dintre masurile de securitate activa prin constructie o constituie

dimensionarea corecta a dispozitivului de franare din punctul de vedere al momentului
realizat de frana principala (de serviciu).

La stabilirea momentelor de franare la puntile automobilului se porneste fie de la

premisa ca rotile ambelor punti ajung simultan la limita de blocare, la o valoare dorita a
coeficientului de aderenta, fie de la conditia ca automobilul sa realizeze o anumita
deceleratie maxima, impusa in tema de proiectare (prevazuta in normative).

In cazul in care se porneste de la conditia ca valoarea momentului sa nu

depaseasca limita permisa de aderenta, rezulta pentru momentul de franare total al
automobilului relatia:

    ,

iar pentru momentele de franare ale puntilor   si  ,

                                               ,

  ,

in care:    - coeficient de aderenta al drumului;

- razele de rulare ale rotilor.

Raza de rulare a fost calculata cu relatia(luand in calcul valorile caracteristice

pneului):

= 295,0425 mm.

40
 In cazul dispozitivelor de franare uzuale una dintre problemele importante este
aceea a alegerii corespunzatoare a raportului dintre momentele de franare, respectiv
fortele de franare, ce revin puntilor.

Din figura 2.1, a rezulta pentru reactiunile normale dinamice la punti, neglijind
efectele aerodinamice, cuplurile de inertie ale rotilor si rezistenta la rulare, relatiile:

Considerind ca franarea are loc pana la limita de aderenta (

), iar repartitia statica a greutatii automobilului pe punti
este   si  , rezulta pentru reactiunile normale dinamice:

  ;

  .

unde s-au folosit notatiile:    ,  ,  .

Figura 2.1 Fortele care actioneaza asupra automobilului la franare

Inaltimea hg a centrului de masa la diferite categorii de automobile variaza intre
limitele: autoturisme incarcate, 0,55-0,80 m; autoturisme neincarcate, 0,50-0,75 m.

Cunoscind reactiunile normale pe punti, fortele de franare la limita de

blocare se determina cu relatiile :

     [daN] si

 [daN].
41
 Tinand seama de relatiile de mai sus si inlocuind valorile variabilelor ce intervin
in relatii( ,  ,  rr=295,0425mm,  hg=600mm, L=4479mm, 
 Ga=18001,35N, a=1308,5 mm, b =1308,5 mm, ) s-au obtinut urmatoarele:
11889,69 N,  6111,65 N,

8322,78 N,  4278,65 N,

2455,57 Nm,  1262,23 Nm.

Rezulta

3717,81 Nm.
Raportul dintre fortele de franare la punti pentru care la   are loc franarea ideala
se calculeaza cu relatia:

= 1,94.

In unele cazuri, repartitia fortelor de frinare pe puntile automobilului se exprima

cu ajutorul coeficientului de repartitie  Legatura dintre   si   va fi data de
relatia:

Uneori se folosesc coeficientii   si   pentru a exprima repartitia fortelor de

franare  si  , iar legatura dintre  ,   si   va fi data de relatiile:

= 0,66      si

                                                           = 0,33.

Raportul   se determina pentru coeficientii  ,   si   considerand automobilul

cu sarcina utila completa. Pentru coeficientul de aderenta   se recomanda   = 0,4 0,5
(limita superioara pentru autoturisme).

42
 Figura 2.2 Variatia raportului ideal al fortelor de franare pe punti

In figura 2.2 se prezinta variatia raportului ideal al fortelor de franare pe punti in

functie de coeficientul de aderenta   Din analiza figurii rezulta ca pentru un anumit
raport constant al fortelor de franare are loc franarea ideala doar pentru o singura
valoare a coeficientului de aderenta, la care se obtine deceleratia maxima si spatiul
minim de franare. Din curbele prezentate mai rezulta ca abaterea maxima a spatiului de
franare de la valoarea minima, respectiv  a deceleratiei de la valoarea maxima se
intalneste la autocamioane. Aceasta este una dintre cauzele care explica de ce spatiul de
franare al autocamioanelor este intotdeauna mai mare decat al autoturismelor.
Alegerea corespunzatoare a raportului fortelor de franare pe punti in cazul
dispozitivului uzual cu raport constant are in vedere obtinerea unui randament cat mai
bun al franarii si evitarea, pe cat posibil, ca sa se blocheze intai rotile din spate. In cazul
in care rotile din spate se blocheaza, autovehiculul isi pierde stabilitatea. Chiar daca se
blocheaza rotile ambelor punti, este foarte important ca rotile din fata sa se blocheze
primele, pentru ca autovehiculul sa aiba stabilitate. Cu toate ca prin blocarea rotilor din
fata directia nu mai poate fi comandata, aceasta situatie este mai avantajoasa decat
pierderea stabilitatii. Tinand seama de acest lucru, pentru zone mari ale coeficientului
de aderenta, dreapta D  trebuie sa fie situata deasupra parabolei ideale de franare.
Valoarea   = 0,4 0,5 considerata ca acceptabila nu satisface conditia mentionata.
In cazul autoturismelor, repartitia fortelor de franare se alege in general prin
raportul  = 1,3 1,6, ceea ce este o distributie suficient de buna atat pentru
drumurile alunecoase, cat si pentru drumurile uscate. Pentru raportul constant   = 1,6 ,
caruia ii corespunde punctul P (v. fig. 4.1. b) are loc franarea ideala doar pentru   =
0,5. In cazul deplasarii pe drumurile care au   la franare, primele se vor bloca rotile
puntii din fata, ceea ce determina o stabilitate mai buna a automobilului pe drumurile
alunecoase, iar pe drumurile uscate ( >0,5) se asigura usor limita admisibila de
franare  , fara pierderea stabilitatii automobilului.
Sunt unele autoturisme la care fortele de franare ce revin celor doua punti sunt
aproximativ egale ( ). La o asemenea distributie a fortelor de franare se mareste
spatiul de franare la franarea intensiva pe un drum uscat ( =O,6 0;7) si scade
stabilitatea daca franarea are loc pe un drum alunecos ( =0,2 0,4), in schimb uzura
franelor rotilor anterioare si posterioare este aproximativ aceeasi.
43
 De asemenea, pentru determinarea coeficientului de repartitie    se poate

folosi urmatoarea relatie empirica :

Trebuie mentionat ca raportul fortelor de franare se modifica destul de mult, o

data cu incalzirea franelor.

Figura 4.3 Valorile admise pentru coeficientii de utilizare a aderentei in cazul

autoturismelor

Type equation here .2.2 Calculul mecanismului de franare

2.2.1 Calculul franei cu disc

Momentul de franare. In figura 4.4 se prezinta schema de calcul pentru

determinarea momentului de franare. Forta nominala pe elementul de arie dA=   
este  , iar forta de frecare  . Momentul fortei de frecare elementare
in raport cu centrul O va fi  , iar momentul total de frecare(respective
momentul de franare) pentru   perechi de suprafete de frecare, in cazul distributiei
uniforme a presiunii, se determina cu relatia:

44
 , in care s-a
notat  .

Figura 2.4 Schema de calcul pentru frana cu disc de tip deschis

In practica, pentru calculul razei medii si utilizeaza o relatie mai

simpla :  . Eroarea de calcul ce rezulta prin folosirea acestei relatii 1-4 %.

Pentru constructiile uzuale de frane cu disc de tip deschis se

ℜ
recomanda   si  2 . Am ales raporutul  ri1 =0,7  pentru discurile
ℜ
rotilor puntii fata, respectiv  ri2 =0,75  pentru discurile rotilor puntii spate, tinand seama
de valorile de la modelele similare, iar 2α =50 °. Rezulta,  119 mm pentru discurile
rotilor puntii fata, respectiv  109,37 mm pentru discurile rotilor puntii spate .

Forta normala N se determina  cu relatia 4.1,inlocuind valoarea momentului de

franare calculat la subpunctul 4.1.

               (2.2)

unde:  = 0.25…0.3 (s-a ales =0.3 ) este coeficientul de frecare,    perechi

suprafete de frecare.

            Din calcul au rezultat urmatoarele valori ale fortei nominale:

-pentru discurile rotilor puntii fata: N= 4127,08 N;

-pentru discurile rotilor puntii spate: N=2308,09 N.

45
 In figura 4.5 sunt prezentate fortele care actioneaza asupra garniturilor de
frictiune pentru tipurile caracteristice de frane cu disc de tip deschis.

In cazul franei fara efect servo (figura 4.5,a), din conditia de echilibru a garniturii
de frictiune(proiectia fortelor dupa axa cilindrului), rezulta:

,        (2.3)

                                               ,            (2.4)

unde   reprezinta coeficientul de frecare dintre disc si garnitura( ), iar  ’-

coeficientul de frecare dintre bac(placa suport a garniturii) si corpul cilindrului de
actionare( ’ ). In continuare, pentru calcul s-a ales  μ=0,25 si  μ=0,25 

Figura 2.5 Fortele care actioneaza asupra garniturilor de frictiune la frana cu disc de tip
deschis

In urma calculului au rezultat urmatoarele valori ale lui S:

-pentru discurile rotilor puntii fata: S= 4250,82 N;

-pentru discurile rotilor puntii spate: S= 2377,33 N

La frana cu efect servo din figura 4.5, b ecuatiile de proiectii a fortelor ce

ationeaza asupra garniturii de frictiune sunt:

,          (2.5)

             (2.6)

,                     (2.7)

rezulta forta:  .            (2.8)

46
            Efectuand calculele de mai sus au rezultat urmatoarele valori ale lui N si S:

            -pentru discurile rotilor puntii fata:  =2063,50 N; S=4250,82 N;

            -pentru discurile rotilor puntii spate:  =1154,04 N; S=2377,33 N.

Coeficientul de eficacitate. La franele cu disc, pentru o dimensiune data de janta,

raza exterioara a discului   este aproximativ egala cu raza unui tambur. Datorita acestui
fapt, coeficientul de eficacitate la franelor cu disc este definit de relatia:

.     (2.9)

Particularizand relatia 4.9 pentru frana cu disc fara efect servo, la

care  ,

 rezulta:

           (2.10)

Notand  =0.85 si considerand  =2, relatia (2.10) devine:

.      (2.11)

In cazul franei cu disc cu efect servo din figura 4.5, b , inlocuind pe S din relatia
(4.8) in expresia coeficintului de eficacitate, rezulta:

.      (2.12)

            Pentru calculul au fost luate in seama urmatoarele valori ale variabilelor:

 ;  =0.1;  =  ;  =119 mm pentru discurile rotilor puntii fata, respectiv

109,37 mm pentru discurile rotilor puntii spate;

Inlocuind in relatiile de mai sus s-au obtinut urmatoarele valori ale coeficientului
de eficacitate:

-pentru discurile rotii puntii fata(in cazul franei cu efect servo): E=0.41;

-pentru discurile rotilor puntii spate(in cazul franei cu efect servo): E=0.45.

2.4.2 Verificarea discului la solicitari mecanice

47
 Verificarea  solicitarilor mecanice ale franelor se apreciaza cu ajutorul unor
parametric, dintre care cei mai utilizati sunt: presiunea pe suprafata garniturilor de
frictiune, lucrul mecanic specific de frecare, puterea specifica si incarcarea specifica.

Presiunea pe suprafata garniturilor de frictiune. Durabilitatea garniturilor de

frictiune se apreciaza cu ajutorul presiunii dintre garnitura si disc.

La franele cu disc se admite ca presiunea pe disc este uniforma si se considera o

presiune medie care se calculeaza cu relatia:

,        (2.13)

in care 2∝=50 ° este semiunghiul la centru al garniturii de frictiune.

            Presiunea medie admisibila  este   daN/ .

            Efectuand calculul de mai sus s-au obtinut urmatoarele valori:

-        pentru discurile rotilor puntii fata(N=4127,01 N, ℜ=140 ; ri=98):  Pmed=0,008 N/

mm2;

-        pentru discurile rotilor puntii spate(N=754daN,re=125;ri=93,37):  Pmed=0,006

N /mm2 .

Lucrul mecanic specific de frecare. Durabilitatea garniturilor de frictiune se

apreciaza si cu ajutorul lucrului mecanic specific de frecare dat de relatia:

,              (2.14)

in care  este lucrul mecanic al fortelor de franare, iar   este suprafata garniturilor de
frictiune de la toate franele.

            Lucrul mecanic al fortelor de franare se determina din conditia ca, in timpul

franarii, variatia energiei cinetice sa fie egala cu lucrul mecanic de franare, rezultand:

,          (2.15)

unde V este viteza autovehiculului la inceputul franarii, in km/h.

            Daca se inlocuieste   in relatia (4.14), rezulta relatia de calcul pentru  :

  [ ],           (2.16)

48
    [ ], unde   = . In cazul puntii fata  =140 mm,  =100
mm; iar in cazul puntii spate  =125 mm,  = 100 mm. In urma calculului s-a obtinut
valoarile:  11780    si  5534  ,rezultand  17310  .

            Mai departe s-au facut inlocuiri in relatiile de mai sus, pentru doua viteze:
2
-pentru V= 30 km/h:  1,88  [N/mm ];
2
-pentru V= 100 km/h:  20,96   [N/mm ].

In tabelul 4.2 sunt date limitele in care variaza lucrul mecanic specific de frecare
la franare in functie de viteza de la care incepe franarea pana la oprire.

Tabelul 2.2 Lucrul mecanic specific de frecare la franarea autoturismelor

Viteza V la care incepe franarea Lucrul mechanic specific

pana la oprire, km/h de frecare Ls,daNm/cm^2
Autoturisme 30 5-10
Vmax 40-150

            Puterea specifica de franare. Puterea de franare necesara la franarea unui

autovehicul de masa   de la viteza  [m/s] pana la oprire, cu deceleratia
maxima  ,   [ ] este data de relatia:

,      (2.17)

iar puterea specifica:

.    (2.18)

            Se recomanda ca verificarea sa se faca separate pentru fiecare punte, avand in

vedere distributia fortei de franare pe punti exprimata prin coeficientii   si  , cu
relatiile:

;   (2.19)

,   (2.20)

49
in care   si   reprezinta suprafetele garniturilor de frictiune ale franelor puntii din
fata, respectiv spate;  =0.66 si  =0.33 ; Ga=1800,13; .

            Puterea specifica admisibila depinde de tipul autovehiculului si de tipul franei,

astfel, pentru franele cu disc de automobile   kW/c .

            Efectuand calculul de mai sus se obtin urmatoarele rezultate:

-        pentru puntea fata:   1,14  [ ];

-        pentru puntea spate:    0,86 [ ].

Analizand rezultatele se constata ca se indeplineste conditia de admisibilitate.

Incarcarea specifica a garniturii de frictiune. In unele cazuri, pentru aprecierea

solicitarilor garniturilor de frictiune, in loc de puterea specifica, se utilizeaza incarcarea
specifica definita de relatia:

  [daN/ ].   (2.21)

Pentru franele cu disc    (la proiectare se recomanda  )

[daN/c ].

In continuare s-au inlocuit variabilele in relatia de mai sus, obtinandu-se

2
rezultatul:  5,45 [ daN/cm ]. Se observa ca se respecta conditia de admisibilitate.

4.4.3 Verificarea franelor la solicitari termice

Calculul termic al franelor se efectueaza pentru urmatoarele regimuri de franare:

franarea intensiva izolata; franarea indelungata; franari repetate, efectuate la intervale de
timp regulate si egale ca intensitate.

Calculul termic al franelor la franarea intensiva. In cazul unei franari

intensive, izolate, de scurta durata se neglijeaza schimbul de caldura cu exteriorul,
considerandu-se ca intreaga cantitate de caldura care se degaja contribuie la ridicarea
temperaturii franei propriu-zise. Datorita conductibilitatii termice foarte reduse a
garniturilor de frictiune, aproape intreaga cantitate de caldura este preluata de disc.

Bilantul termic la franarea intensiva de la viteza V pana la oprirea autovehiculului

este dat de relatia:

 ,     (2.22)
50
unde:   este un coeficient ce reprezinta fractiunea din caldura produsa si preluata de
disc( %);   este greutatea discului; ceste caldura masica;  =18001,35 N este
greutatea autovehiculului;   este numarul rotilor franate;   este cresterea de
temperatura a discului.

             

Din relatia de mai sus, rezulta cresterea de temperatura a discului la o franare

intensiva, izolata, de la viteza V pana la oprire:

   [ ].   (4.23)

In cazul in care diferenta de regim termic al franelor rotilor din fata si din spate
este mare, determinarea cresterii de temperatura   trebuie sa se faca separate pentru
franele din fata si din spate, distribuind energia totalape punti in acelasi raport ca
distributia fortelor de franare.

Se recomanda ca la o franarea intensiva de la 30 km/h, pana la oprirea

autovehiculului, cresterea de temperatura    sa nu depaseasca 15 .

Din tabelul 2.3 s-a ales caldura maxima : c =  , in

functie de tipul materialului din care este confectionat discul(otel). Astfel c=0.238

In continuare s-a determinat greutatea unui disc in functie de solutia constructiva,

de diametrul discului si de densitatea materialului. Analizand sistemele de franare ce
echipeaza modelele similare s-a constat ca exista o diferenta de grosime intre discurile
rotilor de pe puntea fata(discuri ventilate), comparativ cu cele de la rotile de pe puntea
spate, in sensul ca ,primele, au o grosime mai mare decat cele din urma.

Conform modelelor similare s-au adoptat urmatoarele grosimi pentru cele doua
tipuri de discuri:

 18 mm,  grosimea discului ventilat de la rotile  de pe puntea fata;

 13 mm,  grosimea discului de la rotile de pe puntea spate.

Volumele discurilor de frana au fost calculate cu urmatoarele relatii:

   [ ],      (2.24)
51
      [ ].       (2.25)

Facand inlocuirile in relatiile de mai sus ( ) rezulta

urmatoarele valori:

0.0011 [ ],

0.0006 [ ].

Pentru a calcula masa discului de frana, s-a ales din tabelul 4.3  7200 [ ].
Relatia de calcul a masei discului este:

  [kg].     (2.26)

In continuare s-au calculat, atat masa discului fata, cat si masa discului spate:

7,98 [kg];

4,59  [kg].

Obtinand masele celor patru discuri putem calcula greutatea acestora cu

urmatoarea relatie:

 [N].     (2.27)

Prin inlocuire rezulta urmatoarele valori:

78,28 [N];

45,07  [N].

Inlocuind in relatia de calcul a cresterii de temperatura   s-au obtinut

urmatoarele valori pentru discurile fata ventilate, respective spate normale:

7,95  ;

45,07  .

Calculul termic al franelor in cazul franarii indelungate. La franarile

indelungate se tine seama si de schimbul de caldura cu mediul exterior.

Bilantul termic corespunzator unui interval de tip dt este dat de relatia:

52
 ,     (2.28)

unde:   este cantitatea de caldura elementara rezultata la franare;   este cantitatea

de caldura elementara cedata mediului exterior;   este cantitatea de caldura
elementara consumata la incalzirea discului.

Daca se inlocuiesc cantitatile elementare de caldura   ,  ,  , bilantul

termic devine:

,    (2.29)

in care:   este densitatea fluxului de caldura la franarea indelungata la inceputul

franarii; A este suprafata garniturii de frictiune;   este coeficientul de schimb de
caldura dintre disc si aer;   este suprafata de racire a discului;   este temperatura
relativa a discului in raport cu mediul inconjurator; c este caldura masica a materialului
din care este confectionat discul;   este greutatea discului;    este cresterea de
temperatura.

            Dupa integrarea relatiei de mai sus si punand conditia initiala ca la t=0 si  =0,
rezulta timpul necesar pentru ca temperatura discului sa ajunga la o valoare dinainte
stabilita:

 [s].     (2.30)

            Densitatea fluxului de caldura este data de relatia:

      ,     (2.31)

in care  =7 este deceleratia la franare. Inlocuind in relatie s-au obtinut urmatoarele

valori ale densitatii fluxului de caldura pentru discurile fata, respectiv spate:

138,28 [ ];

79,61 [ ].

            In cazul franarii indelungate, temperatura maxima a discului se poate calcula cu

relatia aproximativa:

53
 ,      (2.32)

unde :   este un coeficient de repartitie a caldurii intre garniturile de frictiune si disc(

=1 daca se considera garniturile ca fiind izolatoare,  =0.5 daca materialele celor doua
elemente sunt identice); r este densitatea materialului discului;   este
difuzivitatea termica in [ ];   conductivitate termica in [ ];  .

            In urma calculului difuzivitatii termice( =0.00018[ ]) si inlocuirea

acesteia in relatia de calcul a temperaturii maxime a discului s-a obtinut urmatoarea
valoare:

            -pentru discurile rotilor de pe puntea fata:  659,34 [ ];

            -pentru discurile rotilor de pe puntea spate:  379,85 [ ].

Calculul termic al franelor in cazul franarilor repetate.

             La franarile repetate, cand numarul acestora este mare, se stabileste un echilibru
intre caldura degajata si caldura evacuata, ajungandu-se la temperatura de saturatie a
discului, data de relatia :

 [oC]       (2.33)

Unde: = temperatura mediului ambiant;s-a ales  20

= cresterea de temperatura datorita franarii;

 b= coeficient ce caracterizeaza conditiile de racire a franelor;

 to= intervalul dintre franari;

 b= 0.0010.004 [s-1], valorile superioare corespund unor frane cu ventilatie mai buna,
astfel incat se alege bfv= 0.004 [s-1] ( pentru puntea fata )si respectiv b s= 0.003 [s-1]
( pentru puntea spate).

S-au ales urmatoarele valori:

                                                           
54
         Inlocuind in relatia  se obtine :
tsf =116,47° C

tss=140,88° C

Se observa ca  , care este temperatura admisibila.

            La verificarea termica, temperatura de saturatie nu trebuie sa depaseasca valorile

care pot modifica proprietatile garniturilor de frictiune sau ale discului. Se recomanda
ca temperatura limita sa nu depaseasca 300  pentru cazul in care conditiile de
incercare corespund cu cele prevazute Regulamentul C.E.E. a  O.N.U.

            Functionarea franelor in mod corespunzator depinde si de utilizarea unor

materiale adecvate pentru constuctia acestora. In tabelul 4.3 sunt prezentate principalele
caracteristici, utilizate in calculele termice, ale unor materiale folosite in constructia
franelor.

            Regimul termic prezinta o mare importanta pentru functionarea franelor in bune

conditii. Reducerea regimului termic al franelor, in afara masurilor enumerate, se mai
obtine prin:

-        corelarea judicioasa a diametrului exterior al discului si diametrul interior al

jantei rotii;

-        marirea suprafetei de racire;

-        realizarea unor canale radiale in discurile franelor puternic solicitate

termic(la rotirea discului se creaza o ventilatie a interiorului acestuia,
contribuind la degajarea caldurii in mediul ambiant);

-        prin racirea fortata a franelor.

           

55
56
Tabelul 2.3 Principalele caracteristici ale materialelor folosite la constructia franelor

Rezistenta la
Conductivitatea Caldura masica Dilatarea Temperatura
Densitatea rupere  termica maxima de
Mate- termica  c liniara  functionare
[daN/mm2]
rialul La La Tim
[kg/m3] Timp
p
indel.
scurt
Fonta
cenusi 22 20 9.0-10.0 700 400
e
(

otel ) 10.0-14.0 800 500

2.3 Determinarea fortei de franare pentru imobilizarea autovehiculului

La dimensionarea franei de stationare se porneste de la conditia ca forta de

franare sa fie capabila sa mentina imobilizat automobilul pe panta maxima pe care
acesta o poate urca sau pe o panta egala cu aceasta la coborare.
Forta de franare necesara   la mentinerea imobilizata a automobilului pe o
panta avand unghiul de inclinare   este data de relatia:

.       (4.34)

            In cazul in care frana de stationare este dispusa pe transmisie, momentul

necesar a fi realizat de aceasta este dat de relatia:

      (4.35)

in care   este raportul de transmitere al angrenajului principal.

57
 In cazul in care frana de stationare actioneaza asupra tuturor rotilor automobilului (iar
repartizarea fortelor de franare pe punti este proportionala cu sarcinile normale) ,
valoarea maxima a fortei de franare admisa de aderenta va fi:

.      (2.36)

Daca sunt franate numai rotile puntii din spate, iar automobilul coboara

panta (caz mai defavorabil decat la urcare),atunci:

,      (2.37)

unde:Ga=1800,35 N ; a=1308,5 mm; h g=600 mm; φ=¿7

Din conditia ca   rezulta valoarea pantei maxime    pe care

automobilul mai poate fi inca mentinut imobilizat:

- in cazul in care sunt franate toate rotile,  tg  =   ;

- in cazul cand sunt franate numai rotile posterioare, tg = .

Inlocuind in relatia de mai sus(in cazul cel mai defavorabil, adica, cazul al doilea)
se obtine valoarea pantei maxime limita pe care automobilul poate fi mentinut
imobilizat:

            In continuare, s-a inlocuit valoarea lui   in relatia de calcul a lui   si s-a
obtinut:

=3308,32 [daN].

            Inlocuind in relatia lui   a rezultat urmatoarea valoare:

= 3304,76[daN].

In figura 4.6 se prezinta valoarea pantei maxime pe care automobilul poate fi

mentinut imobilizat cu frana de stationare. Dupa cum  rezulta din figura, autoturismele
pot fi mentinute imobilizate pe o panta nu prea mare. In cazul automobilelor cu
capacitate mare de trecere de tipul 4x4, la care distributia sarcinii pe punti este
asemanatoare cu cu cea de la autoturisme, frana de stationare actioneaza asupra tuturor
rotilor.
58
 Figura 2.6 Valoarea pantei   pe care automobilul poate fi mentinut imobilizat cu
frana de stationare

2.4 Alegerea tipului franei propriu-zise si a transmisiei dispozitivului de franare

In prezent, la automobile, ca frane de serviciu se utilizeaza frane cu tambur si doi
saboti interiori (articulati sau flotanti), frane cu disc de tip deschis (la autoturisme si
unele autocamioane si autobuze usoare) si, mai rar, frane cu disc de tip inchis.
Alegerea tipului franei de serviciu se face in functie de tipul automobilului si de
caracteristicile functionale si de eficacitate ale diferitelor tipuri de frane. In tabelul 4.4
se prezinta unele recomandari cu caracter orientativ pentru alegerea principalelor
caracteristici ale dispozitivelor de franare ce corespund cel mai bine diferitelor tipuri
automobile. De asemenea, mai sunt necesare urmatoarele recomandari: in cazul
autoturismelor mijlocii si mari, daca nu se poate utiliza o transmisie cu servomecanism
se va evita folosirea franelor cu disc; se va prefera solutia 'duo-servo', solutiei 'uni-
servo'; la automobilele prevazute a fi echipate cu dispozitive de reglare a fortei de
franare in functie de sarcina se va evita utilizarea franelor servo.
Pentru franele de stationare se utilizeaza la automobile, ca frane pe transmisie,
franele cu tambur si banda exterioara, franele cu disc de tip deschis sau franele cu
tambur si saboti interiori. La autoturisme pentru frana de stationare se utilizeaza in
general, franele de serviciu ale rotilor din spate, actionate independent printr-o
transmisie mecanica.
Alegerea transmisiei pentru frana de serviciu se face conform recomandarilor din
tabelul 4.4, in functie de categoria automobilului. In cazul automobilelor aflate in
zonele de trecere de la o categorie la alta, la alegerea tipului de transmisie se va tine
seama de cost, tipizarea fabricatiei etc. In cazul in care nu exista recomandari speciale
se vor prefera schemele cu mai multe circuite si mai multe conducte, datorita fiabilitatii
sporite.

Transmisia franelor de stationare in cazul autoturismelor; autocamioanelor si

autobuzelor mici si mijlocii este de mecanic,datorita simplitatii constructive si
fiabilitatii ridicate. Trebuie mentionat insa ca transmisia mecanica ,nu poate realiza, cu
59
eforturile si cursele uzuale, perfomantele impuse franelor de stationare ale autobuzelor
si autocamioanelor cu masa mare. Datorita acestui fapt transmisia franei de stationare,
mai ales daca aceasta are si rolul de frana de siguranta, se prevede cu un servomecanism

sau se adopta de tipul pneumatic.

Deoarece reglarea jocului dintre suprafetele de frecare este mai dificila in cazul
unei frane de stationare pe transmisie, se va prefera, ori de cate ori este posibil, frana de
stationare pe rotile motoare.

2.5 Calculul transmisiei hidraulice

Calculul se face pornind de la fortele necesare pentru actionarea sabotilor sau

bacurilor in cazul franelor cu disc.

Diametrul cilindrului de lucru (de actionare)   se determina, dupa ce, in

prealabil, a fost adoptata presiunea lichiduluip, cu relatia:

,      (2.38)

unde: S este forta de apasare a placutelor de frictiune;

           p este presiunea lichidului(se admite   [daN/ ], la calcule

p= 35…45 [daN/ ].

            Cu cat presiunea p are o valoare mai ridicata, cu atat cerintele impuse

conductelor de legatura sunt mai severe, dar in schimb elementele componente ale ale
dispozitivului de franare vor fi mai compacte.

            In continuare, inlocuind in relatia de calcul a diametrului de lucru, valoarea

adoptata a lui p =  35 [daN/ ] si valorea fortei de apasare a placutelor de frictiune

 S =2377,33 daN, s-a obtinut:

d c 1= 12,43 mm.

d c 2=¿¿ 9,29 mm

            Forta la pedala  , care realizeaza cu ajutorul cilindrului principal

presiunea p din circuitul hidraulic, se determina cu relatia:

,      (2.39)

60
unde:  este raportul de transmitere al pedalei(uzual  = 3.5…6);   este
raportul de transmitere hidraulic;  este diametrul cilindrului principal;   este
randamentul transmisiei hidraulice dependent de presiunea lichidului de lucru(pentru
calcul  = 0.90…0.95).

S-a adoptat valoarea diametrului cilindrului principal  =18 mm si inlocuidu-se

in relatia de calcul a raportului de transmitere hidraulic s-a obtinut:  = 4 . Mai departe,
s-a adoptat valoarea randamentului transmisiei hidraulice,  = 0.95 si valoarea
raportului de transmitere a pedalei,  = 6. Inlocuindu-se in relatia de calcul a fortei la
pedala s-a obtinut:

F p= 583,53 N.

Forta maxima admisibila la pedala de frana este de 50…75 daN in cazul

autoturismelor, in functie de dispunerea elementului de comanda in raport cu scaunul
conducatorului. Datorita faptului ca numarul franarilor intensive nu depaseste 5…10 %
din numarul total al franarilor, forta maxima la pedala se admite cu mult mai mare decat
in cazul ambreiajelor.

61
 Tabel 2.4 Caracteristici constructive ale dispozitivelor de franare pentru diferite tipuri
de automobile

Tipul Masa Diametrul Tipul si dimensiunile  franelor Tipul

automobilului totala, jantei, toli Fata Spate transmisie
kg Tipul Diame- Latimea Tipul Diametrul Latimea
* trul
Garniturii, mm Garnituri
mm mm i

mm
Autoturisme 830 - 13-15 Cu 250- 40-60 Cu 250-330 40-60 Hidraulica,
si variantele 3000 tambur 330 tambu hidraulica
lor utilitare D, Se r cu
Cu 250- - servomeca-
disc 330 Si sau nism
Se
Cu 250- - Cu 250-330 -
disc 330 disc
Autocamioan < 14-16 Cu 300- 50-70 Cu 300-350 50-70 Hidraulica,
e si autobuze 3500 tambur 350 tambu hidraulica
de capacitate r cu
mica D, Se servomeca-
Si sau nism
Se
Autocamioan 3500 16-20 Cu 350- 70-100 Cu 350-420 100-120 Hidraulica
e si autobuze - tambur 420 tambu
de capacitate 9000 r
medie D, Si
sau Se DD, Si
Autocamioan 9000 20-35 Cu 420- 120-140 Cu 420-500 120-160 pneumatica
e si autobuze - tambur 500 tambu
de capacitate 1600 Si r Si
mare 0
* Simboluri utilizate: D-duplex; DD- duo-duplex; Se- servo; Si- simplex.

62
 CAPITOLUL 3

 Diagnosticarea sistemului de franare al autovehiculului

3.1 Modificarea starii tehnice a sistemului de franare si stabilirea parametrilor de

diagnosticare

3.1.1 Modificarea starii tehnice a sistemului de franare

Simptomatica defectiunilor produse la instalatia de franare este diferita   in functie de

organul care o determina si se concretizeaza prin felul cum se produce franarea, astfel:

—  frana nu este eficienta, este „slaba' sau nu actioneaza mecanismele de franare;

—  frana functioneaza cu frecare, desi pedala de frana este in repaus;

—  la franare, automobilul se deplaseaza intr-o parte;

—  pe timpul deplasarii se blocheaza una sau toate rotile;

— franarea se intrerupe (trepideaza) si automobilul smuceste; franarea este insotita de

zgomote.

O buna parte din defectiuni sunt comune pentru toate tipurile de instalatii (cu comanda
hidraulica sau pneumatica). De aceea, in cuprinsul acestui subcapitol se vor trata in primul
rand defectiunile asemanatoare, apoi cele particulare fiecarui sistem de comanda.

3.1.1.1 Frana nu este eficienta, este slaba sau nu functioneaza

Defectiunea se poate constata cu usurinta prin verificarea practica a franei dupa plecarea
de pe loc (in primii 10—20 m). De altfel aceasta verificare este indicat sa se faca
intotdeuna inainte de plecarea in cursa. Pana este efectul unor defectiuni multiple care se
refera la :

           - reglajul incorect al franelor,

        - la deteriorarea, uzarea sau desfacerea unor organe,

           - la pierderile de lichid sau de aer, in cazul instalatiilor hidraulice si, respectiv,
pneumatice.

63
 Reglarea incorecta a franelor poate insemna:

- cursa libera a pedalei prea mare;

- joc marit intre saboti si tambur,

- slabirea piulitelor de reglare sau a arcurilor, la franele cu reglare automata (la franele cu
discuri);

- strangerea excesiva a piulitelor de reglare, care impiedica apropierea sabotilor de

tambur;

- prinderea si reglarea incorecta a sabotilor la buloanele de pivotare.

Defectiunile se pot inlatura si pe drum, prin reglarea cursei libere a pedalei (fig. 5.1) si a
jocului intre saboti si tambur; in mod similar se poate efectua reglarea piulitelor la franele
cu reglare automata.

La reglarea cursei libere, de exemplu la autoturismul DACIA 1300, se va proceda astfel:

dupa deblocarea contrapiulitei 1 din capul tijei impingatoare 2, se roteste tija 2 pina ce la
pedala de frana se realizeaza un joc de 5 mm, care corespunde unui joc intre capul tijei si
capul pistonului 3 al cilindrului principal de 0,5 mm; se blocheaza contrapiulita 2, apoi se
verifica din nou  cursa   pedalei  de  frana   (5 mm).

Figura 3.1 Reglarea cursei libere a pedalei de fran

64
 Garniturile de ferodou ori placutele de la discuri uzate se constata prin faptul ca la
apasarea pedalei nu  se mai realizeaza franarea automobilului.

Remedierea: pe parcurs se poate executa o remediere provizorie prin micsorarea jocului

intre sabot si tambur (daca aceasta mai este posibila), in caz contrar defectul poate fi
remediat numai la statia de intretinere, prin inlocuirea garniturilor de ferodou.

In ceea ce priveste franele disc, cea mai frecventa interventie este inlocuirea placutelor
uzate, operatiune ce trebuie efectuata in momentul cand grosimea totala a placutelor
(inclusiv suportul metalic pe care este lipit materialul antifrictiune) a ajuns sub 6 mm (5,5
mm la DACIA 1100 si 6 mm la DACIA 1300). Nu se va admite folosirea unor placute de
fabricatie diferita sau schimbarea numai la o singura roata (schimbarea lor se va face odata
la ambele roti ale aceleiasi punti).

Operatiunea de schimbare a placutelor este indicata a se efectua la statia de intretinere.

Tamburele uzate, subtiate si cu santuri constituie defectiuni cu urmari similare cu cele

ale garniturilor uzate sau ale sabotilor centrati gresit. Remedierea: nu se poate efectua decat
la statia de intretinere prin inlocuirea tamburului. Deplasarea mai departe se face numai
dupa ce se regleaza distanta dintre sabot si tambur, si cu o viteza relativ mica.

In cazul sabotilor uzati, gresit centrati, deformati sau montati invers remedierea se face
numai la statia de intretinere.

Deteriorarea sau uzarea garniturilor pistoanelor de la pompa centrala de frana sau

de la cilindrul mecanismului de franare poate avea loc si datorita folosirii unui lichid
necorespunzator sau in care a patruns benzina, petrol sau uleiuri minerale. Ca urmare, la
apasarea pedalei de frana, lichidul in loc sa fie trimis spre cilindrii rotilor sau sa impinga
pistonasele cilindrului de la roata, scapa pe linga garnituri, astfel ca frinarea nu se mai
realizeaza.

Remedierea: nu se poate face decit la statia de intretinere prin demontarea cilindrilor sau
a pompei centrale, prin curatirea asperitatilor aflate in cilindri si prin inlocuirea garniturilor,
prin spalarea instalatiei si prin introducerea unui lichid de frina nou.

Aerul sau vaporii in conducte ori pierderile de lichid din instalatii se datoreaza:

- lipsei de lichid din instalatie;

- folosirii exagerate si indelungate a franelor, din care cauza, datorita incalzirii, alcoolul
etilic sau metilic se evapora si formeaza dopuri;

- desfacerii, fisurarii sau deteriorarii racordurilor, garniturilor

cilindrilor  sau  conductelor metalice.

65
 Remedierea: unele defectiuni se pot inlatura pe parcurs prin completarea lichidului si
prin evacuarea aerului sau a vaporilor din conducte. In cazul in care racordurile sau
conductele sunt fisurate sau deteriorate, remedierea se face la prima statie de intretinere.

Pentru inlaturarea aerului din instalatie se incepe, de regula, cu roata cea mai departata
de pompa centrala de frana.         

Evacuarea aerului se face cu aparate speciale; in lipsa lor se va procea

astfel:                                                                                                            

—  se desface dopul rezervorului pompei centrale de frana (rezervorul de compensatie)

si se umple cu lichid (nivelul normal al acestuia nu trebuie fie mai jos de orificiul de
umplere);                                                          

—  la cilindrul de frana de la roata cu care incepe evacuarea aerului se introduce in locul
surubului-dop stutul unui furtun de cauciuc lung de 350- 400 mm, al carui capat se pune
intr-un vas de sticla cu capacitatea de 0.5 l, plin pana la jumatate cu lichid de frana; se
desface ventilul (supapa) de evacuare a aerului cu 1/2—3/4 rotatii si se apasa repede pedala
de frana, dupa care se lasa sa revina lent; in acest timp vasul de lichid se ridica la o inaltime
mai mare decat cea a ventilului de evacuare; operatia se repeta de cateva ori, pana cand se
constata ca in vas nu mai apar bule de aer;

— se apasa pedala de frana la refuz si se monteaza la loc surubul dop al cilindrului de

frana de la roata verificata, dupa care se continua scoaterea aerului la celelalte roti, in mod
asemanator, fara a permite ca in rezervorul pompei centrale lichidul sa scada sub nivel (la
nevoie se completeaza).

Inlaturarea vaporilor de alcool formati se face prin racirea instalatiei mecanismului de

franare, dupa care se verifica nivelul lichidului de frana in rezervorul pompei centrale si, la
nevoie, se adauga lichid. Daca nu se realizeaza franarea corespunzatoare, se procedeaza ca
la evacuarea aerului din instalatie. Pierderile de lichid pot fi inlaturate pe parcurs doar
partial, intrucat ele se datoreaza deteriorarii unor organe care nu pot fi inlocuite decat la
statia de intretinere. In primul rand se cauta locul unde se produce scurgerea de lichid, prin
observarea tuturor rotilor sau a cilindrului principal in timp ce o alta persoana apasa pe
pedala de frana (cu conditia ca in rezervorul pompei centrale sa se gaseasca lichid).

3.1.1.2 Frana functioneaza cu frecare, desi  pedala de frana este in repaus

Cauzele acestei defectiuni sunt:

-       reglajul incorect al sabotilor, astfel ca garniturile freaca cu toata suprafata sau partial
pe tambur;
-        arcurile de readucere rupte sau slabite;
-        articulatiile sabotilor foarte dure;
-        pistoanele cilindrilor de franare de la roti sunt acoperite de gome, ceea ce face ca, la
impingerea sabotilor, pistoanele sa ramina intr-o situatie de blocare;
66
 -        orificiul de compensare de la cilindrul principal este infundat, nepermitand lichidului
sa revina in rezervor astfel ca sabotii vor continua sa stea impinsi spre tambur;
-        lichidul este necorespunzator, se scurge greu;
-        pedala este incorect montata sau reglata;
-        supapa de siguranta dereglata, racorduri slabite.

Remedierea: unele defectiuni se pot inlatura partial pe traseu (reglarea distantei intre
saboti si tambure, verificarea si reglarea pedalei).

3.1.1.3 La franare, automobilul se deplaseaza intr-o parte

Fenomenul se datoreaza, in general, dereglarii mecanismului de franare, precum si unor

defectiuni ale instalatiei de franare, cum ar fi:
-       montarea unor garnituri necorespunzatoare sau diferite;
-        folosirea unor arcuri de readucere a sabotilor prea rigide la una dintre rotile din fata;
-        existenta unor tambure excentrice;
-        infundarea, deformarea sau fisurarea racordului flexibil al conductei, intepenirea unui
piston al unui cilindru de frana, scurgerea de lichid de la o roata;
-        patrunderea unsorii sau a petrolului la garniturile de ferodou ale unei roti (defectiune
care se poate remedia si prin spalarea garniturii cu benzina);
-        spargerea membranei sau intepenirea pistonului cilindrului de franare al unei roti;
-        presiunea in anvelope diferita (remediata prin verificarea si prin aducerea aerului din
anvelope la presiunea corespunzatoare).
Remedierea: majoritatea acestor defectiuni sint remediate la statia de intretinere.

3.1.1.4 Blocarea rotilor

Pana poate aparea la una sau la toate rotile pe timpul deplasarii sau dupa efectuarea
franarii, chiar dupa ce conducatorul auto a eliberat pedala de frana. Ea este urmata de
imposibilitatea pornirii automobilului de pe loc, de uzura si spargerea anvelopei rotii blocate
sau de incalzirea excesiva a rotii si este determinata de urmatoarele cauze:
-       intepenirea sau griparea pistonului cilindrului uneia sau mai multor roti;
-       ovalizarea tamburelor de frana;
-        infundarea racordului flexibil;
-       deteriorarea sau slabirea arcului sabotilor de frana.

Intepenirea sau griparea pistonului cilindrului uneia sau mai  multor roti, care se

produce dupa eliberarea pedalei, cind arcul de readucere a sabotilor nu ii mai poate
indeparta de tambure. Defectiunea se descopera prin atingerea tamburelor, care vor fi
incalzite.

Ovalizarea tamburelor de frana este o defectiune cauzata de functionarea indelungata

fara reglarea jocului intre saboti si tambur, de fabricarea acestora dintr-un material
necorespunzator sau de prelucrarea incorecta. Defectiunea se constata prin aceea ca, la

67
 apasarea usoara a pedalei de frana, sabotii se deplaseaza in sus si in jos, iar la apasarea
brusca roata sau rotile se blocheaza.

Infundarea racordului flexibil se datoreaza deformarii stratului de cauciuc de la

interior, ceea ce face ca lichidul impins prin apasarea pedalei de frana sa nu mai poata fi
trimis inapoi sub actiunea arcului de readucere. In aceasta situatie roata respectiva ramane
blocata.

Deteriorarea sau slabirea arcului sabotilor de frana face ca sabotii sa nu se mai

indeparteze de tambur dupa franare, ceea ce antreneaza blocarea rotii si incalzirea
tamburului. Un fenomen similar se produce si cand axul camei de indepartare a sabotilor
este gripat.

3.1.1.5 Franarea se intrerupe (trepideaza) si automobilul smuceste

Pana face incomoda calatoria si se datoreaza faptului ca garniturile de ferodou sunt unse,
sunt prea lungi sau prea dure, iar capetele lor nu au fost pilite. Efecte asemanatoare se produc
si din urmatoarele cauze:
-       fixarea necorespunzatoare a garniturilor de ferodou pe saboti, dereglarea sabotilor la
articulatiile de pivotare (jocuri mari) sau ovalizarea tamburelor;
-        existenta unor jocuri mari la rulmentii rotilor sau la arborii planetari;
-       strangerea excesiva si inegala a piulitelor rotilor;
-        jocul excesiv al arcurilor suspensiei;
-        deformarea arborilor planetari, lovirea sau deformarea tamburelor.
Remedierea: toate aceste defectiuni se elimina numai la atelier; continuarea deplasarii se
face cu atentie, folosind mai mult frina de motor.

3.1.1.6 Franarea este insotita de zgomote

Desi se realizeaza franarea automobilului, totusi zgomotele care o insotesc deranjeaza

pe calatori, micsorand confortul. De obicei zgomotele sunt asemanatoare unor „scartaituri'
ascutite si puternice, uneori fiind intovarasite de vibratii.

Pana este efectul mai multor cauze, printre care se enumera:

-       uzura excesiva a garniturilor de ferodou;
-       patrunderea unsorii amestecate cu praf, uscarea acesteia si lustruirea suprafetei
garniturilor;
-       folosirea unor tambure cu pereti de grosimi diferite sau ovalizarea acestora;
-       slabirea arcului de readucere a sabotilor de frana;
-       utilizarea unei garnituri de frictiune dintr-un material mai dur,care formeaza un praf
fin la frecarea cu suprafata tamburului,praf care nu poate fi evacuat;
-       intrebuintarea unor discuri de frana prea elastice sau insuficient stranse in suruburile
de fixare;
-       negresarea articulatiilor;
-       fisurarea discului de frana sau deteriorarea acestuia;
68
 -        existenta unei presiuni insuficiente la frana datorita utilizarii unui lichid prea
vascos.

3.1.2 Metode de diagnosticare a sistemului de franare

In prezent sunt folosite o multitudine de moduri de diagnosticare care ofera grade diferite
de acuratete. In continuare se vor preyenta principalele avantaje ale urmatoarelor moduri de
diagnosticare: testul pe drum, inspectie vizuala, standul cu placi si standul cu rulouri.

3.1.2.1 Testul pe drum

            Testul pe drum este cea mai raspandita metoda pentru a verifica starea sistemului de
franare. In timpul diagnosticarii tehnicianul conduce autovehiculul, apasa pedala de frana si
vede rezultatul. Acest test poate fi efectuat pe drumurile publice sau in curtea unui atelier de
reparatii.
Testul pe drum, desi este cel mai raspandit test pentru frana este unul dintre cele mai
imprecise teste si se bazeaza pe experienta conducatorului si pe aprecierile acestuia.
            Pentru a imbunatati rezultatele testului, cele mai sofisticate teste pe drum
sunt  efectuate pe suprafete masurate, pe drumuri nefolosite. Recomandarile constructorilor
spun ca aceste teste sa se efectueze la o viteza de aproximativ 30 km/h. Conducatorul observa
comportamentul autovehiculului: vobratii, zgomote si va masura distanta de franare.

Avantajele acestei metode de diagnosticare:

-       fiind un test dinamic tehnicianul observa exact ce se intampla cu autovehiculul;

-       daca este masurata distanta de franare se pot interpreta exact rezultatele;
-       nu implica costurile unui service auto.

Dezavantajele testului pe drum sunt:

-       se bazeaza mult pe aprecierea, experienta si indemanarea conducatorului;

-       viteza, forta la pedala, momentul franarii variaza de la o incercare la alta;
-       diagnosticarea pe drum depinde foarte mult de conditiile de drum si vreme.

5.1.2.2 Inspectia vizuala

Este cea mai comuna metoda de verificare a sistemului de franare, efectuandu-se

rapid si constand in verificarea tuturor rotilor.

           

69
Avantaje:

 - tehnicianul observa si monitorizeaza sistemul de franare, aceasta metoda fiind singura in

care se poate observa grosimea sabotilor si a placutelor. Chiar si in cazul vehiculelor cu
indicatori de uzura, o inspectie vizuala reprezinta o metoda sigura de verificare a sistemului
de franare;

- in timpul inspectiei vizuale, tehnicianul poate observa defecte ale tamburului, placutelor
de frana, scurgeri de lichid de frana(datorita unor ruperi sau deteriorari ale furtunelor si
conductelor de frana);

- tehnicianul poate compara uzura stanga- dreapta, fata –spate.

Inspectia vizuala este adesea asociata cu testul de drum, ceea ce permite

tehnicianului sa examineze actualul sistem de franare in functie de indicatorii de uzura.

  Dezavantaje:

- in afara de masurarea indicatorilor de uzura, rezultatele inspectiei vizuale sunt adesea

subiective; daca nu se stabilesc standarde pentru acesti indicatori este dificil a stabili o
uzura acceptabila;

- nu se poate realiza verificarea functionarii sistemului de franare in cadrul inspectiei

vizuale, de aceea sistemul de verificare vizuala este insotit de cele mai multe ori de un test
rapid de drum.

70
3.1.2.3 Standul cu placi

Standul de diagnosticare cu placi este fomat din 2 sau 4 placi din otel echipate cu
senzori de forta, montate in podeaua atelierului, avand atasat o unitate electronica pentru
procesarea datelor. de obicei, standul este prevazut si cu un senzor pentru a inregistra forta
la pedala. In timpul testarii un tehnician conduce autovehiculul cu o viteza cuprinsa intre 8
– 12 km/h(viteza recomandata de constructor) si apoi actioneaza frana. Senzorii de forta
furnizeaza informatii cu privire la forta de franare, catre calculator. Acesta interpreteaza
informatiile si le expune pe monitor. Unele sisteme pot inregistra grafice individuale in
legatura cu fortele de franare pentru fiecare roata. Aceste grafice sunt interpretate,
furnizand informatii cu privire la performantele de franare. De asemenea standul dispune si
de o inprimanta ce are menirea de a furniza informatia scrisa.

            Astfel, utilizand un calculator si un sistem cu placi se poate simula mersul pe drum

observand dezechillibrul fortelor de franare la roti.

           

Avantaje:

- principalul avantaj al acestui mod de diagnosticare este acela ca poate oferi rezultate
exacte si imediate asupra fortelor de franare  fata-spate si laterale. Graficele indica
operatorului cum se comporta fiecare roata in timpul franarii, astfel acesta putand sa
identifice mai usor problemele;

71
- prin aceasta metoda de diagnosticare tehnicianul poate testa dezechilibrul, eficacitatea,
decelerarea in mai putin de 30 de secunde, facandu-l astfel cel mai eficient sistem de
diagnosticare disponibil.

            Dezavantaje:

- simuland conditiile de drum in interiorul atelierului, tester-ul cu platouri ofera cele mai
rapide si concludente rezultate cat si cele mai reale date cu privire la dezechilibru; totusi nu
exista substitut pentru inspectia vizuala un pot fi detectate scurgeri de lichid de frana, uzura
garniturilor sau nivelul lichidului de frana; de asemenea alte defecte ocazionale cum ar fi
ovalitatea discurilor, tamburului sau ineficacitatea sistemului de franare in urma
supraincalzirii vor trebui testate cu ajutorul altor sisteme de diagnosticare, nu cu acest
stand.

3.1.2.4 Standul cu rulouri

Cunoscut si sub numele de tester dinamic, standul cu role este un dispozitiv foarte
folosit in atelierele de diagnosticare. Acesta este format din doua role comandate de
motoare electrice in podeaua atelierului. Sistemul testeaza forta de franare a fiecarei axe de
incarcare in parte.

            Sunt si standuri cu patri role, fiind capabile sa testeze axele fata-spate simultan. De
obicei ruloul din fata este fix, iar cel din spate este mobil pentru a putea si reglat in functie
de ampatamentul autovehiculului.

            In timpul testarii,vehiculul este asezat pe rulouri la o viteaza de 3-6 km/h(viteza

recomandata de constructor),rotile autovehiculului sunt invartite cu ajutorul standului, se
actioneaza frana, iar standul cu rulouri masoara forta de franare pentru fiecare roata.
Rezultatele sunt afisate pe un monitor ce echipeaza standul de franare. Unele standuri,
72
ofera grafice care furnizeaza informatii despre forta de franare pentru fiecare roata in
functie de timp si forta de apasare la pedala.

            Pe acest tip de stand se poate testa si frana de stationare.

Avantaje:

- furnizeaza  informatii precise in urma masuratorilor;

- tehnicianul poate mentine constanta forta de apasare a pedalei de frana atata timp cat este
necesar pentru a verifica sistemul de franare;

- aceasta metoda faciliteaza depistarea problemelor ce tin de ovalitatea discurilor;

- avand in vedere faptul ca sistemul de franare se incalzeste este posibil sa se identifice si

probleme legate de eficacitate si supraincalzire.

            Dezavantaje:

- principalul dezavantaj il constituie imposibilitatea de a tine cont de incarcarea pe axe; in

consecinta nu poate masura dezechilibrul real fata-spate;

- sistemul nu poate verifica cu acuratete performantele tuturo componentelor active in

timpul procesului de franare;

- deoarece testarea se realizeaza la viteze mici nu se pot diagnostica sistemele auxiliare ale
sistemului de franare(exemplu: ABS);

- nu pot fi testate autovehiculele cu tractiune integrala;

- deoarece sistemul este incastrat in podea, este dificil de reamplasat datorita costurilor
ridicate.

3.1.3 Stabilirea parametrilor de diagnosticare

Principalele elemente ce caracterizeaza franarea sunt: deceleratia realizata in timpul

franarii d [m/s2]; distanta de franare S[m] si forta de franare Ff [N]. Masurarea unuia dintre
acesti parametri poate da informatii mai mult sau mai putin complete asupra starii
instalatiei de franare.

Principalele simptome si cauze probabile ale defectarii sistemelor de franare sunt

prezentate in tabelul 5.1.

Dupa cum rezulta din analiza acestui tabel, parametrii de stare tehnica ai sistemului de
franare cu actionare hidraulica sunt: starea garniturilor de frecare si a tamburelor
(discurilor), jocul dintre aceste piese, starea cilindrilor, pistonaselor si garniturilor pompei
73
 centrale si cilindrilor receptori, starea arcurilor de rapel, conductelor si imbinarilor,
calitatea si cantitatea lichidului de frana, existenta aerului in sistem etc.

Diagnosticarea sistemului de franare se poate realiza fie in conditii de deplasare a

automobilului pe drum, fie in atelier, cu ajutorul standurilor specializate.

Tabel 3.1 Simptomele si cauzele defectarii sistemelor de franare

Nr. Simptome Cauze posibile

crt
1 Efort mare la pedala 1.1  Garnituri de cauciuc dilatate
1.2  Pistonase gripate
1.3  Orificiul compensator al cilindrului pompei

centrale obturat

1.4  Axul pedalei gripat

1.5  Conducte infundate
2 Efort mic la pedala 2.1 Garnituri de cauciuc defecte

2.2 Garnituri de cauciuc murdare

2.3 Pierderi de lichid

2.4 Aer in sistem

3 Cursa libera a pedalei 3.1 Vezi pct. 1.3 si 1.5

insuficienta 3.2 Joc insuficient intre saboti si tambure

3.3 Dilatarea tamburelor ca urmare a incalzirii

4 Cursa libera a pedalei prea mare 4.1 Vezi pct. 2.4

4.2 Conductele flexibile si-au pierdut rezistenta

4.3 Joc mare intre saboti si tambur

4.4 Joc mare intre tija si pistonul pompei centrale

4.5 Garnituri de frana uzate

4.6 Uzura pronuntata a discurilor

5 Franele de la roti se incalzesc 5.1 Vezi pct. 1.1-1.4 si 3.2

5.2 Arcuri de rapel rupte sau detalonate

5.3 Impuritati intre saboti si tambur (disc)

5.4 Frana de stationare dereglata

74
 5.5 Etrier inclinat (la franele cu disc)
6 Zgomote in timpul franarii 6.1 Vezi pct. 4.5,4.6,5.3,5.4 si 5.5
7 Pedala actioneaza normal,dar 7.1 Vezi pct. 2.3,4.2 si 4.5

fara efect de franare 7.2 Lubrifiant intre sabot si tambur

8 Autovehiculul trage lateral in timpul 8.1 Vezi pct. 3.3,5.3,6.2,7.2 si 7.3

franarii 8.2 Pistonasul sau cilindrul receptor gripat

8.3 Garnitura de cauciuc a unui cilindru receptor     

uzata, rupta, dilatata sau murdara

8.4 Pierderi de lichid la frana unei roti

9 Franare intermitenta 9.1 Vezi pct. 5.3

9.2 Amortizoare defecte

9.3 Jocuri mari in mecanismul de directie

9.4 Tambure sau discuri uzate neuniform

10 Rotile din spate se blocheaza in 10.1 Repartitorul efortului de franare defect

timpul franarii
11 Franare neprogresiva (brusca) 11.1 Joc prea mic intre garniturile de franare din

tambur (discuri)

11.2 Orificiul de compensare al pompei centrale obturat

Cele mai simple determinari de acest tip sunt cele ce urmaresc masurarea deceleratiei
maxime, cu ajutorul decelerometrelor. Acestea sunt aparate simple, de tip inertial cu masa
lichida sau solida, care se fixeaza pe podeaua automobilului, pe parbriz sau in alt loc
vizibil. Unele decelerometre, cu constructie mai evoluata, permit inregistrarea variatiei
deceleratiei in timp.

In lipsa altor prevederi, se poate considera ca frana de serviciu este eficace daca
deceleratia inregistrata are cel putin urmatoarele valori:

♦  autoturisme - 5,0 m/s2;

♦ autovehicule cu masa maxima pana la 3.500 kg. - 4,5 m/s2;

♦ autovehicule cu masa maxima peste 3.500 kg. - 4,0 m/s2.

75
 Frana de stationare se considera in buna stare daca la actionarea acesteia deceleratia
automobilului este de cel putin 2 m/s2.

Un alt parametru de diagnosticare a starii tehnice generale a sistemului de franare il

constituie spatiul minim de franare. Determinarea acestuia se face cu ajutorul dispozitivului
tip 'roata a 5-a'. Este de remarcat faptul ca, prin cronometrarea duratei procesului de
franare, la utilizarea rotii a 5-a devine posibila si determinarea deceleratiei medii.

Conditiile tehnice si metodele de incercare pentru franarea vehiculelor sunt precizate

pentru tara noastra in standardul 11960-89 care corespunde Regulamentului Comisiei
Economice pentru Europa a ONU nr. 13, seria de amendamente 05. Aceste reglementari
prevad trei categorii de incercari: de tip O, de tip I si de tip II.

5.2 Schema de principiu a instalatiei de diagnosticare

Instalatia de diagnosticare este reprezentata de standul de forta cu rulouri. Acest tip de

stand are cea mai larga raspandire datorita pretului mai accesibil in raport cu cel al
celorlalte standuri, pericolul de accidentare mai scazut si posibilitatilor de realizare atat a
diagnosticarii starii tehnice generale, cat si a diagnosticarii pe elemente a sistemului de
franare.

Schema constructiva a unui astfel de stand este prezentata in figura 5.2.

Constructie si functionare

Un astfel de stand este format din doua module identice, plasate simetric in raport cu
axa longitudinala a automobilelor ce vor fi diagnosticate la respectivul post de lucru.
Electromotorul asincron 1 antreneaza prin intermediul cuplajului 2 reductorul 3 a carui
carcasa este montata pe lagare. Momentul amplificat de reductor este transmis printr-un alt
cuplaj unuia din rulourile 5. Acesta din urma este cuplat cu celalalt printr-o transmisie cu
lant 9.

76
 Figura 3.2 Stand de forta cu rulouri

Pentru a se asigura o aderenta maxima intre roata automobilului 7 si rulourile 5

confectionate din otel (coeficient de aderenta 0.6-0.7), acestea sunt fie acoperite cu un strat
de bazalt, beton sau materiale sintetice, fie respectivii cilindri sunt prevazuti cu
proeminente axiale. Forta de apasare a rotii se transmite celor doua rulouri prin rezultantele
radiale R’ si R”. La actionarea mecanismului de franare al rotii se dezvolta fortele
tangentiale  ,respectiv , care insumate, reprezinta forta de franare pentru roata
respectiva:

+  =  .

   si  , actionand la o distanta egala cu raza ruloului fata de axa de rotatie a acestuia,
vor genera un moment de franare:

Mfr = (F'fr+ F'fr) Rrulou =   .

Acesta este aplicat la iesirea din reductor. Datorita raportului de transmitere i red si
randamentului ηred ale reductorului, intre Mfr si momentul Mm produs de electromotor exista
relatia:

Mm=Mfr/ .
77
 Diferenta dintre Mrr si Mm ar trebui sa fie preluata de suporturile carcasei reductorului.
Aceasta insa, fiind montata pe lagare, tinde sa se roteasca necontrolat. Pentru a impiedica
acest lucru, pe carcasa este fixata tija 4 a carei extremitate libera se sprijina pe un dispozitiv
de masurare a fortei de apasare F. In aceasta situatie, echilibrul momentelor ce actioneaza
asupra reductorului este descris de ecuatia:

Mm+ =Mfr,

in care l este bratul fortei F (distanta de Ia forta la axa de rotatie a

carcasei reductorului).                            

Blocarea rotilor in timpul incercarii este un fenomen nedorit din doua motive; ea
conduce la reducerea coeficientului de aderenta al rotii la rulouri si, implicit, a fortei de
franare; pe de alta parte, in momentul blocarii rotii apare tendinta de expulzare a rotii
automobilului de pe rulouri. Acest din urma efect devine evident in special la incercarea
franei de stationare care actioneaza, de regula, asupra rotilor unei singure punti a
automobilului; celelalte roti aflate pe podeaua atelierului nefiind franate, se poate produce
evacuarea automobilului de pe stand.

Pentru a preveni acest fenomen, standul este prevazut cu rola 6 mentinuta in contact
permanent cu roata automobilului de catre forta elastica a arcului 8. Rola este prevazuta cu
un traductor de miscare de rotatie, care va identifica cu promptitudine tendinta de blocare a
rotii. in acest moment se va emite o comanda care va reduce curentul de excitatie al
electromotorului, micsorand astfel momentul sau motor si prevenind expulzarea rotilor
automobilului de pe stand.

Simultan se va aprinde o lampa de semnalizare la panoul standului, anuntand prin aceasta

ca testul s-a incheiat. Sistemul electronic al standului va afisa valoarea maxima a fortei de
franare inregistrata pentru fiecare din rotile puntii aflata la un moment dat pe stand.
5.3 Proiectarea de detaliu a standului cu role pentru verificarea sistemului de franare la
autoturisme tip SFR1
  In cadrul acestui capitol se vor calcula si determina principalele componente ale

    standurilor de franare cu rulouri. Este important de mentionat ca standul de proiectat se va

folosi exclusive pentru autoturisme.
In continuare s-au analizat principalele componente ale standului:

I.Stand testare frane (parte mecanica)

-Diametrul rolelor: 200 mm 
-Lungimea rolelor: 700 mm 
-Viteza periferica: 5.1 km/h 
-Rolele au imbracaminte asfaltica 
-putere electrica motor: 2x3.7 KW 
78
 -alimentare electrica: 380V/50Hz 
II. Dispozitiv masurare efort pedala
-Forta pe pedala: 0..100 daN 
-Valoare cifra afisata: 0.1 daN 
-Clasa de eleasticitate: 2% 
III. Dispozitiv cantarire greutate pe punte
-Lunigme: 2100 mm 
-Latime : 700 mm 
-Inaltime: 400 mm 
-Greutate maxima: 3 t 
-Rezoultie: 1Kg 
-Clasa de elasticitate: 2% 
IV. Dispozitiv analogic vizualitate forta de franare tip ceas
-Domeniul de afisare 0..600 daN 
V. Unitate centrala de comanda;achizitie si prelucare de date
-Unitate centrala cu transmitere seriala RS232 SPRE P.C. 
-Bloc automatizare stand role cu optiunea 4x4 
-PC, Monitor color 17', tastatura, mouse 
-Imprimanta A4 
-Soft editare buletin verificare conform cerintelor R.A.R. si R.N.T.R. 
-Telecomanda

Alegerea standurilor de diagnosticare presupune cunoasterea puterii care este necesar sa

fie absorbita de instalatie  , a razei rulourilor   si a distantei intre acestea l.

Pentru orientare,in figura 5.3 se prezinta cresterea procentuala a cheltuielilor de

productie si instalare ale standurilor de franare in functie de diametrul rulourilor. Din aceste
motive raza rulourilor se limiteaza in domeniul stabilit empiric  =(0.40.6) , valorile
marginale fiind 100500 mm.

Distanta de montare dintre axele rulourilor l influenteaza stabilitatea automobilului pe

stand in timpul probelor, precum si usurinta iesirii sale de pe instalatie.

79
 Figura 3.3 Dependenta dintre cheltuielile                            Figura 3.4 Schema standului
cu rulouri

de productie si  diametrul rulourilor

Din considerente geometrice se poate scrie ca distanta dintre axele rulourilor l, este
(figura 3.4):

tg(α)= =0.8-0.026=0.774.

S-a constatat experimental ca valoarea coeficientului de rezistenta la rulare pe standurile de

incercari este cuprinsa intre 0.026 si 0.028.

Puterea unuia din cele doua electromotoare ale unui stand este:

=K ,

unde:  K- coeficient de suprasarcina;

           V- viteza,in Km/h;

           - valoarea maxima a fortei de franare a unei roti.

Acest din urma parametru se poate exprima in functie de cea mai mare sarcina pe roata
a automobilului   si de coeficientul de aderenta al rotii pe stand,   :
80
                                                         =  .

Considerand cunoscut, pentru un anumit automobil, coeficientul de repartizare statica a

greutatii pe punti   si greutatea automobilului G ,rezulta pentru o roata:

                                                       =  /2.

In cazul rotilor jumelate, se considera ca acestea formeaza o singura roata deoarece

amandoua vor fi actionate de acelasi electromotor. Ele aflandu-se pe o singura pereche de
rulouri.

In final se obtine:  =(K/7.2) .

Se considera o anvelopa 195/65 R 15 S, pentru care raza de rulare este  =304.6 mm.

= 304.6 = 121.84 mm.

Distanta dintre axele rulourilor este:

                                               ,

                                                        [mm].

Valoarea maxima a fortei de franare a unei roti este:

                                                     = 540 daN.

 La efectuarea acestui calcul s-a considerat un automobil cu masa maxima de 3000 daN,
cu coeficientul de repartizare statica a greutatii pe punti fiind  = 0.45.

      Puterea unuia dintre cele doua electromotoare ale standului este:

= = 8.25 kW.

      Verificare

-se determina  :

 =

    
81
 =5 km/h=1.38 m/s

= 121.84 mm= 0.12184 m

=  = 101.94 rot/min

= =10.67 rad/s

                   

-in continuare se va alege un motor electric cu puterea de cel putin 8 kW. Din gama
producatorului de motoare electrice Bega Electromotor s-a ales motorul ATD132M 2/4A,
cel de 8.5 kW, cu urmatoarele caracteristici:

- avand in vedere ca in reductor se gasesc doua angrenaje, fiecare dintre ele avand
randamentul de 95%, rezulta ca randamentul transmisiei este :

= 0.9025.

Din relatia   se poate determina  9.14 kW, valoare apropiata de cea
determinata anterior.

Calculul reductorului
 

Se va utiliza un reductor cilindric cu doua trepte. Asa cum se poate observa din schema
cinematica, rotile dintate 1 si 3 au acelasi diametru, respectiv acelasi numar de dinti.

82
 .

-distanta dintre axe:

 unde   este raza de divizare a rotii dintate 1

Din motive de compactitate se alege   dinti, conform recomandarilor din

[1],                   

rezulta :

 dinti, si se adopta  = 75 dinti ;

 dinti, si se adopta   = 75 dinti

Modulul rotilor dintate se calculeaza cu formula : m=25.4/DP=25.4/6=4.23,

unde DP este diametrul pitch (ales din tabelul 5.8 din lucrarea [1] ). Modulul se poate
determina si prin interpolare, utilizand graficul 5.82 din [1].In urma interpolarii se
alege m=4.

Pentru a calcula distanta dintre axe finala, trebuie sa determinate razele de divizare ale
rotilor aflate in angrenare :

 mm,

mm

Adunand   cu   rezulta distanta reala dintre axe : C=28+150=178 mm.

Calculul danturii utilizate

 
In aceasta etapa se vor calcula elementele geometrice ale danturii utilizate, in speta
diametrele interioare, exterioare si grosimea dintelui.

-diametrele exterioare :

 mm ;

 mm ;

83
  mm ;

mm ;

unde   este coeficientul de deplasare a danturii ;   (se alege)

- diametrele interioare :

 mm;

 mm ;

= 48 mm ;

= 288.8 mm ;

-grosimea dintelui pe cercul de divizare:

mm ;

= 5.69mm ;

unde α=20° .

Conform recomandarilor din [1], diametrul arborelui intermediar se alege utilizand

relatia       ,

 rezultand  d= 40mm.

Raportul d/l = 0.160.18 ; din motive de compactitate si pentru marirea rigiditatii

arborelui, se va alege lungimea arborelui intermediarl=200 mm.

Rulmentii
 

Rulmentii pe care sunt montate rulourile sunt rulmenti radiali cu bile, cu urmatoarele
caracteristici : - simbol : 6208

                 - diametru exterior : 80 mm ;

                 - diametru interior : 40 mm ;

                 - latime :18 mm ;

84
                  - coeficient de portanta: 30.7 kN.

Rulmentul arborelui primar (de intrare) al reductorului este un rulment radial cu bile, cu
caracteristicile: - simbol : 61806

                   - diametru exterior :42 mm ;

                   - diametru interior :30 mm ;

                   - latime :7 mm ;

                   - coeficient de portanta: 3.12 kN ;

                   - turatia maxima: 18000 rot/min.

Arborele intermediar al reductorului se sprijina pe doua lagare cu rostogolire. Acelasi

tip de rulmenti este folosit si pentru sprijinirea arborelui de iesire din reductor (arborele
secundar):

                 - simbol : 6208

                 - diametru exterior :80 mm ;

                 - diametru interior :40 mm ;

                 - latime :18 mm ;

                 - coeficient de portanta: 30.7 kN ;

                 - turatia maxima :10000 rot/min.

Determinarea fortei de apasare a carcasei reductorului pe reazem

 

Echilibrul momentelor ce actioneaza asupra reductorului este descris de ecuatia:

in care l este bratul fortei F (distanta de Ia forta la axa de rotatie a carcasei reductorului).

Inlocuind in aceasta relatie pe   cu expresia determinata in subcapitolul 5.2, se obtine:

;
85
  mm

= 0.45;

= 0.9025;

= 29.03;

= 540 daN;

Inlocuind pe   in functie de   si  , se obtine:

unde l=330 mm.

Avand in vedere ca  , l si   reprezinta constante constructive ale standului, iar   
poate fi considerat si el o marime cvasiconstanta pentru reductorul respectiv. Rezulta ca
forta masurata F este aproximativ direct proportionala cu forta de franare  . Pentru
determinarea fortei de apasare pe reazemul tijei se va utiliza un traductor tensometric
rezistiv.

 In cele ce urmeaza forta de apasare F va fi calculata tabelar:

Tabel 3.1 Forta de apasare in functie de forta de franare la roata

, daN 50 100 150 200 250 300 350 400 450 500 540

 
F, daN 19.2 38.4 57.6 76.8 96 115.2 134.4 153.6 172.8 192 207.36

86
 Figura 3.5 Dependenta dintre forta de apasare si forta la roata

3.4 Tehnologia de diagnosticare

Aparatura utilizata

Pentru efectuarea diagnosticarii sistemului de franare al unui automobil se va utiliza un

stand de tip CARTEC, model BDE 2004 K. In componenta acestuia intra: cele doua
module dinamometrice (subansamblul electromotor - reductor - rulouri), panoul de afisare
a rezultatelor (Fig. 5.6), telecomanda in infrarosu (Fig. 5.7) si pedometrul.

Standul detine un microprocesor cu ajutorul caruia pot

efectua  calculele   de   determinare   a   dezechilibrului,   eficacitatii,  ovalizarii   siamplific
arii fortei de actionare a pedalei. De asemenea, el este prevazut cu
un   dispozitiv    pentru    masurarea    greutatii   repartizate   pe   puntile automobilului.

Optional, standul poate fi dezvoltat, permitand suplimentar efectuarea unor operatiuni

pentru diagnosticarea suspensiei si sistemului de directie.

87
Telecomanda  este   prevazuta   cu  taste  care  sa  permita efectuarea comenzilor si pentru
aceste functii suplimentare.

Figura 5.6 Blocul de afisaj si comanda

Reperele din figura 3.6 sunt urmatoarele:

1-     lampa indicatoare a blocarii rotilor din stanga;
2-     pornirea antrenarii rotilor din stanga;
3-     pornirea antrenarii rotilor din dreapta;
4-     lampa indicator a punerii sub tensiune a standului;
5-     priza pentru conectarea pedometrului;
6-     priza pentru conectarea imprimantei;
7-     mod de lucru automat;
8-     stop;
9-     mod de lucru semi-automat;
10-  verificarea calibrarii;
11-  afisaj analogic;
12-  lampa indicatoare a blocarii rotii din stanga;
13-  lampa indicator a blocarii rotilor.

88
 Figura 3.7  Telecomanda in infrarosu

Functiile indeplinite de tastele telecomenzii in infrarosu din figura 5.7 sunt

urmatoarele:

1-     memorarea valorilor masurate la puntea fata;

2-     memorarea valorilor masurate la puntea spate;
3-     memorarea convergentei rotilor din fata;
4-     testarea suspensiei fata;
5-     testarea suspensiei spate;
6-     functia “shift” a tastelor;
7-     STOP;
8-     apelarea datelor in modul de testare a geometriei rotilor de directie;
9-     comanda modului de testare doar a rotii din stanga;
10-  tasta de confirmare;
11-  comanda modului de testare doar a rotii din dreapta;
12-  elibereaza si blocheaza platourile pentru diagnosticarea geometriei rotilor de
directie;
13-  STOP;
14-  mod de operare automat;
15-  verificarea ovalizarii;
16-  pornirea imprimantei;
17-  pornirea masuratorilor rotilor de directie;

89
 18-  memorarea convergentei rotilor din spate;
19-  stergerea tuturor datelor dupa actionarea tastei “shift”;
20-  memorarea fortei la actionarea franei de mana;
21-  masurarea greutatii pe punte dupa actionarea tastei “shift”.

3.4.1 Operatiuni pregatitoare

Inaintea efectuarii probelor propriu-zise se vor intreprinde o serie de operatiuni

pregatitoare, menite sa evite afectarea rezultatelor de factori de influenta paraziti:

>   se controleaza ca anvelopele sa nu fie murdare sau ude si se verifica adancimea

profilului lor;

>   se verifica si, daca este necesar, se reface presiunea din pneuri, cu o abatere maxima
admisa fata de valorile recomandate de constructor de ± 0,01 MPa;

>   se verifica si, eventual, se regleaza cursa libera a pedalei de frana, aducand-o la
valoarea nominala prescrisa de fabricant (in lipsa acestei valori, se poate considera orientativ
o cursa libera de 10 -20 mm);                                                                                    

>   se verifica si, la nevoie, se regleaza cursa libera a dispozitivului de comanda a franei
de stationare;

>   se controleaza etanseitatea sistemului de franare si, daca este necesar, se inlatura
defectiunile (controlul se face apasand energic de cateva ori pedala de frana complet - daca
de la o apasare la alta cursa totala a pedalei creste, aceasta constituie indiciul existentei
neetanseitatilor);

>   se aduce automobilul cu puntea din fata pe standul cu rulouri, cu axa sa longitudinala
incadrata cat mai simetric cu putinta fata de cele doua module ale standului si perpendiculara
pe axele rulourilor (rotile nu trebuie sa vina in contact cu partile laterale ale cadrului
rulourilor);

>   se aduce schimbatorul de viteze in punctul mort;

>    se monteaza senzorul pedometrului pe pedala se frana;

>    se pun in miscare rulourile standului si se apasa de cateva ori pedala de frana pentru a
verifica stabilitatea automobilului pe stand si pentru a incalzi putin franele. Daca in timpul
acestor manevre automobilul aluneca lateral fara a putea fi stabilizat cu ajutorul volanului,
aceasta inseamna ca sistemul de directie este dereglat si diagnosticarea franelor se intrerupe,
reluandu-se numai dupa ce au fost inlaturate eventualele jocuri din mecanism si a fost restabilita
geometria rotilor de directie si a pivotilor lor.

90
 3.4.2 Diagnosticarea propriu-zisa

Standul ofera doua moduri de operare: semiautomat, respectiv automat

3.4.2.1 Testare in regim semiautomat

a) Verificarea globala a sistemului de franare

O prima operatie consta in stergerea din memoria microprocesorului a datelor inregistrate

in verificarile anterioare. Pentru aceasta se actioneaza succesiv tastele 6 si 19 ale
telecomenzii.

Se monteaza pedometrul pe pedala de frana sau pe talpa pantofului celui care se va afla la
comenzile automobilului pe perioada diagnosticarii.

Cu automobilul asezat cu rotile puntii din fata pe rulourile standului, se apasa tasta 15
pentru a pune in miscare rulourile. Lampile laterale 1 si 12 de pe panoul de afisaj si comanda
se aprind intermitent. In aceasta etapa, standul inregistreaza rezistentele la rularea libera a
rotilor, datorate frecarilor din lagarele rotilor sau blocarii partiale a mecanismelor de franare
de la rotile respective. Dupa ce lampile raman aprinse continuu, se incepe apasarea
progresiva a pedalei de frana. Daca, pe durata procesului de franare, apar dezechilibre intre
fortele de franare ale celor doua roti mai mari de 20%, lampa rosie 13 de pe panoul central se
aprinde dupa cum urmeaza: intermitent daca dezechilibrul este de 20 - 30%; continuu daca
dezechilibrul este mai mare de 30%.

Daca se doreste masurarea neuniformitatii fortelor de franare datorate deformarii

suprafetelor de frecare, dupa pornirea rulourilor se apasa inca o data tasta 15 a telecomenzii.
Cele doua lampi albe laterale 1 si 12 de pe panou se aprind continuu. Se apasa progresiv pedala
de frana pana la aproximativ 2/3 din forta maxima de franare si se mentine pedala in aceasta
pozitie timp de aproximativ 7 secunde, pana cand cele doua lampi se sting.

In continuare, se mareste progresiv forta de apasare pe pedala de frana pana cand se

blocheaza roata sau pana cand forta de franare nu mai creste. Aprinderea intermitenta a uneia
din cele doua lampi va indica roata care s-a blocat sau a atins limita de patinare prima.
Standul va determina cate doua valori ale asa-numitei ovalitati: cea minima si cea maxima
inregistrate pe parcursul procesului de franare. In cazul blocarii rotilor, rulourile standului se
opresc automat, iar in situatia in care rotile continua sa se invarta, dar s-a atins valoarea
maxima a fortei de franare, pentru oprirea rulourilor si incheierea testului este necesara
actionarea uneia din cele doua taste STOP de pe telecomanda.

Masurarea greutatii repartizate puntii fata se face apasand, intr-un interval de maximum
trei secunde, tasta 6 „shift”, tasta 21 de comanda a cantaririi si tasta 10 de confirmare a
masurarii.

Pentru memorarea tuturor valorilor masurate se va apasa tasta 1 a telecomenzii.

91
 Se trece apoi la verificarea franelor de la puntea spate a automobilului. Pentru aceasta,
automobilul este asezat cu rotile respective pe rulourile standului si se porneste secventa de
testare prin apasarea tastei 15, aceasta decurgand in mod similar procedurii utilizate la
puntea fata, inclusiv pentru determinarea ovalitatii si a greutatii repartizate puntii spate.
Pentru memorarea datelor se va apasa tasta 2 a telecomenzii.

Verificarea franei de stationare se face dupa aceeasi tehnologie, pentru memorarea datelor
respective utilizandu-se tasta 20.

La finalul operatiunilor de diagnosticare, se poate solicita tiparirea la imprimanta, prin

actionarea tastei 16, a valorilor masurate precum si a celor pe care microprocesorul standului
le calculeaza. Din aceasta ultima categorie fac parte: dezechilibrele maxime inregistrate pe
parcursul franarii, respectiv cele corespunzatoare regimului la care se dezvolta fortele de
franare maxime; eficienta la cele doua punti si pe ansamblul automobilului; „ovalitatile'
minima si maxima pentru fiecare roata; coeficientul de amplificare al mecanismului de
franare, daca standul este prevazut cu un pedometru ce poate fi cuplat la sistemul sau
electronic.

b) Diagnosticarea repartitorului limitator al fortei de franare la puntea spate

Se procedeaza la efectuarea a doua seturi de verificari: o determinare cu autoturismul

descarcat, avand doar soferul la volan, si o a doua determinare comprimand suspensia puntii
spate, fie cu un dispozitiv special, fie prin incarcarea cu persoane pe bancheta din spate si
greutati in portbagaj. Se va urmari cresterea fortei de franare in raport cu sageata suspensiei
si se vor compara rezultatele cu valorile indicate de constructor.

c) Diagnosticarea servomecanismului vacuumatic

Si in acest caz se vor efectua doua seturi de masuratori: primul cu motorul in functiune, iar
celalalt cu motorul oprit, dupa 4-5 actionari ale pedalei de frana in scopul descarcarii
pneumatice a servomecanismului.
Se va determina cu cat trebuie sa creasca forta de apasare pe pedala pentru a se obtine
aceeasi forta maxima de franare.
Rezultatul se va compara cu valorile precizate de constructor.

3.4.2.2 Testare in regim automat

Succesiunea operatiunilor de testare este aceeasi ca in cazul modului de lucru

semiautomat, dar nu mai este posibila memorarea datelor.

Pentru intrarea in regim automat de lucru, se apasa tasta 15 inainte ca automobilul sa fie
adus pe rulourile standului. Pornirea rotirii rulourilor se face automat, imediat dupa ce rotile
automobilului au ajuns pe rulouri. Trecerea la verificarile celei de a doua punti a
automobilului este posibila numai dupa ce lampile albe laterale 1 si 12 nu se mai aprind
intermitent.
92
Iesirea din modul automat de lucru se face prin apasarea uneia din tastele STOP.

3.4.3 Interpretarea datelor masurate

La incheierea operatiunilor de diagnosticare, rezultatele sunt tiparite pe o fisa de

diagnosticare care are trei domenii ce cuprind:

>   identificarea statiei service si a automobilului testat;

>   valorile masurate ale parametrilor de diagnosticare;

>  valorile limita prevazute de regulamente pentru unii dintre parametrii respectivi,

precum si greutatea masurata a automobilului si eficacitatea globala a franei de serviciu si a
celei de stationare.

In privinta fortei rezistente la rularea libera a rotilor, in lipsa unor specificatii ale
constructorului, se pot considera urmatoarele valori limita pentru autoturisme:

•    la rotile motoare, 200 N;

•    la celelalte roti, 100 N.

Pentru dezechilibru, normativele in vigoare in prezent in tara noastra prevad limite numai
pentru valorile obtinute la atingerea fortei maxime de franare. Valoarea admisa a
dezechilibrului la actionarea franei de serviciu este, in aceste conditii, de 20%, indiferent de
puntea la care este el determinat. Pentru frana de stationare, limita maxima a dezechilibrului
este de 30%, indiferent de tipul automobilului si de puntea asupra careia actioneaza ea.

Eficacitatea franei de serviciu trebuie sa fie de minim 50%, iar pentru frana de stationare
de cel putin 20%. In cazul in care aceasta din urma este actionata manual, cu o parghie cu
clichet, blocarea rotilor trebuie sa se produca, dupa parcurgerea a 6-7 dinti.

Variatia maxima a fortei de franare (ovalitatea) la mentinerea constanta a apasarii pedalei

este de 20%.

93
 CAPITOLUL 4

Proiectarea de detaliu a etrierului si a discului de frana, subansambluri

din cadrul sistemului de franare pentru puntea fata

4.1 Proiectarea etrierului de la sistemul de franare de la rotile puntii fata.

4.1.1 Rolul functional al etrierului

            Din punct de vedere construnctiv etrierul este compus dintr-un singur corp
(carcasa), in alcatuirea caruia se gaseste un cilindru receptor si un pistonas care
actioneaza asupra placutelor de frana. In urma frecarii dintre placutele de frana si discul
de frana se obtine efectul de franare.

            Principiul de functionare este urmatorul: cand este actionata pedala de frana

lichidul sub presiune ajunge la nivelul pistonasului, impingandu-l pe acesta catre
placute; pistonul culiseaza in interiorul cilindrului receptor apasand placutele de frana
pe discurile de frana (etrierul transforma presiunea hidraulica in forta mecanica de
apasare a placutelor pe discul de frana).

            Datorita faptului ca sistemul de franare functioneaza la presiuni foarte mari,

etansarea dintre cilindrul receptor si pistonas trebuie sa fie buna. In consecinta, cele
doua peise necesita o prelucrare foarte buna. Etansarea dintre pistonas si cilindrul
receptor este asigurata de o garnitura. Pentru a preveni patrunderea impuritatilor in
sistem, etrierul este prevazut cu un burduf din cauciuc.

            Prin constructie etrierul este prevazut cu orificii de purjare pentru evacuarea

aerului din instalatie.

Figura 4.1 Schema de ansamblu a sistemului de franare cu disc de tip deschis

94
4.1.2 Conditii tehnice

       

Figura 4.2 Schema constructiva a etrierului ce evidentiaza suprafetele functionale

principale

Analizand constructiv si functional etrierul flotant se constata ca acesta prezinta doua

suprafete functionale principale, evidentiate in figura 6.2:

1-     suprafata de asezare a placutei de frana;

2-     suprafata interioara a cilindrului receptor.

Referitor la cele doua suprafete se impun urmatoarele rugozitati:

-        pentru suprafata 1 se impune o rugozitate de 1.6  ;

-        pentru suprafata 2 se impune o rugozitate de 0.4  .

La proiectarea etrierului pentru discurile rotilor de pe puntea fata, s-a ales diametrul
interior al cilindrului de lucru la valoarea de 46 mm, ajustajul format fiind   H8/18 cu
jocuri cuprinse intre 75…130  .

Forma, dimensiunile si precizia dimensionala a canalelor prevazute pentru

garniturile de etansare au fost alese din STAS 7950/3-71.

Din STAS 75-80 au fost alese, atat razele de racordare la peretele etrierului, cat si
grosimea peretilor la valoarea de 14 mm (dimensiunea minima fiind de 7 mm).

95
 Celelalte dimensiuni ale etrierului au fost adoptate prin masurarea efectiva a unui
etrier flotant de la sistemul de franare al unui autoturism Dacia Logan.

4.1.3 Alegerea materialului pentru etrier

            In ceea ce priveste alegerea materialului pentru etrier, trebuie sa se tina seama de
urmatoarele criterii:

-        analizand conditiile in care el functioneaza, etrierul trebuie sa fie realizat dintr-

un material cu proprietati bune anti-coroziune si anti-oxidare;

-        este binecunoscut faptul ca etrierul functioneaza la temperaturi ridicate, in

consecinta etrierul trebuie realizat dintr-un material cu o comportare buna la
temperaturi mari;

-        pentru a fi evitate eventuale gripari ale pistonasului in cilindru, suprafata de

contact dintre cele doua piese conjugate (cilindrul receptor si pistonas) este
prelucrata cu precizie.

In continuare, s-au prezentat doua din materialele utilizate la fabricarea etrierelor,

atat din punct de vedere al compozitiei chimice (tabelul 6.1), cat si din punct de vedere
al proprietatilor (tabelul 6.2).

Tabel 4.1 Compozitia chimica a materialelor pentru fabricarea etrierelor

Tipul materialului
Compozitie Fonta aliata tratata termic Fonta aliata Cr-Ni cu
chimica[%] grafit nodular
C 3.40…3.80 3.65
Si 2.50…3.20 2.52
Mn 0.50…0.80 0.45
P <0.35 0.34
S <0.08 0.08
Cr 0.40…0.70 0.35
Va 0.10…0.30 -
Mo 0.80…1.30 -
Ni 0.50…0.80 1.1
Cu 0.80…1.20 0.7

96
Tabel 4.2 Proprietatile materialelor pentru fabricarea etrierelor

Tipul materialului
Proprietati Fonta aliata tratata chimic Fonta aliata Cr-Ni cu
grafit nodular
Duritate, daN/mm 108…114 HRB 103…105 HRB
Rezistenta la incovoiere, daN/mm >50 -

Modul de elasticitate, daN/mm 10000…13000 15000

            Analizand modelele similare din punct de vedere al materialului din care sunt
realizate etrierele si luand in considerare proprietatile materialelor prezentate in tabelul
6.2, s-a ales ca material pentru fabricarea etrierelor discurilor rotilor de pe puntea fata o
fonta aliata tratata termic, cu urmatoarea compozitie:

-        C = 3.70 %;

-        Si = 3.10 %;

-        Mn = 0.70 %;

-        P = 0.34 %;

-        S  = 0.07 %;

-        Cr = 0.60 %;

-        Ni = 0.70 %;

-        Cu = 1.10 %.

4.2 Proiectarea de detaliu a discurilor de frana

4.2.1 Rolul functional al discului de frana

           

Discurile de frana sunt expuse unor solicitari mari in timpul functionarii.

Impreuna cu placutele de frana discurile realizeaza procesul de franare propriu-zisa.

Autoturismele moderne utilizeaza pentru rotile puntii fata discuri de frana

ventilate, iar pentru rotile puntii spate discuri normale sau tambure. Discurile ventilate
prezinta avantajul ca sporesc randamentul sistemului de franare. Acestea constau in
doua straturi, intre care exista un spatiu gol, cu fante de ventilatie. Aceste fante sunt
pozitionate astfel incat in timpul rularii sa se formeze un curent de aer intre cele doua
97
straturi. Astfel este evacuata caldura si suprafetele de franare sunt racite suplimentar si
din interior. Eficienta franelor se pastreaza astfel un timp mai indelungat. 

Doua dimensiuni de functionare sunt decisive pentru calitatea, eficienta si

confortul unui disc de frana: bataia laterala, adica paralelismul inelului de frecare fata de
butucul rotii; grosimea inegala adica paralelismul suprafetelor inelului de frecare.

Cauzele franarii inegale sau a zgomotelor neplacute sunt de obicei neregularitatile

suprafetei discurilor sau deviatiile laterale ale discului.

Figura 6.3 Disc de frana ventilat pentru puntea fata

4.2.2 Conditii tehnice

            Conform modelelor similare si analizei realizate in capitolul 3, s-a ales ca

sistemul de franare sa fie unul cu discuri ventilate pentru rotile puntii fata si discuri
normale pentru rotile puntii spate. Pentru discul de frana ventilat s-a adoptat valoarea
diametrului exterior de 280 mm, respective diametrului interior de 200 mm si o grosime
de 25 mm.

            Discul se fixeaza prin prezoane infiletate in butuc, centrarea acestuia facandu-se

pe diametrul interior.  Datorita constructiei relativ simple rezulta un pret de cost scazut,
precum si o activitate de mentenanta usor de realizat.

            La fixarea rotii si a discului se vor folosi 5 prezoane ce vor fi dimensionate in

cele ce urmeaza. Acestea in timpul franarii sunt supuse unor eforturi de forfecare si
strivire, produse de momentul de franare.

            Forta de forfecare este data de urmatoarea relatie de calcul:

                                                           ,

in care:   este momentul de franare la roata puntii fata ( =2511 daN);

 este raza de dispunere a prezoanelor (s-a adoptat  =1mm).

98
 In continuare, inlocuind in relatia de mai sus si efectuand calculul se obtine
valoarea fortei de forfecare:

                                                              =502.2 daN.

Pentru calculul diametrului necesar pentru cele 5 prezoane de fixare a discului se

va folosi urmatoarea relatie de calcul:

                                                              ,

unde  este tensiunea de forfecare admisibila; s-a considerat  = 35 MPa.

            Realizand inlocuirile in relatia de mai sus, s-a obtinut urmatoarea valoare a

diametrului surubului de fixare a discului de frana:  =9.14 mm. Din STAS 8677-88
M12x1.25, s-a ales valoarea standardizata a diametrului surubului  =12 mm.

            Discul de frana prezinta urmatoarele suprafete functionale principale:

      1. suprafata de frecare cu placuta de frana, careia se impune o rugozitate Ra = 0.4

;

2. suprafata de asezare pe butuc, careia se impune o rugozitate Ra = 3.2  ;

3. suprafata fara importanta, careia se impune o rugozitate Ra = 6.3 .

Figura 6.4 Disc de frana ventilat- evidentierea suprafetelor functionale principale

Conditiile dimensionale impuse discului rotii puntii fata:

-        diametrul exterior al discului:  mm;

-        diametrul interior al discului:  mm;

99
 -        diametrul cercului de dispunere a gaurilor:  mm;

-        diametrul interior minim:  mm;

-        diametrul exterior de asezare a partii cilindrice:  mm;

-        diametrul maxim de asezare axial pe butuc:  mm;

-        grosimea totala a piesei:  mm;

-        grosimea discului:  mm.

Suprafetele fara importanta ale discului se vor executa intr-o treapta de precizie
10…12 ISO, iar suprafetele active vor fi executate in treapta de precizie 7 ISO.

In ceea ce priveste stabilirea dimensiunilor discului de frana al rotii puntii fata s-a
tinut seama de urmatoarele conditii:

-        deoarece acesta reprezinta o piesa importanta a sistemului de fanare, s-a

urmarit sa se realizeze un disc rigid;

-        in zonele care prezinta sectiuni periculoase s-au prevazut raze de racordare, ce
au rolul de a diminua sansele unor eventuale ruperi.

4.2.3 Alegerea materialului pentru discul de frana

           

In prezent, discurile de frana sunt fabricate din oteleluri turnate, aliaje speciale cu
Cr si Mo sau din fonta cenusie de inalta calitate , carbonizata si tratata.

            Discurile de frana fabricate din oteluri turnate prezinta avantajul unei structuri
omogene, fara particule de aer si fara tensiuni interne, dar la regimuri de temperatura
ridicata, in prezenta picaturilor de apa, in urma fenomenului de calire-decalire, devin
casante.

            In ceea ce priveste alegerea materialului utilizat la fabricarea discurilor de frana

s-a tinut seama de urmatoarele criterii:

-        sa prezinte rezistenta la solicitari mecanice mari;

-        sa prezinte rezistenta mare la frecare;

-        sa nu sufere deformari la temperaturi ridicate.

100
 In ceea ce urmeaza sunt prezentate sub forma tabelara, doua materiale (doua fonte
speciale) utilizate la fabricarea discurilor de frana, atat din punct de vedere al
compozitiei chimice, cat si din punct de vedere al proprietatilor.

Tabel 4.3 Compozitia chimica a materialelor utilizate la fabricarea discurilor de frana

Tipul materialului
Compozitia Fonta aliata cu Cr-Ni cu rezistenta Fonta aliata cu Cr-Mo cu
chimica[%] sporita la frecare si la solicitari rezistenta sporita la frecare
mecanice si la solicitari mecanice
C 3.20…3.50 3.20…3.50
Si 1.80…2.20 1.80…2.20
Mn 0.60…1.00 0.60…1.00
P 0.30…0.50 0.30…0.50
S max 0.07 max 0.07
Cr 0.20…0.50 0.20…0.50
Ni 0.50…0.80 -
Mo - 0.30…0.60
Cu - -
Sn - -

Tabel 4.4 Proprietati ale materialelor utilizate la fabricarea discurilor de frana

Tipul materialului
Proprietati Fonta aliata cu Cr-Ni cu Fonta aliata cu Cr-Mo cu
rezistenta sporita la frecare si la rezistenta sporita la frecare si
solicitari mecanice la solicitari mecanice
Duritate HB 220…280 230…290
Rezistenta la min 48 min 46
incovoiere[daN/cm
]
Rezistenta la min 26 min 28
intindere[daN/cm ]

Analizand cele doua tabele de mai sus s-a ales ca material pentru fabricarea
discurilor de frana fonta aliata cu Cr-Mo cu rezistenta sporita la frecare si rezistenta
sporita la solicitari mecanice.

4.3 Precizarea jocurilor fundamentale si a modalitatilor de reglare    

In ceea ce priveste functionarea buna a sistemului de franare, un rol decisiv il au

jocurile functionale si modalitatile de reglare a acestora, cu o influenta majora asupra
eficacitatii procesului de franare si fiabilitatii sistemului.

101
 Alegerea necorespunzatoare a acestor jocuri poate influenta negativ momentul de
intrare in functiune a sistemului de franare, presiunea din conducte (circuitul hidraulic),
presiunea pe suprafata de lucru a discului si cursa pedalei.

La nivelul sistemului de franare sunt importante urmatoarele jocuri: jocul dintre

disc si garniturile de frictiune si jocul dintre pistonas si cilindrul receptor (din
componenta etrierului).

In cazul jocului dintre disc si garniturile de frictiune, datorita ritmului intens al

uzarii garniturilor de frictiune se impune utilizarea obligatorie a unor dispozitive de
reglare automata a jocului. Sunt realizate practice mai multe tipuri de dispozitive pentru
reglarea automata a jocului dintre disc si garniturile de frictiune (in figura 6.5 sunt
prezentate trei dispozitive de reglare automata si continua a jocului).

In figura 4.5, a  este prezentat un dispozitiv de reglare de tipul cu frictiune si

asigura o reglare continua a jocului. In interiorul pistonasului 4 se gasesc montate
saibele 1 si 2. Boltul 9, concentric cu cilindrul, este fixat cu piulita 8 de cadrul 7. Pe
acest bolt este montat inelul elastic 6, care se deplaseaza greu pe bolt datorita frecarii
mari. Mansonul de cauciuc 3 protejeaza pistonul ci cilindrul de impuritati. In timpul
franarii, pistonul 4, impreuna cu saibele 1 si 2, se deplaseaza spre stanga, iar inelul 6
ramane pe loc atata timp cat jocul dintre disc si garniture de frictiune nu este mai mare
ca j. Readucerea pistonului in pozitia initiala o face garniture inelara elastica 5, montata
strans pe piston si mentinuta in locasul din cilindru. Daca garnitura de frictiune se
uzeaza, iar jocul dintre disc si aceasta depaseste valoarea stabilita, pistonul se
deplaseaza spre stanga cu o cursa mai mare decat j, iar saiba 2 va deplasa si inelul 6 spre
stanga. La defranare, saiba 1 intalneste inelul 6 dupa parcurgerea unei curse egale cu j,
iar pistonul nu mai poate reveni in pozitia initiala. In felul acesta se stabileste in mod
automat jocul dintre disc si garniturile de frictiune.

In figura 4.5, b este prezentat un alt dispozitiv cu frictiune pentru reglarea

automata si continua a jocului dintre disc si garniturile de frictiune. Si in acest caz
dispozitivul este montat in interiorul pistonului 3, dispus in cilindrul 2 al cadrului. Pe
boltul 7 se afla opritorul 5, a carui pozitie este determinate de inelele elastice 6. Forta de
frecare dintre bolt si inelele 6 este mai mare decat forta arcului de readucere 8 din
interiorul bucsei 4. La franare, pistonul se deplaseaza spre dreapta impreuna cu bucsa 4,
in limitele valorii j. Daca in urma uzarii garniturii 1 cursa pistonului depaseste valoarea
j, opritorul 5 forteaza inelele elastice 6 sa alunece pe boltul 7 cu o distanta
corespunzatoare. Dupa incetarea franarii, sub actiunea arcului 8, pistonul revine in
contact cu inelele elastice la noua pozitie a acestora, mentinand jocul j.

Dispozitivul din figura 4.5, c este compus din axul 8, prevazut la un capat cu un
filet cu mai multe inceputuri, pe care se gaseste mansonul 12, arcul 13, rulmentii 11 si
saiba 10. Mansonul 12 este montat pe portiunea filetata a axului 8. Saiba 10 este
solidara cu pistonul 14 si asigurata in acesta cu un inel elastic. In timpul franarii,
pistonul 14 se deplaseaza si apasa garniturile de frictiune pe disc. Cursa pistonului va fie
102
gala cu jocul j dintre mansonul 12 si rulmentul 11. In timpul deplasarii pistonului,
garniture de etansare 3, montata intr-un locas din cilindru, se deformeaza. La defranare,
garniture 3 readuce pistonul in pozitia initiala. In cazul in care garniturile de frictiune s-
au uzat, jocul dintre acestea si disc depaseste 0.42…0.7 mm, pistonul va efectua o cursa
mai mare. Dupa deplasarea pistonului cu jocul j, acesta va actiona asupra mansonului 12
prin intermediul saibei 10 si al rulmentului 11, facandu-l sa se roteasca pe axul 8 si deci
sa se deplaseze spre stanga. Arcul 13, montat pe mansonul 12 si solidarizat la partea din
stanga cu pistonul 14, nu se opune rotatiei mansonului pe ax, deoarece prin aceasta
rotire el se decupleaza de acesta, ca urmare a maririi diametrului sau interior. La
eliberarea pedalei de frana, pistonul revine sub actiunea garniturii 3, care ia forma
initiala. Cursa de revenire a pistonului va fi egala cu jocul de functionare. Pistonul se va
opri in contact cu mansonul, care la randul sau, va fi blocat in noua pozitie de catre
arcul 13, care revine la diametrul initial. 

                 

                                       a                                                 b

                                             

 
                                                                          

                                                                       

  c

Figura 4.5 Dispozitive de reglare automata si continua a jocului dintre disc si garniturile
de frictiune

103
 CAPITOLUL 5

Elaborarea procesului tehnologic de montare si demontare a sistemului

de franare, pe si de pe autoturism

Instalatia de franare in diferite variante constructive prezinta importanta deosebita

deoarece determina direct securitatea active a autovehiculelor si posibilitatea de utilizare
integrala a vitezei si acceleratiei acestora in timpul exploatarii. Datorita rolului sau
instalatia de franare trebuie sa prezinte o siguranta de functionare perfecta in orice etapa
de exploatare a autovehiculului.

            Pentru a asigura conditiile functionale impuse, instalatia de franare este alcatuita

dintr-o serie de elemente (figura 5.1) care dupa rolul pe care il indeplinesc pot fi:
elemente de lucru(franele propriu-zise), elementele sistemului de comanda si elementele
de legatura(conducte).

Schemele instalatiei de franare in functie de tipul autovehiculului se mai

completeaza atat din punct de vedere al numarului de circuite cat si al elementelor de
comanda si siguranta de functionare.

Din punct de vedere al montajului o parte din elemente(indeosebi cele de lucru)

se monteaza odata cu montajul puntilor, iar celelalte elemente la montajul general al
autovehiculului.

Figura 5.1 Schema instalatiei de franare

104
 Elementele componente ale instalatiei de franare ce se regasesc pe schema din
figura 5.1 sunt urmatoarele:

1.     pedala de frana;

2.     cilindrul principal;

3.     discul de frana-fata;

4.     etrier;

5.     tambur frana spate;

6.     cilindru receptor;

7.     racord cu trei cai;

8.     limitator de presiune;

9.     cablul principal al franei de stationare;

10.  maneta franei de stationare.

5.1 Procesul tehnologic de montare si demontare a pompei centrale de frana

           

In cazul cilindrului principal de la autoturismele cu un circuit simplu de franare,

pentru demontare se procedeaza astfel:

-        se scoate cu ajutorul unei seringi tot lichidul de frana din rezervorul
compensator, se desfac cele 3 racorduri rigide (figura 7.2) si piulitele de la
suportul palier sau suportul servofrana- se extrage cilindrul principal;

-        se dezasambleaza cilindrul principal in piese componente;

-        se verifica alezajul si ovalitatea cilindrului principal;

-        se curata in alcool toate piesele;

-        se inlocuiesc piesele care prezinta uzuri importante, rizuri, etc.

105
 Figura 5.2 Procedeul de demontare al pompei centrale cu simplu circuit:

1- siguranta; 2 - rondela; 3 - piston; 4 - inel; 5 - garnitura de etansare; 6 - arc; 7 -

supapa; 8 - corpul pompei; 9 - rezervor compensator; 10 - capac.

Pentru dezasamblarea cilindrului principal tandem, operatiile sunt identice, facandu-

se precizarea ca piesele, ce constituie pistonul principal  si pistonul secundar, nu trebuie
sa fi dezasamblate, in cazul deteriorarii sau uzarii exagerate a uneia dintre aceste piese,
se inlocuiesc obligatoriu ansamblul piston primar sau piston secundar ce se gasesc ca
piese de schimb.

            Pentru demontarea pompei centrale cu servofrana, se fac urmatoarele operatii:

-        se deconecteaza bateria;

-        se goleste rezervorul compensator;

-        se desfac cele 3 conducte de la pompa centrala si furtunul de depresiune(figura

7.3);

-        se demonteaza axul 3 al furcii de legatura la pedala si piulitele 4, de fixare a

servofranei pe tablier, si se scoate mecanismul de servofrana.

106
 Figura 5.3 Procedeul de demontare a pompei centrale cu servofrana:

1- conducte rigide; 2- furtunul de depresiune; axul furcii de legatura la pedala;

piulite de fixare..

Reasamblarea pompei centrale pentru simplu sau dublu circuit se face in ordinea
demontarii, respectandu-se urmatoarele conditii tehnice:

-        inainte de reasamblare toate piesele se introduce in lichid de frana;

-        la pompa centrala tip IPA-tandem, pentru introducerea stifturilor elastice 1, se

comprima pistoanele 2 (figura 7.4), astfel ca fanta stifturilor elastice sa fie
orientata spre spatele pompei, respectiv spre tija impingatoare.

Figura 5.4 Montarea pompei centrale tandem:

1- stift elastic; 2- piston

107
 La remontarea mecanismului servofrana se realizeaza urmatoarele operatii:

-        se verifica si se regleaza cursa libera a pedalei de frana;

-        se scoate aerul din circuitul de franare.

5.2 Procesul tehnologic de montare si demontare a etrierului

        

            La demontarea etrirului se executa operatiile principale:

-        se demonteaza roata fata;

-        se scoate lichidul de frana din rezervorul compensator;

-        se scot sigurantele si placile de fixare;

-        se desurubeaza racordul canalizatiei rigide pe racordul flexibil si se scoate

blocul etrier, observandu-se si starea de uzura a garniturilor de frana.

Remontarea ansamblului etrier se face in ordinea inversa demontarii, executandu-

se in plus operatiile urmatoare:

-        umplerea etrierului cu lichid in scopul usurarii aerisirii ulterioare a

circuitelor de franare;

-        dupa remontare se executa obligatoriu aerisirea franei.

Cuplurile de strangere(daNm):

-        surub de aerisire - 0.8;

-        racord flexibil – 2;

-        racord conducte rigide – 1.4;

5.3 Procesul tehnologic de montare si demontare a discului de frana 

            Pentru demontarea ansamblului butuc-disc frana se realizeaza urmatoarele

operatii:

-        se slabesc piulitele de la roti, se ridica autovehiculul pe cric sau elevator si se

scot rotile;

-        se demonteaza etrierul, fara debransarea racordului flexibil si se recupereaza

garniturile de frana;
108
 -        se demonteaza suportul etrierului si cele trei suruburi 5 de fixare a discului de
frana;

-        se imobilizeaza discul de frana si se scoate piulita 6 a fuzetei;

-        se insurubeaza trei suruburi 1 speciale in butucul 2 si se verifica daca ele sunt
in contact cu portfuzeta 3;

-        prin insurubarea progresiva a suruburilor 1, se extrage ansamblul butuc-disc,

apoi se separa butucul 2 de discul de frana 4.

Dupa demontarea discului, acesta se curate si se sufla cu aer in vederea

constatarii eventualelor defectiuni enumerate mai sus, facandu-se si urmatoarele
masuratori:

-        grosimea discului de frana;

-        bataia axiala.

Remontarea ansamblului butuc-disc pe portfuzeta se face in ordine inverse

operatiilor realizate la demontare, respectandu-se urmatoarele conditii tehnice:

-        se verifica starea tehnica a racordurilorflexibile si a garniturilor de frana;

-        inainte de a remonta ansamblul disc-butuc pe canelurile fuzetei, este

obligatorie ungerea rulmentului si a alezajului butuc cu unsoare Li Ca Pb II;

-        remontarea ansamblului butuc-disc pe fuzeta se face cu dispozitivul T. Av.

236;

-        se vor respecta cuplurile de strangere astfel: suruburi de fixare a suportului

etrierului – 6.5 daNm; suruburi de fixare a discului pe butuc – 2.5 daNm; piulita
fuzetei – 16 daNm; piulita roata – 7 daNm.

Figura 5.5 Schema de demontare a discului de frana fata

109
 BIBLIOGRAFIE

1)            Andreescu Cr., Danciu G., Oprean M., Anghelache G., Diagnosticarea

automobilelor,lucrari practice, Editura Printech, Bucuresti, 2002;

2)            Dale, C., Nitulescu, TH., Precupetu P., Desen tehnic industrial pentru
constructii de masini, Editura tehnica, Bucuresti, 1990 ;

3)            Fratila Gh, Calculul si Constructia Automobilelor, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1970;

4)             Fratila Gh., Marculescu Gh., Sistemele de franare ale autovehiculelor,

Editura Tehnica, Bucuresti, 1986;

5)            Fratila Gh., Fratila M., Samoila St., Automobile-cunoastere,intretinere si

reparare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003;

6)            Ivanceanu T., Sofronescu  E., Geometrie descriptiva si desen tehnic,

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979;

7)            Marincas, D., Abaitancei, D., Fabricarea si repararea autovehiculelor

rutiere, Editura tehnica si pedagogica, Bucuresti, 1976;

8)            Mondiru, C., Autoturisme Dacia, diagnosticare, intretinere, reparare,

Editura tehnica, Bucuresti, 1990;

9)            Oprean I.M., Transmisii Automate pentru Automobile, Editura Printech,

Bucuresti, 1999;

10)        Parizescu V., Pene de automobil,simptomatica,depistare,remediere,

Editura Tehnica, Bucuresti, 1979;

11)        Stoicescu, A., P., Proiectarea performantelor de tractiune si de consum ale

automobilelor, Editura tehnica, Bucuresti, 2007;

12)        Stratulat M., Soiman M., Vaiteanu D., Diagnosticarea automobilelor,

Editura Tehnica, Bucuresti, 1977;

13)        Stratulat M., Andreescu Cr., Diagnosticarea Automobilului, Societatea

Stiinta si Tehnica S.A., Bucuresti, 1998;

14)        Cursul de Calculul si Constructia Automobilelor, 2006;

15)        www.bosch.com;

110
16)        www.Carfolio.com;

17)        www.Cartec.com;

18)        www.Euroncap.com.

111