ADHD – ce este, cauze, simptome,

diagnostic și tratament
Termenul de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) definește o afecțiune
cronică reprezentată de o tulburare de neurodezvoltare, una dintre cele mai frecvente afecțiuni
de acest tip, diagnosticată cel mai adesea în jurul vârstei de 7 ani.

Ce este ADHD
Tublurarea hiperkinetică cu deficit de atenție este o afecțiune ce determină lipsa capacității de
concentrare, impulsivitatea și hiperactivitatea.

Manifestările specifice acestei tulburări neurologice apar în general între 3 și 6 ani însă
diagnosticarea vine în general după vârsta de 7 ani, când copilul începe școala iar
caracteristicile ADHD-ului devin evidente.

Deși tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție nu afectează capacitățile cognitive,

aceasta are un impact major în ceea ce privește viața și integrarea socială, atât pentru copii
(dificultăți școlare, provocări în relaționarea cu colegii etc) cât și pentru adulți (dificultăți pe
plan personal și profesional).

Tipuri de ADHD
Există 3 modalități diferite prin care se manifestă tulburarea hiperkinetică, în funcție de
simptomele care predomină în cazul fiecărui individ:

 Tipul predominant neatent

Caracteristica definitorie a acestui tip de ADHD o reprezintă incapacitatea de concentrare și
de a duce la bun sfârșit sarcinile. Persoanele cu acest tip de ADHD întâmpină adesea
provocări în a urmări indicațiile, dificultăți în a-și organiza activitatea și fac adesea greșeli
cauzate de neatenție.

O altă caracteristică des întâlnită la acești indivizi este ușurința cu care atenția acestora poate
fi distrasă.
De regulă această formă de ADHD este mai frecventă în rândul fetelor și poate rămâne de
multe ori nediagnosticată pentru ca nu interferează în mod direct cu activitatea celorlalți, așa
cum se întâmplă atunci când predomină hiperactivitatea.

 Tipul predominant hiperactiv-impulsiv

Majoritatea manifestărilor specifice acestui tip de ADHD țin de sfera impulsivității și a unui
autocontrol slab. În această categorie sunt incluse persoanele ce întâmpină dificultăți în a sta
mult timp nemișcați ( de exemplu copii în timpul orelor, când tendința acestora este de a se
ridica des, ceea ce duce la deranjarea orei).

Alte caracteristici des întâlnite în cazul persoanelor cu acest tip de ADHD le reprezintă
prezența ticurilor (ex: mișcatul din picioare), stare permanentă de agitație, lipsa răbdării
(manifestată inclusiv prin întreruperea frecventă a interlocutorilor), nevoia de gratificare
instantanee etc.

 Tipul combinat
Acest tip de ADHD este cel mai frecvent întâlnit și include manifestări din ambele tipologii
descrise anterior: exces de energie, tendința către impulsivitate și dificultăți de concentrare.
Simptomele și manifestările specifice pot varia în timp și poate exista chiar o tranziție către un
anumit tip de ADHD.

Cauze și factori de risc pentru ADHD

Cauzele ce stau la baza manifestărilor caracteristice ADHD sunt complexe și reprezintă în
continuare o preocupare pentru specialiștii în domeniu. Cercetările științifice indică faptul că
există o multitudine de factori ce pot influența apariția manifestărilor specifice pentru
tulburarea hiperkientică cu deficit de atenție:

Factori genetici
În trecut exista convingerea că ADHD-ul are o puternică componentă ereditară. O serie de
studii științifice susțin faptul că peste jumătate din părinții care au experimentat manifestări
specifice ADHD-ului în perioada copilăriei vor avea un copil ce se va confrunta cu aceeași
tulburare. O posibilă explicație pentru acest lucru este impactul factorilor genetici la nivelul
neurotransmițătorilor din creier ( ca de exemplu dopamina, serotonina, noradrenalina și
epinefrina) implicați în numeroase funcții cognitive.
Factori psihosociali
Dificultățile experimentate la nivel psihosocial pot avea un impact puternic inclusiv în ceea ce
privește apariția manifestărilor specifice ADHD-ului. În această categorie vom include mediul
social sau familial defavorizat ce se poate manifesta pe mai multe paliere: nivel de trai scăzut,
bullying, nivel redus al educației etc.

Factori de mediu
Riscul de ADHD poate crește ca urmare a expunerii la anumite substanțe toxice, fie în timpul
sarcinii fie în copilăria timpurie. Un exemplu uzual în această direcție îl reprezintă expunerea
la plumb sau pesticide. Acestea pot afecta creierul la nivel neurologic și cognitiv, aspecte cu
puternic impact în ADHD.

Alți factori de risc ce merită menționați aici sunt fumatul, consumul de alcool
și anxietatea sau un nivel ridicat de stres în timpul sarcinii.

Complicații la naștere
Atât nașterea prematură cât și complicațiile din timpul nașterii (în mod special cele ce implică
oxigenarea deficitară a creierului bebelușului) pot crește riscul de ADHD, prin afectarea
dezvoltării normale a creierului. O greutate mică la naștere este și ea adesea asociată cu
tulbuarea hiperkinetică cu deficit de atenție.

Simptomele ADHD-ului
Manifestările specifice pot fi clasificate în două categorii distincte de probleme
comportamentale:

 Simptome legate de lipsa de atenție

o Dificultăți în a respecta instrucțiuni sau reguli, atât când este vorba de activități
de tip școală cât și când este vorba de jocuri

o Incapacitatea de a acorda atenție unei anumite activități (ex: dificultăți în a

finaliza temele)

o Lipsa de atenție atunci când informațiile sunt comunicate verbal (pare că nu

ascultă atunci când cineva i se adresează chiar și în mod direct)
 o Dificultăți în a organiza și duce la capăt sarcinile ce-i sunt atribuite ori pe care
și le însușește singur

o Capacitate de memorare redusă

o Distragere ușoară prin stimuli externi

o Rătăcirea frecventă a obiectelor (ex: jucării, caiete, creioane etc)

 Simptome legate de hiperactivitate și impulsivitate verbală și motorie

o Logoree (vorbire excesivă)

o Agitație excesivă și incapacitatea de a menține o poziție pe scaun de exemplu

(bate din mâini sau din picioare, se foiește pe scaun etc)

o Alergat sau cățărat excesiv în cazul copiilor

o Întâmpină dificultăți în a se juca în liniște

o Nevoia de a fi mereu în mișcare

o Dificulăți în a nu întrerupe conversații și a-și aștepta rândul

o Capacitate redusă de a evalua pericolele

o Dificultăți în a-și controla impulsurile

Aceste simptome sunt cel mai adesea recunoscute la copii sau adolescenți.

În cazul adulților, diagnosticarea devine mai dificilă pentru că aceștia au învățat de-a lungul
timpului să facă față simptomelor prin dezvoltarea unor mecanisme de gestionare a acestora.
Printre manifestările ADHD-ului la adulți se numără:

 Impulsivitate

 Dezorganizare și dificultăți în prioritizarea sarcinilor

 Abilități slabe de gestionare a timpului

 Probleme de concentrare pe o singură sarcină

 Probleme la multitasking

 Nevoia de activitate excesivă sau neliniște

 Toleranță scăzută la frustrare

  Schimbări frecvente de dispoziție

 Probleme în a urma și îndeplini sarcini

 Dificultăți în a face față stresului

Diagnosticarea tulburării hiperkinetice cu deficit

de atenție
Diagnosticarea ADHD-ului reprezintă o provocare pentru specialiștii în sănătate mintală,
existând un risc semnificativ de diagnosticare incorectă.

În cazul copiilor și a adolescenților, hiperactivitatea și deficitul de atenție nu se traduc în mod

automat într-o patologie, putând fi caracteristici normale ce țin de personalitate, stil de viață
etc.

În cazul adulților, diagnosticarea cu ADHD reprezintă o și mai mare provocare, cu atât mai
mutl cu cât nu există, la momentul actual, o evaluare standardizată, unanim acceptată, pentru
diagnosticare. O altă provocare a acestui diagnostic la maturitate este dat de nevoia de a
cerceta și a construi o imagine clară a evoluției simptomelor specifice pe parcursul vieții,
precum și de a analiza modul în care acestea sunt asociate cu alte probleme (de exemplu
anxietate, depresie, adicții etc).

Diagnosticul de ADHD este pus de un specialist ca urmare a unei anamneze amănunțite.

Medicul specialist va realiza o evaluare clinică a pacientului și va analiza prezența și
intensitatea manifestărilor resimțite de acesta (ori de cei din jur, în cazul copiilor), pe o
perioadă de minim 6 luni. Pentru o diagnosticare cât mai corectă, medicul trebuie să ia in
calcul mediul în care pacientul trăiește, modul în care simptomele pe care acesta le are îi
influențează viața socială, personală ori profesională, relațiile cu familia și cei apropiați,
rezultatele la școală sau la locul de muncă, etc.

În cazul în care dumneavoastră sau copilul dumneavoastră prezentați una sau mai multe din
manifestările specifice ADHD-ului, este recomandată o investigație BrainMap facută de către
un specialist al institutului.

Tratamentul ADHD-ului
Scopul tratamentului în cazul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție este de a
îmbunătăți calitatea vieții pacientului, oferindu-i acestuia resursele necesare pentru a controla
mai ușor simptomele ADHD-ului. Consecința directă se traduce în îmbunătățirea calității
vieții, a stimei de sine, impact pozitiv în mediul academic sau profesional, în viața de familie
etc.
În cazul ADHD-ului, ca și în general în cazul a tot ceea ce ține de sănătatea mintală, pentru
cele mai bune rezultate este nevoie de o abordare holistică ce poatepresupune:

 Psihoterapie
Forma cea mai frecvent recomandată de psihoterapie în cazul ADHD este terapia cognitiv-
comportamentală. Aceasta se va efectua atât în medii special organizate cât și în interiorul
familiei. Scopul terapiei cognitiv-comportamentale în cazul pacientilor cu ADHD este de a-i
ajuta pe aceștia să învețe cum să-și regleze tiparele de comportament și cum să gestioneze mai
eficient emoțiile resimțite în viața de zi cu zi.

O componentă a acesteia presupune efectuarea unor activități ce necesită urmărirea

îndeaproape a unui set de instrucțiuni prezentate clar (într-un mediu lipist de factori ce îi pot
distrage atenția), în etape, la finalul cărora se află un sistem de recompensă pentru
îndeplinirea cu succes a cerințelor.

Cel mai adesea, în cazul copiilor, terapia comportamentală presupune un efort în ceea ce
privește implicarea profesorilor, a părinților și a altor membri ai familiei.

 Neurofeedback
Terapia de neurofeedback este o formă de terapie foarte blândă, nedureroasă, ce este utilizată
cu succes în tratamentul simptomelor asociate cu ADHD. Este efectuată de medici, psihologi
sau psihoterapeuți și nu numai că luptă împotriva simptomelor acestei tulburări, ci și
adresează cauzele acesteia. Spre deosebire de terapiile convenționale, neurofeedback-ul poate
fi utilizată de la copiii preșcolari până la adulți.

 Terapie medicamentoasă
La momentul actual nu există un tratament medicamentos standardizat în cazul ADHD. Cel
mai adesea sunt prescrise stimulante. Acestea funcționează prin creșterea nivelului de
dopamină și norepinefrină din creier, substanțe cu un rol vital atât în funcția cognitivă
generală cât și pentru motivație. Ca orice substanță medicamentoasă, aceste pot fi însoțite de
efecte secundare.

În cazul în care stimulanții nu sunt o opțiune de tratament viabilă, există și opțiuni de

tratament medicamentos non-stimulante. Eficacitatea lor poate fi similară însă de obicei va
dura mai mult până când efectele lor pot fi observate.

 Schimbări ale stilului de viață

Există o serie de schimbări ce pot fi implementate pentru a minima simptomele specifice
ADHD, printre care:
 1. Igienă riguroasă a somnului și odihnă suficientă

2. Dietă echilibrată

3. Activitate fizică regulată și timp petrecut afară, departe de stimuli de tipul telefoane,
TV etc

Complicații asociate cu ADHD

Calitatea vieții unei persoane cu ADHD poate scădea drastic în lipsa unei diagnosticării
timpurii corecte. Printre cele mai frecvente complicații asociate cu această tulburare amintimȘ

 Stima de sine scăzută

 Coexistența altor tulburări cu impact major asupra sănătății mintale (depresie,

anxietate etc, ce pot crește riscul de tentative de suicid)

 Tulburări de alimentație

 Performanțe academice sau profesionale reduse ori chiar insuficiente, ce se pot traduce
mai târziu în instabilitatea locului de muncă

 Tulburări de somn

 Risc crescut de accidentări și răniri frecvente

 Consum excesiv de alcool sau substanțe ilegale

 Instabilitate în relațiile personale

 Comportamente riscante ori impulsive, ce pot conduce la dificultăți financiare sau

probleme cu legea

Prevenția ADHD-ului
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție nu poate fi prevenită însă există o serie de
măsuri ce pot contribui la scăderea riscului de apariție a simptomelor specifice ADHD:

 Atenție sporită asupra stilului de viață în timpul sarcinii – fumatul, consumul de alcool
și cel de droguri pot afecta puternic dezvoltarea fătului.

 Evitarea expunerii la poluanți și toxine, de la fum de țigară și până la plumb sau

pesticide.
 Limitarea expunerii la ecrane pentru copii cu vârsta sub 5 ani, pentru a minimza
timpul petrecut în fața tabletelor, a televizoarelor, calculatoare, jocuri video etc și a
reduce expunerea la stimuli foarte puternici.