Tot ce trebuie să știi despre ADHD

Cum recunoști ADHD sau cum îți dai seama că o persoană are ADHD? Sunt câteva
dintre cele mai comune întrebări ale unor adulți, ale unor părinți.

În cele ce urmează, îți prezentăm tot ceea ce trebui să știi despre ADHD la copii și la
adulți.

Ce înseamnă ADHD

Tipuri de ADHD

Tipul predominant neatent

Tipul predominant hiperactiv

Tipul combinat hiperactiv-impulsiv și neatent

Cauzele ADHD

Manifestările ADHD

Neatenția sau lipsa de atenție

Hiperactivitatea

Impulsivitatea
 Cum se pune diagnosticul de ADHD

Tratamentul pentru ADHD

Terapie comportamentala și consiliere

Tratament medicamentos

Regim alimentar

Remedii naturale

Ce înseamnă ADHD
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), cunoscută și sub numele
de tulburarea hiperkinetica cu deficit de atenție (THDA), este o tulburare mintală
de tip neurologic psihică având o componentă neurologică, manifestată prin
hiperactivitate, comportament dezordonat, verbalizare în exces, lipsă de odihnă,
impulsivitate și neatenție. Termenul ADHD a devenit oficial în mai 2013, atunci
când a fost lansat în Statele Unite ale Americii Manualul de Diagnostic și Statistică a
Tulburărilor Mintale, Ediția a V-a. Acesta este manualul de referință pentru
diagnosticarea problemelor de sănătate mintală. Simptome similare celor ale ADHD
au fost descrise în literatura de specialitate din secolul al XVIII-lea, dar,
diagnosticarea și tratamentul afecțiunii au fost controversate chiar și după anii
1970, perioadă în care tulburarea a fost cunoscută sub numele de reacție
hiperkinetică a copilăriei. Condiția a fost recunoscută și denumită oficial ca
tulburare de deficit de atenție (ADD) în perioada 1980–1987.

Conform statisticilor, între 2,5% și 5% din populația globală suferă de ADHD,

afecțiunea fiind recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății.

Astăzi este recunoscut faptul că atât adulții, cât și copiii pot fi diagnosticați cu
ADHD, însă, afecțiunea debutează, de cele mai multe ori, înaintea vârstei de 7 ani.

O persoană care suferă de tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate prezintă

dificultăți în menținerea atenției, gestionarea nivelului de energie și controlul
impulsurilor. De aceea, ADHD poate limita capacitatea unei persoane de a învăța
sau de a lucra și poate produce stres, anxietate și depresie.

Modalitățile de tratare a ADHD includ medicația, tehnicile de management al

comportamentului și alte strategii practice.

Tipuri de ADHD
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) a fost grupată în trei
categorii sau tipuri.

Tipul predominant neatent

Tipul predominant neatent: cu probleme de atenție, distractibilitate, afectarea

memoriei pe termen scurt și a proceselor de învățare, dificultăți de finalizare a
sarcinilor și de respectare a instrucțiunilor. Acest tip este cel mai frecvent în rândul
persoanelor de sex feminin cu ADHD.

Tipul predominant hiperactiv

Tipul predominant hiperactiv: comportament impulsiv, dominat de un autocontrol

slab; se manifestă prin agitație permanentă, întreruperea interlocutorilor în timp ce
vorbesc, lipsa de răbdare, dificultate de a se concentra asupra sarcinilor. Acest tip
este cel mai frecvent în rândul persoanelor de sex masculin cu ADHD.

Tipul combinat hiperactiv-impulsiv și neatent

Tipul combinat hiperactiv-impulsiv și neatent: cel mai comun tip de ADHD,

majoritatea persoanelor afectate intrând în această categorie.

Persoanele afectate de tipul combinat manifestă simptome de neatenție și de

hiperactivitate, precum incapacitatea de a-și concentra atenția asupra unei sarcini/
teme, tendința de a fi impulsive, nivel ridicat de energie vitală.

Atenție!

Tipul de ADHD de care suferă o persoană adultă sau un copil va determina alegerea
unei scheme de tratament. Tipul de ADHD se poate schimba în timp, astfel încât
metodele de tratament pot deveni și ele diferite.

Cauzele ADHD
De cele mai multe ori, tulburările ADHD prezintă o componentă genetică, o treime
dintre părinții copiilor cu ADHD fiind afectați de această boală, dar există cazuri în
care pot fi și dobândite.

Cauzele de apariție a ADHD nu sunt pe deplin cunoscute, dar au fost identificați

câțiva factori de risc precum:

 fond genetic, un istoric familial comun − aproximativ 80% dintre cazuri;

  afectarea cerebrală − leziuni cerebrale dobândite: aproximativ 20% dintre
cazuri;

 ambele cauze;

 factorii familiali și sociali − absența mamei, viața în centre de plasament,

mediul haotic de viață.

Unii factori de risc pot afecta nou-născutul:

 expunerea femeii însărcinate la stres, consum de alcool sau tutun în timpul

sarcinii;

 expunerea femeii însărcinate la toxinele din mediu sau a copilului de la o vârstă

fragedă;

 o greutate mică la naștere;

 naștere prematură.

Unele cercetări sugerează că persoanele diagnosticate cu ADHD prezintă o afectare

a funcției unor neurotransmițători, respectiv o reducere a dopaminei, serotoninei,
noradrenalinei, substanțe care ajută la transmiterea semnalelor de la un neuron la
altul și care joacă un rol în declanșarea răspunsurilor și manifestărilor emoționale.

Alte cercetări sugerează manifestarea unei micșorări a unor structuri cerebrale,

astfel că persoanele cu ADHD prezintă dimensiuni mai mici ale volumului cerebral
total, ale lobului frontal, ganglionilor bazali, cerebelului, corpului calos. Acestea
provoacă în mod direct persoanelor afectate probleme de:

 vorbire;

 atenție;

 Luare a deciziilor;

 control al mișcărilor.

Studii recente susțin legătura dintre ADHD și modelul de funcționare a rețelelor

neuronale.

Alte tulburări asociate cu ADHD sunt:

 probleme de limbaj și exprimare;

 probleme de învățare și redare;

 întârziere în dezvoltarea neurocognitivă;

 tulburări de somn;
  tulburari de alimentație;

 probleme de comportament și coordonare;

 epilepsie;

 abuz de alcool și alte substanțe psihoactive;

 frica patologică;

 simptome similare autismului;

 suicidul sau comportament antisocial la vârste mature.

Manifestările ADHD
Simptomele afecțiunii sunt grupate în:

 neatenție;

 hiperactivitate;

 impulsivitate.

Simptomele ar trebui să fie prezente în două sau mai multe domenii, de exemplu:
școala sau munca și spațiul domestic.

Adulții și copiii tind să experimenteze aceleași simptome ale ADHD; acestea pot
crea dificultăți în gestionarea relațiilor personale și sociale, la locul de muncă și
acasă.

Simptomele pot varia foarte mult de la o persoană la alta. De asemenea, o persoană

poate constata că manifestările sale de ADHD se schimbă în timp.

Trebuie reținut faptul că nu toate persoanele cu ADHD se manifestă zgomotos sau

perturbă activitatea celor din jur. Unele persoane pot fi extrem de liniștite aparent,
confruntându-se cu probleme pe care nu le pot exprima.

Neatenția sau lipsa de atenție

Unele sau toate dintre următoarele simptome pot fi evidente la o persoană, adult
sau copil, cu ADHD:

 „visarea” cu ochii deschiși;

 este ușor de distras de stimuli fără importanță;

 nu poate acorda atenție detaliilor;

  are o memorie deficitară, uită frecvent;

 nu se poate concentra asupra sarcinilor și a temelor;

 face greșeli din neatenție la efectuarea temelor școlare, la muncă sau în spațiul
domestic;

 pare să nu asculte în timp ce vorbesc alte persoane;

 prezintă dificultăți cu gestionarea timpului;

 nu poate organiza sarcini sau activități;

 pierde frecvent lucruri personale, în viața de zi cu zi;

 evită realizarea sarcinilor care necesită concentrare și gândire prelungită;

 prezintă dificultăți în a urma instrucțiuni;

 nu respectă instrucțiunile sau regulile și nu este în stare să își termine

activitățile deși înțelege instrucțiunile;

 poate evita efectuarea unor sarcini care necesită un efort mental susținut;

 uită frecvent.

Hiperactivitatea

Unele sau toate dintre următoarele simptome pot fi evidente la o persoană, adult
sau copil, cu ADHD:

 se foiește pe loc, se joacă mereu cu mâinile sau cu picioarele;

 se ridică de pe scaun atunci când ar trebui să stea jos;

 se mișcă excesiv sau manifestă neliniște;

 are dificultăți în a efectua activități în liniște;

 vorbește excesiv de mult.

Impulsivitatea

Unele sau toate dintre următoarele simptome pot fi evidente la o persoană, adult
sau copil, cu ADHD:

 dă răspunsuri pripite, înainte că întrebările să fie complet formulate;

 nu are răbdare să își aștepte rândul în conversații și activități;

 întrerupe sau deranjează pe alții, intervenind în discuțiile sau activitatea altora;

 își asumă riscuri inutile.

Cum se pune diagnosticul de ADHD
Nu există un test singular prin care să se poată identifica ADHD, iar simptomele se
pot suprapune cu cele ale altor afecțiuni. Acest lucru poate face dificilă
diagnosticarea. Pentru a diagnostica afecțiunea, medicul va evalua simptomele
manifestate în ultimele șase luni.

De asemenea, medicul poate dori să afle mai multe detalii despre modelele
comportamentale ale pacientului. Astfel, medicul poate solicita colectarea de
informații de la profesori sau membri ai familiei și poate utiliza liste de verificare și
scale de evaluare, pentru a revizui simptomele.

Diagnosticul prevede și efectuarea unui examen fizic pentru a verifica existența

altor probleme de sănătate

 probleme de auz;

 probleme de vedere;

 anxietate;

 depresie;

 dificultăți de învățare;

 dificultăți de învățare;

In functie de diagnostic, medicul poate solicita efectuarea unui consult medical la

interdisciplinar ce include neurologie, neurologie pediatrică și psihiatrie, psihiatrie
pediatrică.

ADHD la copii
ADHD este astăzi considerată una dintre cele mai frecvente tulburări de
neurodezvoltare ale copilăriei. ADHD în cazul copiilor este asociat cu probleme în
mediul școlar, pe fondul hiperactivității sau al deficitului de atenție. Diagnosticul de
ADHD este de două ori mai frecvent în cazul băieților decât al fetelor. În unele
cazuri, copii sunt hiper-vorbăreți sau dimpotrivă, foarte visători. Majoritatea
copiilor cu ADHD pot primi un diagnostic încă din școala primară, dar în cazul
altora, diagnosticul poate fi pus în adolescență sau la maturitate. Totuși, este bine
de știut faptul că multe simptome ale ADHD pot fi doar comportamente tipice
copilăriei care dispar odată cu intrarea în adolescență.

ADHD la adulți
Mai mult de jumătate dintre copiii cu ADHD prezintă simptome ca adulți, însă, cu
timpul, simptomele devin mai puțin frecvente. Persoanele de sex feminin cu ADHD
pot fi mai susceptibile la a avea dificultăți de atenție, în timp ce persoanele de sex
masculin cu ADHD manifestă preponderent hiperactivitate și impulsivitate. Acesta
poate fi unul dintre motivele pentru care mai mult bărbații decât femeile sunt
diagnosticați cu ADHD, hiperactivitatea putând fi mai ușor de depistat.

Tratamentul pentru ADHD

Tratamentul ADHD este important pentru adaptarea la locul de muncă și în
societate. Lipsa unui tratament poate avea un impact negativ asupra multor aspecte
ale vieții. Simptome precum probleme de gestionare a timpului, memorie pe
termen scurt deficitară și lipsa de răbdare pot provoca probleme la locul de muncă,
la școală, în spațiul casnic și în viața de zi cu zi.

Tratamentul pentru ADHD include, de obicei, terapii comportamentale,

medicamentoase sau de ambele tipuri. Tratamentul are ca obiectiv diminuarea
frecvenței comportamentelor inadecvate, îmbunătățirea relațiilor sociale, a
performanțelor școlare sau la locul de muncă, creșterea independenței persoanei și
a stimei de sine.

De obicei, medicul va stabili un plan de tratament complex, potrivit nevoilor

persoanei afectate.

Planul poate include:

 terapie comportamentală și consiliere;

 tratament medicamentos;

 regim alimentar adecvat.

Terapie comportamentală și consiliere

Ca tipuri de terapie merită menționate psihoterapia și terapia comportamentală.

În cadrul psihoterapiei, persoana afectată discută despre modul în care ADHD îi

afectează viața și despre modalitățile de gestionare.

Terapia comportamentală poate ajuta persoana afectată să își monitorizeze și să își

gestioneze comportamentul. Un terapeut poate acorda suport persoanei să
dezvolte sau să îmbunătățească o gamă largă de abilități, cum ar fi:
  construirea și menținerea relațiilor;

 stabilirea și respectarea normelor;

 planificarea și finalizarea sarcinilor;

 elaborarea și respectarea unui program;

 monitorizarea simptomelor ADHD.

În general, o persoană cu ADHD poate beneficia, în mod specific, de terapie pentru:

 managementul stresului;

 tehnici de management al comportamentului în clasă;

 terapie cognitiv-comportamentală pentru a dezvolta noi modalități de abordare

și reacție la situațiile de zi cu zi;

 terapie de familie.

În cazul celor mici, terapeuții pot ajuta părinții să dezvolte modalități constructive
de a răspunde la comportamentele care pot rezulta din ADHD.

Următoarele strategii pot fi aplicate de către părinți în mediul familial:

 urmărirea unui program scris al tuturor sarcinilor;

 împărțirea sarcinilor mai mari în unele mai mici, mai ușor de gestionat;

 organizarea articolelor școlare și a jucăriilor;

 stabilirea unor reguli clare și coerente;

 recompensarea copilului, atunci cand îndeplinește corect sarcini;

 încurajarea copiilor de a se angaja în activități care le fac plăcere pentru a-și

spori stima de sine;

 implicarea în activități sportive care pot îmbunătăți starea generalaă a

copilului.

În cazul adulților, următoarele strategii pot fi aplicate în mediul familial:

 utilizarea de note de memento, alarme, calendare și planificatoare care pot

ajuta la gestionarea programului zilnic;

 păstrarea lucrurilor utilizate în fiecare zi, în locuri precise.

Tratament medicamentos
Tratamentul medicamentos este urmat pe termen lung și implică administrarea
unor medicamente precum:

 antidepresive

 antipsihotice;

 stabilizatoare de dispoziție;

 psihostimulante.

În mod diferențiat, tratamentul poate include:

 medicamente stimulante ale sistemului nervos central care cresc nivelurile de

dopamină și norepinefrină și astfel nivelul de concentrare–
dextrometamfetamină, dextrometifenidat, metilfenidat.

 medicamente non-stimulante, în cazul în care medicamentele stimulante au

efecte secundare, precum atomoxetina, guanfacina sau clonidina. Anumite
medicamente nonstimulante funcționează prin creșterea nivelului de
noradrenalină din creier.

Printre cele mai frecvente efecte adverse ale medicamentelor stimulante se numără:

 durerile abdominale;

 creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac;

 anxietatea crescută și iritabilitatea;

 problemele de somn;

 schimbările de personalitate.

Regimul alimentar

În cazul ADHD, din regimul alimentar al persoanei trebuie să fie eliminate

următoarele categorii de produse:

 salicilații;

 coloranții, conservanții;

 aromele artificiale;

 cofeina;

 băuturile răcoritoare care au conținut ridicat de zahăr sau cofeină;

 băuturile energizante.
Remedii naturale

Printre remediile naturale recomandate de specialiști se numără:

 o dietă sănătoasă și echilibrată;

 cel puțin 60 de minute de activitate fizică pe zi;

 cel puțin 8 ore de somn nocturn;

 limitarea timpului petrecut în fața televizorului, a calculatorului sau a

telefonului mobil;

 petrecerea timpului în aer liber;

 practicarea unor tehnici de adaptare în cazul copiilor.

Concluzie

ADHD este o afecțiune întâlnită atât la copii cât și la persoanele adulte și poate fi
tratată prin diferite scheme de tratament specifice nevoilor acestora. Cele mai
multe persoane care suferă de ADHD se bucură de vieți împlinite și de succes.