Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2022/2023
ADHD (Tulburarea de hiperactivitate si deficit de
atentie)
Tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie (ADHD) este cea mai frecventa tulburare
de neurodezvoltare aparuta in copilarie. Frecvent, boala este diagnosticata la copii in jurul varstei de
6-7 ani (cand simptomele devin mai evidente odata ce copilul intra in colectivitate) si continua
adesea in timpul adolescentei si al maturitatii. Copiii cu ADHD pot avea dificultate in mentinerea
atentiei, in controlul comportamentelor impulsive (pot actiona fara sa se gandeasca care va fi
rezultatul) sau pot sa fie excesiv de activi. Cel mai frecvent, copilul prezinta toate cele trei
componente ale acestei tulburari (neatentie, impulsivitate, hiperactivitate), intr-o combinatie
variabila de severitate. Cauza exacta este necunoscuta. Este important ca diagnosticul sa fie unul
corect si sa fie excluse alte boli neurologice sau psihiatrice care au simptome asemanatoare.
Diagnosticul este pus de catre un medic psihiatru care evalueaza comportamentul copilului pe o
perioada mai lunga de timp in contexte variate de viata: acasa, la scoala, cu prietenii, la locul de
joaca, etc. Tratamentul optim consta intr-o combinatie de medicamente si terapie comportamentala
in care sunt implicate toate persoanele semnificative din viata copilului: parintii, bunicii, bonele si
profesorii.
Cauze
ADHD nu are o cauza clara, in ciuda eforturilor majore de cercetare in acest sens din ultimii
ani cu scopul de a gasi modalitati mai bune de tratament si de a reduce sansele ca o persoana sa faca
aceasta boala. Desi cauza exacta nu este cunoscuta, cercetarile recente efectuate pe copiii gemeni
sustin ca genele joaca un rol important in determinarea ADHD.
Factori de risc
In plus, urmatorii factori de risc ar putea avea un rol ca urmare a afectarii creierului copilului
in timpul dezvoltarii fetale, la nastere sau imediat dupa nastere:
• Leziuni cerebrale (encefalopatii ischemice, infectii ale sistemului nervos central, leziuni sau
traumatisme cerebrale)
• Expunerea la factori din mediu (de exemplu, plumb) in timpul sarcinii sau la o varsta frageda
• Consumul de alcool si fumatul in timpul sarcinii
• Nasterea prematura
Epidemiologie
Simptome
Este normal ca in anumite momente din viata un copil sa aiba probleme de concentrare si de
comportament. De exemplu, comportamentul hiperactiv si o durata mica de concentrare a atentiei
sunt adesea specifice copilului mic, in special baietilor, fiind o etapa normala a dezvoltarii. Insa in
cazul copiilor cu ADHD, acestia nu depasesc aceste comportamente: simptomele continua, pot fi
severe si provoca dificultati la scoala, in familie sau cu prietenii.
Un copil cu ADHD:
• viseaza foarte mult
• nu poate sa asculte pana la capat ce spun altii, adesea intrupand conversatia in momente
nepotrivite
• are dificultati in a-si face prieteni si a se intelege cu ceilalti si ii este dificil sa participe la
activitatile si sporturile de grup
Tipuri
Diagnostic
ADHD este una dintre afectiunile mintale frecvent diagnosticate gresit, intrucat simptomele
bolii sunt comune cu simptomele multor alte afectiuni neurologice si psihiatrice, cum ar fi:
sindroame epileptice, tulburari metabolice sau endocrinologice, tulburarea anxioasa, depresiva sau
bipolara. In plus, adesea, sunt diagnosticati eronat cu ADHD copiii supradotati cognitiv si copiii cu
tulburari specifice de invatare (dislexie, disgrafie, discalculie), al caror comportament este gresit
interpretat.
In plus, diagnosticul corect este ingreunat de faptul ca nu exista o investigatie medicala
specifica (analiza de sange sau investigatie imagistica) care sa confirme prezenta ADHD, astfel ca
diagnosticul este pus de medicul psihiatru exclusiv pe observatia clinica directa si pe baza
declaratiilor parintilor si a profesorilor, care pot fi mai mult sau mai putin subiective.
Ajungerea la concluzia ca un copil are ADHD este un proces care presupune mai multi pasi:
• Urmarirea comportamentului copilului pe o perioada mai lunga de timp si in contexte variate de
viata: in famile, la scoala, la locul de joaca etc, precum si aflarea istoricului comportamentului
copilului pe baza declaratiilor parintilor, bonelor, bunicilor, profesorilor si uneori, ale copilului.
Un diagnostic de ADHD implica un copil disfunctional in toate domeniile de viata: familial,
scolar si social. In plus, tulburarea de comportament trebuie sa se manifeste aproximativ la fel,
indiferent de persoana cu care interactioneaza copilul sau care il disciplineaza. Un copil care
este agitat numai acasa sau numai la scoala sau care are manifestari de tip ADHD numai in
prezenta bunicilor, dar nu si a parintilor, este cel mai probabil un copil fie rasfatat, fie cu alte
probleme emotionale si de comportament care trebuie sa fie corect identificate.
• Efectuarea unor investigatii medicale, inclusiv evaluarea auzului si a vederii, pentru a exclude
alte afectiuni.
• De multe ori pare ca nu asculta cand i se vorbeste direct (de exemplu, mintea pare ca este in alta
parte, chiar in absenta unei distrageri evidente).
• Frecvent evita, nu-i place sau este reticent in a face sarcini care necesita efort mintal sustinut pe
o perioada lunga de timp (cum ar fi sarcinile scolare sau temele).
• Pierde adesea lucrurile necesare pentru realizarea sarcinilor si activitatilor (de exemplu, notitele
de la scoala, creioane, carti, unelte, portofelul, cheile, ochelarii de vedere, telefonul mobil).
• Uita adesea sa efectueze activitatile zilnice de rutina (de exemplu, treburi casnice sau sa mearga
undeva; in cazul adolescentilor si adultilor - returnarea apelurilor telefonice, plata facturilor,
participarea la intalniri).
Hiperactivitate si impulsivitate
>/= 6 simptome in cazul copiilor cu varsta < 16 ani sau >/=5 simptome in cazul
adolescentilor > 17 ani si adultilor; simptomele sunt prezente de cel putin 6 luni si nu sunt in
concordanta cu nivelul de dezvoltare si au un impact negativ direct asupra activitatilor sociale si
academice/ocupationale:
Hiperactivitate:
• Adesea se agita sau framanta din maini sau din picioare si nu-si gaseste locul pe scaun.
• Frecvent se ridica de pe scaun in situatii in care ar trebui sa ramana asezat (de exemplu, pleaca
de la locul sau din sala de clasa, de la birou sau de la alt loc de munca).
• Deseori alearga sau se catara excesiv in situatii cand nu este adecvat (la adolescenti sau adulti se
poate exprima prin agitatie interioara).
• Este deseori "in miscare", actionand ca si cum ar fi "condus de un motor" (de exemplu, nu este
in stare sau se simte inconfortabil sa stea linistit pentru o perioada mai lunga de timp, cum ar fi
la restaurant sau la o intalnire); alte persoane il pot considera ca fiind nelinistit sau dificil de a
tine pasul cu el.
• Adesea intampina dificultati cand trebuie sa astepte la rand (de exemplu, sa stea la coada).
• Frecvent intrerupe sau intervine peste ceilalti (de exemplu, in conversatii, jocuri sau activitati;
utilizeaza lucrurile altor persoane fara a le cere sau a primi permisiunea).
Pentru stabilirea diagnosticului de ADHD trebuie indeplinite in plus urmatoarele conditii:
• Simptomele de neatentie sau hiperactivitate si impulsivitate au fost prezente inainte de varsta de
12 ani.
• Simptomele sunt prezente in cel putin doua contexte (cum ar fi acasa, la scoala sau serviciu; cu
prietenii sau rudele; in alte activitati).
• Exista dovezi clare ca simptomele interfera sau reduc calitatea functionarii sociale, scolare sau
profesionale.
• Simptomele nu sunt mai bine explicate de o alta tulburare mintala (cum ar fi o tulburare de
conduita si comportament opozitionist, tulburare de dispozitie, anxietate, tulburare disociativa
sau o tulburare de personalitate, schizofrenie sau alte tulburari psihotice).
Tratament
IDENTIFICAREA CAZULUI
În urma observațiilor efectuate din timpul anului școlar, am sesizat că la clasa I A, de la
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Ramnicu Valcea, care are un număr de 23 de copii, se află
un caz special și anume elevul R.E.
DATE BIBLIOGRAFICE
Numele şi prenumele: R.E.
Vârsta: 7 ani
Clasa: I A
Școala: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Ramnicu Valcea
Numele şi prenumele părinților: R.B. și R.B.
Ocupația părinților: director ONG, medic
Frați şi surori (numele şi vârsta): nu.
Alte persoane care locuiesc cu copilul: doar mama și tata
Condiții de locuit: foarte bune, apartament trei camere și implicit spațiu dedicat copilului.
Condiții materiale şi igienico – sanitare ale familiei: foarte bune
Nivelul cultural al familiei: studii superioare
Relațiile dintre părinți: relații bune
Relațiile dintre părinți şi copii: relație bună, mama mai permisivă, tata destul de autoritar. Timpul
petrecut cu copilul este destul de redus.
Atitudinea părinților față de educația copilului: un interes manifestat pentru integrarea în școală
și pentru educația copilului în general. Din resurse financiare proprii familia asigură un profesor de
sprijin pe tot parcursul activității școlare, inclusiv acasă.
Atitudinea părinților față de problemele copilului: au acceptat diagnosticul copilului, dar parcă
minimalizează oarecum realitatea aceasta.
Influențe din afara familiei (vecini, prieteni, colegi ): profesorul de sprijin are o influență foarte
bună asupra copilului și o relație aproape familială.
Alte informații relevante: băiatul a fost înfiat la vârsta de 1 an, nu este copilul lor biologic.
CONCLUZIE
Discutând cu părinții specificul acestui copil, s-a constatat pe baza informațiilor obținute că
are nevoie de o atenție sporită din partea familiei și din partea școlii. Continuarea susținerii
copilului prin oferirea profesorului de sprijin este foarte benefică și chiar esențială. Părinții celorlalți
copiii din clasă au acceptat mult mai ușor datorită faptului că are profesor de sprijin și atenția
învățătoarei nu mai e excesiv asupra lui, așa cum era nevoie. Cadrul didactic a știut să educe copiii
din clasă astfel încât ei l-au acceptat și în ciuda faptului că elevul R.E. era chiar agresiv uneori, sau
vorbea urât, ei îl iubeau și încercau să îl ajute foarte mult. O permanentă comunicare cu profesorul
de sprijin și implicit cu familia a dus la o îmbunătățire a comportamentului.
Profesorii au observat că elevii cu ADHD au şi multe însuşiri pozitive. Între timp, părinţii se
confruntă cu dificultăţi acasă atunci când doresc să îşi ajute şi să îşi sprijine copiii. Uneori, atât
părinţii cât şi profesorii pot încerca un sentiment de frustrare, de oboseală şi de dezamăgire şi s-ar
putea să li se pară dificil să găsească soluţii. Însă integrarea copiilor cu ADHD reprezintă un
obiectiv fundamental al învăţământului de astăzi, Aceşti copii trebuie integraţi şi ajutaţi pentru ca
potenţialul lor să fie valorificat pe deplin.
Problema majoră este să identificăm acest copil la timp. Cum ne dăm seama că avem în
clasă un copil cu ADHD ?
Elevul nostru are un comportament diferit faţă de colegii lui. Ne gândim la posibilitatea ca
acesta să aibă ADHD. Nu putem spune că un elev care se comportă diferit are ADHD decât dacă
sunt prezente fie cel puţin 6 simptome pentru deficit de atenţie, fie cel puţin 6 simptome pentru
hiperactivitate şi impulsivitate luate împreună, fie dacă sunt prezente simptome de tipul combinat,
adică din cele două categorii numite anterior.
Se pune întrebarea ce putem face în acest caz ? Trebuie să găsim soluţii – trebuie păstrată
ordinea în clasă şi trebuie să avansăm cu toţii.
Copiii cu ADHD pierd foarte multe informaţii în timpul orelor, din cauză că atenţia le este
distrasă de diverşi factori, de la zgomote, până la propriile gânduri. Le este greu să se concentreze
asupra unor cerinţe care presupun un efort mental susţinut. Aparent par că te ascultă, dar de fapt
există mereu ceva care îi face să nu reţină informaţia. Pentru a îndepărta factorii de distragere a
atenţiei, copilul trebuie plasat în clasă departe de ferestre şi de uşă.
Mişcarea trebuie să fie inclusă subtil în cadrul lecţiei, astfel încât să i se creeze impresia că
este firesc să se mute de ici colo. Informaţiile esenţiale trebuie scrise pe tablă, astfel încât să poată fi
văzute uşor şi este esenţial să îi fie amintit copilului unde găseşte informaţiile. Sarcinile complexe
trebuie împărţite în sarcini mici, după fiecare dintre ele, permiţându-i-se copilului să facă pauză,
chiar şi câteva secunde. Suntem, aşa cum am precizat, în faţa unui elev sănătos, energic, sfidător,
pus pe harţă tot timpul.
Iată câteva exemple de bune practici pentru sprijinirea elevului cu ADHD la şcoală şi la
lecţii de către cadrul didactic.
•Implicarea elevului cu ADHD în lecţie (joc de rol, învăţarea prin cooperare, experimente).
Orice lucru nou îl atrage. Îi place să fie pus în valoare, să “iasă în faţă”. Elevul cu ADHD
trebuie antrenat în activităţi în care excelează.
•Folosirea unui sistem de recompensare pentru comportamente sau acţiuni pozitive (steluţe,
buline, puncte, care pot fi ulterior convertite în privilegii). I se va citi bucuria pe chip atunci
când este lăudat sau când primeşte un punct pentru o acţiune dusă la bun sfârşit.
•Organizarea unui mediu calm, suportiv, pozitiv în sala de clasă. În desfăşurarea lecţiei
trebuie să variem vocea, tonul, volumul şi metodele de predare.
•În cazul activităţii de citire, profesorul îi poate încuraja să pună degetul sau o riglă pentru a
urmări rândurile. Şi simpla prezenţă a cadrului didactic lângă el, îi va menţine atenţia
concentrată.
•Încercarea de a le menţine atenţia prin întrebări şi instrucţiuni scurte şi clare, pauze de
gândire, activităţi interesante. Întrebările trebuie să fie clar formulate şi să nu conţină
răspunsul aşteptat. Mai mult, se va evita folosirea aceloraşi întrebări pentru a menţine vie
atenţia elevilor. Menţinem contactul vizual cu clasa!
•Evitarea etichetărilor: – fără “prost”, “nesimţit”, “nebun”. Evităm critică în faţa clasei.
Oferim ajutor din timp, înainte că elevul să trăiască insuccesul !
•În cazul activităţii de scriere, profesorii pot utiliza exerciţii speciale pentru îmbunătăţirea
coordonării (aruncarea şi prinderea mingii, mişcarea degetelor).
•Copiii cu ADHD au tendinţa să gândească concret. Simt nevoia să atingă, să simtă, să ia
parte la tot ceea ce înseamnă experienţă concretă. De aceea, matematica se învaţă cel mai
bine cu ajutorul jocurilor şi al obiectelor, care o pot transforma într-o disciplină amuzantă.
•Folosim obiecte : cărţi de joc, piese de domino, monede sau pur şi simplu degetele, pentru a
le capta atenţia.
•Folosim ilustraţiile : desenăm ceea ce exprimă cuvintele dintr-o problemă, pentru a-l ajuta
pe copil să înţeleagă mai bine. De exemplu, dacă într-o problemă se spune că sunt 12 maşini,
ajută-l pe copil să le deseneze. Va dura mai mult, dar îţi vei atinge scopul – acela de a-l face
să-şi dorească să rezolve problema.
Nu putem vorbi în cazul unui copil cu ADHD numai despre “necazurile” pe care le produce
această dizabilitate. Să privim şi partea pozitivă!
Este afectuos, creativ, intuitiv, altruist, vizionar, sensibil, original, exuberant, amuzant,
inventiv. Oamenii care au astfel de calităţi şi ştiu să le folosească în beneficiul lor, pot ajunge sus,
sus de tot! Dacă credeţi că oamenii celebri pe care îi cunoaştem astăzi s-au născut inteligenţi şi au
crescut având comportamente normale, am putea fi surprinşi să aflăm faptul că o parte dintre aceştia
au suferit de ADHD în copilărie. Din moment ce ei au reuşit având această problemă de sănătate şi
s-au dovedit a fi cei mai buni în domeniul lor, aceştia ar putea fi surse de inspiraţie perfectă pentru
copiii şi părinţii care consideră această situaţie o problema.
Abraham Lincoln, Albert Einstein, Bill Gates, John F. Kennedy, Ludwig van Beethoven,
Will Smith, Jim Carrey sunt exemple de personalităţi care au suferit de ADHD. Acest lucru nu i-a
împiedicat să se remarce în anumite domenii ale vieţii sociale şi să fie cunoscuţi pentru realizările
lor pe tot mapamondul.
Adevărul este că suntem cu toţii diferiţi şi, din aceasta cauză, fiecare dintre noi are talente
diferite. Uneori, faptul că nu te poţi adapta doare şi creează probleme, dar, atunci când îţi dai seama
prin ce faci diferenţa şi cum poţi transforma defectele în calităţi, totul este privit într-o altă lumină.
Prin urmare, ADHD nu trebuie perceput ca o condamnare pe viaţă în plan social, intelectual
sau profesional, ci ca un mod diferit de viaţă. Fiecare copil contează! Trebuie să învăţăm să trăim cu
ADHD.
INFORMAŢII GENERALE:
Numele elevului: R.E.
Școala: gimnaziala "Mihai Eminescu" Ramnicu Valcea
Vârsta: 7 ani
Clasa: a I-a
Durata de desfăşurarea a programului: pe parcursul anului școlar
Domeniul de intervenție: educațional
Diagnostic: tulburare hiperkinetică de conduită, tulburare de tip opoziție-sfidare, deprinderi
nevrotice, ADHD, dificultăți de învățare, randament școlar scăzut
Povesti terapeutice
Bibliografie
Kieran, E., Popenici, Ș., (2007), Educația elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenție; Ed.
Didactica
Press;
http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/ADHD-si-tulburarile-de-conduit51996.php