1.

Studiu de caz
Efectele Bullying-ului – anxietatea școlară

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în

derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de
cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic
sau probleme de ordin medical/ familial). Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli
sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice.

Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:
 Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
 Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
 Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind
vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Fenomenul „bullying” este mult mai des întâlnit decât ne-am dori să credem. Se întâmplă
pe coridoarele școlii, în curte, pe străzi și, din păcate, uneori și în sălile de clasă. Nedepistat la
timp, bullying-ul poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra adaptabilității copilului în
societate.
Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există și
martori. Putem discuta despre bully-ing fizic, verbal, sexual sau psihic.

Metode non-formale de educare anti-bullying:

1. Jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii
de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
2. Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în cadrul orei
de Consiliere și Orientare.
3. Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost
parte a fenomenului bullying și care au reușit să depășească situația, ca exemplu de bună
practică.
4. Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător, consilier școlar,
mediator școlar, supraveghetor/părinte) ori de câte ori este constatat un act de bullying asupra
unui coleg.1

CAZ CONCRET:
1
http://www.unicef.ro/media/fenomenul-bullying-cum-il-depistam-si-cum-il-combatem-pentru-scoli-mai-sigure/

1
 Nume: P. A.

Statut elev: clasa a XII-a, Liceul Tehnologic Petru Maior, Reghin

An școlar: 2021-2022

Statut financiar și social/ etnic: bun, nefiind orfană, româncă, din mediul rural.

Tip de anxietate: Anxietatea școlară. Eleva devine tot mai timidă, retrasă, nu comunică,
pe măsură ce devine ținta/ victima colegilor săi. De cele mai multe ori nu răspunde, deși știe
răspunsul corect, preferând chiar și o notă foarte mică, decât să îi fie analizat răspunsul de către
colegi.

După un „episod” în care este „sursă” de amuzament în fața colegilor, eleva nu mai vine la
școală câteva zile. Observăm cum bullying-ul în mod repetat, asupra unui elev, crește nivelul de
anxietate, rezultatele școlare fiind invers proporționale cu aceasta. Pe măsură cu trecerea
timpului, eleva devine „absentă”, nu mai arată interes înspre studiu, vine la școală cu dezgust, cu
teama de a trece, din nou, printr-o experiență neplăcută.

De asemenea, observăm și anomalii fiziologice: migrene frecvente, insomnii,

imposibilitate de a se comcentra la ore, tensiune ridicată. Este tot mai stresată, mai ales când e
evaluată oral, dar și frustrată, fiindcă nu poate pune capăt acestor experiențe neplăcute.

2. Teorii ale emoțiilor

2
 Emoțiile se definesc ca stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al relațiilor
mele cu un obiect sau o situație, deci au un caracter situațional (Andrei Cosmovici). Emoțiile pot
fi declanșate de o împrejurare reală sau de una imaginară (gândul că poliția poate fi pe urmele
sale sperie tâlharul care are banii furați în geamantan). Intensitatea lor e foarte variată: poate fi
vagă, mijlocie, dar și foarte mare, zguduind întregul organism.
Emoțiile sunt frecvent identificate cu sentimentele, cum ar fi iubirea și ura. Emoțiile se
asociază în cupluri contradictorii (bucurie-tristețe, mânie-relaxare, admirație-dispreț, simpatie-
antipatie ), imprimând polaritatea caracteristică vieții afective. De aici și dihotomia clasică:
emoții stenice care sporesc activitatea, măresc forța și energia persoanei, și emoții astenice, care
diminuează energia și activismul persoanei. Această polaritate rezultă din corespondența,
respectiv discordanța dintre nevoile, convingerile ,obișnuințele individului și situațiile sau
evenimentele vieții. 2

La întrebarea „Ce este primar/ secundar în emoție?”, se răspunde: Primar este evenimentul

neurovegetativ, iar secundară este trăirea emoțională. În consecință, emoția apare ca un simplu
epifenomen, un fapt subiectiv fără eficiență. Ea ar avea doar funcția de a dubla, pe planul
conștiinței , o stare organică, fiind proiecția simplă a acesteia.

Teoriile cognitiv fiziologice susțin ca o stare emoțională este produsul interacțiunii între

două componente: o activare fiziologică (marcată de o activitate simpatico-ridicată) și
o cunoaștere asupra cauzei activării. În timp ce prima componentă este privită
ca emoțional nespecifică, ea determină numai intensitatea
procesului emoțional, informația , cunoașterea este ceea ce determină calitatea stării afective. Pe
marginea acestei experiențe s-a făcut imediat remarca de ordin critic: explicația propusă de
autori postulează caracterul nespecific al activității simpatice, fapt contestat
cel puțin pentru emoțiile fundamentale precum: mânia, frica, bucuria.
Un alt experiment similar a fost imaginat de R. S. Lazarus. O serie de persoane au fost
puse să vizioneze un film în care se derula un groaznic accident și o operație chirurgicală
efectuată pe viu. În primul caz, aceste situații erau însoțite de  un comentariu subliniind daunele,
necazurile; în cel de-al doilea caz, comentariul era o descriere obiectivă, științifică, iar în cel de-
al treilea caz, proiecția s-a efectuat fără nicio verbalizare. Înregistrările obiective
(reflexul electrodermal și ritmul cardiac) au indicat o emoție evidentă în prima situație-absența în
celelalte doua.
 R. Lazarus a subliniat, în concluzie, rolul hotărâtor al factorului cognitiv.8 În procesele
afective fuzionează așadar informația despre situația care produce emoția, relația persoanei față
de situație și modificările vegetative și comportamentele care apar în organism.

BIBLIOGRAFIE

3
1. Andrei Cosmovici, Psihologie generală, Iași, Editura Polirom,1996, p. 224
2. Roșca M., Afectivitatea în „Psihologie generală” (red. Al. Roșca), București, E.D.P., 1976
3. Nicky Hayes, Sue Orrell; Introducere în psihologie, București, Editura ALL Educațional,
1993
4. Ciofu I., Galu M.,Voicu C. – Tratat de psihofiziologie experimentală, Editura Academiei
R.S.R, 1978, pp.269-273
5. Idem, pp. 280-281
6. Idem, p. 285