Modalități de eficientizare a activității elevilor cu hiperactivitatea cu deficit de atenţie

Hiperactivitatea cu deficit de atenţie (ADHD) este o tulburare frecventă de

comportament, caracterizată printr-o susţinerea slabă a atenţiei, hiperactivitate, respectarea
deficitară a regulilor, impulsivitate. Este cea mai frecventă tulburare psihiatrică la şcolari, după
estimările recente ale cercetătorilor 3-12% dintre copiii de vârstă şcolară suferă de ADHD.
Persoanele diagnosticate cu tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie prezintă
următoarele caracteristici comportamentale (Barkley, 1991, apud Cucu-Ciuhan, 2003):
• Susţinerea slabă a atenţiei şi persistenţa scăzută a efortului în sarcină. Se plictisesc repede
de sarcinile repetitive, trec de la o activitate la alta neterminându-le, își pierd concentrarea în
timpul sarcinii, greşesc la sarcinile de rutină fără supraveghere;
• Controlul diminuat al impulsurilor sau întârzierea satisfacţiei. Se constată o inabilitate de
a se opri şi de a gândi înainte de a acţiona, de a-şi aştepta rândul când se joacă sau discută cu
alţii, de a-şi inhiba comportamentul în funcţie de cerinţele situaţiei;
• Activitate excesivă, irelevantă pentru sarcină sau slab reglată de cererile situaţionale. Se
mişcă excesiv, realizând multe mişcări inutile pentru a executa sarcinile pe care le au;
• Respectarea deficitară a regulilor. Au dificultăţi în a urma regulile şi instrucţiunile, mai
ales când nu sunt supravegheaţi.
O parte dintre caracteristicile comportamentale ale copiilor diagnosticaţi cu tulburare
hiperkinetică cu deficit de atenţie pot fi prezente şi la persoanele normale. Ceea ce distinge
copiii hiperactivi cu deficit de atenţie de indivizii normali este gradul şi frecvenţa mult mai
mare cu care se manifestă simptomele acestei tulburări.
Cauzele hiperactivităţii cu deficit de atenţie nu sunt cunoscute cu certitudine. S-a ajuns
totuşi la concluzia ca hiperactivitatea cu deficit de atenţie are atât o determinare genetică, cât
şi de mediu. Evoluţia tulburării este afectată de relaţiile interpersonale, de evenimentele de viaţă
şi de tratament. Tulburarea are o puternică bază neurologică, iar în unele cazuri apare ca un
rezultat direct al unor boli sau traume la nivelul sistemului nervos central.
Conform criteriilor stabilite de American Psychiatric Association în 2000 (DSM-IV-R),
un copil poate fi diagnosticat ca având hiperactivitate cu deficit de atenţie dacă prezintă cel
puţin 8 din următoarele simptome înainte de vârsta de 7 ani pe o perioadă de cel puţin 6 luni:
dă adesea din mâini/din picioare sau se foieşte pe scaun; are dificultăţi în a rămâne aşezat atunci
când i se cere acest lucru; este uşor de distras de stimulii externi; are dificultăţi în a-şi aştepta
rândul în jocuri/activităţi de grup; dă adesea răspunsuri rapide la întrebări înainte ca acestea să
fie complet formulate; are dificultăţi în a urma instrucţiunile date de alţii (nu din cauza lipsei
de înţelegere; manifestă dificultăţi în a-şi menţine atenţia concentrată asupra temelor; trece
adesea de la o activitate neterminată la alta; are dificultăţi în a sta liniştit; adesea vorbeşte
excesiv de mult; întrerupe adesea sau îi deranjează pe ceilalţi; pare adesea a nu asculta ceea ce
i se spune; pierde frecvent lucrurile necesare pentru teme/activităţi (spre exemplu: pierde
creioane, cărţi, teme etc.); se angajează adesea în activităţi periculoase corporal, fără a se gândi
la consecinţele posibile (spre exemplu: aleargă pe stradă fără a fi atent).
Elementele esenţiale ale ADHD sunt gradele neadecvate de dezvoltare al atenţiei,
impulsivităţii şi hiperactivităţii. Elevul cu ADHD prezintă o tulburare în grade diferite (DSM-
IV-R) în fiecare dintre aceste arii care, de regulă, se manifestă în majoritatea situaţiilor (acasă,
la şcoală, în diferite situaţii sociale). Simptomele se manifestă mai pregnant în situaţiile în care
este necesară o atenţie mai susţinută (spre exemplu: efectuarea temelor etc.). Semnele tulburării
pot fi minime sau absente atunci când persoana este stimulată frecvent, se află sub control strict,
este într-un mediu nou sau într-o situaţie de „unu la unu”.
Neatenţia şi impulsivitatea se manifestă în clasă printr-o inconsecvenţă în îndeplinirea
sarcinilor, prin dificultăţi în organizarea şi efectuarea corectă a activităţii. Elevul cu ADHD dă
impresia că nu ascultă sau nu aude ceea ce i se spune, iar activitatea sa este dezordonată şi
efectuată neglijent şi impulsiv. Impulsivitatea se manifestă prin răspunsuri precipitate la
întrebări, înainte ca acestea să fie complet formulate, prin comentarii imprudente. Nu-şi
aşteaptă rândul la sarcinile de grup, nu se concentrează înainte de a începe să răspundă la teme,
întrerupe profesorul în timpul lecţiei, întrerupe sau vorbeşte cu alţi colegi în timpul perioadelor
de activitate în linişte. Hiperactivitatea se manifestă prin dificultăţi în a rămâne aşezat, ridicatul
excesiv în picioare, alergatul prin clasă, neastâmpăr, manipularea obiectelor, răsucitul şi mersul
în zig-zag.
Cu cei de aceeaşi vârstă neatenţia se manifestă prin incapacitatea de a urma regulile
unor jocuri structurate şi incapacitatea de a asculta alţi copii. Impulsivitatea se manifestă prin
incapacitatea de a-şi aştepta rândul la jocuri, deranj, apucarea obiectelor (fără intenţii
răuvoitoare), angajarea în activităţi periculoase fără a lua în considerare consecinţele posibile.
Hiperactivitatea se manifestă prin vorbitul excesiv de mult şi prin incapacitatea de a se juca
liniştit şi de a-şi regla activitatea în conformitate cu cerinţele jocului.
La şcolarul mic, elementele predominante sunt neastâmpărul şi neliniştea excesivă
Neatenţia şi impulsivitatea pot contribui la eşec în îndeplinirea sarcinilor şi a instrucţiunilor
trasate sau la efectuarea neglijentă a activităţii repartizate. Copilul manifestă frecvent dificultăţi
de învăţare. Unii par a avea probleme perceptive primare (cum ar fi tendinţa de a inversa literele
sau numerele), alţii au dificultăţi în învăţarea cititului (dislexie) care, de regulă, sunt secundare
impulsivităţii cu care ei realizează scanarea vizuală. Dificultăţile de învăţare pot deriva însă şi
din slăbirea altor aspecte cognitive. Perturbările atenţiei pot slăbi discriminarea dintre stimulii
relevanţi şi cei irelevanţi şi pot tulbura procesele de vigilenţă susţinută sau de reflecţie. Spre
exemplu, secvenţionarea corectă a informaţiei sau discriminarea unui pattern sau concept
relevant necesită adesea concentrarea susţinută a atenţiei pe aspectele subtile ale unui stimul,
obiect sau idee. Din cauza faptului că este distrat, copilul impulsiv poate pierde secvenţe sau
patternuri. În mod similar, înţelesul abstract sau frazeologic al unui cuvânt, care este parţial
definit de contextul în care apare, poate fi pierdut de copilul care procesează informaţia într-o
manieră fragmentară (mai exact, el procesează fragmente de informaţie ce se succedă rapid).
În clasă, comportamentul copilului hiperactiv se caracterizează prin neastâmpăr, eşec in
terminarea proiectelor, impulsivitate, slabă concentrare a atenţiei, subminare a autorităţii şi
distractilitate. Caietele lui sunt murdare şi dezorganizate. Adesea îşi uită responsabilităţile,
pierde caietele de teme şi îşi neglijează sarcinile şcolare.
În concluzie, simptomele acestei tulburări se clasifică în două categorii principale:
simptome de inatenţie şi simptome de hiperactivitate-impulsivitate. Acestea apar cu o
intensitate excesivă faţă de vârsta şi coeficientul de inteligenţă al copilului. Prezenţa
simptomelor deteriorează viaţa copilului şi îi afectează funcţionarea în mai multe arii.
Efectele neatenţiei asupra activităţii şi rezultatelor şcolare sunt următoarele: are
probleme de concentrare la lecţii; lucrează haotic ceea ce diminuează calitatea şi cantitatea
rezultatelor obținute; manifestă dificultăţi de ascultare a instrucţiunilor; are probleme de
scriere; de management al timpului şi al efortului; prezintă o insuficientă formare a
deprinderilor de studiu.
Elevul cu ADHD prezintă o serie de dificultăţi de învăţare:
• Probleme cu exprimarea orală, din cauză că viteza de procesare a informaţiei este mică,
citeşte, scrie şi răspunde lent.
• Coordonare motorie slabă, are dificultăţi în realizarea sarcinilor motorii de fineţe, spre ex.:
scrierea de mână.
• Probleme cu exprimarea scrisă, prezintă probleme de ortografie, dificultăţi de redactare a
unor texte proprii.
• Probleme de înţelegere a textului citit, poate realiza greşeli de citire, poate sări cuvinte sau
rânduri.
• Probleme cu memoria de durată, manifestă dificultăți în plasarea informaţiei în memoria de
durată şi reamintirea acesteia, au dificultăți în a-şi reaminti tabla înmulţirii, formule
matematice, reguli gramaticale, date istorice etc.
• Probleme cu memoria pe termen scurt şi memoria de lucru, uită cerinţele profesorului,
manifestă dificultăţi în a reţine informaţia în timp ce o procesează, uită lucrurile de care au
nevoie pentru rutina zilnică, îşi pierd frecvent echipamentul.
 Caracteristicile pozitive ale elevului cu ADHD includ: creativitate, intuiție,
inventivitate, atitudine încrezătoare, tenacitate, flexibilitate, sensibilitate, aptitudinea de a
risca, loialitate.
Un elev cu ADHD poate fi la fel de inteligent, creativ şi sensibil ca și ceilalţi copii, însă
din cauza manifestărilor tulburării de care suferă se poate confrunta cu multe dificultăţi atât în
mediul familial, cât și în societate, din această este necesară implicarea familiei pentru a
diminua impactul bolii.
Pentru elevii cu ADHD se recomandă participarea la un program de modificare
comportamentală care să vizeze:
• construirea unui suport familial şi educaţional necesar;
• elaborarea de măsuri psihologice care să contribuie la dezvoltarea atenţiei, a capacităţii de
concentrare; reducerea comportamentului agresiv; dezvoltarea abilităţilor sociale; creşterea
încrederii în sine; îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Pentru a construi un suport familial şi educaţional necesar elevului cu ADHD, se poate
iniţia un program de formare pentru părinţi, în cadrul căruia psigologul va prezenta informaţii
esenţiale, care vor facilita o înţelegere mai bună a caracteristicilor copilului cu ADHD.
Programul poate include pe lângă activități de informare, și exemple practice și modalități de
dezvoltare a unor deprinderi sociale pozitive sau de destructurare a celor neadecvate. Sesiunile
de instruire a părinţilor pot avea următoarele conținuturi: înţelegerea problemei - informaţii
despre ADHD; atitudini şi prejudecăţi cu privire la copilul cu ADHD, învăţarea
comportamentelor adecvate; complexitatea problemei - interacţiunea dintre caracteristicile
copilului, opţiunile educaţionale şi situaţia dată; opţiuni educaţionale care favorizează
autoreglarea; identificarea comportamentului negativ al copilului; îmbunătăţirea strategiilor
părinţilor; măsuri şi planuri anticipative pentru diminuarea problemelor; dezvoltarea
competenţei părinţilor de a soluţiona situaţii dificile.
Sesiunile iniţiate în cadrul programului de formare a părinților au rol important în
atenuarea frustrărilor şi a izolării adesea resimţite de părinţii copiilor cu dificultăţi
comportamentale.
De asemenea, este neceesară și consilierea profesorilor, respectiv informarea acestora
despre specificul comportamentului elevului cu ADHD şi prezentarea strategiilor care pot fi
integrate în activitatea școlară. Unul dintre obiectivele consilierii profesorilor este de a forma
la aceștia capacitatea de a prevedea consecinţele intervenţiei ce poate conduce la îmbunătăţirea
comportamentului elevului: să-i ofere feedback copilului; să stabilească rutine; să stabilească
reguli. Dacă programul zilnic este mai structurat şi mai regulat, atunci comportamentul elevului
este mai puţin volatil. Pentru aceasta este necesară organizarea clasei, a timpului de lucru, a
activităţilor, a materialelor, optimizarea abordării sarcinilor de lucru, structurarea lecţiei,
reducerea comportamentului evaziv prin intermediul învăţării prin cooperare. Aceste strategii
pot fi susţinute prin: feedback verbal pozitiv - laudă; contracte comportamentale etc.
Lucrările de specialitate prezintă o serie de tehnici de lucru care pot fi utilizate în
activitatea didactică pentru elevul cu ADHD, subliniind necesitatea unei abordări diferenţiate
şi invidualizate. Se recomandă ca în activitatea la clasă, dacă elevul manifestă impulsivitate,
este indicat să se ignore comportamentele necorespunzătoare de importanţă minoră, să fie
recompensat sau pedepsit imediat ce comportamentul s-a produs, să fie supravegheat în pauze,
să se evite criticarea copilului în faţa clasei. Fiecare comportament pozitiv trebuie evidenţiat şi
subliniat. Profesorul poate încheia un contract comportamental cu elevul, pentru a-i câştiga
încrederea. Elevul va fi instruit pentru a-și controla propriul comportament. Spre exemplu: i se
spune că nu va fi numit să răspundă la lecţie decât dacă ridică mâna și că nu se vor lua în
consideraţie răspunsurile date de acesta dezordonat. Dacă elevul are dificultăţi în susţinerea
atenţiei la sarcină, se recomandă să fie aşezat într-o zonă liniştită a clasei, lângă un coleg ce
poate fi luat ca model, departe de fereastră sau alte zone care pot contitui distractori. Unui astfel
de elev este necesar să i se acorde mai mult timp pentru realizarea sarcinilor. Cerinţele pentru
obţinerea unui calificativ mai bun de către un astfel de elev trebuie să fie mai reduse, pentru a-
 i da sentimentul reuşitei. De asemenea, este indicat să i se dea teme mai scurte. Când vorbeşte
cu un elev cu dificultăţi atenţionale, profesorul trebuie să-l privească în ochi. Cei mai mulţi
elevi cu ADHD sunt împrăştiaţi și dezorganizaţi, din acestă cauză se recomandă să se utilizeze
material vizual în predarea lecţiei, strategie care îl va ajuta pe elev să-şi organizeze activitatea.
I se poate sugera elevului să aibă o agendă în care să-şi noteze toate sarcinile şi temele. Un
astfel de elev trebuie verificat sistematic dacă şi-a făcut temele şi încurajat să-şi ţină lucrurile
în ordine. Sarcinile i se vor da pe rând, pentru a evita confuzia. Profesorul îl poate ajuta să-şi
stabilească scopuri pe termen scurt, pentru a avea mici succese ce au rolul de a-i îmbunătăţi
stima de sine. Trebuie să fie în permanenţă încurajaţi, să fie lăudaţi pentru rezultatele obţinute
şi pentru comportamentul pozitiv. Profesorul trebuie să vorbească cu calm, fără ameninţări. De
asemenea sunt utile discuţiile individuale ale profesorului cu elevul şi consultările frecvente cu
părinţii. Este bine să i se dea posibilitatea de a fi lider în clasă sau să-şi ajute un coleg la o
materie la care are rezultate bune. Pe planul socializării, este indicat să se evidenţieze
comportamentul social pozitiv. Se evită implicarea elevului în activităţi sociale cu grad
competiţional ridicat, care pot provoca activare, dezorganizare şi frustrare. Se încurajează
învăţarea în colaborare cu alţi colegi. I se dau chiar responsabilităţi sociale, pentru a fi privit
într-o lumină pozitivă de către colegi. Un rol extrem de important îl are relaţia care se stabileşte
între părinţii unui copil cu hiperactivitate cu deficit de atenţie şi profesorul acestuia. Printr-o
bună colaborare, prin monitorizarea activă a comportamentului copilului, vor apare rezultate.

Bibliografie:
• American Academy of Pediatrics (2000). Clinical practice guidelines: Diagnosis and
evaluation of the child with attention-defcit/hyperactivity disorder. Pediatrics, 105, pp. 1158-
1170.
• Cucu-Ciuhan, G. (2006). Eficienţa psihoterapiei experienţiale la copilul hiperkinetic,
Bucureşti: SPER.
• Green C. , Chee K. (2009). Să înțelegem ADHD (Deficitul de atenţie însoţit de tulburare
hiperkinetică), Bucureşti:Aramis.
• http://www.adhd.ro/
• Neul, S., Applegate, H. & Drabman R. (2003). Assessment of Attention-
Deficit/Hyperactivity Disorder. In C. R. Reynolds & R. W. Kamphaus (Eds.), Handbook of
Psychological and Educational Assessment of Children. New York: Guilford Press.
• Răşcanu R., Psihologia comportamentului deviant, Ed. Universităţii din Bucureşti,
1994.
• Breen, M.J. (1989), “Cognitive and Behavioral Differences in ADHD Boys and Girls”, Journal
of Child Psychology and Psychiatry, vol. 30,nr. 5.
• Chervin RD, Hedger Archbold K, Dillon JE et al - Inattention, hyperactivity and symptoms of
sleep-disordered breathing. Pediatrics, 2001, 108, 883-892.
• Clinciu A., Cocorada E., Luca M., Pavalache-Ilie M., Usaci D., Psihologie educaţională, Ed.
Univ. Transilvania Braşov, ed.III, 2006.
• Munteanu A. (1998) - Psihologia copilului şi a adolescentului, Editura Augusta, Timişoara.
•

• Neuman RJ, Todd RD, Heath AC et al - Evaluation of ADHD typology in three contrasting
samples. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 1999, 38, 25-33.
•
• Todd RD - Genetics of childhood disorders: XXI. ADHD, Part 5: A behavioural genetic
perspective. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 2000, 39, 1571-1573.
• Turner, S., Calhoun, K. & Adams, H. (1992), Handbook of Clinical Behavior Therapy, John
Wiley & Sons, Inc., U.S.A.
• Ullman, R. K., Sleator, E. K. & Sprague, R. L. (1991). Manual for the ADD-H Comprehensive
• Teacher’s Rating Scale (ACTeRS). Champaign, IL: Metritech.