Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONCEPTUALE
1 DELIMITARI CONCEPTUALE
In literatura de specialitate se utilizeaza nediferentiat o serie de termeni care sunt de
multe ori folositi unul in locul celuilalt, si anume: individ, individualitate, persoana,
personalitate, personaj.
Conceptul de individ
Individul reprezinta totalitatea insusirilor biologice (ereditare si dobandite) care asigura
adaptarea la mediul natural.
El desemneaza caracterul indivizibil al organismului. De aici rezulta o serie de
caracteristici ale individului:
- este un produs in intregime determinat biologic;
- este un reprezentant al speciei, indiferent daca aceasta este umana, animala sau
vegetala;
- este o notiune aplicabila tuturor organismelor.
Conceptul de individualitate
In decursul existentei individului insusirile biologice se specializeaza, se ierarhizeaza,
se integreaza capatand astfel unele note distinctive originale.
Individualitatea este individul cu organizarea sa specifica, diferentiala, irepetabila si
ireductibila.
Conceptul de persoana
Persoana este corespondentul, in plan social, a individului in plan biologic.
Persoana reprezinta individul uman, ca entitate concreta, intr-un cadru relational dat, asa
cum este perceput de cei din jur.
Desigur, cum ne purtam in societate este un factor social semnificativ, dar nimeni
inainte de Carl Gustav Jung nu a precizat ca acest lucru este innascut, adica
reprezinta un arhetip din inconstientul colectiv.
Persona - masca - pentru personalitatea noastra poate fi daunatoare sau
benefica.
Astfel, daca omul este prea preocupat de rolul pe care il joaca in societate atunci
se identifica cu acest rol si cealalta parte a personalitatii ramane latenta. In acest
caz, individul poate trai intr-un conflict major datorita personei pe care o arata in
exterior si cealalta parte a personalitatii sale, care ramane ascunsa, aici aparand
nevroza.
Ego-ul identificat cu persona - masca - determina inflatia individului.
Parintii, in unele cazuri proiecteaza propria lor persona asupra copiilor cu adanci
si multiple consecinte asupra constructiei personalitatii copiilor. Astfel structura
psihica a copilului poate fi modificata, de fapt falsificata prin presiunea educatiei
in sensul in care il doresc strict parintii, ceea ce poate duce sigur la nevroza.
Acest lucru poate sa fie o explicatie pentru automutilarile la care se supun
adolescentii in special intre varstele de la 13 la 18 ani.
De asemenea prin faptul ca dorim pentru copiii nostri lucruri pe care ei nu le vor
din adancul lor ii duce pe acestia la nevroza, ajung sa fie mereu stingheri oriunde
se duc, sa fie neadaptati, sa fie antipatici pentru ca ei nu mai au instincte naturale
adaptate la mediu (sindromul elefantului in magazinul de portelanuri).
Angajatul care poarta masca 8 - 10 ore pe zi poate sa si-o scoata cand pleaca de
la birou si se poate angaja in activitati care sunt mai satisfacatoare pentru el. Ne
putem aminti, referitor la acest lucru, de Franz Kafka scriitor care a lucrat
constient intr-o companie de asigurari ca avocat si care seara scria si isi urma
activitatile culturale. Kafka spunea ca isi uraste munca, serviciul dar ca superiorii
lui nu au sa ghiceasca niciodata acest sentiment dupa modul in care el isi
indeplinea atributiile de serviciu.
Multi oameni traiesc vieti duble, una care este dominata de persona - masca - si
una care le satisface nevoile psihicului.
Obiceiurile si legile care se refera la comportamentul uman sunt o expresie
a personei grupului. Ei incearca sa impuna standarde uniforme de comportament
asupra intregului grup fara a tine cont de nevoile fiecarui individ. Hazardul
sanatatii mentale datorat inflatiei este de la sine inteles. Pe de o parte victima
inflatiei poate suferi sentimente de inferioritate cand este incapabila sa traiasca la
nivelul care este asteptat de la ea. Ea se poate simti respinsa de comunitate si
traieste sentimente de singuratate si dezradacinare.
C. G. Jung a avut o mare oportunitate sa studieze efectele personei asupra unui
individ pentru ca pacientii lui erau oameni care aveau mari realizari si care
deodata au inteles ca vietile lor erau goale si fara sens. In psihanaliza, ei au
inceput sa realizeze ca se minteau de ani buni ca erau mincinosi cu privire la
sentimentele si interesele lor si ca pretindeau a fi interesati de lucruri pentru care
nu aveau niciun interes.
Scopul tratamentului psihanalitic este de la sine inteles.
Persona trebuie sa fie demascata pentru a permite celorlalte parti ale naturii
individului sa se exprime. Aceasta este o sarcina dificila atat pentru psihanalist
cat si pentru pacientul care se identifica cu o asemenea masca inflationata pentru
multi ani. Terapia pentru o persoana inflationata, sugereaza ca este mai indicat
pentru pacient sa fie un ipocrit constient decat unul inconstient. Ideal ar trebui sa
nu existe ipocrizie si deceptii de niciun fel indiferent de situatie, persona este un
fapt al existentei umane si trebuie sa fie exprimata de preferat intr-o forma
onesta.
In persona noastra se afla ceva in deplin acord cu personalitatea noastra chiar
daca aceasta reprezinta o adaptare sau o neadaptare la societate. Cand un om
este bine adaptat societatii dar si sufletului sau, interiorului sau,
atunci persona este un complex flexibil care asigura acestuia o comunicare
usoara cu lumea. Daca un om este perfect adaptat lumii exterioare atunci el este
un om al maselor este un om popular iar daca este adaptat doar propriului Eu,
doar interiorului lui, acesta va trece drept un ciudat (cand face doar ce vrea el).
Jolanda Jacobi spune ca "orice inadaptare constanta precum si orice identificare
cu persona, mai cu seama cu o atitudine care nu corespunde Eului nostru real,
trebuie sa duca deci, odata cu inaintarea in varsta, la dereglari ce se pot
amplifica pana la crize si imbolnaviri psihice severe.".
Persona chiar daca spunem ca este o masca, este un aspect al identitatii
noastre.
Aproape fiecare profesie are persona sa caracteristica. Lumea impune un anumit
comportament si oamenii se straduiesc sa corespunda asteptarilor.
9 TEMPERAMENTUL
Integrarea insusirilor si trasaturilor de ordin dinamico-energetic ale proceselor psihice si
actelor motorii precum intensitatea, pregnanta, acuitatea, modalitatea, echilibrul da structura
temperamentala a personalitatii.
Sillamy defineste temperamentul ca „un ansamblu de elemente biologice, care,
impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea”.
Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice
se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice – perceptie, memorie, gandire,
afectivitate – si se reflecta in comportament. Cand vorbim de temperament in plan psihologic,
nu ne gandim la constitutia fizica sau la procesele metabolice care au loc in organism, ci la
modul cum reactioneaza si se manifesta individul sub aspect dinamico-energetic in diferite
situatii externe: rapiditatea perceptiei, a raspunsurilor verbale la intrebari, a reactiilor motorii,
intensitatea trairilor emotionale si durata lor; echilibrul sau impulsivitatea derularii
raspunsurilor la succesiunea stimularii externe; disponibilitatea la comunicare interpersonala;
capacitatea generala de lucru si rezistenta la solicitari puternice si de lunga durata; rezistenta
la frustratii, la stres, la situatii afectogene si conflictuale.
Toate aceste trasaturi se exprima si se concretizeaza numai la persoana care se
manifesta, se comporta si actioneaza intr-o imprejurare de viata sau alta. Temperamentul, desi
are o conditionare biologica directa si ereditara, dobandeste valente si sens real numai in plan
psihocomportamental.
Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a personalitatii. Dinamica pentru
ca ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau
domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului. Energetica deoarece ne arata
care este cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul cum este
consumata aceasta energie.
Temperamentul este una dintre laturile personalitatii care se exprima cel mai pregnant
in conduita si comportament (miscari, reactii afective, vorbire).
10 Clasificarea temperamentelor
Oamenii pot fi grupati in functie de trasaturile lor asemanatoare, chiar daca exista
diferente psihocomportamentale, implicit si temperamentale, intre acestia.
10 Tipologii temperamentale
Aceste tipologii iau in considerare unele substante existente in corpul omenesc.
Hipocrate si Galenus au pus la baza clasificarii temperamentelor diferite umori prezente in
corpul omenesc: sange, limfa, bila galbena si bila neagra. Ei considerau ca amestecul potrivit,
temperat (de aici si termenul de temperament) al acestor substante duce la o stare perfecta de
sanatate, implicit la un temperament perfect, in timp ce excesul unei umori produce
temperamente imperfecte.
Daca la o persoana predomina sangele, aceasta va avea fata destinsa, surazatoare,
fericita, va fi satisfacuta, optimista (sanguinic). Daca predomina limfa, fata va avea trasaturi
rotunjite, va fi letargica, apatica, iar psihocomportamental persoana respectiva va fi lenta,
rabdatoare, inerta (flegmatic). Predominanta bilei galbene, produsa de ficat se asociaza cu
fata rigida, cu proeminenta oaselor fruntii, arcadelor, nasului, persoanele respective fiind
violente, pasionante, impulsive (coleric). Persoanele la care organismul este impregnat
de bila neagra, care genereaza intensitatea si profunzimea reactiilor nervoase, fata va fi
zvelta, delicata, ochii plecati, gura amara, iar psihocomportamental acestea vor fi predispuse
spre interiorizare, autoanaliza, concentrare (melancolic).
11 Clasificarea temperamentelor Tipologii constitutionale
Aceste tipologii iau in calcul constitutia corporala, morfologica a individului,
considerand ca o anumita constitutie predispune la un anumit comportament.
Psihiatrul german E. Kretschmer, utilizand un ansamblu de instrumente de investigatie
si studiind bolnavii psihici, a sesizat o corespondenta frecventa intre simptomatologia
psihocomportamentala si aspectul bioconstitutional extern. El a elaborat o tipologie pe criterii
morfologice care cuprinde trei tipuri principale si un tip accesoriu, mai putin individualizat:
- tipul picnic – ciclotim: se caracterizeaza prin expansiunea cavitatii viscerale, prin
tendinta de a acumula grasime, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil, extremitati
moi, rotunde, scurte;
- tipul leptosom (astenic) – schizotim: se distinge prin constitutie verticala, trunchi
cilindric, cutia toracica plata, umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase
subtiri, nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la
femei (leptos-ingust, stramt);
- tipul atletic – vascos: mare dezvoltare a scheletului osos, a musculaturii, epidermei;
umeri lati si bazin ingust, partea de sus a corpului dezvoltata in largime, gat lung degajat;
- tipul displastic – reuneste numeroase varietati dismorfice, cu malformatii
congenitale.
Din punct de vedere medical, tipurile stabilite de Kretschmer se asociaza cu
predispozitii psihopatologice diferite: tipul picnic – ciclotim predispune la tulburari maniaco-
depresive; tipul leptosom (astenic) – schizotim predispune la tulburari de natura schizoida
(schizofrenica); tipul atletic – vascos si cel displastic predispune la epilepsie.
In vederea stabilirii si descrierii cat mai exacte a tipurilor morfologice, Sheldon
procedeaza la fotografierea a 4000 de studenti, pe care ii supune apoi studiului pentru
identificarea variabilelor principale. In final au fost identificate si retinute 17 variabile printre
care: inaltimea, greutatea, dezvoltarea toracelui si a capului, distanta de la marul lui Adam la
ombilic si sex, lungimea mainilor si picioarelor, dezvoltarea sistemului muscular si osos,
finetea pielii, suprafata pielii etc.
Ca element de baza pentru delimitarea biotipurilor, Sheldon a luat cele trei membrane
embriogenetice (din care deriva organele interne, sistemul muscular si osos, organele de simt
si sistemul nervos): endoderma, mezoderma si ectoderma, pe baza carora au fost delimitate
cele trei biotipuri
principale: endomorf (visceroton), mezomorf (somatoton) si ectomorf (cerebroton).
12 Aptiudini, definire verigi
Aptitudinile reprezinta insusirile psihice si fizice, relativ stabile, care-i permit
omului sa efectueze cu succes anumite forme de activitate.
In sens larg, termenul de aptitudine exprima potentialul adaptativ general al individului
uman, pe baza caruia el reuseste sa faca fata, mai mult sau mai putin bine, multitudinii
situatiilor si solicitarilor externe si sa-si satisfaca starile de necesitate. Aceasta tine de logica
interna a dezvoltarii oricarui organism animal pentru asigurarea supravietuirii in conditiile
variabile ale mediului si atingerea finalitatii proprii si a celei de specie.
In sens restrans, termenul de aptitudine este aplicat numai omului si el desemneaza un
asemenea potential instrumental-adaptativ care permite celui ce-l poseda realizarea, intr-unul
sau mai multe domenii de activitate recunoscute social a unor performante superioare mediei.
Aptitudinea, fie ca este vorba de acceptiunea largita , fie de cea restransa, se
diferentiaza si se individualizeaza in concordanta cu structura obiectiva a sarcinilor
(solicitarilor) si scopurilor care compun o activitate integrala. De aceea, ea reprezinta o
matrice interna care se „muleaza” pe o forma de activitate si care, la randul ei, genereaza o
activitate. Iar cum activitatea solicita personalitatea ca tot – sub raport instrumental,
performantial – si atitudinea, care sta la baza desfasurarii si finalizarii ei, trebuie sa includa
toate acele componente care concura direct sau indirect la obtinerea performantelor specifice.
Schema structurala a unei aptitudini cuprinde urmatoarele verigi:
14 INTELIGENTA
Inteligenta este latura rezolutiv-productiva a personalitatii.
Termenul de inteligenta provine din latinescul intelligere, care inseamna a relationa, a
organiza sau de la termenul de interlegere care presupune stabilirea de relatii intre relatii.
Filosoful francez Descartes definea inteligenta ca fiind „mijlocul de a achizitiona o
stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruri”. Din aceasta definitie putem desprinde
cele doua pozitii actuale ale notiunii de inteligenta:
- ca sistem complex de operatii: stiinta nu este posibila fara punerea in functiune a
unor operatii intelectuale;
- ca aptitudine generala: infinitatea lucrurilor nu poate fi cunoscuta fara a dispune de o
capacitate generala.
16 Modelul factorial
Cand pe unul din talerele balantei se aduna mai multe trasaturi pozitive,
putem vorbi de un „om de caracter”, iar cand precumpanitoare sunt cele
negative, vorbim de un „om fara caracter”. Cind balanta se afla in
echilibru, avem de a face cu un caracter indecis, indefinit, contradictoriu.
22 Relatia dintre temperament si caracter
Unii autori, plecand de la modul lor de definire si mai ales plecand de la tipologiile
caracteriale, care sunt, de fapt, tipologii temperamentale, nu au putut sa le diferentieze si au
recurs la amestecul lor. Confundarea caracterului cu temperamentul si a temperamentului cu
tipul de activitate nervoasa superioara, conduce la imprecizii terminologice si creeaza mari
dificultati in plan practic.
Alti autori au recurs la separarea temperamentului de caracter, argumentul invocat in
favoarea acestui punct de vedere il reprezinta existenta unor manifestari temperamentale care
apar independent de atitudinile caracteriale si uneori chiar in ciuda acestora.
Sunt si alti autori care sustin ideea interactiunii dintre temperament si caracter, dar ei
considera aceasta interactiune de tip antagonist. Intre temperament si caracter ar exista o
lupta, o contradictie permanenta, dezvoltarea caracterului avand loc ca urmare a unei
continue destramari a complexului tipologic, concomitent cu reorganizarea lui in forme
corespunzatoare caracterului. Consecinta unei astfel de viziuni este ca, in lupta dintre
temperament si caracter, s-ar ajunge, in cele din urma, la lichidarea temperamentului, sau, in
cel mai fericit caz, la golirea lui de consistenta.
Nici una dintre aceste viziuni (amestec, separare, interactiune de tip antagonic) nu este
convingatoare si realista. Adevarata solutie a relatiei dintre temperament si caracter o
constitue relevarea interinfluentelor reciproce cu efecte benefice, constructive sau,
dimpotriva, erodante si dezechilibratoare ale personalitatii. Daca avem in vedere influenta
temperamentului asupra caracterului, atunci constatam prezenta urmatoarelor situatii:
- temperamentul coloreaza modul de exprimare, de manifestare in comportament a
trasaturilor caracteriale (generozitatea va fi exteriorizata diferit de catre coleric si
melancolic);
- temperamentul predispune la anumite manifestari caracteriale (colericul, fiind
predispus spre perceptii rapide dar cu unele erori, va predispune si spre o anumita
instabilitate caracteriala);
- temperamentul avantajeaza sau provoaca dificultati in formarea unor trasaturi
caracteriale (echilibrul sanguinicului si flegmaticului are influente benefice in formarea
trasaturilor caracteriale, pe cand neechilibrul-excitativ al colericului afecteaza negativ
formarea trasaturilor de caracter).
Influenta caracterului asupra temperamentului consta in controlarea, reglarea celui din
urma si se concretizeata in urmatoarele situatii:
- caracterul inhiba, retine anumite insusiri temperamentale (mai ales pe acelea care se
asociaza in plan comportamental cu efecte negative);
- mascheaza si compenseaza temporar insusirile temperamentale care odata
manifestate in comportament ar produce efecte dezadaptative;
- valorifica la maximum trasaturile temperamentale care se asociaza in plan
comportamental cu efecte pozitive.
25 TIPURI DE PERSONALITATE
Este recunoscut faptul ca definirea Eului este foarte complexa datorita diversitatii
accentelor controversate cu intentia de a surprinde mai exact locul si rolul Eului in structura
personalitatii.
De-a lungul timpului, Eul a fost definit din mai multe puncte de vedere. Vasile Pavelcu
definea Eul ca fiind “o entitate unica, personaj ascuns privirii din afara, agent al actiunilor
noastre originale si libere”.
Allport spunea: “Eul este ceva de care suntem imediat constienti, regiunea calda,
centrala, strict personala a vietii, un fel de nucleu al fiintei noastre”.
Paul Popescu Neveanu definea astfel Eul: “este constiinta de sine, nucleul sistemului
personalitatii, care cuprinde cunostintele si imaginea de sine, atitudinile constiente sau
inconstiente fata de valori”.
Din multitudinea de definitii date Eului s-au conturat trei modalitati distincte de
definire, si anume:
- prin sublinierea locului si rolului Eului in structura personalitatii;
- prin stabilirea proprietatilor lui;
- prin referiri la componenta si structura lui psihica.
Referindu-ne la primele doua modalitati, majoritatea autorilor releva locul si rolul
central al Eului, de nucleu al personalitatii, unitatea, stabilitatea lui. In ceea ce priveste natura
psihica a Eului, se ridica intrebarea: Eul este simtire sau gandire? Emotie sau reflexie?
Majoritatea autorilor precizeaza ca Eul este de fapt constiinta, dar o constiinta reflexiva,
insotita deci de gandire. In cazul Eului este vorba despre constiinta de sine, dar esential
pentru individ este intentionalitatea sa, orientarea spre realizarea scopurilor.
Dar si autorii care au considerat ca „Eul ramane vesnic simtire subiectiva” considera ca,
in urma procesului de limpezire a Eului de elementele primitive, acesta se transforma intr-o
forma superioara. Iata deci cum gandirea, reflexivitatea, intentionalitatea, procese prin
intermediul carora omul se cunosste pe sine, se gandeste pe sine, apar ca elemente
primordiale ale Eului.
Dar psihologia genetica si cea patologica contrazic aceste puncte de vedere. Prima arata
ca pana se ajunge la Eul reflexiv, constient de sine, se parcurge o serie de faze initiale,
preparatorii, in care factorii de ordin afectiv au o mare importanta. Psihologia patologica
precizeaza ca atunci cand structurile superioare ale personalitatii se altereaza, functionale
raman cele afective.
In momentul de fata, Eul este conceput ca organizator al cunoasterii si ca reglator al
conduitei dispunand insa, atat intr-un caz cat si in altul, de o puternica baza afectiv-
motivationala. Este studiat rolul Eului in procesele de prelucrare a informatiilor, se formeaza
teorii asupra Eului in care locul central il au emotiile si prelucrarea preconstienta a
informatiei, se analizeaza procesele Eului (inteligenta reflexiva, „pierderea” Eului in lumi
imaginate, utilizarea particulara a mecanismelor de aparare) bazate pe implicarea
concomitenta a aspectelor cognitive, afective si motivationale.
Din perspectiva Eului ca „organizator al cunoasterii” se desprind patru caracteristici
esentiale:
- Eul este o structura de cunoastere;
- Continutul acestei structuri variaza de la o persoana la alta;
- Eul este un focar al perspectivei afective;
- Eul dispune de fatete difuze (publice, personale si colective) fiecare contribuind la
perspectiva afectiva a Eului.
Incercand sa gaseasca un raspuns la intrebarea: Care este natura psihica a Eului? Zlate
considera ca psihologia sociala ar putea raspunde cel mai bine prin teoria constructelor
personale a lui Kelly.
27 Eul si constiinta
Daca filosofii au tendinta de a separa conceptul de Eu de cel de constiinta, intre ele
existand un adevarat abis, psihologii, psihiatrii, psihanalistii, dimpotriva, manifesta tendinta
de a le identifica, de a le considera ca fiind sinonime. Nici una dintre aceste pozitii nu este
corecta, realitatea ar fi sa consideram Eul si constiinta ca fiind distincte, totusi
complementare, existand concomitent de-a lungul intregii vieti constiente a individului.
Ey, luand ca punct de plecare fiinta constienta, arata ca inaintea ei exista o subiectivitate
confuza, o simtire, un camp de experienta, in timp ce la un nivel superior de dezvoltare a ei
exista Eul ca o rezultanta structurata si istorica a ei, ca o subiectivitate constienta de la ea
isasi, care integreaza experienta trecuta a individului.
Ey intelege ca Eul, desi are radacini in subiectivitatea confuza, nu se dezvaluie deplin
decat in reflexie. Individul se ridica prin cunoasterea de sine la constiinta de sine. In trecerea
omului de la subiectivitatea difuza la subiectivitatea constienta de sine trebuie sa vedem nu
numai un simplu proces de aparitie a Eului, ci unul de autoformare, autoconstructie a Eului
care evidentiaza traiectoria axiologica a persoanei. Daca la inceput individul se confunda cu
propria sa experienta, pe parcurs, o data cu aparitia Eului, el si-o controleaza si valorizeaza.
28 Stresul si sensibilitatea fiziologica
Cercetarile demonstreaza ca reactiile fiziologice la stres nu sunt aceleasi la toti oamenii:
unii sunt foarte reactivi, in vreme ce altii sunt mai putin reactivi. De exemplu, reactiile
ritmului cardiac sunt exagerate la persoanele inclinate catre stres.
Conform modelului lui Selye, atunci cand o persoana se confrunta cu o situatie
stresanta, corpul se pregateste fie de fuga, fie sa infrunte factorul de stres. Acest fapt este
cunoscut ca „alarma” sau faza I din Sindromul general de adaptare.
In prima faza, este activat axul „hipotalamic-hipofizar-corticosuprarenal”:
hipotalamusul stimuleaza hipofiza sa secrete HACT (hormonul adenocorticotropic), care, la
randul lui, determina glandele suprarenale sa elibereze in sange epinefrina (adrenalina),
norepinefrina si cortizol. Acesti hormoni provoaca efectele caracteristice de transpiratie,
crestere a tensiunii si a ritzmului cardiac – simptome pe care le identificam usor cu
nervozitatea – ce ajuta corpul sa „lupte” sau sa „fuga”.
In a doua faza (impotrivirea) corpul incearca sa se adapteze la factorul de stres care
persista. Scade nivelul excitatiei (dar nu revine la nivelurile normale) si se refac stocurile de
hormoni. Cresterea excitatiei poate sa nu fie perceptibila pentru observatorii externi, insa in
aceasta faza corpul este slabit si persoana respectiva poate fi mai predispusa la aparitia unor
probleme de sanatate, mentale sau fizice.
In cele din urma, daca factorul de stres persista, in a treia faza (epuizarea), resursele
corpului sunt consumate total si este mult mai posibil sa apara probleme de sanatate si chiar
moartea (daca factorul de stres este extrem).
Aprecierea cognitiva a aceluiasi eveniment de catre doua persoane poate fi foarte diferita. De
exemplu, cineva care se teme de avion poate considera ca plecarea in concediu intr-un loc aflat la
multe ore de zbor distanta este foarte stresanta, in vreme ce o persoana careia ii place sa
calatoreasca cu avionul poate considera plecarea in concediu mai putin stresanta.