Caracterisitici ale dezvoltării copiii cu TSA.

O caracteristică importantă în dezvoltarea abilităților sociale o reprezintă percepția

fețelor, mai precis, identificarea și recunoașterea emoțiilor celorlalți și adaptarea discursului în
funcție de feedbackul primit.

Persoanele cu tulburări din spectrul autist nu pot generaliza în mod spontan, fapt ce reiese
și din comportamentul lor comunicativ. (Peeters, 2009). De asemenea, copiii autişti ”decodează”
eronat semnalele sociale şi emoţionale (Secară, 2006, 2007) şi în general, nu utilizează limbajul
pentru a transmite emoţii sau utilizează într-o mică măsură limbajul, fiind lipsit de tonalitate
emoţională (Preda, 2005; 2008; Mureşan, 2004; Griffin, 2002 ). Încă de la o vârstă fragedă,
copiii cu autism învaţă cu foarte mare dificultate cum să se angajeze în interacţiuni obişnuite cu
alţi oameni, caracteristic lor fiind lipsa unei reciprocităţi sociale: „a primi” şi „a da” (Secară,
2006; Gense şi Gense, 2002).

Lorna Wing concluziona cu aproximativ 20 de ani în urmă ”copiii cu triada de tulburări

sociale, tulburări de comunicare și tulburări de imaginație, s-au născut probabil fără capacitatea
de a înțelege și de a produce (…) sunetele specifice speciei sau cu abilități limitate din acest
punct de vedere. Lor le lipsește, de asemenea, abilitatea de a cerceta mediul înconjurător, de a
forma concepte complexe referitoare la acel mediu și de a percepe faptul că ființele umane sunt
parteneri potențiali în procesul de schimburi sociale. Toate acestea având consecințe severe
asupra dezvoltării interacțiunilor sociale reciproce, a înțelegerii și a utilizării comunicării verbale
și nonverbal și a jocului simbolic imitativ” (apud Peeters, 2009).

Melzoff şi Gopnik (1993) prezintă imitaţia timpurie (care la copiii autişti este deficitară),
ca fiind primordială în stabilirea şi dezvoltarea conexiunilor de către copii între mediul ce îi
înconjoară, inclusiv ceilalţi oameni şi propriile lui trăiri interioare (Griffin, 2002).

Aceşti copii, pot trata persoanele ca pe nişte obiecte, prezentând abilităţi limitate în
înţelegerea sentimentelor şi emoţiilor celorlalţi (Gense şi Gense, 2002, Mureşan, 2004; Valente,
2004; Ingsholt, 2002). Un zâmbet, o grimasă, un clipit par a nu avea nici o semnificaţie pentru ei
(Secară, 2006).

Jocul copilului autist este bizar, comparativ cu nivelul de dezvoltare şi capacităţile

cognitive. Astfel, se joacă într-un mod repetitiv, jucăriile nefiind utilizate conform scopului
(Secară, 2006, Gense şi Gense, 2002), prezentând o slabă spontaneitate şi imaginaţie în cadrul
jocului. Aceşti copiii nu iniţiază jocuri de tipul „de-a” (pretend play), jocurile funcţionale
reducându-se la pocnirea, învârtirea, alinierea, trântirea, mirosirea sau lingerea obiectelor (Preda,
2005, 2008; Secară, 2006; Schopler, Lansing, Waters, 1993).

La copiii autişti, se observă încă de foarte devreme, particularităţile contactului vizual.

Acesta este fie absent, fie nesusţinut sau rudimentar (Allott, 2001; Secară, 2006, 2007; Mureşan,
2004; Griffin, 2002; Sigman, Capps, 2000; Stone, 2004). Zâmbetul, surâsul social se manifestă
destul de rar.
Copilul autist nu utilizează gesturi simbolice (gânguritul/lalalizarea în tonul vorbirii, sau
gestul de indicare - pointing) sau comunicative, iar mişcările de anticipare sunt sărace (nu întinde
braţele când doreşte să fie luat în braţe). Oamenii dispun de numeroase gesturi și expresii faciale
chiar și vocalizări înnăscute, reușind astfel să-și exprime timpuriu emoțiile, fiind un mijloc
important de coordonare socială.
Copiii normali își dezvoltă foarte devreme intuiția socială, iar pe măsură ce cresc, ei
încep să-și dezvolte din ce în ce mai mult interesul pentru viața socială din jurul lor. Ei înțeleg
din ce în ce mai multe lucruri, iar jocul lor simbolic demonstrează acest lucru: ei se prefac că le
dau de mâncare păpușilor, le pun la culcare, le așază pe scaun ș.a. La copiii cu autism, lucrurile
stau altfel în ceea ce privește dezvoltarea imaginației (adăugarea de semnificații celor percepute)
și a comportamentului social. Între joaca ”de-a ceva” și activitățile de percepție, ei le prefer pe
cele din urmă, de exemplu, faptul de a așeza obiectele unele peste altele sau unele în spatele
celorlalte.
Copilul autist este incapabil să înţeleagă indicaţii sau întrebări simple, comenzi sau cereri
verbale (Preis, 2006 cit. Prizant, 1988; Volkmar, Cohen, & Paul,1986; Watson, Lord, Schaffer,
& Schopler, 1989; Wing & Gould, 1979; Pawletco, 2002) cu atât mai mult formele superioare
ale limbajului: limbajul figurat, umorul verbal, ironia, metaforele altora (de exemplu o expresie
sarcastică: „ei, grozav!” va fi interpretată ad literam.) (Sigman, Capps, 2000; Secară, 2006, 2007;
Sigman, Dijamco, Gratier, Rozga, 2004).
Dificultățile în interpretarea percepțiilor sunt un aspect esențial pentru înțelegerea acelui
stil cognitiv diferit, de care trebuie să ținem seama în lucrul cu persoanele cu TSA.
Tulburarea din spectrul autismului, conform DSM V, se caracterizează prin deficite
persistente privind comunicarea și interacțiunea socială în diverse contexte, inclusiv deficite
privind reciprocitatea socială, comportamentele comunicative nonverbal folosite pentru
interacțiunea socială și abilitățile pentru dezvoltarea, menținerea și întelegerea relațiilor, de
asemenea se caracterizează și prin existența unor modele restrictive, repetitive de comportament,
interese sau activități.
Stilul cognitiv și rigid al persoanelor cu TSA și dificultățile lor de a adăuga semnificații
percepțiilor se regăsesc în caracteristicile principale ale autismului: tulburări ale devoltării în
domeniul comunicării, al interacțiunilor sociale și al imaginației.
În reglarea interacţiunilor sociale, lipsesc gesturile, mimica, expresia facială, limbajul
corpului, gesturile emoţionale (de exemplu, expresia mirării), gesturile referenţiale, toate acestea
fiind în neconcordanţă cu ceea ce vorbeşte (Kristoff, Fuentes, 1991; Mureşan, 2004; Secară,
2006, 2007; Pawletko şi Rocissano, 2000; Mirenda, 2001), iar în unele cazuri pot dezvolta chiar
agresivitate şi mânie la auzirea anumitor cuvinte.
Tulburarea din spectrul autismului, conform DSM V, se caracterizează prin ”deficite
persistente privind comunicarea și interacțiunea socială în diverse contexte, inclusiv deficite
privind reciprocitatea socială, comportamentele comunicative nonverbal folosite pentru
interacțiunea socială și abilitățile pentru dezvoltarea, menținerea și întelegerea relațiilor, de
asemenea se caracterizează și prin existența unor modele restrictive, repetitive de comportament,
interese sau activități.”
Sprijinirea interacțiunii sociale reprezintă o componentă importantă în planul educațional
al elevului, având în vedere că dezvoltarea interacțiunii și a competențelor sociale este esențială
pentru evoluția sa generală.
Dorința de a interacționa cu ceilalți este adesea prezentă în cazul persoanelor cu autism,
dar procesele care facilitează apariția acesteia pot fi copleșitoare pentru persoanele cu TSA, din
punctual de vedere al încadrării în timp/sincronizare temporală și de atenție, de integrare
senzorială și de comunicare, deoarece, uneori simpla prezență a celorlați și imprevizibilitatea
acestora pot tulbura copiii cu TSA.
Prietenia și capacitatea copiilor de a crea și menține prietenii de la egal la egal cu copiii
de aceeași vârstă este o componentă esențială în dezvoltarea globală a unui copil. În cazul celor
cu TSA se poate observa că manifestă dificultăți în a-i asculta pe ceilalți, în a împărți lucrurile
personale, în a-și aștepta rândul în cadrul activității sau conversației..
 Imaturitatea interacțiunilor sociale conduce la percepția deficitară a indicilor sociali, la
dificultăți în reglarea emoțiilor și a comportamentelor, în înțelegerea limitată a riscurilor sociale,
în judecăți sociale imature. Pe tot parcursul vieții avem nevoie de abilitățile sociale, pentru: a
comunica, a ne cunoaște; a asculta, a exercita influențe asupra altor persoane, a colabora și a
coopera cu ceilalți, a lucra în echipă, a menține relații. Nicola, 2003)