1 Definirea si ramurile Psihopedagogiei speciale Psihopedagogia speciala sau defectologia este o stiinta ce se ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularitatilor

psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile corectiv-recuperative, pentru valorificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii acestora, n vederea integrarii socioprofesionale ct mai adecvata. (E. Verza, 1995) Defectologia (lat. defectus = lipsa, defect, deficienta si grec. logos = stiinta, teorie) Psihopedagogia speciala este o stiinta de sinteza, care utilizeaza informatiile complexe furnizate de medicina (pediatrie, neurologie infantila, oftalmologie, otolaringologie, audiologie, ortopedie, igiena, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie,sociologie, stiinte juridice, n studierea dinamica a personalitatii tuturor formelor de handicap prin deficienta si inadaptare. (C-tin Paunescu, I. Musu, 1997) Simplificnd la maxim definitia psihopedagogiei speciale si plecnd de la etimologia sintagmei psiho-pedagogie speciala dar si a caracterului aplicativ, rezulta ca: Psihopedagogia speciala este stiinta cunoasterii dezvoltarii psihice (psihologie speciala) pentru a se realiza educatia terapeutica (pedagogie speciala) adaptata prezentei si manifestarii unei forme de dizabilitate. Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor si a formelor de manifestare a anomaliilor prezente n dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), Domeniul (ramurile) Psihopedagogiei speciale: psihopedagogia deficientilor de intelect; psihopedagogia deficientilor de auz; psihopedagogia deficientilor de vaz; psihopedagogia deficientilor fizic si psihoneuromotori; logopedia; psihopedagogia persoanelor cu tulburari psihice; psihopedagogia persoanelor cu tulburari socio-afective si de comportament; psihopedagogia elevilor cu tulburari de nvatare (datorate sau nu deficientelor); psihopedagogia diversitatilor etnice, culturale si lingvistice; psihopedagogia celor cu abilitati, talente si a creativilor (supradotati). 2 Definirea si stabilirea relatiilor dintre deficient, incapacitate si handicap. 1. deficienta: pierderea sau alterarea unei structuri sau functii (leziune anatomic, tulburare psihologic rezultnd n urma unei maladii, accident n evolutia normal, dar si a unor carente psihoafective(pierderea parintilor sau neglijenta pedagogic).Deficiente frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale ,etc.

2. incapacitatea: reducerea partial sau total a posibilitatii de a realiza o activitate (motric sau cognitiv) sau un comportament. Exemple: incapacitate de comunicare, de igien personal, de locomotie, etc. Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, si nu de o manier univoc, de deficient. Att deficientele, ct si incapacitatile, pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive; 3. handicap: dezavantaj social, rezultat n urma unei deficiente sau incapacitati care limiteaza sau mpiedic ndeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de mediu. Categorii posibile: handicapuri de independent fizic, orientare, autonomie economic, integrarea social, etc. 3 Alte concepte si sintagme utilizate n psihopedagogia special (cf. CIF, 2004, HG 1251/2005); CIF* Clasificarea Internationala a functionarii, dizabilita!ii si sanata!ii, OMS, Geneva, 2004) n literatura de specialitate exista termeni specifici pentru persoanele care se abat de la normalitate, (ca semnifica!ie generala) privind ntreaga dezvoltarea psihofizica a persoanei, unele aspecte ramnnd n urma (fizic, senzorial, mintal); normal adaptare echilibrata la mediu si raportare la grup de aceeasi vrsta si mediu cultural anormal abateri peste standard, insuficien!e retard n dezvoltare, abateri comportamentale, afectiuni fizice; Principalele concepte si sintagme uitate n acest domeniu asa cum reies din ultimul cadru normativ (H.G. 1251 / 2005 anexa 1): Deficienta - absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei functii (anatomice, fiziologice sau psihice) a individului, rezultnd n urma unei maladii,accident care i mpiedica participarea normala la activitate n societate. Incapacitate - limitari func!ionale cauzate de disfunctionalitati (deficiente) fizice, intelectuale sau senzoriale. Handicap - dezavantaj social rezultat n urma unei deficiente sau incapacitati si care limiteaza ori mpiedica ndeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de societate. Dizabilitate - rezultatul sau efectul unor rela!ii complexe dintre starea de sanatate a individului, factorii personali si factorii externi care reprezinta circumstantele de viata ale acestui individ. Afectare - o pierdere sau o anormalitate a structurii corpului ori a unei functii fiziologice (inclusiv functiile mintale). Functionare - termen generic pentru functiile organismului,structurile corpului, activitati si participare. Ele denota aspectele pozitive ale interactiunii dintre individ Activitate - executarea unei sarcini sau actiuni de catre un individ. Ea reprezinta functionarea la nivel individual

Participare - implicarea unei persoane ntr-o situatie de viata. Ea reprezinta functionarea la nivelul societatii Cerinte educative speciale (CES) - necesitati educationale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educa!iei adaptate particularita!ilor individuale si celor caracteristice unei anumite deficien!e sau tulburari/dificulta!i de nva!are, precum si o asisten!a complexa (medicala,sociala, educa!ionala etc.). Educatie speciala - forma adaptata de pregatire scolara si asisten!a complexa (medicala, educa!ionala, sociala, culturala) destinata persoanelor care nu reusesc sa atinga temporar sau pe toata durata scolarizarii nivelurile instructiv-educative corespunzatoare vrstei, cerute de nva!amntul obisnuit. Integrare scolara - proces de adaptare a copilului la cerin!ele scolii pe care o urmeaza, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului scolar (clasa) si de desfasurare cu succes a presta!iilor scolare. Adaptare curriculara - corelarea con!inuturilor componentelor curriculumului na!ional cu posibilita!ile elevului cu cerin!e educative speciale, din perspectiva finalita!ilor procesului de adaptare si de integrare scolara si sociala a acestuia. Incluziune - procesul de pregatire a unita!ilor de nva!amnt pentru a cuprinde n procesul de educa!ie to!i membrii comunita!ii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificulta!ile acestora. Educatie incluziva - proces permanent de mbunata!ire a institu!iei scolare, avnd ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sus!ine participarea la procesul de nva!amnt a tuturor persoanelor din cadrul unei comunita!i. Scoala incluziva - unitate de nva!amnt n care se asigura o educa!ie pentru to!i copiii si reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Centru scolar pentru educa$ie incluziva - institu!ie scolara care, pe lnga organizarea, desfasurarea procesului de predare-nva!are-evaluare si construieste si alte direc!ii de dezvoltare institu!ionala: formare / informare n domeniul educa!iei speciale, documentare/cercetare/experimentare, precum si servicii educa!ionale pentru/n comunitate. Centru de educa!ie, centru de zi, centru de pedagogie curativa etc. La acestea trebuie sa adaugam si defini!ia educa!iei. Educatia este o activitate continua care urmareste dezvoltarea constienta si performanta a poten!ialului individual n func!ie de cerin!ele mediului social normat.Asa cum se observa, se doreste ca termenii de: invalid,irecuperabil, needucabil, inapt / incapabil de munca sa nu mai fie folosi!i n caracterizarea persoanelor cu dizabilita!i, deoarece ei nu reprezinta realitatea si anuleaza sansele de dezvoltare a personalita!ii persoanelor etichetate astfel.

4 Deficienta intelectual: definitie, etiologie,clasificare. Definitia deficientei de intelect

Deficien!a de intelect reprezinta o insuficien!a globala ce vizeaza ntreaga personalitate, structura, organizare, dezvoltare intelectuala, afectiva, psihomotrica, comportamentaladaptativa, de natura ereditara sau cstigata n urma unei leziuni organice sau func!ionale a sistemului nervos central, care se manifesta din primii ani de via!a, n grade diferite de gravitate n raport cu nivelul mediu al popula!iei, cu urmari directe n ceea ce priveste adaptarea socioprofesionala,gradul de competen!a si autonomie personala si sociala. Etiologia deficientei de intelect Teoria etiologica explica natura deficien!ei mintale prin multitudinea de factori care o determina. n toate formele de handicap, ca si cel mintal, stabilirea cauzelor se constituie ca un demers dificil, ca urmare, pe de o parte, a dificultailor rezultate din faptul ca una sau mai multe cauze pot provoca handicapul respectiv. Dupa E. Verza (1995), cele mai frecvente cauze ar fi: - leziuni si disfunc!ionalita!i ale sistemului nervos central care determina forme de handicap denumite,ca fiind exogen, patologic, dizarmonic, etc. - factori ereditari; - vrsta prea frageda sau prea naintata a parin!ilor; - tulburarile degenerative si metabolice ; - bolile infec!ioase aparute n ontogeneza; - traumele fizice de la nivelul craniului; - intoxica!iile alcoolice sau cu diferite substan!e chimice ; - factori stresan!i si oboseala exagerata a gravidei; - factori socio-economici, prin neasigurarea alimenta!iei suficiente; - privarea afectiva a copilului la vrstele mici, Matty Chiva si Yvette Rutschneanu (1979), n clasificarea factorilor etiologici diferen!iaza: I. Factori genetici, ereditari, endogeni, sau constitu$ionali a) nespecifici b) specifici - datorita unor abera!ii cromozomiale - datorita unor deficien!e specifice genelor II. Factori extrinseci, exogeni, dobndi$i sau apar$innd mediului a) prenatali b) perinatali c) postnatali d) psihoafectivi Clasificarea deficien%ei de intelect

O problema dificila o constituie clasificarea deficien!ei mintale !innd seama de marea varietate a formelor si tipurilor clinice, de paleta larga a etiologiei si de simptomatologia extrem de bogata. Clasificari psihometrice: Dupa A. Binet si Th. Simon, 1908: Deficien!i mintal: # Idio!i: CI: 0 20/25 # Imbecili: CI: 20/25 50 # Debili: CI: 50 70 Subnormali: # Liminari CI: 70 90 Normali: CI: peste 90 Dupa Gh. Radu, 1999: " deficien!a mintala profunda CI < 29 " deficien!a mintala severa 30 < CI < 49 " deficien!a mintala moderata 50 < CI < 64 " deficien!a mintala usoara 65 < CI < 74 Dupa I. Dru!u, 1995: " deficien!a mintala profunda CI 0 20/25 " deficien!a mintala severa CI 20/25 35 " deficien!a mintala moderata CI 35 50/55 " deficien!a mintala usoara CI 50/55 70/75 " intelectul de limita CI 70 85 Trebuie sa remarcam ca printre elevii cu deficien!a usoara, moderata si severa din scolile speciale mai ntlnim si liminari, dar si pseudo-deficien!i mintal. 5.DESCRIEREA PRINCIPALELOR CARACTERISTICI ALE DEFICIENTILOR DE INTELECT(Sindromul Strauss, cu adaugirile lui P.A Doll,descrierea simptomatologica a lui M.S Pevzner,A.Rey,S.I.Rubinstein) Poate cea mai cunoscuta descriere, ,este cea care ncearca sa prezinte o imagine globala asupra debilitatii mintale, prin referire la trei laturi fundamentale ale structurii personalitatii: latura perceptiva, conceptuala si comportamentala. Fenomenul pe care ni-l prezinta aceasta descriere - fenomen relativ complex, cunoscut n literatura sub numele de sindromul lui Strauss - este caracteristic numai pentru cazurile de debilitate mintala exogena. Principalele sale trasaturi sunt urmatoarele: tendinta generala spre perseverare; dificultati n perceperea figura - fond; fixarea pe elemente neesentiale, uneori absurde, ntr-o activitate de comparare; accentuata incapacitate de autocontrol;

instabilitatea comportamentelor, pe fondul unei labilitati a dispozitiei, conduite anxioase si agresive. Ulterior, E.A. Doll completeaza acest tablou, evidentiind si alte insuficiente ale debilului mintal: ! n domeniul perceptiei vizuale si auditive; ! n domeniul simtului ritmului, al lateralizarii si al limbajului; ! n domeniul nvatarii si al adaptarii la situatii noi; ! sub-normalitate a competentei sociale, ca o consecinta a tuturor insuficientelor enumerate. Alti autori cunoscuti, printre care M.S. Pevzner (1959), A. Rey (1963), S.l. Rubinstein (1970) s.a., recurg la descrierea principalelor caracteristici ale celor trei niveluri traditionale de gravitate ale starilor de handicap mintal. Idiotia reprezinta o stare accentuata de nedezvoltare mintala si a ntregii personalitati, de dereglare a dezvoltarii psihice si fizice,nsotita de tulburari endocrine, de malformatii n structura scheletului si a craniului. Motricitatea idiotilor este deficitara, multi prezentnd tulburari ale mersului si stereotipii motrice, Nu nteleg ambianta n care se gasesc si nu reactioneaza adecvat conditiilor concrete care-i nconjura . Imbecilitatea reprezinta o stare de dereglare a dezvoltarii fizice si psihice. Imbecilii si nsusesc unele elemente ale vorbirii, dar bagajul lor de cuvinte este limitat, iar pronuntia -alterata. -Manifesta o accentuata nedezvoltare a capacitatilor cognitive -Comportamentul lor este pueril, inadaptat, chiar si cerintelor simple ale activitatii scolare, n conditiile unei asistente si educatii speciale permanente,ei reusesc, totusi, sa-si formeze deprinderi elementare de autoservire, de comportament si de munca simpla. Debilitatea mintala reprezinta, la rndul sau, o stare de insuficienta dezvoltare mintala si fizica, mai putin accentuata nsa dect n cazurile de imbecilitate. -Debilii mintal si nsusesc vorbirea, iar tulburarile lor motrice pot fi corectate ntr-o asemenea masura care sa le permita pregatirea pentru o activitate practica simpla -Comportamentul lor poate fi mai usor educat, ei reusind sa se orienteze, mul!umitor, n situatii simple, sa se supuna regulilor de conduita n scoala speciala, sa execute diferite sarcini elementare n activitatea instructiv-educativa.

6.SPECIFICUL DEZVOLTARII SUBSISTEMULUI COGNITIV LA DEFICIENTII DE INTELECT Perceptia debililor mintal este lipsita de precizie, nediferentiata,lacunara si cu frecvente tulburari.

Sensibilitatea este reflectata prin pragurile absolute si pragurile diferentiale. La debilul mintal pragurile sunt ridicate, ceea ce nseamna ca au o sensibilitate scazuta. Debilul mintal confunda lucrurile asemanatoare, confunda sivad mai putine nuante de culori. Debilul mintal se caracterizeaza printr-o incapacitate de previziune, de creativitate, de lipsa de initiativa si de originalitate pozitiva. Debilul mintal se caracterizeaza printr-o atentie lipsita de tenacitate, n genere instabila, instabilitatea afectndu-i ntreaga stare de vigilenta. La debilul mintal cele mai afectate caracteristici ale atentiei sunt selectivitatea si concentrarea. Memoria debilului mintal se caracterizeaza prin capacitate de retinere relativ buna, bazata nsa pe o memorizare mecanica. O alta particularitate a memoriei la deficientii mintal este slaba fidelitate, lipsa de precizie n procesul de evocare, omiterea detaliilor. Caracteristicile marcante ale gndirii debilului mintal sunt: - gndire concreta, situativa, bazata pe clisee verbale, pe limitarea mecanica a actiunilor si limbajului celor din jur; - lacune majore n achizitia conceptelor abstracte si o slaba capacitate de discernamnt; - dezordini intelectuale (J. de Ajuriaguerra); - incapabili sa ajunga la conexiuni (sau le percep gresit); - incapabil sa sintetizeze si sa structureze formele si structurile partiale n ansambluri; - rationamente incomplete, plecnd de la date partiale,subiective, fara semnificatie. S.I. Rubinstein aranalizeaza trei caracteristici de baza ale gndirii debilului mintal: 1) concretismul gndirii 2) lipsa de coerenta a gndirii 3) caracterul necritic al rationamentului Debilul mintal se raporteaza insuficient la realitatea pe care o reflecta si se raporteaza insuficient chiar si la propria persoana. De aceea, si imaginea de sine ne va apare la debilul mintal incoerenta, neconcordanta cu realitatea, necritica. 7.SPECIFICUL DEZVOLTARII SUBSISTEMULUI COMUNICATIONAL LA DEFICIENTII DE INTELECT Aparitia si dezvoltarea, cu ntrziere, a limbajului, precum si dificultatile mai mult sau mai putin accentuate n procesul comunicarii verbale, reprezinta fenomene caracteristice pentru marea majoritate a deficientilor mintal. A. Binet si Th. Simon : idiotul (deficientul mintal profund) nu poate comunica prin limbaj verbal, n timp ce imbecilul (deficientul sever) comunica la nivel elementar prin vorbire orala, dar este incapabil sa comunice prin limbaj scris. B. Inhelder : considera ca, idiotulnu poate comunica cu cei din jurul sau prin limbaj oral, pe cndimbecilul reuseste comunicarea orala elementara, nu nsa si comunicarea prin scris.

La rndul sau, J.B. Carrol invocnd rezultatele unor investigatii n care au fost cuprinsi copii cu debilitate mintala, autorul mentioneaza aparitia la acestia a gnguritului abia n jurul vrstei de 20 de luni (fata de numai 4 luni,n mod obisnuit), a primelor cuvinte n jurul vrstei de 34 de luni (fata de 12 luni la copilul normal), iar folosirea primelor propozitii legate, n jurul vrstei de 89 de luni, deci la 7 ani si jumatate (fata de numai 20 de luni n mod obisnuit). De asemenea, aceste ntrzieri vor fi nsotite si de altele, cum sunt ntrzierile n dezvoltarea psihomotorie, n dezvoltarea capacitatii de orientare. La deficientul mintal fazele procesului de nvatare a limbii debuteaza cu 2-5 ani mai trziu dect la normal. Deficientul de intelect prezinta mari dificultati n reprezentarea realitatii prin simboluri si semnificatii, deci, n geneza simbolurilor si semnificatiilor, n ntelegerea acestora si n operarea cu acestea. n plus deficientul mintal prezinta multiple tulburari de limbaj:dislalii polimorfe, dizartrie, dislexo disgrafie, retard de limbaj s.a. 8.SPECIFICUL DEZVOLTARII SUBSITEMULUI MOTIVATIONAL-AFECTIV LA DEFICIENTII DE INTELECT R. Zigler formuleaza o asa numita ipoteza motivationala prin care ncearca sa argumenteze diferentele existente ntre motivatia deficientilor mintal si a normalilor de aceeasi vrsta cronologica.Tinnd seama ca la atingerea unei performante ntr-un domeniu sau altul sunt implicati factori cognitivi, afectivi si motivationali, se pune ntrebarea de ce debilii mintal si normalii, avnd acelasi nivel mintal, nu ating acelasi nivel de performanta. Zigler a ajuns la concluzia ca deficientii adopta ca rezultat al trairii unor esecuri repetate n rezolvarea problemelor un anumit stil cognitiv, directionat spre exterior, concentrndu-se asupra indicilor externi oferiti fie de stimulii problemei, fie de alte persoane,creznd ca un astfel de stil le poate asigura un ghid n actiuni. n literatura de specialitate se ntlneste termenul de arieratie afectiva, conceputa fie ca o fixatie la un stadiu anterior de evolutie,fie ca o regresie sub influenta factorilor patogeni. Tabloul simptomatologic al comportamentului afectiv la deficientul mintal se poate sintetiza n cteva trasaturi esentiale: a) Imaturitate afectiva: fixarea exagerata pe figurile parentale, nevoia de protectie, lipsa de autonomie, egoism, sugestibilitate,tendinte agresive, rigide, minciuna, hotie, delincventa. b) Organizarea ntrziata a formelor de comportament afectiv, ca urmare a faptului ca afectivitatea este intricata structurilor personalitatii, este n functie de evolutia acesteia. c) Intensitatea exagerata a cauzelor afective primare: agitatie motorie, tipete, automutilare, mnie, furie, teama, mai ales n formele grave ale deficientei mintale.

d) Infantilism afectiv: persistenta unui comportament care marcheaza o oprire n procesul de dezvoltare normala catre o autonomie afectiva: timiditate, stngacie, capricii alimentare, fuga de responsabilitate. e) Insuficienta controlului emotional: aceste tulburari de control risca sa fie un mare handicap asupra planului de organizare; se manifesta sub forma impulsurilor heteroagresive sau dezordini cu reactii de prestanta. f) Inversiunea afectiva: reactii paradoxale ca ura fata de parinti g) Carenta relational-afectiva: sugestibilitate, sentiment de devalorizare, absenta sentimentului de identitate, deficiente relationale, insatisfactie afectiva. La nivelul debilitatii mintale, afectivitatea se caracterizeaza prin mare labilitate, irascibilitate, explozii afective, lipsa de control cortical. n starile conflictuale reactioneaza diferit, fie prin opozitie exprimata prin descarcari afective violente, fie prin demisie sau dezinteres, fie prin inhibitie, negativism, ncapatnare. Nivelul de aspiratie al debilului mintal n directia activitatii intelectuale este din ce n ce mai cobort Subiectul 9. Particularitile dinamicii dezvoltrii corticale i psihice la deficienii de intelect: a. Ineria oligofrenic b. vscozitatea genetic c. Caracterul limitat al proximei dezvoltri d. Heterocronia patologic; a. Inertia oligofrenica O manifestare a lipsei de dinamism, dar raportata la reactiile psihice ale debilului mintal n momentul dat al dezvoltarii, o constituie rigiditatea reactiilor ca o consecin!a directa a dereglarii raporturilor de echilibru, forta, mobilitate dintre cele doua procese nervoase fundamentale: excitatia si inhibitia. Fenomenul acesta a fost numit de A. R. Luria, M.S. Pevzner si V.I. Lubovski inertie oligofrenica sau patologica. Aceasta are consecinte negative mai ales n adaptarea la conditii ambientale noi. inertia oligofrenica este un fenomen patologic, ce se caracterizeaza printr-o puternica rigiditate a reactiilor psihice cu consecinte grave pentru procesul de adaptare la conditiile variate ale mediului nconjurator. Manifestarea inertiei la debilul mintal nu se limiteaza nsa numai la att. Ca fenomen mai larg de dereglare a proceselor nervoase fundamentale, opus mobilitatii normale a acestora, inertia patologica se manifesta frecvent si prin reac!ii precipitate, insuficient supuse controlului constient, care-si gasesc explicatia In procesul de stagnare peste limitele normale a unor focare de excitatie n scoarta cerebrala.

 Copilul normal se caracterizeaza, din punct de vedere al activitatii nervoase superioare, prin forta, mobilitate si echilibru al excitatiei si inhibitiei. V.I. Lubovski se refera la urmatoarele aspecte:- inertia patologica la deficientul mintal se manifesta printr-o accentuata instabilitate a noilor legaturi temporare ngustate permanent de legaturile mai vechi, inerte. b.vascozitatea genetica Termenul de vscozitate genetica a fost introdus n limbajul de specialitate de B. Inhelder. Vscozitatea genetica reprezinta acea deosebire calitativa dintre dinamica dezvoltarii intelectuale a copilului debil mintal si cea a copilului normal. Barbel Inhelder: studiaza procesul dezvoltarii la debilul mintal si arata ca n timp ce la copilul normal dezvoltarea se caracterizeaza prin fluenta, dinamism sustinut n procesul de maturizare intelectuala, la debilul mintal dezvoltarea este anevoioasa si neterminata. demonstreaza ca debilul regreseaza adesea de pe pozitia stadiului atins la un moment dat, alunecnd catre reactii specifice stadiilor anterioare, acest fenomen nu poate fi considerat o eschivare intentionata ci mai degraba este vorba despre un reflex de aparare al acestor copii n fata solicitarilor. att copilul normal, ct si cel debil mintal parcurg n general cam acelasi traseu al dezvoltarii intelectuale - pornind de la stadiul inteligentei senzorio-motorii, ei se ndreapta, n ritmuri diferite nsa, spre stadiile inteligentei operatorii. procesul de conservare sau invarianta a notiunilor, care la copilul normal se contureaza n jurul vrstei de 10-11 ani, la debilul mintal prezinta accentuate ntrzieri, adesea ramnnd neterminat(cele mai putin conturate vor ramne notiunile bazate pe reprezentari spatiale: lungimi, suprafete, volume) c.Caracterul limitat al zonei proximei dezvoltari n conditiile unei activitati de grup sau cu ajutorul adultului, orice copil este capabil sa rezolve o serie de sarcini, inclusiv sarcini cognitive pe care la momentul respectiv nu le poate rezolva independent. L.S.Vgotski considera ca deficientul mintal se caracterizeaza printr-o limitare, o zona a proximei dezvoltari restrnsa, cu att mai restrnsa cu ct deficitul intelectual este mai grav. Deficientul mintal se caracterizeaza n acelasi timp att prin capacitatea limitata de a se desprinde de etapele anterioare ale dezvoltarii si de reactiile proprii acestor etape, ct si prin incapacitatea sa de a face pasi fermi, n ritm sustinut, spre zona proximei dezvoltari. Att Inhelder ct si Vgotski s-au referit la unul si acelasi fenomen, adica dezvoltarea ncetinita si neterminata a handicapatului mintal. Numai ca, n timp ce B.

Inhelder a abordat fenomenul privind n directia etapelor deja parcurse n procesul dezvoltarii, Vgotski a facut acelasi lucru privind nsa spre etapele viitoare ale dezvoltarii. d. Heterocronia patologica a dezvoltarii Evidentierea ntrzierii globale la copiii handicapati mintal se realizeaza de obicei cu ajutorul unor instrumente obisnuite de psihodiagnoza, ndeosebi al unor teste de inteligenta generala comparndu-se rezultatele obtinute de acesti copii cu performantele medii ale copiilor normali de aceeasi vrsta cronologica Rn Zzzo si colaboratorii sai explica fenomenul heterocroniei patologice. Acest fenomen explica mecanismele dizarmoniei dezvoltarii deficientului mintal. Debilul mintal comparat cu copilul normal evolueaza ntr-un ritm diferit, n diferite sectoare ale dezvoltarii psihologice: heterocronie fundamentala. Este vorba de un ritm diferit ntre cresterea fizica si cresterea mintala, ntre dezvoltarea somatica si dezvoltarea cerebrala. raportul vrsta mintala / vrsta cronologica devine raport direct ntre ritmul dezvoltarii unui individ si cel al grupei de vrsta corespunzatoare. Subiectul 10 .Deficiena de vedere: definiie, etiologie, clasificare;

Psihopedagogia deficientilor vizuali, ca disciplina stiintifica, studiaza problemele cunoasterii psihologice si ndrumarii din punct de vedere educativ a nevazatorilor si slabvazatorilor, precum si procesul de recuperare sociala a acestora. Etiologia deficientelor de vedere: cunoasterea cauzelor deficientelor de vedere este importanta pentru personalul care lucreaza cu acesti copii n scoli pentru a armoniza interventia psihopedagogica cu specificul fiecarui copil, cu dificultatile pe care le ntmpina, cu potentialul pozitiv si mecanismele compensatorii ale fiecaruia. decelarea cauzelor sprijina n evitarea, prevenirea factorilor care pot conduce la pierderi ale vederii, ca si n combaterea prin activitati educativ recuperatorii a actiunii nocive a unor asemenea factori. Analiza factorilor cauzali care determina afectiunile analizatorului vizual n ordinea temporala a posibilitatii de actiune : ereditari genetici, prenatali, perinatali, postnatali. Factori extraindividuali de natura ecologica, sociala, economica, educationala. Clasificarea deficientelor de vedere

Clasificare n functie de acuitatea vizuala: # ambliopie usoara (acuitate vizuala : 0,5 (1/2) 0,2- 1/5) # ambliopie medie (acuitate vizuala : 0,2 (1/5) 0,1(1/10) # ambliopie forte (grava) : (acuitate vizuala- sub 0,1 (1/10) # cecitate relativa (practica) 0-0,005 (1/200) percepe miscarile mainii si lumina # cecitate absoluta nu percepe deloc lumina. Clasificarea n functie de modificarea indicilor functionali ai vederii: Principalii indici functionali ai vederii sunt: acuitatea vizuala, cmpul vizual, sensibilitatea luminoasa si de contrast, sensibilitatea cromatica, simtul profunzimii, localizarea vizuala, capacitatea de disociere si rapiditatea actului perceptiv. 1. afectiuni care determina scaderea acuitatii vizuale, 2. afectiuni care determina scaderea cmpului vizual, de exemplu :-aparitia unor scotoame portiuni n care functia vizuala nu este activa de pilda pata oarba, care corespunde papilei nervului optic, 3. afectiuni care determina alterarea cmpului vizual, 4. afectiuni care determina tulburari ale vederii binoculare (de ex.strabismul) 5. afectiuni care determina tulburari de adaptare la ntuneric si lumina, 6. tulburari ale sensibilitatii cromatice (de ex. Discromatopsiilelipsa senzatiei de verde sau rosu; - daltonismul cecitate pentru rosu; - acromatopsiile cnd nu poate distinge nici o culoare). Ambliopia (greaca = amblys- slab si ops - vedere)- reprezinta o diminuare a vederii cauzata de unele leziuni ale mediilor transparente ale globilor oculari, este o deficienta vizuala partiala.

Subiectul 11 Dezvoltarea psiho - fizic la deficienii de vedere

n cazul deficientei vizuale, ca si a altor tipuri de deficienta, se manifesta anumite tipuri de mecanisme compensatorii, menite sa suplineasca, ntr-un fel sau altul, capacitatea functionala pierduta sau diminuata. O mare importanta o au, la deficientii vizuali, modalitatile senzoriale care suplinesc vederea sau trasaturile de caracter care sustin realizarea unei autonomii personale. Nevazatorul poate obtine pe cale tactil- kinestezica sau auditiva o mare bogatie de informatii pe care cei cu vedere normala le obtin numai pe cale vizuala. Relatiile organismului cu mediul nconjurator trebuie refacute n conditiile n care o functie senzoriala esentiala este total sau partial lezata. Se stabilesc noi corelatii ntre analizatorii intacti, ale caror informatii sunt confirmate de practica. n lipsa surselor vizuale, importanta lor creste. Ei devin capabili de diferentieri din ce n ce mai fine n limitele sensibilitatii lor. Consecintele negative pot aparea pe planul dezvoltarii fizice, intelectuale, psihomotorii si afectiv atitudinale, solicitnd forme specifice de compensare. Procesele psihice pot sprijini dar pot si contracara bunul mers al compensatiei. Trasaturile tipologice si particularitatile individuale: fire activa sau pasiva, tip extravert sau introvert, instalare rapida sau lenta a reflexelor etc, si au, si ele, un rol conditionat n procesul compensatiei. Mersul nevazatorilor este descris ca fiind rigid, nesigur, ezitant, uneori cu capul nainte, ridicnd mult piciorul, aseznd apoi talpa cu grija (mers de barza), cercetnd solul cu vrful pantofului, prelungind sprijinul bilateral pe sol nainte de a face urmatorul pas. Bratele nu se misca simetric n timpul mersului , ci atrna n jos. Se pare ca nevazatorul capata mai greu constiinta propriului corp si reprezentarea acestuia, adica ceea ce numim de obicei schema corporala. El nu se vede n oglinda, nu vede diferitele parti ale corpului sau si raporturile acestuia cu obiectele nconjuratoare. Aceasta este o dificultate n construirea identitatii sale corporale. Ramnerea n urma n dezvoltarea fizica este nsotita adesea de atitudini posturale deficiente : capul si gatul aplecate nainte sau nclinate lateral, umerii cazuti; care cu timpul devin deprinderi. 12.Deficienta de auz: definitie, etiologie, clasificare (forme, tipuri); Definitii -surdopsihopedagogia studiaz particularitile dezvoltrii psiho-fizice ale copiilor cu disfuncie auditiv i mijloacele adecvate compensatorii, instructiv-educative i recuperatorii n vederea formrii personalitii i ncadrrii lor depline n climatul socioprofesional. -pentru a denumi persoanele cu tulburri de auz se utilizeaz mai multe notiuni.De exemplu: surdo-mut, surdo-vorbitor, surd, deficient de auz, disfuncional auditiv, hipoacuzic, handicapat de auz, asurzit. - surdomut ( se referea la persoanele care i-au pierdut auzul nainte de nsuirea limbajului verbal (pn la vrsta de 2-3 ani). -surdo-vorbitor se refer la deficientul de auz demutizat i la asurzit.

-hipoacuzicul este deficientul de auz cu reziduuri auditive. cofoza=surditate totala(pierderi de peste 90 Db) -n literatura anglo-saxon termenul de surditate este folosit pentru toi deficienii de auz, iar n literatura modern este folosit de asemenea pentru toi deficieni de auz termenul de hipoacuzici, considerndu-se c i cei cu pierderi de peste 90 dB au totui nite resturi auditive. in absena comunicrii verbale se remarc instaurarea unui ritm lent i specific, pentru adaptarea la condiiile mediului, nu numai pentru dezvoltarea psihic;amnarea preocuprilor fa de deficientul de auz i nceperea demutizrii la vrsta mare, fac s creasc tot mai mult decalajul dintre copilul surd i copilul care aude. -prin protezare, deficientul de auz este ajutat s elimine sau s evite posibilitile instaurrii unui decalaj major ntre dezvoltarea lui i cea a auzitorului. *Cauzele deficienelor de auz: Cauzele deficienelor de auz 1.Surditi ereditare i dobndite; 2.Surditi clasificate dup momentul apariiei: a) prenatale; b) perinatale (neonatale); c) postnatale; 3.Surditi n raport cu locul instalrii traumei (urechea medie, intern, nerv auditiv, sistemul nervos central); 4.Surditi prei postlingvistice. Surditile ereditare: tipul Sibenmann - presupune lezarea capsulei i leziuni secundare ale celulelor i fibrelor nervoase; tipul Sheibe - presupune atrofierea nicovalei, saculei, organului Corti; tipul Mandini, cu leziuni ale ultimelor spirale ale melcului, atrofierea organului Corti, a nervului Cohlear i a ganglionilor. Surditile dobndite pot fi de trei tipuri: congenitale, neonatale i postnatale. I. Surditile prenatale, mai ales embrionare, dar uneori i fetale, pot fi cauzate de: virui ai rubeolei, oreionului, hepatitei, pojarului, paludismului matern (boli ale mamei) etc.,infecii bacteriene i protozoare: tuberculoza, sifilisul etc.,medicamente: tranchilizante (morfina, cocaina, heroina, marijuana) etc.,substane chimice i hormonale: chinina, ergotina, apa de plumb etc., iradierea mamei cu raze X n timpul ct este nsrcinat, alcoolismul,diabetul,factori endocrine i metabolic cu complication n functionaries nor glade, toxemia gravidic,tulburriu ale circulaiei sangvine n placent (neoxigenarea fetusului), hipotiroidismul familial, traumatisme n timpul graviditii (gestaiei),incompatibilitate sangvin ntre mam i fetus (factori R.H. - Resus). -o cauz a surditii congenitale poate fi citomegalovirusul (C.M.V.), infecie intrauterin o boal de tip febr glandular sau Rubella (Pojar German) boal foarte uoar pentru mam, dar cu efecte devastatoare pentru copil. II. Cauze neonatale (perinatale) -anoxia sau asfixia albastr este cauzat de neoxigenarea fetusului n timpul travaliului datorit rsucirii cordonului ombilical, naterii laborioase etc. -insuficienta oxigenare provoac leziuni anatomopatologice cu repercursiuni multiple n

dezvoltarea normal a sistemului nervos (creierului). --traumatismele obstreticale pot provoca hemoragie n urechea intern, hemoragie meningean sau cerebro-meningian. -icterul nuclear - bilirubinemia. III. Cauze post natale ale surditii: -traumatisme cranio-cerebrale, boli infecioase: meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul, tusea convulsiv, oreionul, febre nalte, febra tifoid etc.,otita i mastoidita,factori toxici (intoxicaii),boli vasculare,subalimentaie cronic,traumatism sonor (n numeroase ri, muncitorii din ntreprinderile zgomotoase sunt protejai auditiv cu ajutorul antifoanelor),cauze medicamentoase, tratament neadecvat mai ales cu ototoxice: streptomicin neomicin, canamicin, gentamicin, trombomicin...i chiar aspirin i chinin n doze mari. IV a. Cauze la nivelul urechii externe: malformaii ale pavilionului urechii, absena pavilionului, obstrucionarea canalului conductor, ceara, excrescene osoase etc. b. Cauze la nivelul urechii medii: inflamarea trompei lui Eustache menine umiditate n ureche, deci mediu pentru infecie; otite, mastoidite, corpi strini; perforarea membranei timpanului, cleiul, leziuni sau malformaii ale oscioarelor (ciocan, nicoval, scri), otoscleroza etc.. c. Cauze la nivelul urechii interne (senzoro-neurale): leziuni sau deformri ale labirintului membranos sau osos, ale canalelor semicirculare, ale utriculei sau saculei sau membranei tectoria. Cele mai mari obstacole n audiie sunt considerate, pe drept, leziunile organului Corti i ale membranei bazilare. Cunoaterea ct mai exact a locului i gradului leziunii contribuie la protezarea adecvat - individualizat - i la folosirea optim a reziduurilor auditive. d.sunt i cazuri de leziuni ale traiectului nervos auditiv sau a zonei auditive din scour. n cazul n care leziunea se afl n creier, surditatea este mult mai grav i poart denumirea de surditate cortical. Se pare c unii surdologi au exagerat frecvena surditii corticale (de ex. Bartzi considera existena surditii corticale n procent de peste 70%) n clasificarea cauzelor, gradelor i locului instalrii disfunciei auditive Tipuri de surditate (deficiene de auz) Surditate de : transmisie, de percepie i mixt. Tipurile de surditate se stabilesc n raport cu locul instalrii traumei. Surditate de transmisie Cauze: malformaii ale urechii externe sau medii, infecii ale urechii medii (otita, mastoidita), cleiul, tulburarea ventilaiei prin trompa lui Eustache, defeciuni ale timpanului i lanului osicular (scri, nicoval, ciocan, fereastr oval), otoscleroz. Caracteristici: C.O. auz normal; CA. auz diminuat (diminuarea auzului la o intensitate de pn la 60-70 dB). Se opereaz. Se protezeaz cu rezultate foarte bune; vocea tare puin diminuat, vocea optit puternic diminuat. Percepere mai bun pentru sunete nalte n raport cu sunetele grave.

Surditate de tip percepie (surditate senzorio-neural sau neurosenzorial) Cauze: leziuni la nivelul urechii interne (labirint membranos, osos, organul lui Corti, membrana bazilar), leziuni pe traiectul nervos sau n scoara cerebral n zona auzului: leziunile pot avea la baz anomalii cromozomiale, infecii bacteriene, encefalopatii, traume, dereglri biochimice sau neurologice, intoxicaii medicamentoase etc. Caracteristici: C.O. i CA. auz diminuat. Nu se opereaz. Se protezeaz cu aparate speciale. Solicit intens educaie ortofonic clasic. Pierderea auzului poate depi 120 dB, vocea optit i vocea tare sunt amndou diminuate, perceperea sunetelor acute este defectuoas. Surditate de tip mixt Cauze: otospongioza, otita medie cronic, sechele operatorii dup evidare pedromastoidian, traumatism cranian, cretinism endemic, sifilis congenital, boli eredodegenerative etc. Caracteristici: Surditatea mixt prezint caracteristici att de tip transmisie curabile (protezabile) ct i de tip percepie; percepie nul pentru sunete acute i redus pentru tonuri grave. (CO conducie osoas ; CA conducie aerian)

13. depind de tipul si gradul deficientei, de ngradirile pe care le creeaza pentru educa!ie si instruc!ie. Efectele psihologice ale surdita!ii se resimt mai ales atunci cnd surditatea este de tip neurosenzorial cnd e afectata urechea interna); Surzenia din nastere i priveaza pe copii de a-si nsusi experien!a de tip auditiv si simboluri verbale. Are influen!a asupra dezvoltarii mentale, mai ales asupra capacita!ii intelectuale. Ca urmare a specificului dezvoltarii psihice, copiii surzi dovedesc posibilita! i limitate n nsusirea cunostin!elor care se predau n scoala. Posibilitatile de memorare si actualizare sunt n general mai scazute la surzi dect la auzitori. ->gndirea, a aratat ca modalita!ile de care se foloseste aceasta sunt inferioare auzitorilor, fiind deficitara mai ales deduc!ia. Comparativ cu gndirea auzitorului, gndirea surdomutului are un con!inut concret neevoluat. Forma si gravitatea deficien!ei produce o perturbare mai mica sau mai mare la nivelul func!iilor de recep!ie si de expresie a comunicarii verbale, mecanism ce influen!eaza negativ interrela!iile personalita!ii si comportamentul individului, mai cu seama prin scaderea valorii instrumentale a limbajului. Decalajele pe planul dezvoltarii proceselor psihice sunt mult mai mari (att ca vrsta mentala, ct mai ales din punct de vedere al procesualita!ii psihice) daca stimularea

precoce perceptiva si cognitiva si nva!area limbajului nu se realizeaza n perioada de maxima receptivitate a copilului. ->Consecin!ele diferitelor grade ale deficitului auditiv si pun amprenta asupra dezvoltarii proceselor si func!iilor psihice (cantitativ si mai ales calitativ). Hipoacuzia poate produce stagnari sau chiar regrese n dezvoltarea psihica daca mediul nu este stimulativ si nu consolideaza comunicarea. Reiese faptul ca surditatea, prin ea nsasi, nu are efecte negative asupra dezvoltarii psihice, dar, genernd mutitatea, stopeaza evolu!ia limbajului si a comunicarii si implicit a progreselor pe planul cunoasterii intelective Achizii!iile nsusite n procesul instructiv-educativ sunt slab reprezentate n exprimarea si receptarea ideilor, sentimentelor,inten!iilor si atitudinilor. Aceasta face ca trasaturile de personalitatesa fie estompate sau sa apara exacerbari ale acestora n comunicare si se finalizeaza n ambele situa!ii, n comportamente neadaptate la situa!iile concrete. Faptul ca surdul nu n!elege bine semnifica!ia cuvintelor l mpinge de la nceput spre izolare. Decompensarea personalita!ii deficientului de auz se produce prin exersarea insuficienta sau prin absen!a comunicarii verbale, care impieteaza nu numai asupra componentei cognitive (judeca!i, ra!ionamente, opera!ii mintale etc.), ci si asupra celorlalte componente (afectiva, volitiva, atitudinala, aptitudinala, motiva!ionala, caracteriala, psihosociala). Comunicarea verbala este fragila, anosta, incoerenta, fara for!a, laconica, uneori cu elemente argotice sau de violen!a verbala, dezorganizata, nso!ita de gestica si mimica ample, dar neadecvate la con!inut. Parametrii limbajului verbal (ritm, intona!ie, timbru, fluen!a verbala, expresivitate) sunt n masura foarte mica expresia unor trasaturi de personalitate (introversie / extraversie, agresivitate/timiditate, euforie/depresie, masculinitate/feminitate). demutizare si nsusirea limbajului verbal, baza structurilor comunica!ionale, limbajul mimico-gestual poarta amprenta trasaturilor de personalitate - activism, inhibi!ie, timiditate, introversie, extraversie, nevrotism, atitudini afective, echilibru psihoemo! ional, particularizndu-se astfel prin amploarea gesturilor sau prin tendin!a de simplificare a gesturilor complexe, prin rapiditatea si flexibilitatea execu!iei lor, prin modul n care se realizeaza sincronizarea aspectelor motrico-gestuale cu expresivitatea fe!ei si a corpului si cu exprimarea subiectivitate emo!ionala a ideilor si trairilor n contextul rela!iei comunica!ionale inter-personale sau de grup. copilului deficient de auz spre a-si putea exercita func!ia de stimulare a operativita!ii gndirii si a celorlalte procese psihice; n general, se constata un paralelism ntre nivelul dezvoltarii psihice si comportamentale a deficien!ilor de auz si nivelul de maturizare psiho-afectiva. n general, emo!iile acestora au caracter situativ, fiind legate mai ales de trebuin!ele imediate; dispozi!iile si afectele nu au o orientare precisa si se desfasoara cu o intensitate si durata mai redusa.

Compensarea caren!elor comunica!ionale, motiva!ional-afective si voli!ionale, ca si a tensiunii intrapsihice dezorganizante, determinata de deficien!a de auz, contribuie la eliminarea anxieta!ii, inhibi!iilor, nencrederii n sine, a complexelor de inferioritate, a labilita!ii psiho-emo!ionale sau chiar a negativismului si a agresivita!ii si la formarea sociabilita!ii, activismului, dorin!ei de comunicare si rela!ionare; un mediu securizant si stimulativcontribuie la valorificarea maxima a poten!ialului fizic si psihic si la cresterea indicelui de maturizare psihosociala si morala prin stabilizarea unor nsusiri de personalitate armonice si mature.

14. Logopedia are un caracter aplicativ, de prevenire si nlaturarea tulburarilor de limbaj n vederea dezvoltarii psihice generale a persoanei, de a stabili sau restabili rela!iile cu semenii sai, de a facilita iner!ia n colectiv, de a se forma si dezvolta pe masura disponibilita!ilor sale. Activitatea logopedica este centrata n special asupra copiilor nu numai datorita recven!ei mai mari a handicapurilor de limbaj, dar si pentru faptul ca la acestia vorbirea este n continua structurare si dezvoltare, iar dereglarileaparute au tendin!a, ca o data cu trecerea timpului, sa se consolideze si agraveze sub forma unor deprinderi deficitare, ceea ce necesita un efort mai mare pentru corectarea lor (E. Verza, 2003). Perioadele favorabile pentru o ac!iune logopedica eficace -prescolaritatea si scolaritatea mica Pe baza semnifica!iilor teoretice si practice, obiectivele logopediei se pot grupa astfel: a) studierea si asigurarea unui climat favorabil dezvoltarii si stimularii comunicarii; b) prevenirea cauzelor care pot determina handicapurile de limbaj; c) studierea simptomatologiei handicapurilor de limbaj si ametodelor si procedeelor adecvate corectarii lor; d) cunoasterea si prevenirea efectelor negative ale handicapurilor de limbaj asupra comportamentului si personalita!ii logopatului; e) elaborarea unei metodologi de diagnoza si prognoza diferen!iata n logopedie; f) popularizarea stiin!ei logopedice si pregatirea familiei si a scolii pentru a manifesta n! elegeri si sprijin fa!a de logopat; g) formarea unor specialisti logopezi cu o pregatire psihopedagogica teoretica si practicaplicativa, care sa stapneasca terapia handicapurilor de limbaj; h) studierea si cunoasterea diferitelor aspecte ale deficien!elor senzoriale si mentale ce influen!eaza constituirea structurilor limbajului; i) optimizarea activita!ii logopedice att pentru terapia handicapurilor de limbaj, ct si pentru evitarea esecurilor scolare si comportamentale; j) depistarea popula!iei cu deficien!e de limbaj, ncepnd cu vrsta prescolara si organizarea activita!ii pentru prevenirea si recuperarea handicapurilor de limbaj.

Subiectul 15 Etiologia i clasificarea tulburrilor de limbaj

Etiologia tulburarilor de limbaj Tulburarile de limbaj sunt determinate de ac!iunea unor procese complexe: a) n perioada intrauterina a dezvoltarii fatului; b) n timpul nasterii; c) dupa nastere. a) Dintre cauzele care pot ac!iona n timpul sarcinii se pot men!iona: diferite intoxica!ii si infec!ii (cu alcool, tutun, medicamente, substan!e toxice); boli infec! ioase ale gravidei; incompatibilitatea factorului Rh; caren!ele nutritive; traumele mecanice care lezeaza fizic organismul fatului; traumele psihice suferite de gravida (neacceptarea psihica a sarcinii, trairea unor stari stresante, framntarile interioare, spasme care si pun amprenta asupra dezvoltarii normale a fatului). b) Din categoria cauzelor care ac!ioneaza n timpul nasterii se pot men!iona: nasterile grele si prelungite, care duc la leziuni ale sistemului nervos central; asfixiile ce pot determina hemoragii la nivelul scoar!ei cerebrale; diferite traume fizice la nivelul aparatului fono-articulator. c) A treia categorie o constituie cauzele care ac!ioneaza dupa nastere; acestea pot fi: 1) cauze organice; 2) cauze func!ionale; 3) cauze psiho-neurologice 4) cauze psiho-sociale. 1) Cauzele organice pot fi la rndul lor de natura centrala sau de natura periferica. Dezvoltarea sistemului nervos central poate fi influen!ata negativ de diferite traumatisme mecanice, care pot afecta zonele corticale, unde se afla situa!i centri corticali responsabili pentru diferite func!ii psihice. Cu ct zona lezata este mai intensa si mai profunda, tulburarile de limbaj vor fi si ele mai complexe. De exemplu, anomaliile dento maxilo faciale nu permit o participare sincronizata a tuturor elementelor verbo-motorii implicate n procesul vorbirii, situa!ie ntlnita si n progenie si prognatism, ca si macroglosie si microglosie. Cauzele organice de natura periferica. pot fi: infec!iile; intoxica!iile cu substan!e chimice, medicamente si alcool; boli cum sunt: meningita, encefalita, oreonul, pojarul, rujeola si scarlatina. 2) Cauze func!ionale, acestea constau n func!ionarea defectuoasa a oricaruia din segmentul limbajului, fie ca este segmentul senzorial, segmentul de recep!ie al vorbirii sau segmental motor sau efector al vorbirii al aparatului maxilo- labio-dentar. Cauzele func!ionale pot afecta oricare din comportamentele pronun!arii: expira! ie, fonator, articula!ie. Astfel, apar dereglari ale proceselor de excita!ie si inhibi!ie, de nutri!ie la nivelul cortexului, insuficien!ei func!ionale la nivelul sistemului nervos central, insuficien!e auzului fonematic putnd ncetini dezvoltarea sa sau pot crea dificulta!i n parcurgerea traseului normal al limbajului 3) Cauzele psiho - neurologice se manifesta n predilec!ie la aliena!i mintali, respectiv la subiec!ii cu tulburari ale reprezentarilor optice, acustice si la cei cu tulburari de personalitate, respectiv cei foarte timizi sau foarte infatua!i. Din aceasta categorie fac parte si subiec!ii care se supraapreciaza infatua!i, aceste manifestari influen!nd negativ

structura personalita!ii si a limbajului. 4) Cauze psiho sociale. La analiza mai atenta s-a constatat ca acestea au o frecven!a mai mare, iar efectele lor negative afecteaza dezvoltarea limbajului si ntreaga dezvoltare psihica a omului. n aceasta categorie sunt incluse: ! metode gresite n educa!ie (iatrogeniile si didactogeniile); ! slaba stimulare a vorbirii n ontogeneza timpurie; ! ncurajarea copilului mic n folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul adul!ilor; ! imitarea unor modele cu o vorbire incorecta n perioada construirii limbajului; ! stresul si suprasolicitari psihice; ! fenomenele de bilingvism. Clasificarea tulburarilor de limbaj n logopedia contemporana exista numeroase clasificari care sunt realizate n func!ie de diferite criterii: etiologic, lingvistic, morfologic, simptomatologic. Prezentam n continuare o clasificarea profesorului E. Verza care !ine seama de mai multe criterii n acelasi timp. Criteriile acestei clasificari sunt: anatomofiziologice, lingvistic, etiologic, simptomatologic si psihologic. Aceasta clasificare s-a impus n literatura de specialitate europeana a ultimilor decenii si include urmatoarele categorii de tulburari: 1. tulburari de pronun!ie sau articula!ie (dislalia, rinolalia, disartria); 2. tulburari de ritm si influen!a a vorbirii (blbiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburari pe baza de coree, tumultus sermonis); 3. tulburari de voce (afonia, disfonia, fonoastenia, muta!ia patologica a vocii, etc.); 4. tulburari ale limbajului citit-scris (dislexia-alexia si disgrafia-agrafia); 5. tulburari polimorfe (afazia si alalia); 6. tulburari de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen sau mutism electiv sau voluntar, retard sau ntrziere n dezvoltarea generala a vorbirii, disfunc!iile verbale din autismul infantil de tip Kanner, din sindroamele handicapului de intelect). 7. tulburari ale limbajului bazat pe disfunc!iile psihice (dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia). O asemenea clasificare este importanta nu numai pentru activitatea de cunoastere si terapia logopedica, dar si pentru diagnoza si prognoza tulburarilor de limbaj. Diagnosticul correct permite stabilirea metodologiei de lucru adecvate subiectului, individualizarea terapiei si n func!ie de particularita!ile psihice ale subiectului, vrsta si sex, se va realiza distribuirea subiectului ntruna din grupele de terapie organizate de logoped la cabinet. 16.

17. Rinolalia si disartria : definitie , etiologie , forme, simptomatologie. Disartria(din lb greaca : dys=greu si arthria=articulatia) este o tulburare complexa de vorbire determinata de defectiunile cailor centrale si ale centrilor nervosi in procesul de articulatie. Una dintre caracteristicile specifice acestei tulburari este data de faptul ca intelegerea celor pronuntate ,de cei care au dislalie, este foarte dificila. Copilul disartric este constient de dificultatile pe care le are n realizarea unor miscari fonoarticulatorii. Chiar daca copilul stie ca greseste modul in care articuleaza, promunta, prin imitatie el incearca sa pronunte cporect dar nu reuseste. Corectarea se face cu ajutorul sedintelor de logopedie, acestea constand in exercitii individuale a aparatului fonoarticulator si corectare a pronuntie. Rinolalia ( din lb greaca rhis =nas, lalie = vorbire ) este o tulburare de pronuntie. Se poate produce ca urmare a unor malformatii ce sunt localizate la nivelul valului palatin sau datorita insuficientei dezvoltari a acestuia. Rinolalia are mai multe forme de manifestare: a) aperta (deschisa), cnd suflul aerului necesar pronuntarii sunetelor parcurge predominant calea nazala; b) clausa (nchisa), cnd unda expiratorie necesara pronuntarii sunetelor nazale m, n se scurge pe traiectul bucal; c) mixa (mixta), n prezenta careia unda expiratorie trece alternativ pe cale nazala si pe traiectul bucal. 18. Tulburrile de ritm i fluen a vorbirii: definiie, etiologie, forme , simptomatologie. Din categoria tulburarilor de ritm si fluen!a fac parte: blbiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburari pe baza de coree, tumultus sermonis. Blbiala (din limba latina balbutire - a se blbi) este considerata o tulburare a controlului motor al vorbirii, n care nlan!uirea succesiva a sunetelor din cuvinte nu se mai poate realiza dupa modelul expresiv si firesc.Blbiala se prezinta sub 3 forme: clonica, tonica si mixta.Silabele care necesita un efort mai mare in prinuntie sunt : pl, bl, cr, ca, si , si sunetele r,s,s,z . Blbiala apare n mod obisnuit n perioada de dezvoltare a vorbirii, sub actiunea unor factori stresanti, cum sunt: socuri nervoase, traume psihice, sau dupa unele boli. n cazuri mai rare, ea apare n perioada verbala, de

obicei concomitent cu intrarea copilului n scoala. De cele mai multe ori, se accentueaza n perioada adolescentei, completndu-se cu o logofobie grava sau logonevroza. Dezvoltarea intelectuala a copilului blbit se situeaza n limitele normalului. Prin complicatiile psihice secundare pe care le genereaza (timiditate, teama de a pronun!a anumite sunete si cuvinte, de a raspunde la lectii, instabilitate emotiva, izolare de colegi), blbiala are repercusiuni negative asupra dezvoltarii personalitatii. Logonevroza ar putea fii definita pe scurt ca blbiala pe fond nevrotic. Tulburari de vorbire pe baza de coree sunt determinate de ticuri nervoase ce se manifesta concomitent cu producerea vorbirii. Tahilalia (din limba greaca tachys - repede si lalein a vorbi) este o tulburare a ritmului de realizare a programelor articulatorii, caracterizata printr-o vorbire prea accelerata. Viteza accelerata a vorbirii tahilalice poate fi att de natura organica, ct si functionala. Nu apar tulburari lexico-gramaticale evidente. Copilul tahilalic este, n general, nervos, el prezinta agitatie motorie si instabilitate pronuntata a atentiei. Bradilalia (din limba greaca bradys - ncet si psyche - suflet) este opus tahilaliei; se manifesta prin vorbire rara, ncetinita cu exagerari maxime ale acestor caracteristici n handicapurile accentuate de intelect. Se observa n diferite forme de tulburari mintale sau nervoase (stari depresive, anxioase, inhibitie, stari emotionale, epilepsie, tumori cerebrale). 19. Tulburrile de voce: definiie, etiologie, forme, simptomatologie. Tulburarile de voce se manifesta prin scaderea intensitatii si timbrului vocii pna la pierderea lor totala. Din cauza oboselii vocii, coardele vocale nu mai au capacitatea de a imprima o intensitate normala a vorbirii ; are loc o pierdere partiala a vocii, a expresivitatii si intonatiei ei, sau sonoritatea vocii dispare total. Mutenia patologica a vocii este tulburarea de voce, care se datoreaza transformarilor de la nivelul sistemului endocrin, manifestate prin schimbarea hormonilor sexuali care influenteaza structura anatomo-functionala a laringelui, dar si modalitatile de reactie ale sistemului nervos central. Decelam aici si o mutatie fiziologica (normala) a vocii la vrsta pubertati la baieti. Raguseala vocala este o alta forma a vocii, se manifesta prin pierderea expresivitatii si a vocii.Exista doua forme de raguseala: a) raguseala organica, se poate produce in urma unei mbolnaviri a laringelui, a cailor respiratorii (raceala, gripa) sau mbolnavirea ganglionilor; b) raguseala functionala, aparuta n urma unei stari puternice sau a folosirii excesive a vorbirii. Fonastenia si pseudofonastenia (din limba greaca, phone - voce si astheneia - slabiciune) sunt tulburari de voce de natura functionala determinate de supraefort vocal (la cntareti, avocati, profesori), pseudofonastenia este tulburarea ntlnita la copii (prescolari) n urma manifestarilor prea zgomotoase (strigate exagerate). n prevenirea lor, un rol deosebit revine masurilor de igiena si profilaxie vocala, care au o importanta nsemnata n perioada de mutatie fiziologica a vocii. Din cauza dificultatilor de emisie vocala, copilul fonastenic devine susceptibil, iritabil, necomunicativ, ursuz. Disfonia apare ca urmare a tulburarilor partiale ale muschilor laringelui, ale coardelor vocale si a anomaliilor constituite de nodulii bucali sau polipi.

Dereglarile si spasmele respiratorii produse n urma a unui tonus muscular slab sau pe baza tracului, a emotiilor, a socului, a anxietatii, pot determina instabilitatea vocii, inhibitia ei. Afonia (din limba greaca a - fara si fone - sunet) este lipsa totala a sunetului vocal, boala laringelui, care poate proveni din inflamatii, abcese, paralizie, raceala subita a coardelor vocale sau strigate fortate. Afonia poate fi determinata si de dereglari psihice puternice, emotii, stres, complexe de inferioritate, care actioneaza pe un fond de hipersensibilitate a sistemului nervos. Se deosebeste de raguseala, unde sunetul vocal exista, nsa ntr-un volum redus.

20. Tulburrile polimorfe de limbaj: definiie, etiologie, forme, simptomatologie. Aceasta categorie a tulburarilor de limbaj cuprinde alalia si afazia, care sunt tulburari grave, cu implicatii negative complexe n comunicare si relationarea cu cei din jur, si n evolutia psihica a logopatilor. Alalia (din limba greaca alalie - fara vorbire) este o tulburare grava de vorbire, care consta n imposibilitatea unei persoane de a vorbi, desi are auzul normal; persoana n cauza emite cel mult niste sunete fara nteles. Cauzele alaliei sunt multiple: lipsa de dezvoltare a imaginii cerebrale, n care se elaboreaza ntelegerea si expresia vorbirii deficiente n dezvoltarea auzului fonematic, a vazului. Atitudinea copilului alalic: este retras, tacut; el prefera singuratatea. El reactioneaza violent, nervos, cnd este solicitat mai staruitor sa vorbeasca. Aceasta imposibilitate de a stabili relatii verbale cu alti copii si izolarea de alte persoane constituie la o ntrziere n dezvoltarea psihica normala a copiilor alalici. Afazia (din limba greaca a - fara si phases - cuvnt, vorbire) este o tulburare a functiilor limbajului, datorata afectarii centrilor nervosi. n formele de afazie motorie predomina tulburari expresive, orale sau grafice, iar n cele senzoriale predomina tulburarile receptive de ntelegere a cuvintelor. Tulburarile sunt asociate cu predominarea unei din cele doua componente, motorie sau senzoriala, dar exista forme cu caracter mixt de afazia senzorialmotorie, care apare la copii n urma unor boli cerebrale (encefalite, traume cranio-cerebrale etc.). Afazia se aseamana cu alalia, de se deosebeste doar printr-o simptomatologie neurologica mai pronuntata. De asemenea alalia este congenitala. Iar afazia este ntotdeauna dobndita. La afazic, spre deosebire de alalic, sunt conservate unele elemente verbale. Prognosticul logopedic al afaziei este diferentiata n functie de vrsta: la copii este nlaturata total; la tineri se obtin uneori unele ameliorari; la vrstnici posibilitatile de refacere a limbajului sunt mai limitate. 21.Tulburrile de dezvoltare a limbajului: definitie, etiologie, forme, simptomatologie; - tulburrile de limbaj determin dificulti n comunicare, n exprimare i n nelegerea vorbirii celor din jur. -retardurile sau ntrzierile n vorbire sunt caracteristice pentru acei copii care nu ating nivelul mediu al dezvoltrii vorbirii pentru vrsta respectiv(vocabularul este srac i

redus, mai cu seam la cuvinte uzuale, iar posibilitile de formulare propoziional sunt foarte limitate, ceea ce se reflect att la nivel fonetic, lexical si gramatical). -in categoria tulburrilor de limbaj sunt incluse: mutismul psihogen, mutismul electiv sau voluntar i retardul n dezvoltarea general a vorbirii. -mutismul electiv/psihogen./voluntar(este acelsi lucru) =o reacie nevrotic, pasiv de aprare, care se manifest printr-o blocare a vorbirii n condiii de stres afectiv. Formele mutismului electiv: a)mutismul de situaie, cnd copilul refuz s vorbeasc n anumite situaii; b) mutismul de persoane, cnd copilul refuz s vorbeasc cu anumite persoane, dei vorbete cu prinii sau cu prietenii. -mutismul poate fi temporar i poate dura de la cteva sptmni la civa ani. -tulburarea apare mai frecvent la copii hipersensibili i este nsoit de tulburri comportamentale, cum sunt: irascibilitatea, timiditatea excesiv, ncpnarea, brutalitatea fa de ceilali copii. -mutismul electiv este adesea determinat de: atitudini greite ale prinilor n educaie care traumatizeaz afectiv copilul, emoii, oc, stresul, eecuri colare repetate, frustrri create de manifestri afective difereniate ale prinilor fa de copiii din familie. -dei nu comunic, copiii cu mutism electiv nelegl, foarte bine vorbirea celorlali i nu prezint deficiene de ordin intelectual. -diagnosticul diferenial al mutismului electiv se stabilete fa de alte tulburri de limbaj, care sunt: a)surditatea, absena limbajului copilului este determinat de deficienele de auz. b)alalia, tulburarea este congenital, are caracter permanent, iar comportamentul verbal al copilului nu se modific n raport cu ambiana. c)autism, comportamentul verbal este inadecvat, i lipsesc total raporturile afective i de relaie cu mediul ale subiectului. -mutismul psihogen se manifest la copiii care au n antecedente factori care au determinat formarea unei structuri neuropsihice labiale i foarte slabe, cum ar fi: boli somatice debilitante, rsful, cocoloirea, atitudinea dezaprobatoare permanent, atitudinea inegal n familie i coal, dificulti de contact verbal. -aceast tulburare de limbaj manifest n frecven n perioada terapeutic momente de stagnare, de regresie, n funcie de situaiile exterioare, i unii factori inhibitori. -nd mutismul psihogen apare la o vrst mic, anteprecolar, poate constitui o frn n calea evoluiei psihice a subiectului, mai ales n direcia adaptrii la mediul social, a dezvoltrii i a nsuirii limbii. 22.Tulburrile scris cititului: definiie, etiologie, forme, simptomatologie Definitii: 1.disgrafia = dificultatea de nvare a scrierii corecte de copiii normali mintal, datorit unor insuficiene motorii, unor tulburri emoionale sau unor afeciuni neuropsihice, fr atingerea semnificaiei sistemului simbolic al scrisului.

-afecteaz mai ales procesul de consolidare i de automatizare a scrierii ca mijloc de comunicare. -disgrafia este o tulburare n sfera nsuirii i executrii scrisului pe fondul unei instruiri i educaii adecvate la o vrst proprie unui astfel de achiziii. -disgraficul (copilul cu disgrafie) i nsuete parial scrisul, dar prezena omisiunii, inversrii, repetrii, substituirii, confuzii de litere, o linie sau o tu chinuit, tremurat, inegal, forme de mrimi inadecvate ntre litere, legturi absente sau nefireti, nclinarea exagerat sau inversat, spaialitate ignorante, integrare n pagin inestetic, neglijarea regulilor gramaticale i ortografice. 2.dislexia= dificultatea n nvarea citirii corecte la subiecii normali mintal, datorit unei slabe coordonri a proceselor senzoriale, motrice i intelectuale implicate de actul citirii, precum i unei influente sincronizri a stimulilor grafici externi cu coninuturile ideative referitoare la cuvintele percepute i citite. -afecteaz mai ales procesul de consolidare i de automatizare al citirii, ca instrument de comunicare-nvare. -dislexia este tulburarea nsuirii i exercitrii cititului adecvat la o vrst proprie unei astfel de achiziii. -dislexicul, n tentativa de a citi un text tiprit familiar se va poticni mereu, va improviza, omite, nlocuiri, va repeta, va inversa uniti fonetice, va omite cuvinte i rnduri ntregi, va avea o voce fad (lipsit de expresie), tern (lipsit de intonaie), va ignora semnele de punctuaie, va fi chiar i defensiv n faa textului pe care nu l nelege, nu l accept i chiar ncepe s se team de actul de a citi. 3. alexia =incapacitate patologic (congenital sau dobndit) de a nelege limbajul scris, datorit unei asocieri ntre o tulburare a gndirii simbolice cu o form de agnozie vizual, fr ca subiectul s prezinte tulburri ale limbajului oral sau ale capacitii de a scrie corect. El nu poate citi din cauza unei leziuni a semisferei cerebrale stngi, care implic un deficit specific de percepere a semnificaiei cuvntului scris. 4.agrafia =incapacitatea de a comunica prin scris, cu toate c persoana prezint un nivel mintal normal i o motricitate integr. Agrafia poate fi constituional sau dobndit. Fenomenul este rar ntlnit i uneori se asociaz cu tulburri afazice, caz n care apare ca o pierdere patologic a posibilitii de a scrie. Etiologia tulburrilor scris-citit Clasificarea etiologiei a tulburrilor citit-scrisului dup Emil Verza sunt: a)factori care aparin subiectului:motenire genetic;deficiene de ordin senzorial;gradul dezvoltrii intelectuale;slaba dezvoltare psihomotorie;starea general a sntii;reaciile nevrotice;motivaia sczut;instabilitatea emoional;insuccesul colar;tulburrile de pronunie;tulburrile de ritm i fluen a vorbirii. b)factori de mediu:natere grea cu travaliu soldat cu leziuni pe creier;nivelul sociocultural sczut al familiei;slabul interes manifestat fa de pregtirea copilului;slaba integrare n colectiv a copilului;metode i procedee necorespunztoare pentru nvarea citit-scrisului (impuse n familie).

Cauze: 1) care aparin subiectului:insuficiene funcionale ale creierului;ntrzieri i dificulti n limbajul oral;sindromul de nedezvoltare a vorbirii;deficiena mintal;meningit, encefalit i sechelele acestora;tulburri de orientare;lateralitatea inversat, ncruciat i nefixat (folosirea ambelor mini n care nu exist partea dominant);nedezvoltarea autopercepiei schemei corporale;deficiene psiho-motrice;boli psiho-somatice infantile;cauze ereditare. 2) care aparin mediului ambiant (familial i colar):dezinteresul familiei sau hiperprotecie sau toleran excesiv;nivelul cultural i material sczut;dezorganizarea regimului zilnic al copilului (nu are timp de odihn);absenteismul, neintegrarea n colectivitatea colar; nestimularea la lecii, necunoaterea psihopedagogic a copilului; frecventarea de anturaje nefaste;etichetarea prematur ca fiind slab la nvtur. 3) rezultate din intersecia celor dou cauze anterioare:tulburri i carene afective, volitive, comportamentale;situaii stresante, stri de oc;bilingvismul sau polingvism. Clasificarea dislexo-disgrafiilor dup Falinski Forme de disgrafii: 1. agrafia incapacitatea total de a desena i de a scrie (tumoare, leziune cerebral); 2. paragrafia, cnd copilul poate s scrie separat literele i nu unite; 3.disgrafia structural; 4.disoltografia, cnd nu utilizeaz sunetele de punctuaie i de ortografie; 5scrierea defectuas. Dislexiile sunt mprite n: - alexie, incapacitatea de a citi, cecitate verbal provocat de unele leziuni n centrii nervoi; - paralexie, citete literele separat; - dislexia propriu-zis (legatenia), nu este capabil s-i nsueasc citirea; - dislexia structural, cnd apar omisiuni, adugiri i nlocuiri.