Universitatea Ovidius Constana Facultatea de Psihologie i tiinele Educaiei Master : TCTC, Anul I

Caracteristici ale comunicrii pe o grup de polihandicap

Propunator : Caradima Carla Daniela

Constanta 2013

DEZVOLTAREA COMUNICRII N POLIHANDICAP

Comunicarea este un proces si ansamblu de comportamente care servesc la producerea , transmiterea si receptarea de informatii prin intermediul unor sisteme simbolice impartasite si definite social. Este firesc sa privim comunicarea in aspectele ei ,, relationale , prin care membrii unei comunitatii opereaza cu simboluri , limbaje si mesaje ce le permit sa interactioneze practic si sa acorde semnificatii congruente unor valori, norme , reguli. Pornind de la acestea , ei interpreteaza lumea, se raporteaza la ea si se raporteaza unii la altii, organizandu-si mediul de viata. Orice componenta activa din spatiul societatii ( individ, grup social, institutie e.tc.) poate fi definit si din perspectiva competentei sale cumunicationala. Este un concept de baza, utilizat n diferite acceptiuni: lor; mecanismul prin care relatiile umane rezulta si se dezvolta; toate simbolurile mpreuna cu mijloacele de propagare si conservare a lor. procesul prin care individualitatile observa stimulii si reactioneaz la perceperea

Ea exprima esenta legaturilor umane, exprimata prin capacitatea de a descifra sensul contactelor sociale realizate. Aceast relatie se realizeaza prin limbaj. Dar majoritatea oamenilor nu considera vorbirea decat ca un mijloc imperfect de comunicare reala, caci discursul nu este decat un mijloc de expresie in serviciul unei personalitati ireductibile la ceea ce zice. Intre doua persoane nu se va zice niciodat totul, o data pentru totdeauna. Totusi limbajul este singurul mod obiectiv de comunicare, ce respecta integral personalitatea celuilalt. Trebuie un inalt nivel de cultura si o lunga initiere pentru a sti ca limbajul este facut pentru a conversa si a schimba idei. Cercetari efectuate in 1926 si confirmate n 1969, au ajuns la concluzia ca, un om consuma in medie 11 ore din 24 comunicand cu cei din jur. inand seama de cele

patru forme principale prin care comunicam, timpul celor 11 ore este impartit astfel: scris - 9%, citit -16%, vorbit - 30%, ascultat - 45%. Functiile comunicarii sunt multiple : functia de informare si de socializare a valorilor; comunicarea asigura tesutul vietii sociale; formarea motivatiilor si aspiratiilor; faciliteaza dialogul si dezbaterea sociala; functie educativa; de invatare sociala; de promovare a culturii si de formare a opiniei publice; functia de divertisment si de asigurare a unor activitati recreative; Comunicarea poate fi privita ca un sistem, adica un ansamblu de evenimente organizate intr-un tot, elemente intre care exista relatii de interdependenta. Orice sistem este organizat in vederea atingerii unui anumit obiectiv si poate fi analizat din punct de vedere al functiei, structurii si procesului executat. Aceste trei aspecte se completeaza si se corecteza reciproc. Procesul ne arata ca, structura nu reprezinta un element static, structura ne semnaleaza ca exista anumite forme constante in fata unor situatii diferite, iar functia ne aminteste ca, structura nu trebuie aleasa in mod arbitrar, ci tinand seama de obiectivul urmarit si de evolutia pe care dorim s o aiba sistemul. Obiectivele principale ale comunicarii sunt urmatoarele: sa fim receptati ( vazuti, auziti sau cititi) , sa fim intelesi , sa fim acceptati ( mesajul sa nu fie respins) , sa provocam o reactie , o schimbare de perceptie, de interpretare, de influenta, influentarea fiind fenomenul principal al comunicarii. Scopul proceselor de comunicare este de a informa , de a convinge si de a motiva oamenii.

Comunicarea principalul instrument de integrare a individului in societate reprezinta elementul definitoriu al conditiei umane. Studii de laborator au stabilit ca in cazul unei cuvantari, sensul rational al cuvintelor reprezinta doar 7% din informatie, pe cand intonatia, mimica i gesturile, aproximativ 93%. Ochiul distinge, de pilda, dupa unele estimari, cateva sute de mii de nuante de culoare; pentru cate din ele exista oare cuvinte sa le denumeasca? Sau cine s-ar incumeta sa numere cate nuante poate avea o crispare a fetei sau un zambet? Exista si informatii care sunt greu, daca nu chiar imposibil de tradus in vorbe; chiar vocabularul depune o marturie in acest sens prin cuvantul inefabil", precizand astfel ca, exista si limite ale cuvantului. Cercetari recente demonstreaza ca in cadrul comunicarii, limbajul trupului reprezinta 50-60%, tonul vocii 30-40% si limbajul verbal doar 10% din continutul informatiei vehiculate. Intr-o comunicare, emitatorul poate recurge, si cel mai adesea o face, chiar involuntar, si la auxiliare non-verbale, pentru a-si preciza intentia (mimica, gesturi). Acestea satisfac necesitatea de redundanta (precizeaza mesajul, il subliniaza, il completeaza, suplinesc un element verbal), atrag atentia, indica ceva, declanseaz actiunea etc. Mijloacele non-verbale se comunica de la un individ la altul, pe canalul perceptiei interpersonale. In comunicarea non-verbala, privirea este actul psihofizic esential; ea vrea sa devina cuvant; planurile vizualului se interfereaza, obiectivul se muta din exterior in interior, fiecare ncercand s descifreze trasaturile afective ale interlocutorului. Privirea vioaie, trista, obosita, nelinistita, toate acestea dau informatii despre relatiile interpersonale. Privirea are facultatea de a culege imagini, de a descoperi relatii intre obiecte, de a exprima trebuinte, emotii, sentimente, atitudini, de a descifra starile afective ale interlocutorului. Ea are rol vector (directionarea ei spre partener, intensificarea ei in raport cu cresterea motivatiei sociale a interactiunii), rol expresiv (asigura dialogul, exteriorizeaza trasaturile si atitudinile, in raport cu partenerul) si rol receptor (captarea caracteristicilor psiho-sociale, cognitive si afective ale relatiilor interpersonale). Dupa E. Verza si P. Popescu-Neveanu sunt considerate esentiale urmatoarele

functii: functia de comunicare - se refera la exteriorizarea continutului tuturor proceselor psihice ale individului, care stau la baza integrarii sale sociale, n cadrul comunitatii; functia de cunoastere sau cognitiva - permite realizarea intregului proces de cunoastere a realitatii obiective; functia de reglare - se refera la influenaa pe care o are limbajul asupra proceselor psihice si a conduitelor umane; se manifesta in organizarea, sistematizarea si integrarea diferitelor procese psihice, de la cele mai simple la cele mai complexe, si a relatiilor dintre ele. Elemente caracteristici ale limbajului in sfera autismului Tulburarea autista, cunoscuta si sub numele de autism infantil este cea mai cunoscuta tulburare pervaziva de dezvoltare. In decursul timpului, mai multi autori au incercat sa gaseasca o definitie cat mai complexa a autismului infantil. Kaplan(2000) defineste sindromul autist ca o afectare permanenta a capacitatii de relationare sociala, printr-o deviere a comunicarii si patternuri comportamnetale restrictive, stereotipe. Graham(1999) afirma ca Autismul infantil se caracterizeaza prin debutul precoce (inainte de 3 ani) a unor tulburari sau devieri care intereseaza cel putin 3 arii de dezvoltare: inabilitatea de a initia si dezvolta relatii sociale, de a exprima interes si emotii; incapacitatea de a folosi limbajul si comunicarea (verbal sau nonverbal); prezenta unui comportamnet stereotip, incluzand un repertoriu comportamental restrictiv si repetitiv. Termenul de autism , etimologic vorbind , provine din grecescul AUTOS , care inseamna pentru sine insusi. Acest termen a fost introdus pentru prima oara in psihiatrie in anul 1911 de catre E. Bleuler , in lucrarea sa Grupa schizofrenicilor. Din nefericire autismul este cat se poate de real si poate lovi pe oricine fara mila , netinand cont de nevinovatia copilului , de rasa , varsta sau alte criterii . Conform celui

mai recent studiu facut in S . U . A . , in 2003 , un copil la trei sute de nasteri este autist . Exista , totusi un criteriu de care autismul tine cont : sexul . Frecventa aparitiei acestui sindrom este de patru ori mai mare la baieti decat la fete , iar in 75% din cazuri indivizii afectati manifesta si retard mintal . Tratatul de psihiatrie de la Oxford evidentiaza trasaturile simptomatologiei autiste: singuratatea autista: - incapacitatea de a stabili relatii; - nu le face placere sa fie imbratisati,mangaiati, sarutati; -nu sunt mai apropiati de parinti decat de straini; -nu exista nici o deosebire intre relatiile cu oamenii si relatiile cu obiectele; -lipsa contactului vizual. Tulburari de vorbire si limbaj: limbajul poate aparea mai tarziu, sau poate sa nu apara; limbajul dispare in intregime sau partial, dar in decursul terapiei poate prezenta ameliorari; lipsa limbajului se datoreaza unui deficit cognitiv sever; nu iau parte la jocuri colective; nu se joaca imitativ in primul an de viata; nu utilizeaza jucarii in mod adecvat; nu au imaginatie creativa; pe masura ce cresc jumatate din autisti au un limbaj elementar, dar cu deficiente sunt echolalici (repeta fara sens cuvintele auzite). comportament manierist/ bizar: dorinta obsesiva de uniformitate; comportamente stereotipe si agresive; comportamente ciudate (rasucirea degetelor, scuturatul mainilor, invartit);

Autismul este privit din perspectiva comportamentelor obsersvabile demonstrate; Acestea pot fi impartite in comportamente in exces si comportamente deficitare:

Comportamente in exces: - autostimulari, stereotipii; - autoagresari; - agresivitate; - obsesii, fixisme; - istericale. Comportamente deficitare: - limbaj (receptiv si expresiv); - abilitati sociale; - abilitati de joaca; - abilitati academice; - autoajutorare, autoservire. Prin aplicarea tehnicilor comportamentale comportamentele excesive pot fi reduse si cele deficitare pot fi crescute. Terapia comportamentala intervine asupra efectelor, nu asupra cauzelor. Unii autisti incep tratamentul avand capacitatea de a imita vorbirea altora, unii asimileaza limbajul foarte rapid dupa inceperea tratamentului, unii il asimileaza foarte ncet, iar cativa nu reusesc sa imite vorbirea altora si sa realizeze comunicarea auditiva nici dupa o pregatire de durata. Acestui grup trebuie sa i se predea forme de comunicare vizuala, cum ar fi citirea si scrierea sau Sistemul de Comunicare prin Schimb de Imagini (P.E.C.S.). Terapiile aplicate cu succes pe autisti sunt cele comportamentale si sunt similare deoarece lucrul cu persoanele cu autism pretinde respectarea a mai multor reguli mulate pe specificul tabloului clinic, cum ar fi: Limbajul simplu, concentrat si folosit mereu la fel de catre toate Nu trebuie folosite cuvinte sau propozitii cu sens figurat, metaforic; Comunicarea pe mai multe cai senzoriale in acelasi timp astfel incat persoanele care interactioneaza cu autistul;

mesajul sa fie cat mai clar, usor de inteles si sa dureze cat mai mult timp;

Adresarea cu persoana autista trebuie sa se faca intr-un mod ferm,

dar nu tipat si nu dur, in ideea ca aceasta va avea tendinta de a nu lua in seama alt mod de adresare datorita faptului ca se refugiaza in lumea sa; Invatarea, programele terapeutice si ritmul aplicarii lor se vor stabili in functie de mai multi factori : capacitatea intelectuala a subiectului, varsta acestuia, sincronizarea stimularii de catre personalul terapeutic cu anturajul , familia subiectului si invers; Respectarea intocmai a unui program strict pentru a ordona si Metodele folosite in terapiile specifice pentru autisti (care pot fi disciplina subiectul; aplicate cu succes in orice caz de retard, insa nu si invers) sunt pe principiul invatarii pe baza de intaritori pozitivi si negativi, deoarece nu exista initial alt mod de a ne face intelesi de catre acestia, comunicarea fiind aproape imposibila; Nu se folosesc materiale incarcate pentru a nu conduce autistul pe o cale gresita, el putand interpreta gresit mesajul. Dintre terapiile comportamentale cele mai folosite in lucrul cu copilul autist amintim TEACCH (Treatment and Education of Autistic and Communication Handicapped Children) si PECS (Picture Exchange Communication System). TEACCH este un program destinat educatiei in grup, program ce pune accent si foloseste structurile vizuale ca suport de transmitere a informatiei. Este o metoda care se aplica cu succes in institutii unde copilul este observat si se lucreaza pe inclinatiile lui native (arta, muzica, placerea pentru cifre) iar mediul inconjurator este schimbat in functie de copil (de exemplu daca este invatat ca periuta lui de dinti este albastra si ocupa un anumit loc in spatiu se va avea grija ca tot timpul aceasta sa fie albastra si sa se afle in acelasi loc). Intr-adevar asta il ajuta pe copil sa fixeze anumite lucruri insa se scapa din vedere generalizarea celor invatate. Copilul autist nu va recunoaste o periuta de dinti daca aceasta va avea alta forma sau culoare sau alt loc in spatiu decat cel stiut de el.

PECS (Picture Exchange Communication System) este un sistem de comunicare prin intermediul imaginilor, folosit indeosebi la copiii autisti non-verbali dezvoltandu-le metode alternative, neconventionale de comunicare care sa permita realizarea unei comunicari spontane in situatii practice. Unul din inconveniente ar fi acela ca autistul o data ce invata sa comunice cu ajutorul pictogramelor (pictogramele sunt cartonase) nu va mai fi atat de motivat sa invete limbajul propriu-zis. Unele dintre diferentele majore intre Teacch si ABA constau in faptul ca ultima este mult mai stimulativa, mai intensiva decat cealalta, iar generalizarea abilitatilor, itemilor invatati se face cu mult mai mult si mai sistematic. ABA in traducere inseamna Analiza Comportamentala Aplicata si se refera la analiza autismului strict din punct de vedere comportamental. Este o abordare care se bazeaza in principiu si pe factorul practic in care autismul este in fapt o afectiune diagnosticata doar pe baza observatiior de comportament fara o alta cauza biologica. Modelul de aplicare a Analizei Comportamentale Aplicata a UCLA este o interventie intensiva pentru copiii cu autism care implica patruzeci de ore pe saptamana de terapie unu la unu. ABA este o metoda mai dura, mult mai costisitoare dar cu rezultate mai spectaculoase. Are la baza teoria lui Pavlov conform careia: ACTIUNE + CONSECINTA POZITIVA = REFLEX Pentru ca terapia sa dea rezultate optime trebuie aplicata copiilor pana la varsta de 7 ani si care nu mai au asociate alte afectiuni grave, cum ar fi epilepsia. Programele se construiesc in functie de individ si de nevoile lui. Sunt cateva elemente care sunt cruciale in acest proces: predarea unu la unu; invatarea sistematica a abilitatilor; programul acopera un curriculum comprehensiv; interventia terapeutica are loc acasa, de obicei; are loc implicarea parintilor; fiecare copil are parte de 40 de ore de tratament saptamanal.

Fiecare copil are de obicei intre trei si cinci tutori care lucreaza cu el unu la unu Acestia sunt responsabili cu invatarea zilnica a copilului. De asemenea, unul sau doi dintre ei vor insoti pacientul la gradinita sau scoala cand acesta va fi pregatit.

Strategii de comunicare Selectarea vocabularului dupa preferinte In literatura de specialitate exista un sprijin substantial pentru acest punct de vedere. De exemplu: mai multe strategii au fost dezvoltate pentru a a facilita deprinderile interactive la un elev pasiv si necomunicativ, tinand astfel de abilitati de baza cum ar fi: miscarea (grosiera) a corpului la stimularea senzoriala sau alegerea dintre obiectele preferate. O strategie ce ar putea fi utilizata de un elev care deja arata preferintele pentru anumite obiecte (evenimente) este de a selecta un vocabular initial care reflecta aceste preferinte si necesita ca elevul sa comunice pentru a le obtine. La nivel mai avansat, daca are deja anumite deprinderi de comunicare, da nu le foloseste pentru a initia un schimb, educatorul poate realize sesiuni (lectii) de spontaneitate .Educatorul poate deasemenea folosi strategii pentru a dezvolta dorinta de comunicare printre cei care folosesc limbajul oral. Strategii bazate pe tabla de comunicare cu obiecte Pentru elevul care nu asociaza simbolurile cum ar fi:imagini, semne sau cuvinte cu obiectele sau evenimentele corespunzatoare, instruirea poate incepe la nivelul de conctretete existent, ajungandu-se treptat la reprezentari mai simboloce. De exemplu: prima tabla de comunicare poate fi tava continand mai multe obiecte din care elevul trebuie a faca o selectie. Odata ce elevul demonstreaza o buna insusire a acestei deprinderi, mai poate fi adaugata o cerinta, anume aceea de a indica un simbol vizual pentru a vrea inainte de a i se permite accesul la tava. La un nivel putin mai avansat poate fi folosita o tabla de comunicare care cuprinde reprezentarile tactile ale obiectelor

cum sunt: o lingura pentru a manca, bucati dintr-o cutie de lapte pentru a bea si o bucata de prosop pentru baie. Strategii bazate pe utilizarea fotografiilor Dixon Ca un exemplu specific, Dixon in 1981 a ajuns la concluzia ca folosind figuri taiate din fotografii se realizeaza asocieri mai bune intre imagini si obiecte, decat in cazul folosirii fotografiilor in intregime. Desi aceste sugestii tin toate de educarea foarte concreta a comunicarii legate de obiecte, ele sunt strategii prin care un elev poate obtine un raspuns expresiv suficient. Pe masura ce un elev invata sa asocieze simboluri specifice cu obiectele aferente, el poate fi introdus treptat intr-un sistem simbolic specific de grafice, semne, si vorbire. Aceeasi pozitie se aplica si in cazurile de restrictionare a planificarii doar la educarea vorbirii pe o perioada mai lunga de timp. Decat sa fia lasati elevii fara nici un mod de a se exprima in timpul in care se incearca sa se determine daca educarea vorbirii va putea fi eventual utila, este mai indicat sa li se dea sisteme pa care sa le foloseasca temporar sau chiar permanent pentru a le augmenta vorbirea .Folosirea acestor sisteme nu impiedica educarea vorbirii. Intr-adevar, Wells (1981), a ajuns la concluzia ca se fac progrese in articulare in cazul in care semnele au fost utilizate concomitent cu vorbitrea, fata de cazul in care s-a utilizat doar vorbirea. Exista un sprijin larg raspandit pentru continuarea perfectionarii vorbirii la orice extindere posibila atunci cand este introdus un sistem augmentativ Din aceasta perspectiva, deciziile de planificare nu iau in considerare lucruri cum ar fi: care dintre elevi sunt gata pentru educare sau cand trebuie sa inceapa educarea. Acestea se concentreaza pe scopuri imediate si strategii prin care profesorul, terapeutul sau o alta persoana, poate fi mai bine facilitata folosirea comunicarii cu scop, abilitatea de a folosi simboluri si experimentarea clara a mesajelor de catre fiecare elev. Dezvoltand un sistem initial bazat pe deprinderile existente ale elevului, profesorul poate stabili o baza pentru indeplinirea necesitatilor imediate si construirea unui sistem expandabil, mai functional pe masura ce elevul devine mai competent.

Alegerea sistemelor de comunicare augmentativa Criteriul fundamental de alegere al unui sistem de comunicare nonverbal este extinderea utilizarii lui in comunicarea dintre persanele handicapate cu altii (Bottof&DePape, 1982; Harris, 1982; Shane, 1982). Acest standard necesita nu numai gasirea unor mijloace eficiente de comunicare pentru elevii cu handicap sever, dar si educarea acestora pentru a folosi sistemul in interactiunile zilnice . Acasta analiza ar trebui sa fie centrata pe deprinderile/abilitatile pe care elevul le foloseste in timpul unor activitati reale in decursul unor situatii zilnice De exemplu folosind aceasta abordare Hamre-Nietupski si colaboratorii ei (1977) au identificat jocul, hranirea si folosirea toaletei ca activitati importante in trei medii relevante: acasa, la scoala si in comunitate. Mai tarziu ei au incercat sa identifice posibile ocazii pentru educarea in timpul timpul evenimentelor ce apar in mod natural. De exemplu: educarea in timpul mesei poate implica plasarea mancarii preferate la vedere, dar in asa fel incat copilul sa nu poata ajunge la ea, fiind indemnat sa ceara mancarea, folosind sistemul de comunicare. O alta ocazie se poate intalni in cadrul orelor de muzica, cand elevului i se impune sa ceara instrumentul la care doreste sa cante. In afara de identificarea activitatilor functionale, autorii au realizat un vocabular, cuprinzand o lista de substantive, pronume, verbe, adverbe, prepozitii si adjective, folosit de persoanele din cadrul mediilor si activitatilor respective. Folosind toate aceste informatii , autorii au selectat continutul cel mai potrivit fiecarui elev. In pastrarea unui standard functional, un rezumat este potrivit pentru analizarea mediului de comunicare, pentru a identifica cele mai obisnuite situatii si cei mai obisnuiti interlocutori. CUM IL INVATAM PE COPIL SA SE JOACE In mod frecvent, atunci cand spunem parintilor ca primul lucru pe care dorim sa-l invatam pe copilul lor este acela de a cere lucrurile pe care le doreste, acestia spun dar el nu cere/vrea nimic!. Toti copiii doresc ceva, si exista metode prin care putem spori atat varietatea, cat si numarul de lucruri pe care ei si le doresc. Este foarte important ca noi sa-l invatam pe copil sa se bucure de multe lucruri, astfel incat sa putem creste

numarul de oportunitati de invatare, cat si sa-i oferim copilului activitati la care sa participe si care sunt mai amuzante/placute decat stimulentele. Importanta invatarii unui copil de a-i place joaca, nu poate fi accentuata prea mult. In timp ce este posibil cu certitudine sa-l invatam pe un copil sa arate imagini, sa imite actiuni, sa repete cuvinte in situatii artificiale sau nascocite, nu este prea probabil ca copilul va folosi aceste abilitati intr-o maniera functionala, decat daca il invatam folosind lucrurile pe care este posibil sa le intalneasca in viata cotidiana. Mai mult decat atat, daca aceste obiecte din lumea adevarata (jucarii, jocuri, oameni) nu sunt incurajatoare pentru copil, noi nu ii vom oferi decat o operatie de stabilire (OS) pentru a vorbi atunci cand el se afla intr-un mediu artificial (statul la masa), cu stimuli artificiali (imagini) si incurajari artificiale (casete video, bomboane, tratatii). Asadar, un scop permanent al oricarui program, ar trebui sa fie acela de a asocia incurajarile stabilite (alimente, lucruri, mirosuri etc.) cu obiecte noi, pentru a crea tot mai multe lucruri de care copilul sa se bucure (incurajari conditionate). Pentru a putea determina ce fel de jucarii sau activitati ii pot placea unui copil, ne putem uita la felurile de comportament proprii stimulatoare in care el se angajeaza si putem analiza felul in care el reactioneaza la o varietate de privelisti, sunete, gusturi si miscari din mediu (stimuli). Intrebarile atasate va vor ajuta sa sa va ghidati pe masura ce invatati mai multe despre copil. S-ar putea ca in acest moment sa nu stiti inca raspunsul la unele intrebari. Pentru a putea raspunde, incercati sa-i prezentati copilului diferite privelisti, sunete, lucruri de atins, si observati cum reactioneaza el. Odata ce ati raspuns la intrebari, folositi aceste informatii pentru a va putea ajuta sa determinati cele mai bune feluri de jucarii sau activitati pe care sa le prezentati copilului. Unele sugestii sunt oferite pe baza informatiilor pe care le adunati dumneavoastra. Cel mai important lucru de retinut este acela ca, de fiecare data cand introduceti o activitate sau jucarie noua, doriti sa o asociati cu o incurajare. Cu alte cuvinte, sa faceti ceva care s-ar putea sa nu-i placa prea mult copilului in combinatie cu ceva ce stiti ca-i place. Aceasta idee ramane adevarata, indiferent de activitatea noua pe care o introduceti. Orice incurajare poate fi folosita pentru a produce asocierea. De exemplu, daca unui copil ii place sa fie tinut strans, asociati aceasta activitate cu cititul unei carti. Daca ii place sa

priveasca obiecte care se invart, alegeti jucarii sau activitati ce presupun invartire. Daca ii place muzica, cantati sau exagerati inflexiunile vocii atunci cand interactionati cu el. Dupa ce l-am agatat pe copil, sau dupa ce l-am facut sa-i placa activitatea, il putem invata sa ceara acea activitate sau poate sa ceara diferite bucati sau parti din ea. Daca copilul este non-verbal, il putem invata sa ceara acea activitate prin folosirea semnelor sau a imaginilor. In timpul viitoarei sesiuni, vom discuta despre metodele prin care sa determinam cel mai potrivit sistem augmentativ (de marire) pe care sa-l folosim. Dumneavoastra puteti, de asemenea, sa va opriti inainte de ultimul cuvant pentru a vedea daca copilul il completeaza. Acesta constituie, in parte, un raspuns intraverbal, dar si o solicitare, daca copilul reactioneaza asa incat activitatea poate continua. Multe dintre primele jucarii sau activitati pe care le-ati ales pentru a le prezenta copilului, pot fi considerate jucarii stimulatoare. De exemplu, titireze, roti care se invartesc, mecanisme sau bete cu panglica. Cu alte cuvinte, daca copilul este lasat singur cu jucaria, el poate alege daca sa o priveasca sau daca sa interactioneze cu ea de mai multe ori, intrun mod repetitiv. Este important sa nu lasati copilul sa se joace cu jucaria in acest fel, deoarece, asa cum am discutat mai sus, comportamentele auto-stimulatoare au tendinta de a se auto-incuraja. Nu dorim sa sporim comportamentele auto-stimulatoare ale copilului prin oferirea accesului nelimitat la aceste jucarii. Ceea ce incercam sa facem, este sa asociem incurajarea (jucaria-stimul) cu vorbitul si interactiunea. Acestea sunt jucarii care ar trebui sa fie tinute intr-un loc special, nu la vedere, si care sa fie folosite numai atunci cand este prezent un adult. Este important ca instructorul sa detina controlul asupra jucariilor pentru a-l impiedica pe copil sa se stimuleze si sa-l ignore pe instructor! Daca gasiti o jucarie sau activitate de care copilul sa fie interesat, incercati sa gasiti si altele care pot oferi copilului aceeasi stimulare senzoriala (sau una similara). Un alt set de jucarii sau activitati care trebuie privite cu atentie sunt cele care combina cauza si efectul cu asa-zisa joaca. De exemplu, spalatorii de masini care chiar improasca apa, cuptoare care scot baloane atunci cand gatiti sau chiuvete de jucarie care arunca apa atunci cand sunt apasate. Daca copilului ii place partea de cauza si efect a jucariei, de multe ori il puteti face pe copil sa reactioneze la dumneavoastra daca controlati chiar dumneavoastra acea parte a jucariei. De exemplu, daca copilul vrea sa vada baloane din

cuptor, probabil ca el va cere gateste daca dumneavoastra tineti butonul de la ochiul de aragaz. Una dintre cele mai mari greseli pe care oamenii le fac, este aceea de a se aseza jos cu copilul pentru a se juca si de a incepe sa puna o mie de intrebari. Aceasta nu este joaca, este testare, iar copilul s-ar putea sa o gaseasca aversiva. Dumneavoastra trebuie sa evitati sa formulati cerinte si doar sa va bucurati de joaca impreuna cu el/ea. De exemplu, multor copii le plac vocile copilaroase/prostesti si modele de intonatie exagerata (in special copiilor carora le place si muzica). Daca este asa, puteti canta sau spune aceeasi serie de cuvinte in timp ce va jucati cu jucaria, pe un ton melodic. De exemplu, daca il leganati pe copil pe o minge folosita in terapie, dumneavoastra ati putea spune minge topaitoare, minge saritoare, toti cad jos. Rostogoliti-l pe copil jos de pe minge atunci cand spuneti jos. Daca faceti acest lucru in mod repetat, si daca copilului ii place activitatea, probabil ca veti incepe sa observati cum copilul se uita la dumneavostra cu nerabdare cand sunteti pe punctul de a spune jos. Incercati sa va opriti inainte de jos si s-ar putea ca copilul sa completeze cu jos in locul dumneavostra. Incercati sa evitati sa povestiti pur si simplu ceea ce vedeti ca face copilul si, in schimb, luati si dumneavoastra parte. De exemplu, daca copilul se joaca cu un tren pe sine, luati si dumneavostra un tren si prefaceti-va ca loviti trenul, sau urmariti-i trenul de-a lungul sinelor. Daca el pare sa repete aceeasi activitate iar si iar, intrerupeti-l intr-o maniera vesela, jucausa. De exemplu, daca copilul alearga in cerc in jurul camerei, ridicati-l deodata in aer si faceti-l sa zboare in jurul camerei. Unii copii au doar nevoie sa se afle in preajma unei jucarii noi pentru o bucata de timp inainte de a interactiona cu ea. Daca acesta este cazul, doar lasati jucaria neatinsa in camera pentru cateva zile. In mod treptat, incepeti sa va jucati dumneavostra cu jucaria atunci cand copilul se afla in camera, dar la o anumita distanta. Lasati-l pe copil sa vada ca puneti jucaria intr-un loc unde este vizibila , dar nu accesibila. Fiti constienti de faptul ca unii copii se impotmolesc atunci cand se joaca cu o jucarie sau cand asculta o poveste in acelasi fel de fiecare data. Din acest motiv, se poate intampla ca, o jucarie pe care copilul parea sa o indrageasca atunci cand se juca cu mama, sa nu mai fie asa de interesanta atunci cand se joaca cu tatal! Daca vi se pare ca acest lucru se intampla cu copilul, observati cu atentie persoana cu care el pare sa se bucure de

jucarie sau activitate, pentru a putea determina la ce anume reactioneaza copilul. Poate ca este vorba de o voce copilaroasa sau de felul in care este pronuntat un anumit cuvant. In timp ce nu dorim in mod necesar sa incurajam aceasta nevoie aparenta de monotonie/unicitate, putem folosi informatia pentru a determina cum am putea sa facem aceeasi jucarie sa fie mai nostima pentru copil (incurajare), dar intr-o maniera diferita. Tineti minte ca unii copii devin mai agitati atunci cand interactioneaza cu unele jucarii (in special jucariile care ii stimuleaza). Daca copilul pare sa devina foarte activ si pare sa nu se poata concentra la ceea ce faceti, luati o pauza si faceti o alta activitate care sa implice stimuli diferiti. De exemplu, daca un copil incepe sa sara si sa bata din palme in timp ce va jucati cu un titirez, il puteti ruga sa se aseze, apoi sa luati o pauza si sa mergeti intr-un loc mic, limitat si sa cititi o carte; sau ati putea sa faceti un sandwich cu copii cu pernele. Trebuie sa fiti atent sa nu incurajati, neintentionat, orice comportamente negative prin reactia fata de comportamentul copilului. Folositi informatia, dar aveti rabdare pana sa schimbati activitatea atunci cand copilul afiseaza un comportament de dorit.

Bibliografie
1. Dezvoltarea comunicarii in polihandicap ( note de curs ) - Lect. Univ. Dr. Raluca Matei 2. Cosmovici Andrei , Psihologie generala, Ed. Polirom Iasi 1996; 3. Barliba Maria Cornelia, Filosofie si comunicare, Ed. Bren 2000; 4. Ivar O. Lovaas, Educarea persoanelor cu ntrzieri de dezvoltare. Tehnici de baz ale interveniei comportamentale, Ed. Frontiera 2012;