TABLOUL CLINIC AL UN UI COPIL/ADOLESCENT CU ADHD

ADHD - Tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate
ADHD este o afecțiune cronică ce afectează milioane de copii și care continuă adesea la
vârsta adultă.

ADHD include o combinație de probleme persistente, cum ar fi dificultatea de a menține

atenția, hiperactivitatea și comportamentul impulsiv. Tulburările de tip deficit de atenție şi
hiperactivitate sunt manifestări la fel de frecvente ca în trecut, însă această problemă nu era
remarcată şi dezbătută atât de stringent ca astăzi.

Oricare dintre noi, ocazional, poate avea dificultăți în concentrarea și menținerea atenției.
Pentru unele persoane, însă, aceste dificultăți sunt foarte persistente și interferează zilnic cu
munca, cu relațiile sociale, cu viața de familie, astfel încât sunt privite ca o tulburare psihiatrică.

Copiii cu ADHD se pot confrunta, de asemenea, cu o stimă de sine scăzută, relații dificile
și performanțe școlare slabe. Simptomele se atenuează uneori odată cu vârsta. Cu toate acestea,
unele persoane nu își depășesc niciodată complet simptomele ADHD. Dar ei pot învăța strategii
pentru a avea succes.

Deși tratamentul nu va vindeca ADHD, poate ajuta foarte mult la ameliorarea

simptomelor. Tratamentul implică de obicei medicamente și intervenții comportamentale.
Diagnosticul și tratamentul precoce pot face o mare diferență în ceea ce privește rezultatele

Copiii cu ADHD sunt distrași ușor, nu finalizează ceea ce încep și nu sunt interesați de
greșelile pe care le fac. Ei trec cu ușurință de la o activitate la alta și sunt uneori instabili
emoțional.

Pe de altă parte, dispun de inteligență normală, în multe situații reușind să treacă peste
momente dificile, ajutați de suportul mental. Mulți dintre acești copii sunt impulsivi. Ei par
iritabili și neliniștiți, incapabili să tolereze frustrarea. In general, acționează înainte de a gândi și
nu își așteaptă rândul în timpul desfășurării unei activități. În conversație întrerup, vorbesc prea
mult, prea repede și prea tare, spunând tot ce le trece prin minte.
 Simptome

Definiția şi criteriile de diagnostic ale deficitului de atenție şi hiperactivității au suferit

numeroase modificări de-a lungul timpului, datorită schimbărilor apărute în conceptualizarea
acestei tulburări, însă fundamentul este reprezentat de un pattern persistent de neatenție şi/sau
hiperactivitate-impulsivitate.

Caracteristicile principale ale ADHD includ neatenția și comportamentul hiperactiv-

impulsiv. Simptomele ADHD încep înainte de vârsta de 12 ani, iar la unii copii, acestea sunt
vizibile încă de la vârsta de 3 ani. Simptomele ADHD pot fi ușoare, moderate sau severe și pot
continua până la vârsta adultă.

ADHD apare mai des la bărbați decât la femei, iar comportamentele pot fi diferite la
băieți și la fete. De exemplu, băieții pot fi mai hiperactivi, iar fetele pot avea tendința de a fi
neatente în liniștite.

Există 3 sub-tipuri de ADHD:

 Predominant neatent.

Majoritatea simptomelor se încadrează în categoria neatenție, distractibilitate, afectarea

memoriei pe termen scurt şi a procesului de învăţare.

 Predominant hiperactiv-impulsiv.

Majoritatea simptomelor aparțin de hiperactivitate și impulsivitate/autocontrol slab.

 Combinat.

Acesta este o combinație a primelor două subtipuri.. Majoritatea copiilor cu ADHD intră
în această categorie

Un copil care prezintă un tipar de neatenție prezintă adesea:

 Lipsa atenției la detalii sau greșeli inutile la serviciu ori în alte activități;
 Dificultăți în menținerea atenției în timpul activităților desfășurate, cum ar fi cititul sau
lectura de lungă durată;
  Persoanele afectate nu par a asculta atunci când vorbiți direct cu ei;
 Nu respectă instrucțiunile și nu reușesc să termine treburile la locul de muncă;
 Au dificultăți în organizarea sarcinilor și a activităților- de exemplu, persoana poate fi
împrăștiată și nu este capabilă să își gestioneze corespunzător timpul;
 Evită sau resping sarcinile care necesită un efort mental susținut;
 Sunt ușor de distras de gânduri sau stimuli care nu au legătură cu activitatea pe care o fac;
 Sunt uituci în activitățile zilnice, precum plătitul facturilor, respectarea întâlnirilor sau
returnarea telefoanelor

O persoană cu hiperactivitate - impulsivitate are următoarele manifestări:

 Nervozitate, mișcatul mâinilor sau picioarelor, fâțâitul chiar și când stau pe scaun;
 Se ridică de pe scaun în situații când ar trebui să stea jos (la scoală sau În alte situaţii);
 Este neliniștit sau incapabil să stea locului pentru perioade mai lungi de timp;
 Este incapabil să se joace sau să desfășoare o activitate în liniște;
 Vorbește excesiv;
 Se grăbește cu răspunsul înainte ca întrebarea să fie terminată;
 Are dificultăți în a-și aștepta rândul, de exemplu când stă la o coadă întrerupe sau
deranjează alte persoane.

Simptome ADHD la preșcolar:

 Parcă este condus de un motor;

 Curiozitate exagerată;
 Joc gălăgios, distructiv;
 Solicită atenție exagerată din partea părintelui;
 Crize de furie frecvente, cooperare dificilă.

Simptome ADHD la școlar:

 Neliniștit, agitat, în continuă mișcare;

 Dificultăți în efectuarea sarcinilor școlare, performanță școlară scăzută;
 Nu se poate concentra sau este distras cu ușurință de stimuli;
 Dezorganizat, își pierde lucrurile, nu poate estima timpul;
  Dificultăți de a respecta regulile unui grup sau ale unui joc (dorește sa fie lider);
 Impulsiv, vorbește neîntrebat, nu-și așteaptă rândul îi întrerupe pe ceilalți
 Nu observă pericolele, frecvent suferă diverse accidente;
 Poate asocia tulburări de învățare, ticuri, enurezis.

Simptome ADHD la adolescent:

 Impulsiv, mai puțin hiperactiv;

 Neatent, plictisit, ușor de distras la stimuli;
 Comportament inadecvat la școală, refuz școlar, amânarea sarcinilor școlare;
 Probleme de disciplină în familie și la școală;
 Accese de furie, toleranță scăzută la frustrare;
 Nu recunoaște autoritatea și are relații tensionate cu cei de aceeași vârstă;
 Stimă de sine scăzută, risc de depresie;
 Risc de consum de substanțe, delicvență juvenilă.

Se estimează că incidența ADHD la copiii de vârstă școlară este de 3-7%, fiind mai
frecvent întâlnită la băieți. Studiile pe gemeni indică faptul că tulburarea este adesea moștenită
de la părinții persoanei, genetica determinând aproximativ 75% din cazuri la copii și de la 35%
până la 75% din cazuri la adulți.

Neatenția şi impulsivitatea pot contribui la rezolvarea neadecvată a sarcinilor şi

instrucțiunilor trasate sau efectuarea neglijentă a activităţii repartizate.

Elevii cu deficit de atenție şi hiperactivitate îşi însușesc mai greu deprinderile de

organizare, planificare, management al timpului, în comparație cu colegii lor, care nu prezintă
astfel de tulburări. Aceștia au tendința de a avea mai multe accidente și răniri de tot felul decât
copiii care nu au ADHD precum și tendința de a avea o stimă de sine scăzută. Sunt mai
predispuși să aibă probleme în interacțiunea cu colegii și adulții și să fie acceptați de aceștia, sunt
expuși unui risc crescut de abuz de alcool, droguri și de alte comportamente delincvente.

ADHD nu cauzează alte probleme psihologice sau de dezvoltare. Cu toate acestea, copiii
cu ADHD sunt mai predispuși decât alții să aibă și afecțiuni precum:
  Tulburarea de opoziție și comportament sfidător, definită în general ca un model de
comportament negativ, sfidător și ostil față de figurile de autoritate.
 Tulburare de conduită, marcată de un comportament antisocial, cum ar fi furtul,
bătaia, distrugerea proprietății și rănirea oamenilor sau a animalelor.
 Tulburare de perturbare afectivă de tip disruptiv, caracterizată prin iritabilitate și
probleme de toleranță la frustrare.
 Tulburarea de învățare, inclusiv probleme de citire, scriere, înțelegere și comunicare.
Tulburarea de învățare specifică apare frecvent în asociere cu ADHD.
 Tulburări de anxietate, care pot provoca îngrijorare și nervozitate copleșitoare și includ
tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC).
 Tulburări ale dispoziției, inclusiv depresia și tulburarea bipolară, care include depresia,
precum și comportamentul maniacal.
 Tulburarea de spectru autist, o afecțiune legată de dezvoltarea creierului care are un
impact asupra modului în care o persoană percepe și socializează cu ceilalți.
 Tulburările ticurilor sau sindromul Tourette, tulburări care implică mișcări repetitive
sau sunete nedorite (ticuri) care nu pot fi controlate cu ușurință.

Tratament

În majoritatea cazurilor, ADHD este tratat cu o combinație de terapie comportamentală și

tratament medicamentos. În plus, terapia de reeducare a abilitaților de învăţare, consilierea
psihologica pentru îmbunătățirea abilitaților sociale si masurile specifice de sprijin educațional la
scoală ajuta foarte mult in managementul acestei tulburări.

Terapii Comportamentale

Există dovezi bune pentru utilizarea terapiilor comportamentale în ADHD. Acestea

reprezintă tratamentul de primă linie recomandat în cazul celor care au simptome ușoare sau care
sunt de vârstă preșcolară.

Terapiile psihologice utilizate includ: inițierea psihoeducațională, terapia

comportamentală, terapia cognitiv-comportamentală (TCC), psihoterapie personală, terapia de
familie, intervențiile școlare împreună cu colegii de clasă, formarea abilităților sociale, formarea
organizațională și antrenamentul managementului parental.
 Se folosesc recompense pentru a întări comportamentele pozitive ale copilului și
penalizări care să elimine comportamentele nedorite sau problematice. În plus, părintele trebuie
să structureze și să organizeze cat mai mult mediul de viaţă al copilului prin stabilirea unor rutine
de viaţă, care să-i ofere acestuia predictibilitate și stabilitate..

Medicație

Tratamentul medicamentos al ADHD se bazează pe administrarea antidepresivelor,

antipsihoticelor, anticonvulsivantelor si amfetaminelor în conformitate cu schemele de tratament
stabilite de către medicul psihiatru.

Exerciții fizice

Exercițiile fizice regulate, în special exercițiile aerobice, reprezintă un tratament

complementar eficient pentru ADHD la copii și adulți, în special atunci când sunt combinate cu
medicamente stimulante (deși în prezent nu se cunoaște care este cea mai bună intensitate și cel
mai bun tip de exerciții aerobice pentru ameliorarea simptomelor). De exemplu, un studiu a
constatat că antrenamentul de înot a îmbunătățit cogniția, coordonarea și sănătatea mintală la
copiii cu ADHD.

Efectele pe termen lung ale exercițiilor aerobice regulate la persoanele cu ADHD includ
un comportament și abilități motorii mai bune, îmbunătățirea funcțiilor executive (inclusiv
atenția, controlul inhibitor și planificarea, printre alte domenii cognitive), o viteză mai mare de
procesare a informațiilor și o memorie mai bună.

Dieta

Modificările dietetice nu sunt recomandate din 2019 de către Academia Americană de Pediatrie,
Institutul Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire sau Agenția pentru Cercetare și
Calitate în Sănătate din cauza dovezilor insuficiente.