UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE STIINŢE SOCIO-UMANE

DOMENIUL DE STUDIU: PSIHOLOGIE EDUCAŢIONALĂ

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

Copilul cu tulburari de tip hiperkinektik si opozant

Student:

Lascu Olimpia

Lukacs Ivett Stephanie

Mariș Adela Adina

2016
 I. Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție
Cunoscuta mai ales sub denumirea de ADHD , este o tulburare de comportament ce afecteaza
populatia infantila si care este definita prin prezenta a trei simptome: deficitul de atentie,
hiperactivitatea si impulsivitatea.
ADHD este una dintre cele mai frecvente tulburari de comportament care afecteaza copiii. Se
estimeaza ca aproximativ 12% dintre copii sufera de acest sindrom.

ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder) insemnand "tulburarea hiperkinetica cu

deficit de atentie" (THDA), este un termen ce provine din clasificarea Americana DSM IV - TR.
Notiunea de hiperkinezie este similara cu cea de hiperactivitate, si este caracterizata prin exces de
activitate, lipsa de odihna, nervozitate, alergare, catarat, vorbit in exces.

ADHD-ul se caracterizeaza prin debutul precoce, inainte de varsta de 7 ani, a unei combinatii
intre hiperactivitate, comportament dezordonat si inatentie (lipsa de atentie). Durata acestei
tulburari trebuie sa fie de minim 6 luni, iar simptomele sunt grupate in cele de inatentie si cele de
hiperactivitate / impulsivitate.

Conform Manualului de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale (DSM IV) exista mai
multe subtipuri care caracterizeaza aceasta tulburare:

-Tulburarea hiperactivitate/deficit de atentie, tip combinat.

-Tulburarea hiperactivitate/deficit de atentie, tip predominant de inatentie.

-Tulburarea hiperactivitate/deficit de atentie, tip predominant hiperactiv-impulsiv.

Inatentia (lipsa de atentie) - copilul afectat de ADHD :

 nu poate da atentia cuvenita detaliilor, sau face greseli din neglijenta la efectuarea temelor
scolare, la serviciu sau acasa
 nu poate sa isi mentina atentia suficient de mult timp
 uneori pare a nu asculta pe cel care ii vorbeste
 nu respecta instructiunile sau regulile si nu este in stare sa isi termine temele, sarcinile
casnice sau obligatiile de la locul de munca, desi intelege instructiunile si nu este
opozitionist
 nu poate organiza sarcini sau activitati
 adesea evita sau nu este dispus sa efectueze sarcini care necesita un efort mintal sustinut
 foarte des isi pierde lucrurile (jucarii, teme pentru acasa, rechizite )
 este usor de distras de stimuli fara importanta
 uita frecvent
Hiperactivitatea - copilul afectat de ADHD :

 se foieste pe loc, se joaca cu mainile sau picioarele

 se ridica de pe scaun atunci cand ar trebui sa fie asezat
 alearga in jur sau se catara excesiv de mult, atunci cand acest lucru nu este potrivit, sau, in
cazul adolescentilor, manifesta neliniste
 are dificultati in a se juca sau a efectua activitati distractive in liniste
 actioneaza ca si cum ar fi impins de un motor
 vorbeste excesiv de mult

Impulsivitatea - copilul afectat de ADHD :

 "tranteste" des raspunsuri inainte ca intrebarile sa fie complet formulate

 nu isi asteapta randul
 intrerupe sau deranjeaza pe altii, intervenind in discutiile sau jocul altora

Aceste simptome trebuie sa fie prezente in doua sau mai multe situatii (de exemplu : scoala sau
serviciu si acasa).

Cauzele aparitiei ADHD

Cauza exacta care determina aparitia acestei afectiuni nu este inca cunoscuta. Cel mai probabil
sindromul hiperkinetic este cauzat de actiunea combinata a mai multor factori. Cercetarile au
evidentiat cativa factori:

- factorul genetic: riscul unui copil de a dezvolta ADHD este mai mare daca parintii acestuia sau
fratii prezinta aceasta afectiune;
- expunerea in timpul vietii intrauterine la substante neurotoxice, sau la tutun si alcool;
- schimbari majore in viata de familie;
- nasterea prematura;
- greutate la nastere mai mica decat valoarea normala;
- leziunile suferite in timpul nasterii la nivel cerebral;
- o serie de modificari in ceea ce priveste structura normala a creierului si modificari ale
metabolismului cerebral
(neurotransmitatorii);
- timpul indelungat petrecut de copiii cu varste fragede in fata televizorului.

Studiile au infirmat una din convingerile parintilor si anume aceea ca zaharul are un efect
negativ asupra copiilor care sufera de ADHD.

Cauzele ADHD-ului :

 genetice - aproximativ 80 % din cazuri

 afectarea cerebrala (leziuni dobandite)- are o pondere de 20 %
  ambele cauze
 factorii familiali si sociali, precum absenta mamei si plasarea in orfelinate, mediul haotic
de crestere, pot duce la aparitia ADHD

In marea majoritate a cazurilor tulburarile sunt mostenite, dar pot fi si dobandite.

Aproximativ 1/3 din parintii copiilor cu ADHD sunt afectati de aceasta boala.

Tulburari asociate cu ADHD : cele de limbaj, de invatare, intarzierile mintale, tulburarile de

somn sau apetit alimentar, de comportament, de coordonare motorie, epilepsia, abuzul de alcool
si droguri, frici, simptome asemanatoare autismului, suicidul sau criminalitatea la varste mari.

Tratamentul ADHD vizeaza scaderea comportamentelor neadecvate, imbunatatirea relatiilor

sociale, a performantelor scolare, cresterea independentei si stimei de sine si consta in terapie
comportamentala, tratament medicamentos, regim alimentar adecvat.
Terapia comportamentala se face de catre parinti acasa si de catre profesori la scoala. Trebuie sa
existe o colaborare permanenta intre cadrele didactice, parinti si terapeut. Se vor inlatura toti
factorii din mediu care pot distrage atentia, se vor da instructiuni clare, sarcinile vor fi simple,
fractionate in mai multi pasi iar termenul de executie va fi precis stabilit. Fiecare reusita se va
recompense pozitiv(metoda jetoanelor).
Tratamentul medicamentos este indelungat, ADHD-ul fiind o boala cu evolutie cronica, desi
hiperkinetismul se amelioreaza cu timpul. Se face cu medicamente din clasa antidepresivelor,
antipsihoticelor, anticonvulsivantelor, amfetaminelor.
Regimul alimentar in cazul ADHD trebuie sa excluda salicilatii, colorantii, conservantii si
aromele artificiale, cofeina, bauturile racoritoare, studiile recente aratand ca acesti produsi
alimentari ar accentua hiperkinetismul.

Efectul asupra familiei

Familia unui copil hiperkinetic este de multe ori in dificultate; a creste un copil cu THDA poate
fi o adevarata provocare pentru parinti. Parintii vor urmari atent compotamentul copilului si vor
invata sa raspunda adecvat comportamentelor dezirabile. In cazul in care intervin alte
disfunctionalitati in cadrul vietii de familie (precum divortul, violenta in famile, consumul de
alcool si droguri), acestea vor interfera cu managementul comportamental al copilului cu TDHA.

Pentru tratamentul copiilor diagnosticati cu tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie se

poate apela la:

1. Tratamentul psihoterapeutic
Tratamentul psihoterapeutic presupune: psihoterapia familiei, psihoterapia individuala sau
psihoterapia de grup.
2. Tratamentul medicamentos.

- medicamente din clasa amfetaminelor care s-au dovedit a avea rezultate bune in ameliorarea
simptomelor;
- psihostimulente: asigura o ameliorare rapida a simptomelor;
- antihipertensive: utile in unele cazuri in tratarea agresivitatii dar si a impulsivitatii;
- antidepresive.

II. Tulburare de tip opozant

Manifestările comportamentale opoziţionale și tulburările de comportament sunt frecvente. Un

studiu efectuat în Germania arată că părinţii descriu la copii cu vârste cuprinse între 4-10 ani
existența manifestărilor comportamentale la 3% dintre fete și la 6% dintre băieţi. Datele oferite
de părinţi indică faptul că manifestările mai uşoare sunt întâlnite la mai mulţi copii. Manifestări
identificate prezentate în ordinea frecventelor descrescătoare: Ceartă / contraziceri, gelozie
uşoară, crize de furie, este neascultător acasă, distruge lucrurile proprii, este neascultător la
școală, țipă mult, iritat / îmbufnat.

Dacă manifestările comportamentale de tip opoziţional sunt foarte pronunţate, atunci discutăm de
o tulburare comportamentala de tip opoziţional.
Cum este diagnosticata o tulburare de comportament de tip opoziţional de către specialist ?
Diagnosticarea unei tulburări de tip opoziţional poate fi realizata doar de către un specialist, pe
baza anumitor caracteristici care vor fi prezentate în continuare. Diagnosticul poate fi stabilit
doar când sunt prezente mai multe din caracteristici; acestea trebuie sa fie mai intense decât la
copiii care nu prezintă aceste probleme. În plus, acestea trebuie sa se manifeste pe o perioada de
cel puţin sase luni.

Cum se manifestă comportamentul opozant?

Principala caracteristică a acestui tip de comportament constă în refuzul constant al copilului de a

respecta autoritatea părintelui sau a altor persoane (educatoare, frați, rude, etc.). Aceste refuzuri
sunt însoțite adesea de crize de isterie și uneori chiar și de un comportament agresiv. Psihologul
va diagnostica acest tip de comportament ca fiind o tulburarea comportamentală de tip opozant
doar în cazul în care prezintă o frecvență ridicată. Astfel, faptul că cel mic refuză de cele mai
multe ori să mănânce supă ori să meargă la culcare, nu înseamnă neapărat că prezintă o tulburare
comportamentală de tip opozant. Însă, dacă copilul tău manifestă crize frecvente și intense de
furie, se ceartă cu adulții ori cu alți copii, este foarte ușor iritabil, coleric, uneori chiar răutăcios
și ranchiunos cu partenerii de joacă și se opune indicatilor și regulilor prestabilite, atunci este
necesar să apelați la un specialist.
  Dispoziție furioasă/iritabilă
 Adesea își pierde cumpătul.
 Adesea este susceptibil sau ușor de enervat de alții.
 Adesea este coleros și plin de resentimente
 Comportament certăreț/sfidător

Se ceartă adesea cu figurile autorității sau pentru copii sau adolescenți cu adulții.

Adesea sfidează sau refuză în mod activ să se conformeze cererilor sau regulilor figurilor de autoritate.

Adesea enervează în mod deliberat pe alții.

Adesea blamează pe alții pentru propriile sale greșeli sau pentru purtarea sa rea,

Vindicativ

A fost adesea ranchiunos sau vindicativ, cel puțin de două ori în ultimele șase luni.

Notă: Persistența și frecvența acestor comportamente trebuie folosite pentru a distinge între un
comportament aflat în limite normale și un comportament simptomatic.

Pentru copiii mai mici de 5 ani, comportamentul trebuie să se manifeste în majoritatea zilelor, pentru
o perioadă de cel puțin 6 luni dacă nu este altfel specificat (Criteriul A 8).

Pentru indivizii mai mari de 5 ani, comportamentul trebuie să apară cel puțin o dată pe săptămână,
pentru cel puțin 6 luni, dacă nu este altfel specificat (Criteriul A 8).

Trebuie de asemenea analizat dacă frecvența sau intensitatea comportamentelor se situează dincolo
de plaja normalității pentru nivelul de dezvoltare al individului, sexul său sau cultura din care provine.

Printre simptomele prezente într-o astfel de tulburare comportamentală regăsim:

 comportament antisocial; dificultate în a interacționa cu alți copii

 agresivitatea crescută față de persoanele din jur
 tulburări hiperkinetice
 tulburări emoționale, adesea depresive
 performanțe școlare scăzute

Care sunt cauzele comportamentului opozant?

Cauzele principale ale unui astfel de comportament se regăsesc în interiorul mediului familial.
Inconsecvența în educație a părințiilor (azi copilul are voie să facă un anumit lucru, mâine îi este
interzis), lipsa unei discipline adecvate, părinți inaccesibili emoțional, modele parentale cu un
comportament agresiv și opozant, toate acestea pot duce la apariția unor tulburări severe de
comportament al celui mic. O relație dizarmonioasă părinte-copil va duce la comportamente din
ce în ce mai agresive și la diminuarea experiențelor pozitive necesare pentru o dezvoltare
adecvată a copilului, din punct de vedere emoțional și psiho-social.
Trăsături legate de diagnostic
• Pattern persistent de dispoziție furioasă/iritabilă, comportament certăreț, sfidător
sau plin de resentimente. Aceste comportamente se manifestă adesea în lipsa unor
probleme legate de o stare emoțională negativă.
• Trăsăturile pot fi manifestate în cel puțin un context, cel mai frecvent acasă. Cu cât
cazul este mai sever, cu atât simptomele se manifestă în mai multe contexte
• Deoarece pervazivitatea simptomelor este un indicator important în cazul acestei
tulburări, este necesar să fie evaluat comportamentul în cadrul mai multor contexte
și relații.
• Pentru că aceste comportamente sunt obișnuite printre rude, trebuie observate în
cadrul interacțiunii cu alte persoane decât membrii familiei.
• Deoarece aceste simptome sunt de obicei mai evidente în interacțiunile cu adulții sau
covârstnicii pe care persoana îi cunoaște bine, pot să nu fie vizibile în cadrul
examinării clinice.
• Aceste simptome se manifestă într-o anumită măsură și în cazul celor care nu
prezintă această tulburare.
• Pentru a pune diagnosticul ne asigurăm că:
• sunt manifestate cel puțin 4 simptome, în ultimele 6 luni;
• persistența și frecvența simptomelor depășește ceea ce este normal pentru un individ
de aceeași vârstă, de același sex și provenind din aceeași cultură.
• De exemplu nu este anormal pentru copiii preșcolari să manifeste crize de furie
săptămânal.
• În cazul preșcolarilor, pentru a fi considerat simptomatic, acest comportament
trebuie să se manifeste în majoritatea zilelor, în ultimele 6 luni, alături de cel puțin
alte trei simptome ale tulburării și dacă ieșirile nervoase au contribuit la afectări
semnificative asociate tulburării (a distrus proprietatea în timpul ieșirilor furioase,
copilului i s-a cerut să plece de la grădiniță).
• Simptomele acestei tulburări sunt adesea parte a unui tipar de interacțiuni
problematice cu ceilalți.
• Cel mai adesea, indivizii cu această tulburare nu se consideră furioși, opoziționiști
sau sfidători. În schimb, își justifică adesea comportamentul ca fiind un răspuns la
cereri sau circumstanțe nerezonabile.
De exemplu, este greu să stabilești contribuția individului cu această tulburare la
interacțiunile problematice pe care le experimentează
Exemplu:
• Un copil cu o tulburare de opoziționism provocator poate să aibă în istoric un
parenting ostil și este adesea imposibil să determini dacă tocmai comportamentul
copilului i-a determinat pe părinți să se comporte într-o manieră mai ostilă față de
copil, dacă ostilitatea parentală a condus la apariția comportamentului problematic
al copilului sau dacă e vorba despre o combinație a celor două.
• Tulburarea opoziționismului provocator este mai prevalentă în familiile în care
copilul este îngrijit succesiv de mai multe persoane diferite sau în familiile în care
practicile parentale dure, lipsite de consistență și pline de neglijență sunt obișnuite.
• TOP apare adesea în comorbiditate cu ADHD și cu tulburările de comportament și
este asociată cu un risc ridicat pentru tentative de suicid, chiar și în situația în care
tulburările comorbide sunt controlate.
• În cadrul ICD 10, găsim Opoziţionismul Provocator ca fiind definit astfel: prezenţa
unui comportament sfidător, nesupus şi provocator şi absenţa unor acte agresive
care încalcă legile sau drepturile altora.
• Trăsătura esenţială a aceste tulburări este un pattern de comportament negativ,
ostil, provocator, sfidător şi disruptiv care se află în mod clar în afara normei de
comportament pentru copiii de aceiaşi vârstă şi care fac parte din acelaşi context
socio-economic.
• Această tulburare este întâlnită cel mai des printre copii cu vârsta între 9 şi 10 ani.

• Copiii și adolescenții care manifestă opoziționism provocator prezintă și probleme

de adaptare ca și adulți- comportament antisocial, probleme legate de controlul
impulsurilor, abuz de substanță, anxietate, depresie.
• Frecvența cea mai ridicată a acestor comportamente este în perioada preșcolară și a
adolescenței.
Clinicianul trebuie să fie atent la specificul vârstei atunci când analizează frecvența și
intensitatea acestor comportamente

Cum identificăm manifestările opozante?

1. Caracteristicile tulburării comportamentale opoziţionale (tulburarea comportamentului social

prin manifestările ostile, opoziţionale)
2. Are crize neobişnuite si puternice de furie sau se enervează repede, comparativ cu copii de
aceeaşi vârsta;
3. Se ceartă des cu adulţii;
4. Frecvent se împotriveşte în mod activ regulilor sau cerinţelor adulţilor sau refuza sa le urmeze;
5. Îi agasează pe ceilalţi în mod intenţionat;
6. Atribuie altora vina pentru greşelile proprii;
7. Este des iritat sau se lasă uşor provocat de ceilalţi;
8. Este în mod frecvent gălăgios și se enervează uşor;
9. Este frecvent răutăcios și dornic de răzbunare.

Ce este de făcut?

Este important să nu ignorăm semnele ce pot indica o posibilă tulburare de comportament de tip
opozant și să apelăm cu încredere la un specialist. Psihologul sau psihoterapeutul va aplica o
metodă de intervenție în vederea diminuării comportamentului nedorit, intervenție ce va avea în
vedere următoarele arii:

Familia:

 strategii de intervenție bazate pe accentuarea experiențelor pozitive

 consecvență în educație
 părinți accesibili din punct de vedere emoțional
 comunicare copil-părinte
 valorizarea copilului, transmiterea sentimentelor de iubire și apreciere

Grădinița/școala:

 bună comunicare cu familia copilului

 monitorizarea atentă a comportamentului copilului
 aplicarea unor măsuri psihologice și pedagogice prestabilite de comun acord cu familia
 valorizarea copilului
 accentuarea comportamentului pozitiv și corectarea celui negativ

PLAN DE INTERVENŢIE PĂRINŢI

TEMA: „Ce pot face pentru copilul meu?”

OBIECTIV: Identificarea cauzelor, împreunăcu părinţii, care fac comportamentul copilului unul
opozant, înlăturându-le
Părinţii primesc o poezie „Dacă ar trebui să-mi mai cresc încă o dată
copilul” scrisă de Diane Loomans, unde trebuie să sublinieze ce activităţi au făcut cu fiul lor şi
săse gândeascăla cele pe care nu le-au făcut.
Le aduc la cunoştinţă că elevul are acest comportament datorită lipsei de atenţie, de exprimare a
sentimentelor din partea familiei.
Îi îndrum să realizeze un program săptămânal în care să desfăşoare mai multe activităţi cu
copilul, în sânul familiei, să utilizeze recompense verbale, materiale şi spirituale pentru
încurajarea comportamentului prosocial. Atunci când elevul se opune, părintele să nu pară că
impune reguli, ci să-şi exprime emoţiile, gândurile, să
negocieze cu copilul, folosind mesaje de tip EU.
Ca un fel de temă acasă, părinţii au de realizat un album intitulat „Copilul meu” unde vor pune
fotografii scriind sub fiecare 2 – 3
rânduri despre momentul respectiv din viaţa copilului său. Astfel, îşi vor autoevalua timpul
acordat copilului şi modul în care l-au educat, dar acesta va fi şi un cadou pentru fiul lor.

PLAN DE INTERVENŢIE: COPIL

TEMA: „Să ne jucăm cu seriozitate”

OB1: Asigurarea unor condiţii de compatibilitate comunicativă cu părinţii şi copiii din clasă o
Desene cu prezentare orală( interpretarea desenului, să-i dea un nume, o semnificaţie şi să facă
un raport cu propria persoană), interpretarea unor cântece şi dansuri în grup

Jocuri de rol cu scopul unei mai bune socializă ri a copilului, dar şi pentru a dezvolta
capacitatea de a asculta părerile celorlalţi

Activităţi în grup şcolare şi extra şcolare unde copilul trebuie să se obişnuiască cu anumite
reguli pentru ca sarcina să fie finalizată el fiind declarat lider de grup şi având responsabilităţi
diverse

Portofolii cu durata de o săptămână în care să fie implicată şi familia în căutarea informaţiilor şi

a materialelor necesare

Povestiri libere ale copilului: „Sentimentele şi dorinţele mele sunt importante”, „Ce simt acum”,
„ Să găsim soluţii pentru problemele noastre”

OB2: Diminuarea tulburării de tip opozant prin corectarea progresivă a comportamentelor

nedorite

Discuţii libere: „Cum mă simt astăzi”, „Mă simt vinovat pentru ...”. În discuţie se pune accent pe
ceea ce a aflat nou, ceea ce a conştientizat elevul şi mai puţin pe conţinut.

Asumarea responsabilităţii pentru experienţele trăite şi pentru reacţiile la aceste experienţe se

face prin jocul „Lasă-mi mie ultimul cuvânt” care duce la o împăcare cu sine, el având ultimul
cuvânt. Copilul trebuie să se gândească la o faptă de care nu este mulţumit, spune ce îi vine în
minte despre experienţă, apoi se gândeşte şi analizează fapta respectivă.

Prezintăcolegilor întâmplarea , cere sfaturi, dar el are ultimul cuvânt.

OB3: Dezvoltarea capacităţii copilului de a conştientiza influenţa negativă a unui comportament

opozant în relaţiile cu grădiniţa, familia
Vizionarea de filme pentru copii, citirea unor poveşti de către învăţătoare şi analiza lor (aspecte
pozitive şi negative)

Utilizarea recompenselor verbale, spirituale şi materiale pentru încurajarea unui comportament

adecvat

Copilul să fie cel care realizează un program în familie, ce activităţi ar dori să desfăşoare cu
părinţii, aceştia făcând mici modificări unde este nevoie

Copilul va primi în dar albumul realizat de părinţi „Copilul meu”, astfel părinţii comunicând
întâmplări importante din viaţa lui, acesta simţind o atenţie deosebită

Copilul este încurajat să-şi realizeze un program propriu pentru o anumită perioadă de timp cu ce
vrea să facă, ce este posibil săfacă, ce trebuie să facă

EVALUARE
Părinţii vor primi ca sarcină să realizeze un eseu cu titlul „Cum ai vrea să fie copilul
tău la 25 de ani”, iar copilul să-şi imagineze un dialog între cel care este acum şi persoana lui
la 25 de ani.
Toate lucrările vor alcătui un portofoliu ca va fi înmânat familiei, dându-le o responsabilitatea pe
termen lung părinţilor de a-şi îmbunătăţi metodele de educaţie şi copilului de a şi îmbunătăţi
comportamentul pentru a deveni cel de la 25 de ani.

CONCLUZII
Pentru analiza acestui caz am folosit metode şi tehnici variate de cercetare: observarea sistematic
ă, metoda biografică, conversaţia, metoda analizei produselor activităţii, fişa de caracterizare
psihopedagogică

În urma activităţilor desfăşurate cu părinţii şi copilul, tulburarea nu s-a rezolvat 100%, dar s-a
observat un progres în comportamentului copilului, care a şi că pătat o mare încredere în forţele
proprii, dar şi o anumită răbdare de a asculta sfatul celorlalţi, părerile lor, dar mai ales îşi
autoanalizează faptele.
 Bibliografie

http://www.copiiidecristal.ro/manifestari-comportamentale-opozante/

http://www.cdt-babes.ro/articole/adhd-sindrom-hiperkinetic.php

Camlia Dindelegan , Incursiune in psihopatologie si psihologie cliinica , 2012 , Editura Sper

Camelia Dindelegan, Psihopatologi si psihologie clinica, Editura Institutul European

Linda Wilmshurst , Psihopatologia copilului.Fundamente. , Editura Polirom

Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition (DSM-5)