TULBURAREA OPOZITIONISMULUI PROVOCATOR

Conform DSM V, un copil poate fi diagnosticat cu tulburarea opozitionismului

provocator atunci cand intruneste urmatoarele criterii de diagnostic:
A. Un patern de dispozitie agresiva/iritabila, comportament argumentativ, sfidator,
provocator sau vindicativ, care dureaza de cel putin 6 luni, apare in interactiune cu cel putin
o persoana care nu ii este frate si este evidentiat prin cel putin 4 simptome din urmatoarele
categorii:
Dispozitie agresiva/iritabila
1). Adesea isi pierde cumpatul
2). Adesea este susceptibil ori usor de enervat de catre altii
3). Adesea este coleros si plin de resentimente
Comportament argumentativ, sfidator/provocator
4). Adesea argumenteaza/comenteaza in interactiunile cu figurile autoritare (cu adultii, in
cazul copiilor si adolescentilor)
5). Adesea sfideaza sau refuza in mod activ sa se conformeze cererilor sau regulilor adultilor
6). Adesea enerveaza in mod deliberat pe altii;
7). Adesea ii blameaza pe altii pentru propriile sale greseli sau purtare rea
Comportament vindicativ/ranchiunos
8). A fost ranchiunos sau vindicativ cel putin de doua ori in ultimele 6 luni
Nota: Persistenta si frecventa acestor comportamente trebuie luata in considerare pentru a distinge un
comportament care este in limite normale de unul care este simptomatic. In cazul copiilor cu varste
sub 5 ani, comportamentul ar trebui sa apara in majoritatea zilelor intr-o perioada de cel putin 6 luni;
in cazul copiilor cu varste peste 5 ani, comportamentul ar trebui sa apara cel putin o data pe saptamana
pe parcursul a cel putin 6 luni. De asemenea, este important sa stabilim daca intensitatea si frecventa
simptomelor depasesc ceea ce este normal in randul indivizilor de aceeasi varsta, acelasi gen si din
aceeasi cultura.

B. Perturbarea in comportament este asociata cu distres perceput de catre persoana in cauza

sau de cei cu care aceasta interactioneaza (de exemplu, familie, profesori, colegi de scoala
sau de serviciu) sau are un impact negativ asupra functionarii sociale, educationale,
ocupationale sau alte arii importante de functionare.

C. Comportamentele nu survin exclusiv n cursul evoluiei unei tulburri psihotice, a uzului

de substante, tulburarii depresive sau bipolare. De asemenea, nu se intrunesc criteriile de
diagnostic pentru tulburarea de reglare a dispozitiei disruptive (disruptive mood
dysregulation disorder = Tulburarea disruptiva de dereglare a dispozitiei/ tulburarea de
reglare a dispozitiei disruptive/ tulburarea disruptiva de reglare a dispozitiei ???)
In functie de numarul contextelor in care copilul manifesta simptomatologia,
tulburarea poate fi:
-

usoara: siptomele se limiteaza la unul dintre contexte (de exemplu,acasa, la scoala,

in interactiune cu colegii etc.;

moderata: unele simptome sunt prezente in cel putin doua contexte;
severa: unele simptome sunt prezente in trei sau mai multe contexte.

Simptomele pot fi manifestate doar acasa, iar in cazurile severe acestea sunt prezente
in mai multe contexte (la scoala, in relatia cu egalii etc.). Deoarece comportamentul
opozitionist este adesea obisnuit in interactiunea cu fratii, pentru a indeplini criteriile de
diagnostic este necesar ca simptomele sa fie manifestate in interactiune si cu alte persoane, nu
doar cu acestia. De asemenea, simptomele sunt mult mai evidente in interactiunea cu adultii
sau colegii pe care copilul ii cunoaste bine si este mai putin probabil sa apara pe parcursul
primelor zile de scoala sau in timpul examinarii clinice.
Simptomele opozitionismului provocator pot aparea in grade diferite si la copiii care
nu prezinta aceasta tulburare. Exista cateva aspecte pe care este necesar sa le luam in
considerare pentru a determina daca un copil prezinta sau nu tulburarea de opozitionism
provocator:
- in primul rand, este necesar ca cel mic sa manifeste 4 sau mai multe dintre
simptomele enumerate mai sus, iar aceste simptome sa fi fost prezente in ultimele 6 luni;
- in al doilea rand, intensitatea si frecventa simptomelor trebuie sa depaseasca ceea ce
este normal in randul indivizilor de aceeasi varsta, acelasi gen si din aceeasi cultura; de
exemplu, nu este nimic neobisnuit ca un copil prescolar sa manifeste accese de furie
saptamanal. Accesele coleroase manifestate de catre un prescolar pot fi considerate un
simptom al tulburarii opozitionismului provocator doar daca: (a) ele apar in majoritatea zilelor
in ultimele 6 luni, (b) apar impreuna cu cel putin alte 3 simptome ale opzitionismului
provocator si (c) daca aceste accese coleroase contribuie la deteriorari semnificative asociate
cu tulburarea (de exemplu, duc la distrugerea bunurilor altora sau la excluderea copilului din
gradinita).

Simptomatologia tulburarii este adesea parte a unui pattern de interactiuni

problematice. In general, persoanele cu opozitionism provocator nu se percep ca avand un
comportament agresiv, opozitionist, sfidator sau provocator si adesea isi justifica manifestarile
comportamentale ca fiind un raspuns la circumstante sau cereri nerezonabile. Astfel, este
foarte dificila stabilirea contributiei rudelor copilului in ceea ce priveste interactiunile
problematice pe care acesta le experimenteaza. Copiii cu opozitionism provocator pot avea un
istoric de parentaj ostil si este adesea imposibil sa determinam daca comportamentul copilului
a dus la folosirea unor modalitati ostile de disciplinare din partea parintilor, daca ostilitatea
parintilor a cauzat problemele de comportament ale copilului sau daca este vorba de o
combinatie a ambelor situatii.
De asemenea, tulburarea opozitionismului este mai frecventa in familiile in care
copilul este adesea ingrijit de persoane diferite (ingrijitorii se schimba frecvent) sau in
familiile in care modalitatile aspre de discilinare, inconsecventa si neglijarea copilului sunt
deseori intalnite.
Primele simptome ale opozitionismului provocator apar in perioada prescolara si
foarte rar mai tarziu de adolescenta timpurie.
Cele mai frecvente tulburari cu care care poate coexista sunt tulburarea cu deficit de
atentie si/sau hiperactivitate (ADHD) si tulburarea de conduita. Tulburarea opozitionismului
provocator preceda adesea tulburarea de conduita (in special la cei in cazul carora tulburarea
de conduita debuteaza in copilarie), dar multi dintre copiii si adolescentii care manifesta
aceasta tulburare nu vor dezvolta ulterior tulburare de conduita.
De asemenea, opozitionismul provocator creste riscul dezvoltarii tulburarilor anxioase
si a depresiei majore, chiar si in absenta unei tulburari de conduita. Simptomele ce tin de
comportamentul sfidator, provocator si vindicativ cresc riscul dezvoltarii unei tulburari de
conduita, in timp ce simptomatologia relationata cu dispozitia agresiva/iritabila creste riscul
dezvoltarii tulburarilor emotionale.
In cele din urma, adolescentii si adultii cu tulburare de opozitionism provocator pot
inregistra o rata crescuta a abuzului de substante, dar nu este clar daca aceasta asociere este
independenta de comorbiditatea cu tulburarea de conduita.
Conform DSM V, prevalenta tulburarii este cuprinsa intre 1% si 11% si este aproape
la fel de frecventa la femei ca si la barbati.
Printre factorii de risc si de prognostic, DSM V prezinta:

factorii temperamentali: factorii temperamentali ce au legatura cu reglarea

emotionala (de exemplu, nivelul ridicat al reactivitatii emtionale, toleranta scazuta

la frustrare);
factorii ce tin de mediu: modalitatile aspre de disciplinare, inconsecventa si
neglijarea copilului sunt adesea intalnite in familiile copiilor si adolescentilor cu

tulburarea opozitionismului provocator;

factori genetici si fiziologici: un numar de markeri neurobiologici (de exemplu,
ritmul cardiac scazut, recativitatea conductibilitatii pielii, anomalii in cortexul
prefrontal i amigdala) au fost asociati cu aceasta tulburare; totusi, majoritatea
studiilor ample nu separa copiii cu tulburarea opozitionismului provocator de cei
cu tulburare de conduita si, de aceea, nu este clar daca acesti markeri sunt specifici
opozitionismului provocator.

Consecintele acestei tulburari rezulta in deteriorari semnificative ale functionarii

emotionale, sociale, academice si ocupationale, deoarece, pe parcursul dezvoltarii, aceste
persoane experimenteaza in mod frecvent conflicte in relatiile cu parintii, educatorii,
profesorii, colegii, superiorii si partenerii de viata.

Nicoleta Dalu
Psiholog clinician, psihoterapeut Minnie Psychological Center