ADHD la copil și adult: ce este și cum îl recunoaștem corect?

Cauze, simptome,
diagnostic, tratament
Publicat: 29/08/2020
Ultima actualizare: 06/11/2023
Autor: Echipa Bioclinica
Ce este ADHD (Tulburarea
Hiperchinetică cu Deficit de
Atenție)?
Tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție (Attention Deficit
Hyperactivity Disorder- ADHD) reprezintă o tulburare de neurodezvoltare
frecvent diagnosticată în randul pacienților pediatrici. Această tulburare
rămâne în continuare subdiagnosticată la vârsta adultă, fiind în prezent
necesară aprofundarea cercetărilor legate de modul în care
simptomatologia de la vârsta copilăriei se manifestă și la maturitate.
Definiție
Din punct de vedere medical, sindromul ADHD este inclus pe lista
tulburărilor comportamentale și emoționale cu debut din copilărie sau
adolescență și recunoscut ca atare de către Organizația Mondială a
Sănătății. ADHD este una dintre tulburările cel mai frecvent diagnosticate
greșit.
Conform statisticilor, între 2,5% și 5% din populația globală suferă de
tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție, sau ADHD. În cazul în care
hiperactivitatea lipsește ca simptom, vorbim de ADS. Forma și gravitatea
sindromului diferă de la om la om. Unii oameni cu ADHD pot duce vieți
complet normale și plăcute, în timp ce pentru alții, fiecare zi poate
reprezenta o nouă provocare.
Simptome
Sindromul ADHD se caracterizează în general prin apariția a patru
simptome cu grade diferite de intensitate:
 lipsa puterii de concentrare,
 impulsivitate,
 lipsa capacității de autoreglare
 hiperactivitate
Cauze
ADHD apare atunci când anumite funcții ale unor neurotransmițători sunt
afectate și îngreunează transmiterea impulsurilor nervoase. Deseori,
sindromul se moștenește și apare independent de influențe externe, însă
există de asemenea multe cazuri în care părinții nu prezintă niciodată
simptome de ADHD. Pe lângă toate acestea, intervin adesea și factori
externi care nu declanșează propriu zis sindromul, însă care pot influența
evoluția și intensitatea lui.
Diagnostic
Diagnosticul de ADHD este pus de medicul psihiatru sau neurolog. În
timpul diagnosticului clinic, accentul cade pe anamneză și pe mediul în care
trăiește pacientul, acordându-se însă o mare atenție și simptomelor vizibile,
pentru a obține o imagine cât mai clară. Medicul stabilește apoi în mod
individual dacă este nevoie de tratament și care formă de terapie este cea
potrivită, în funcție de forma și gravitatea afecțiunii. ADHD nu este
vindecabil, dar datorită metodelor moderne de tratament, simptomele pot fi
ținute sub control.
Tratament
Tratamentul ADHD vizează scăderea comportamentelor neadecvate,
îmbunătățirea relațiilor sociale, a performanțelor școlare, creșterea
independenței și stimei de sine și constă în terapie comportamentală,
terapie de reeducare cognitivă a abiltiăților de învățare, tratament
medicamentos, regim alimentar adecvat.
Deși psihoterapia este eficientă prin însăși natura ei, s-a demonstrat că
efectele benefice cresc atunci când este acompaniată de alte forme de
tratament.
ADHD la copil
ADHD este caracterizată printr-un debut precoce, înainte de vârsta de 7
ani, şi printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi
lipsă de atenţie, incapacitate de utilizare corectă a deprinderilor, nelinişte,
impulsivitate şi un mare grad de distractibilitate. Aceste particularităţi sunt
persistente în timp.
Fiind una dintre cele mai diagnosticate tulburări de sănătate mintală din
perioada copilariei, ADHD este raportată ca afectând 3% până la 10%
dintre copiii de vârstă școlară și 2- 6% dintre adolescenți.
ADHD este diagnosticat mai frecvent în rândul băieților decât al fetelor,
proporția raportată fiind de 2:1.
Prezența uneia sau a mai multor tulburări de sănătate mintală este de cele
mai multe ori regula și nu excepția pentru copiii/adolescenții cu ADHD.
Principalele afecțiuni psihiatrice ce pot coexista la vârsta
copilăriei cu Tulburarea Hiperchinetică cu Deficit de Atenție
(ADHD)
Tulburările de neurodezvoltare care pot împărtăși simptome sau pot fi
comorbide cu ADHD cuprind:
 tulburările de învățare,
 tulburările de limbaj
 tulburările de spectru autist (TSA)
Tulburare de opoziție și Tulburare de conduită
Copiii cu cele mai severe comportamente disruptive prezintă în general co-
existența ADHD și Tulburare de opoziție/ Tulburare de conduită. Aceștia
prezintă instalarea simptomelor la o vârsta mult mai mica, se antrenează în
comportamente agresive mult mai accentuate și desfășoară acte delicvente
mult mai grave, ceea ce determină o disfuncționalitate mult mai mare la
vârsta adultă.
Tulburări anxioase
Aceste asocieri prezente la vârsta școlară prezic severitatea,
disfuncționalitatea la vârstă adultă și necesitatea instituirii tratamentului.
Tulburări de somn
Încă de la vârste mici, părinții raportează la copiii cu ADHD dificultăți de
adormire, durată a somnului scăzută, treziri frecvente nocturne sau
somnolență diurnă și dificultăți de a rămâne alerți în timpul activităților
școlare.
Tulburări de dispoziție
Depresia apare la adolescenții cu ADHD într-o rată mult mai mare.
Abuzul de substanțe psihoactive
Adolescenții cu ADHD tind să consume abuziv mai frecvent droguri decât
alcool.
ADHD la adult
Potrivit DSM-IV, diagnosticarea ADHD la adulţi presupune determinarea
prezenţei simptomelor ADHD atât în timpul copilăriei, cât şi la maturitate.
Cerinţele principale pentru diagnosticare sunt următoarele: începutul
simptomelor ADHD să se petreacă în timpul copilăriei şi ca acestea să fie
urmate de o persistenţă pe viaţă a simptomelor caracteristice. Simptomele
trebuie asociate tulburărilor clinice sau psihosociale semnificative care
afectează individul în două sau mai multe situaţii de viaţă.
Dat fiind faptul că ADHD la adulţi este o afecţiune pe viaţă care începe în
copilărie, trebuie determinate simptomele, cursul şi nivelul disfunctiei
asociate în copilărie, prin folosirea unui interviu retrospectiv pentru
comportamente din copilărie. Când este posibil, informaţiile de la pacient
trebuie completate cu informaţii de la surse care au cunoscut persoana în
copilărie (de regulă părinţi sau rude apropiate).
Deficitele asociate în mod obișnuit simptomelor apar în cinci dimensiuni ale
vieţii de zi cu zi: muncă şi educaţie, relaţii şi viaţă de familie, relaţii sociale,
timp liber şi hobby-uri, încredere de sine şi imagine de sine.
Comorbiditatile sunt adesea întâlnite atât la copiii, cât şi la adulţii cu ADHD,
în aproximativ 75% dintre cazuri. Din acest motiv, este importantă
realizarea unei evaluări psihiatrice generale pentru a investiga simptomele,
sindroamele şi tulburările frecvent comorbide. Cele mai comune probleme
psihice care însoţesc ADHD sunt anxietatea, depresia, tulburarea
bipolară, abucul si dependenta de substante, problemele de somn şi
tulburările de personalitate, şi toate acestea trebuie investigate. Acest
lucru este necesar pentru o bună înțelegere a gamei complete de simptome
trăite de persoana afectată de ADHD şi pentru diagnosticul diferenţial al
ADHD la vârsta maturității, pentru a exclude alte tulburări psihiatrice majore
ca posibile cauze principale ale simptomelor de ADHD la adulţi.
În general acești pacienți nu “pierd simptomele” o dată cu trecerea timpului,
ci învață să trăiască cu ele, dezvoltând anumite strategii de „coping”.
Deficitele de auto-reglare emoționlă și la nivelul funcțiilor executive, devin
exacerbate la vârsta adultă.
Este crucială conștientizarea la scară largă a diagnosticului de ADHD la
vârsta adultă, familiarizarea specialiștilor în domeniul sănătății mintale cu
transferul și transformarea simptomelor acestei tulburări din perioada
copilăriei și adolescenței în viața de adult, identificarea metodelor și
instrumentelor de diagnostic disponibile precum și a comorbidităților cu
care se poate asocia.
Tablou clinic
Deficitul de atenție
La vârsta adultă se mențin dificultățile de concentrare, de rezolvare a
sarcinilor “plictisitoare” care nu sunt variate și interactive, de menținere a
atenției la ședintele de lucru. Adultul cu ADHD nu poate respecta termenele
limită pentru anumite proiecte, este tipul ce “visează cu ochii deschiși”, este
uituc, pierde ușor diverse obiecte, este tot timpul în întârziere
Hiperactivitatea
La adult, o dată cu trecerea timpului, simptomele hiperkinetice se
ameliorează, mai ales după vârsta de 12-15 ani. La vârsta adultă rămâne
mai degrabă o hiperactivitate motorie fină, o neliniște permanentă.
Impulsivitatea
Este componenta care de obicei se accentuează cu trecerea timpului.
Diagnostic diferențial
Adulții cu ADHD care au asociat un istoric de** abuz/dependență de
psihostimulante. Pacienții cu ADHD **fumează de două ori mult decât
cei fără ADHD, încep mai devreme să fumeze, fumează mai mult și au
dificultăți să renunțe la fumat. Severitatea ADHD poate estima numărul de
țigarete pe zi.
Adulții cu ADHD prezintă mai frecvent mobilitate hiperactivă în timpul
nopții, întârzierea fazei de somn, somnolență din timpul zilei.
Depresia și episoadele distimice sunt frecvent întâlnite în rândul
pacienților adulți cu ADHD.