Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
UBB
Cauze: Cauza exactă a ADHD nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că o combinație de factori
genetici, de mediu și neurologici contribuie la dezvoltarea acestuia. Cercetările sugerează că
antecedentele familiale de ADHD, expunerea la toxine din mediu în timpul sarcinii, nașterea
prematură, greutatea mică la naștere și anumite leziuni cerebrale pot crește riscul de ADHD.
Simptome: Simptomele ADHD pot varia foarte mult și se pot schimba în timp. Simptomele de bază
sunt împărțite în două categorii:
1. Inatenție:
2. Hiperactivitate și impulsivitate:
ETIOLOGIE:
Studiile neuropsihologice au arătat că pacienții cu ADHD au deficite în funcţiile executive care sunt
procese Bneurocognitive care mențin un set adecvat de rezolvare a problemelor pentru a atinge un
obiectiv viitor (Willcutt și colab., 2005). Mai exact, o meta-analiză a
83 de studii cu peste 6.000 de subiecți au arătat că pacienții cu ADHD au deficiențe în executiv
domenii de funcționare ale inhibiției răspunsului, vigilență, memoria de lucru și câteva măsuri de
planificare (Willcutt și colab., 2005). Faraone și colab. (2005b) au revizuit 20 de studii independente
pe gemeni care au estimat ereditabilitatea (cantitatea de variație fenotipică a simptomelor atribuită la
factori genetici) să fie de 76%. Scanare recentă a genomului studiile sugerează că ADHD este
complex; ADHD a fost asociat cu markeri de la cromozomii 4, 5, 6, 8, 11, 16 și 17 (Muenke, 2004;
Smalley și colab., 2004). Faraone și colab. (2005b) au identificat opt gene în care aceeași variantă a
fost studiată în trei sau mai multe studii; dintre care șapte au prezentat dovezi semnificative statistic
de asociere cu ADHD (dopamina 4 și 5 receptorii, transportorul dopaminei, enzima dopamină "-
hidroxilază, transportorul serotoninei gena, receptorul serotoninei 1B și gena proteinei 25 asociată
sinaptozomal).Tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD; Asociația Americană de
Psihiatrie, 2000) este unul dintre cele mai frecvente afectiuni psihiatrice ale copilariei. A fost punctul
central al multor cercetări științifice și clinice studiu pe parcursul secolului trecut Deşi oamenii de
ştiinţă iar clinicienii dezbat cel mai bun mod de a diagnostica și trata ADHD, nu există nicio dezbatere
între profesioniștii din domeniul sănătății competenți și bine informați că ADHD este o stare
neurobiologică validă care provoacă semnificative afectarea celor pe care îi afectează. Aceste linii
directoare încearcă să stabilească linii directoare bazate pe dovezi pentru diagnosticul și tratamentul
eficient al ADHD.
Abstract
Ultimul deceniu a fost martor la stabilirea mai multor descoperiri acum bine replicate în
neuropsihologia tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD), care au fost confirmate de
meta-analize. Progresul a fost notabil din importarea paradigmelor științei cognitive și neuroștiinței.
Problemele cheie cu care se confruntă domeniul cercetării și teoriei neuropsihologice în ADHD
includ: 1) necesitatea unor conturi de dezvoltare mai integrative care să abordeze atât sistemele
neuronale multiple, cât și procesele de socializare care asigură dezvoltarea acestora; 2) luarea în
considerare a mai multor modele/măsuri în același studiu pentru a examina contribuțiile relative,
eterogenitatea în cadrul grupului și deficitul diferențial; și 3) o mai bună integrare a modelelor
proceselor cognitive cu teoriile afective și temperamentale, astfel încât precursorii timpurii ai ADHD
să poată fi mai bine înțeleși. În general, domeniul a înregistrat progrese notabile, deoarece converge
către o înțelegere a ADHD în legătură cu perturbarea unui sistem de autoreglare multicomponent.
Următoarea eră trebuie să articuleze relatări de dezvoltare pe mai multe căi, pe mai multe niveluri ale
ADHD, care să includă efecte neuropsihologice.
Cu toate ca cercetarile de laborator sunt esentiale in testarea si construirea teoretica, copiii cu ADHD
isi desfasoara activitatea in afara laboratorului, intr-un mediu destul de complex, iar studiul
comportamentului in mediul natural confera o validitate ecologica respectiv permite validitatea
rezultatelor obtinute intr-un mediu controlat, asa cum este cel de laborator. Studiul de fata are ca
principal obiectiv evidentierea si investigarea mecanismelor de inhibitie cognitiva si comportamentala
prin paradigma uitarii intentionate in cazul copiilor cu ADHD. (Sindromul deficitului atentional cu
hiperactivitate).
Există diverse intervenții și terapii eficiente pentru gestionarea simptomelor ADHD (Tulburare de
Hiperactivitate cu Deficit de Atentie). Acestea pot varia în funcție de vârsta persoanei, tipul de ADHD
(predominant inatentiv, predominant hiperactiv-impulsiv sau o combinație a ambelor), și severitatea
simptomelor. Iată câteva exemple de intervenții și terapii pentru ADHD:
Terapie Comportamentală:
TRATAMENT
Planul de tratament al pacientului trebuie să țină cont ADHD ca o tulburare cronică și poate consta în
terapie psihofarmacologică și/sau comportamentală. Acest planul ar trebui să ia în considerare cele
mai recente dovezi referitoare la terapii eficiente, precum și la preferințele și preocupările familiei.
Acest plan ar trebui să includă psihoeducatia parentala si a copilului despre ADHD și diferitele sale
opțiuni de tratament (medicamente și terapie comportamentală), legătura cu sprijinul comunității, și
resurse școlare suplimentare, după caz. Psihoeducația se distinge de intervențiile psihosociale, cum ar
fi terapia comportamentală. Psihoeducatia este efectuate în general de medic în contextul
managementul medicamentelor și presupune educarea părinte și copil despre ADHD, ajutând părinții
anticipați provocările de dezvoltare care sunt dificile pentru copiii cu ADHD și oferind sfaturi
generale
părintele și copilul pentru a ajuta la îmbunătățirea copilului funcționarea academică și
comportamentală. Tratamentul planul ar trebui revizuit în mod regulat și modificat dacă simptomele
pacientului nu răspund. Cărți de comerț, videoclipuri și unele site-uri web necomerciale despre
ADHD poate fi un material adjuvant util pentru a facilita acest pas de tratament.
CONCLUZII ȘI OPINIE:
Cel mai bun management al ADHD se bazează pe un diagnostic precoce și precis, așa cum
este subliniat în această carte. Din acest proces de diagnosticare poate fi dezvoltat un plan de
tratament individualizat, multimodal pentru fiecare copil cu afecțiune.
Nu există nicio îndoială că un număr tot mai mare de copii cu ADHD primesc diagnostic și
tratament adecvat. Dar sarcina de a se asigura că toți copiii cu această afecțiune beneficiază de o
abordare modernă a dificultăților lor este departe de a fi finalizată. Pentru a se asigura că acest lucru
are loc, este necesară o schimbare pe scară largă a atitudinilor față de copiii cu dificultăți de
comportament, de învățare și emoționale. Trebuie să ne îndepărtăm de a acuza automat copiii și
familiile lor pentru dificultățile de învățare și comportament ale copiilor. Trebuie să înțelegem că
creierul este organul învățării, al stimei de sine, al comportamentului și al emoției. Trebuie să fim
deschiși la posibilitatea ca o ineficiență a funcției creierului să fie cauza dificultăților multor copii.
Trebuie să tratăm ADHD cu aceeași convingere cu care tratăm în prezent afecțiuni precum astmul și
diabetul. Cu astfel de schimbări, mulți mai mulți copii vor putea aștepta cu nerăbdare un viitor de
fericire și împlinire.
ADHD este o tulburare neurobiologică complexă care afectează atenția, concentrarea, controlul
impulsurilor și gestionarea activităților cotidiene. În timp ce diagnosticarea și gestionarea ADHD pot
fi provocatoare, abordarea corespunzătoare poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții persoanelor
afectate. Câteva concluzii și perspective despre ADHD: Diversitatea Experiențelor: ADHD se
manifestă în moduri diferite la diferite persoane. Este important să recunoaștem diversitatea
experiențelor individuale și să evităm generalizările sau stereotipurile. Diagnosticul și Tratamentul
Oportune: Diagnosticul timpuriu și intervenția corespunzătoare pot aduce beneficii semnificative. Cu
toate acestea, diagnosticarea și gestionarea ADHD necesită o abordare individualizată și colaborarea
între profesioniștii din domeniul sănătății mintale, părinți și educatori. Abordarea Multidisciplinară:
Un plan de tratament eficient pentru ADHD implică adesea o echipă multidisciplinară care poate
include psihiatri, psihologi, terapeuți ocupaționali, educatori și părinți. Colaborarea între acești
profesioniști este crucială pentru un rezultat de succes.
Aspecte pozitive ale ADHD, opinie: În ciuda provocărilor, mulți oameni cu ADHD au trăsături
pozitive, cum ar fi creativitatea, energie, spontaneitatea și abilități de gândire non-lineară.
Recunoașterea și încurajarea acestor aspecte pot contribui la dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
Părinții și educatorii joacă un rol crucial în gestionarea ADHD la copii. Sprijinul și înțelegerea lor pot
avea un impact semnificativ asupra dezvoltării copiilor cu ADHD, eu sunt învățătoare și am în clasă
un copil cu ADHD, pot spune că sprijinul și înțelegerea părinților este un lucru foarte important în
educarea copiilor cu CES.
BIBLIOGRAFIE:
- Suportul de curs
- American Academy of Child and Adolescent Psychiatry (1997), Practice parameters for the
assessment and treatment of children, adolescents, and adults with
attention-deficit/hyperactivity disorder. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 36:85SY121S
- Jensen PS, Hinshaw SP, Swanson JM et al. (2001b), Findings from the NIMH Multimodal
Treatment Study of ADHD MTA: implications and applications for primary care providers. J
Dev Behav Pediatr 22:60Y73
- Nonpharmacological Interventions for ADHD: Systematic Review and Meta-Analyses of
Randomized Controlled Trials of Dietary and Psychological Treatments
- ADHD: Faptele (ed. a treia)Mark Selikowitz