Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

UBB

Student: Gui Diana Gabriela

Anul: II
Curs: Psihopedagogie tulburărilor emoționale și comportamentale
Temă proiect: ADHD - tulburarea hiperkinetica cu deficit de atenție

ADHD - tulburarea hiperkinetica cu deficit de atenție

 ADHD – ul - Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este o tulburare de
neurodezvoltare care are cauze neurobiologice. Deși exista unele ipoteze despre determinarea genetică
a acestei tulburări, acest fapt nu este încă clar dovedit, fiind nevoie de cercetări suplimentare pentru a
stabili ce anume determina aceasta afectiune.
ADHD poate apărea ca urmare a afectarii creierului copilului în timpul dezvoltării fetale, la naștere
sau după naștere după producerea unor traumatisme, leziuni, infectii, din cauza lipsei temporare de
oxigen sau a altor afectiuni congenitale.

Conform DSM – 5 (2013) caracteristica definitorie a tulburării de hiperactivitate şi deficit de atenţie

este un pattern persistent de inatenţie şi/sau hiperactivitate-impulsivitate care interferează cu
funcţionarea normală sau cu procesul de dezvoltare al individului.
Inatenția se manifestă la nivel comportamental prin: lipsa persistenţei, dificultăţi de concentrare,
dezorganizare, abandonarea sarcinii, aspecte ce nu se se datorează lipsei de înţelegere sau unei
atitudini opoziţionale.
Hiperactivitatea se referă la activitatea motorie excesivă în contexte nepotrivite, neastâmpăr sau
tendinţa de a vorbi în exces.
Impulsivitatea face referire la acţiuni irascibile, improvizate care apar brusc şi au un potenţial crescut
de pericol pentru individ. Aceasta poate reflecta o dorinţă pentru recompensare imediată sau o
inabilitate de a amâna gratificarea. Comportamentele impulsive se pot manifesta sub forma intruziunii
sociale: întreruperea celorlalţi în conversaţie, luarea de decizii importante fără a ţine cont de
consecinţele pe termen lung ale acestora etc.
Debutul simptomatologiei asociate ADHD are loc în copilărie, de aici cerinţa ca mai multe simptome
să fie prezente înainte de vârsta de 12 ani. Manifestările tulburării de hiperactivitate şi deficit
atenţional trebuie să fie prezente în mai multe medii (acasă, la şcoală, la locul de muncă), iar
confirmarea simptomelor nu prezintă un grad crescut de acurateţe în lipsa obţinerii unor informaţii
valide de la persoanele cu care individul intră în contact în cadrul acestor medii.
Caracteristicile tulburării pot fi minimale sau absente atunci când persoana cu ADHD primeşte
frecvent recompense pentru comportamente adecvate, este sub supervizare atentă, se află într-un
mediu de interes sau este angajat în activităţi cu o consistentă stimulare externă. Caracteristicile
asociate care susţin diagnosticul de ADHD sunt: toleranţa scăzută la frustrare, iritabilitatea sau
schimbările de dispoziţie. Chiar şi în absenţa unei dificultăţi specifice de învăţare, performanţele
academice şi profesionale sunt deteriorate. Comportamentul distrat, neatent, este asociat cu mai multe
procese cognitive fundamentale. Copiii cu ADHD pot manifesta probleme cognitive la teste de
atenţie, teste privind funcţiile executive şi teste de memorie. Până la vârsta adultă, ADHD-ul este
asociat cu un risc crescut pentru tentative suicidare, în special atunci când tulburarea este comorbidă
cu tulburarea de dispoziţie, cu tulburarea de comportament sau cu abuzul de substanţe (DSM 5, 2013).

Cauze: Cauza exactă a ADHD nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că o combinație de factori
genetici, de mediu și neurologici contribuie la dezvoltarea acestuia. Cercetările sugerează că
antecedentele familiale de ADHD, expunerea la toxine din mediu în timpul sarcinii, nașterea
prematură, greutatea mică la naștere și anumite leziuni cerebrale pot crește riscul de ADHD.

Simptome: Simptomele ADHD pot varia foarte mult și se pot schimba în timp. Simptomele de bază
sunt împărțite în două categorii:

1. Inatenție:

• Dificultate de a menține atenția în sarcini sau activități de joacă

• Greșeli frecvente de neglijență în muncă sau în alte activități

• Uitarea în activitățile zilnice

2. Hiperactivitate și impulsivitate:

• Neliniște sau agitație

• Dificultate de a rămâne așezat în situații în care este de așteptat

• Incapacitatea de a se juca sau de a se angaja în activități în liniște

ETIOLOGIE:

Studiile neuropsihologice au arătat că pacienții cu ADHD au deficite în funcţiile executive care sunt
procese Bneurocognitive care mențin un set adecvat de rezolvare a problemelor pentru a atinge un
obiectiv viitor (Willcutt și colab., 2005). Mai exact, o meta-analiză a
83 de studii cu peste 6.000 de subiecți au arătat că pacienții cu ADHD au deficiențe în executiv
domenii de funcționare ale inhibiției răspunsului, vigilență, memoria de lucru și câteva măsuri de
planificare (Willcutt și colab., 2005). Faraone și colab. (2005b) au revizuit 20 de studii independente
pe gemeni care au estimat ereditabilitatea (cantitatea de variație fenotipică a simptomelor atribuită la
factori genetici) să fie de 76%. Scanare recentă a genomului studiile sugerează că ADHD este
complex; ADHD a fost asociat cu markeri de la cromozomii 4, 5, 6, 8, 11, 16 și 17 (Muenke, 2004;
Smalley și colab., 2004). Faraone și colab. (2005b) au identificat opt gene în care aceeași variantă a
fost studiată în trei sau mai multe studii; dintre care șapte au prezentat dovezi semnificative statistic
de asociere cu ADHD (dopamina 4 și 5 receptorii, transportorul dopaminei, enzima dopamină "-
hidroxilază, transportorul serotoninei gena, receptorul serotoninei 1B și gena proteinei 25 asociată
sinaptozomal).Tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD; Asociația Americană de
Psihiatrie, 2000) este unul dintre cele mai frecvente afectiuni psihiatrice ale copilariei. A fost punctul
central al multor cercetări științifice și clinice studiu pe parcursul secolului trecut Deşi oamenii de
ştiinţă iar clinicienii dezbat cel mai bun mod de a diagnostica și trata ADHD, nu există nicio dezbatere
între profesioniștii din domeniul sănătății competenți și bine informați că ADHD este o stare
neurobiologică validă care provoacă semnificative afectarea celor pe care îi afectează. Aceste linii
directoare încearcă să stabilească linii directoare bazate pe dovezi pentru diagnosticul și tratamentul
eficient al ADHD.

TEORII ȘI STUDII ÎN PRIVINȚA ADHD-ULUI:

1. Teoria neuropsihologică și constatările în tulburarea cu deficit de

atenție/hiperactivitate: starea domeniului și provocările importante pentru următorul
deceniu

Abstract

Ultimul deceniu a fost martor la stabilirea mai multor descoperiri acum bine replicate în
neuropsihologia tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD), care au fost confirmate de
meta-analize. Progresul a fost notabil din importarea paradigmelor științei cognitive și neuroștiinței.
Problemele cheie cu care se confruntă domeniul cercetării și teoriei neuropsihologice în ADHD
includ: 1) necesitatea unor conturi de dezvoltare mai integrative care să abordeze atât sistemele
neuronale multiple, cât și procesele de socializare care asigură dezvoltarea acestora; 2) luarea în
considerare a mai multor modele/măsuri în același studiu pentru a examina contribuțiile relative,
eterogenitatea în cadrul grupului și deficitul diferențial; și 3) o mai bună integrare a modelelor
proceselor cognitive cu teoriile afective și temperamentale, astfel încât precursorii timpurii ai ADHD
să poată fi mai bine înțeleși. În general, domeniul a înregistrat progrese notabile, deoarece converge
către o înțelegere a ADHD în legătură cu perturbarea unui sistem de autoreglare multicomponent.
Următoarea eră trebuie să articuleze relatări de dezvoltare pe mai multe căi, pe mai multe niveluri ale
ADHD, care să includă efecte neuropsihologice.

2. EVALUAREA MECANISMELOR DE INHIBITIE COGNITIVA SI

COMPORTAMENTALA PRIN SARCINI DE UITARE INTENTIONATA IN CAZUL
COPIILOR CU ADHD.

Cu toate ca cercetarile de laborator sunt esentiale in testarea si construirea teoretica, copiii cu ADHD
isi desfasoara activitatea in afara laboratorului, intr-un mediu destul de complex, iar studiul
comportamentului in mediul natural confera o validitate ecologica respectiv permite validitatea
rezultatelor obtinute intr-un mediu controlat, asa cum este cel de laborator. Studiul de fata are ca
principal obiectiv evidentierea si investigarea mecanismelor de inhibitie cognitiva si comportamentala
prin paradigma uitarii intentionate in cazul copiilor cu ADHD. (Sindromul deficitului atentional cu
hiperactivitate).

Titlu: INHIBITION IN ADHD.

Autori: Oana, Peptan Negreanu; Diana, Marcoci Oana
Rezumat: ADHD is a disorder which is the subject of the many researches nowadays. It draws the
attention by its specific. As a central feature of this disorder is the inhibition, its lack/need, especially.
In this present work two types of inhibition will be taken in consideration (the cognitive and the
behavioral inhibition), as well as their relation to ADHD

Exemple de interventii si terapii:

Există diverse intervenții și terapii eficiente pentru gestionarea simptomelor ADHD (Tulburare de
Hiperactivitate cu Deficit de Atentie). Acestea pot varia în funcție de vârsta persoanei, tipul de ADHD
(predominant inatentiv, predominant hiperactiv-impulsiv sau o combinație a ambelor), și severitatea
simptomelor. Iată câteva exemple de intervenții și terapii pentru ADHD:

Terapie Comportamentală:

· Terapie Comportamentală Aplicată (ABA): ABA se concentrează pe schimbarea

comportamentului prin utilizarea tehnicilor de recompensă și întărire pozitivă. Este
adesea folosită în tratarea copiilor cu ADHD.
· Terapie Cognitiv-Comportamentală (TCC): TCC se axează pe schimbarea
gândurilor și comportamentelor negative, ajutând persoana să-și dezvolte abilități de
gestionare a impulsurilor și să-și îmbunătățească concentrarea.
Terapie de Joc:
· Terapie de Joc Dirijată: Această terapie utilizează jocul pentru a dezvolta abilitățile
sociale, cognitive și emoționale ale copiilor cu ADHD.
Terapie Ocupațională:
 · Terapie Ocupațională (TO): TO se concentrează pe dezvoltarea abilităților necesare
pentru a face față activităților zilnice. Pentru copiii cu ADHD, poate implica tehnici
pentru îmbunătățirea coordonării motorii fine, a atenției și a organizării.
Terapie de Grup:
· Terapie de Grup pentru Părinți: Oferă sprijin și informații părinților cu privire la
modul de gestionare a comportamentului copiilor cu ADHD. Schimbul de experiențe între
părinți poate fi util. Terapie Psihoterapeutică:
· Terapie Psihodinamică: Se concentrează pe explorarea factorilor inconștienți care pot
contribui la comportamentul ADHD.
Medicație:
· Stimulante (de exemplu, metilfenidat, amfetamine): Aceste medicamente stimulează
activitatea anumitor neurotransmițători din creier și pot ajuta la îmbunătățirea atenției și
concentrării.
· Non-stimulante (de exemplu, atomoxetină): Aceste medicamente acționează diferit
față de stimulantele tradiționale și pot fi prescrise în cazul în care stimulantele nu sunt
potrivite sau bine tolerate.
Planificare și Organizare:
· Terapie de Gestionare a Timpului: Dezvoltarea abilităților de planificare și
organizare poate ajuta la îmbunătățirea performanței școlare și profesionale.
Asistență Școlară:
· Adaptări în Educație: Elevii cu ADHD pot beneficia de adaptări precum timp
suplimentar la teste, instruire specială și suport educațional individualizat.
Este important să subliniem că terapia și intervențiile trebuie personalizate în funcție de nevoile
individuale și să fie implementate într-un context de colaborare între persoana afectată, părinți (în
cazul copiilor), profesori și profesioniști în sănătate mintală. Consultarea unui specialist în sănătate
mintală pentru evaluare și recomandări specifice este esențială.

Intervențiilor și terapii pentru ADHD:

Antrenamentul Abilităților Sociale

Terapie de Antrenament al Abilităților Sociale: Pentru copiii cu ADHD, învățarea abilităților

sociale poate fi crucială. Această terapie se concentrează pe dezvoltarea abilităților de comunicare,
relaționare și rezolvare a conflictelor.

Teoria Jocului Terapeutic:

· Teoria Jocului Terapeutic (TJT): Oferă o modalitate de explorare și înțelegere a

gândurilor și sentimentelor copiilor prin intermediul jocului. Este utilizată adesea în terapia cu
copiii cu ADHD.
Antrenament al Părinților:
· Program de Antrenament al Părinților: Oferă părinților instrumente și strategii
pentru a gestiona comportamentele copiilor cu ADHD, îmbunătățind relația părinte-copil
și facilitând un mediu de creștere pozitiv.
Terapie Familială:
· Terapie Familială: Implică întreaga familie în procesul terapeutic, oferind sprijin în
gestionarea stresului și îmbunătățirea relațiilor intrafamiliale.
Intervenții Educaționale:
 · Intervenții Educaționale Structurate: Elevii cu ADHD pot beneficia de metode de
predare structurate și strategii adaptate pentru a îmbunătăți atenția și înțelegerea conținutului.
Terapie prin Artă și Muzică:
· Terapie prin Artă sau Muzică: Abordările creative pot ajuta la exprimarea emoțiilor și la
dezvoltarea unor abilități de auto-reglare.
Exercițiu Fizic:
· Exercițiu Fizic Regulat: Activitățile fizice regulate pot contribui la gestionarea
simptomelor ADHD, îmbunătățind starea de spirit și concentrarea.
· Consiliere Individuală sau Terapie de Consiliere: Pentru a aborda aspectele
emoționale legate de ADHD și pentru a dezvolta strategii personale de adaptare.
Este important să subliniem că un plan de tratament eficient pentru ADHD poate implica o
combinație personalizată a diverselor intervenții menționate mai sus. Consultarea cu un
echipament medical sau un specialist în sănătatea mintală este crucială pentru a dezvolta
un plan adecvat nevoilor individuale și pentru a asigura succesul pe termen lung.

TRATAMENT
Planul de tratament al pacientului trebuie să țină cont ADHD ca o tulburare cronică și poate consta în
terapie psihofarmacologică și/sau comportamentală. Acest planul ar trebui să ia în considerare cele
mai recente dovezi referitoare la terapii eficiente, precum și la preferințele și preocupările familiei.
Acest plan ar trebui să includă psihoeducatia parentala si a copilului despre ADHD și diferitele sale
opțiuni de tratament (medicamente și terapie comportamentală), legătura cu sprijinul comunității, și
resurse școlare suplimentare, după caz. Psihoeducația se distinge de intervențiile psihosociale, cum ar
fi terapia comportamentală. Psihoeducatia este efectuate în general de medic în contextul
managementul medicamentelor și presupune educarea părinte și copil despre ADHD, ajutând părinții
anticipați provocările de dezvoltare care sunt dificile pentru copiii cu ADHD și oferind sfaturi
generale
părintele și copilul pentru a ajuta la îmbunătățirea copilului funcționarea academică și
comportamentală. Tratamentul planul ar trebui revizuit în mod regulat și modificat dacă simptomele
pacientului nu răspund. Cărți de comerț, videoclipuri și unele site-uri web necomerciale despre
ADHD poate fi un material adjuvant util pentru a facilita acest pas de tratament.

CONCLUZII ȘI OPINIE:
Cel mai bun management al ADHD se bazează pe un diagnostic precoce și precis, așa cum
este subliniat în această carte. Din acest proces de diagnosticare poate fi dezvoltat un plan de
tratament individualizat, multimodal pentru fiecare copil cu afecțiune.
Nu există nicio îndoială că un număr tot mai mare de copii cu ADHD primesc diagnostic și
tratament adecvat. Dar sarcina de a se asigura că toți copiii cu această afecțiune beneficiază de o
abordare modernă a dificultăților lor este departe de a fi finalizată. Pentru a se asigura că acest lucru
are loc, este necesară o schimbare pe scară largă a atitudinilor față de copiii cu dificultăți de
comportament, de învățare și emoționale. Trebuie să ne îndepărtăm de a acuza automat copiii și
familiile lor pentru dificultățile de învățare și comportament ale copiilor. Trebuie să înțelegem că
creierul este organul învățării, al stimei de sine, al comportamentului și al emoției. Trebuie să fim
deschiși la posibilitatea ca o ineficiență a funcției creierului să fie cauza dificultăților multor copii.
Trebuie să tratăm ADHD cu aceeași convingere cu care tratăm în prezent afecțiuni precum astmul și
diabetul. Cu astfel de schimbări, mulți mai mulți copii vor putea aștepta cu nerăbdare un viitor de
fericire și împlinire.
ADHD este o tulburare neurobiologică complexă care afectează atenția, concentrarea, controlul
impulsurilor și gestionarea activităților cotidiene. În timp ce diagnosticarea și gestionarea ADHD pot
fi provocatoare, abordarea corespunzătoare poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții persoanelor
afectate. Câteva concluzii și perspective despre ADHD: Diversitatea Experiențelor: ADHD se
manifestă în moduri diferite la diferite persoane. Este important să recunoaștem diversitatea
experiențelor individuale și să evităm generalizările sau stereotipurile. Diagnosticul și Tratamentul
Oportune: Diagnosticul timpuriu și intervenția corespunzătoare pot aduce beneficii semnificative. Cu
toate acestea, diagnosticarea și gestionarea ADHD necesită o abordare individualizată și colaborarea
între profesioniștii din domeniul sănătății mintale, părinți și educatori. Abordarea Multidisciplinară:
Un plan de tratament eficient pentru ADHD implică adesea o echipă multidisciplinară care poate
include psihiatri, psihologi, terapeuți ocupaționali, educatori și părinți. Colaborarea între acești
profesioniști este crucială pentru un rezultat de succes.

Aspecte pozitive ale ADHD, opinie: În ciuda provocărilor, mulți oameni cu ADHD au trăsături
pozitive, cum ar fi creativitatea, energie, spontaneitatea și abilități de gândire non-lineară.
Recunoașterea și încurajarea acestor aspecte pot contribui la dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
Părinții și educatorii joacă un rol crucial în gestionarea ADHD la copii. Sprijinul și înțelegerea lor pot
avea un impact semnificativ asupra dezvoltării copiilor cu ADHD, eu sunt învățătoare și am în clasă
un copil cu ADHD, pot spune că sprijinul și înțelegerea părinților este un lucru foarte important în
educarea copiilor cu CES.

În concluzie, abordarea ADHD necesită o privire atentă și o înțelegere profundă a nevoilor

individuale. Prin conștientizare, educare și sprijin adecvat, persoanele cu ADHD pot să-și valorifice
potențialul și să ducă o viață plină și satisfăcătoare

BIBLIOGRAFIE:
- Suportul de curs
- American Academy of Child and Adolescent Psychiatry (1997), Practice parameters for the
assessment and treatment of children, adolescents, and adults with
attention-deficit/hyperactivity disorder. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 36:85SY121S
- Jensen PS, Hinshaw SP, Swanson JM et al. (2001b), Findings from the NIMH Multimodal
Treatment Study of ADHD MTA: implications and applications for primary care providers. J
Dev Behav Pediatr 22:60Y73
- Nonpharmacological Interventions for ADHD: Systematic Review and Meta-Analyses of
Randomized Controlled Trials of Dietary and Psychological Treatments
- ADHD: Faptele (ed. a treia)Mark Selikowitz