Sunteți pe pagina 1din 3

Am tot vorbit de principii de schimbare a modului de lucru, de agenda zilnica, de time management si de programare a viitorului.

Articolul asta este un fel de reminder pentru tine, pentru ca te simt defocusat. Se intampla ca la inceputul unui proiect sa intri cu maximum de entuziasm. Este si normal. Stii ce
vrei, ai imaginea rezultatului, stii care sunt primii pasi.

Pe masura ce trece timpul, desi incepi sa rezolvi din primii pasi, iti dai seama ca lucrurile se misca mult mai greu decat iti imaginai. Dupa perioada de visare si motivare extrema de la inceput intri iar in munca de rutina, care iti ia cel mai mult timp din zi. Uiti pasii! Numai ca sa incepi un nou pas din proiectul la care ai visat ai nevoie poate de ore ca sa iti revizuiesti pozitia pe proiect.
Nu intelegi cum altii au rezultate mai bune in acelasi segment de timp. Deja proiectul, in loc sa il

vezi cu entuziasm, il vezi ca pe o corvoada. Dai vina pe tot ce tine de exterior, colegii care nu te lasa sa lucrezi, activitatea zilnica pe care trebuie sa o faci ca sa traiesti (de unde iti vin practic banii). Apoi uiti de ce ai vrut proiectul respectiv. Inchizi memoria, refuzi sa mai muncesti pe el. Cand te intreaba cineva de proiectul respectiv, dai din umeri, stresat. Zici ca e in lucr, dar stii ca te minti si ca nu te-ai mai apuca de el nici daca ar veni cineva cu bani ca sa te plateasca. Dezamagirea e la cote maxime si intri iar in viata fara emotii, dar sigura. Dezamagirea pe care ti-ai provocat-o te-a infipt si mai puternic cu picioarele in pamant.
Nimic nu functioneaza! Toti sunt niste excroci, astia care vand vise!

Daca esti undeva pe linia asta, te invit rapid sa faci cativa pasi de control. Ia o foaie de hartie:
1 Defineste din nou rezultatul proiectului (exact ce vrei sa obtii)

2 Desparte procesul in pasi si estimeaza de cat timp ai nevoie ca sa il obtii (ore de munca, zile de munca, saptamani de munca nu conteaza)
3 Cate ore de munca efective ai muncit in ultima saptamana/luna pe proiectul asta, pe care il

vrei atat de mult? Incearca sa fii sincer, faptul ca iti propui sa muncesti nu inseamna ca o si faci. Faptul ca te uiti pe pereti nu inseamna ca ai acordat timp proiectului. Cat mai realist cu putinta. In ultima saptamana cat am lucrat pe proiect? Dar in ultima luna?
4 Acum fa o previziune daca ar fi ca sa acorzi acelasi interes IMENS pe care l-ai oferit proiectului tau cel mai important pana acum, cat ti-ar lua ca sa il termini?

Raspunsul de cele mai multe ori este socant, pentru ca se reduce la un singur cuvant: o infinitate. Poate nu o viata, poate mai multe.
Productivitatea nu tine de planificare. Acolo toti suntem cei mai entuziasti si productivi posibil.

Tine de rezolvarea sarcinilor de la planificare pana rezultat si de eliminarea timpilor morti.

Am un prieten care mi-a spus ca scrie o carte. Avea ce sa scrie! Dupa 2 luni l-am intrebat cum sta, mia zis ca e in lucru si ca o sa o termine in inca 2-3-4 luni. Ca are spor. Dupa inca 2 mi-a zis ca are probleme cu ea, dar ca mare parte din ea e gata. Dupa inca 2 luni imi zicea ca amana proiectul. Dupa un an si jumatate mi-a recunoscut ca nu l-a inceput efectiv niciodata. Ca a scris cateva pagini la inceput si se mintea tot timpul ca luna viitoare maxim il termina, doar sa se apuce. L-am vazut ca pe un om doborat. Iti dau o paralela. Stii celebra shaormerie de la Dristor, nu? Cu toti angajatii imbracati in verde, misunand si urland dupa bonurile de comanda. Tot timpul coada si totusi niciodata asteptand ca in alte parti. Aceeasi shaormerie am surprins-o intr-un moment gol, cand nu era nicio coada, doar un client. Si clientul respectiv a asteptat o infinitate sa-si primeasca produsul, desi era singur si desi armata de oameni care serveau era aceeasi.
Cand faci un lucru constant si cantitativ, il faci de cele mai multe ori bine si repede. Se numeste

ca esti in flow!
Cand nu il faci constant, nu ai spor. Si poti fi cea mai harnica persoana din lumea asta, atata timp

cat nu esti conectat la proiectul tau zi de zi, sunt slabe sanse sa il termini prea curand. Nu-ti fie teama ca inaintezi prea incet. Teme-te daca te opresti. (Sun Tzu) Fa-ti un obicei ca in fiecare zi sa raspunzi la o singura intrebare:
Ce ai facut AZI pentru visul tau?

Si tine minte: nu te minti si nu amana. Nu lasa pe maine. Adauga macar un punct pe proiectul tau cel mai important, chit ca sarcinile de rutina te-au invadat, ca esti obosit si ca vrei sa fii acasa, in pat, butonand o telecomanda careia ii pica bateriile de la atata uz. Mai nou toata lumea se lauda ca nu se uita la televizor, dar stim amandoi ca daca nu e televizor este calculator, laptop, tableta sau iphone. Ti-e cumva frica de succes? Sau te minti ca vrei acel rezultat? Cum vrei sa iti termini ce iti propui daca zilnic te ocupi de orice altceva in afara de ceea ce vrei cu adevarat?

Desparte in bucati si mai mici si clasifica tipul de activitati (partea de analiza e importanta, dar identifica si pasii concreti). Lucreaza la partea de prioritizare. Cand stai pe loc (sau ai senzatia asta) de obicei este pentru ca nu mai faci zoom out pe proiect, te-ai blocat intr-o singura sarcina si nu mai stii cum sa iesi. Ridica-te deasupra proiectului si revizuieste pasii. S-ar putea sa ai o surpriza. Si ai grija, uneori cand MUNCESTI PREA MULT si ai impresia ca nu avansezi, e ok sa iei o zi pauza (sa faci orice altceva decat ce te chinuie). In felul asta te destresezi si vezi lucrurile mai relaxat.

Problema de prioritizare. Cand ai multe proiecte, defineste categorii: !!! activitatile de rutina + PROIECTUL CARE CONTEAZA.!!! De obicei ne bagam in toate din frica de a nu rata ceva important (un joc al numerelor, ceva tot iese pana la urma). Insa e o strategie proasta. Decat sa mergi pe mai multe proiecte, ai mai multe sanse de succese mari daca iei fiecare proiect pe rand. Elimini orice alt proiect (le amani de fapt) si ramane un singur proiect + activitatile de rutina (de mentenanta) care iti asigura activitatea. Daca faci despartirea asta, poti merge mai departe mult mai lejer. Nu uita, frica de esec si frica de succes au de multe ori aceeasi valoare. Noi credem ca ne miscam inainte, dar de fapt cautam tertipuri ca sa ramanem in cercul nostru de confort! Ne mintim ca avem multe proiecte, dar de fapt ne dam sansa sa ne miscam ca melcul, ca sa ne simtim confortabili cu schimbarile. Da-i bataie, succesul presupune asumarea responsabilitatilor! Asuma-ti responsabilitatea pe un singur proiect !!!

S-ar putea să vă placă și