Universitatea ,,Ovidius”, Constanța

Programul postuniversitar de formare psihopedagogică pentru profesia didactică

Nivelul II

SOCIOLOGIA EDUCAȚIEI

Profesor Coordonator:
Mircea Marica
Specializarea: Medicina

Jimbu Diana

An Universitar

2021
 CUPRINS

REFERAT I- Caracteristici ale socializării în adolescență.......................2

Introducere.............................................................................................2

Tipuri de socializare la adolescenți........................................................3

Importanța socializării la adolescent......................................................4

Comportamente antisociale....................................................................5

Bibliografie............................................................................................6

1
 REFERAT I- Caracteristici ale socializării în adolescență

Introducere

Adolescența este perioada de tranziție biologică, socială și psihologică de

la pubertate la maturitate. Intervalul de vârstă la care are loc această tranziție poate fi diferit de la
un individ la altul și depinde de mai mulți factori: sex (în general fetele intră în adolescență
înaintea băieților), educație, cadrul social și cultură. Organizația Mondială a Sănătății definește
adolescența ca fiind perioada dintre 16 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră
că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 14-16 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de
18-20 de ani la ambele sexe (Bonnie, B., 2001).

Încercând să definim socializarea trebuie să ne referim și la om, care este definit de către
filozofi ca animal social. Acest fapt ne ridică multe întrebări: „Ce înseamnă de fapt
socializarea?”; “Cum definim socializarea?”, care pot avea ca răspuns: vorbitul cu vecinii despre
mici complezanțe, schimb de replici cu un coleg, prezența unui individ într-un grup social, un
mod mai idilic etc.

Răspunsul este unul destul de ambiguu, fiecare interpretându-l în propriul fel, existând
chiar mai multe ramuri ale științei care studiază fenomenul socializării, cum ar fi sociologia sau
psihologia socială.

Există două idei fundamentale care definesc sociologia: nimic nu există care să nu fie
influențat și condiționat social, iar în societate totul are corespondențe psihologice. Din aceste
două idei, deducem că un copil privat de socializare nu există prentru că, el neavând un termen
de comparație, nu își poate realiza existența și nici nu își poate face cunoscută prezența în
societate.

Aria socială a copilului începe să prindă contur încă din primele luni de viață, atunci când
bebelușul caută să aibă intercțiuni cu părinții lui, fiind urmate de creearea primilor prieteni,
integrarea mediului școlar și apoi a locului de muncă, astfel părinții devin primii săi prieteni cu
care acesta ia contact și cu care interacționează. În faza de preadolescența și adolescență, acesta
își va face primii prieteni și își va lărgii aria de cunoștiințe, odată cu apariția dorinței de
autonomie.

2
 Bonnie, B., 2001,. The Gale Encyclopedia of Psychology, Gale, Strickland.
 Constantin, S., 2004, Sociologie, Comunicare.ro, București.
 Lazăr, V., 1982, Metodologia cercetării sociologice, Polirom, București.

Tipuri de socializare la adolescenți

După unii autori și psihologi se consideră că există trei tipuri de socializări:

Socializarea primara : se întinde pe o perioadă mai lungă, uneori și la vârste mature, dar
și în primii ani de viață. Uneori societatea poate fi schimbată de către anumite norme și valori,
care la rândul lor sunt într-o continuă schimbare, astfel adolescenții învață regulile,normele și
valorile microgrupurilor noi, luând contact cu acestea odată cu trecerea printr-o formă de
socializare primară.
Socializarea secundară este orientată spre realism mai mult decât spre idealism, fiind
prezentă în viața adolescenților și cuprinzând adaugarea unor idei noi la cele deja învătate în
primul stadiu. Obediența față de profesori și părinți învățată de către un adolescent prin
socializarea și întâlnirea unor altor modele, va învăța că uneori și aceștia greșesc și că indiferent
de conflictul cu autoritățile, acesteia trebuie să își susțină proprile cause.
Socializarea anticipativă se continuă până târziu în tânăra maturitate, fiind
predominentă pentru adolescenți și reprezentată de asimilarea unor norme și valori pentru ca
persoana în cauză să își poate creea un rol special în vederea integrării în organizația sau
instituția voită. Există multe exemple în acest sens, cum ar fi alegerea unui drum professional
care este condiționată de socializare prin prisma mediului din jurul unui tânăr sau a influenței
părinților și a prietenilor. Socializarea anticipativă se poate solda deseori cu conflicte interioare
chiar dacă aceasta este un aspect necesar din viața unui om.
Concluzionând fiecare tip de socializare are o anumită orientare ce este dependentă atât
de subiectul despre care se face referire, cât și despre perioada de evoluție socială a acestuia și
factorii aferenți fiecărei faze.

 Anthony, G., 1976, Sociologie, Seagull.

 Constantin, S., 2004, Sociologie, Comunicare.ro, București.
 Lazăr, V., 1982, Metodologia cercetării sociologice, Polirom, București.

3
Importanța socializării la adolescent

Prin socializare un copil învață să devină un om complet adaptat vieții și normelor din
care face parte, din acest motiv, socializarea este o important crucială, în dezvoltarea oricărui
om, în esența sa animalică omul poate fi șlefuit prin intermediul contactelor cu alți membrii,
acest comportament fiind raportat la cerințele acestuia, socializarea dezvoltă adaptarea și
maturizarea la viața de zi cu zi prin dezvoltarea conștiinței și responsabilitatea proprilor fapte,
integrarea individului în gurpurile din care face parte, necesită norme, tradiții, valori și moduri de
viață care se transmit exclusiv prin socializare.
Personalitatea este transformată, conturată și adaptată în urma influenței socializării.
Rolul și statusul social sunt de cele mai multe ori confundate din cauza faptului că
părinții concep cu greu ca un adolescent să aibă atribuții în afara familiei, deși acestea ar trebui
să existe și să participle la construcția personalității
De exemplu un adolescent este, într-un sistem familial, fiul părinților lui. Uneori, statusul
său este de subordonat al acestora. În sistemul școlar, adolescentul este elev. Pentru prietenii săi,
el poate fi „prieten bun” sau, poate fi lider. Inițial, termenul „status” a fost folosit pentru
desemnarea prestigiului social. Acum, însă, el este folosit pentru a determina și alte încadrări ale
unei persoane, în diferite alte sisteme. Totuși, adeseori, se folosește sub forma inițială
(Constantin, S., 2004, p56).
S-a observat că cei care au un status de un nivel mic, în cadrul unui sistem (ca cel
familial), vor încerca să obțină un status de nivel ridicat în alte microgrupuri din care fac parte,
ca să se simtă integrați.
Dacă sistemul familial din care face parte un adolescent este unul de tip autoritar, acesta
va încerca să obțină prestigiu social în alte cercuri, de exemplu grupul de prieteni.
Totusi, în această situație intervin și alți factori psihologici, ca de exemplu revolta,
rezultatul fiind invers celui premeditat, adolescentul fiind tentat să evadeze spre grupul de
prieteni, unde va încerca să devină lider și să conducă.
Uneori, între diferitele statusuri pe care le are un om, pot aparea conflicte. De exemplu,
așa cum am exprimat mai devreme, un adolescent poate avea o poziție de subordonat în cadrul
familiei, în timp ce în cadrul grupurilor de prieteni, acesta poate fi considerat un lider.
Desigur, cea mai bună situație este cea de echilibru. Deci, dacă socializarea
adolescentului este una deschisă (el fiind o persoana popular, cu mulți prieteni), uneori părinții
pot face greșeli de interpretare datorate unor standarde prea ridicate sau prea joase.

4
 O societate prescire anumite comportamente, atitudini și valori unui anumit status, acest
status fiind în corelație stransă cu rolul acesteia. Un exemplu concludent poate fid at de către
așteptările societății legate de un elev și de preocuparea acestuia de școală, fiind concentrate pe
participarea acestuia la orele de curs. În acest mod putem deduce că rolul acestuia este mai mult
o percepție social sau o preconcepție, decât o persepectivă realistă.
Un rol social poate fi jucat mai mult sau mai puțin bine de către un individ. Persoanele
din jurul adolescenților se așteaptă ca aceștia să fie constanți in realizarea rolurilor, să fie morali
într-un format social, aceasta fiind o mare greșeală.
Statusul special al adolescenței este puțin luat în considerare pentru că aceștia nu și-au
atins încă deplinătatea maturității și responsabilității, findu-le imposibil să înțeleagă consecințele
faptelor lor.
Există trei forme de roluri, fiecare având aplicabilitate în mediul familial, ca și grup
social. Rolul prescris este cel prin care părinții se așteaptă de la un comportament ideal de la un
copil, într-un cadru social. Rolul personal este ceea ce percepe adolescentul că trebuie să facă din
poziția sa.
Rolul pus în act este ceea ce face adolescentul în situația concretă. Astfel, apariția
conflictelor între părinți și copii se datorează, în mare parte, unui dezechilibru între cele trei
categorii de roluri.
Adolescentul, însă, a cărui scară de valori este diferită de cea a parinților, datorită
nevoilor sale de la această vârstă, crede că timpul liber pe care îl are trebuie să îl petreacă
împreună cu prietenii. Acesta este rolul personal. Astfel, existând o neconcordanță între cele
două roluri, manifestarea rolului pus în act este sub forma unui conflict, adolescentul participând
obligat de părinți la masa familială, însă fara a se implica, așa cum ar dori acestia.

Comportamente antisociale

O categorie aparte cu mari influențe în viața social, cât și în cea personal a unui individ
este cea a comportamentelor antisocial.
Părinții adolescenților ar trebui să își ridice multe întrebări legate de faptul că adolescenții
pot fi capabili de anumite comportamente antisociale.
Determinarea unor tipuri de tulburări sociale și înțelegerea unor coportamente antisocial
poate fi la baza cunoașterii comportării sociale normale ale unui adolescent.
Există două tipuri de comportament antisocial la adolescenți:
5
 1. Tulburarea de opoziție care se manifestă prin sfidarea părinților și a altor autorități,
agresivitatea verbal, incapacitate de autocontrol și nerespectarea regulilor, aceasta poate apărea
la vârste mici, un exemplu în acest sens este sfidarea părinților și apoi distrugerea obiectelor din
jurul său.
Dintre factorii cauzatori se pot enumera agresivitatea întâlnită la unii dintre părinți sau o
rudă apropiată sau cunoștințe impulsive sau irascibile.
2. Tulburarea de conduită care se manifestă prin încălcarea normelor morale și sociale,
încălcarea drepturilor celorlalți, consumul de alcool și droguri, furt, minciună, agresivitate,
vagabondaj, prostituție.
Ca factori pot fi enumerați, agresivitatea din partea părinților, neglijența educațională,
tulburări psihice minore.
În concluzie, rolul social al unui adolescent este unul difuz, dar influențat de
comportamentele părinților și a celor din jur.
Așadar, prima greșeală a părinților, în ceea ce privește socializarea cu copiii lor, este
stabilirea unor reguli stricte, multe dintre ele fiind însă binevenite, cum ar fi treburile casnice
Totusi, regulile ce se referă strict la viața psihică și socială a unui copil trebuiesc să fie
variabile, deoarece nevoile sale se schimbă de-a lungul timpului. Părinții trebuie să țină cont, în
primul rând, de aceste nevoi, iar mai apoi să stabilească reguli, împreuna cu adolescentul.

Bibliografie

 Anthony, G., 1976, Sociologie, Seagull.

 Bonnie, B., 2001,. The Gale Encyclopedia of Psychology, Gale, Strickland.
 Constantin, S., 2009, Sociologie românească modernă, Criterion, București.
 Constantin, S., 2004, Sociologie, Comunicare.ro, București.
 Lazăr, V., 1982, Metodologia cercetării sociologice, Polirom, București.

6
 REFERAT II- Forme ale violenței în școală

Introducere

În sistemul educațional libertatea individuală este greșit înțeleasă atât de către elevi, cât și
de către profesori și părinți.

În contextul libertății înțelese greșit și exprimate greșit, școala poate reprezenta sursa
unor forme de violență.

În trecut, violența școlară nu se manifesta decât sporadic, atât între elevi, cât și dinspre
cadru didactic către elev, în prezent se evidențiază o violență sporită de la an la an atât între
elevi, cât și dinspre elevi către cadrele didactice.

În încercarea de a previzualiza și a ne feri de un comportament violent în școală, trebuie

să clarificăm și să înțelegem conceptul de violență și să aflăm atât cauzele acesteia, cât și
măsurile de combatere și prevenire.

Violența se deosebește de agresivitate prin potențialitate, violența fiind acțiunea în sine

care afectează atât individul, cât și mediul în care acesta se manifestă

Tipuri de violență

Violența verbală care se manifestă prin poreclire, tachinare, amenințare, hărțuire, ca

formă de ofensă adusă statutului cadrului didactic sau prin alte tipuri de comportament deviant în
relație cu școala.

Violența fizică caracterizată prin lovire, împingere, bruscare, pălmuire, lovirea cu diverse
obiecte, vătămare corporală, deposedare prin forță de bunuri, furt.

Violența economică (materială) cu impact asupra obiectelor din jur, mobilierului școlar și
a bunurilor altor persoane.

7
 Violența psihică ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana
agresată și se manifestă prin verbalizare, respingere sau izolare.

În funcție de persoanele implicate în actul de violență, se disting mai multe tipuri de

violență:

1. Violenta elev-elev care se manifestă prin violență verbală, ce cuprinde certuri,

conflicte, injurii, țipete și violența fizică.
2. Violența elevilor față de profesori manifestată prin lipsa de implicare și de participare
a elevilor la activitățile școlare cu absenteismul școlar, fuga de la ore, indisciplina în
clasă, ignorarea profesorilor, ofensa adusă statutului și autorităților, prin refuzul
îndeplinirii sarcinilor școlare, a atitudinii ironice sau sarcastice și prin gălăgie în
timpul orei, comportament școlar inadecvat cu întârzierea la ore, părăsirea clasei în
timpul orelor, fumatul în școală și orice alt comportament care contravine flagrant
regulamentului școlar în vigoare.
3. Violența profesorilor față de elevi se manifestă prin agresiunea verbală față de elevi,
atitudini ironice, țipete, injurii, jigniri, agresiune non-verbală, ignorarea mesajelor
elevilor, neacordarea de atenție a acestora, gestul sau priviri amenințătoare și atitudini
discriminative, excluderea de activități didactice sau chiar pedeapsa fizică.
4. Violența părinților în spațiul școlii se manifestă atât față de profesori prin ironii,
discuții aprinse și țipete, cât și față de elevi, cât și față de propriul copil.

Cauzele violenței școlare

Cauze școlare sunt reprezentate de dificultățile de comunicare elev-profesori cu

impunerea autorității cadrelor didactice, stiluri didactice de tip excesiv autoritareale profesorilor
și distorsiuni în evaluarea elevilor.

Cauze familiale cum ar fi climatul socio-afectiv determinat de relații tensionate între

părinți și mediul lipsit de securitate afectivă și tipul/dimensiunea familiei, cât și condițile
economice ale familei.

Cauze psiho-individuale reprezentate de factori individuali, cum ar fi tolerența scăzută la

adaptare, adaptare dificilă în disciplina școlară, imagine de sine negativă și instabilitate
emoțională.
8
 Cauze induse de contextul social determinate de mass-media și influența grupului de
prieteni și anturajului din afara școlii.

Consecințele manifestărilor agresive violente în cotextul școlar

Sunt reprezentate de:

- Performanțe școlare scăzute

- Eșec școlar, suspendare, excludere sau părăsire voluntară a școlii
- Asumarea violenței ca formă acceptabilă de rezolvare a problemelor sau conflictelor
- Efort suplimentar al cadrelor didactice pentru gestionarea problemelor de disciplină
- Imagine negativă din partea colegilor și a profesorilor
- Marginalizarea elevului
- Sentimente de izolare și singurătate

Tipuri de activități de prevenire a fenomenelor de violență organizate la

nivelul unităților de învățământ

La nivelul cercului școlar se pot organiza mai multe tipuri de activități cu scopul de
prevenție a violenței între elevi, printre care putem enumera:

-Acțiuni de conștientizare de către elevi a efectelor negative ale violenței

- Acţiuni de conştientizare de către elevi a efectelor negative ale violenţei;

-Organizarea cu părinţii a unor activităţi pe tema prevenirii violenţei şcolare, lectorate cu

părinţii;

-Dezvoltarea unor programe de formare a cadrelor didactice privind managementul clasei,

dezvoltarea abilităţilor de comunicare, dezvoltarea de conflicte, promovarea cooperării;

-Participarea/implicarea elevilor în proiecte care vizează reducerea violenţei şcolare;

-Schimbul de experienţă între şcoli pe tematica prevenirii violenţei;

-Activităţi extraşcolare în care să fie analizate fenomenele de violenţă şcolară, concursuri între
clase, organizarea de spectacole privind violenţa;

9
-Implicarea comitetului de părinţi în organizarea unor activităţi de prevenire şi combatere a
fenomenului violenţei;

-Dezbateri tematice organizate de elevi, organizarea

-Analiza în cadrul unei dezbateri a principiilor/valorilor morale încălcate de diferite acte de

violenţă şcolară;

-dezbaterea unor situaţii de violenţă şcolară prezentate în mass-media: înţelegerea cauzelor,

analiza modului în care situaţiile puteau fi evitate, analiza consecinţelor asupra
victimelor/agresorilor;

-realizarea unui colaj de imagini din presa scrisă care prezintă situaţii de violenţă şi analiza
acestora;

– realizarea unei prezentǎri Power Point care să urmărească o temă relevantă privind violenţa
şcolară;

– organizarea de către elevii clasei a unui atelier pentru părinţi pe tema ,,Cum aşteptăm să ne
sprijine familia pentru a ne simţi în siguranţă”;

– participarea cu lucrǎri artistico-plastice la Concursuri ,,Stop violenţei verbale în şcoalǎ” în

scopul antrenǎrii elevilor într-un dialog motivant pe tema nonviolenţei verbale, oferind
posibilitatea acestora de exprimare plasticǎ, spontanǎ a impresiilor, emoţiilor şi sentimentelor
trǎite în diferite experienţe de viaţǎ legate de comunicarea nonviolentǎ având ca temǎ
nonviolenţa verbalǎ şi tot ceea ce înseamnǎ comunicarea bazatǎ pe armonie, toleranţǎ,
solidaritate, respect pentru drepturile omului şi pace, deoarece în data de 30 ianuarie se
sǎrbǎtoreşte Ziua Internaţionalǎ pentru nonviolenţǎ în şcoala

Mediul familial prezintă cea mai importantă sursă a agresivităţii elevilor. Mulţi dintre
copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experienţa divorţului
părinţilor şi trăiesc în familii monoparentale.

Echilibrul familial este perturbat şi de criza locurilor de muncă, de şomajul cu care se

confruntă foarte mulţi părinţi. Părinţii sunt confruntaţi cu foarte multe dificultăţi materiale dar şi
psihologice, pentru că au sentimentul devalorizării, al eşecului.

În aceste condiţii ei nu mai sunt sau sunt foarte puţin disponibili pentru copii lor. Pe
acest fundal apar noi probleme familiale foarte grave care îi afectează profund pe copii: violenţa
infantilă, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenţa la care se adaugă şi importante
10
carenţe educaţionale – lipsa de dialog, de afecţiune, inconstanţa în cerinţele formulate faţă de
copil (treceri de la o extremă la alta, de la o permisivitate exagerată la restricţii foarte dure),
utilizarea mijloacelor violente de sancţionare a copilului.

Sunt şi părinţi care privilegiază în mod exagerat relaţia afectivă în detrimentul rolului
educaţional pe care trebuie să îl aibă în raporturile cu copii lor: nu le impun nici un fel de
interdicţii, de reguli, emit puţine exigenţe şi caută să evite conflictele. Această absenţă
cvasitotală a constrângerilor (în afara şcolii) îl va determina pe elev să adopte în şcoală
comportamente de refuz a exigenţelor profesorilor.

Mediul social conţine şi el numeroase surse de influenţă de natură să inducă, să

stimuleze şi să întreţină violenţa şcolară: situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de
control social, inegalităţile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncţionalităţi la
nivelul factorilor responsabili cu educaţia tinerilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în
educaţie.

Trăsăturile de personalitate ale elevului sunt şi ele într-o strânsă corelaţie cu

comportamentele violente, trăsături individuale la care se adaugă şi problemele specifice vârstei
adolescenţei.

Adolescenţa este o perioadă de profunde transformări atât pe plan fizic, psihic cât şi
social. Transformările fizice care încep la pubertate sunt adesea foarte brutale şi adolescenţii le
trăiesc ca pe o veritabilă metamorfoză, transformări ce pot determina o atitudine de retragere în
raport cu anturajul, timiditate, sentimente de jenă, refuzul de a comunica.

O caracteristică importantă este relaţia pe care adolescentul o stabileşte cu propriul

corp, acesta fiind suportul privilegiat al exprimării personalităţii, şi în aceste condiţii asistăm la
excese în privinţa vestimentaţiei, coafurii, machiajului, apare ca o modalitate de afirmare, de
impunere a personalităţii dar şi o carapace sub care se ascund multe nelinişti şi temeri.

În această perioadă atât de dificilă dialogul părinţi-copii şi profesor-elev este absolut

necesar. Adolescentul doreşte să fie înţeles, are nevoie de dragoste, de securitate afectivă dar însă
de cele mai multe ori el nu recunoaşte şi nu exprimă acest lucru.

A lupta contra violenţelor şcolare înseamnă a ameliora calitatea relaţiilor şi a

comunicării între toate persoanele angrenate în sistemul educaţional.   

11
1.    Jigău, Mihaela, Balica, Magdalena, 2006, Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoalǎ, ghid
practic pentru directori şi cadre didactice, Editura Alpha MDN, Bucureşti;

2. Păunescu, Constantin, 1994, Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnică, Bucureşti;

3. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Psihosociologia rezolvării conflictului,

Editura Polirom, Iaşi;

4. Ulrich, Louis, Godinac, Mihaela, Tudorache, Mariana, 2007, Violenţa în şcoală. Metode

de intervenţie, ghid de bune practici, Editura Atelier Didactic, Bucureşti;

12