Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Specializarea – Psihologie
Anul I, Semestrul II

Motivația I: Teoria lui Maslow și modelul STD (self

determination theory, Deci &Ryan)

Nume studenți: Petraru Nicolae Andrei

Vultur Ștefania

Grupa I, Anul I
Cuprins:
I. Motivația - scurtă introducere și definiții
II. Trebuințe și motive
1. Motive biologice
a. Foamea
b. Setea
c. Motivația sexuală
2. Motive psihologice
a. Nevoia de stimulare
b. Motivația de afiliere
c. Motivația de autorealizare

III. Formele motivației

1. Motivația intrinsecă vs. motivația extrinsecă
2. Motivația pozitivă vs. motivația negativă

IV. Teoria lui Abraham Maslow

1. Trebuințele fiziologice
2. Trebuințele de securitate
3. Trebuințele de apartenență și dragoste
4. Trebuințele de stimă și respect
5. Trebuința de actualizare a sinelui

V. Teoria autodeterminării
1. Reglarea externă
2. Interiorizarea
3. Nivelul identificării
4. Integrarea

VI. Optimum motivațional

2
 I. Motivația - scurtă introducere și definiții

Pentru că oamenii s-au întrebat întotdeauna de ce anume recurg la diverse

comportamente, de ce unii învață mai ușor iar alții mai greu, de ce preferă să facă anumite
activități iar pe unele să le evite, de ce au succese sau insuccese, în urma cercetărilor și
studiilor, au ales să se îndrepte spre motivație. Acest cuvânt vine din latinescul motivus și
înseamnă “care pune în mișcare”. Este o sursă de activitate tocmai de aceea este considerată
“motorul” personalității. (Sălăvăstru, 2004, p. 70)
Conceptul a fost definit de-a lungul timpului sub diferite forme, una dintre cele mai
succinte, pe care a ales să o folosească și Sălăvăstru, este cea dată de Sillamy. Acesta spune
că motivația este “ ansamblul factorilor dinamici care determină conduita unui individ “
(Sillamy, 1996, p. 202).

O definiție considerată mai completă de anumiți autori precum Vlădescu și

Sălăvăstru îi aparține lui Roșca: “ Prin motivație înțelegem totalitatea mobilurilor interne ale
conduitei fie că sunt înnăscute sau dobândite, conștientizate sau neconștientizate, simple
trebuințe fiziologice sau idealuri abstracte”. (Roșca, 1943, p. 8 apud Sălăvăstru, 2004, p. 70)

Dacă am spune că motivația este ceea ce face comportamentul nostru să fie mai
energic și viguros, nu ar fi întocmai corect pentru că există anumite comportamente care nu
sunt deloc viguroase. De exemplu ai putea fi motivat să dormi următoarele trei ore sau să te
relaxezi stând pur și simplu în pat. Motivația mai este definită ca un process ce determină
valoarea de întărire a unui rezultat. În limbajul uzual, am putea spune că este ceea ce te face
să cauți un anume lucru de mai multe ori spre deosebire de altul. (Kalat, 2017, p. 346)

3
 Sălăvăstru afirmă că orice comportament este motivat, deși oamenii nu realizează
care sunt motivele pentru care săvârșesc diferite acțiuni. “ Niciun act comportamental nu
apare și nu se manifestă în sine, fără o anumită incitare, direcționare și susținere energetică.”
(Sălăvăstru, 2004, p. 69)
Motivația include mai mult decât forțele interne care ne direcționează spre un
comportament clar. Include, de semenea, stimulente (“incentives”) – stimuli care ne împing
spre o acțiune. Kalat spune că cele mai multe comportamente sunt controlate de o combinație
între nevoi și stimulente.

Spre exemplu mănânci pentru că îți este foame (nevoie) și pentru că arată apetisant
(ceea ce este un stimulent); bei un pahar de suc pentru că îți este sete (nevoie), dar alegi să
consumi acest lichid datorită gustului dulce și acidului în detrimental apei plate (stimulent);
sari în piscină pentru că vrei să te răcorești într-o zi toridă (nevoie) și pentru că te vei bucura
stropind cu apă în jurul tău (stimulent). (Kalat, 2017, pg. 345-346)

Există o legătură între motivație și emoții: în timp ce emoțiile activează, motivele

mențin acțiunea. Havârneanu dă exemplul anxietății care însoțește motivația de a da
răspunsurile corecte la un examen. Tot el afirmă că “emoțiile au proprietăți motivaționale
proprii”, persoana îndrăgostită încercând să petreacă cât mai mult timp în preajma
partenerului. (Havârneanu, 2018, p. 93)
O altă definiție care poate fi dată este cea a lui Vlădescu: “ Motivația este ansamblul
mobilurilor sau factorilor predominant interni care declanșează activitatea individului, o
orientează spre realizarea anumitor scopuri și o susține energetic.” (Vlădescu, 2007, p. 43)
Acești factori ce determină comportamentul sunt denumiți motive. Sălăvăstru (2004) vorbește

4
în cartea sa despre distincția dintre motivație și motiv făcută de Golu (2000, p. 476),
motivația fiind o componentă structural funcțională a sistemului psihic uman “care reflectă o
stare de necesitate”, iar motivul este forma concretă în care se activează această stare. El stă
la baza unui comportament sau a unei acțiuni concrete și poate determina subiectul să își
stabilească un scop. (Sălăvăstru, 2004, p. 69)

Definit mai sus, conceptul de motivație contribuie într-o mare parte la explicarea
fluctuațiilor de comportament. Havârneanu (2018) exemplifică aceasta cu ajutorul unui motiv
biologic și anume foamea. El spune ca personalitatea unui om nu poate fi explicația pentru
fluxul alimentației, mai precis daca subiectul se alimentează mai mult într-o zi, iar in alta mai
puțin, nu înseamnă că ceva s-a schimbat în personalitatea lui.
Tot acesta vorbește despre importanța redusă pe care behavioriștii au atribuit-o
motivației pentru că nu putea fi direct observabilă. Deși animalele de laborator primeau
mâncare în aceleași condiții externe, ele nu se alimentau întotdeauna la fel refuzând
mancarea. Astfel, psihologii au considerat că ar putea fi cauza unor modificări ale stărilor
interne și au început să analizeze comportamentul motivat și nu motivația. (Havârneanu,
2018, p. 93)
Pentru a putea explica mai bine acest concept și pentru a putea măsura motivația, s-
au folosit termeni din fizică ca cel de “vector” caracterizat prin intensitate, direcție și sens.
Ultimele două exprimă atracția sau respingerea, intensitatea regăsindu-se în forța de apropiere
sau evitare. (Vlădescu, 2007, p. 44)
În cele ce urmează vom vorbi despre motivele biologice și cele psihologice, despre
formele motivației (intrinsecă și extrinsecă), despre teoriile acesteia în principal teoria lui
Maslow si teoria lui Deci si Dyan, iar spre final omptimul motivațional.

5
 II. Trebuințe și motive
Conform lui Popescu-Neveanu (1978) asupra motivației umane influențează trei categorii de
factori:
-trebuințele prin latura lor de energizare impuls, imbold, tendințe
-relațiile afective și atitudinile constituite față de diverse aspecte ale mediului și față de propria
persoană
-obiecte și împrejurări imediate sau imaginare, care dobândesc funcție de scopuri

Definiție
Trebuinţele sunt structuri motivaţionale bazale şi fundamentale ale personalităţii,
forţele ei motrice cele mai puternice, reflectând cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial al
omului în condiţiile solicitărilor mediului exterior. (Zlate, 2006, p. 253)

A avea o trebuinţă înseamnă a simţi nevoia, necesitatea de a obţine un lucru sau

altul, un rezultat sau altul, de a realiza ceva. (Leontiev, 1964)
,,O relaţie preferenţială a individului cu un obiect, în sensul că absenţa acestuia deranjează
funcţionarea, fie fiziologică a individului şi declanşează la el o activitate care, efectiv, este orientată
spre reinstalarea relaţiei preferenţiale" (Nuttin, 1985, p. 34)

Impuls Trebuință Dorință Intenție Scop

Figura 1 : Componentele motivației, schemă adaptată după Vlădescu (2007)

6
 Impuls = declanșează o serie de acțiuni în vederea satisfacerii trebuinței
Dorință = trebuință conștientă de obiectul ei ce poate fi controlată
Intenție = trebuință orientată spre realizarea unor proiecte sau scopuri
Scop = anticipează rezultatul final al acțiunii (vezi figura 1.)
Trebuință = "sursa primară a acţiunii" (Roșca, 1943)
Motiv = declanșează acțiunea respectivă (Vlădescu, 2007, p. 13) și constituie
reactualizări şi transpuneri în plan subiectiv a stărilor de necesitate (Zlate, 2006, p. 256)

Exemplu:
Când individul îşi dă seama de deficitul de substanţe nutritive din organism şi se
orientează spre înlăturarea lui, trebuinţa s-a transformat deja în motiv. Aceasta este direcţia
pe care merge Leontiev în definirea motivelor pe care le consideră ca fiind "trebuinţele
conştientizate" (Zlate, 2006, p. 256)

De reținut:

Motivul este mobilul care declanşează, susţine energetic şi orientează acţiunea. De aici,
decurg şi cele două segmente ale motivului: unul energizant şi dinamogen, altul orientativ şi
direcţional. Între aceste două segmente există o foarte strânsă interacţiune, aşa încât problema
care se pune nu este aceea de a opta pentru unul sau altul dintre ele ca fiind mai importante, ci
tocmai susţinerea lor reciprocă. O orientare slab energizată este la fel de dăunătoare ca şi o
organizare insuficient direcţionată. (Zlate, 2006, p. 257)

7
 De reținut:

Imboldurile motivaționale sunt numeroase: unele trebuințe se manifestă ca un deficit care

trebuie înlăturat, care semnalează prezența în organism a unui dezechilibru și sunt cele
primare, alte trebuințe sunt secundare, derivate, de ele nu depinde existența, dar sunt
necesare. Există și trebuințe superioare, de natură socio-culturală: trebuința de comunicare
între oameni, aspirația spre un ideal, nevoia de sociabilitate etc. (Vlădescu, 2007, p. 12)

Tabel 1 Clasificarea tipurilor de motivație adaptat după Morgan, 1943 apud Dobre, 2007

Imbolduri primare Imbolduri secundare

Imboldurile fiziologice: Imboldurile generale: motivele sociale sau
foamea, setea, viața mişcarea şi explorarea, temerile şi neliniştile
sexuală, somnul afecțiunea şi teama dobândite

De reținut:

Dacă le clasificăm din această perspectivă, le putem împărţi în trebuinţe fiziologice

(ce rezultă din relaţiile individului cu biosfera şi presupun schimburi biochimice în organism
menite a menţine echilibrul mediului intern) şi trebuinţele psihologice (care rezultă din
relaţiile subiectului cu situaţiile semnificative ale lumii; de pildă, ele pot deriva din situaţiile
care semnifică nevoia de stimă socială). În funcţie de geneza şi conţinutul lor, pot fi
clasificate în trebuinţe primare (înnăscute, cu rol de asigurare a integrităţii fizice a
organismului) şi trebuinţe secundare (formate în decursul vieţii şi cu rol de asigurare a
integrităţii psihice şi sociale a individului). (Zlate, 2006, pg. 253-254)

8
 1. Motive biologice

Ființele umane sunt creaturi complexe, ale căror acțiuni pot fi clasificate pe
câteva niveluri. Deşi unele dintre acțiunile noastre sunt, fără îndoială, puternic influențate de
factori fiziologici – de exemplu, somnul - , alte acțiuni sunt mai puțin evidente. (Dobre, 2007,
p. 1)

Definiție:
Conform lui Abraham Maslow (2013), trebuințele fiziologice sunt trebuințele luate
de obicei drept punct de plecare pentru o teorie a motivației . (Maslow, 2013, p. 91)

Două direcții de cercetare impun o revizuire a noțiunilor obișnuite legate de aceste

trebuințe:
-elaborarea conceptului de homeostazie
-descoperirea că apetitul (alegerile alimentare preferențiale) este un indicator destul de
eficient al trebuințelor și lipsurilor reale din organism ( (Maslow, 2013, pg. 91-92)

Definiție:
Homeostazia se referă la eforturile automate ale corpului de a menține o stare
constantă, normală a fluxului sangvin. (Maslow, 2013, p. 92)

9
 Exemplu:

Se pornea de la ideea că există mecanisme interne care asigură compensarea

influențelor externe, pentru a păstra echilibrul organismului la același nivel. Această
compensare o realizează hipotalamusul. De exemplu: când afară e prea frig, hipotalamusul
declanșează mecanismele de tremurat, iar când este prea cald pune în mișcare mecanismele
prin care se produce transpirația. (Cannon, 1926 apud Vlădescu, 2007, p. 13)

a. Foamea
Aceasta servește la obținerea și menținerea combustibilului necesar organismului.
Dar cum știe creierul cât de mult combustibil avem nevoie? Când stomacul este gol
stimulează senzația de foame eliberând un hormon numit grelină. Personele care produc acest
hormon în exces consumă mai multă hrană și riscă să se îngrașe.
Kalat vorbește și despre celălalt factor principal care induce foamea și anume
scăderea glucozei din sânge. Distribuirea glucozei din sânge în celule depinde de insulină, un
hormon eliberat de pancreas. La începutul mesei, înainte ca nutrienții să intre în sânge,
creierul trimite mesaje către pancreas pentru a secreta insulină. Dacă nivelul de insulină
crește, senzatia de foame scade, iar dacă nivelul acesteia scade, senzația de foame se va
amplifica.
Hipotalamusul ajută la reglementarea consumului de alimente, setei,
comportamentelor sexuale și a altor activități motivate. (Kalat, 2017, pg. 356-358)

De reținut:
Elito Stelar a emis în 1954 ipoteza conform căreia centrul foamei se află în
hipotalamus. Se credea că foamea este reglată de două sisteme:
-un sistem de alimentare, care inițiază alimentarea
-un sistem de sațietate, care oprește alimentarea (Havârneanu, 2018)

10
 Reglajul foamei pare să se realizeze în hipotalamus, în sensul că stimularea sau
distrugerea hipotalamusului produce efecte foarte bine definite. Dar hipotalamusul nu este
singura a creierului implicată în senzația de foame. Creierul se manifestă ca un complex de
sisteme şi subsisteme, iar interacțiunea cu o anumită parte a creierului, urmată de producerea
unui efect, nu înseamnă că zona respectivă cauzează efectul. Părțile hipotalamusului care par
a fi implicate în senzația de foame şi în comportamentul de hrănire sunt nucleul ventro –
median şi hipotalamusul lateral. Acestea au funcții diferite şi opuse: dacă nucleul ventro –
median este stimulat electric, acesta suprimă comportamentul de hrănire, pe când la
stimularea hipotalamusului lateral prin aceiaşi metodă, comportamentul de hrănire se
accentuează, motivația fiind mai puternică. (Dobre, 2007, p. 1)

De reținut:
Oricare dintre trebuințele fiziologice și comportamentul de consumare implicat de
ele servesc totodată drept canale pentru tot felul de alte trebuințe. Adică persoana care crede
că îi este foame s-ar putea să caute mai degrabă alinare sau dependență decât vitamine sau
proteine. Cu alte cuvinte, aceste trebuințe fiziologice sunt doar relative, și nu complet,
izolabile. (Maslow, 2013, p. 93)

Insulina, leptina și alte mecanisme psihologice sunt importante, dar și factorii

sociali. De asemenea, un efect major asupra ceea ce mâncăm, când și cât mâncăm. Dacă de
exemplu te uiți la televizor în timp ce mănânci, ai tendința de a mânca mai mult decât atunci
când îti îndreți întreaga atenție asupra mâncării. Până și așteptările noastre influențează
alimentația. (Kalat, 2017, p. 359)

11
 Experiment:
Un restaurant a oferit fiecărui client trei pahare gratuite de vin. Unei jumătăți dintre ei
(aleși la întâmplare) li s-a spus că vinul provine din California (un stat faimos pentru vinul de
înaltă calitate), și celorlalți li s-a spus ca vinul a fost produs în Dakota de Nord (unde clima
nu este potrivită pentru viticultură). Cei care au crezut că vinul provine din California au
acordat evaluări maxime vinului, mâncării și bucătarului, iar cei cărora li s-a spus ca vinul
este din Dakota de Nord nu au apreciat vinul sau orice altceva și cel mai important nu au dorit
să se mai reîntoarcă în acel local. (Wansink, Payne, & North, 2007 apud Kalat, 2017)

Oamenii mănâncă mai mult în grupuri decât atunci când sunt singuri. Beau
mai mult, se bucură mai mult de mâncarea lor atunci când au așteptări mari și de asemenea
mânâncă mai mult atunci când li se oferă porții mai mari. (Kalat, 2017, p. 359)

Bulimia nervoasă: este o altă tulburare legată de alimentație caracterizată prin faptul că
persoanele, cel mai adesea femei, alternează între înfometare și perioade în care se
alimentează excesiv simțind că pierd controlul. (Kalat, 2017, p. 362) (vezi figura 2.)

Anorexia nervoasă: este o tulburare psihică din categoria tulburărilor alimentare,

caracterizată prin frica individului de a lua în greutate și prin refuzul acestuia de a se alimenta
normal. Anorexia înseamnă “ lipsa apetitului”, dar problema nu este tocmai de ordinul
dereglărilor digestive. (Kalat, 2017, p. 361) (vezi figura 3.)

12
Figura 2 Bulimia Figura 3 Anorexia imagine preluată din
https://www.la-psiholog.ro/info/anorexia-
nervoasa

b. Setea
“Problemele trebuinţei de apă sunt similare cu cele ale foamei. Organismul uman
conține 71-73 % apă. Toate procesele chimice din celule au loc în soluții apoase, tocmai de
aceea, o pierdere de 12-20% din cantitatea de apă provoacă moartea.” (Cosmovici, 2005, p.
203) Setea este determinată de cantitatea lichidului pierdut, timpul în care apa lipsește din
organism, uscăciunea alimentelor pe care le consumăm și cantitatea de sare din acestea.
(Cosmovici, 2005, p. 203)
Cosmovici afirmă că uscarea celulelor este cazua principală care provoacă setea,
ducând la creșterea tensiunii osmotice a sângelui și excitând anumiți centri din hipotalamus.
Se pare că sunt aceiași centri care provoacă foamea, dar sunt excitați chimic. Un exemplu pe
care acesta îl dă este că deși pierd doar 0,5% din greutatea lor, câinii încep să bea apă dar
doar cât au nevoie, fără a întrece acea limită. În apropierea centrilor din hipotalamus care
provoacă setea și foamea se află si cei care inhibă, oprind astfel băutul. (Cosmovici, 2005, p.
203)

13
 De reținut:
În cartea sa, Cosmivici enumeră o serie de factori care influențează setea cum ar fi:
- deprinderile (pe care și le formează fiecare om cum ar fi ceașca de cafea pe care o servim
dimineața, ceaiul pe care il bea regina la ora cinci)
- preferințele individuale (unii oameni preferă vinul sec, iar altii pe cel dulce)
- condițiile de ambianță (bem mai multe lichide atunci cand este cald și servim băuturi calde
în anotimpul rece) (Cosmovici, 2005, p. 204)

Experiment:

În urma experimentelor efectuate pe animale, utilizându-se aceleasi metode ca și la

foame s-a ținut cont că rezistența acestora la sete este mai mică decât rezinstența la privarea
de hrană. ” La sete se observă o mai slabă creştere a activităţii în general şi a celei
exploratorii, se manifestă un comportament stereotip. Acesta s-ar explica, spun unii, prin
aceea că apa se găseşte de obicei în acelaşi loc, pe când hrana poate fi în diverse direcţii.”
(Cosmovici, 2005, p. 205)
Setea și foamea influențează conduita oamenilor prezentă și viitoare pentru că luăm
în considerare necesarul de hrană și lichide vitale vieții.

c. Motivația sexuală
Motivația sexuală, la fel ca și foamea, depinde atât de unitatea psihologică cât și de
stimulentele (“incentives”) despre care am amintit și în introducere. Asemenea foamei, crește
în timpul privațiunii, cel puțin până la un punct, iar persoanele pot inhiba aceste impulsuri
atunci când trebuie. (Kalat, 2017, p. 365)

14
 Avem nevoie motivație sexuală pentru că fără ea specia umană nu ar putea
supravețui, spre deosebire de foame și sete care sunt necesare pentru supraviețuirea
individului. În comparație cu alte motive primare, motivația sexuală implică mai multe
emoții, oamenii oferindu-i o mai mare importanță.
Hipotalamusul are un rol foarte important în reglarea comportamentului sexual.
Dacă centrii hipotalamici sunt extirpați, apare dispariția comportamentului sexual. În schimb,
alte structuri cerebrale contribuie la inhibarea comportamentului sexual, iar dacă acestea sunt
lezate determină hipersexualitatea.
La oameni, acest timp de motivație este mai puțin influențată de factorii hormonali
spre deosebire de animale. Relațiile sexuale se produc ” indiferent dacă reproducerea este
posibilă sau nu”. În timpul excitării, nivelul de testosteron al bărbaților crește, lucru benefic
pentru sănătatea oerganismului (Havârneanu, 2018, p. 97)
Cosmovici susține că excitabilitatea sexuală este de origine hormonală. La femei,
hormonii androgeni secretați de capsulele suprarenale provoacă excitabilitatea. Exemplifică
acest lucru spunând că în cazul unei extirpări ale ovarelor și sânilor datorită bolii, femeia
poate avea în continuare dorințe de natură erotica și actul sexual poate avea loc în condiții
normale. (Cosmovici, 2005, p. 211)
Alfred Kinsey a condus primul studiu de mare amploare asupra comportamentului
sexual uman și a aflat că activitatea sexuală variază pe o scară extrem de largă la care
majoritatea oamenilor nu s-ar fi gândit vreodată. Atât bărbații cât și femeile caracterizează
contactul vaginal ca pe activitatea lor sexuală preferată. Cei mai mulți oameni rămân activi
sexual pe parcursul vieții dacă se mențin sănătoși și au un partener. (Kalat, 2017, p. 375)

15
 De reținut:
Excitarea sexuală trece prin patru stadii: excitarea, platoul, orgasmul și deznodământul.
În ceea ce privește dezvoltarea organelor genitale, în primele etape, fătul uman posedă
structuri anatomice care se pot dezvolta atât în organe genitale bărbătești (dacă nivelul de
testosteron este suficient de ridicat) sau organele genitale femeiești (dacă nivelul
testosteronului este scăzut).

Figura 4 Orientarea sexuală

Orientarea sexuală variază în grade: de la homosexual exclusiv la homosexual

exclusiv existând, bineînteles, grade intermediare (vezi figura 4.). Orientarea bisexuală este
mai comună la femei decât la bărbați.Influențele genitale și mediul prenatal afectează
orientarea sexuală. În medie, bărbații heterosexuali și homosexuali diferă în ceea ce privește
structura sau mărimea hipotalamusului. Acesta contribuie la aspecte excate ale
comportamentului sexual. Este prea puțin cunoscut rolul experienței în dezvoltarea orientării
sexuale. (Kalat, 2017, pg. 372-375). În schimb, învățarea are un rol foarte important acest
lucru putând fi văzut la membrii unei anumite culturi. Pentru unele civilizații stimularea
organelor genitale este un lucru normal, pentru altele un subiect tabu sau ceva de neacceptat.
(Havârneanu, 2018, pg. 97-98)
Datorită faptului că societatea a ridicat anumite bariere în activitatea sexuală pentru
sănătatea generațiilor viitoare cum ar fi interzicerea incestului, a aparut un fenomen despre
care a scris și Freud și anume Complexul Oedip (la băieți) și complexul Electra (la fete).
(Cosmovici, 2005, p. 211)
Emoțiile joacă un rol foarte important în motivația sexuală, stresul, anxietatea și
depresia putând duce la descreșterea acesteia. Sistemul autonom simpatic are rolul de a media

16
motivația sexuală, în timp ce sistemul parasimpatic contribuie la creșterea acestei motivații.
(Havârneanu, 2018, p. 98) Sentimentul de iubire este foarte important pentru oameni iar
“substratul biologic este deseori subordonat unor cerinte de ordin pur psihologic: dorinţa unei
potriviri de interese, aspiratii către un anume mod de viaţă. Intervine "idealul eului"
fiecăruia.” (Cosmovici, 2005, p. 212)

2. Motive psihologice

a. Nevoia de stimulare

Definiție:
Putem defini stimularea ca ceva ce face să crească energia, randamentul, ceva care
dă avânt, îndeamnă și incită. Havârneanu spune că oamenii se plictisesc dacă stimularea este
neschimbată sau dacă este slabă și că există un motiv înnăscut al oamenilor de căutare a
noilor stimuli. (Havârneanu, 2018)

Atât oamenii cât și animalele caută calea cea mai interesantă, cea care ii stimulează
cel mai mult. Ființele umane sunt motivate și să manipuleze mediul înconjurător, dar
mecanismele care controlează această nevoie de noi stimuli nu sunt încă cunoscute. Dacă
stimularea este prea slabă oamenii au tendința să o intensifice, iar dacă este prea puternică ei
încearcă prin diferite mijloace să o descrească. (Havârneanu, 2018, p. 98)

Exemplu:
Un bun exemplu ar putea fi soarele, unele persoane doresc să se bronzeze, deci caută
să petreacă cât mai mult timp afară, acolo unde nu este umbra (intensificarea stimulării), iar
altele nu doresc acest lucru și evită razele solare stand în casă, dându-se cu protecție solară
etc. (reducerea stimulării)

17
 Putem vorbi despre un nivel optim de stimulare necesar fiecăruia dintre noi în
funcție de activitatea pe care o întreprindem. “ Stimularea este legată de activitatea
formațiunii reticulare și de cea a sistemului nervos vegetativ simpatic.” (Havârneanu, 2018, p.
99) Încă nu s-a aflat dacă există o nevoie biologică pentru a menține un nivel moderat al
stimulării. Oamenii pot supraviețui oricărui nivel de stimulare deși sunt motivați să atingă un
nivel optim de stimulare.

Exemplu:
Minerii pot lucra sub pământ fără a vedea lumina soarelui încercând să se folosească de
lumina artificială.

Putem face o conexiune între nevoia de stimulare și eficiența activității în diferite

situații. Dacă stimularea este prea mică activitatea este și ea neadecvată, iar dacă stimularea
este prea puternică activitatea pe care noi o desfășurăm este întreruptă și dezorganizată.
(Havârneanu, 2018)

Motivația de afiliere

Un alt aspect important al motivației umane este nevoia de afiliere, necesitatea de

relaționare, de obținere a unor aprecieri pozitive de la cei din jur şi de asociere cu alte
persoane. Rogers (1961) susținea că una dintre necesitățile noastre psihologice fundamentale
este de a obține aprecieri pozitive de la cei din jur. Acestea se pot manifesta prin dragoste,
prietenie sau chiar simplu respect, dar, în opinia lui Rogers, constituie o necesitate care
trebuie să fie satisfăcută pentru a ne menține sănătatea psihică. (Dobre, 2007, p. 3)

18
 De reținut:
Rom Harré (1979) susținea că respectul social este un motiv fundamental pentru
comportamentul uman, deoarece niciun om nu vrea să pară stupid în fața altora. (Dobre,
2007, p. 5)

Acelaşi lucru are loc şi intern – nu ne place să părem ridicoli nici față de noi înşine.
Dacă recunoaşterea unei greşeli sau schimbarea opiniilor în fața unei dovezi noi s-ar asocia,
în mintea noastră, cu o postură stupidă sau ridicolă, acest lucru ar reprezenta o altă sursă de
disonanță cognitivă şi am căuta să evităm acceptarea erorii. Astfel, oamenii pot ajunge să
refuze să admită lucruri evidente pentru alții, deoarece nu sunt în stare să facă față disonanței
cognitive de a le accepta, părând ridicoli. Totuşi, dacă pot găsi o metodă de salvare a
aparențelor, acceptând totuşi informațiile, recurg adesea repede la ea. Rom Harré vedea
nevoia de respect social drept un element puternic, motivator al comportamentului uman. El
susținea că oamenii vor să fie respectați pentru ceea ce sunt şi că recurg la orice pentru a evita
să pară ridicoli sau stupizi. Harré a identificat acest aspect drept o necesitate fundamentală în
comportamentul social, care se manifestă din copilărie. (Dobre, 2007, p. 5)
Cercetarile lui Asch asupra conformismului şi cercetările lui Milgram asupra obedienței
arată că există o tendință puternică a oamenilor de a se conforma majorității sau de a se supune mai
degrabă unei persoane cu autoritate decât a o contesta. Acest fenomen pare să derive dintr-o necesitate
socială puternică de a fi acceptat de ceilalți şi de a evita respingerea, lucru care, la rândul său, se poate
asocia cu ideea lui Harré care consideră necesitatea respectului social drept o motivație fundamentală.
(Dobre, 2007, p. 5)

19
 Exemplu:
Empatia este un alt atribut uman care a fost studiat relativ puțin de către sociologi, chiar
dacă este evident că empatia poate reprezenta o motivație socială puternică. Există cazuri în care
oamenii îşi dedică timpul liber şi chiar întreaga viață unor cauze valoroase în care cred şi există acte
de bunăvoință cotidiană care trec aproape în întregime neobservate de cercetarea psihologică.
Cercetarea psihologică a comportamentului de ajutor arată că în majoritatea cazurilor, oamenii înclină
să-şi ajute semenii, dacă nu au vreun motiv de a acționa invers. Principalul rezultat al acestei cercetări
este dovedirea faptului că, dacă oamenii au certitudinea utilității sau a necesitații ajutorului lor, sunt
aproape întotdeauna gata să ajute, dacă pot. (Dobre, 2007, p. 6)

S-a afirmat deseori că ființele umane sunt în mod natural agresive şi că există, cu
siguranță, multe exemple de agresiuni comise de membrii speciei umane. Nu se ştie încă
precis în ce măsură astfel de acte îşi au sorgintea în ființa umană însăşi sau în situația ori
poziția socială. Deşi este adevărat că stresul îi face pe oameni mai agresivi, nu este deloc
evident că intervine acelaşi tip de agresivitate ca acela implicat în războaiele dintre națiuni, în
care este necesar un vast aparat propagandistic pentru a menține ostilitatea. Faptul că, în
timpul războiului, informația publică este atât de puternic controlată, sugerează că acest tip de
agresivitate s-ar putea să nu fie, de fapt, fundamental pentru motivația umană. (Dobre, 2007,
p. 5)

b. Motivația de autorealizare

Definiție:
Cu toate că motivele autorealizării vizează în general „aspiraţia către competenţă”,
ele implică, în acelaşi timp, şi celelalte două elemente componente ale „competenţei” –
„dorinţa de autodepăşire” şi „dorinţa de identificare”. (Ibrahim, 2017, pp. 51-55)

20
 Exemplu:
De exemplu, elevii îşi motivează învăţarea sub acest aspect în felul următor: „învăţ
ca să mă autodepăşesc”; „numai autodepăşindu-mă voi putea să mă realizez”; „învăţ să devin
un bun medic ca şi tatăl meu”; „învăţ pentru că vreau să ajung să fiu bine pregătit ca mulţi
oameni de seamă”; „învăţ ca să am satisfacţia realizării”; „învăţ ca să pot fi mândru de
rezultatele mele”; „învăţ pentru că vreau să fiu fericit”. Această categorie de motive este
direct legată de un anumit nivel al procesului de formare a conştiinţei de sine la elevi. Ca
urmare, conştientizarea lor presupune, cât de cât, cunoaşterea şi aprecierea corectă a
propriilor lor capacităţi care să-i conducă la traducerea dorinţelor în fapt. Desigur,
posibilităţile elevilor în această direcţie cresc odată cu vârsta şi ca rezultat al influenţelor
educative ce se răsfrâng asupra lor. (Ibrahim, 2017, pp. 51-55)

III. Formele motivației

Table 2 Formele motivației preluat din Sălăvăstru, 2004, pp. 84-85

Motivația intrinsecă Motivația extrinsecă

Sursa în însăși activitatea
desfășurată
Susținută de: nevoia de a cunoaște, de
pasiunea pentru un domeniu,
de plăcerea de a învăța
Efort de mobilizare relativ redus
Antrenează: sentimente de satisfacție, de
mulțumire, de împlinire
în exteriorul individului și a
activității desfășurate
anumite recompense (note
bune, laude, cadouri etc.),
teama de eșec sau de pedeapsă
efort voluntar crescut
trăiri emoționale negative sau
trăiri pozitive

21
Table 3 Motivația pozitivă și negativă, tabel adaptat după Vlădescu, 2007, p. 11 și Popescu-Neveanu, 1978, p. 466

Motivația pozitivă Motivația negativă

de angajare
declanșată de premieri,
evaluări stimulative, laude
etc.
determină creșterea
nivelului în activitatea de
învățare
de respingere, abținere
determinată de stimuli
precum pedeapsa,
amenințarea, blamarea etc.
determină scăderea
nivelului în activitatea de
învățare

IV. Teoria lui Abraham Maslow (1970)

Teoriile holist-umaniste asupra motivaţiei deplasează centrul de greutate de pe

nevoile considerate în sine, spre structurarea, organizarea şi ierarhizarea acestora. Teoria lui
Maslow, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de "piramida trebuinţelor", este
semnificativă din acest punct de vedere. Bazată pe etaje suprapuse de motive crescânde ca
importanţă, "piramida" lui Maslow are cinci niveluri distincte. (Zlate, 2006, p. 247)
Teoria are următoarele premise:
- comportamentul uman este direcționat de acele trebuințe care nu sunt satisfăcute
- niciodată omul nu este mulțumit pe deplin: odată își satisfice unele trebuințe, altele își fac
apariția
- există o anumită ordine în apariția și satisfacerea trebuințelor, în linii mari aceeași pentru
toți oamenii
- în general, nesatisfacerea unor trebuințe de nivel inferior împiedică apariția celor aparținând
nivelurilor superioare (Vlădescu, 2007, p. 10)

22
 Trebuințe de
autoactualizare
Trebuințe estetice: de
simetrie, ordine, de
frumos
Trebuințe de cunoaștere:
nevoia de a ști, de a înțelege
și de a explora
Trebuințe legate de apreciere și
stimă: nevoia de a fi realizat,
competent etc.
Trebuințe de apartenență și dragoste: de
a aparține unui grup sau unei categorii
sociale, de a fi acceptat de ceilalți etc.
Trebuințe de securitate: siguranță fizică și
psihică etc.

Trebuințe fiziologice: hrană, apă, aer, somn etc.

Figura 5 Modelul ierarhic al trebuințelor umane a lui Maslow adaptat după Sălăvăstru, 2004, pg 71

Kalat menționează că Abraham Maslow, prin propunerea acestei ierarhizări, a

creat o organizare de la trebuințele de care avem neapărat nevoie până la acelea pe care le
putem satisfice doar când celelalte de bază sunt satisfăcute. Astfel, din figura 5 reiese că după
ce ne satisfacem trebuințele fiziologice, mergem la acelea de securitate, urmate de trebuințele
de apartenență și dragoste, de stimă și respect, ca apoi sa urcăm în vârful piramidei până la
trebuința de auto-actualizare. Maslow menționează că persoanele care își satisfac cât mai
multe nevoi din vârful piramidei, devin mental mai sănătoși decât ceilalți. (Kalat, 2017, p.
347)

23
 “Cu cât o trebuință este mai înaltă, cu atât ea este mai specific umană.” (Maslow,
Motivation and personality, 1970)
Maslow repartizează aceste trebuințe în două categorii:
- trebuințe de deficiență, care apar în urma unei lipse și includ primele patru clase de
trebuințe
- trebuințe de creștere sau dezvoltare, care exprimă dorința omului de a avea succes, de a ști,
de a-și valorifica aptitudinile și includ ultimele trei clase de trebuințe (Sălăvăstru, 2004, p.
71)

a) Trebuințele fiziologice sunt cele mai dominante dintre trebuințe, adică la

ființa umană căreia îi lipsesc toate în viață, într-un mod extrem, e cel mai probabil ca
motivația majoră să o constituie trebuințele fiziologice, și nu altele. De exemplu: o persoană
căreia îi lipsesc hrana, siguranța, dragostea și respectul va fi mai avidă de hrană decât de orice
altceva. (Maslow, 1954, 1970, p. 93)

b) Trebuințele de securitate pot fi observate ca mobilizatoare active și

dominante ale resurselor organismului numai în situațiile de criză reale, cum ar fi războiul,
maladiile, catastrofele naturale, valurile de infracționalitate, dezorganizarea societății,
nevrozele, vătămarea cerebrală, prăbușirea autorității sau evenimentele nefaste. (Maslow,
1954, 1970, p. 94)

c) Trebuințele de apartenență și dragoste. Trebuința de dragoste implică

oferirea și primirea afecțiunii, iar când ea nu este satisfăcută, persoana va simți în mod acut
lipsa prietenilor, a partenerului sau a copiilor. (Maslow, 1954, 1970, p. 100)Trebuința de
apartenență, deși constituie o temă frecvent întâlnită în beletristică, ea aduce efecte
distructive, dacă nu este satisfăcută, cum ar fi: dezorientarea copiilor din cauza mutărilor

24
dese; imposibilitatea de a prinde rădăcni sau disprețuirea propriilor origini; despărțirea
dureroasă de familie, casă, prieteni; statutul de nou-venit sau de trecător, și nu de om al
locului etc. (Maslow, 1954, 1970, p. 101)

d) Trebuințele de stimă și respect pot fi clasificate în două grupuri secundare:

în primul rând, dorința de putere, reușită, adecvare, măiestrie și competență, încredere în fața
lumii, independență și libertate; în al doilea rând, dorința de bună reputație sau prestigiu, de
statut, faimă și glorie, de dominație, recunoaștere, atenție, importanță, demnitate sau
apreciere. Satisfacerea lor determină sentimente de încredere în sine, valoare și adecvare, de a
fi util și necesar lumii, însă nesatisfacerea acestor trebuințe provoacă sentimente de
inferioritate, slăbiciune și vulnerabilitate. (Maslow, 1954, 1970, p. 103)
e) Trebuința de actualizare a sinelui poate fi descrisă drept dorința de a
deveni tot mai mult ceea ce este persoana în toată specificitatea ei și variază foarte mult de la
o persoană la alta. De exemplu: la un individ poate lua forma dorinței de a fi un părinte
excelent, la altul se poate exprima în dorința de a fi un bun atlet, iar la un al treilea, în a picta
sau în a inventa diverse lucruri. (Maslow, 1954, 1970, p. 104-105)

De reținut:
Maslow face următoarele precizări:
- o trebuinţă este cu atât mai improbabilă cu cât este mai continuu satisfăcută;
- o trebuinţă nu apare ca motivaţie decât dacă cea inferioară ei a fost satisfăcută;
- succesiunea trebuinţelor nu trebuie înţeleasă şi interpretată rigid în sensul că trecerea la o
altă trebuinţă ar necesita satisfacerea în întregime şi durabilă a trebuinţei anterioare;
- apariţia unei trebuinţe noi după satisfacerea alteia anterioare vechi, nu se realizează brusc,
năprasnic, ci gradual (Zlate, 2006, p. 248)

25
 Cu toate acestea, Kalat (2017, p. 347) precizează că teoria lui Abraham Maslow are
și câteva limite:
- deși teoria precizează că anumite trebuințe sunt prioritare față de altele, acest lucru nu e
mereu valabil. De exemplu: nevoia de a scăpa de durere sau de a evita pericolul e mult mai
mare decât de a căuta hrană
- această ierarhie omite parenting-ul și supra-accentuarea (overemphasizes)
- obiectivele variază în funcție de diferite culturi, spre exemplu, pentru mulți locuitori din
China nevoile de stimă și respect și realizările personale sunt mai puțin importante decât
nevoia de apartenență la un grup sau la o familie

Citat:
Încercarea lui Maslow de a explica evoluţia motivaţiei nu are un caracter
evoluţionist deoarece "trecerea spre nivelurile motivaţionale superioare nu duce şi la o
restructurare a relaţiilor dintre nivelurile piramidei, deci la o evoluţie a piramidei (a structurii)
motivaţionale în ansamblul ei. Trecerea de la un nivel motivaţional inferior la altul superior
este condiţionată doar retroactiv, nu şi proiectiv. Ea depinde aproape total de satisfacerea
motivelor anterioare (inferioare) şi deloc de presiunea exercitată din vârful piramidei"
(Maslow, 1970, p. 56-57

V. Teoria autodeterminării (Self-Determination theory) – Deci & Ryan

Așa cum am spus și mai sus, există două tipuri de motivație, două categorii opuse:
motivația intrinsecă și cea extrinsecă, dar ar fi cam departe de adevăr să spunem ca noi
suntem motivați intrinsec ori extrinsec. Totul diferă în funcție de contextul în care ne aflăm,
vârsta pe care o avem, pe scurt, factori externi într-o mare parte

26
 Exemplu
Activitatea de învățare (fie că dorim să învățăm un nou pas de dans, o poezie, un
procedeu de judo, o nouă tehnică de pictură etc.) este plurimotivată pentru că la început o
facem datorită nevoii sau condiționați de recompense, iar mai apoi observăm că ne place ceea
ce facem si dorim să continuăm indiferent de rezultatele finale.

Aceste două tipuri de motivație se asociază, în majoritatea timpului, în diferite

proporții, predominând când cea extrinsecă, când cea intrinsecă. Tocmai de aceea Deci
(1991) , Ryan, Vallerand și Pelletier au decis că ar fi mai realist să situăm motivația într-un
continuum care pornește de la motivația extrinsecă (în care activitatea este un mijloc pentru
atingerea unui scop) si ajunge până la cea intrinsecă (unde activitatea este un scop în sine).
Există patru nivele intermediare de motivație între cei doi poli (extrinsec și intrinsec)
în care indivizii se pot afla și anume: reglarea externă, interiorizarea, indentificarea și, în
final, integrarea. Este de dorit ca în viața de zi cu zi să ne situăm măcar in penultimul nivel,
apropiat motivației intrinseci pentru a face lucrurile cu plăcere sau chiar din pasiune.
(Sălăvăstru, 2004)

REGLARE EXTERNĂ INTERIORIZARE IDENTIFICARE INTEGRARE

(Absența autodeterminării) (Se prefigurează autodterminarea) (Apare autodeterminarea) (Complet autodeterminat)

Figura 6 Nivelurile motivaționale, schemă adaptată după Sălăvăstru, 2004 ,p. 87

Amotivația:
Desemnează absența oricărei forme de motivație. Pentru persoană nu există nici o legătură
între rezultatele pe care le poate avea și acțiunile pe care le întreprinde, iar nivelul impulsului
motivațional este extrem de scăzut. Putem vorbi aici despre un fenomen numit neajutorare
învățată despre care amintește și Sălăvăstru (2004) în cartea sa. Amotivația este discutată în
aceeși termeni cu acest fenomen, între cele două creându-se o legătură.
27
 Neajutorarea învățată se produce atunci când individul este supus în mod
repetat unui stimul aversiv de care nu poate scăpa. Persoana încearcă să evite cât de mult
posibil acest stimul considerând că nu îi poate face față și crezând că este complet incapabil
să schimbe situația în care se află.

Exemplu:
Un elev trebuie să rezolve în vacanța de vară un set de probleme la disciplina
matematică. Acesta întâmpină diferite dificultăți în finalizarea exercițiilor și după un număr
de încercări renunță a mai rezolva problemele spunându-și că le va copia de la colegul său.
Când începe noul an școlar copilul este îndrumat de către profesor să rezolve o problemă la
tabă, (problemă pe care copilul a renunțat să o mai termine) refuzând astfel să o scrie.
Elevul se resemnează acceptând să primească o notă mică și crezând că prin orice mijloc de
rezolvare va eșua. Copilul percepe comportamentul ca fiind determinat de forțe ce se află în
afara contolului său.

La acest pol al continuumului motivației (marcat cu bulina neagră, vezi figura 6)

aproape de motivație, indivizii pot suferi de diverse boli care vin împreună, uneori, cu
sentimentele de neajutorare, deznădejde, teamă, ezitare etc.

28
 Abulia: boală psihică ce se caracterizează prin absența mai mult sau mai puțin
pronunțată a voinței, prin nehotărâre, inerție, prin neputința de a acționa.

Apatia: stare, adesea patologică, de indiferență față de propria persoană și față de

lumea înconjurătoare.

Reglarea externă
Reprezintă forma cea mai puțin auto-determinată a motivației extrinseci. (Deci,
Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991) Activitatea individului este direcționată exclusiv de
stimuli externi, recompense și pedepse. Acesta este “dirijat prin contingențe care îi sunt în
întregime exterioare și cu care nu se identifică”. (Sălăvăstru, 2004)
Recompensa este întotdeauna materială, iar ca exemplu avem persoanele care
muncesc ore suplimentare doar pentru că vor primi bonificații. Persoana realizează o anumită
activitate doar condiționată de forța exterioară și anume promisiunea sau amenințarea.
(Sălăvăstru, 2004) La acest nivel motivația este foarte scăzută tocmai de aceea este foarte
dificil să lucrezi cu asemenea persoane. Comportamentul este realizat datorită unei situații
externe, iar aceste situații neprevăzute sunt considerate locurile de inițiere și de reglementare.
(Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991)

Interiorizarea
Aici, sursa de control a comportamentului persoanei este externă, cu toate acestea,
este interiorizată ușor ușor. ” O astfel de reglementare implică norme internalizate sau cereri
de presiune asupra unuia care se comportă și sunt sprijinite cu sancțiuni amenințate.” (Deci,
29
Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991) Un exemplu pe care îl dă Sălăvăstru (2004) este un elev
care își face temele șî învață pentru ca s-ar simți vinovat dacă nu ar face acest lucru.
În acest caz, motivația este evitarea sentimentului de culpabilitate sau rușine față de
alții. Autodeterminarea nu este foarte prezentă. Emoțiile sociale apar atunci când persoana se
raportează întotdeauna la altcineva.

De reținut:
Pe scurt, deși reglementarea este internă pentru persoana respectivă, ea se aseamănă
mai mult cu controlul extern decât cu formele de reglementare auto-determinate, deoarece
implică coerciție sau seducție și nu o alegere adevărată. (Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan,
1991)

Nivelul identificării
La acest nivel, individul realzează o anumită activitate pentru că apreciază că vor
exista anumite consecințe ce îl vor afecta. Identificarea rămâne, cu toate acestea, la nivelul
motivației extrinseci pentru că individul realizează un comportament datorită consecințelor.
Putem vorbi, de altfel, despre un comportament autodeterminat. (Sălăvăstru, 2004)
Identificarea apare atunci când persoana a ajuns să aprecieze subiectiv comportamentul, a
identificat și a acceptat procesul de reglementare. Acest proces apare atunci când
reglementarea devine mai mult o parte a sinelui. Acest nivel creează persoanei sentimentul de
alegere sau voința de a realiza o anumită acțiune.

30
 Exemplu:
Elevul învață suplimentar la istorie și gramatica limbii române dorind să ia probele pentru
admiterea la Academie.

Integrarea

Aceasta se apropie cel mai mult de motivația intrinsecă. Comportamentul persoanei

este în întregime autodeterminat, iar motivația este independentă de contingențele externe.
Deci (1991) dă un exemplu sugestiv pentru acest nivel în care s-ar putea integra un elev.
Acesta este printre cei mai buni din clasă și, de asemenea, este un but atlet. Este posibil ca
cele două domenii în care se identifică el, statute care îl caracterizează să fie oarecum în
conflict și astfel ele provoacă tensiune chiar dacă sunt alese de către elev. Numai dacă cele
două identificări ale sale sunt integrate, atunci când ele se armonizează una cu alta procesul
integrării va fi complet.

Atunci când procesele de reglementare sunt integrate, comportamentul

caracterizează individul care evaluează și conștientizează ceea ce este important pentru el.
Aceste comportamente apar cel mai frecvent la adulți. Există o legătură între nivelul integrării
și motivația intrinsecă deoarece ambele sunt foarme ale autoreglementării autonome. (Deci,
Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991)

31
 De reținut:
Deci si Ryan (1991) fac de semenea o distincție între motivația intrinsecă și nivelul
integrării: “Motivația intrinsecă este caracterizată de interes pentru activitatea în sine
(pasiune), în timp ce integrarea se caracterizează prin faptul că activitatea este importantă
personal pentru un rezultat valoros.”

Având la bază teoria nevoilor, SDT a făcut deosebirea dintre tipurile obiectivelor și
aspirațiilor pe care indivizii le urmăresc. (Kasser & Ryan, 1996, p. 280-287) Aspirațiile
intrinseci se referă la dezvoltarea personală, relații profunde și generații, pe când cele
extrinseci tind spre bogăție, faimă sau imagine. (apud Ryan, Huta, & Deci, 2008, pp. 139-
170)
Un mod prin care scopurile intrinseci și extrinseci pot avea legătură cu stresul este
impactul pe care nevoile psihologice de bază îl au. (Ryan, Sheldon, Kasser, & Deci, 1996, p.
7-26) Studiile (Niemiec, Ryan, & Deci, 2009, p. 291-306) au arătat că tinerii care urmăresc
obiectivele intrinseci au mai multe rezultate pozitive și prezintă mai puține semne de stres,
anxietate și depresie decât cei care preferă să atingă obiectivele extrinseci. Aceste diferențe
au fost influențate de nevoi precum autonomia, afilierea și autorealizarea. (apud Weinstein &
Ryan, 2011, p. 4-17
O mini teorie a SDT, teoria evaluării cognitive (cognitive evaluation theory –
C.E.T.), are la bază factorii contextuali care susțin motivația intrinsecă. CET propune ca
evenimentele și condițiile care sporesc sentimentul de autonomie și competență a unei
persoane să sprijine motivația intrinsecă, în timp ce factorii care diminuează autonomia sau
competența subminează motivația intrinsecă. (Deci & Ryan, 1985 apud Ryan, Rigby, &
Przybylski, 2006)
De-a lungul timpului s-au construit diferite scale pentru a măsura nivelul de
motivație al oamenilor. Aceste chestionare diferă în funcție de vârsta subiecților cărora li se

32
adresează (copii, preadolescenți, adolescenți și adulți), în domeniile în care aceștia activează
și de cele șase construcții motivaționale (amotivarea, reglarea externă, interiorizarea,
identificarea, integrarea și motivație intrinsecă) pe care le evaluează. Cu toate că aceste scale
de măsură au aceeași bază teoretică, ele au dat răspunsuri complementare.
Cele mai relevante scale care se folosesc astăzi sunt Chestionarul Academic de
Autoreglare (Academic Self-Regulation Questionnaire (ASRQ concepută de Ryan și Connell
în 1989) și Scala Academică de Motivație (Academic Motivation Scale (AMS concepută
deVallerand și colaboratorii săi în 1989).
Chestionarul Academic de Autoreglare (ASRQ) a fost conceput inițial
pentru elevii din școala generală și include patru scale ce măsoară motivația extrinsecă și cea
intrinsecă. Se axează pe motivația elevilor de a desfășura activități legate de școală, fără a
evalua amotivația, cerându-le să aprecieze gradul de intensitate a motivelor (“the degree to
which various reasons are true”) (Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991). Integrarea nu a
fost inclusă în ASRQ deoarece s-a presupus că elevii erau prea mici pentru a avea un stadiu
de integrare în ceea ce privește activitățile.
Spre deosebire de ASRQ, Scala Academică de Motivație măsoară și
amotivația și a fost creată pentru studenți. AMS are un format similar cu scala prezentată
anterior.
Iată câteva dintre afirmațiile care erau adresate copiilor: “ Îmi fac temele pentru că:
voi intra în necazuri în caz contrar (reglare externă), mă voi simți vinovat dacă nu le voi face
(interiorizare), este important pentru mine să îmi fac tema (identificare), îmi face plăcere
(integrare).” (Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991)

În cele ce vor urma, vă vom prezenta câteva rezultate ale aplicării acestor scale
de măsură:
Studiile au arătat că studenții care au mai multe forme de motivare auto-determinate
pentru a realiza activități școlare au mai multe șanse să continue școala față de studenții care
33
au avut o motivație mai puțin autodeterminată. (e.g., Daoust, Vallerand, & Blais, 1988;
Vallerand, 1991; Vallerand & Bissonnette, in press) “Grolnick și Ryan (1987) și Grolnick și
colaboratorii săi (în presă) a constatat că elevii care au prezentat o motivație mai autonomă
pentru a face școală, în general, au evidențiat o învățare conceptuală mai bună și o memorie
mai bună decât copiii care au raportat o motivație mai puțin autonomă.” (Deci, Vallerand,
Pelletier, & Ryan, 1991)

Influențele social-contextuale asupra motivației

Una dintre ipotezele centrale ale teoriei autodeterminării este aceea că multe dintre
contextele sociale care ajută oamenii să devină competenți, legați și autonomi vor promova
acțiunea intenționată (mai precis cea motivată) și mai mult.

Exemplu:
Un exemplu pe care îl dau Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan este sprijinul competenței și
anume “feedback-ul” pozitiv care sporește motivația intrinsecă și integrarea numai dacă este
oferit într-un mod în care să suțină autonomia persoanei. De asemenea, îndrumarea spre
afliere (implicarea interpersonală a părinților și profesorilor) contribuie la creșterea
motivației. (Grolnick & Ryan, 1989 apud Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991, p. 333)

În măsura în care contextele sociale nu permit satisfacerea celor trei nevoi

psihologice de bază pentru competență, afiliere și autonomie (autorealizare), acestea vor
diminua motivația, vor afecta procesul de dezvoltare naturală și vor conduce la alienare și la o
scădere a performanței. (Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991, p. 334)

34
 Feedback-ul furnizat copiilor influențează explicațiile pe care aceștia le dau cu
privire la cauzele succesului sau eșecului. (Sălăvăstru, 2004) Dacă părintele sau profesorul le
oferă feedback-uri negative constant, motivația acestora va scădea. Dacă feedback-urile sunt
nerealiste sau sunt adresate în momente inoportune acestea afectează motivația. “Feedback-ul
negativ, fie că este administrat pe bază interpersonală sau administrat de sine sub forma unor
eșecuri, s-a descoperit că, în general, scade motivația intrinsecă prin scăderea competenței
percepute.” (Deci, Cascio, & Krusell, 1973 apud Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991, p.
334)

Iată câteva exemple ale aprecierilor pe care le pot da profesorii sau părinții copiilor: “
Ai muncit mult, și pentru asta ai primit o notă bună”, “ Ai citit romanul și de aceea ai reușit să
faci un rezumat bun”, “ Te-ai străduit suficient și, astfel, ai reușit să termini proiectul la
timp”.

De asemenea, copiii pot fi învățați să își aprecieze succesele ca pe un rezultat al

efortului propriu (“Am reușit pentru că am muncit mult”) sau al propriilor capacități (“ Am
reușit pentru că sunt capabil”, ”Realizez lucruri frumoase pentru că sunt talentat în acest
domeniu”, “Am obținut un premiu pentru că m-am dedicat scopului meu” etc.). (Sălăvăstru,
2004, p. 79)

Suportul fizic și moral influențează autodeterminarea

Mulți cercetători au studiat efectele încurajării autonomiei asupra motivației
intrinseci și a integrării. Într-un set de studii, evenimentele contextuale cum ar fi oferirea unei
recompense, impunerea unui termen limită sau oferta de alegere au fost manipulate pentru a
examina efectele acestora asupra motivației intrinseci sau integrării. Rezultatele sugerează
faptul că factorii contextuali tind, în medie, să influenșeze autonomia individului și pot
35
atenua efectele unor evenimente externe. Astfel, efectele anumitor evenimente, cum ar fi
recompensele sau limitele de performanță, pot fi diferite, în funcție administrarea
experimentatorului. (Deci, Vallerand, Pelletier, & Ryan, 1991, pg. 333-335)
Pe de altă parte, societatea, familia, colegii și prietenii au un efect important asupra
motivației individului. Dacă mediul nu este prielnic pentru o dezvoltare pe orice plan, el va
alterna de la un nivel de motivație la altul.

VI. Optimum motivațional

Cercetările psihologice au arătat că în sarcinile simple (repetitive, rutiniere, cu
componente automatizate, cu puţine alternative de soluţionare) pe măsură ce creşte
intensitatea motivaţiei, creşte şi nivelul performanţei. În sarcinile complexe însă (creative,
bogate în conţinut şi în alternative de rezolvare) creşterea intensităţii motivaţiei se asociază,
până la un punct, cu creşterea performanţei, după care aceasta din urmă scade. (Zlate, 2006)

În cartea sa, Sălăvăstru (2004) face distincția între supramotivare și submotivare:

Supramotivarea determină o mobilizare energetică maximă și o tensiune emoțională ce pot

avea drept consecințe blocajul psihic, stresul, dezorganizarea conduitei și, în final, eșecul.
Submotivarea conduce la o insuficientă mobilizare energetică, la tratarea cu superficialitate
a sarcinilor în final ducând la nerealizarea scopului propus

Întrebarea care urmează este: Care ar trebui să fie nivelul optim al motivației pentru
a obține cele mai bune rezultate în orice activitate? Pentru a răspunde acestei întrebări a fost
concepută legea optimumului motivațional cunoscută sub numele de legea Yerkes-Dodson
conform căreia creșterea performanței este proporțională cu intensificarea motivației numai
până la un punct, dincolo de care urmează stagnarea și chiar regresul. (Sălăvăstru, 2004, p.

36
84) Momentul în care începe declinul depinde în funcție de dificultatea sarcinii. Atunci când
este vorba despre o sarcină simplă, “ zona critică” a motivației apare la un nivel mai ridicat,
iat atunci când dicutăm despre o sarcină mai dificilă, “zona critică” se află la un nivel mai
scăzut.

Exemplu:
Atunci când trebuie să rezolvăm o ecuație de gradul I care nu necesită foarte multe
resurse pentru rezolvare, zona critică apare la un nivel mai ridicat. În momentul în care
trebuie să rezolvăm o ecuație de gadrul III, lucrurile se complică, iar zona critică se află la un
nivel mai scăzut. “Dacă dificultatea sarcinii este mare, înseamnă că este nevoie de o
intensitate mare a motivaţiei pentru îndeplinirea ei.” (Zlate, 2006, p. 260)

Nivelul optim motivațional nu depinde numai de dificultatea sarcinii ci și de

particularitățile psihice ale fiecărui individ cum ar fi:emotivitate, echilibru, stimă de sine,
conștiinciozitate etc. Sălăvăstru (2004) spune că persoanele care sunt puternice și echilibrate
pot suporta tensiuni psihice semnificative, provocate fie de stări emoționale mai intense fie de
sarcini mai complexe. În schimb, indivizii care aparțin tipului slab sau a celui neechilibrat nu
reușesc o asemenea performanță.
Perceperea dificultății sarcinii are un rol foarte important pentru că individul poate
subaprecia dificultatea sau semnificația sarcinii sau o poate supraprecia. În acest caz, el nu va
fi capabil să-şi mobilizeze energiile şi eforturile corespunzătoare îndeplinirii acelei sarcini.
(Zlate, 2006, p. 260)

37
 Zlate (2006) consideră că pentru a obține un optimum motivațional este nevoie de o
“dezechilibrare ușoară” între intensitatea motivaţiei şi dificultatea sarcinii. De exemplu, dacă
dificultatea unei sarcini este medie, dar este apreciată de către personă (incorect) ca fiind
mare, atunci o intensitate medie a motivaţiei este suficientă pentru realizarea ei (deci o uşoară
submotivare).

Cum putem obține acest optimum motivațional? Putem acționa asupra celor două
variabile despre care am vorbit și mai devreme. Putem obișnui indivizii să perceapă cât mai
corect dificultatea sarcinii explicându-le importanța acesteia și avertizandu-i despre
momentele în care aceasta se poate îngreuna. De asemenea, putem manipula intensitatea
motivației, adică o putem crește sau descrește introducând anumite emoții. Știm că anxietatea
sau frica cresc intensitatea motivației, în schimb, relaxarea, optimismul și detensionarea pot
descrește într-o oarecare măsură motivația. (Zlate, 2006, p. 261)

Nivelul de aspirație

Definiție:
“Stimulul motivațional, care împinge spre realizarea unor progrese şi autodepăşiri
evidente, poartă denumirea de nivel de aspiraţie.” (Zlate, 2006, p. 261)

Acest nivel necesită raportarea la capacitățile și aptitudinile persoanei. El trebuie să

fie cu puțin peste posibilitățile pe care le deține individul în acel moment. Dacă nivelul de
aspirație este cu mult peste capacitățile individului, acesta va aduce cu sine dezamăgiri,
decepții și o motivație scăzută în acțiunile viitoare.
38
 În final, vom face o scurtă recapitulare pentru a rezuma toate informațiile prezentate
în acest capitol.
Am vorbit, inițial, despre definițiile care au fost date motivației de-a lungul timpului,
amintim, și acum, că motivația este “ ansamblul factorilor dinamici care determină conduita
unui individ “ (Sillamy, 1996, p. 202 apud Sălăvăstru, 2004, p. 70). Mai apoi am vorbit
despre tipurile de motive și anume cele biologice (foamea, stea, motivația sexuală) și cele
psihologice (nevoia de stimulare, nevoia de aparteneță la grup, nevoia de autorealizare).
În cele ce au urmat am continuat prin prezentarea teoriei lui Maslow care așează
trebuințele umane într-o structură ierarhică, la bază fiind plasate trebuințele fiziologice, iar în
vârful piramidei trebuințele referitoare la realizarea de sine. Am văzut că trebuințele sunt de
două feluri: de deficiență (care apar în urma unei lipse) și trebuințele de dezvoltare
(exprimate prin dorința omului de a avea succes). Am aflat că omul nu își poate îndeplini
dorințele de autorealizare dacă nu își satisface trebuințele de hrană, aport hidric și altele, dar
și că există anumite persoane care neglijează trebuințele fiziologice în drumul lor spre
satisfacerea celor de dezvoltare.
Mai apoi am prezentat teoria autodeterminării a lui Deci și Ryan care sunt de părere
că oamenii nu au neapărat o motivație intrinsecă sau una extrinsecă, ci că există un
continuum între cele două. Aceștia au prezentat în teoria lor patru niveluri motivaționale (
reglarea externă, interiorizarea, identificarea și integrarea) la care indivizii se pot afla în
funcție de vârstă, circumstanțe și mediul înconjurător. Am descoperit, așadar, că putem trece
de la un nivel al motivației la altul fie dinspre reglarea externă (care este cea mai aproape de
motivația extrinsecă) înspre integrare, fie dinspre nivelul inegrării (situat cel mai aproape de
motivația intrinsecă) înspre cel al reglării externe.
Și spre sfârșit, am continuat prin a descrie optimul motivațional și legea Yerkes-
Dodson care spune că doar până la un punct creșterea performanței este proporțională cu cea
a motivației, după care urmează descreșterea sau chiar regresul.

39
 Cu ce ar trebui să rămânem noi de aici? Motivația ține în mare parte de fiecare,
credem noi, și ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajunge la nivelul integrării,
să facem lucrurile din pasiune ajungând să ne satifacem trebuințele de autorealizare și
valorificare a propriului potențial.

40
Bibliography
Cosmovici, A. (2005). Psihologie generală. Iași: Polirom.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (1980). The Empirical exploration of intrinsic motivational processes. (L.
Berkowitz, Ed.) Advances in experimental social psychology, 13, 39-80.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (1985). Intrinsic motivation and self-determination in human behavior.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The "what" and "why" of goal pursuits. Human needs and the self-
determination of behavior.

Deci, E. L., Vallerand, R. J., Pelletier, L. G., & Ryan, R. M. (1991). Motivation and Education: The Self-
Determination Perspective . Educational Psychologist, 325-346.

Dobre, A. (2007, Februarie 2). Motivația - Tipuri de motivație. Didactica Magna, pp. 1-7.

Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei. București: Editura Fundației " România de Mâine".

Havârneanu, C. E. (2018). Introducere în Psihologie II. Iași: Editura Universității "Alexandru Ioan
Cuza".

Ibrahim, A. (2017). Considerații psihopedagogice asupra motivației pentru învățare. Studia

Universitatis Moldaviae, pp. 51-55.

Kalat, J. (2017). Introduction to Psychology Eleventh Edition. Boston USA: Cengage Learning.

Kasser, T., & Ryan, R. M. (1996). Further examining the American dream: Differential correlates of
intrinsic and extrinsic goals. Personality and Social Psychology Bulletin, 22, 280-287.

Leontiev, A. N. (1964). Probleme ale dezvoltării psihicului. București: Editura științifică.

Maslow, A. (1954, 1970). Piramida trebuințelor. S.U.A.: Editura ALL.

Maslow, A. (1970). Motivation and personality. New York: Harper & Row .

41
Maslow, A. (2013). Motivație și personalitate. (A. Răsuceanu, Trans.) București, România: Editura
Trei.

Niemiec, C. P., Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2009). The path taken: Consequences of attaining intrinsic
and extrinsic aspirations in post-college life. Journal of Research in Personality, 43, 291-306.

Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Editura albatros.

Roșca, A. (1943). Motivele acțiunilor umane. Studiu de psihologie dinamică. Sibiu: Editura Institutului
de Psihologie a Universității din Cluj.

Ryan, R. M., Huta, V., & Deci, E. L. (2008). Living well: A self-determination theory perspective on
eudaimonia. Journal of Happiness Studies, 9, 139-170.

Ryan, R. M., Rigby, C. S., & Przybylski, A. (2006). The Motivational Pull of Video Games: A self-
Determination Theory Approach. Clinical and Social Sciences in Psychology, 30, 347-363.

Ryan, R. M., Sheldon, K. M., Kasser, T., & Deci, E. L. (1996). All goals are not created equal: An
organismic perspective on the nature of goals and their regulation. (P. M. Gollwitzer, & J. A.
Bargh, Eds.) The psychology of action: Linking cognition and motivation to behavior, 7-26.

Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: Polirom.

Sillamy, N. (1996). Dicționar de psihologie. București: Editura Univers Enciclopedic.

Vlădescu, I. (2007). Aspecte psihologice ale motivației și personalității la tineri. Iași: Vasiliana '89.

Wansink, B., Payne, C. R., & North, J. (2007). Fine as North Dakota wine: Sensory expectations and
the intake of companion foods. Psychology & Behavior, 712-716.

Weinstein, N., & Ryan, R. M. (2011). A self-determination Theory Approach to Understanding Stress
Incursion and Responses. Stress and Health, 27, 4-17.

Zlate, M. (2006). Fundamentele psihologiei. București: Editura Universitară.

42
Cuprinsul figurilor

Figura 1 : Componentele motivației, schemă adaptată după Vlădescu (2007) ...................................... 6

Figura 2 Bulimia .................................................................................................................................... 13
Figura 3 Anorexia imagine preluată din https://www.la-psiholog.ro/info/anorexia-nervoasa ........... 13
Figura 4 Orientarea sexuală .................................................................................................................. 16
Figura 5 Modelul ierarhic al trebuințelor umane a lui Maslow adaptat după Sălăvăstru, 2004, pg 71
.............................................................................................................................................................. 23
Figura 6 Nivelurile motivaționale, schemă adaptată după Sălăvăstru, 2004 ,p. 87 ............................. 27

Cuprinsul tabelelor

Tabel 1 Clasificarea tipurilor de motivație adaptat după Morgan, 1943 apud Dobre, 2007 .................. 8
Tabel 2 Formele motivației preluat din Sălăvăstru, 2004, pp. 84-85.................................................... 21
Tabel 3 Motivația pozitivă și negativă, tabel adaptat după Vlădescu, 2007, p. 11 și Popescu-Neveanu,
1978, p. 466 .......................................................................................................................................... 22

43
44