Motivația

Condiție a activității umane

Unități de conținut
1. Complexitatea fenomenelor
motivaţionale
2. Definirea conceptului de motivaţie
3. Funcțiile motivației
4. Componentele structurale ale motivaţiei
5. Tipuri de motivaţii
6. Motivația și performanța.
Complexitatea fenomenelor motivaționale.
Definirea conceptului de motivaţie
 stare internă dinamizatoare, direcţională şi energizatoare ce îi
permite individului să realizeze obiectivele propuse
 stare internă de necesitate a organismului
 stare tensională generatoare de energie
 forţe psihologice
 porniri care mobilizează
 „maşină” în mişcare
 „cauză” internă a conduitei noastre
 surse de energie
 aspiraţii şi dorinţe fundamentale
 nevoi, necesităţi, trebuinţe
 interese şi curiozităţi
 „cheia înţelegerii şi explicării comportamentului uman”.
 Prin motivaţie se desemnează starea internă de necesitate a
organismului care orientează şi dirijează comportamentul în
direcţia satisfacerii şi, deci, a înlăturării ei.
Motivaţia, prin caracterul ei propulsator şi tensional, răscoleşte
şi reaşează, sedimentează şi amplifică materialul construcţiei
psihice a individului. (P. Popescu-Neveanu, 1999)
Funcţiile motivaţiei

 funcţia de activare internă difuză şi de

semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau
psihologic;
 funcţia de mobil sau de factor declanşator al
acţiunii efective;
 funcţia de autoreglare a conduitei.
 Comportamentul motivat are o
desfăşurare procesuală. Frohlich considera
că el ar putea fi reprezentat ca un ciclu în
trei faze:
a) semnalarea motivului;
b) punerea în acţiune a comportamentelor
în vederea satisfacerii;
c) atingerea scopului.
Reuşita = Aptitudine x Formare x Motivaţie – Oboseală
Componentele structurale ale motivației

 Primul element din structura motivaţiei sunt

trebuinţele- sunt structuri motivaţionale
bazale şi fundamentale ale personalităţii, care
reflectă cel mai pregnant echilibrul bio-psiho-
social al omului în condiţiile solicitărilor
mediului extern. Ele semnalizează cerinţele de
reechilibrare în forma unor stări şi imbolduri
specifice.
Piramida trebuinţelor umane
(după A. Maslow)
Motivele- imbold ce declanşează, susţine energetic
şi orientează acţiunea. ( Tipuri: individuale şi
sociale; inferioare şi superioare; minore şi
majore; egoiste şi altruiste).
Motivele sunt grupate în două mari categorii:
 motive înnăscute- sunt determinate de nevoi
fundamentale (de rang inferior) pe măsură ce aceste
nevoi devin operante. Nevoile fundamentale sunt
general comune tuturor persoanelor vizând nevoia de
hrană, de îmbrăcăminte, de locuit etc. (sunt denumite şi
nevoi fiziologice);
 motive dobîndite- prezintă mari diferenţieri de la o
persoană la alta şi depind de ambianţa psiho-socială în
care se formează şi evoluează persoana.
Clasificarea motivelor
După Eduard Spranger (filosof german) motivele declanşează
anumite forme de existenţă şi se clasifică în şase tipuri:
 tipul teoretic, preocupat de cunoaşterea adevărului, de studii
ştiinţifice sau filosofice;
 tipul economic, avid de bani, de bogăţie;
 tipul estetic ce îşi închină viaţa frumosului din natură şi
artă;
 tipul social, prietenos, sociabil, preocupat de soarta celor
mulţi, de acţiuni caritabile;
 omul politic, dornic de putere, de a domina pe ceilalţi;
 omul religios, orientat către absolut, către ceea ce depăşeşte
posibilităţile cunoaşterii umane.
 Interesele - sunt formaţiuni motivaţionale mai
complexe decât trebuinţele şi motivele,
deoarece implică organizare, constanţă şi
eficienţă. Ele reprezintă orientări selective,
relativ stabile şi active spre anumite domenii
de activitate.
 Modelul hexagonal al tipurilor lui Holland
 Impulsul - constă în apariţia unei excitabilităţi accentuate a
unor centre nervoase. Impulsurile sunt porniri spre mişcare,
acţiune. Datorită impulsului apar trebuinţele.
 Tendinţele - este expresia orientării persoanei. Acest
fenomen motivaţional este determinat atât din interior - prin
trebuinţe şi impulsuri, cât şi din exterior - prin intensitatea
şi calitatea valenţelor.
 Intenția-punerea în mişcare cu ajutorul sistemului verbal a
unei structuri de acţiune, care este formată de asemenea cu
ajutorul sistemului verbal în conformitate cu cerinţele faţă
de sarcină, prin ea urmărindu-se satisfacerea trebuinţelor,
realizarea scopului propus.
 Valenţa nu reprezintă o anumită funcţie interioară a
organismului, ci o calitate a obiectelor, prin care se satisfac
trebuinţele.
 Dorinţa este o trebuinţă, fară de care omul poate
exista; trebuința este vitală, iar dorința nu;
trebuinţele sunt limitate, dorinţele sunt evident
mai numeroase.
 Idealurile reprezintă proiecţii ale individului în
sisteme de imagini şi idei, care îi ghidează întreagă
existenţă. Idealurile reflectă o stare sau o situaţie
proiectată în viitor, spre care tinde subiectul în
mişcarea ascendentă de devenire şi de
autodesăvârşire.
 Valorile reprezintă surse motivaţionale ale
standardelor individuale de performanţă într-un
anumit domeniu. Valorile se manifestă în
comportament, prin evitarea sau, dimpotrivă,
propensiunea pentru elemente tangibile sau
intangibile, cum ar fi banii, puterea, spiritualitatea.
 Scopul este o imagine mintală a rezultatului, a
efectului dorit, un gând prezent a ceea ce urmează
să fie realizat în viitor.
 Aspiraţia reprezintă năzuinţa spre scopuri ce
depăşeşte condiţiile, la care a ajuns subiectul.
 Convingerile - idei adânc implantate în structura
personalităţii, puternic trăite afectiv, care
„împing”, impulsionează persoana spre acţiune.
 Concepţia despre lume şi viaţă constituie o
formaţiune motivaţională cognitiv-valorică de
maximă generalitate ce cuprinde ansamblul
părerilor, ideilor, teoriilor despre om, natură,
societate.
Între convingeri, idealuri şi concepţia despre lume şi viaţă
există o foarte strânsă interdependenţă, împreună
constituind un complex motivaţional de prim ordin al
personalităţii
Tipurile motivaţiei

O caracteristică a motivaţiei este

dihotomizarea, adică formele şi structurile
motivaţionale se grupează în perechi polare.

 Motivaţia: pozitivă, negativă

 Motivaţia: intrinsecă, extrinsecă
 Motivaţia: cognitivă, afectivă
Motivaţia pozitivă  Motivaţia negativă
 Motivaţia pozitivă este produsă de
stimulările premiale (lauda, încurajarea,
premierea etc.) şi se soldează cu efecte
benefice asupra activităţii sau relaţiilor
interumane cum ar fi apropierea
activităţilor, angajarea în ele, preferarea
persoanelor etc.
 Motivaţia negativă este produsă de folosirea
unor stimuli agresivi (ameninţarea,
blamarea, pedepsirea etc.) şi se asociază cu
efecte de abţinere, evitare, refuz.
Motivaţia intrinsecă  Motivaţia extrinsecă
 Motivaţia intrinsecă, sursa generatoare se
află în subiect, în nevoile şi trebuinţele lui
personale, este solidară cu activitatea
desfăşurată de subiect.
 Motivaţia extrinsecă, sursa generatoare a
motivaţiei se află în afara subiectului,
fiindu-i sugerată acestuia sau chiar
impusă de o altă persoană, ea nu
izvorăşte din specificul activităţii
desfăşurate.
Motivaţia cognitivă  Motivaţia afectivă
 Motivaţia cognitivă îşi are originea în
activitatea exploratorie, în nevoia de a şti,
de a cunoaşte, de a fi stimulat senzorial,
forma ei tipică fiind curiozitatea pentru
nou, complex, pentru schimbare.
 Motivaţia afectivă este determinată de
nevoia omului de a obţine aprobarea din
partea altor persoane, de a se simţi bine
în compania altora.
 Aspiraţia este “dorinţa activată de imagini, modele, care
sunt implicate într-o cultură...”, năzuinţa spre scopuri ce
depăşesc condiţiile la care a ajuns subiectul. Spectrul de
aspiraţii ca şi modurile de satisfacere a dorinţelor şi
aspiraţiilor sunt prefigurate social.
 Curiozitatea este o componentă particulară a motivaţiei
intrinseci. Forma ei iniţială este o trebuinţă de a obţine
informaţie fără a avea nevoie de adaptare imediată
Berlyne face distincţie între curiozitatea perceptivă, care este o simplă
prelungire a reflexului înnăscut de orientare şi curiozitatea epistemică,
adică nevoia devenită autonomă de a şti, de a cunoaşte, proprie numai
omului.
 Curiozitatea perceptivă, este un impuls spontan, o reacţie la proprietăţile
stimulilor, care se relevă din compararea/relaţionarea informaţiei: elementul
de noutate, de variaţie, de surpriză, de complexitate, ambiguitate etc.
 Curiozitatea epistemică presupune şi ea conflict, disonanţă dar pe plan
intelectual: elementul problematic, conştiinţa unei lacune, a unei cote de
nefamiliar etc. Nevoia de cunoaştere devine în acest caz independentă şi se
satisface graţie activităţii însăşi.
 Nivelurile de aspirație
 F. Robaye: „scopurile pe care subiectul îşi propune să le atingă
într-o activitate sau sector de activităţi în care este angajat…
profesional, social, intelectual”.
 P. Fraisse: rezultatul scontat de o persoană înainte de a executa
o activitate.
 E. Hurlock:,,standardul pe care o persoană se aşteaptă şi speră
să-l atingă într-o performanţă dată”.
 P. Popescu-Neveanu: „nivelul calitativ de îndeplinire a
scopului la care subiectul se declară satisfăcut”.
Motivație și perfomanță
Performanţa este un nivel superior de îndeplinire a
scopului. Din perspectiva diverselor forme ale
activităţii umane (joc, învăţare, muncă, creaţie), ceea ce
interesează este valoarea motivaţiei şi eficienţa ei
propulsivă.
 Optimum motivaţional - intensităţile optime a
motivaţiei, care să permită obţinerea unor
performanţe înalte sau cel puţin a celor scontate.
Despre optimum motivaţional putem vorbi în două
situaţii:
 când dificultatea sarcinii este percepută (apreciată)
corect de către subiect;
 când dificultatea sarcinii este percepută incorect de
către subiect.
Legea Yerkes – Dodson
 Intensitatea activizării motivaționale asigură îmbunătățirea performanței
numai până la nivelul unei zone critice, apoi dacă intensitatea motivației
continuă să crească, performanțele încep să scadă.

a) când dificultatea sarcinii este percepută (apreciată) corect de către subiect -

optimul motivațional înseamnă relația de corespondență, chiar de echivalență
între mărimile celor doua variabile.

b) când dificultatea sarcinii este percepută (apreciată) incorect de către subiect

– trebuie să se recurgă la o ușoară dezechilibrare între intensitatea motivației și
dificultatea sarcinii.
 Motivația și Satisfacția în muncă
Componentele motivației în muncă:
 Direcția – orientarea spre sarcinile profesionale.
 Efortul – consumul de energie în cadrul muncii.
 Persistență - predispoziţia de a menține efortul direcţionat spre
atingerea unui scop asumat. O dată luată decizia implicării
motivaţionale, angajatul va găsi resursele personale necesare
pentru depăşirea obstacolelor şi pentru a rezista rutinei,
stresului, oboselii, şi altor factori distructori.
 Clasificarea motivaţiei
la locul de muncă

În funcţie de tipul stimulilor:

stimulii financiari - evocă motivaţia economică;
munca, activitatea profesională în calitate de stimul, -
evocă motivaţia profesională;
interacţiunea dintre membrii grupului de muncă -
generează motivaţia psihosocială a muncii.
Motivaţia economică este satisfăcută prin:
 salarizarea în funcţie de norma standard;
 plata în funcţie de merit;
 plăţile compensatorii (pachetul social, asigurarea
materială);
 compensaţiile extrasalariale (reducerea preţului la masă,
asigurarea spaţiului locativ, mașină de serviciu etc).
Motivaţia profesională are ca sursă
stimulatoare chiar situaţia de muncă
 Apare din raportarea omului la munca sa, la
particularităţile ei de desfăşurare. Dacă în motivaţia
economică activitatea de muncă constituia doar un mijloc
pentru obţinerea unor stimuli capabili să satisfacă anumite
trebuinţe, de data aceasta, activitatea profesională
reprezintă un scop în sine. (M. Zlate, 2004)
Ce aspecte ale muncii capătă valoare
stimulatoare?
 Caracterul plăcut al consumului energetic.
 Conţinutul muncii.
 Condiţiile muncii.

„De ce aceleaşi condiţii de muncă nu au aceleaşi valenţe

motivatorii?”
 Scopul muncii.
Motivaţia psihosocială
 derivă din faptul că în cadrul procesului de muncă omul se
raportează la grupul din care face parte.
 Stimulii acestui tip de motivaţie sunt: contactele sociale;
interacţiunea membrilor; structurile grupurilor; comunicarea
angajaţilor; statutul social; recunoaşterea meritelor;
popularitatea realizărilor printre membrii grupului; prestigiul;
aprecierea verbală a performanţelor.
Sarcini individuale

1. Sarcină seminar: Ilustraţi, printr-un exemplu,

specificul şi modul de manifestare a motivaţiei
pozitive în activitatea de învăţare la
preadolescenţi.

2. Lucru individual NR 1 - Position paper:

Estimați contribuția factorilor motivaționali în
obținerea performanțelor.