Unități de conținut

1. Teoria trebuinţelor umane a lui Maslow

2. Teoria motivaţiei a lui Murray

3. Teoria lui McClleland: teoria cu privire la motivaţia

realizării

4. Teoria ERD a lui Alderfer

 După mai bine de un deceniu Masden (1973) analizează
42 de teorii ale motivaţiei pe baza cărora delimitează patru
modele motivaţionale explicative.
 Clarificarea lui Masden oferă posibilitatea înţelegerii
implicării multidimensionale a motivaţiei în configurarea
unui comportament.
 Motivaţia constă, după autorul citat, din îmbinarea forţelor
fizice şi biologice care acţionează direct, susţin sau inhibă
comportamentele.
 Modelul homeostatic considerat cel mai vechi model explicativ al motivaţiei;
detaşat prin simplitatea sa, accentuează rolul laturii biologice a personalităţii.
Reprezentanţii cu adeziune integrală sau parţială: Freud, Pavlov, Hull, Murray,
Freeman, Eysenck ect.

 Modelul stimulării acţiunii (formulat de H.F. Harlow la primul simpozion asupra

motivaţiei, Nebraska, 1953) completează pe cel homeostatic. După Masden el poate
fi formulat astfel: „Anumiţi stimuli externi au efect dinamic, ei determină o stare de
activare sau mobilizarea energiei din organism. Starea dinamică împreună cu
procesele cognitive determină comportamentul organismului”. Reprezentanţi:
Lewin, Joung, Tinbergen, Hebb, Olds, Miller, Skinner etc.
 Modelul cognitiv caută să implice în explicarea motivaţiei comportamentului şi
învăţării surse extrinseci şi intrinseci ale personalităţii. A avut ca surse iniţiale –
teoria formei (gestalt), psihologia dinamică a lui K. Lewin şi variabilele
motivaţionale ale lui Tolman. Reprezentanţii ce au optat pentru acest punct de
vedere: Tolman, Woodworth, Festinger, Nuttin, ect.

 Modelul umanist, considerat de Masden mai puţin clar, îşi are originea în
psihologia umanistă şi în ipoteza existenţei unor elemente motivaţionale specific
umane. Debutul acestui punct de vedere îl face G. Allport (1937), apoi este dezvoltat
de A. Maslow care, pe linia unei psihologii dinamice şi trans-formaţionale, introduce
ideea de motivaţie specifică omului, de „creştere a trebuinţelor” (astfel existenţa
valorii este găndită într-un cadru intern psihicului uman). Cele opt niveluri exprimă
efortul de ascensiune, de emancipare umană de sub tutela severă a homeostaziei.
Literatura ştiinţifică oferă peste 50 de teorii ale motivaţiei. Deosebirile
dintre aceste teorii sunt mai mari sau mai mici, ele fiind
determinate de aspectele prioritare care sunt abordate şi de
importanţa ce li se conferă în cadrul ansamblului.
Cele mai apreciate sunt:
 Teoria trebuinţelor umane a lui Maslow;

 Teoria motivaţiei a lui Murray;

 Teoria lui McClleland: teoria cu privire la motivaţia realizării ;

 Teoria ERD a lui Alderfer.

 Teoria trebuințelor umane a lui Maslow (1954)

•A. Maslow a elaborat clasificarea sa

pornind de la aprecierea locului și
importanței conținutului motivului în
structura personalității;
•A stabilit un raport invers propozițional
între nivelul de integrare (respectiv, urgența
de satisfacere) și valoarea conținutului
trebuințelor.
•A realizat un model ierarhizat, de tip
piramidal al entităților motivaționale, care
cuprinde 8 niveluri sau clase de trebuințe.
 Teoria trebuințelor umane a lui Maslow (1954)

TREBUINȚE DE AUTOREALIZARE: de a-și

atinge potențialul creativ, de a realiza ceva care îi
face plăcere, pentru care este dotat.

TREBUINȚE RELATIVE LA EU: de stimă față de

alții, față de sine, trebuința de prestigiu, de participare la
decizii.
TREBUINȚE SOCIALE: de afiliere , de adeziune, identificare
afectivă cu un grup (familie, comunitate, cultură).
TREBUINȚE DE SECURITATE: de echilibru emoțional, de
asigurare a condițiilor de muncă, de viață, de apărare contra
primejdiilor.
TREBUINȚE FIZIOLOGICE: de hrană, apă, adăpost, repaus, nevoia de
apărare a sănătății, trebuințe sexuale.
 Teoria trebuințelor umane a lui Maslow (1954)

 Primele trei sunt numite trebuinţe de deficit sau homeostazie,

ultimele două, dar mai ales cea de autorealizare, trebuinţe de
creştere care asigură dezvoltarea personală a individului.
 O trebuință este cu atît mai mult specific umană, cu cît ea este
mai înaltă, respectiv, mai sus situată în ierarhia piramidală.
Deși trebuințele superioare nu sunt vitale pentru organism, ele
sunt mai importante pentru subiectivitate, satisfacerea lor
îmbogățind sfera spirituală a personalității, sporindu-i eficiența
biologică și performanța socială.
 Teoria trebuințelor umane a lui Maslow (1954)

Ulterior (1970) autorul a mai adăugat încă trei trepte:

- Trebuințe cognitive: a ști, a înțelege, a învăța, a

descoperi;

- Trebuințe estetice: de ordine, de simetrie, puritate,

frumos, respingere a urîtului;

- Trebuințe de concordanță: acord între cunoaștere,

afectivitate, acțiune.
Pentru înţelegerea mai clară a „piramidei trebuinţelor”, a relaţiilor dintre
trebuinţe, să ne referim la câteva precizări pe care le face Maslow.

 O trebuinţă este cu atât mai improbabilă cu cât este mai continuu satisfăcută.
Trebuinţele care motivează organismul sunt cele nesatisfăcute, pe când cele
satisfăcute îşi pierd această capacitate lăsând loc de manifestare altora.
Exemplu: Dacă trebuinţele organice sau cele de securitate nu sunt satisfăcute, ele vor
fi resimţite acut de individ şi vor determina un comportament orientat spre satisfacerea
lor, celelalte fiind mai puţin sau deloc resimţite. De îndată însă ce ele vor fi satisfăcute,
îşi pierd valoarea motivaţională şi vor fi resimţite acut altele mai puţin satisfăcute.
După Maslow, prioritate absolută o are satisfacerea trebuinţelor fiziologice.
 O trebuinţă nu apare ca motivantă decât dacă cea
inferioară ei a fost satisfăcută. Este ceea ce s-ar putea
deduce din ce arătam mai sus. Adică trebuinţele din
clasele superioare nu pot reactiva organismul decât
după satisfacerea celor din clasele inferioare. Această
afirmaţie sugerează, prezenţa unei anumite ordini sau
succesiuni în satisfacerea trebuinţelor şi prezenţa
dominanţei unei trebuinţe în raport cu cea anterioară
satisfăcută.
 Succesiunea trebuinţelor nu trebuie înţeleasă şi interpretată
rigid, în sensul că trecerea la o altă trebuinţă ar necesita
satisfacerea în întregime şi durabilă a trebuinţei anterioare. Este
suficient ca o trebuinţă să nu motiveze în întregime organismul
pentru a face loc de manifestare şi alteia.
Exemplu: un individ poate fi satisfăcut în proporţie de 85 % în
domeniul trebuinţelor organice, de 70% în cel al trebuinţelor de
securitate, de 50% în cel al trebuinţelor de apartenenţă, de 40%
în cel al trebuinţei de stimă şi de 10% în domeniul trebuinţei de
autorealizare (apud M. Zlate, 2004).
 Apariţia unei trebuinţe noi după satisfacerea alteia anterioare, vechi, nu se realizează brusc, ci
gradual.

 Exemplu: dacă trebuinţa I nu este satisfăcută decât în proporţie de 10%, atunci trebuinţa II
aproape că nici „nu se vede”. Cînd, însă, trebuinţa I este satisfăcută în proporţie de 25%,
trebuinţa II se poate îndrepta spre 5 %, cînd trebuinţa I ajunge la 75 %, trebuinţa II se poate
manifesta la 50% .

 Se evidențiază faptul că procesul motivaţional, deşi gradat, eşalonat în timp, în funcţie de

nivelul de satisfacere a trebuinţei, permite intrarea în acțiune simultană a mai multor trebuinţe,
ceea ce va asigura o anumită dinamică comportamentului uman şi se va manifesta diferit în
plan subiectiv, îndeosebi în planul satisfacţiei. Mai mult, din funcționalitatea concretă a
trebuinţelor pot apărea forme de compensare (efectul produs de manifestarea unei trebuinţe
poate fi înlăturat ca urmare a satisfacerii unei alte trebuinţe), de sub-motivare (prin unele
trebuinţe) sau de supra-motivare (prin alte trebuinţe sau prin toate ca urmare a însumării
efectelor lor).
Cunoașterea ierarhiei trebuințelor este utilă în
explicarea comportamentelor deoarece:
 Diferitele trepte apar pe rând în funcție de nivelul de dezvoltare psihică,
prima cuprinzând trebuințele înnăscute, iar celelalte trebuințe dezvoltându-
se în copilărie, adolescență sau mai târziu;

 Intensitatea trebuințelor scade de la bază spre vârf;

 O trebuință superioară nu se satisface decât dacă n-au fost satisfăcute într-o

oarecare măsură, cele inferioare ei; (ex: este dificil pentru un profesor să
activeze trebuința de a ști a unui elev dacă cele de hrană și adăpost nu sunt
satisfăcute);

 Cu cât o trebuință este mai înaltă cu atât este mai caracteristică pentru om.
 Criticile Teoriei trebuințelor a lui A. Maslow
 Într-un articol dedicat teoriilor motivaţiei, Guest (1984) arăta

că cercetările întreprinse în anii '60-'70 au adus puţine dovezi -

dacă nu chiar deloc - în sprijinul teoriei lui Maslow.

 Un alt autor susţine că, deşi puţină lume ar nega faptul că există

şi nevoi de ordin superior, mulţi s-ar îndoi de ideea că oamenii

tind să şi le satisfacă în mod sistematic şi întotdeauna de jos în
sus (Cole, 2000).
 Claude Levy-Leboyer susţine că modelul teoretic propus de Maslow este ingenios,
dar nu este valid, bilanţul cercetărilor experimentale efectuate de-a lungul anilor '70
fiind negativ. Nimic nu confirmă că cele cinci trebuinţe sunt suficiente pentru a fi
considerate surse ale motivaţiei muncii; corelaţia negativă dintre forţa unei trebuinţe
şi satisfacerea ei nu s-a verificat, nimeni n-a confirmat existenţa unei structuri
ierarhice a trebuinţelor (Levy-Leboyer, 2001, p. 40).

 Autoarea franceză citată, arăta că, totuşi, ar trebui să i se facă dreptate lui Maslow, în
fond, spune ea, „Maslow nu şi-a propus elaborarea unui model al motivaţiei testabil
experimental, ci elaborarea unei concepţii filosofice asupra naturii umane. Or,
arătăm noi în continuare, această concepţie nu trebuie transferată şi aplicată mecanic
la lumea muncii, ci considerată ca o sursă inspiratoare” (M. Zlate, 2004).
Alte critici:
 La orice vârstă domină trebuinţa de afecţiune;

 Ordinea trebuinţelor nu este totdeauna aceeaşi: astfel, la adulţii tineri trebuinţa de

realizare este importantă şi se dezvoltă mai mult, în timp ce trebuinţa de stimă
rămâne mai slab exprimată.

 Un alt studiu (Hali şi Nougaim, 1968) făcut într-o mare întreprindere americană,
structurată cu niveluri ierarhice foarte numeroase la categoria personal, arată că
trebuinţa de reuşită rămâne întotdeauna foarte puternică, chiar şi la cei care au
beneficiat de numeroase avansări. Se pare deci, că există profile cu diferite priorităţi
în funcţie de indivizi sau în funcţie de diferite vârste. Observaţia, ca şi biografiile,
arată că anumite personalităţi au o trebuinţă de realizare atât de puternică încât nu
mai există nici măcar satisfacerea trebuinţelor fiziologice
Principalele caracteristici ale persoanelor autoactualizatoare, după
Maslow, sunt:
 perceperea realităţii la un grad înalt de eficienţă;
 o acceptare a lor, a altor oameni şi a naturii în general, fără să încerce să falsifice
sau să disimuleze imaginea lor;
 propriile slăbiciuni şi imperfecţiuni nu le produc complexe;
 spontaneitate, simplitate şi naturaleţe;
 o trebuinţă de independenţă şi autonomie;
 o continuă prospeţime a percepţiei;
 interesul social este prezent în comportamentul lor, ei manifestînd simpatie şi
empatie pentru unanimitate în general;
 autorealizatorii tind să fie indivizi înalt creativi, toţi manifestând inventivitate,
originalitate şi flexibilitate în toate aspectele vieţii;
 rezistenţă la presiunea socială şi culturală;
 au capacitatea de a se bucura de lumea psihică înnăscută;
 trăiesc experienţe de vârf, momente de extaz, uimire, revelaţii;
 posedă o structură democratică a caracterului.
 Teoria motivației a lui H. Murray

Consideră că un comportament, gînd sau

sentiment dat poate apărea datorită mai
multor motivaţii. Trebuinţa reprezintă, în
concepţia lui, un construct ipotetic. Ea are
o bază fiziologică care organizează şi
direcţionează procesele intelectuale şi
abilităţile perceptive ale subiectului.
Trebuinţele pot izvorî din procese interne
ale organismului sau din evenimentele
mediului extern.
 Teoria motivației a lui H. Murray
Conform lui Murray comportamentul uman poate fi influinețat de 20 de trebuințe:
1. trebuinţa de dominare - nevoia de a controla mediul, de a direcţiona şi influenţa comportamentul
celorlalţi prin sugestie, seducţie, persuasiune sau comandă. Nevoia de a restrânge, interzice sau de a
redirecţiona un comportament.
2. trebuinţa de deferenţă - nevoia de a admira sau susţine o persoană considerată superioară. Nevoia
de a preţui, onora, elogia. Nevoia de a se conforma unor tradiţii.
3. trebuinţa de autonomie - nevoia de a rezista constrângerilor şi restricţiilor. Nevoia de a fi
independent şi liber de a acţiona conform propriilor impulsuri. Nevoia de a se opune convenienţelor.
Nevoia de a evita activităţile propuse de personalităţi dominatoare.
4. trebuinţa de agresivitate - nevoia de a depăşi opoziţia celorlalţi prin forţă. Nevoie de luptă, de
revanşă. Nevoia de a se opune în forţă, de a pedepsi, de a deprecia, umili, ridiculiza.
5. trebuinţa de supunere - tendinţa de a se lăsa dominat în mod pasiv de forţe externe, de a se accepta
injurii, blamări, critică, pedeapsă. Nevoia de a admite propria inferioritate, căutarea şi satisfacţia
obţinută din durere, pedeapsă, boală, ghinion.
 Teoria motivației a lui H. Murray
6. trebuinţa de realizare - nevoia de a îndeplini sarcini dificile, de a depăşi obstacole şi de a
atinge standarde ridicate în activitate. Tendinţa de a rivaliza cu ceilalţi, de a stăpâni, manipula,
organiza obiecte, persoane, idei.
7. trebuinţa de stimulare - nevoia de a căuta şi de a obţine satisfacţii de pe urma unor impresii
senzoriale.
8. trebuinţa de exhibiţionism - nevoia de a face impresie, de a fi văzut şi auzit, de a activa, uimi,
fascina, intriga, şoca, amuza sau de a întreţine atmosfera.
9. trebuinţa ludică - nevoie de a reacţiona din plăcere fără un scop anume. Nevoia de a râde, de a
glumi, de a acorda timp unor activităţi sportive, de a dansa, de a frecventa petreceri (inclusiv
băutură şi joc de cărţi).
10. trebuinţa de afiliere - nevoia de a fi aproape şi de a coopera cu alte persoane care seamănă cu
subiectul sau îl agrează. Nevoia de a câştiga afecţiunea, de a adera şi de a rămâne loial faţă de
prieteni.
 Teoria motivației a lui H. Murray
11. trebuinţa de respingere - nevoia de a se separa de persoane apreciate negativ. Nevoia de a
abandona, exclude, rejecta sau de a rămâne indiferent faţă de o persoană considerată inferioară.
12. trebuinţa de suport - tendinţa de a fi gratificat prin intermediul unui ajutor, simpatie, de a
avea un susţinător, de a fi susţinut, ajutat, protejat, iertat, consolat, încurajat de afecţiunea
altuia.
13. trebuinţa de existenţă socială - nevoia de a acorda simpatie, de a gratifica nevoile altor
persoane neajutorate (copii, persoane slabe, infirme, lovite de viaţă, bolnave). Nevoia de a
ajuta, îngriji, susţine, consola, trata etc.
14. trebuinţa de evitare a inferiorităţii - nevoia de a evita umilirea, de a ieşi din situaţiile
jenante sau de evitarea condiţiilor în care subiectul poate ieşi învins. Reţinerea de la unele
activităţi datorită fricii de eşec.
15. trebuinţa de apărare a Ego - ului - nevoie de a se autoapăra de atacuri, critici, balamare.
Nevoia de a justifica o acţiune greşită, un eşec, o umilinţă.
 Teoria motivației a lui H. Murray
16. trebuinţa de contracarare - nevoia de a repara un eşec printr-o contraacţiune, de a
depăşi slăbiciunea, de a reprima teama, de a menţine autorespectul şi mândria la un
standard înalt.

17. trebuinţa de evitare a durerii - nevoia de a evita, de a scăpa de situaţiile periculoase.

Nevoia de a-şi lua măsuri de precauţie.

18. trebuinţa de ordine - nevoia de a pune lucrurile la locul lor de curăţenie, organizare,
echilibru, exactitate, precizie.

19. trebuinţa de înţelegere - nevoia de a adresa întrebări şi de a primi răspunsuri. Interesul

pentru probleme teoretice, nevoia de a analiza şi generaliza evenimentele.

20. trebuinţa sexuală - nevoia de a iniţia şi menţine o relaţie erotică.

 Teoria motivației a lui H. Murray
Murray arată că nu este obligatoriu ca toate aceste trebuinţe
de bază să se manifeste la o singura persoană. Există
oameni care au resimţit de-a lungul existenţei lor toate
aceste nevoi, pe când alţii nu au trăit niciodată unele din
ele. Unele din aceste trebuinţe sunt congruente unele cu
altele, în timp ce altele se află în opoziţie.
 Teoria cu privire la motivația realizării a lui
McClleland

A ilustrat că principalii agenţi de motivare

a comportamentului uman sunt:

Nevoia de realizare – dorinţa

permanentă a individului de a dori reuşita
şi autodepăşirea.

Nevoia de putere – dorinţa de a-i

influenţa pe ceilalţi şi de a-i conduce.

Nevoia de afiliere – dorinţa de a stabili,

menţine şi consolida o relaţie afectivă
pozitivă cu ceilalţi.
 Teoria cu privire la motivația realizării a lui McClleland
McClelland susţine că trebuinţa de realizare poate fi la unii oameni de nivel înalt, iar la
alţii de nivel scăzut. După McClelland persoanele înalt realizatoare se caracterizează
prin:
 realizatorul este o persoană care îşi fixează scopuri cu un risc moderat, el nu-şi ia
sarcini prea uşoare a căror îndeplinire nu i-ar da nici o satisfacţie, nici prea grele,
care comportă o mică posibilitate de realizare;
 preferă să abordeze şi să rezolve el însuşi problemele;
 se orientează spre acele situaţii în care poate găsi repede aprecierea (feedback-ul)
asupra performanţei lor, aceasta deoarece realizatorul este o persoană căreia îi place
să ştie continuu cît de bine face ceva;
 oamenii cu înaltă trebuinţă de realizare îşi fixează standardele de realizare pentru ei

însăşi şi acţionează pentru atingerea lor.

 Teoria ERD a lui Alderfer

Clayton Alderfer, psiholog american a

dezvoltat o altă teorie a motivaţiei bazată
pe nevoi, numită teoria ERD. Ea porneşte
de la clasificarea nevoilor făcută de
Maslow şi comprimă sistemul celor cinci
categorii de nevoi din piramida lui
Maslow într-un sistem care cuprinde trei
tipuri de nevoi.
 Teoria ERD a lui Alderfer
 E: nevoi de existenţă. Acestea sunt nevoi care sunt satisfăcute de anumite categorii
materiale. Ele corespund total nevoilor fiziologice ale lui Maslow, dar şi anumitor
nevoi de siguranţă.
 R: nevoi relaţionale. Aceste nevoi sunt satisfăcute de comunicarea liberă şi schimbul
de sentimente şi concepţii cu ceilalţi membri ai organizaţiei. Ele corespund destul de
bine cu nevoile de apartenenţă şi cu acele nevoi de stimă (după teoria lui Maslow) care
implică feedback cu ceilalţi. Nevoile relaţionale sunt satisfăcute, mai degrabă, de
interacţiunea deschisă, sinceră, cinstită, decît de lucruri plăcute, dar necritice.
 D: nevoi de dezvoltare. Acestea sunt satisfăcute de implicarea personală puternică în
mediul de muncă. Ele cuprind atît utilizarea completă a abilităţilor şi deprinderilor
individuale, cît şi dezvoltarea creativă de noi calităţi şi deprinderi. Nevoile de
dezvoltare corespund nevoilor de împlinire de sine ale lui Maslow şi acelor aspecte din
nevoile sale de stimă care implică realizare şi responsabilitate.
 Teoria ERD a lui Alderfer

Teoria ERD are la bază două premise fundamentale:

 cu cît nevoile de nivel inferior sunt mai mult satisfăcute,

cu atît mai mult sunt dorite necesităţile de rang superior;

 cu cît nevoile de rang superior sunt mai puţin satisfăcute,

cu atît mai mult este dorită satisfacerea necesităţilor
inferioare.
Teoria lui Herzberg (1960)
 În anii `60, Frederick Herzberg completează teoria lui
Maslow. El a pornit de la principiul că existenţa umană se
desfăşoară în două planuri distincte: planul fizic şi planul
psihologic.
 Primul său studiu efectuat asupra unui număr de peste
două sute de subiecţi a încercat să testeze conceptul
potrivit căruia omul are două categorii de nevoi: nevoia
instinctivă, animalică, de a evita durerea şi nevoia exclusiv
umană de a progresa în plan psihologic.
Concluzia - există factori determinanţi ai satisfacţiei, factori numiţi motori sau intrinseci (ei ţin în
mare măsură de activitatea profesională) şi factori de igienă (legaţi de mediul în care se desfăşoară
activitatea).

 Factorii de igienă:
 relaţiile şef-subordonat;
 avantajele sociale;
 condiţiile materiale;
 politica de personal din întreprindere.
 Factorii motori:
 posibilităţile de carieră;
 responsabilitatea;
 bună apreciere a performanţelor;
 conţinutul muncii;
 sentimentul de putere.
 Factorii igienici corespund primelor trei categorii ale
nevoilor de la baza piramidei, iar cei motivatori
ultimelor două categorii din vârful piramidei. Punctul
central al acestei teorii a lui Herzberg constă in
afirmarea discontinuității între factorii care produc
satisfacția și cei care produc insatisfacția în activitatea
profesională.
 Noutatea constă în faptul că, spre deosebire de
concepția tradițională care consideră toți factorii ca
putând determina atât satisfacții cât și insatisfacții,
Herzberg susține că satisfacția în muncă este
determinată numai de un anumit tip de factori, și
anume cei motivatori, iar insatisfacția este produsă de
un alt tip de factori, numiți igienici.
 Factorii motivatori sunt strâns legați de specificul muncii și
actionează în direcția mobilizării oamenilor pentru a
lucra mai bine. Factorii de igienă sau de întreținere nu țin
atât de conținutul muncii în sine cât de condițiile în care
aceasta este prestată. Acestia nu generează satisfacția, dar
daca nu ating un nivel corespunzător, dau naștere la
nemulțumiri. Principala critică adusa acestei teorii se
referă la faptul că, în sens empiric, Herzberg a fost
preocupat mai mult de satisfacția în muncă decât de
comportamentul în procesul muncii.
 Totusi, modelul său de interpretare s-a dovedit și este
în continuare adecvat mai ales angajaților din
categoria specialiștilor și a personalului ocupând
posturi de conducere, fiind deosebit
de important pentru manageri.

Teorii moderne ale motivării – D. Pink

 D. Pink consideră că sistemul clasic de recompense și

pedepse funcționează doar în cazul sarcinilor de lucru
de tip mecanic, repetitiv și care nu necesită creativitate
sau abilități cognitive avansate.
Pentru sarcinile creative, sistemul clasic:
 Poate distruge motivația intrinsecă;
 Poate diminua performanța;
 Poate paraliza creativitatea;
 Poate elimina comportamentele pozitive;
 Poate încuraja înșelăciunea, soluțiile rapide;
 Poate crea dependență;
 Poate stimula gândirea pe termen scurt
Motivația intrinsecă are trei forțe de bază:
 Autonomia = dorința de a deține controlul asupra
rezultatului final și al propriei vieți;
 Perfecționarea = dorința da a deveni din ce în ce mai
bun la ceea ce faci;
 Scopul = Înțelegerea că faci ceea ce faci pentru un scop

mai înalt.
Sarcină pentru acasă
1. Explicați prin prisma teoriilor motivației: de ce
studenții care se autopercep ca fiind competenți
vor accepta provocările cu mai mare probabilitate
decât cei care se îndoiesc de abilitatea lor de a
performa?