TULBURĂRILE LIMBAJULUI SCRIS-CITIT

METODE DE EVALUARE SI INTERVENTIE ( DISLEXO-DISGRAFIE)

 
 
 
 
 
 
 
PROFESOR LOGOPED:BADUICA NICOLETA 

PROFESOR LOGOPED : FLOREA RODICA

 INFLUENȚELE TULBURĂRILOR DE LIMBAJ ASUPRA PERSONALITĂȚII COPIILOR

Tulburările de limbaj, începând de la cele mai simple până la cele mai

complexe, au efecte majore în planul personalității și al comportamentului
indivizilor. Cu cât deficiențele de limbaj sunt mai grave și acționează la o vârstă
când persoana face eforturi considerabile pentru afirmarea sa socială, cu atât
efectele negative sunt mai mari, iar tulburările de personalitate mai accentuate.
Dacă în perioada preșcolară, copiii dau puțină importanță tulburărilor de
vorbire, la școlari, și mai ales la puberi și adolescenți, existența acestora poate
provoca adevărate drame, trăirea negativă a deficiențelor de vorbire provocând
tulburări afectiv-emoționale și voluntare atât de profunde încât aceștia manifestă
o stare depresivă permanentă . Nu este de neglijat așadar impactul major pe care
îl au tulburările de limbaj asupra personalității copiilor, adolescenților și chiar
adulților.
 Copiii la vârsta școlară mică, la care se întâlnesc dislalii, disgrafii și dislexii, în
proporție relativ mare, manifestă receptivitate față de părerile celor din jur și
exigență față de propriul lor comportament. La cei cu intelect normal pot
persista sau apărea o serie de greutăți în vorbire care perturbă transmiterea
gândurilor și perceperea corectă a vorbirii auzite. Asemenea tulburări ale
limbajului pot influența atât conduita verbală cât și întregul comportament.
Pe măsura înaintării în vârstă, tulburările de limbaj (articulație, fonație, ritm,
citit-scris) duc la un tablou al manifestărilor psihice ce se complică tot mai mult.
Solicitarea permanentă a copilului de a vorbi în fața colectivului clasei și
neputința sa de a-și exprima corect și cursiv cunoștințele îi provoacă o stare de
oboseală fizică și intelectuală, o hipersensibilitate afectivă, o teamă patologică
ce degenerează adeseori în refuzul de a mai răspunde, chiar și atunci când elevul
știe lecția. Apare astfel insuccesul la învățătură, refuzul de a se mai implica în
sarcinile școlare și toate celelalte consecințe indezirabile legate indisolubil de
acestea.
În cazurile grave, conștientizarea defectului respectiv determină profunde
modificări de ordin psihologic: refuzul de a vorbi, neînțelegerea limbajului,
nervozitate, opoziție, devieri de comportament, lipsă de interes pentru
activitatea școlară, manifestări inhibitive, comportament rigid, uniform și fără un
activism adecvat momentelor respective. Se poate ajunge până la modificări de
ordin neuro-vegetativ , dereglări în perioadele de somn, oboseală excesivă, lipsă
de efort emoțional și intelectual, somnolență.
La copiii cu deficiențe de limbaj se dezvoltă adesea timiditatea, înstrăinarea,
caracterul închis, negativismul, irascibilitatea, sentimentul de oprimare, umilire,
inferioritate, lipsa stimei de sine. La cei care manifestă și tulburări funcționale ale
psihicului se ajunge până la nevroză sau chiar psihoză.
Tulburarea de limbaj poate constitui un factor stresant atunci când subiectul nu
găsește înțelegerea necesară la cei din jur. În asemenea situații, subiectul
trăiește emoții, șoc, manifestă nesiguranță nu numai în vorbire ci și în alte
activități, apare surmenajul psihic și intelectual, care își pune amprenta asupra
întregii sale personalități. În cazurile mai grave, suferința psihică se accentuează
prin instalarea nevrozei, a anxietății și, ca urmare, se manifestă prin izolare de
colectiv și prin fenomene de dezadaptare.
Ținând cont de toate manifestările amintite anterior este evident că terapia
timpurie a tulburărilor de limbaj reprezintă o necesitate acută care se impune
pentru a garanta adaptarea copilului la viața școlară și socială, pentru creșterea
stimei de sine și pentru formarea unei personalități armonioase.
TULBURĂRILE LIMBAJULUI SCRIS - CITIT
În procesul elaborării deprinderilor de scris-citit, la unii copii apar o serie de
dificultăți. Cauzele sunt multiple și dacă unele dintre ele pot fi surmontate de către
învățători, altele îi depășesc, deoarece acestea se înscriu în categoria tulburărilor
limbajului scris.
Formarea deprinderilor de scris-citit depinde de o serie de factori obiectivi și
subiectivi, cum ar fi : dezvoltarea psihică generală, motrică generală, nivelul de
dezvoltare al vorbirii, motivație, interes, metodologia predării cunoștințelor,
talentul pedagogic al învățătorului, și multe altele.
Se consideră că la 6 ani, copilul are o dezvoltare biologică și intelectuală
suficientă pentru a-și putea însuși scris- cititul. Mecanismul scris-cititului se învață
de către copiii foarte dotați în 3 luni, iar de către cei cu posibilități normale în 6-9
luni. Frecvența eșecurilor este apreciată diferit deoarece nu toate eșecurile sunt de
natură patologică. Cele care au la bază cauze organice sunt apreciate ca fiind în
proporție de 1,5-2%, iar cele determinate de factori psiho-pedagogici de 6-30%.
Deoarece timpul formării deprinderilor de scris-citit diferă de la un copil la altul,
fiind condiționat de factorii precizați, nu ne putem pronunța asupra diagnosticului
de dislexie-disgrafie decât după scurgerea timpului necesar formării deprinderilor
respective în condiții de instruire adecvată. Un diagnostic corect se poate pune
uneori la sfârșitul clasei I , dar , mai sigur , începând cu clasa a II-a, când
manifestările au un caracter constant și tendința de a se agrava. Ele nu sunt
simple oscilații, datorate nestăpânirii suficiente a scris- cititului, posibilităților
limitate de analiză și sinteză sau deficitului de concentrare a atenției. Dislexo-
disgrafia este o incapacitate parțială și persistentă a însușirii scris- cititului, o
incapacitate de a edifica scheme motorii sau perceptive suficient de diferențiate,
care să asigure identitatea grafemelor în scriere și identificarea lor în citire. Nu
este afectat de dislexo-disgrafie un copil, care din diferite cauze exterioare, nu a
învățat sau nu învață să scrie și să citească în ritm cu colegii, ci acela care, din
condiționări intrinseci, nu poate deprinde aceste tehnici.
MANIFESTĂRILE DISLEXO-DISGRAFICE
Manifestările dislexo-disgrafice sunt foarte variate. Dislexicul –disgraficul
întâmpină greutăți de la început în realizarea grafică a literei, nu poate urmări și nu
poate respecta succesiunea elementelor grafice ale literei, le inversează,
deformează, rotește grafemele (scrierea în oglindă), alungește unele grafeme în
raport cu altele, unele sunt prea mari, altele sunt prea mici, unele prea înghesuite,
altele cu spații între ele. Uneori apare o înclinare prea mare spre dreapta sau spre
stânga ,(scrisul servil), o lipsă de orientare în spațiul paginii și respectării
proporțiilor etc. Are dificultăți în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic.
Dislexicul-disgraficul stabilește cu greu legătura fonem-grafem, întâmpină greutăți
în realizarea proceselor de analiză și sinteză, face greu trecerea de la literalizare și
silabisire la sinteza cuvântului. El nu poate să scrie după dictare , scrie frecvent
alte litere (disgrafia specifică).
În disgrafia de evoluție sunt frecvente confuziile care apar în transcrirea unor forme
asemănătoare din punct de vedere al formelor sonore (f-v, t-d), din cauza tulburărilor
de percepție auditivă. Apar confuzii între sunetele cu punct de articulare apropiat (ț-
ce-ci, r-l), confuzii între grafeme din cauza asemănării lor spațiale (o-a, d-b,v-r,m-n),
confuzii fonetice generale (dislexicul citește așa cum pronunță), confuzii la nivelul
cuvintelor, ca urmare a descrierii laborioase a literelor care formează cuvintele , a
dificultăților de integrare a literelor în cuvânt sau frază, a neînțelegerii sensurilor
cuvintelor sau propozițiilor, confuzii vizuale ale literelor simetrice ( în raport cu axa
verticală ,,b-d”, sau orinzontală ,,u-n”) mai accentuate la literele simetrice (,,b-d-n”).
Caracteristice le sunt omisiunile și substituirile. Dislexicul-disgraficul omite litere,
elemente grafice, silabe, finale de cuvânt, grupuri consonantice, diftongi, cuvinte ( în
general conjuncții, prepoziții, pronume). Substituie litere, silabe, cuvinte, sare cuvinte
sau rânduri întregi. Toate acestea din cauza slabei capacități de analiză optică a
cuvântului scris sau de analiză fonetică a celui auzit. Șirul de litere sau de sunete din
cuvinte este perceput ca o serie tempor o-spațială indistinctă, cuvântul, ca
un ,,bloc”, ce nu se lasă sfărâmat în elemente.
FORMELE DISLEXICO-DISGRAFICE
- dislexico-disgrafia de evoluție-incapacitatea efectuării legăturilor dintre fonem și
grafem, dintre sunetele auzite și literele scrise, putând scrie altă literă decât sunetul
auzit;
- dislexo- disgrafia motrică- apare ca urmare a tulburărilor de motricitate, ducând la un
scris ilizibil, foarte încetinit, tulburări caligrafice, deformarea literelor, scris foarte încet;
- dislexo-disgrafia de tip spațial- scriere și citire în diagonală, separarea cuvintelor în
silabe, scriere ondulată, imprecisă sau scriere pe partea dreaptă a paginii;
- dislexo-disgrafia lineară- nerespectarea rândurilor, sărirea peste unele spații, lăsându-
le libere;
- dislexo-disgrafia pură sau consecutivă –apare pe fondul altor tulburări (afazie, alalie);
- disortografia- manifestată prin dificultăți în învățarea ortografiei. Disortograficii scriu,
citesc, fără să respecte semnele de punctuație, uneori scriu cu literă mare în interiorul
cuvintelor, încep propozițiile cu literă mică sau folosesc semne de punctuație
necunoscute.
 La disgrafici se mai întâlnesc contopiri și comprimări de cuvinte. Apar mai
des în dictări, când copilul alungește linia de la ultima grafemă unind-o cu
prima grafemă a cuvântului următor. Comprimările se produc prin citire sau
scrierea unei părți din cuvânt, prin suprimarea unor litere sau prin
adăugarea unor litere la un cuvânt din care s-a omis o serie de litere.
Tulburările scrisului sunt mai frecvente decât ale cititului și determină
mai multe greutăți.
CAUZELE DISLEXO-DISGRAFIEI
Dintre cauzele care ar putea determina dislexo-disgrafia amintim :
- deficiențe de auz, văz, motricitate (cu precizarea că în condiții de educație
specială se pot forma totuși deprinderile de scriere corectă);
- factori educaționali nefavorabili, care, dacă acționează asupra unor copii cu
sistem nervos mai fragil sau cu o fragilitate afectiv-volițională, pot determina
dislexo-disgrafie;
- vârsta la care începe învățarea scris-cititului, aceasta influențând mai mult
durata de formare a abilităților și viteza de scriere și citire;
- dezvoltarea intelectuală, aducând ca argument greutățile în formarea
deprinderilor lexico-grafice și frecvența dislexo-disgrafiei la debilul mintal și
interdependența limbaj-dezvoltare intelectuală;
- infantilismul manifestat în evoluția proceselor psihice și psiho-fizice, referindu-ne la
formele ușoare de retard, fără să fie vorba de debilitate mintală ci doar de o întârziere
care influențează înțelegerea și asimilarea cunoștințelor predate în școală, precum și
interesul pentru școală;
- dificultăți de articulație și handicapul la nivelul auzului fonematic, acestea
transpundu-se în scriere și citire;
- factori materni, socio-economici și locul ocupat de copil în raport cu ceilalți frați. Sunt
implicate în această categorie nașterile grele care produc leziuni la nivelul creierului,
condițiile materiale, culturale, în care se dezvoltă copilul și care prin nivelul scăzut sau
lipsa de preocupare pentru dezvoltarea fizică și psihică a copilului contribuie la
întârzierea formării deprinderilor lexico-grafice;
- slaba dezvoltare a motricității sau a deficiențelor din plan motric care duc la o serie de
inabilități motrice sau tulburări ale organizării spațiale și temporale;
- transmiterea ereditară;
- dispoziții congenitale spre diferite handicapuri, stângăcie contrariată etc.
Putem spune așadar, că la baza dislexiilor, disgrafiilor stă o
cauzalitate complexă și, că prin interacțiunea celor trei analizatori,
scrisul este strâns legat de limbajul oral și de gândire. De aici decurge
și bogata gamă de repercursiuni pe care o atrage tulburarea
limbajului scris asupra dezvoltării inteligenței, memoriei, însușirii
cunoștințelor pedagogice și stabilirii relațiilor sociale.
În ceea ce privește randamentul școlar al dislexo-disgraficilor,
chiar la cei bine dotați intelectual , se constată eșecuri mai mult sau
mai puțin grave, la unii mergând până la pierderea anului școlar.
Insuccesele școlare vor atrage o serie de modificări afective și
tulburări de comportament care vor închide cercul vicios și vor
accentua dislexo-disgrafia.
INDICAȚII TERAPEUTICE
  Metodele și procedeele utilizate direct în terapia
dislexo-disgrafiei constituie substanța efectiv-acțională a
demersului formativ-curativ. Menționăm câteva dintre
modalitățile de a acționa concret în terapie, modalități
utile în general pe întreaga perioadă de manifestare a
tulburărilor de scriere și citire :
- discriminare auditiv-vizuală și kineto-motrică în raport
cu diversele foneme și grafeme;
- analiza și sinteza la nivel de cuvânt, trecând prin silabă
și fonem;
- analiza și sinteza la nivel de frază și propoziție, trecând
prin cuvinte și cuvinte de legătură;
- analiza de texte scrise-citite ;
- asocierea diversă și repetată fonem-grafem, necesară pentru formarea și fixarea
relației presupuse de complexul fonografic specific scris-cititului;
- conștientizarea greșelilor tipice prin raportarea la modelul corect și prin
repetarea corectă a scris-cititului;
- consolidarea prin reluarea progresivă, a unei maniere corecte, conștiente și
expresive de scris-citit.
Acestor metode de bază în terapia dislexico-disgrafiilor le corespund, detaliind
puțin lucrurile, o serie de procedee concret-intervenționiste, dintre care amintim:
-exerciții de dezvoltarea motricității pentru braț, antebraț, mână, încheietură,
degete, gât, cap, globi oculari;
- exerciții de dezvoltare a auzului fonematic, cu recurgere la liste cu cuvinte
parofone: tuș-duș, far-var, pară-vară etc.;
- exerciții de evaluare a lateralității: tip, contrariere, efecte;
- exerciții de consolidare și valorificare a lateralizării actuale;
- exerciții de dezvoltare a capacității de orientare și structurare spațială, de
consolidare a schemei corporale;
- exerciții de reliefare a caracteristicilor optice ale grafemelor;
- insistarea pe cuvintele de legătură (prepoziții, conjuncții) care, odată însușite,
se precizează ca repere instrumentale;
- citirea și scrierea cuvintelor izolat și în suită;
- citirea și scrierea selectivă după un criteriu ad-hoc;
- citirea simultană și scrierea sub control;
- citit-scrisul în pereche, de către doi copii ce-și schimbă foile pentru corectare
reciprocă;
- citit-scrisul în ștafetă;
- citit-scrisul în ștafete ale greșelilor;
- citit-scrisul cu caracter ortografic, fiecare silabă scriindu-se și citindu-se de
câte două ori;
- citit-scrisul pe roluri;
- citit-scrisul pe sintagme;
- exerciții diverse de copiere, dictare și compunere.
Evident, există și alte metode care sub formă de solicitări sau exersări
pertinent utilizate, pot avea aceleași veleități formativ educative ca și aceste
procedee deja validate de practica terapeutică. Rămâne la latitudinea
logopedului să opteze pentru o suită metodologică și procedurală cât mai
adecvată cazului în speță. Odată opțiunea făcută, stadializarea și eșalonarea
sunt absolut obligatorii, în timp ce inițiativa și gradul de libertate metodologic
procedurală a specialistului în abordarea terapeutică a dislexo-dislexiei,
trebuie să rămână străine de improvizații regretabile sau conduită
tip ,,încercare și eroare”.
O metodă mai deosebită este cea care pune un mare accent pe recondiționarea
pozitivă, metodă ce presupune patru condiții:
- evitarea situațiilor cu mare încărcătură emoțională și de atragere a atenției;
- evitarea metodelor insuficient verificate;
- evitarea condițiilor ce provoacă jenă;
- evitarea orientării atenției copilului asupra unui lucru pe care nu-l poate face.
Concret, i se oferă copilului direct cuvinte scrise de mână pe cartoane mari:
- copilul urmărește conturul cuvântului, cu degetul , pe carton;
- copilul desenează, copiind cuvântul pe altă foaie;
- copilul scrie același cuvânt , mai mic;
- copilul combină două, trei cuvinte, alcătuind o propoziție;
- copilul combină două , trei propoziții și face o frază;
- textul este transpus în litere de tipar, apoi de mână, de către copil.
De notat că elevul alege orice cuvânt vrea, din cele oferite, în prima etapă , și
totul se pronunță cu voce tare.
Există și varianta simplificată a metodei, cu eludarea vizualului, inițial,
situație în care copilul este legat la ochi și i se ,,scrie”cuvântul pe spate, pe
piept, pe palmă, pronunțându-se literă cu literă, apoi i se prezintă literele
cuvântului în relief (plastic,lemn) și abia după aceea este dezlegat la ochi.
Scrisul este o activitate foarte complexă, strâns legată de buna funcționare a
celor trei analizatori: de limbajul oral, gândire, personalitate etc. De aceea și
metodele și procedeele trebuie să fie foarte diversificate, folosindu-se în
același timp metode kinestezice, fonetice, fonomimice, de percepție vizuală,
lingvistice etc.
Întreaga terapie logopedică va fi orientată spre formarea deprinderilor corecte
și înlăturarea celor deficitare, pe stimularea activității psihice și dezvoltarea
personalității. De la început trebuie văzut în sfera căruia dintre cei trei
analizatori, care participă la actul scrierii (optic, auditiv, kinestezic), au apărut
modificări. Dacă sunt modificări vizuale, copilul va fi îndrumat către
oftalmolog, dacă sunt tulburări auditive se vor folosi metode specifice muncii
cu hipoacuzicii. Dacă sunt tulburări de pronunție care determină fenomene
disgrafice, se corectează pronunția. În cazul în care vorbirea este neclară se va
insista pe realizarea unei pronunțări și diferențieri articulatorii cât mai corecte,
prin însușirea tuturor nuanțelor și deosebirilor articulatorii a sunetelor care se
confundă, urmată de notarea lor în scris.
Vorbirea grăbită poate duce la omisiuni sau la schimbarea locului literelor,
silabelor, cuvintelor, la scrierea incompletă a cuvintelor și propozițiilor. Cu
acești copii se va lucra în paralel asupra scrierii, vorbirii orale și ritmicității
generale.
Dacă sunt tulburări motorii sau se observă o insuficientă dezvoltare a
musculaturii degetelor și mâinii, care împiedică ținerea corectă a creionului,
alunecarea pe foaie, viteza scrierii, corectitudinea grafică, ritmicitatea și
sincronizarea mușchilor antrenați în actul scrierii, se vor face exerciții pentru
dezvoltarea musculaturii degetelor și a mâinii, cu scopul formării mișcărilor fine
ale degetelor.
În condițiile în care se observă tulburări ale auzului fonematic, atenției
auditive, vizuale, verbale, a analizei auditive, tulburări care se întâlnesc la
majoritatea dislexico-disgraficilor, se vor face exerciții pentru educarea
acestora, deoarece ele împiedică identificarea și diferențierea sunetelor și
reprezentarea lor grafică.
Dacă sunt tulburări de orientare și structurare spațială (nerespectarea succesiunii
literelor în cuvinte, a cuvintelor în frază, a succesiunii rândurilor, păstrării spațiilor
dintre rânduri, inversarea literelor, dificultăți de legare a grafemelor în scris) se
vor face exerciții pentru dezvoltarea procesului de orientare, organizare și
structurare spațială. Se va lua apoi fiecare literă în parte ( de mână și de tipar), va
fi prezentată, descompusă în elementele ei componente, precizându-se și direcția
de scriere, antrenând toți analizatorii. Se cere executarea literei (la nevoie i se
ghidează mâna) verbalizând mereu pentru a-i atrage atenția asupra succesiunii
elementelor componente ale literei respective, poziția ocupată în raport cu altele,
sensul de trasare și reprezentarea în spațiul paginii, respectarea spațiului dintre
grafeme etc. Acum se urmărește și formarea deprinderii de percepere corectă a
legăturii dintre litere, dintre sunete și literă. Dacă întâmpină greutăți în fixarea
legăturii dintre sunete și literă se vor folosi cuvinte care să-l ajute la reamintirea și
diferențierea lor.
 După ce scrierea corectă a literei a fost realizată, se fac asocieri din două
litere, apoi trei. Se face analiza și sinteza lor, indicând locul fiecărei litere, după
care se scriu pe caiet , apoi se citesc.
Scrierea silabelor formate din trei litere ridică de obicei greutăți, de aceea
se insistă pe analiza fonetică. Se trece apoi la scrierea cuvintelor bisilabice, cu
analiză prealabilă (silabe mobile), apoi tri și polisilabice. Pentru sesizarea
ordinii în succesiunea sunetelor, respectiv a literelor și silabelor, se folosesc
procedee variate. Se va lucra scrierea cuvintelor care conțin diftongi, grupe de
consoane, sunete sau silabe ce se repetă, grup de litere (ce-ci, ge-gi, che-chi).
Pentru înlăturarea disortografiilor, copiii trebuie să fie învățați să prindă
sensurile și să deosebească bine cuvintele care se aseamănă din punct de
vedere acustic dar nu și optic. Este indicat procedeul asocierii imaginilor cu
regulile gramaticale.
 După ce scrierea cuvintelor nu mai ridică probleme deosebite, se trece la
scrierea și citirea propozițiilor, la început mai simple, apoi mai dezvoltate,
crescând în dificultate sarcinile.
În ultima etapă se urmărește automatizarea achizițiilor. Și acum se pot și
trebuie folosite procedee foarte variate pentru perfecționarea abilităților
de scris, evitarea oboselii și plictiselii, dezvoltarea gustului pentru scris-citit,
stimularea motivației, dezinhibare, stimularea activității psihice etc.
Din îmbinarea compatibilă și inspirată, de o manieră competentă a
principiilor, etapelor , obiectivelor, metodelor și procedeelor terapeutice,
pornindu-se întotdeauna de la un diagnostic diferențiat de mare acuratețe
se configurează un plan sau un program terapeutic complex, mulat pe
situația și nevoile curative, dar și pe individualitatea și personalitatea
beneficiarului, adică copilul dislexico-disgrafic.
Programul terapeutic al dislexo-disgrafiilor este complex pentru că include
în vasta și profunda lui arie, preocupări pentru vorbirea corectă, pentru
motricitate, respirație adecvate, pentru orientarea spațio-temporo-ritmică
și lateralizare prin dezvoltarea limbajului în general , a vocabularului, a
ortografiei și pentru dezvoltarea motivației pentru scris- citit.
În principiu însă, terapia scris-cititului deficitar își are reperele ei stabile
, esența sa regăsindu-se în orice intervenție, dincolo de adecvările
necesare care dictează doar ordinea de prioritate a obiectivelor, variația
de extensie a etapelor, cuplaje alternative metodologic-procedurale.
Se poate vorbi așadar de un plan sau program terapeutic complex, de
principii orientative pentru corectarea dislexo-disgrafiei, în ipostaza ei
totală, pe o perioadă integrală de abordare.
 PROBE PENTRU EXAMINAREA SCRIERII
Proba are următoarele etape:
1) examinarea alfabetului. Se cere copilului :
a) să copieze litere din alfabet;
b) să scrie dupa dictare litere.
2) examinarea silabelor. Se cere la fel:
a) copiere de silabe simple (directe și indirecte), dar și complexe cu
grupuri consonantice tip, cro și bla;
b) să scrie aceste silabe după dictare.
3) examinarea cuvintelor (copiere și dictare).
4) examinarea scrierii cifrelor și numerelor (copiere și dictare).
5) scriere (copiere și dictare) de structuri în care apar anumite reguli de
ortografie (ortograme) pe care elevul ar trebui să le cunoască.
6) completare : -de litere lipsă în cuvinte;
- de cuvinte lipsă în propoziții.
7) segregare. Se cere copilului să reconstituie textul: Ni-cu-șor-a-ple-cat-d-e-
a-cas-ă-să-s-e-s-ca-l-de-î-n-D-u-n-ă-r-e-p-r-i-e-te-nuls-ău-i-a-sp-u-sc-ă--ap-a-
est-e-pr-eam-a-re etc.
8) copiere și dictare de texte.
9) compunere după imagini.
 Se notează :
- recunoașterea literelor:
- reproducerea literelor, tipuri de erori;
- nivelul scrierii silabice și al cuvintelor, înregistrându-se posibilitățile de
sinteză a silabei și a cuvântului;
- tipurile de erori: inversiuni, omisiuni, substituiri, adăugiri;
- fidelitatea copierii;
- orientarea în spațiul grafic;
- ritmul scrierii;
- semnele de punctuație.
FIȘA DE EVALUARE A DIFICULTĂȚILOR GRAFICE
  Este un instrument util în construcția programului de intervenție
personalizată, pe aria scriere, întrucât identifică dificultățile, tipurile de erori
întâmpinate de copil în actul grafic. Cele mai frecvente deformări ale scrisului
sunt redate în 6 categorii (în total 22 de itemi) cu grade de dificultate diferite (
U=ușor; M=mediu; G= grav).
Itemurile 5,9,10,11,21 sunt cea mai puternică abatere, evidențiind în mod
clar o disgrafie.
Itemurile 3,4,7,11,12,15 evidențiază nerespectarea regulilor, iar 20,
combinat cu 1,poate semnala o disgrafie motorie.
Notare: itemurile G=3 p, itemurile M=2p, itemurile U= 1 p
Între 0-14p tulburări ușoare, 14-28p semnal de alarmă, 28- 44p necesită
intervenție complexă și terapie adecvată, 44p disgrafie certă
Categoria I: deformări la nivelul literei (formă, proporție, dimensiuni)
Item: 1) lizibilitate: formă, mărime, proporție, distanță, contopiri ale literelor (U)

Categoria II: deformări în scrierea cuvintelor

Item 2) - omisiuni de litere- M
- omisiuni de silabe- M
- confuzii de litere: tipice f/v ,c/g, t/d, p/b etc.- M
atipice-M
- inversiuni de silabe-G
- adăugiri de litere- M
- substituiri de litere-M
Categoria III: deformări în scrierea propoziției și frazei
- lipsa majusculei-U
- omisiuni de cuvinte- U
- contopiri de cuvinte –G
- agramatisme tipice –G
- semne de punctuație –U
- scrierea diftongilor, triftongilor, a grupurilor consonantice- M
- grupurile de litere: ce/ci, che/chi, ge/gi, ghe/ghi –U
- articulări –M
- conjugări- M
- erori socio-lingvistice (de context cultural) – U
- vocabular deficitar în scris (calitate și cantitate) - M
- inversiuni de cuvinte - M
Categoria IV: pagina
Proasta organizare a paginii, rânduri descendente, ascendente,
frânte, alineat, îngrămădiri, titlu, așezare în pagină etc. – M
Categoria V : alte criterii
- scrisul în oglindă – G
Categoria VI: cifre si numere
- scrierea cifrelor și numerelor- M
 PROBE DE EXAMINARE A LEXIEI
Probele au următoarea structură:
1. Examen la nivelul literelor
a) Se prezintă copilului 20 de litere de tipar și se cere să se găsească litera de
tipar mică. Literele de tipar mari sunt așezate în ordine alfabetică, iar cele
mici în ordine aleatorie.
b) Se cere copilului să găsească litera de tipar mare după litera auzită (pronunția
literelor este aleatorie).
c) Lectura expresivă. Se cere copilului să citească cu voce tare cele 20 de litere
(de tipar mare).
1. Examen la nivelul cuvintelor
a) Se cere copilului să gasească imaginea corespunzătoare unui cuvănt scris,
pentru a aprecia capacitatea de a înțelege cele citite (lexie receptivă).
Se prezintă 15 imagini: greblă, cui, cheie, ciocan, găleată,
cană,stropitoare,gheață, vază ,geantă,furcă, manușă, baie,sapă, creion.
Se arată cuvântul scris și se cere imaginea corespunzătoare.
b) Pentru aprecierea capacității de înțelegere auditivă a ceea ce citește, se
prezintă copilului în ordine aleatorie un cuvant și se cere să arate cuvântul scris
pe cartonaș.
c) Lectura expresivă. Se cere copilului să citească cu voce tare cuvintele scrise pe
cartonașe.
3.Examen la nivel propozițional
a) Lectura receptivă. Din 10 serii de 3 propoziții scrise pe cartonașe și 10
imagini trebuie să stabilească corespondența dintre propoziția corectă (una
din trei) și imaginea corespunzătoare.
Exemplu de 3 propoziții:
- Cizmarul repară ghete (corectă).
- Cizmarul repară un scaun (asemănătoare la început).
- Cizmarul pornește mașina (complet diferit).
b) Lectura expresivă. Se cere copilului să citească un text în care apar și cuvinte
cu un anumit grad de dificultate.
 PROBA DE CITIRE
  Se utilizează pentru înregistrarea tipurilor de erori în actul lexic. Se poate aplica
de la vârsta de 7 ani. Se citește un text, de către copil , timp de 1 minut.
Examinatorul notează, în acest timp, numărul de cuvinte citite și numărul de erori.
Tipuri de greșeli:
- omisiuni;
- confuzii litere; confuzii cuvinte;
- deformări;
- reluări; repetări;
- greșeli de punctuație;
- greșeli de orientare (rânduri sărite).
Se împarte numărul de cuvinte citite la numărul erorilor și se obține un coeficient
de corecție, care este cu atât mai mare cu cât citirea este mai corectă.