MOROSANU SORINA

BFKT,AN3,GR.4

SINDROMUL DISLEXO – DISGRAFIC

Conceptul de sindrom dislexo–disgrafic se refera la o tulburare de integrare fonetică ce

reprezintă insuficienta capacitate de discriminare a sunetului în cuvântul auzit şi a semnelor
grafice în cuvântul citit, ceea ce duce pe de o parte, la o ortografie greşită în dictare şi, pe de
altă parte la o citire greşită a scrierii.

Se clasifica astfel:

- dislexo-disgrafia propriu-zisa (specifica)manifestata printr-o incapacitate paradoxala in

formarea abilitatilor de a citi si scrie.Dificultatile cele mai pregnante apar in disctare si
compunere.Subiectii nu pot efectua legatura intre cuvintele auzite si literele scrise.
- dislexo-disgrafia de evolutie (de dezvoltare sau structurala): se manifesta fenomene
disortografice ce se concretizeaza in dificultati in intelegerea simbolurilor grafice,a
literelor,cuvintelor,propozitiilor si sintagmelor.Apar omisiuni ale
literelor,cuvintelor,inlocuiri,substituiri,inversiuni in propozitie,
- dislexo-disgrafia spatiala sau spatio-temporala: se manifesta printr-o scriere si citire in
diagonala,dar apar si fenomene de separare a cuvintelor in silabe.
- dislexo-disgrafia pura (consecutiva) :se constata frecvent in situatii se asociere cu alte
handicapuri.Se remarca pe fondul afaziei,alaliei,hipoacuziei.
- dislexo-disgrafia motrica: apare ca urmare a tulburarilor de motricitate si
psihomotricitate.Scris ilizibil,neglijent,neregulat,inegal,tremurat,tensionat,neproportionat.
- dislexo-disgrafia lineara: incapacitatea de a trece de la randul parcurs la urmatorul,sarirea
peste unele spatii.Este mai accentuata in scris decat citit.

Manifestările diselxo-disgrafice pot fi descrise şi clasificate după mai multe criterii, dar cel
mai important este ca specialiştii să înţeleagă statutul acestor manifestări, astfel încât ei să
poată decela care sunt greşelile din cauza imposibilităţii sau inaptitudinii copilului de a folosi
o anumită strategie pe parcursul procesului de asimilare a scris-cititului.

Simptomatologia sindromului dislexo-disgrafic se prezintă sub o gamă largă şi variată.

Copilul se exprimă printr-o serie de disfuncţii foarte variate şi diferite ca gradualitate, uneori
izolate, alteori combinate care se relevă în perioada însuşirii citit-scrisului, dar şi după această
perioadă, persistând uneori toată viaţa. Tulburările de citit-scris marchează puternic viaţa şi
activitatea persoanei într-o societate, în care a scrie sau a citi este o necesitate.
Copilul dislexic se poticneşte în tentativa de a citi un text tipărit (chiar şi familiar), accesibil
vârstei lui; are tendinţa de a improviza, omite, înlocui, inversa, repeta, uneori omite chiar
cuvinte şi rânduri întregi, are o voce lipsită de intonaţia firească, ignoră parţial sau total
semnele de punctuaţie, stă uneori în defensivă faţă de actul lecturii, pe care nu-l înţelege, nu-l
mai acceptă sau de care ajunge să se teamă.
Copilul disgrafic îşi însuşeşte parţial scrisul, dar prezintă: omisiuni, inversări, repetări,
substituiri, confuzii de litere, forme şi mărimi inadecvate ale literelor, intervale nerespectate,
legături între litere absente sau nefireşti, înclinarea literelor exagerată sau inversată,
spaţialitate total ignorată, o încadrare în pagină inestetică, scris dezagreabil, neglijarea sau
ignorarea regulilor ortografice.

Etiologie:

- factori neuropsihici: funcţionarea deficitară a sistemului nervos central (disfuncţii sau leziuni
minime);
- factori psihomotori: motricitatea fină a globilor oculari şi a aparatului verbo-motor,
lateralitatea cerebrală, orientarea stânga-dreapta, schema corporală, simţul temporo-ritmic;
- factori senzoriali: deficite uşoare şi greu accesibile în sfera senzorialităţii (tulburări în
orientarea spaţială, temporală, perceptivă), necorelare între analizatorul vizual şi cel auditiv;
- factori cognitivi: experinţa cognitivă a copilului şi gradul ei de organizare, la care se adaugă
conştientizarea şi înţelegerea materialului citit;
- factori care ţin de conduită: citirea este considerată drept conduită complexă ce poate fi
descompusă în alte subconduite, la care se ajunge prin condiţionare operantă ;
- factori ce ţin de oralitatea copilului: vocabular sărac, vorbire eliptică, disjuncţie în integrarea
vizualului în verbal în timpul procesării insuficient de rapide a informaţiei specifice lecturii;
- factori neprecizaţi: “orbirea” sau “ambliopia” congenitală a cuvântului (incapacitatea
strucurală a persoanei de a vedea corect grafemele şi cuvintele scrise), “deficit intermodal”
(alterarea conexiunilor dintr văz şi auz).

Majoritatea autorilor consideră că dislexo-disgrafia nu se poate explica decât prin raportarea

la un model de dezvoltare normală a aptitudinilor şi competenţelor necesare în procesul scris-
cititului .
Dislexia reprezintă un deficit neurocognitiv, care se referă în mod specific la procesul de citire
şi vorbire. Copiii diagnosticaţi ca fiind dislexici dau dovadă de multe alte abilităţi în alte
domenii intelectuale.
Studiile indică prezenţa deficitului fonologic la copiii dislexici, deficit care are caracteristici
individuale. De exemplu, câteva persoane cu vârste cuprinse între 9 şi 19 ani, copii cu
dislexie, care aveau deficite fonologice şi copii cu dificultăţi de învăţare, în sarcina de a
realiza corespondenţa sunet-simbol, au făcut erori de diferite niveluri.

Exista mai multe categorii de copii care constientizeaza sau nu tulburarile de scris-
citit:
• cei care nu constientizeaza si nici nu sesizeaza manifestarile tipice dislexo-disgrafice la
altii;
• copii care sesizeaza deficienta respectiva la altii, dar nu-si dau seama de propriile lor
dificultati;
• copii care îsi dau seama de deficienta respectiva atât la ei cât si la altii, dar manifesta
incapacitatea de a se corecta;

Particularitati:
 - scris-cititul lent, stacato cuprinde cea mai mare categorie de elevi, caracterizat prin mari
dificultati la scris si o oarecare repulsie la citit. Se înregistreaza doua faze: când copilul scrie
marunt, „puchinos", înghesuie grafemele si când grafemele sunt inegale ca marime si depasesc
spatiul normal din pagina. Copilul este constient de dificultatile sale si foarte receptiv la
activitatea terapeutica. Acesti subiecti sunt bine si foarte bine dotati intelectual si au rezultate
scolare bune. La cei mai multi putem întâlni o usoara stângacie sau lateralitate încrucisata. Cei
care prezinta dificultati în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic si în întelegerea
sensului conventional al simbolurilor lexiei reprezinta alta categorie. Copilul este neputincios în a
identifica si citi cuvântul ca un întreg cu o anumita semnificatie si sens.. Aceasta tulburare este
întâlnita atât la copii normali, cât si la cei cu handicap de intelect sau tulburari psihice. Printre
cauzele acestei dificultati putem enumera: tulburari la nivelul perceptiilor acustico-vizuale, la
nivelul proceselor cognitive, întreaga atentie se centreaza pe realizarea citirii cuvântului ca întreg
si pe forma care sa duca la o lectura cursiva, ceea ce împiedica asupra întelegerii adecvate a
textului.

- prezinta dificultati în respectarea regulilor gramaticale si caligrafice. Trebuie lamurit faptul ca

nu vor fi luate în considerare ca erori disgrafice si dislexice acele disortografii si dificultati caligrafice
ce se datoresc necunoasterii regulilor respective. Disortograficul citeste sau scrie fara sa respecte sau
sa puna punctul, virgula, semnul exclamarii, al întrebarii, linia de dialog. El poate scrie cu litera mare si
la mijlocul cuvântului sau poate începe propozitia sau fraza cu litera mica. In citire are loc o vorbire
lenta, monotona, pauzele sunt sterse, iar din punct de vedere caligrafic scrierea disgraficului nu este
dreapta, se alungesc unele grafeme comparativ cu altele, unele sunt prea mici, altele prea mari,
rândurile se suprapun.

-dislexo-disgrafia care prezinta omisiuni de litere, grafeme si cuvinte, este foarte des
întâlnita la cei ce prezinta tulburari de pronuntie.

-fenomenul nerespectarii spatiului paginii, sarirea si suprapunerea rândurilor sunt frecvente

în handicapurile de vedere, la cei cu tulburari oculo-motorii, la stângacii care scriu cu mâna
dreapta sau stânga si în ambidextrie. Fenomenul poate exista si în lipsa acestora atunci când se
formeaza deprinderi incorecte de scris-citit sau când apar unele tulburari la nivelul proceselor
cognitive. In citire, dislexicul poate parcurge acelasi rând ori sa sara unul sau mai multe fara sa-si
dea seama. Disgraficul nu-si poate citi propriul scris si nu poate respecta spatiul paginii, sarind si
suprapunând rândurile.

-scrisul servil si scris-cititul ca în oglinda sunt fenomene des întâlnite în rândul celor cu
tulburari de scris-citit. Scrisul servil se manifesta prin înclinarea exagerata spre dreapta sau
spre stânga a literelor, grafemelor, acestea fiind executate alungit. Scris-cititul ca în oglinda se
realizeaza printr-o rotire a grafemelor si literelor în asa fel încât se ajunge la o reflectare inversa a
imaginii respective pe creier. Acest fenomen se manifesta mai frecvent în debilitatea mentala si
la copiii stângaci. O astfel de tulburare poate fi pusa si pe seama afectiunilor encefalului,
determinate de meningite sau dereglari ale emisferei drepte din regiunea parietala inferioara a
creierului.

In corectarea dislexo-disgrafiei este indicata, cu aceleasi rezultate pozitive, folosirea

procedeului de citire a unor litere, a grupurilor de litere si cuvinte, dupa principiul de la
simplu la complex, de pe scheme-planse, alcatuite dinainte; apoi ele vor fi reproduse în scris.
La imaginile mai dificil de evocat, se poate scrie începutul denumirii sau chiar rezultatul
povestirii, care sa-i sugereze subiectului desfasurarea unui comportament verbal mai complex.
Procedeul este deosebit de eficace si în cazul logopatilor cu deficit de intelect sau de auz; iar
pentru deficientii de vedere se va utiliza imaginea în relief a diferitelor obiecte si actiuni.
Avantajul acestui procedeu consta nu numai în stimularea conduitei verbale, în general, dar si
în faptul ca se obtine o mai buna coordonare pe linia celor trei analizatori implicati în scris-
citit: acustic, optic si kinestezic.

Bibliografie:

Păunescu, C., Calavrezo, C., Verza, E. (coord.) (1984). Tulburări de limbaj la copil, Bucureşti,
Editura Medicală.

http://www.scritube.com/sociologie/Forme-de-manifestare-a-tulbura211113163.php