Tulburările scris-cititului

Prof. Logoped Dima Nicoleta

Prof. Logoped Văcaru Alina Nicoleta
Prof. Logoped Echimov Liliana

Tulburările scris-cititului se află într-o strânsă dependenţă cu specificul limbii.

Structurile lingvistice, particularităţile de limbă, particularităţile de limbaj au un impact
deosebit asupra modului în care apar şi se dezvoltă tulburările scris-cititului. În limba
engleză, de pildă, domină tulburările cititului, pe când în limba română, cele ale scrisului
(cu toate că cele două procese se învaţă simultan). Totuşi, indiferent de limbă, când există
o tulburare la nivelul unuia dintre procese, acest lucru influenţează şi celălalt proces, dar
la un nivel mai puţin accentuat.

 Tulburările scris-cititului se împart în:

o tulburări parţiale ale scris-cititului: disgrafia (pentru scris) şi dislexia
(pentru citit); aceste tulburări le putem întâlni atât pe fondul intelectului
normal, cât şi în caz de intelect deficitar (la deficienţi mintal), la cei cu
deficienţe senzoriale (de auz sau văz) sau la bolnavii psihic; de asemenea,
aceste tulburări pot fi de sine-stătătoare, sau pot apărea pe fondul unor
deficienţe sau al altor tulburări de limbaj.
o tulburări totale ale scris-cititului: agrafia (pentru scris) şi alexia (pentru
citit); ele nu se întâlnesc pe fondul intelectului normal; de cele mai multe ori,
ele sunt asociate altor tulburări ale limbajului (de exemplu, afazia, alalia);
apar des în deficitul grav de intelect, la bolnavii psihic etc.

1
 Federaţia Mondială de Neurologie (1968) defineşte tulburările scris-cititului ca
reprezentând tulburări ce "apar la copiii care, în ciuda unei experienţe de clasă
convenţionale, nu pot dobândi abilitatea de a citi, de a scrie, de a silabisi
corespunzător abilităţilor lor intelectuale". Din literatura de specialitate de la noi,
E. Verza (2003) defineşte dislexo-disgrafia ca fiind o incapacitate paradoxală în
învăţarea scris-cititului ce se manifestă prin confuzii constante şi repetate între
fonemele asemănătoare din punct de vedere acustic, literele şi grafemele lor,
inversiuni, adăugiri şi omisiuni de litere, grafeme, cuvinte şi propoziţii, dificultăţi
în combinarea cuvintelor, tulburări ale lizibilităţii, plasarea defectuoasă în spaţiul
paginii a grafemelor, alcătuirea acestora inegală ca mărime şi formă, alcătuirea de
texte lacunare, neorganizate, ilogice.

În ceea ce priveşte cauzele tulburărilor scris-cititului, e interesant de știut care

sunt principalele două aspecte în determinarea acestora:

 faptul că există o relaţie directă între tulburările scris-cititului (mai ales ale
scrisului) şi tulburările de motricitate şi psihomotricitate; s-a constatat statistic
că cei care au tulburări de motricitate şi psihomotricitate prezintă tulburări ale
scris-cititului în proporţie de 80%, în timp ce cei care nu au astfel de tulburări,
prezintă tulburări ale scris-cititului în procent de 11-12 %.
 însuşirea deficitară a abilităţilor de scris-citit, la nivelul claselor I şi a II-
a: aceasta poate avea la origine metode inadecvate de predare a scris-cititului
(copilul e învăţat incorect), o relaţie deficitară copil-învăţător (aceasta poate fi
nemotivantă pentru copil), factori care generează mediul înconjurător (şcoala) şi
care au o influenţă negativă asupra personalităţii copilului.

În afara acestor frecvente condiţii în generarea tulburărilor scris-cititului,

mai amintim şi alţi factori ce se referă la inteligenţa copilului (atunci când ea e

2
 deficitară), diferite tulburări senzoriale, dereglări la nivelul psihismului sau
existenţa altor tulburări de vorbire, precum ar fi cele de pronunţie, care dacă nu
sunt corectate până la vârsta scolarităţii, pot să se transpună în scris-cititul
copilului.

Un diagnostic cert de dislexo-disgrafie poate fi pus doar după ce copilul a

parcurs o perioadă minimă de însuşire a scris-cititului, adică cel puţin la sfârşitul
clasei I. În cazul deficienţilor mintal şi a celor cu intelect liminar, perioada se
prelungeşte până la finele clasei a II-a.

Unul dintre cele mai importante aspecte pe care le-am putea discuta în cazul
tulburărilor de limbaj de orice natură sunt manifestările acestora. Ele sunt cele care ne
permit să ne dăm seama că există o problemă, iar pe noi, ca specialişti, ne ajută să punem
un diagnostic corect şi să alegem metode de intervenţie terapeutică logopedică optime,
astfel încât aceste manifestări să dispară, în timp. Indiferent de forma dislexo-disgrafiei,
există o serie de manifestări generale, despre care vom vorbi în continuare:

 scris-citit lent, lectură cu voce scăzută sau lectura sacadată:

o aceşti copii manifestă o repulsie accentuată pentru activităţi precum scrisul
sau cititul (cu referire la cei cu intelect normal); ei trec, de obicei,
neobservaţi, în şcoala deoarece scris-cititul lent este pus de către cadrele
didactice fie pe seama temperamentului, fie pe seama unor manifestări ce ţin
de inhibiţie; atunci când cadrele didactice realizează dificultăţile pe care le
întâmpină aceşti copii, îi încadrează de obicei în categoria "deficient mintal",
fără să privească îndeaproape fenomenul;
o scrisul este mărunt; copilul înghesuie grafemele până la suprapunere sau
realizează grafeme inegale între ele, unele depăşind spaţiul grafic; există o
serie de grafeme pe care le suprapun mai des (de exemplu, "b" peste "o", "a"
peste "c");

3
 o aceşti copii sunt conştienţi de dificultăţile pe care le au, dar nu le pot depăşi
singuri; în cazul majorităţii lor, se constată o stângăcie sau o ambidextrie (la
origine stângaci, ei au fost forţati de către cadrul didactic sau de părinţi să
înveţe să scrie şi cu dreapta); * unii autori au numit acest tip de manifestări
bradilexie/bradigrafie (citire lentă/scriere lentă).

 dificultăţi în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic şi cu înţelegerea:

o aceşti copii nu citesc cuvântul ca întreg, ci pe silabe (în cazul cuvintelor mai
lungi sau mai puţin cunoscute); în cazul cuvintelor mai scurte sau uzuale,
apar mai puţine dificultăţi;
o prezintă şi dificultăţi de a sintetiza cuvântul (adică de a lega silabele unele de
altele);
o în scris, copilul se centrează pe forma literelor; apar alungiri exagerate ale
buclelor şi liniilor de legătură dintre grafeme, dar şi omisiuni, adăugiri,
înlocuiri şi contopiri de grafeme şi cuvinte;
o apar omiteri de foneme sau cuvinte; de multe ori, la începutul cuvântului sau
propoziţiei, copilul mişcă din buze fără să verbalizeze propriu-zis; apar
imprecizii în folosirea accentului, la nivelul lecturii;
o în forme accentuate, apare scrisul în oglindă.

 dificultăţi în respectarea regulilor gramaticale şi caligrafice:

o aceşti copii înlocuiesc cuvinte pe care nu le stăpânesc sau ocolesc astfel de
cuvinte, înlocuindu-le cu ","; unde nu se potriveşte ",", o pun totuşi şi mai
adaugă un alt cuvânt.

 omisiuni de litere, grafeme, cuvinte:

o acest fenomen este frecvent la cei care prezintă şi tulburări de pronunţie,
pentru că acestea se transpun în scris-citit; apare mai ales la nivelul
cuvintelor lungi sau la sfârşitul cuvântului sau al propoziţiei;

4
 o în deficienţa de auz şi parţial în cazul deficienţei mintale, fenomenul de
omisiune se produce pe tot parcursul scrisului.

 omisiuni de litere, grafeme, cuvinte:

o acest fenomen este frecvent la cei care prezintă şi tulburări de pronunţie,
pentru că acestea se transpun în scris-citit; apare mai ales la nivelul
cuvintelor lungi sau la sfârşitul cuvântului sau al propoziţiei;
o în deficienţa de auz şi parţial în cazul deficienţei mintale, fenomenul de
omisiune se produce pe tot parcursul scrisului.

 adăugiri de litere, grafeme, cuvinte:

o copiii care prezintă această manifestare pot avea, de asemenea, anumite
deficite la nivelul atenţiei sau deficite perceptive.

 substituiri şi confuzii de litere, grafeme, cuvinte:

o aceste fenomene pot avea la bază fie asemănarea optică a literelor şi
grafemelor ("d" - "p" - "b"; "u" - "n"; "m" - "n"; "a" - "ă"; "s" - "ş"; "t" - "ţ"),
fie asemănarea acustică şi kinestezică a acestora ("f" - "v"; "c" - "g"; "d" -
"t"; "ţe" - "ce"; "b" - "p"; "s" -"z"; "l" - "r").

 contopiri şi comprimări de cuvinte:

o text ilizibil; alungire exagerată a liniilor dintre grafeme;
o înţelegerea textului scris sau citit este deficitară.

 nerespectarea spaţiului paginii; sărirea şi suprapunerea rândurilor:

o acest fenomen este mai frecvent la cei care au deficienţe de vedere şi la
stângacii care scriu cu dreapta;
o în scris, ca formă, textul este neorganizat.

 scrisul servil şi scris-cititul ca în oglindă:

5
 o aceste manifestări sunt mai frecvente la cei care prezintă tulburări oculo-
motorii, precum şi la cei cu tulburări spaţio-temporale;
o copilul scrie ca în oglindă atunci când inversează direcţia şi chiar forma
grafemelor (adică a literelor scrise), astfel că scrisul devine lizibil abia atunci
când postezi o oglindă în faţa lui şi citeşti în oglindă conţinutul scris;
o scrisul servil prezintă două manifestări: înclinarea spre dreapta (mâna se
târşeşte pe foaie, iar literele scrise sunt greu de realizat; acest scris este mai
uşor şi trebuie promovat) şi înclinarea spre stânga (scrisul e mai dificul de
citit); indiferent dacă inclinarea este spre dreapta sau spre stânga, se produce
o culcare propriu-zisă a grafemului; Acest fenomen se mai poate manifesta
şi sub forma unor floricele pe care copilul le realizează la nivelul buclelor
diferitelor litere scrise; unii autori promovează acest scris, din motive de
estetică a caietului, însă alţii aduc contraargumente solide: în loc să se
centreze pe înţelesul textului, copilul se axează pe forma scrisului, pe aspect.

Strategii pentru învăţătorii/profesorii copiilor cu tulburări de scris-citit

 Evaluarea prin mijloace alternative (postere, proiecte artistice, exprimare non-

verbală a mesajului etc.).
 Realizarea proiectelor de grup cu sarcini distincte în funcţie de abilităţile fiecărui
elev, bine ţintite pentru consolidarea sentimentului de apartenenţă, integrare şi
apreciere a elevului dislexic.
 Flexibilitate în modul de a lua „notiţe” pentru studiul individual acasă (ar trebui, de
exemplu, ca elevului dislexic să i se permită înregistrarea audio a informaţiilor de
învăţat).
 Focalizarea pe imaginea auditivă, memoria auditivă şi pe examinare orală, atunci
când există deficienţe mai mari în aria memoriei vizuale.
 Acordarea de timp suplimentar elevilor cu tulburări de scris-citit pentru rezolvarea
sarcinilor şcolare, oferirea de răspunsuri orale sau rezolvarea de teste.
 Regândirea şi proiectarea modurilor de evaluare la clasă în funcţie de potenţialul
elevilor cu tulburări de scris-citit.

6
 Acordarea unor condiţii speciale de evaluare (de exemplu, testarea într-o sală
liniştită, fără factori de distragere a atenţiei).
 Distanţarea, în timp, a învăţării simbolurilor asemănătoare pentru a opri
interferenţa negativă.
 Oferirea de materiale tipărite acasă copiilor cu tulburări de scris-citit, materiale
care să conţină informaţii esenţiale despre un anumit proiect sau temă cerute, în aşa
fel încât, copilul, chiar dacă nu şi-ar lua notiţe, să-şi poată face temele şi proiectele.

1. Georgeta Burlea, (2007) - Tulburarile limbajului scris-citit – Editura Polirom Iași

2. Ecaterina Vrăsmaş , Cornelia Stănică (1997) – Terapia tulburărilor de limbaj.
Intervenţii logopedice – EDP Bucureşti
3. Ecaterina Vrășmaș (2011) - Învățarea scrisului-o perspectivă comprehensivă și
integrative - Editura Arlequin, București
4. Emil Verza (2003) – Tratat de logopedie (volumul I) – Editura Fundației
Humanitas