TERAPIA TULBURĂRILOR DE ÎNVĂŢARE

TULBURĂRILE DE ÎNVĂŢARE

Putem vorbi de tulburări de învăţare în cazul acelor copii la care rezultatele obţinute la citit-
scris sau socotit rămân mult sub rezultatele aşteptate, raportate la nivelul capacităţilor intelectuale şi
la efortul depus pentru învăţare.
Tulburarea de învăţare poate apărea la orice nivel de inteligenţă, chiar şi la un nivel de inteligenţă
superioară. Nu se explică prin lipsa exersării, lipsă de motivare, factori emoţionali sau slaba
pregătire a profesorilor. Nu depinde de naţionalitate sau de nivelul socio-cultural al familiilor.
Are la bază o disfuncţie neurologică, dar este influenţată şi de ereditate.

Formele tulburărilor de învăţare:

Dislexia = tulburare de citire (citire lentă, cu greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit)
Disgrafia = tulburare de scriere (scriere urâtă, cu greşeli, greşeli de ortografie)
Discalculia = tulburare de calcul
Conform datelor statistice la nivel mondial, se constată că din numărul total de copii un procent de
7-10% prezintă tulburări de învăţare, iar procentul cazurilor grave este de 3-5%.
Unii specialişti consideră că tulburarea de învăţare nu este o boală, ci o modalitate specială
de prelucrare a informaţiei, datorată dezvoltării şi funcţionării diferite de normal a sistemului nervos
central.
Disfuncţia neurologică poate fi cauzată de factori nocivi din timpul sarcinii, naşterea
prematură, complicaţiile în timpul naşterii sau diferite traume şi boli care afectează sistemul nervos
central în perioada copilăriei mici. Aceste afecţiuni minime ale creierului pot provoca tulburări la
nivelul limbajului, motricităţii, echilibrului, schemei corporale, orientării în spaţiu şi timp, atenţiei,
percepţiei vizuale, auditive şi tactile, memoriei precum şi în prelucrarea secvenţială a informaţiei.
Dezvoltarea deficitară a acestor capacităţi poate apărea în diferite stadii de gravitate sau combinaţii
şi constituie baza formării tulburărilor de învăţare, perturbând procesul de însuşire a abilităţilor de
scris-citit şi a celor matematice. Fiecare dislexic este diferit, cu simptome diferite şi trebuie susţinut
să se dezvolte într-un mod personalizat.

Identificarea tulburărilor de învăţare

Depistarea, examinarea copiilor care prezintă simptome privind predispoziţia spre dislexie sau
tulburarea lexico-grafică intră în aria competenţei logopezilor. Părinţii, educatoarele, învăţătoarele
sunt însă acele persoane care petrec cel mai mult timp cu copiii, ei având şansa să observe cel mai
bine comportamentul şi performanţele copiilor. Fiind în cunoştinţă de cauză, ei pot apela foarte
repede la ajutorul logopedului, contribuind astfel la depistarea timpurie şi la asigurarea intervenţiei
terapeutice potrivite copilului.

Semnele predispoziţiei spre dislexie

Simptomele predispoziţiei spre dislexie pot fi observate încă din perioada preşcolară în vorbire,
mişcare, orientare în spaţiu, atenţie, percepţie sau memorie. În unele cazuri sunt observabile mai
multe simptome, în altele numărul simptomelor este mai mic dar gravitatea lor este considerabil mai
mare.
Există diferiţi factori de risc:
 există şi alţi membri ai familiei care au avut probleme cu citirea, scrierea corectă,
matematica, învăţarea unor limbi străine;
 se poate presupune existenţa unor leziuni mărunte ale sistemului nervos, datorate
problemelor din timpul sarcinii, naşterii premature, unor leziuni suferite în timpul naşterii, unor
complicaţii la naştere (ex. lipsă de oxigen), unor leziuni din perioada copilăriei mici sau unor boli
însoţite de temperatură ridicată;
 obligarea copilului stângaci să folosească mâna dreaptă.

Existenţa unora din simptomele enumerate mai jos nu înseamnă neapărat că acel copil va fi cu
siguranţă dislexic! Aceste simptome sunt indicii care ne semnalează că există riscul de formare a
dislexiei.
În cazul în care pedagogul sau părintele observă prezenţa simultană a mai multor simptome ale
predispoziţiei spre dislexie este importantă orientarea copilului spre logoped şi examinarea lui
logopedică complexă, pentru a stabili diagnosticul şi planul individualizat de dezvoltare.
Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi un copil cu un nivel de inteligenţă ridicat
poate avea tulburări de învăţare. Explicaţia acestui lucru este slaba dezvoltare sau tulburarea unor
capacităţi parţiale. Tulburările pot apărea la nivelul dezvoltării slabe a motricităţii, echilibrului şi
orientării în spaţiu, la nivelul schemei corporale, la nivelul percepţiei vizuale, auditive şi tactile, la
nivelul memoriei precum şi din pricina deficienţei în prelucrarea secvenţială a informaţiei. Nu există
doi copii dislexici cu simptome identice, deoarece tulburările capacităţilor parţiale apar în
combinaţii variate şi grade de dezvoltare diferite.
Simptomele care indică predispoziţia spre dislexie în perioada preşcolară (5-6 ani):

Semne care pot fi observate în vorbirea copilului:

 A început să vorbească mai târziu în comparaţie cu alţi copii.
 Vocabularul şi capacitatea de exprimare s-au dezvoltat într-un ritm prea lent.
 Îi creează greutăţi pronunţia unor cuvinte mai lungi sau necunoscute.
 Tulburările de pronunţie se corectează cu dificultate deşi participă regulat la activităţile
logopedice.
 Învaţă greu cuvinte noi, nume, expresii, iar cuvintele nou învăţate nu se integrează în
vocabularul activ.
 Deseori confundă cuvintele asemănătoare.
 Se exprimă greu, îi lipseşte capacitatea de evidenţiere a esenţialului, de multe ori nu reuşeşte
să vorbească coerent despre o anumită temă.
 Are greutăţi în găsirea cuvintelor, uneori îşi aminteşte greu chiar şi cuvinte simple, utilizate
zilnic.
 Vorbeşte incorect din punct de vedere gramatical.
 Deşi rezultatul este negativ la testul de audiometrie, pune întrebări repetate de parcă n-ar auzi
sau n-ar înţelege ceea ce i se spune.
 Nu aude dacă un anumit sunet este prezent sau nu într-un cuvânt, are probleme în despărţirea
unui cuvânt în sunetele componente, percepe incorect ordinea sunetelor într-un cuvânt.
 Nu ascultă cu plăcere poveşti, nu pune întrebări referitoare la întâmplările din poveste, poate
povesti doar foarte puţin despre întâmplările din poveste.
 Nu are simţul ritmului.

Semne observabile în percepţia vizuală a copilului:

 Observă sau recunoaşte greu persoane cunoscute pe stradă, în mulţime, un anumit obiect
într-o mulţime de obiecte (exemplu: o jucărie pe raftul cu jucării, o haină din dulap, etc.).
 Observă greu o particularitate a unui obiect, are greutăţi în distingerea unui fragment dintr-o
imagine.
 Nu observă diferenţa dintre două obiecte (exemplu: îşi încalţă în mod regulat pantofii
invers), nu observă diferenţa dintre două imagini, în fişele de lucru confundă figurile
asemănătoare ca formă.
 Nu poate realiza după modele date construcţii din cuburi.
 Nu reuşeşte să copieze figuri, nu are o strategie de copiere.

Semne observabile la nivelul mişcărilor copilului:

 A început să meargă târziu în comparaţie cu alţi copii, mişcările au fost mult timp nesigure,
necoordonate.
 Nu s-a târât, nu a mers în „patru labe” sau această perioadă premergătoare mersului a durat
foarte puţin.
 Mişcările sunt nesigure, nu sunt armonice. Este nesigur la mersul pe o linie dreapta, la
trecerea sau săritura peste mici obstacole. Se împiedică uşor, cade, scapă, dărâmă sau răstoarnă
obiecte. Nu reuşeşte să execute mişcări mai complexe, îi este greu să se îmbrace singur, să se
dezbrace sau să se încalţe. Execută foarte lent aceste activităţi.
 Este hiperactiv. (Obs. Unii dintre copiii cu ADHD pot avea şi tulburări de învăţare.)
 Simţul echilibrului este slab dezvoltat. Este nesigur, lipsit de curaj pe tobogan şi căţărătoarea
de pe terenul de joacă, şi, astfel, evită aceste obiecte. Nu poate să stea sau să sară într-un picior.
Nu învaţă, sau învaţă foarte greu, mersul pe bicicletă sau trotinetă, mersul cu rolele, să înnoate
sau să schieze. Urcă sau coboară scările ţinându-se de balustradă, urcă sau coboară păşind mereu
cu acelaşi picior.
 Mişcările mâinii sunt nesigure, nedezvoltate – îi este greu să taie, să inşire, să îndoaie, să
lucreze cu plastilina, etc. Mişcările cu direcţie prestabilită sunt inexacte – ex. udatul florilor. Este
nepriceput în utilizarea cuţitului şi a furculiţei, a foarfecelor, nu poate sau îşi încheie greu
hainele, şireturile. Ţine creionul incorect, cu mâna încordată. Nu îi place să deseneze, să
coloreze, să picteze. În cazul în care colorează sau pictează depăşeşte deseori marginea hârtiei
sau nu poate acoperi suprafeţele necolorate. Îi este greu să utilizeze pensula, desenele sunt urâte,
dezordonate.
 Calitatea desenelor este sub nivelul vârstei.

Semne observabile în schema corporală, orientarea spaţială a copilului:

 Lateralitate nedezvoltată, nu este clar dacă este dreptaci sau stângaci.
 Există un număr mare de stângaci printre dislexici. Stângăcia în sine însă nu este un semn
sigur de predispoziţie spre dislexie. O problemă mai gravă este în cazul lateralităţii încrucişate,
ceea ce înseamnă că nu sunt dominante ochiul, urechea, mâna, piciorul de pe aceeaşi parte a
corpului. Ex. sunt dominante: ochiul drept – mâna stângă – piciorul drept – urechea dreaptă.
 Nu cunoaşte denumirea părţilor corpului, le confundă, nu se orientează corespunzător pe
propriul corp.
 Este nesigur sau se rătăceşte şi în locuri cunoscute, de ex. pe culoarele grădiniţei. Uită unde
şi-a lăsat lucrurile, îşi pierde deseori obiectele personale (ex. jucării, haine).
 Confundă direcţiile dreapta – stânga, se gândeşte mult care îi este mâna stângă şi cea dreaptă.
 Nu poate urmări instrucţiunile referitoare la mişcări, nici dacă acestea îi sunt prezentate. La
ora de educaţie fizică nu poate executa corect exerciţiile prezentate.
 Desenează forme, figuri cu capul în jos.
Semne observabile în atenţia copilului :
 Este neatent, nu este capabil de o concentrare îndelungată a atenţiei, atenţia îi este distrasă
uşor de zgomote exterioare, de obicei este capabil să-şi concentreze atenţia asupra unui anumit
lucru doar pentru câteva minute.

Semne observabile în procesul de memorare:

 Nu reţine poezii, cântece, le uită uşor. Nu poate memora mai multe instrucţiuni, date, nume,
numere de telefon.
 Îşi aminteşte cu greu nume de persoane, de locuri şi deseori confundă numele asemănătoare.
A învăţat încet numele colegilor de grădiniţă.
 Nu poate să redea instrucţiuni formate din mai multe elemente, nu poate executa precis
instrucţiunea.
 Învaţă greu cuvinte noi, are nevoie de repetări nenumărate pentru a reţine cuvintele unei
limbi străine.
 Este slab în jocurile de memorie.

Semne observabile în procesul de seriere:

 Are probleme în percepţia concomităţii, în reproducerea unui şir de mişcări, de aşezare în
rând.
 Învaţă greu ordinea zilelor săptămânii, ale lunilor anului, ordinea numerelor.
 Are probleme la povestire, schimbă ordinea întâmplărilor (ex. povestirea începe cu mijlocul
întâmplării şi se termină cu începutul).
 Nu poate urmări mai multe instrucţiuni primite unele după altele, se încurcă dacă primeşte
mai multe instrucţiuni.
 Nu poate urmări regulile jocurilor, nu le poate respecta, nu poate prevedea paşii următori.
 Deoarece nu poate prevedea urmările comportamentului, acţiunilor sale – „tot timpul i se
întâmplă ceva “, se loveşte, se accidentează, îşi supără colegii, etc.

Semne observabile în comportamentul copilului:

Performanţele diminuate din cauza acestor simptome au efect şi asupra comportamentului, deseori
întâlnim tulburări de integrare sau comportamentale.
 Unii copii devin irascibili, îşi pierd răbdarea repede, alţii devin interiorizaţi, timizi, cu slabă
încredere de sine.
 Se acomodează greu la regimul de grădiniţă. Se obişnuieşte greu cu respectarea regulilor.
Educatoarea se plânge deseori de comportamentul lui.
 Evită diferite jocuri, activităţi în care, din cauza slabelor capacităţi, poate suferi eşecuri. De
multe ori părinţii şi educatoarele nu observă acest fenomen deoarece oricum copilul se joacă
altceva.
 Nu participă activ şi cu plăcere la activităţile din grădiniţă, rareori poate fi atras în activităţi
comune, este greu de motivat.
 Deseori, stă de parcă n-ar înţelege ce se întâmplă în jurul lui, deşi, de fapt este inteligent.
 Este agitat, superficial, se joacă doar scurt timp cu o anumită jucărie. Începe multe activităţi
dar nu le termină, se plictiseşte repede, trece cu uşurinţă la altă activitate, este în permanantă
mişcare, este imprevizibil.

Există puţini copii la care, din categoriile de simptome arătate mai sus să nu existe întârzieri,
tulburări mai mici sau mai mari.
Existenţa singulară a unora dintre simptome nu înseamnă neapărat predispoziţie spre dislexie,
dar existenţa unui număr mai mare de simptome sau gravitatea unora dintre ele merită o
atenţie mărită!

Manifestarile dislexiei
Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi un copil cu un nivel de inteligenţă
ridicat poate avea tulburări de învăţare. Explicaţia acestui lucru este slaba dezvoltare sau tulburarea
unor capacităţi parţiale.
Tulburările pot apărea la nivelul dezvoltării slabe a motricităţii, echilibrului şi orientării în
spaţiu, la nivelul schemei corporale, la nivelul percepţiei vizuale, auditive şi tactile, la nivelul
memoriei precum şi din pricina deficienţei în prelucrarea secvenţială a informaţiei. Nu există doi
copii dislexici cu simptome identice, deoarece tulburările capacităţilor parţiale apar în combinaţii
variate şi grade de dezvoltare diferite.

Simptomele tulburărilor de învăţare la şcolarul mic

Copilul cu tulburări de învăţare rămâne mult în urmă la învăţarea citit-scrisului sau a matematicii în
comparaţie cu capacităţile sale mintale şi cu cantitatea de exerciţii efectuate acasă şi la şcoală.
Începând din primele săptămâni din clasa I deja apar dificultăţile.

Tulburarea de citire (dislexie)

 Copilul citeşte deosebit de lent;
 Face multe greşeli în citirea cuvintelor, textelor:
 Confundă litere – mai ales pe cele asemănătoare din punct de vedere grafic (exemplu: u-n, b-
d, f-t ) sau pe cele asemănătoare din punct de vedere fonetic (exemplu: f-v, s-z );
 Omite sau adaugă litere, silabe, cuvinte;
 Citeşte în sens invers (de la dreapta la stânga) unele silabe, cuvinte scurte;
 Deseori citeşte cuvinte torsionate, schiloade;
 Citeşte greu, silabisind cuvintele lungi;
 Înţelege parţial conţinutul unui text;
 Greşeşte frecvent rândul în citirea textului;
 Este nesigur în utilizarea unor litere reînvăţate;
 Nu citeşte cu plăcere, ocoleşte citirea, pe cât este posibil;
 Oboseşte foarte tare în timpul cititului, deseori refuză să citească sau recurge la plâns;
 A învăţat încet şi greu literele în clasa I;
 A învăţat greu citirea silabelor.
Conform definiţiei lui Meixner se consideră dislexic acel copil la care ritmul citirii este sub
medie sau face mai multe greşeli decât media sau are probleme de înţelegerea textului.

Tulburarea de scriere (disgrafie)

 Ritmul scrierii este prea lent, pentru îndeplinirea unor sarcini în scris are nevoie de un timp
de execuţie peste medie;
 Face multe greşeli la scriere;
 La scriere face greşeli asemănătoare cu cele de la citire;
 Confundă literele (confuzii repetate sau ocazionale);
 Confundă literele a căror scriere începe asemănător sau literele asemănătoare ca formă
scrisă;
 Se opreşte de multe ori în timpul scrisului gândindu-se la forma literei următoare;
 Omite sau adaugă litere, silabe;
 Omite sau scrie de mai multe ori acelaşi cuvânt în propoziţie;
  Scrie cuvinte legate sau chiar întreaga propoziţie într-un cuvânt;
 Inversează silabele;
 Scrie cuvinte fără sens pe baza asemănărilor fonetice;
 Sesparte incorect cuvintele în silabe;
 Scrierea este urâtă, dezordonată, indescifrabilă, caietul este mâzgălit;
 La scrierea după dictare rămâne în urmă faţă de colegi, reţine greu propoziţia dictată;
 Copiază incorect textul de pe tablă;
 Nu utilizează în scriere regulile gramaticale învăţate;
 Alcătuirea de propoziţii este deficitară, propoziţiile sunt incorecte din punct de vedere
gramatical (compuneri), fără sens în ciuda faptului că oral poate alcătui propoziţii corecte;
 Nu scrie cu plăcere, este greu de motivat pentru îndeplinirea unor sarcini legate de scris.

Tulburarea de calcul (discalculie)

 Noţiunea cantităţii nu este formată;
 Întâmpină greutăţi în efectuarea celor patru operaţii de bază (adunarea, scăderea, înmulţirea
şi împărţirea);
 Calculează lent, nesigur;
 Este incapabil să înveţe tabla înmulţirii deşi face repetări nenumărate;
 Reţine greu expresii, reguli matematice;
 Scrie greşit cifre după dictare, citeşte greu cifrele scrise;
 Îi este greu să copieze corect cifre;
 E dificil să înveţe ordinea numerelor, omite, schimbă locul numerelor într-o înşiruire
crescătoare sau descrescătoare;
 Omite, scrie în locuri greşite sau schimbă locul unor cifre în timpul rezolvării unor exerciţii
sau probleme;
 Nu înţelege problemele matematice, nu ştie să traducă în limbaj matematic, să extragă
esenţialul, este incapabil să înceapă individual rezolvarea unei probleme;
 Încurcă ordinea de efectuare a operaţiilor;
 Deteriorarea capacităţilor aritmetice nu se explică prin retard mintal, nici prin învăţare
necorespunzătoare.

Atitudinea faţă de învăţare, particularităţile stilului de învăţare

 Deseori nu înţelege sarcinile sau reuşeşte să le rezolve doar cu ajutorul, îndrumarea unui
adult;
 Este slab la învăţarea unei limbi străine;
 Învaţă mai uşor după auz;
 Învaţă greu cuvinte noi;
 Oboseşte repede, nu se poate concentra timp îndelungat asupra unei sarcini;
 Atenţia îi este distrasă uşor de stimulii din mediul înconjurător;
 Simţul responsabilităţii este nedezvoltat, este greu de motivat pentru îndeplinirea unor
sarcini.
 Lucrează încet, are nevoie de un timp mult mai lung decât colegii săi pentru îndeplinirea
unei sarcini;
 Devine obişnuinţă zilnică învăţatul prelungit până seara târziu;
 Inventează orice altceva ca să amâne învăţatul;
 Are realizări sub aşteptări la materiile bazate pe scris, citit;
 Este mai interesat de materiile cu caracter practic;
 Trebuie să înveţe peste puteri pentru a corespunde aşteptărilor şcolare;
 Alocă foarte mult timp şi energie pentru învăţat dar, în ciuda exersărilor nenumărate,
realizările nu sunt cele aşteptate;
 Tensiunea permanentă datorată învăţatului de acasă îşi pune amprenta şi pe relaţia părinte –
copil.

Tulburările capacităţilor parţiale

Copilul cu tulburări de învăţare este caracterizat de o slabă dezvoltare a capacităţilor de:
 vorbire: dislalie prelungită şi greu corectibilă, vocabular sărac, capacitate de exprimare
deficitară, greutăţi în găsirea cuvintelor, disgramatism, dezvoltarea slabă a percepţiei vorbirii,
dificultate în înţelegerea vorbirii, simţ al ritmului şi muzicalitate slabă;
 percepţie auditivă: tulburarea percepţiei auditive fond – formă, a capacităţii de diferenţiere
auditive, a capacităţii de analiză auditivă;
 percepţie vizuală: tulburarea percepţiei vizuale fond – formă, a capacităţii de diferenţiere
vizuală, a capacităţii de analiză vizuală, dezvoltarea slabă a coordonării ochi – mână;
 mişcare: dezvoltarea slabă a mişcărilor mari, a simţului echilibrului, a mişcărilor fine, a
dexterităţii manuale, dezvoltarea slabă a a grafomotricităţii;
 schemă corporală: dominanţă de lateralitate nedezvoltată sau lateralitate încrucişată,
schemă corporală nesigură;
orientare spaţială şi în timp: tulburarea orientării în spaţiu, tulburarea orientării în timp;
 atenţie: tulburări ale atenţiei;
 memorie: tulburări ale memoriei auditive, tulburări ale memoriei vizuale;
 seriere: tulburări de seriere – probleme de aşezare în ordine.
Aceste capacităţi slabe, observabile încă din perioada preşcolară, sunt prezente pe întreaga perioadă
şcolară.

Semne observabile în comportamentul copilului dislexic

 Se acomodează greu la regimul şcolar, la regulile clasei. Învăţătoarea se plânge deseori de
comportamentul copilului;
 Se sustrage de la îndeplinirea unor sarcini, acestea sunt prea grele pentru şi nu le poate
îndeplini, nu poate ţine ritmul cu colegii săi;
 Dezvoltă diferite mecanisme de apărare şi înlăturare ca: refuzul muncii şcolare, minciună (nu
are temă pentru acasă, nu are de învăţat, „pierde” carnetul cu notele) ;
 Performanţele sunt fluctuante, oboseşte repede;
 Are greutăţi în organizarea activităţilor zilnice, păstrarea obiectelor în ordine. Pe bancă are
mereu dezordine. Hainele şi obiectele personale sunt împrăştiate prin clasă, prin cameră. Este
aproape imposibil de învăţat să păstreze ordinea.
 Copilul este dezamăgit, fără chef, imposibil de motivat pentru învăţat. Insuccesele pot
provoca stări afective şi comportamentale extreme.
 Este caracterizat de tulburări comportamentale: unii îşi compensează insuccesele cu duritate,
clovnerie, agresivitate, ceartă, invidie, batjocură, comportament care deranjează ora, un
comportament manifestat pentru a fi întotdeauna în centrul atenţiei. Alţii devin deosebit de
retraşi, temători, anxioşi, depresivi, frustraţi.
 Din cauza insucceselor şcolare pot apărea tulburări de autoapreciere;
 Pot apărea simptome somatice şi neurotice: dureri de cap, de stomac, stare de vomă, bulimie,
tulburări de somn, alergii, ticuri, bâlbâială, roaderea unghiilor, enurezis, deseori boli scurte, etc.

Copiii din ciclul gimnazial şi liceu

Pe lângă ritmul lent al citirii, greutăţile de înţelegere a textului, scrierea slabă şi incorectă, greutăţile
de calcul, problema cea mai mare este cauzată de lipsa deprinderii de învăţare.
Copilul dislexic prezintă la ciclul gimnazial următoarele semne:
 Nu citeşte, nu scrie cu plăcere;
 Rămâne în urmă la îndeplinirea sarcinilor de citire şi scriere;
 Face greşeli de ortografie, mai ales în cazul cuvintelor necunoscute;
 Uneori face înlocuiri de litere în scris dacă se grăbeşte;
 Înţelege greu noţiunile abstracte;
 Înţelege greu un text citit;
 Înţelege greşit informaţiile;
 Are probleme în învăţarea diferitor discipline;
 Are un vocabular sărac, disgramatism;
 Are probleme în exprimarea gândurilor;
 Poate avea greutăţi în sintetizarea materiei, în elaborarea schemelor;
 Are probleme gramaticale serioase în învăţarea unei limbi străine; poate învăţa să vorbească
foarte bine dar trebuie să depună un efort foarte mare pentru a trece cu succes un examen de
limbă străină;
 Are probleme de autoapreciere din cauza insucceselor şcolare;
 Lipsa înţelegerii şi sprijinului din partea părinţilor, pedagogilor poate provoca tulburări
serioase de comportament. Exemplu: evitarea şcolii, vagabondaj, asocierea la unele bande de
răufăcători, furt, etc. Aceşti tineri pot rămâne needucaţi, pot avea probleme de integrare socială şi
chiar, probleme existenţiale.

Adultul dislexic
Dislexia nu este o boală deci nici nu se poate vindeca. Un copil dislexic va rămâne dislexic şi
în viaţa de adult. Greutăţile legate de citit-scris sau calcul vor persista într-o anumită măsură dar
depinde de fiecare persoană dislexică în ce măsură reuşeşte să facă faţă acestuia.
Insuccesele şcolare nu dispar fără urme. Copiii dislexici, fără un sprijin familial sau un ajutor
specializat, devin adulţi cu o stimă de sine scăzută. Foarte mulţi dintre ei dezvoltă un sentiment de
autoacuzare, ruşine şi sentimentul de necorespundere din cauza eşecurilor legate de învăţare. Dacă
nu îşi prelucrează frustrările trăite, devin adulţi cu o încredere în sine scăzută, ceea ce va determina
diferite probleme în relaţiile sociale.
Pot deveni suspicioşi şi ostili faţă de alţii, fiindcă se tem că se va afla problema lor şi pot
manifesta un comportament permanent de autoapărare, de multe ori ascunzând problemele de citit-
scris. Mulţi dintre ei au sentimentul de inaptitudine la locul de muncă în ciuda eforturilor depuse şi
se tem că vor fi găsiţi nepotriviţi de către angajator şi colegi.
Semnele care rămân şi în viaţa de adult pot îngreuna viaţa de zi cu zi a acestor persoane şi
pot cauza tensiuni cu mediul înconjurător, în funcţie de nivelul de toleranţă şi acceptare ale acestora.
Autoaprecierea adultului dislexic joacă un rol hotărâtor în calitatea vieţii. Prelucrarea frustrărilor din
copilărie, autoacceptarea vor ajuta adultul dislexic la dezvoltarea echilibrului psihic şi a forţei de
viaţă. Funcţionarea unor grupuri de sprijin pentru adulţii dislexici ar ajuta mult în prelucrarea
problemelor.
Totodată, dislexia are şi o serie de avantaje: aceşti oameni de obicei sunt mai creativi decât
alţii, sunt inventivi, găsesc cu uşurinţă nişte rezolvări aparte la diferite probleme, abordează
problemele în ansamblu şi găsesc soluţii rapide, negândite de alţii, au o gândire vizuală. Unii dintre
ei sunt talentaţi în arte plastice sau în muzică, alţii au o gândire în spaţiu foarte bună. Printre artişti,
scriitori, oameni politici, inventatori, oameni de ştiinţă, actori sau oameni de afaceri se reagăsesc
foarte mulţi dislexici.

Simptomele adultului dislexic pot fi:

 Citeşte o pagină dintr-o carte sau subtitrarea de la un film într-o perioadă foarte lungă de
timp;
 Citeşte un fragment lung dintr-o carte şi nu ştie ce a citit;
 Uneori citeşte cu greşeli: omisiuni sau confuzii de litere;
 Nu-i place să citească cu voce tare în faţa altora;
 Scrisul poate fi ilizibil sau cu greşeli de ortografie;
 Deseori încurcă literele în scris;
 Are probleme în luarea de notiţe sau exprimarea gândurilor în scris;
 Are dificultăţi la completarea formularelor;
 Învaţă greu limbi străine;
 Efectuează greu calcule mintal;
 Încurcă des direcţiile dreapta-stânga;
 Se orientează greu în spaţiu, pe hartă;
 Are o orientare temporală slabă, întârzie deseori;
 Este dezordonat, are dificultăţi în organizare şi planificare;
 Deseori nu înţelege îndată cele auzite;
 Urmăreşte greu şirul discuţiilor;
 Îi creează greutăţi pronunţia unor cuvinte mai lungi sau necunoscute;
 Se exprimă greu, uneori îşi aminteşte greu chiar şi cuvinte simple, de folosinţă zilnică;
 Memoria de scurtă durată este slabă, nu reţine mesaje, numele persoanelor, cuvintele sau
expresiile noi;
 Încurcă datele, orele, şirurile de numere (ex. la formarea numerelor de telefon) ;
 Deseori uită unde şi-a lăsat lucrurile;
 Are zile când nu poate să se concentreze aproape deloc;
 Stresul are un efect paralizant asupra lui.

37 de semne revelatoare ale dislexiei - după Ronald D. Davis

Majoritatea dislexicilor manifestă cel puţin 10 din simptomele şi comportamentele listate mai jos.
Aceste caracteristici pot varia de la o zi la alta şi chiar de la un moment la altul. Paradoxul
dislexicilor este coerenţa în cadrul tuturor incoerenţelor.
Vă rog să examinaţi şi completaţi tabelul de mai jos, pentru a ne înlesni stabilirea diagnosticului şi
a unei strategii terapeutice potrivite. Citiţi cu atenţie fiecare paragraf, apoi acordaţi calificativul
„adevărat” (A) sau „fals” (F). Subliniaţi cu roşu, în text, aspectele care vi se par cele mai
pregnante, în cazul de faţă.

Aspecte generale A/F Comentariu

În aparenţă strălucit, inteligenţă superioară mediei; se

exprimă bine în oral, dar este incapabil să citească, să
scrie sau să ortografieze la nivelul clasei.
Etichetat de „leneş”, prost, neîngrijit, imatur, cu
„probleme de comportament” sau de „lipsă de
preocupare” pentru învăţătură.
Dificultăţile sale nu sunt atât de grave încât să necesite
asistenţă în învăţământul special.
Coeficient de inteligenţă bun, dar eşuează la evaluările
din clasă
Se crede incapabil. Are puţină stimă de sine. Îşi
disimulează slăbiciunile prin strategii de compensaţie
ingenioase. Nivel ridicat al frustrării şi al stressului, în
raport cu lectura şi lucrările de control.
Dotat pentru arte, teatru, muzică, mecanică, arta
povestirii, afaceri, design, construcţii sau inginerie.
Se risipeşte adesea în reverie. Se pierde cu uşurinţă şi nu
are noţiunea timpului care trece.
Îşi concentrează cu greu atenţia. Poate părea fie
hiperactiv, fie distrat.
Învaţă mai uşor prin manipulări, demonstraţii,
experiment, observaţie şi suport vizual.

Percepţie vizuală, lectură şi ortografie A/F Comentariu

Se plânge de vertij (ameţeli), dureri de cap sau

abdominale, atunci când citeşte.
Dezorientat de litere, cifre, cuvinte, secvenţe sau
explicaţii orale.
Când scrie sau citeşte, face repetiţii, substituiri,
omisiuni, adăugiri, transpuneri şi inversiuni de litere,
cifre şi/sau cuvinte.
Se plânge că simte sau vede mişcări inexistente, atunci
când scrie sau citeşte.
Dă impresia că ar avea probleme de vedere –
neconfirmate de examenul oftalmologic.
Vedere foarte bună, excelent observator – sau
dimpotrivă: nu are vedere binoculară şi periferică.
Citeşte şi reciteşte indefinit, având dificultăţi evidente de
a înţelege.
Ortografiere incoerentă.

Percepţie auditivă şi limbaj A/F Comentariu

Hipersensibilitate auditivă. Aude lucruri care nu au fost

spuse sau care nu au fost percepute de ceilalţi. Distras cu
uşurinţă de zgomote.
Dificultate de a-şi formula gândurile. Se exprimă în
fraze „telescopice”. Nu-şi termină frazele. Se bâlbâie
când este sub presiune. Pronunţă cu greutate cuvinte mai
complexe, amestecă frazele, cuvintele şi silabele atunci
când vorbeşte.

Grafisme şi motricitate A/F Comentariu

Scrie şi copiază cu dificultate. Ţine creionul într-un fel
neobişnuit. Scris neregulat sau ilizibil.
Neîndemânatic, incoordonat, inabil la jocuri cu mingea
sau la sporturi de echipă. Dificultăţi la sarcinile de
motricitate fină sau globală. Are rău de maşină (sau alte
mijloace de transport).
Poate fi ambidextru şi confundă adesea dreapta/stânga,
sus/jos.

Abilităţi matematice şi de gestiune a timpului A/F Comentariu

Îi vine greu să citească ceasul, să-şi organizeze timpul,

să integreze informaţiile sau sarcinile organizate
secvenţial, să respecte ora stabilită.
Poate socoti, dar are încă nevoie de degete sau alte
„accesorii” pentru a o face. Cunoaşte răspunsul, dar nu
ştie să-l prezinte în scris.
Poate număra, dar îi vine greu să numere obiectele sau
banii.
Este bun la aritmetică, dar are dificultăţi cu problemele.
Se blochează la nivelul de algebră sau matematici
superioare.

Memorie şi capacitate cognitivă A/F Comentariu

Excelentă memorie de lungă durată – pentru experienţe

personale, locuri şi figuri.
Memorie slabă pentru secvenţe, fapte şi informaţii care
nu au fost experimentate personal.
Gândeşte cu precădere în imagini şi prin experienţa
trăită, dar nu în sunete şi cuvinte (dialog interior foarte
slab sau inexistent).

Comportament, sănătate şi dezvoltare A/F Comentariu

Extrem de dezordonat - sau dimpotrivă: maniac al

ordinii.
Poate fi bufornul clasei, capul răutăţilor – sau
dimpotrivă: prea retras.
A fost precoce sau, dimpotrivă, întârziat în etapele
dezvoltării sale (mers în patru labe, mers, vorbit, legat
şireturile).
Predispus la otite, alergii diverse.
Poate fi un mare somnoros sau, dimpotrivă, poate avea
un somn foarte uşor. Enurezis.
Prag de toleranţă exagerat de mare sau de scăzut faţă de
durere.
Un simţ foarte acut al dreptăţii. Foarte sensibil şi
perfecţionist.
Erorile şi simptomele se înmulţesc şi se amplifică
semnificativ sub presiunea incertitudinii, a timpului, a
stressului sau oboselii.

Terapia dislexiei
Dislexia este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se rezolvă odată cu creşterea copilului,
unele caracteristici rămânând prezente pe parcursul întregii vieţi a celui în cauză. Există însă metode
speciale de terapie pentru dislexie (de ex. metoda Meixner, metoda Sindelar, metoda Ayres, metoda
Delacato, metoda Gosy, metoda Frostig etc.), cu ajutorul cărora simptomele pot fi ameliorate şi se
pot preveni tulburările în dezvoltarea personalităţii. Succesul terapiei este influenţat, în mare
măsură, de recunoaşterea timpurie a problemei şi începerea unei terapii adecvate cât mai devreme.

 Terapia logopedică
 Terapia Meixner
 Terapia Sindelar
 Terapia Ayres
 Kinetoterapia
 Psihoterapia

Terapia logopedică

Terapia logopedică de prevenţie şi recuperare

În cadrul acestei terapii putem discuta despre prevenire (în cazul copiilor predispuşi spre dislexie) şi
recuperare (în cazul copiilor cu tulburări de învăţare). Punctul de pornire în ambele cazuri este o
examinare logopedică complexă care cuprinde ariile limbajului, percepţiei, atenţiei, memoriei,
motricităţii, schemei corporale, orientării în spaţiu şi timp, capacităţilor intelectuale, personalitatea şi
comportamentul copilului. În cazul copiilor cu tulburări de învăţare examinarea logopedică se
completează cu examinarea citirii, scrierii, a capacităţii de calcul, motivaţia şi strategiile de învăţare
ale copilului.
Copiii predispuşi spre dislexie (copiii în vârstă de 5-6 ani şi cei care încep clasa a I-a) ar trebui să
beneficieze de o terapie logopedică intensivă pentru dezvoltarea capacităţilor deficitare. Pe lângă
corectarea eventualelor tulburări de pronunţie, în cazul acestor copii terapia logopedică cuprinde, în
funcţie de greutăţile copiilor, şi dezvoltarea anumitor capacităţi: percepţia vorbirii, înţelegerea
vorbirii, vocabularul pasiv şi activ, atenţia, diferenţierea auditivă fond-formă, discriminarea
auditivă, memoria auditivă, diferenţierea vizuală fond-formă, discriminarea vizuală, memoria
vizuală, coordonarea vizuo-motrică, motricitatea, echilibrul, motricitatea fină, schema corporală,
orientarea spaţială, orientarea temporală, serialitatea.
Această terapie cuprinde jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea capacităţilor deficitare, terapie în care
sub îndrumarea logopedului, părintele poate deveni partener în terapie, continuând dezvoltarea
copilului şi acasă. Terapia logopedică de prevenire este foarte utilă, în majoritatea cazurilor uşoare
asigură succesul şcolar al copilului.
 În cazul copiilor dislexici (copii din clasa a II-a sau mai mari) terapia logopedică recuperatorie
constă în intervenţii care uşurează însuşirea scrisului, cititului sau a operaţiunilor matematice şi
asigură totodată dezvoltarea acelor capacităţi deficitare care cauzează instalarea dislexiei. Terapia în
general este de lungă durată, copilul dislexic necesitând terapie logopedică ani de zile.

Matricele de evaluare folosite în terapia logopedica încearca sa puna în evidenta nivelul de formare
a deprinderilor de a se exprima corect oral si scris , dezvoltarea abilitatii de a recepta mesajul oral
sau scris , exprimarea în scris ,formarea acelor competente necesare însusirii scris - cititului.
TIPURI DE MATRICE
1. MATRICE PRIVIND MODUL DE EVALUARE A CAPACITAŢII DE EXPRIMARE ORALĂ
COMPETENŢA PROBA JOCURI POVESTIRE OBSERVARE A
EVALUATĂ ORALĂ COMPORTAMENTULUI
COMUNICATIV
1.construirea unor
enunturi orale logice
-formulari de întrebari si
raspunsuri
- relatarea unei fapte sau
întâmplari personale
- descrierea unor însusiri
ale lucrurilor sau fiintelor
cunoscute
- povestirea unui text
ascultat
- citire de imagini

2. construirea de propozitii
corecte din punct de
vedere gramatical

3.integrarea în enunturi
orale proprii a cuvintelor
noi însusite

4.pronuntarea corecta a
sunetelor

5. despartirea corecta a
cuvintelor în silabe

6. recitarea unei poezii

scurte

7. manifestarea interesului
si initiativei în
comunicarea orala

2.MATRICE PRIVIND MODUL DE EVALUARE A CAPACITĂŢII DE RECEPTARE A

MESAJULUI SCRIS
COMPETENŢE PROBĂ PROBĂ PROBĂ OBSERVAREA
EVALUATE SCRISĂ SCRISĂ PRACTICĂ COMPORTAMENTULUI
ÎN CABINET ACASĂ
1.identificarea literelor
scrise de mâna si de tipar,
mici si mari

2.sesizarea pe baza citirii

constiente a legaturilor
dintre enunturi si imagini

3. asocierea formei
grafice a cuvântului cu
sensul acestuia

4.desprinderea
semnificatiei globale a
unui enunt

5. citirea în ritm propriu a

unui text scurt,cunoscut
sau necunoscut

6.manifestarea interesului
pentru scriere si lectura

3. MATRICE CE EVALUEAZĂ CAPACITATEA DE RECEPTARE A MESAJULUI ORAL

COMPETENŢE PROBĂ JOC DE JOC DE OBSERVAREA

ORALĂ ATENŢIE MEMORIE COMPORTAMENTULUI
DE RECEPTOR
l.întelegerea semnificatiei
globale a unui mesaj oral
de tip întrebare sau
comanda
2.perceptia intuitiva a
corectitudinii sau
incorectidunii unui enunt

3. distingerea dupa auz a

cuvintelor si sensului
acestora
4.distingerea sunetelor si
silabelor dintr-un cuvânt
ascultat

5.manifestarea interesului
si curiozitatii pentru
mesajul ascultat

4.MATRICEA DE EVALUARE A CAPACITĂŢII DE EXPRIMARE SCRISĂ

COMPETENŢĂ PROBĂ PROBĂ PROBĂ OBSERVAREA

ORALĂ SCRISĂ LA PRACTICĂ COMPORTA-
CABINET MENTULUI
1. scrierea corecta a
literelor,silabelor prin
copiere,transcriere,dictare,
auto-dictare
2. construirea unor
enunturi în scris corecte
din punct de vedere
gramatical
3. scrierea corecta si lizibila
a unui text scurt, cu
utilizarea corecta a
semnelor de punctuatie
4. manifestarea interesului
pentru exprimarea scrisa si
pentru perfectionarea
scrisului

În functie de aceste matrice care pun în evidenta competentele ce trebuie formate în

activitatea terapeutica . se pot preciza descriptorii de performanta ce vor viza evaluarea si aprecierea
deprinderilor integratoare specifice însusirii limbii române.
De la nivelul fonem-grafemului,la nivelul silabelor,de la diferentierea fonemelor si
grafemelor,pâna la nivelul cuvântului,si de aici la elaborarea enuntului si formarea lexiei si grafiei
optimale este un drum anevoios în care este nevoie de parteneriat în cadrul triadei logoped - parinte
- cadru didactic.
Cele doua tipuri de tulburari nu se pot aborda separat.
Adaptarea terapiei logopedice se va face în functie de nivelul dezvoltarii psihice a fiecarui copil, de
ritmul de lucru al fiecaruia, de tipul si gradul tulburarii pe care o prezinta. Important este crearea
acelui fond motivational care sa conduca la depasirea barierelor existente. Materialele folosite
trebuie sa fie cât mai diverse, simple , concrete, aproape de sufletul copilului dislexico-disgrafic. In
terapia sindromului dislexico-disgrafic trebuie antrenate toate acele segmente ale actului perceptiv -
vizual,auditiv , kinestezic - , iar terapia trebuie sa fie precedata de dezvoltarea abilitatii de operare cu
simboluri , punându-se totodata în evidenta fondul lingvistic de care dispune copilul .

Metode şi procedee cu caracter general în corectarea tulburărilor lexicografice Metode şi

procedee cu caracter general Aceste metode pregătesc subiectul pentru aplicarea metodologiei
specific logopedice şi facilitează efectele acţiunii metodelor specifice. Multe din aceste metode şi
procedee se pot efectua sub formă de joc în funcţie de vârsta subiectului sau li se pot imprima un
caracter de distracţie, relaxare şi înlăturare a oboselii.
a. Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii Au o importanţă deosebită
pentru formarea mişcărilor fine ale degetelor şi mâinilor, ceea ce contribuie la o mai bună ţinere în
mână a instrumentului de scris, la evitarea oboselii şi la alunecarea facilă pe foaia de scris, iar ca
efect, creşterea vitezei acţiunii şi adoptarea unei scrieri "silenţioase". Exerciţiile sunt îmbinate cu
adoptarea poziţiei corecte a întregului corp. Aceste exerciţii se pot desfăşura în forme variate: -
mişcări ritmice de întindere a braţelor şi scuturare a lor, astfel încât să se transmită vibraţia pe
întreaga fibră muscular;
- prinderea si apucarea mingii;
- menţinerea pe o perioadă de timp atârnat de o bară ori de o frânghie;
- trasarea cu degetul a unor contururi precise într-o ladă cu nisip;
- întinderea corpului paralel cu podeaua şi sprijinirea pe mâini şi vârful picioarelor, pentru
executarea flotărilor;
- închiderea şi deschiderea ritmică a degetelor;
- apropierea şi îndepărtarea alternativă şi ritmică a degetelor;
- mişcarea degetelor prin imitarea cântatului la fluier sau la pian;
- trasarea cu degetul în aer a literelor;
- decuparea şi colorarea literelor;
- trasarea cu degetul pe o sticlă a literelor;
- strângerea ritmică a dinamometrului sau a unei mingii de cauciuc;
- scrierea grafemelor dupa conturul model;
- desenarea diferitelor figuri geometrice ori trasarea contururilor lor;
- modelajul în lut sau plastilină;
b. Educarea şi dezvoltarea auzului fonematic Auzul fonematic priveşte capacitatea de a
identifica şi diferenţia sunetele limbii, de a distinge între sunet şi literă, între sunet şi reprezentarea
sa grafică. Existenţa tulburărilor auzului fonematic sau slaba dezvoltare a acestuia determină
dificultăţi nu numai la nivelul emisiei, dar şi la cel al discriminării literelor şi reprezentării lor în
plan grafic.Pe măsura obţinerii unor rezultate pozitive în dezvoltarea auzului fonematic, se
îmbunătăţesc, în special, cititul şi scrierea dupa dictare.
Dezvoltarea auzului fonematic, la copii se poate face sub formă de joc prin:
- recitarea cu intonaţie a unor poezioare scurte;
- ghicirea vocii unor copii pe care nu-i vede;
- folosirea silabelor şi a cuvintelor paronime (tuş-duş, spate-spade, roate-roade, tatadata,
vata-fata, var-far, vag-fag, vină-fină, lac-rac, lege-rege, lamă-ramă, gogoşi-cocoşi, goală-coală, gară-
cară etc.);
- exerciţii de conştientizare a asemănărilor şi deosebirilor dintre literele de tipar şi
reprezentarea lor grafică de mână;
 - alegerea şi diferenţierea sunetelor şi literelor asemănătoare acustico-optice din cuvinte; -
formarea de cuvinte din litere şi sunete ce pot fi confundate;
- sublinierea literelor asemănătoare dintr-un text;
- perceperea tactil- kinestezică în relief a grafemelor asemănătoare; - pronunţarea unui sunet
şi găsirea lui în text;
- analiza fonetică a cuvântului înaintea scrierii acestuia.
c. Educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare spatială În formarea
deprinderilor de scris-citit funcţionarea corectă a activitaţii de orientare şi structurare spatială devine
o condiţie pentru trasarea semnelor grafice şi urmărirea succesiunii desfăşurării literelor în cuvinte, a
cuvintelor în fraze, a succesiuni rândurilor şi repetarea spaţiilor între ele. Tulburările de structurare
spaţială, cu efecte negative în dimensionarea şi plasarea defectuoasă a grafemelor în spaţiul paginii
ori de percepere corectă a literelor şi a raporturilor dintre ele, pot fi înlăturate prin procedee şi prin
exerciţii de formare a deprinderilor de reprezentare grafică a unor forme mai simple, la început, cu
ajutorul desenului şi reproducerii figurilor geometrice, folosind beţisoare, conştientizarea
caracteristicilor liniei drepte şi ale liniilor paralele, a uniformitaţii literelor şi grafemelor din aceeaşi
categorie, a respectării distanţei egale dintre grafeme şi cuvinte în scris, a respectării constante a
înclinaţiei scrisului sau a verticalităţii acestuia.
d. Înlăturarea atitudinii negative faţă de scris-citit şi educarea personalităţii Ca orice altă
tulburare de vorbire dixlexo-disgrafia, odată instalată, determină o stare de nelinişte şi teamă de
insucces, de penibilitate şi de subapreciere, ceea ce îl face pe subiect să trăiască momente stresante.
Repetarea insuccesului şcolar, ca urmare a neputinţei exprimării corecte prin comportamentul
lexico-grafic, accentuează starea de oboseală intelectuală şi fizică. Acestea imprimă personalitaţii
logopatului un aspect negativist, care perturbă relaţiile cu cei din jur şi închiderea în sine, izolarea de
anturaj. Pentru înlăturarea acestor comportamente, cel mai eficace procedeu este cel al psihoterapiei.
Un loc important în psihoterapie îl ocupă jocul. Se urmăreşte să se înlăture sentimentul de
inferioritate instalat. Subiectul trebuie convins că dislexo-disgrafia poate fi înlaturată şi că
încrederea în forţele proprii devine o componentă a succesului. Se mai poate folosi desenul şi
dramatizarea, care permit pătrunderea în relaţiile complexe ce definesc personalitatea.

Dislexia. Exerciţii

Pentru învăţarea corectă a cititului trebuie luate în considerare elementele componente ale limbii,
iar aceasta se realizează prin delimitarea cuvintelor din vorbire, delimitarea sunetelor din cuvinte,
pentru ca apoi să fie realizată unirea sunetelor în cuvinte şi a cuvintelor în propoziţii. (metoda
analitico-sintetică). Etapele pe care copilul le parcurge în deprinderea cititului sunt: descifrarea,
citirea textelor simple, automatizarea citirii, creşterea vitezei de citire cu voce tare sau în gând şi
înţelegerea celor citite. O altă treaptă a citirii este citirea curentă şi corectă, adică citirea copilului
care ştie să transpună în limbajul articulat semnele grafice. În ultima fază citirea devine expresivă şi
ar putea fi numită citire afectivă. Etapele necesare în deprinderea cititului sunt relativ aceleaşi pentru
toţi copiii însă timpul necesar pentru parcurgerea acestor etape este diferit de la copil la copil.
Există mai multe modalităţi de a învăţa cititul, având fiecare avantajele şi inconvenienţele sale:
Metoda silabică
Aceasta urmează o progresie logică a descifrării literelor până la învăţarea sunetelor corespondente.
Aceasta este metoda cea mai veche, dar şi cea mai laborioasă pentru micuţii care doresc să înveţe
repede. Din acest motiv, ea a fost puţin neglijată în favoarea metodelor mai rapide.
Metoda globală
Învăţarea se bazează pe memorarea vizuală a cuvintelor şi propoziţiilor. Această metodă nu i-a
convins, nici pe departe, pe toţi învăţătorii şi nici pe toţi părinţii. Totuşi, ea este interesantă, deoarece
nu cere copilului să înţeleagă modul de funcţionare.
Acesta este un joc de fotografiere. Clic-clac, copilul fotografiază, ceea ce îi permite să îşi exerseze
memoria vizuală. În plus, copiii învaţă să privească. Există cuvinte fără reguli şi este mai bine să le
învăţăm pentru început în felul acesta.”
Lectura globală are, în plus, avantajul de a fi foarte incitantă, ea le dă copiilor repede gustul lecturii.
Inconvenientul său principal este că cere un efort de memorie mult prea mare, fapt care implică
dificultăţi pentru unii. În plus, această metodă nu poate fi suficientă, ea singură, pentru a învăţa toate
amănuntele lingvistice de fineţe.
Metoda semi-globală
Este metoda cea mai recentă şi rezultă din cele două metode precedente. Copilul descifrează literele
şi silabele, memorând în acelaşi timp cuvintele şi propoziţiile şi lucrând asupra înţelegerii. Această
metodă nu este impusă, dar este adoptată astăzi de 90% din învăţătorii care o aplică cu sau fără
manual. Unii dintre ei îşi confecţionează propriul material didactic, copiind la xerox tot ceea li se
pare interesant ca suporturi de lectură.
Dislexia este o dificultate de învăţare a citirii în condiţiile unei inteligenţe adecvate –un Q.I.
normal- şi a unei instruiri de tip clasic. În termeni mai precişi dislexia este considerată ca o tulburare
specifică a lecturii, tulburare care are un caracter izolat, reuşita în cadrul altor discipline şcolare nu
este alterată decât în măsura în care se bazează cu precadere pe limbajul scris. Este o tulburare intrinsecă,
deficitele senzoriale, retardul mintal, tulburările psiho –afective primare, tulburările neurologice grave trebuie
eliminate ca şi cauze posibile. Astfel, tratarea cauzei va fi suficientă pentru ameliorarea capacităţilor lexice.
În conceperea oricărei fişe trebuie urmate câteva criterii formale:
 scopul temei să fie simplu, inteligibil, clar circumscris;
 timpul de muncă necesar rezolvării să fie rezonabil (5-10 minute);
 scrisul să fie spaţiat, cu evitarea textelor lungi şi compacte.
Conţinuturile s-ar putea include în categoriile:
 metafonologie – pentru exersarea lucrului pe literă/fonem
 latura morfo-sintactică a limbii
 aspecte lexicale şi de comprehensiune a textului
Utilitatea unor astfel de fişe nu stă în simpla lor “aplicare” şi nu este suficient să constatăm dacă
copilul le-a putut “rezolva”. La fiecare temă este cazul să facem 3-4 reveniri pe text, în ordinea:
citit-scris-citit, item cu item, iar la final recitirea integrală a fişei rezolvate.
La categoria “metafonologie” putem include exerciţii cu (re)construcţie de cuvinte din silabe
inversate. Se va cere copilului să recompună şi să scrie alăturat silabele în ordine corectă, apoi
cuvântul astfel obţinut. Ex: ră, pa – pa, ră – pară; ne, car – car, ne – carne.
Tot pentru verificarea, antrenarea deprinderilor de procesare fonologică se pot folosi conţinuturi
bazate pe non-cuvinte. Aici importantă nu va fi copierea cuvântului, ci decodificarea lui, eventual
despărţirea în silabe.
Exerciţiile de completare de propoziţii sunt potrivite dislexicilor care au recuperat deja scris-
cititul; dezvoltarea diverselor laturi ale limbajului continuă însă, şi este bine să se facă în moduri mai
uşor accesibile, pe astfel de materiale simple, cu instrucţiuni şi conţinuturi uşor de decodat. Ex:
Soarele are culoarea .................;
Găina este o .....................;
Zahărul este .....................;
Pentru latura comprehensivă şi de vocabular este oportun să repetăm mereu temele bazate pe
omonime şi/sau antonime, exerciţiile de clasificare în categorii prin mijlocirea limbajului etc. Ex:
(cuvinte opuse) lumina - ................; noapte - ..................; uşor - ..................; hotărât - ..............;
(categorii) calul, oaia, capra - ......................; pantalonii, geaca, ciorapii - ........................; albastrul,
portocaliul, galbenul - ..................... .
 Pentru reţinerea listelor, un punct sensibil al dislexicilor, se poate antrena memorarea activă, spre
exemplu prin exerciţii de punere în ordine a zilelor săptămânii sau a lunilor anului.
Alte exerciţii:
1. Pune o literă din cele date în subsol ca să formezi un cuvânt
 ma__ ma__ ma___ ma___
( c, t, l, i )
 Sa__ sa___ sa___ sa___
(c, t, r, p)
2. Pune o literă ca să formezi un cuvânt
 __ap, __ap, __ap, __ap
(s, c, n, ţ )
 __ar, __ar, __ar, __ar
( s, f, c, z )
3. Citeşte
Ra-mă ra- ţă ra-să ra-ră
Ca- re ca-să ca-le ca-dă
Ma-re ma-să ma-te ma-pă
Ta-re ta-tă ta-vă ta-ce

4. Citeşte şi spune care cuvinte nu au sens

Ar-mă ar-tă ar- să ar-că
Ur- mă ur- că ur-să ur-dă
Ia-tă ia-ră ia-gă ia-dă

5. Aranjează silabele în cuvânt

bre um lă pi pom er
nar gra di fel to por

6. Cum este corect ?

Med-u-ză Ca-rte pom-pi-er
Me-duz-ă cart-e pomp-ier
Me-du-ză car-te po-mpi-er

7. Care este primul cuvânt ?

Băiatul face baloane de săpun.

8. Care este ultimul cuvânt ?

Cântăreaţa are un microfon.

9. Câte cuvinte are propoziţia ?

Fetiţa are o pălărie ?
Andreea sare şotronul.

10. Dezvoltă propoziţia:

 Dirijorul dirijează.
 Miruna stă.

11. Spune propoziţii interogative - ? –

 12. Spune propoziţii exclamative - ! –

13. Spune propoziţii afirmative - . –

14. Copiază propoziţiile de mai jos:

Camera e a mea .
…………………………………………………………….
Creionul e al meu.
…………………………………………………………….
Nuca e a ei.
……………………………………………………………..
Mielul e al lui .
……………………………………………………………..
Crinul e al ei.
……………………………………………………………..
Rama e a lor.
……………………………………………………………..

15. Copiază propoziţiile şi apoi transformă-le după modelul de mai jos:

Model: Eu am un rac . – Racul e al meu.

Eu am un corn. ……………………………………………

Ea are un mac. ……………………………………………

El are un crin. ……………………………………………

Ei au un cal. ……………………………………………

Ele au un canar. …………………………………………...

16. Eu zic multe,tu zici una!

Model: care - car
coruri - …………………….
conuri - …………………….
coarne - …………………….
coloane - ……………………
coli - ………………………..
urme - ……………………….

17. Leagă cuvintele cu acelaşi înţeles:

şiret se uită
mereu pleacă
priveşte tăcere
porneşte viclean
linişte totdeauna

18. Uneşte cuvintele cu sens opus:

linişte aproape
departe neatent
reuşită nepotrivit
potrivit se opreşte
porneşte eşec
atent larmă

19. Pune forma corectă:

Oamenii …………………..la oraş.(munceşte/muncesc)

Şcolarii ……………………la şcoală.(sosesc/soseşte)

Copiii ………………multe poveşti.(ştie/ştiu)

Maria şi Mihai ……………….plăcinte.(a cumpărat/au cumpărat)

Disgrafia. Exerciţii

În privinţa deprinderii scrisului, mecanismele neuro-fiziologice implicate sunt dezvoltarea

normală a întregului sistem al limbajului, antrenarea simultană, în învăţarea semnelor grafice, mai
multor zone specializate ale scoarţei cerebrale, formarea şi dezvoltarea unor mecanisme de formare
a unor scheme complexe, precum şi realizarea mobilităţii acestora, dezvoltarea capacităţilor de a
înţelege şi a opera cu simboluri în general şi în special.
Formarea abilităţilor de scris se realizează, în şcoală, în trei mari etape: preabecedară, abecedară
şi postabecedară. Perioada preabecedară este cea în care se formează abilitatea de scriere a
elementelor grafice disparate, în cea abecedară se dobândesc deprinderile de a scrie toate literele
alfabetului şi de a-l folosi în grafierea cuvintelor şi propoziţiilor, perioada postabecedară corespunde
celei în care se ating toţi parametrii scrierii conform modelelor, se obţine o anumită viteză şi se
însuşesc câteva reguli ortografice.
Scrierea este rezultatul legăturilor interfuncţionale pe trei niveluri: nivelul motor, nivelul
percepţiei şi reprezentărilor şi a celui afectiv. Este evidenţiată astfel legătura dintre controlul
mişcărilor şi controlul vizual, respectiv controlul kinestezic se realizează la nivelul mişcării şi cel
vizual la nivelul traseului grafic. Cele două mişcări se unesc, ducând la anticipaţie vizuală şi apoi la
reprezentarea vizuală. La acestea se adaugă planul afectiv şi intenţionalitatea. Astfel că momentele
dezvoltării limbajului scris la copil din perspectiva mecanismelor implicate sunt organizarea
spaţială, kinestezică şi grafică; controlul kinestezic şi controlul vizual; legătura dintre expresia orală,
corporală şi cea grafică.
Disgrafia este o tulburare de învăţare manifestată prin aptitudini grafice scăzute, care sunt
substanţial sub cele asteptate, faţă de vârsta cronologică sau faţă de inteligenţa măsurată cu teste
standardizate. Se defineşte ca incapacitate a copilului cu limbaj, auz, dezvoltare mentală normală, de
a învăţa corect şi a utiliza constant scrisul în condiţiile de şcolarizare normală.
Există o combinaţie de dificultăţi, cum ar fi:
 incapacitatea elevului de a compune texte scrise, evidenţiată prin erori gramaticale sau de
punctuaţie;
 în cadrul propoziţiilor, organizare defectuoasă a paragrafelor, erori multiple de ortografie şi
scris extrem de urât în general;
 incapacitate de a-şi aminti secvenţe de litere, copilul scrie cu greutate după dictare;
 omiteri sau adăugiri de litere;
 inversiuni de litere sau chiar silabe;
 contopiri de cuvinte;
 substituiri de grafeme, adăugiri de grafeme şi cuvinte;
 rânduri libere sau suprapuse;
 câmp perceptiv îngust, care se menţine mult timp după învăţarea abecedarului;
 tendinţa de a reveni asupra cuvintelor scrise, de a şterge de multe ori;
  tulburări ale lizibilităţii şi ale laturii semantice (nu respectă spaţiul, literele sunt
disproporţionate, scrierea păstrând parametrii unui continuum ca şi citirea (nu există semne
de punctuaţie);
 grafemele sunt plasate defectuos în spaţiul paginii, sunt inegale ca mărime şi formă;
 textul este: scurt; lacunar; fără unitate logică- datorită neîndemânării de a scrie.

Exerciţii:
1. Rescrie acele cuvinte care sunt scrise incorect:
 Romînia,
 ânainta,
 reîntinerit,
 doborâ,
 urlînd,
 ânfruntare,
 neîntrerupt,
 zînă,
 zîmbet,
 pînză,
 âncepător,
 reânceput,
2. Scrie pe silabe şi legat.
 mama
 murmur
 tata
 tutun
 baba
 cocoş
 popor
3. Copiază propoziţiile de mai jos:
 Camera e a mea.
 Caietul e al meu.
 Peria e a ei.
 Telefonul e al lui.
 Crinul e al ei.
 Rama e a lor.
4. Copiază propoziţiile şi apoi transformă-le după modelul de mai jos:
Model: Eu am un stilou. – Stiloul e al meu.
 Eu am un corn.
 Ea are un mac.
 El are un crin.
 Ei au un cal.
 Ele au un canar.
5. Eu zic multe,tu zici una!
Model: pere - pară
 draperii -
 cornuri -
  coame -
 coloane -
 foi -
 urme –
6. Pune forma corectă:
 Bunicii …………………..la oraş.(vine/vin).
 Andrei ……………………la şcoală.(sosesc/soseşte).
 Copiii ………………multe poveşti.(spune/spun).
 Maria şi Mihai ……………….plăcinte.(a cumpărat/au cumpărat).

Discalculia. Exerciţii

Deprinderea de calcul matematic se formează în trei mari etape:

 1. formarea conceptului de număr natural;
 2. formarea conceptului de operaţie aritmetică;
 3. rezolvarea/compunerea de probleme.
Formarea conceptului de număr natural
Elevii de vârstă şcolară mică se află la stadiul operaţiilor concrete, învăţând prin intuirea şi
manipularea directă a obiectelor. Aşadar, se impun operarea directă cu un material bogat şi solicitări
gradate orientate spre abstractizare.
Etapele învăţării:
1.Etapa acţională - faza concretă - învăţare acţională cu obiectul în sine,
2.Etapa iconică – faza semiconcretă - învăţarea acţională, dar cu imaginea obiectului,
3. Etapa simbolică – faza abstractă – învăţarea cu operarea cu simboluri. Când se ajunge la faza
simbolică se introduce cifra- simbol grafic- corespunzătoare numărului. Învăţarea trebuie să asigure
stabilirea unei legături reversibile între concept numeric-exprimarea verbală şi scrierea simbolică.
Însuşirea principiului conservării reprezintă criteriul psihologic al apariţiei reversibilităţii gândirii
– caracteristică a stadiului operaţiilor concrete. Conservarea cantităţii şi reversibilitatea reprezintă
baza şi în invăţarea operaţiilor matematice. Introducerea operaţiilor matematice nu se face izolat, ci
ca o extindere şi aprofundare a cunoştinţelor însuşite anterior.
Formarea conceptului de operaţie aritmetică
Formarea şi însuşirea noţiunii de operaţie matematică începe de la operarea cu mulţimi de
obiecte concrete uzuale – etapa acţională, după care se trece la efectuarea de operaţii cu reprezentări
cu tendinţa spre generalizare – etapa reprezentării/semiconcretă, apoi în final se introduce conceptul
de operaţie matematică.
Rezolvarea de probleme
Rezolvarea de probleme se realizează la nivel concret, fiind ilustrate prin imagini şi transpuse în
acţiuni executate de copii. Dificultatea principală este transpunerea acţiunilor concrete în relaţii
matematice. Momentul cel mai important este stabilirea operaţiei corespunzătoare unei acţiuni
concrete şi justificarea alegerii făcute.
Este importantă familiarizarea cu noţiunea de problemă simplă, care presupune realizarea unei
legături între cuvinte/expresii din enunţul problemei şi operaţiile matematice. În această etapă elevii
trebuie învăţaţi să analizeze, să judece întregul context şi să stabilească legături corecte între părţile
implicate în problemă – dezvoltarea capacităţii de analiză. În cazul problemelor compuse este
nevoie de un permanent proces de analiză şi sinteză.
Discalculia reprezintă o tulburare a abilităţii aritmetice, capacitatea matematică a copilului fiind
sub cea corespunzătoare pentru vârsta şi inteligenta sa. Copiilor care au discalculie le este dificil să
facă un calcul matematic, ei dezvoltând strategii de ajutor (numară pe degete, grupează, etc.),
au greutăţi în invătarea numerelor, în scrierea lor, în înţelegerea conceptelor de combinare şi
separare, în folosirea semnelor şi operarea cu ele, în reprezentarea grafică a informaţiei. Uneori
asociază simptome specifice calculului matematic, dar au şi probleme de atenţie.
Discalculia înglobează toate dificultăţile care se referă la achiziţia conceptului de număr, a
calculului matematic, precum şi a raţionamentului matematic.
Elevul cu discalculie întâmpină mereu dificultăţi în a efectua adunări, scăderi, înmulţiri şi
împărţiri, are abilităţi matematice scăzute, nu se descurcă bine şi nu înţelege cum să folosescă banii.
Când trebuie să scrie, să citească sau să-şi amintească numere face anumite greşeli frecvent: adaugă
numere în plus, face omisiuni, substituiri, inversiuni. Nu reuşeşte să înţeleagă şi să reţină concepte
matematice, reguli, formule, algoritmi şi calculele elementare de adunare, scadere, înmulţire şi
împărţire. Se dezorientează uşor, reţine greu formele, tiparele lucrurilor. Are un slab simţ al
direcţiei, pierde des lucruri şi pare deseori absent. Are dificultăţi în a urmări scorul într-un joc, sau
dificultăţi în a-şi aminti cum se urmăreşte scorul într-un joc. Adesea pierde şirul şi nu mai ştie când
este rândul lui sau al altora în cadrul unui joc. Are capacităţi de strategie limitate în jocuri cum ar fi
şahul.
Toate aceste dificultăţi se repercutează negativ asupra funcţionării eficiente în şcoală şi în
activităţile vieţii cotidiene, copilul fiind ridiculizat şi umilit de ceilalţi, simţindu-se deseori lezat şi
incapabil să investească efort, în condiţiile unor performanţe scăzute.
Pentru prevenirea discalculiei se pot utiliza diverse jocuri de memorie (realizarea unor şiruri de
obiecte, verbalizarea ordinii lor şi invers) şi de gândire (caracterizarea unui obiect şi ghicirea
acestuia de către copii).
Se pot exersa cunoştinţele despre formele geometrice prin recunoaşterea, identificarea,
construirea acestora, precum şi folosirea mai multor forme geometrice pentru a construi o imagine
(o casă, un copac, un robot).
Copilul poate primi sarcina de a spune poziţia spaţială a unor obiecte faţă de un reper dat, aflat în
cameră. Alte variante ale exerciţiului pot fi cu ajutorul unei fişe de lucru, copilul poate fi pus să
aşeze un obiect într-o anumită poziţie faţă de un altul, sau poate fi solicitat să identifice obiectul
aflat într-o poziţie faţă de un obiect dat.
Folosind diferite obiecte, putem cere copilului să le spună mărimea, să le aşeze într-o ordine în
funcţie de mărime, să le sorteze după mărime. De asemenea se cere copilului să identifice obiectul
care este mai mic/mare/lat/îngust/lung/scurt/înalt/scund/subţire/gros decât obiectul reper. După un
număr de repetări se poate introduce şi un al doilea criteriu (culoare, formă).
Se cere copilului formarea unei mulțimi de obiecte având o proprietate caracteristică dată, prin
operarea directă cu obiectele de pe banca sa și prin încercuirea imaginilor ce formează o mulțime pe
o fișă dată. Se complică exercițiul cerându-i-se copilului formarea de mulțimi de obiecte ce au 2
caracteristici comune. Apoi se cere copilului să recunoască proprietățile unei mulțimi date.(formă,
mărime, culoare). Se mai pot lucra și exerciții de sesizare a apartenenței/nonapartenenței unui obiect
la o mulțime, cu obiecte concrete, apoi imagini pe o fișă; exerciții de punere în corespondență a
elementelor din două mulțimi, precum și stabilirea unei relații de ordine între ele (mai multe/mai
puține/tot atâtea).
Alte exerciții:
- Se cere elevului să precizeze dacă o mulțime de obiecte așezate într-o anumită poziție spațială pe
catedră, sunt mai multe/puține/tot atâtea ca la început, în situația în care se schimbă amplasarea
obiectelor – împrăștiere, distanțare.
- Se prezintă 2 mulțimi, una având obiecte mai mici, dar mai multe și se așează pe 2 șiruri, unul
lângă altul. Se cere elevului care mulțime are mai multe/ puține obiecte.
- Exerciții de numărare a elementelor unei mulțimi, de compunere a unor mulțimi cu număr dat de
elemente, adunări și scăderi, mai întâi fără trecere peste ordin, apoi cu trecere dacă nivelul copilului
o permite, prezentarea unei operații și alegerea răspunsului corect dintr-o listă de răspunsuri
posibile, probleme ilustrate cu o singură operatie, apoi cu două sau mai multe.

Jocuri pentru corectarea dislexiei si disgrafiei

Aceste jocuri sunt recomandate copiilor din clasele I-IV care intampina dificultati in actul lexic si
grafic. Modul de adaptare a exercitiilor la nivelul fiecarui copil, tine de creativitatea profesorului.
1. Joc – Memo litere
Scop: consolidarea literelor
Timp: 15-20 MINUTE
Aplicatie: Se iau dopuri de plastic de acelasi fel, in interiorul carora se scriu sau se lipesc perechi
de litere Dupa ce sunt amestecate, toate dopurile se intorc cu fata in jos. Fiecare jucator intoarce cate
doua dopuri, daca sunt perechi raman intoarse, daca nu, se intorc inapoi. Jocul se termina atunci
cand toate perechile sunt gasite. Castiga cel care gaseste cele mai multe perechi.
2. Identifica litera!
Scop: identificarea tacto-kinetica a literelor
Timp: 5- 10 MINUTE
Aplicatie:
Varianta 1: in prima faza ii cerem copilului sa identifice litera pe care profesorul o scrie pe spatele
lui. Dupa cateva incercari profesorul ii cere copilului sa-si inchida ochii si asa sa identifice.
Varianta 2: ii cerem copilului sa scrie pe o foaie litera pe care profesorul o scrie pe spate. Dupa
cateva incercari profesorul ii cere copilului sa-si inchida ochii si sa scrie pe o foaie litera scrisa pe
spate.
3. La vanatoare de litere!
Scop: diferentierea literelor asemanatoare acustic si vizual
Timp: 3- 5 MINUTE
Aplicatie:
Pe o foaie sunt scrise cu caractere mari literele prezentate mai jos. iI spunem copilului ca va merge
la vanatoare de litere si va avea un minut la dispozitie sa taie cu o linie toate literele ex: Litera b din
sirul de litere.
bbdbbppd
dpbddppb
pddddbbb
bbbdppdb
4. Moara de litere!
Scop: dezvoltarea capacitatii de analiza si sinteza, activizarea vocabularului
Timp: 5- 10 MINUTE
Sarcina didactică: Copiii trebuie sa alcatuiasca cuvinte simple din literele date:
A
T C
 S M
F O
L

Terapia dislexiei
Terapia Sindelar
Metoda Sindelar
Programul de dezvoltare cognitivă Sindelar este o metodă de prevenţie şi de terapie, destinată
copiilor predispuşi spre dislexie (5-7 ani) şi copiilor dislexici (7-15 ani). Metoda elaborată de către
psihologul austriac Brigitte Sindelar vizează identificarea şi dezvoltarea acelor capacităţi cognitive a
căror disfuncţionalitate cauzează apariţia tulburărilor de învăţare.
Aplicarea programului presupune o examinare cu testul Sindelar în baza căruia se elaborează un
plan de intervenţie individualizat. În concepţia lui Sindelar terapia trebuie începută de la „rădăcini”,
acolo unde capacităţile cognitive încă funcţionează bine.
Programul terapeutic Sindelar cuprinde o serie de exerciţii de dezvoltare cognitivă care vizează
diferenţierea vizuală, diferenţierea vizuală fond-formă, diferenţierea auditivă, diferenţierea auditivă
fond-formă, memoria vizuală, memoria auditivă, intermodalitatea, serialitatea şi orientarea în spaţiu.
Terapia necesită exersarea zilnică, timp de 10 minute, a unei capacităţi cognitive disfuncţionale,
ceea ce presupune o colaborare activă între părinţi şi specialiştii formaţi cu metoda Sindelar. Primele
rezultate pozitive apar după 3 luni de terapie, dar terapia este de lungă durată.
După aplicarea corespunzătoare a programului Sindelar, capacităţile cognitive încep să se dezvolte,
fapt ce asigură o bază mai solidă în formarea deprinderilor de scris-citit.
Exerciţiile programului se pot combina şi cu alte proceduri de dezvoltare cum ar fi terapia
logopedică. Nu există încă adaptarea în limba română a acestei terapii.
http://www.sindelar.at/

Terapia Ayres
Disfuncţia de integrare senzorială este o tulburare neurologică provenită din incapacitatea creierului
de a integra anumite informaţii primite de la cele cinci sisteme senzoriale principale ale corpului.
Aceste sisteme senzoriale sunt responsabile pentru detectarea semnalelor vizuale, a sunetelor,
mirosurilor, gusturilor, temperaturilor, durerii, poziţiei şi mişcării corpului.
Integrarea senzorială oferă un fundament important pentru învăţarea complexă şi comportamentul
adecvat. Procesul integrării senzoriale se petrece automat şi fără eforturi pentru majoritatea copiilor,
dar la unii nu funcţionează în mod normal.
Metoda Ayres, elaborată de către Anna Jean Ayres, cercetătoare şi psiholog din California, încearcă
să amelioreze disfuncţia de integrare senzorială prin diferite stimulări ale copiilor. Prin impulsuri
senzoriale variate se dezvoltă sistemul de echilibru, reflexele primitive dispar, mişcările ochilor
devin normale, se organizează mai bine integrarea celor două părţi ale corpului, adică se maturizează
sistemul nervos. Această terapie este folosită şi pentru tratarea tulburărilor de învăţare.
Atmosfera orelor este agreabilă, copiii sunt atraşi de instrumentele de lucru folosite, dezvoltarea
copiilor se face într-un cadru plăcut, prin jocuri atrăgătoare. Terapeutul are o atitudine nondirectivă,
lăsând copilul dislexic să aleagă acele jocuri care reprezintă o provocare pentru el şi îi oferă
succesul. De obicei, aceste jocuri asigură exersarea unei capacităţi nedezvoltate în totalitate la copil.
După un timp, copilul va alege un alt joc, puţin mai greu, care va reprezenta o nouă provocare
pentru el. În acest mod natural, prin autoasigurarea succesului, copilul se va dezvolta treptat printr-
un proces de autovindecare.
Terapia necesită o examinare prealabilă, care identifică capacităţile deficitare ale copiilor. Astfel,
cunoscând nivelul de dezvoltare, terapeutul va şti ce set de jocuri trebuie să ofere copilului.
Instrumentele de lucru specifice, folosite în acestă terapie sunt: diverse leagăne din diferite
materiale, mingi uriaşe, cercuri hulahoop, spaliere, oglinzi mari, plase suspendate, disc rulant, etc.
http://en.wikipedia.org/wiki/Anna_Jean_Ayres
http://www.sensoryintegration.org.uk/about/default.asp?ID=5

Kinetoterapia
La majoritatea copiilor predispuşi spre dislexie sau copii dislexici se poate observa o rămânere în
urmă în coordonarea mişcărilor, în dezvoltarea echilibrului, tulburări în schema corporală şi în
orientarea în spaţiu, o dominanţă nedezvoltată sau încrucişată. Dislexia poate fi cauzată de
tulburările în dezvoltarea mişcărilor în perioada copilăriei mici.
Mai mulţi autori subliniază că dezvoltarea mişcărilor are un rol hotărâtor în dezvoltarea sistemului
nervos. Kinetoterapia ajută la formarea capacităţilor de învăţare prin dezvoltarea şi formarea
mişcărilor elementare, prin formarea echilibrului static şi dinamic, prin cunoaşterea organizării
schemei corporale, prin exersarea şi formarea dominanţei laterale, prin dezvoltarea capacităţii de
orientare spaţio-temporală. De asemenea, contribuie şi prin dezvoltarea percepţiei auditive, vizuale
şi tactile, dezvoltarea memoriei auditive, vizuale şi a serialităţii, precum şi prin dezvoltarea
coordonării mişcărilor fine ale mâinilor.
Kinetoterapia contribuie la funcţionarea armonioasă a sistemului nervos. Prin kinetoterapia începută
în grădiniţă se pot dezvolta aptitudinile necesare în procesul educaţional ca: atenţia distributivă,
concentrarea, perseverenţa în muncă, aptitudinile de diferenţiere, gândirea logică.
Este foarte important ca în terapia copilului dislexic să fie prevăzut şi un program de kinetoterapie
intensivă zilnică pe toată durata anilor de şcolarizare.
http://www.delacato.net

Psihoterapia
Terapia copiilor dislexici nu se rezumă doar la dezvoltarea abilităţilor de scris-citit sau la
dezvoltarea capacităţilor cognitive deficitare. Ei necesită consiliere psihologică sau în unele cazuri
psihoterapie.
Pe parcursul anilor şcolari copiii dislexici se confruntă cu tulburări emoţionale şi de dezvoltare a
personalităţii, din ce în ce mai grave. Eşecul şcolar poate cauza o stimă de sine scăzută, complex de
inferioritate, sentimentul inutilităţii, anxietate, tulburări psihosomatice, nevrotice sau tulburări de
comportament. Integrarea în colectivul clasei de multe ori devine deficitară. Ei au nevoie de un
sprijin psihologic permanent pentru a face faţă mai uşor problemelor cu care se confruntă.
În activităţile terapeutice individuale sau de grup este preferabilă abordarea pozitivă, valorizarea şi
încurajarea copilului. Scopul intervenţiilor psihologice este dezvoltarea unei imagini de sine reale,
autoacceptarea, creşterea încrederii de sine, creşterea motivaţiei faţă de învăţătură, prelucrarea
frustrărilor, creşterea rezilienţei, reducerea problemelor emoţionale sau de comportament ale
copilului, îmbunătăţirea adaptării la şcoală, dezvoltarea capacităţii de a se integra în colectiv,
formarea unui reţele de sprijin în jurul copiilor, alcătuită din colegi şi adulţi.
Se folosesc mai multe metode: metoda jocurilor structurate, psihodramă pentru copii, psihoterapia
experienţială, artterapia, metoda VIT, terapia cognitiv-comportamentală, etc. Au un efect benefic şi
diferitele activităţi şi programe cu scopul integrării copiilor dislexici în societate.
Mai mulţi autori subliniează importanţa educării mediului social în care trăieşte copilul dislexic.
Consilierea parentală şi consilierea/supervizarea pedagogilor va contribui la diminuarea problemelor
emoţionale, pe care le întâmpină copiii şi astfel se va ajunge la dezvoltarea unei personalităţi
armonioase.

Educarea copilului dislexic

Copiii care suferă de tulburări de învăţare sunt dezavantajaţi în şcoală deoarece învăţământul
tradiţional nu se potriveşte cu capacităţile lor, cu modul lor specific de prelucrare a informaţiei.
Metodele clasice de învăţământ se bazează tocmai pe punctele slabe ale copiilor dislexici, astfel
eşecul este de înţeles. Dacă ei nu pot învăţa aşa cum noi le învăţăm atunci noi ar trebui să le învăţăm
în felul în care învaţă ei. Acest lucru este o provocare pentru toate sistemele de învăţământ din lume.
Un climat cald, înţelegător, creat de familie şi şcoală, împreună cu o terapie şi educaţie
personalizată, îi creează micului copil dislexic o bază solidă de dezvoltare, putându-se preveni, în
acest mod, tulburările emoţionale şi de comportament.

Părinţi
În cazul copiilor dislexici trebuie înţeles şi acceptat faptul că performanţa scăzută a copilului nu se
explică prin lene, prostie, neatenţie sau lipsă de caracter, ci este cauzată de dislexie.
Empatia faţă de copilul dislexic presupune capacitatea de a ne pune în pielea copilului, de a rezona
cu ceea ce simte şi de a înţelege acele trăiri chinuitoare prin care trece.
Copilul dislexic îşi dă seama că el este diferit de ceilalţi, că nu poate face faţă cerinţelor şi rămâne în
urma celorlalţi, că alţi copii, mai mici, ştiu lucruri pe care el nu le ştie. Simte că pentru el este
imposibil, inaccesibil, ceea ce pentru alţii este natural. Copiii dislexici îşi dau seama că realizările
lor nu satisfac aşteptările părinţilor, pedagogilor şi nu sunt în concordanţă nici cu străduinţele
proprii. Deoarece nu ştiu să scrie şi să citească bine, li se poate crea convingerea că nu pot face
nimic bine, insuccesele repetate îi pot conduce la convingerea că nu se pricep la nimic. Aceşti copii
se simt incapabili, nefolositori, inutili, inferiori celorlalţi. Devin din ce în ce mai pasivi, îşi pierd
spiritul de iniţiativă, nu au încredere în capacităţile proprii, nu-şi mai asumă riscuri, se aşteaptă la
insuccese. Aprecierea de sine devine instabilă. Învaţă cu din ce în ce mai puţină plăcere şi treptat se
instalează pierderea durabilă a motivaţiei. Mulţi dintre ei reacţionează la eşecurile de învăţare prin
tulburări de comportament, care deseori nu sunt înţelese de familie sau şcoală. Părinţii devin
îngrijoraţi, se neliniştesc din cauza evoluţiei şcolare a copilului, a realizărilor sale, a adaptării şcolare
şi a viitorului.
În aceste familii, învăţatul prelungit până seara târziu devine obişnuinţă. Copilul trebuie să înveţe
peste puteri pentru a corespunde aşteptărilor şcolare, dar în ciuda exersărilor nenumărate, în
majoritatea cazurilor realizările nu sunt cele aşteptate. De multe ori copilul inventează orice altceva
ca să amâne pregătirea lecţiilor. Tensiunea permanentizată datorată învăţatului de acasă îşi pune
amprenta şi pe relaţia părinte – copil. Dacă se ocupă altcineva de procesul corepetării, părintele
poate să rămână părinte, oferind sprijin emoţional copilului şi nu se schimbă în învăţător sau
profesor în ochii copilului.
Copilul trebuie ajutat să devină un adult echilibrat, cu forţă de viaţă, integrat în societate, o persoană
capabilă să-şi accepte problemele sale cauzate de dislexie. Trebuie găsite şi dezvoltate capacităţile
forte ale copilului, ca să se simtă valoros în ciuda greutăţilor şcolare. Creşterea stimei de sine a
copilului poate fi asigurată prin aprecierea acelor rezultate mici sau mari pe care le are la învăţare şi
prin diverse activităţi: sport, muzică, arte, hobbyuri, muncă voluntară, etc.
Relaţiile umane sunt foarte importante. Grupurile de sprijin pentru părinţi, consilierea parentală pot
ajuta părinţii în acest drum greu şi lung. Cunoaşterea unor adulţi dislexici redă speranţa părinţilor.
Relaţionarea cu un logoped, psiholog sau un pedagog empatic poate oferi sprijin real, împărţirea
responsabilităţilor şi ajutor în prelucrarea situaţiilor de criză. Colaborând cu logopedul, părintele
poate să se implice şi în procesul de dezvoltare al copilului, cu ajutorul diferitelor exerciţii sau jocuri
logopedice.
„Singurul lucru care mă împiedică în învăţare este învăţământul.” – spunea Albert Einstein, unul
dintre dislexicii renumiţi. Aceste cuvinte par a fi adevărate şi astăzi pentru cei care sunt afectaţi de
dislexie. Mulţi dintre pedagogi nici nu au auzit despre dislexie, cunoştinţele legate de acest fenomen
lipsesc din formarea lor profesională. Părintele va trebui să se implice în educaţia copilului pe
parcursul anilor de şcoală, devenind partenerul pedagogilor şi specialiştilor (logopezi, psihologi,
kinetoterapeuţi, medici). Comunicarea deschisă, buna intenţie şi bunul simţ, încrederea, înţelegerea
şi sprijinul reciproc vor ajuta această relaţie să devină un adevărat parteneriat. Părintele poate
informa pedagogul neexperimentat în domeniul dislexiei despre acest fenomen, despre
caracteristicile copilului, stilul lui de învăţare, punctele forte pe care se poate baza în procesul de
învăţare. Asigurarea drepturilor copiilor dislexici prin Legea Educaţiei, drepturi asigurate de ani de
zile în UE şi SUA, rămâne aşteptată în România, dar şi până atunci se pot face multe. Copiii
dislexici au nevoie de nişte părinţi devotaţi şi de pedagogi care se raportează acestui fenomen ca la o
provocare profesională.

Ce fel de părinte sunt?

 Sunt empatic cu copilul meu.
 Apreciez eforturile copilului meu legate de învăţare.
 Cunosc şi apreciez aptitudinile şi punctele tari ale copilului meu.
 Tratez cu înţelegere şi tact reacţiile copilului la eşecurile şcolare.
 Încurajez copilul în permanenţă.
 Îmi valorizez copilul.
 Îl fac să simtă şi să ştie că mă simt foarte bine împreună cu el.
 Sunt un model pentru copilul meu legat de acceptarea greşelilor şi eşecurilor proprii, tratarea
greutăţilor vieţii.
 Pot să-l învăţ pe copilul meu cum să se confrunte cu problemele lui, deşi sunt uneori copleşit
de situaţii.
 Îi explic ce problemă are.
 Îl încurajez şi îl învăţ să persevereze în ciuda greutăţilor.
 Asigur copilului meu o dezvoltare sănătoasă prin apreciere, dragoste, experienţe noi, de
stimulare precum şi diferite responsabilităţi şi sarcini.
 Mă angajez pozitiv în relaţia cu copilul, am aşteptări realiste faţă de el.
 Nu revărs durerea, disperarea mea pe copil.
 Mă implic în educarea copilului.
 Mă informez despre fenomenul dislexiei.
 Discutăm problemele copilului în familie şi încercăm să găsim soluţiile cele mai bune
împreună.
 Am convingerea că copilul meu îşi va găsi locul în viaţă şi discut acest lucru cu el.
 Colaborez cu specialiştii şi pedagogii.
 Îmi ajut copilul să aibă prieteni şi relaţii valoroase de sprijin.
 Râdem foarte mult împreună.

Pedagogi
Copiii care prezintă tulburări de învăţare au rezultate mult inferioare capacităţilor lor. Este vorba de
un dublu dezavantaj: o slabă dezvoltare a deprinderilor şcolare (vorbire, citire, scriere, calcul) şi, din
cauza gândirii lor diferite, materiile şcolare şi învăţatul sunt mai greu accesibile pentru ei.
Deficienţele nasc deficienţe noi. Scopul pedagogilor este să prevină acumularea rămânerilor în
urmă, să caute noi metode de predare, altele decât cele tradiţionale.
Cum să-l educăm pe copilul dislexic?
 Să ne informăm cu privire la fenomenul dislexiei;
 Să avem o atitudine pozitivă faţă de el, să avem empatia necesară pentru a înţelege nevoile
specifice;
 Să punem suflet în ceea ce facem;
 Să stârnim curiozitatea copilului;
 Să fim flexibili şi dispuşi să ne modificăm planurile;
 Toate activităţile să fie scurte şi să pregătim mai multe variante pentru fiecare lecţie;
 Să-i oferim şansa de a ne arăta aptitudinile şi cunoştinţele dobândite;
 Să fim pregătiţi pentru mai multe explicaţii într-un mod variat până suntem siguri că a înţeles
totul;
 Să nu-l bombardăm cu noţiuni noi (maximum 6 cuvinte într-o oră);
 Să reformulăm instrucţiunile într-un mod mai simplu, mai accesibil lui;
 Să repetăm ceea ce au învăţat deja, eventual prin alte căi de abordare;
 Să luăm în consideraţie interesul copilului, hobbyurile lui, activităţile extraşcolare;
 Să luăm în consideraţie faptul că nu e capabil să scrie şi să fie atent la noi în acelaş timp;
 Să-l motivăm permanent;
 Să-i formăm o rutină prin activităţi similare;
 Să observăm semnele oboselii;
 Să fim atenţi la scăderea încrederii în sine;
 Copilul să simtă că-i apreciem ideile;
 Să încercăm să încheiem fiecare oră în aşa fel încât copilul să simtă că a avut succes;
 Să fim buni ascultători;
 Să ţinem pauză – toată lumea are nevoie de ea;
 Să ne relaxăm şi să ne distrăm.

Ce fel de profesor sunt?

 Folosesc metode şi procedee variate, multisenzoriale.
 Folosesc multe materiale didactice.
 Iau în consideraţie stilul individual de învăţare al elevului.
 Clarific la începutul orei care este scopul acesteia.
 Scriu puţin pe tablă, cu litere mari, lizibile, folosind culori pentru a ajuta elevul în orientarea
pe tablă.
 Îl avertizez înainte de teste.
 Evaluez elevul într-un mod favorabil lui (răspuns oral, prin înregistrări audio şi video).
 Zâmbesc dacă mi se cere ajutor şi-i explic, oferind cel puţin două exemple.
 Particip la cursuri de formare şi mă documentez din literatura de specialitate cu privire la
dislexie.

Ce fel de învăţător sunt?

 Folosesc multe imagini, planşe, etc.
 Folosesc metode variate, multisenzoriale, mai ales jocuri didactice.
 Observăm, descoperim totul cu elevii prin acţiuni, mişcare şi nu doar discuţii.
 Folosesc un limbaj accesibil lui.
 Clarific la începutul orei ce aştept de la el.
 Formulez o singură cerinţă deodată.
 Îi dau timp suficient.
 Îl ajut dacă se blochează.
  Am multă răbdare.
 Creez o atmosferă plăcută la oră.

Ce fel de educatoare sunt?

 Observ dacă anumite capacităţi ale copilului sunt la un nivel scăzut faţă de cele ale colegilor
săi.
 Comunic eficient cu părinţii copilului.
 Am o bună colaborare cu logopedul grădiniţei.
 Sunt conştient că dezvoltarea mişcărilor elementare stau la baza motricităţii fine.
 Pun accent pe activităţi care dezvoltă creativitatea şi simţul estetic al copilului ca: lucrul
manual, educaţia plastică, muzica.
 Metodele pe care le folosesc cu plăcere sunt interacţiunea, exerciţiile kinetoterapeutice,
jocurile didactice, jocurile dramatice.

Ambianţa învăţării
 Copilul dislexic să stea în prima bancă, cu un coleg amabil, care îl ajută la nevoie.
 Să nu fie agitaţie în jurul lui, ca să nu-i distragă atenţia.
 Materialele didactice care îl ajută la învăţare să fie la îndemâna lui.
 Tabla să fie albă.
 Să facem o copie xerox a informaţiilor de pe tablă pe care copilul dislexic să o aibă la
îndemână, de preferinţă pe hârtie color (culoarea crem).
 Băncile să aibă o inclinaţie de 45 grade (este mai aproape de verticalitatea tablei).

Metode eficiente de însuşire a abilităţilor de scris-citit la copiii dislexici

Folosirea materialelor didactice variate
Multisenzorialitatea
Metoda „Harta Gândurilor”
Metoda „Brainstorming”
Folosirea metodelor adecvate pentru inteligenţele multiple
http://www.pzweb.harvard.edu
http://www.thomasarmstrong.com