Dificultățile de învățare (Learning disabilities )

Este un termen general care se referă la un grup eterogen de tulburări care se manifestă prin
dificultăți semnificative în ascultare, vorbire, citit, scris, raționament și abilități matematice. Aceste
disfuncționalități sunt intrinseci individului, pornesc de la o disfuncționalitate a sistemului nervos și
pot să apară pe tot parcursul vieții. Problemele legate de autoreglarea comportamentului, percepția
și interacțiunile sociale pot coexista cu LD, dar ele în sine nu constituie LD. Deși LD poate să apară
concomitent cu alte condiții ( retard mental, tulburări emoționale) sau alte influențe extrinseci (
diferențe culturale, instrucție inadecvată, etc) nu este rezultatul acestor condiții.

( The National Joint Comnitte of LD, 1990 )

Psihologul american Samuel Kirk este cel care a vorbit despre aceste dificultăți de învățare,
referindu-se la Learning Dificulties, prin anii 60.

Majoritatea copiilor care prezintă astfel de tulburări au o inteligență medie sau peste
medie și uneori pot avea abilități excepționale în anumite domenii ( de ex. poate să vorbească
minute întregi despre dinozauri sau corpul uman, dar nu cunoaște alfabetul, citește impecabil
un paragraf, dar nu reține nimic din el, etc).

Manifestări problematice observabile:

– atentie scăzută, își pierde repede răbdarea, nu se poate concentra, trece de la o activitate la
alta fara a finaliza sarcinile;
– urmărește cu dificultate instrucțiunile, solicită/are nevoie de repetarea indicațiilor

– imaturitate în plan social, se comportă ca si cum ar fi mai mic față de vârsta sa cronologică,
nu manifestă receptivitate față de limbajul nonverbal și față de sentimentele celorlalți

– inflexibil în atitudini, vrea să facă doar așa cum știe el, încăpățânat, refuză ajutorul

– dezorganizat, nu știe de unde să înceapă sau cum să-și etapizeze sarcinile

– “distrat”/absent, pierde lucruri, uită aranjamente/ce are de făcut

– pare ca nu dispune de coordonare și se mișcă ciudat, răstoarnă lucruri frecvent, scapă

obiecte, se bâlbâie

– ii poate fi dificil sa-si controleze impulsurile, intrerupe, schimba subiectul

Ca factori determinanti pe care cercetarile ii evocă se regăsesc cei biologici: leziuni la nivelul
creierului, anomalii in dezvoltarea creierului, dezechilibre de natura neurochimica sifactorul
ereditar; alaturi de acestia deosebit de importanti sunt si factorii sociali si de mediu:familia,
scoala, comunitatea.
Chiar daca factorul ereditar poate fi semnificativ in prezenta manifestarii tulburarii de
invatare, incurajator este faptul ca s-a constatat un raspuns pozitiv la un mediu educational
stimulativ, majoritatea copiilor cu astfel de dificultati de invatare obtinand progrese.
S-a putut observa ca in situatia in care se intervine de timpuriu si intensiv, creierul este
“reconfigurat”, creandu-se noi cai neuronale ce faciliteaza o procesare mai eficienta a
informatiei.

Trebuie stiut faptul ca:

– se intampla frecvent ca o tulburare de invatare sa cauzeze copilului probleme in mai multe

domenii (de ex. dificultatile legate de intelegerea limbajului pot avea influente asupra
concentrarii, a ramanerii in urma, a disconfortului cauzat etc)

– aceste tulburari se manifesta si dincolo de mediul scolar, avand efect asupra modului in care
copilul percepe lumea si implicit asupra comportamentelor si relatiilor

– consecintele tulburarilor de invatare se extind in plan emotional; daca nu se bucura de

sprijin adecvat si intelegere, acesti copii pot experimenta stari de descurajare, de
neincredere, devin convinsi ca nu sunt capabili, astfel ca pot renunta sa mai incerce;
complicatiile pot cauza probleme la varsta adulta