Premise psihologice ale intrarii copilului în clasa I

Conditii ale maturitatii scolare

Maturitatea scolara constituie expresia unei faze de dezvoltare a copilului, ea marcând acel nivel al
dezvoltarii la care activitatea de tip scolar poate contribui din plin la dezvoltarea în continuare a
personalitatii sale. În acest nivel se plaseaza de obicei copiii între 5-7 ani.
Mediul socio-cultural, familial poate favoriza dezvoltarea intelectuala a copilului sau întârzierii
datorate unui mediu socio-cultural familial, în cadrul caruia au crescut si au trait.
Experienta prealabila a copiilor în pragul scolarizarii este extrem de diferita datorita varietatii
mediului socio-cultural familial, în cadrul caruia au crescut si au trait.
Modul lor de receptare, vocatia în aceasta perioada fiind diferita, ei vor trebui sa beneficieze
diferentiat de mijloacele socio-culturale ale mediului inedit. Diferenta între copiii de 5-7 ani, decalajul
între viata cronologica, dezvoltarea morfofunctionala, psihomotorie în experienta sociala cristalizata în
inteligenta verbala vor avea întotdeauna urmari pe plan scolar (sub forma inadaptarii scolare, a ramânerii
în urma la învatatura, a esecului scolar). si un decalaj de câteva luni poate determina prevenirea sau
eliminarea intereselor scolare.
Utilizarea unor metodologii de psihodiagnoza diferentiata în cadrul scolarizarii permite
cunoasterea nivelului general de dezvoltare psihica reala a copiilor prescolari si scolari mici. Dintre
laturile esentiale ale maturitatii scolare amintim: maturitatea intelectuala si maturitatea sociala a copiilor.
a.      Maturitatea intelectuala
Maturitatea intelectuala poate fi apreciata pe baza unor probe de inteligenta verbala, precum si pe
baza reusitelor sau nereusitelor desenate în activitati grafomotorii de joc, etc. Evaluarea aptitudinilor
intelectuale ale copiilor în pragul scolarizarii urmareste departajarea copiilor normali de anormali. Aceste
stadii permit anticiparea gradului de maturitate a copilului pentru formarea deprinderilor de citire, scriere.
b.      Maturitatea sociala
Maturitatea sociala prezinta o sfara mai larga, iar evaluarea ei presupune observarea copilului în
cadrul colectivului, precum si a laturii psihologice mai complexe a copilului. Cunoasterea sistematica si
longitudinala a copilului prescolar presupune aprecieri finale, fisa psiho-pedagogica. Cauza copiilor
nepregatiti pentru activitatea scolara rezulta din absenta factorilor nonintelectuali (subdezvoltarea fizica,
instabilitatea psihomotorie, capacitatea redusa de concentrare, dominanta laterala, morala neconsolidata,
perceptie si reprezentari spatiale imperfecte).
Stabilirea maturitatii scolare vizeaza investigatia nivelului de dezvoltare fizica si neurofizica,
nivelul proceselor, cognitive, elementare si superioare, dezvoltarea afectivitatii si a gradului de
sociabilizare a copilului.
Principalele cauze de imaturitate scolara sunt:
- Factori organici primari (leziunile nervoase primare, microleziunile sistemului nervos
central, disfunctiile minime partiale);
- Factori organici secundari (traumatismele externe, tulburari organice interne si cele
musculare, boli cronice);
- Factori sociali (anturajul socio-cultural negativ din familie, limbajul membrilor familiei).
Cauze directe ale imaturitatii scolare sunt: nasterea prematura, subalimentatia, imaturitatea
neuromusculara, etc., toate acestea ducând la amânarea scolarizarii. Pâna la o anumita vârsta exista un
paralelism între dezvoltarea fizica si cea mintala, fenomen descris pentru prima oara de Hetzer - mai
prezent la 5-6 ani, alternându-se în anii urmatori.
Alte cauze ale imaturitatii scolare sunt afectiuni ale sistemului nervos central sau periferic, familia
dezorganizata, mijloace educationale neadecvate.
Forme mai grave de imaturitate scolara
a. O premisa de baza  a adaptarii scolare rezida în capacitatea functionala a
sistemului ostio-muscular, exprimata prin motricitate generala,  adica totalitatea miscarilor pe care
organismul le poate efectuate la nivelul miscarilor mari, precum si la nivelul motricitatii fine. Constatarea
facuta de V. Oseretzki (1931) potrivit careia maturizarea scolara depinde si de comportamentele
motricitatii generale este valabila si astazi.
            Strânsa interdependenta dintre dezvoltarea motricitatii manuale fine, a nivelului inteligentei
generale, al orientarii spatiale se contureaza pregnant la 5-7 ani, adica în prima faza a deprinderilor grafice
scolare, scriere, observare, etc.
            Motricitatea  fina a degetelor are o mare importanta în vederea cultivarii grafismului. Dexteritatea
manuala este mai importanta în activitatile de îndeletniciri practice, lucrari manuale si în activitatile
organizate în atelierele scolare. Viteza miscarii mâinii ramâne în urma fata de nivelul atins de majoritatea
copiilor la un anumit grad de scolaritate, grupa mare, clasa I, clasa a IV-a ; atunci copierea unui text,
scrierea dupa dictare, calculul scris, copierea semnelor grafice de pe tabla, activitati de îndeletniciri
practice (care sunt limitate ca timp  de executie) vor constitui apriori pentru acesti elevi.
Potrivit tabelelor de norme întocmite de R. Suchsingere si G. Arnold, la 4 ani copilul dezvoltat
normal realizeaza în  15 secunde cel putin opt linii drepte, corecte, iar la 6 ani, zece linii. Pentru a stabili
randamentul motricitatii fine a mîinilor s-a dovedit util asa numitul "test liniar" care figureaza în mai
multe scari de motricitate Oseteszky.
Ramânere în urma prezinta si copiii care manifesta inadaptare la cerintele instructiv- educative din
gradinita.
b. Afectiunile  cerebrale minime- imobilitati partiale (au la baza microleziuni
ale sistemului nervos central sau disfunctii minime ale creierului) care se manifesta de obicei dupa
intrarea copiilor în scoala. Ele sunt sesizate în urma repercursiunilor care le au în sfera emotivitatii si
comportamentului (nerespectarea regulilor de convietuire sociala).
            La 6-7 ani simptomele imobilitatii partiale creeaza dificultati în instruirea lor scolara. Aceste
simptome fiind labilitatea atentiei, capacitatea redusa de concentrare (sub 15-20 min. ), instabilitatea
psihomotorie, impulsivitatea si conduita dezechilibrata, etc...
c. Sechele postencefalice:
a. Simptomul major (tulburari de comportament);
b. Disfunctii partiale (neconformare cu unele reguli de conduita);
Dintre deficientele de motricitate se evidentiaza atât hipermotilitatea cât si lentoarea, adica ritmul
încet al miscarilor.
Capacitatea de memorare este redusa si semnalizeaza întotdeauna afectiunile cerebrale intervenite
în copilaria timpurie.
d. Insuficiente de tip disfazic pot sa apara pe fondul unor niveluri mintale
diferite; exemplu nediferentierea schemei corporale diferite si reflectarea ei confuza. Tulburarile de limbaj
de tip disfazic timpuriu sunt semne care apar la vârsta prescolara în limitele utilizarii limbajului oral ca
mijloc de comunicare impersonala, ceea ce diminueaza sociabilizarea copilului, determina evitarea
situatiilor de conversatie si refugiul în starea de mutism, "cautarea cuvintelor" - vocabularul redus,
limitarea comunicarii la propozitii simple, incapacitatea memorarii unui text. Achizitiile verbale se obtin
mai rapid decât recuperarea proceselor de cunoastere elementara.[5]
 PROGRAM DE INTERVENŢIE
Nume şi prenume: A.L.
Data naşterii:
Domiciliul:
Şcoala Gimnazială
Clasa a IV- a
ECHIPA DE CAZ:
Consilier psihopedagog: Invatator: Părinţi:

PROBLEMATICA EXISTENTĂ
A. INFORMAŢII GENERALE:
Lucian are 8 ani. Face parte dintr-o familie cu o situatie materiala precara.Nu este singurul copil la
părinţi.
Încă din primul semestru am remarcat slabele rezultate pe care le avea la învăţătură, dar mai ales
devieri comportamentale, concretizate în: agresivitate verbală (le vorbea urât colegilor); agresivitate
fizică(se bătea cu colegii, îi lovea şi le trântea obiectele); fugea de la ore( în compania unor copii mai
mari); riscul de a fi sanctionat din cauza numeroaselor absente (posibilitatea ridicata de abandon scolar)
Părinţii, de curând reveniţi din Italia erau nedumeriţi şi supăraţi totodată de situaţia creată, de
comportamentul lui şi de rezultatele la învăţătură.
Invitându-i pe la şcoală, am aflat că atât mama cât şi tata nu se considerau răspunzători de
comportamentul lui Ionuţ, deoarece, spuneau ei, fiind plecaţi din ţară, l-au lăsat doar cu bunica.
Menţionez că în clasa precendente acest copil nu a avut absente nemotivate şi nu a manifestat un
comportament agresiv. Era sociabil, sensibil, avea mulţi prieteni, ce-i drept, unii mai mari decât el.
Părinţii afirmă că îşi iubesc foarte mult copilul şi consideră că au greşit când, din dorinţa de a
compensa lipsa lor, i-au trimis cadouri şi lunar câte 100 de euro.
Trebuie remarcat faptul ca aceştia nu o consideră vinovată deloc pe bunica ce l-a avut în grijă,
deoarece aceasta e în vârstă şi cam bolnavă.
Între cei doi soţi există unclimat familial adecvat, cu excepţia unor mici certuri inerente.
IONUŢ afirmă că:
- nu se simte bine la şcoală, se plictiseşte deseori; unii colegi îl enervează foarte tare;
- refuză să vorbească prea mult despre prietenii lui;refuză să discute pe seama relaţiei lui cu
părinţii,considerându-I chiar enervanţi şi plictisitori în insistenţele lor; consideră despre sine că nu este un
copil cu probleme

B. DOMENIUL DE INTERVENŢIE- comportamental

Activitati de consiliere individuala (pentru elev dar si pentru parinti) la cabinetul scolar
psihopedagogic.
Cu amabilitate şi direct interesaţi, părinţii au răspuns în mai multe rânduri,solicitărilor .
Orarul derulării programului:

NUME ŞI PRENUME
LOCUL DE DESFĂŞURARE
Sala de clasă Cabinetul psiho-pedagogic
C.I. zilnic Luni: 11-11,50
Miercuri: 11-11,50
Părinţii Saptamanal se discută evoluţia Luni: 15.00
copilului
 C. ALEGEREA MODALITATILOR SPECIFICE:
Metode:
Observaţia copilului; Analiza cazului; Jocul de rol;
Jocul de masă şi cu reguli
Poveştile terapeutice;

D. PLAN DE INTERVENŢIE
1.IPOTEZE:
-Lipsa părinţilor la o vârstă fragedă poate determina tulburări afective concretizate în comportări deviante.
- Lipsa de susţinere afectivă din partea părinţilor, poate avea consecinţe nefaste asupra comportamentului
intelectual şi în cele din urmă, asupra întregii personalităţi.
-Lipsa de comunicare cu parinţii l-a determinat să se alăture unui grup cu comportamente deviante.

2.OBIECTIVE PE TERMEN SCURT:

-identificarea cauzelor care conduc către comportamentele respective;
-identificarea şi analiza situaţiilor cu impact major asupra comportamentului:
- cunoaşterea tipului de relaţii cu principalele persoane adulte;
- cunoaşterea nivelului de adaptare şi de evoluţie a copilului, necesare pentru a identifica punctele forte şi
punctele slabe ale personalităţii;
-convingerea şi conştientizarea din partea părinţilor şi acordarea sprijinului afectiv şi comunicaţional
necesar.

3.OBIECTIVE PE TERMEN LUNG:

-cunoaşterea intereselor şi a aptitudinilor lui COSTEL, necesare implicării în anumite activităţi pentru
dezvoltarea unei personalităţi armonioase;
-conştientizarea de către băiat, a adevăratelor cauze ale comportamentului său şi identificarea
principalelor căi de acţiune;
-conştientizarea riscului săvârşirii unor comportamente deviante;
-educarea copilului, în a învăţa să se stăpânească, să îşi controleze comportamentele impulsive, să aiba o
mai bună toleranţă la frustrare;
- formarea unui EU social, bazat pe o imagine şi o stimă de sine conform posibilităţilor reale ale
personalităţii.

PLAN DE INTERVENŢIE PERSONALIZAT

1. Terapia cognitiv-comportamentală

În intervenţie , scopul a fost diminuarea tulburărilor de comportament ale copilului prin demersuri care
includ alături de metode de auto-educaţie, intervenţii prin joc, precum şi demersuri de management al
comportamentului şi metode de întărire operantă.
Obiectivul central al trainingului de auto-educare este îmbunătăţirea capacităţilor de autoreglare şi
a strategiilor reflexive de rezolvare de probleme. Terapia trebuie să ajute copilul să îşi menţină atenţia
concentrată, să îşi controleze mai bine impulsurile şi să elaboreze planuri de acţiune, pentru a rezolva mai
bine sarcinile.
Tehnicile de management al comportamentului au fost centrate pe respectarea anumitor reguli şi
pe oferirea de recompense. Astfel, au fost discutate cu copiii „Regulile clasei”, stabilind cu toţii, împreună
anumite reguli de comportament pentru anumite situaţii, urmând ca ei să se observe şi să se monitorizeze.
Dacă regulile erau respectate elevul C. era recompensat prin laudă, încurajare, dar şi prin oferirea de
puncte, întărindu-se în acest fel comportamentele pozitive.
-Nu în ultimul rând am recurs la trainingul prin joc. Am început cu jocuri şi activităţi simple, insistând pe
regulile jocului şi pe finalitatea lui, asigurându-mă că jocul ales poate fi dus la bun sfârşit de C., după care
am crescut gradual complexitatea lui, crescând astfel gradual implicarea copilului în sarcină şi prelungind
durata concentrării atenţiei în sarcină.
Dintre activităţile derulate amintim: jocuri de rol, materiale de construcţii, jocuri de masă şi cu
reguli, materiale de pictat şi de confecţionat. Nu uitam nici de metodele de întărire: întărirea socială a
fiecărei activităţi de joc şi întărirea prin oferire de puncte.

2. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare

Scopul acestei acţiuni este şi activizarea vocabularului pe baza experienţelor imediate, cu cuvinte
care denumesc obiecte, fiinţe, fenomene observate, cunoscute, însuşiri caracteristice, acţiuni, poziţii
spaţiale, relaţii ffectivenal, unele trăiri ffective.

3. Consilierea familiei (Programul părinte-copil)

Scopul programului părinte-copil este acela de a induce modificări în interacţiunile părinte-copil,
acestea constituind o premisă a reducerii problemelor comportamentale ale copilului în familie.
Punctele centrale ale programului sunt modul în care caracteristicile copilului, cele ale părinţilor
şi problemele familiale influenţează: comportamentul copilului, percepţia comportamentului copilului de
către părinţi şi reacţiile părinţilor la comportamentul copilului.
Reducerea tensiunilor în familie poate avea o importanţă majoră în diminuarea problemelor
comportamentale ale copilului, de aceea ele au fost discutate în cadrul programului părinte-copil.
Etapele terapeutice ale programului părinte-copil au urmărit:îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil;
pedagogice şi terapeutice;utilizarea de către părinţi a întăririlor comportamentelor dezirabile;folosirea
unor întăriri verbale specifice (lauda sau dezaprobarea); recurgerea la întăriri consistente;utilizarea în
primă fază a metodelor de recompensare şi abia apoi a tehnicilor de pedepsire; acordarea unei atenţii
deosebite la posibilele reacţii faţă de comportamentele indezirabile (nu certăm copilul, nu stabilim reguli
dacă nu reuşim să obţinem cooperarea lui);observarea calităţilor copilului; stabilirea de comun acord a
Regulilor familiei; formularea cerinţelor într-un mod eficient
E. REALIZAREA EVALUĂRILOR
Pentru cunoaşterea obiectivă a profilului psihologic al copilului şi mai ales pentru adoptarea unor
măsuri pedagogice adecvate particularităţilor individuale s-au folosit un set de probe psihologice care au
permis identificarea unor particularităţi ale dezvoltării.
Probe utilizate: teste pentru stabilirea nivelului de dezvoltare intelectuală (Testul Raven Color şi
Binet-Simon), teste proiective de personalitate (Omuleţul şi Familia mea) şi un chestionar pentru
evaluarea tulburărilor hiperchinetice completat de părinţi împreună cu învăţătorul (TRF – Arbeitsgruppe
Deutsce Child Behavior Checklist).
F.CONCLUZIILE EVALUĂRII
FAMILIA
Faptul că ambii părinţi au venit împreună la şcoală, dovedeştecă sunt responsabili pentru
comportamentul elevului C.;
-ambii conştientizează că lipsa comunicării şi a sprijinului afectiv de care ar fi avut nevoie copilul, nu au
fost compensate de cadouri şi de bani;
-decizia de a cere sprijin şcolii, a aparţinut ambilor părinţi, ceea ce dovedeşte că în familie există o bună
comunicare;
cei doi părinţi se respectă reciproc- lucru foarte important pentru evoluţia emoţionalăulterioară a băiatului.

COSTEL
-comportările devianteale băiatului,fuga frecventa de la ore si rezultatele mai slabe la invatatura vin din
sfera tulburărilor emoţionale;
-lipsa tatălui şi în special a mamei, care-i oferea sprijin afectiv şi mediu securizant, s-a transformat la
nivel comportamental in manifestări deviante (fuga de la ore si compania neadecvata) ;
-grupul de prieteni reprezintă încercarea lui de a-şi găsi un suport afectiv şi o acută nevoie de afirmare a
personalităţii;iar problemele de natură afectivă au condus la o scădere a motivaţiei pentru învăţare,
culminând cu o scădere în plan cognitiv;
G. CONCLUZII:
Programul de intervenţie personalizat presupune colaborarea în echipă, formată din psiholog,
familie, toţi cei implicaţi în activitatea desfăşurată de I. pe parcursul unei zile pentru a forma un cerc de
susţinere,echilibrare şi integrare în comunitate.
Activitatea în şcoală s-a axat pe urmărirea evoluţiei copilului implicat şi pe crearea de prilejuri
pentru a exersa suplimentar activităţi necesare urmărind totodată dezvoltarea încrederii în forţele proprii.
Acest fapt s-a realizat prin aplicarea unor metode şi procedee eficiente pentru integrareacopilului în
colectivul clasei, relaţionarea sa cu ceilalţi copii şi cu adulţii, formarea deprinderilor comportamentale,
motrice, socio-afective, practice.