Conform studiilor de specialitate din domeniul educatiei copiilor cu nevoi speciale , in majoritatea tarilor

se opereaza o neta diferentiere intre handicapul fizic si cel mintal. O a treia categorie, din punct de vedere
calitativ, o constituie copiii cu deficiente legate de adaptare, la care este perturbata relatia cu mediul
inconjurator.

Copilul cu deficienta este acea persoana ale carei aptitudini psihice si/sau fizice, innascute sau dobandite
sunt net inferioare copiilor cu aceeasi varsta cronologica
Un indicator important pentru a evalua gravitatea deficientei este studierea esecului in dezvoltare. Cu cat
gradul de esec este mai mare si cuprinde mai multe paliere ale dezvoltarii copilului, cu atat mai mult
putem aprecia gradul de deficienta ca fiind mai ridicat.

Se folosesc, in aceasta privinta, mai multi termeni, considerati sinonimi: deficienta, incapacitate,
handicap. In realitate, fiecare dintre ei vizeaza aspecte diferite. Termenul de incapacitate vizeaza
aspecte functionale, referindu-se la activitate, cel de deficienta vizeaza aspectul medical, anatomic, iar
cel de handicap se refera la aspectul social , dificultati de adaptare personala si sociala.

Exista mai multe tipuri de clasificari ale deficientelor. Il vom prezenta pe cel stabilit in raport cu
capacitatea de dezvoltare a copilului:
Handicap lejer, atunci cand exista posibilitatea de dezvoltare maxima a capacitatilor, cand
individual poate dobandi autonomie totala;
Handicap mediu, atunci cand posibilitatile de dezvoltare ale capacitatilor depind de educatie
pedagogica specializata;
Handicap sever, cand dezvoltarea este grav afectata si nu exista posibilitatea ca persoana sa
atinga un grad satisfacator de autonomie, avand in permanenta nevoie de suport.
Vom aborda in continuare principalele paliere ale dezvoltarii copilului (dezvoltarea motorie, a limbajului
si dezvoltarea intelectuala) si modul in care sunt acestea afectate la copilul cu deficienta.

Dezvoltarea motricitatii incepe in primul an de viata, in perioada imediat urmatoare nasterii, si este
primul pas in dobandirea autonomiei copilului. Pentru ca acest lucru sa se produca normal si armonios,
trebuie ca dezvoltarea fizica si psihomotorie sa nu fie afectate . Deficientele fizice constituie abateri de la
normalitate, prin dereglari morfo-functionale. Deficientii fizic sunt copii normali din punct de vedere
intelectual, insa deficienta de ordin fizic poate afecta dezvoltarea personalitatii, atunci cand copilul creste
intr-un mediu nefavorabil cu persoane incapabile sa accepte si sa sustina dezvoltarea sa, provocandu-i
dezechilibre, anxietati, conflicte si tensiuni interioare, dificultati de relationare si de integrare. Cu cat
deficienta fizica este mai grava, cu atat gradul maxim de autonomie pe care copilul o poate dobandi este
mai mic. Deficientele psihomotorii includ orice forma de alterare in functia complexa a sferei motrice si
psihice, in capacitatea de reglare voluntara a actiunilor. Elementele componente ale motricitatii sunt:
lateralitatea (cunoasterea celor doua parti-stanga- dreapta), schema corporala (reprezentarea propiriului
corp), orientarea spatio-temporala (localizarea in spatiu si timp), perceptia si reprezentarea miscarii.

Dezvoltarea limbajului. Copilul incepe sa invete limba materna in cel de-al doilea an de viata, si este
doar primul pas dintr-un indelungat proces de invatare. Pentru ca acest process sa aiba rezultate optime,
este nevoie atat ca toate organele si aparatele vorbirii sa se dezvolte corect, cat si ca procesul de educatie
sa fie coerent si satisfacator. Daca una dintre aceste conditii nu este indeplinita, se instaleaza tulburarile
de limbaj, care, odata consolidate, sunt dificil sau imposibil de corectat. Tulburarile de dezvoltare a
limbajului includ: deficientele de intelegere si exprimare orala, de scriere si citire, de mimica si articulare,
prin urmare, toate abaterile de la limbajul normal. Tulburarile de limbaj afecteaza atat procesele de
invatare, cat si functia sociala a copilului. Deficienta de limbaj poate atrage dupa sine incapacitate de
asimilare de noi cunostinte, de comunicare si relationare cu ceilalti. Un anumit tip de deficienta poate
atrage dupa sine intarzieri in dezvoltarea altor functii.

Dezvoltarea cognitiva. In cadrul celui de-al treilea an de viata a copilului se dezvolta capacitatea de a
judeca. Din schimburile care au loc intre memorie si reprezentare, iau nastere intrebarile cum?,
unde?, de ce?, etc., care il fac pe copil constient de propria sa individualitate, de sensul si
semnificatia celorlalti, de relatiile dintre oameni . Acest proces poate fi perturbat de prezenta unei
deficiente de ordin intelectual. De multe ori, exceptand cazurile deosebit de grave, deficienta intelectuala
este depistata abia la varsta scolara, cand parintii si cadrele didactice observa o intarziere in invatare a
copilului, in comparatie cu restul clasei.

Deficinta mintala vizeaza intreaga personalitate, sub aspectele structurii, organizarii, dezvoltarii
intelectuale, afective, comportamental-adaptative, psihomotrice. Componenta de anasamblu este afectata,
si, cu cat deficienta este mai severa, cu atat mai mult sunt afectate si celelalte aspecte ale dezvoltarii
copilului. In prezent, in functie de coeficientul de inteligenta, exista patru categorii de forme clinice de
handicap mintal:
Debilitate mintala (deficienta de gradul I-moderata) , coeficientul de inteligenta se incadreaza
intre 50-70/80. este considerata cea mai usoara forma de deficienta, copilul fiind recuperabil in
plan scolar, social, fiind educabil , avand posibilitatea sa ajunga la autonomie, insa fara a putea
fi perfect responsabil de faptele sale, deoarece ii lipseste intr-o anumita masura capacitatea de
a prevedea consecintele actiunilor sale. Este naiv, influentabil, nemotivat in a avea grija de
propria persoana, si poate fi inadapatat social. Nivelul dezvoltarii psihice si al adapatarii
ramane , per ansamblu, limitat. Debilitatea mintala are diferite grade, de la usor la profund,,
insotite de diferite tulburari in plan comportamental si afectiv.
Deficienta mintala severa (de gradul II-imbecilitate ), corespondenta coeficientului de
inteligenta cuprins intre 20-55/60, cu incapacitatea de intelegere a limbajului, si de
autoingrijire. Este lesne de inteles ca acest tip de deficinta afecteaza in mod dramatic toate
planurile dezvoltarii, fiind capabil doar de o adaptare sociala relativa, este capabil doar de
activitati simple, rutiniere, judecata morala este sever afectata, iar din punct de vedere afectiv
poate fi stabil, sau cu manifestari psihopatice, caz in care necesita institutionalizare.
Deficinta mintala profunda (de gradul III-idiotia), forma cea mai dramatica, si, din fericire, cea
mai rar intalnita de deficienta mintala, cu coeficientul de inteligenta situat sub 20.Dezvoltarea
intelectuala se opreste la nivelul varstei mintale de 3 ani, cu importante tulburari organo-
vegetative, senzorio-motrice si instinctive. Include o stagnare a dezvoltarii fizice, verbale, cu
incapacitate de auto-protectie si de relationare.
Recuperarea copilului deficient intelectual se axeaza pe valorificarea la maxim a functiilor care nu au
fost afectate, iar scopul recuperarii vizeaza cresterea capacitatii de auto-ingrijire, formarea unor
abilitati si comportamente care sa permita integrarea sociala. Mijloacele utilizate pot fi de ordin
psihologic, pedagogic si medical, cele mai bune rezultate obtinandu-se din combinarea celor trei.

Monica Delicia Avramescu-Defectologie si logopedie, Editura Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti, 2002