Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ce înseamnă de fapt handicap? Termenul este o noţiune vagă, ambiguă, confuză, fiind
introdus în literatură pentru a înlocui expresii traumatizante de genul: anormal, deficient,
inadaptat, sau pentru a îngloba, într-un termen mai general, toate dificultăţile întâmpinate de o
persoană cu consecinţe directe pe plan social. Handicapatul copil este persoana ale cărei
aptitudini fizice, psihice, fie ele înnăscute, fie dobândite, sunt net inferioare copiilor de
aceeaşi vârstă cronologică, el neputând fi recuperat în totalitate, ci doar într-un anumit grad,
prin compensare sau ameliorare, în funcţie de posibilităţile sale reale.De-a lungul timpului au
fost utilizaţi diferiţi termeni consideraţi sinonimi: deficienţă, incapacitate, handicap. Intre ei
însă există diferenţe.
Mai nou se folosesc termeni precum: persoane in dificultate, persoane cu nevoi speciale,
persoane cu cerinte educative speciale, persoane cu dizabilitati etc., termeni considerati mai
putin traumatizanti, mai putin stigmatizanti pentru persoanele in cauza; in plus aceasta
terminologie induce cumva si ideea de posibilitate de interventie externa de tip recuperator,
care sa faciliteze dobandirea autonomiei si insertiei, integrarii sociale a persoanelor in cauza.
Una dintre cele mai dramatice deficiente intalnite si in societatea romaneasca este
deficienţa mentală.Statistic vorbind, in Romania exista aproximativ 50.000 de copii cu
dizabilitati intelectuale. Din numarul total de copii cu deficienta mintala de la noi din tara,
primesc o forma de educatie de tip instituitionalizat aproximativ o treime, ceea ce este relativ
putin in raport cu cerinta reala.
O altă trăsătură specifică acestui deficient este reprezentată de rigiditate, la deficientul mintal
„regiunile psihologice" nu permit schimbul funcţional între ele, schimb corespunzător vârstei
cronologice, din cauza rigidităţii lor.
Toate funcţiile şi procesele psihice sunt afectate, într-un fel sau altul, de existenţa unui
handicap, si cu atat mai mult cu cat acesta este de tip mintal. Astfel, cel mai afectate sunt
senzatiile algice si cele termice, acestea diminuand, cu atat mai mult cu cat gradul handicapului
este mai mare.
Am detaliat putin deficienta mintala, intrucat este una dintre deficientele cele mai complexe,
care frecvent este tratata cu o atitudine tip resemnare sau stigmatizare din partea societatii,
considerandu-se ca ar fi mai mult decat inutile orice eforturi in directia recuperarii.
O alta categorie aparte de persoane cu nevoi speciale sunt cele integrare prin diagnosticare in
categoria sindroamelor „celebre”tip: Asperger, autism, sindrom hiperkinetic, sindromul deficitului
de atentie (ADHD).
La ora actuala, in Occident sunt considerate a fi eficiente, prin rezultatele concrete, vizibile,
obtinute pe diferitele categorii de dizabilitati, strategiile educationale ce implica o abordare
pedagogica de tip integrativ, incluziv.
Utila este aplicarea in recuperare, mai ales la copiii cu diferite forme de dizabilitate, a terapiei
de tip ludic (prin joc- concret si creativ/simbolic), a terapiei prin invatare (cu reperele ei
fundamentale: imitatia dupa model, repetitia si intarirea-pozitiva sau negativa), a celei de tip
ocupational si a terapiei prin arta (desen, miscare, muzica etc.).
Eficienta este alternarea, acolo unde este adecvat acest lucru, a terapiei individuale cu terapia
de grup (tinandu-se cont insa ca mai intai se va parcurge o terapie individuala si abia apoi aceasta
se poate alterna cu una de grup).
De asemenea, nu trebuie sa uitam ca, terapia in cazul unei persoane cu dizabilitati este si o
terapie a familiei de apartenenta a acestuia (fie ca urmarim instruirea acesteia pentru consolidarea
rezultatelor terapiei prin exercitii tip sarcini pentru acasa, fie ca vorbim despre o terapie de tip
suportiv, cu elemente de catharsis, de lucru cu atitudini tip negare, proiectie a vinovatiei,
autoculpabilizare etc.).