ANTEPREȘCOLARUL

Dezvoltarea fizică pe parcursul primului an de viaţă este foarte alertă, apoi ritmul este progresiv încetinit
până la vîrsta de trei ani. Iniţial motricitatea este involuntară, reflexă, apoi se dezvoltă şi motricitatea voluntară.
Tot în primul an de viaţă apar progrese în dezvoltarea senzorială. Din punct de vedere cognitiv, se dezvoltă
abilităţile perceptive – în principal percepţia tridimensionalităţii, percepţia intermodală şi percepţia obiectului
(între 3 şi 5 luni, cu mult înaintea vârstei postulate de Piaget). De asemenea memoria este deja funcţională în
primul an de viaţă. Dezvoltarea limbajului începe deja în perioada preverbală, urmând ca în perioada verbală să
se parcurgă mai mulţi paşi – cuvinte izolate, emisii de două cuvinte, alte progrese sintactice, semantice şi
pragmatice. Dezvoltarea socială începe de la naştere, putând fi descifrată în primul an în emoţii, ataşament,
temperament. Între 1 şi 3 ani au loc alte achiziţii sociale importante, dintre care crucială este dobândirea
conştiinţei de sine.

Perioada 1-3 ani

Principalele achiziţii social-emoţionale ale acestei vârste sunt:
 Sociabilitate crescută - manifestată prin tolerarea mai bună a necunoscuţilor, distres mai puţin evident
când persoana semnificativă pleacă, scăderea nevoii de apropiere fizică adult-copil, dar amplificarea
nevoii contactului psihologic, la distanţă, prin limbaj, privire, zâmbet, indici non-verbali. De exemplu,
copiii devin dezinteresaţi de jucării dacă e afectat contactul vizual cu mama (prin interpunerea unui
ecran sau prin ignorarea copilului).
 Amplificarea dorinţei de împărtăşire a emoţiilor – apare în paralel cu dezvoltarea limbajului şi
implică emoţii ca empatia, ruşinea, vina, gelozia, mândria, timiditatea, dispreţul.
 Referenţierea socială – folosirea expresiilor emoţionale ale altora ca indicatori pe baza cărora se
interpretează o situaţie nouă. De exemplu, în cazul interacţiunii cu un străin, dacă mama încurajează
apropierea, copilul abordează într-un final persoana.
Se pare că această referenţiere este folosită mai ales în situaţii ambigue, nu şi în cele care au un potenţial
periculos explicit. Atunci când copilul este pus să aleagă între jucării frumoase, neutre sau
înspăimântătoare, el alege jucăria frumoasă indiferent de atitudinea mamei; dacă este înspăimântat de o
jucărie nu o alege nici atunci când mama aproba acest lucru; în schimb în cazul jucăriei neutre reacţia
de dezambiguizare a mamei contează foarte mult.
 Primele abilităţi de interacţiune cu alţi copii (15 – 24 luni) – apar schimburi de expresii faciale,
verbale, sau de jucării.
 Dobândirea conştiinţei de sine :
 conştientizarea propriei autonomii (“eu sunt cel care pot face ceva”)
 recunoaşterea de sine (se recunoaşte în oglindă)
 referirea verbală la propria persoană – apar pronumele personale “eu”, “meu” în vocabular
 Conştientizarea celorlalţi – copiii realizează că acţiunile lor pot fi diferite de ale celorlalţi şi chiar că
pot să-şi asume roluri diferite, independente de rolurile celorlalţi (dispariţia egocentrismului).
 Capacitatea de reglare afectivă – apare controlul impulsurilor (când este nemulţumit copilul nu mai
recurge atât de des la violenţă fizică, ci la cea verbală).
 STADIUL TINEREŢII
În ultima vreme, perioada tinereţii a devenit mai importantă din punct de vedere social / politic /
profesional, aportul tineretului fiind determinat de competenţă şi selecţie.
Subetapele tinereţii au limita inferioară la concurenţă cu adolescenţa târzie. Limita superioară este
până la 35 de ani. Din punct de vedere al dezvoltării fizice, această etapă nu trece prin transformări
impetuoase. Din punct de vedere psihologic, în ansamblu persoanele posedă încă un mare potenţial de
opozabilitate precum în adolescenţă, dar şi capacităţi de adaptare. Procesul adaptării este întreţinut de
experienţele de adaptare petrecute în adolescenţă.
Subetapa cuprinsă între 24-28 de ani este axată pe identificarea primară profesională. În această
perioadă se întâmpină dificultăţi datorate acomodării cu munca, cu serviciul, cu ierarhia profesională în care
tinerii au în general un rol auxiliar. O parte din tineri este angrenată în procesul de definitivare a studiilor, ceea
ce le favorizează întârzierea adaptativă profesională. Fetele au o disponibilitate afectivă mare şi au aspiraţii
pentru alcătuirea unei cariere. Băieţii întârzie aceste aspiraţii / dorinţe până în subetapele ulterioare (30 de ani şi
după). Odată format căminul, începe procesul de identificare în rolul de familist, precum şi în rol parental.
Subetapa 28-32 de ani continuă identificarea profesională şi cea familială, parentală. Din punct de
vedere fizic, modificări nu există, dar din punct de vedere psihologic, creşte siguranţa de sine şi începe
formarea adevăratei imagini de sine.
Subetapa 32-35 ani aduce un nou nivel de integrare socio-profesională, statutul socio-profesional este
într-un permanent progres. Se primesc responsabilităţi speciale, sarcinile profesionale devin mai dificile, dar şi
forţa de îndeplinire este mai mare.
Dacă până acum în sistemul de relaţii dominau relaţiile pe orizontală (de exemplu între colegi), acum
încep să se extindă relaţiile pe verticală (oficiale - ierarhice). Viaţa de familie se stabilizează. Aceste două
laturi, socio-profesional şi familial acţionează asupra întregii capacităţi psihice a tânărului, inclusiv asupra
capacităţilor senzoriale, perceptive, intelectuale şi aptitudinale şi mai ales asupra intereselor şi aspiraţiilor.
Sensibilitatea senzorială nu suferă transformări evolutive remarcabile faţă de adolescenţă, dar în unele
profesii observaţia vizuală devine extrem de activă, dezvoltând caracteristici discriminative şi contribuind la o
mai bună adaptare la întuneric sau la o fină estimaţie vizuală. Auzul poate fi foarte solicitat în unele profesii
(cele ce implică muzica); simţul echilibrului se dezvoltă la cei ce lucrează în domenii precum sport, gimnastică,
construcţii etc.
Planul mental complex cunoaşte modificări importante. Câmpul de acţiune al memoriei se
restructurează, încep să fie sesizate incidentele critice, problemele-cheie, are loc astfel un activ proces de
adaptare / selectare din multitudinea de cunoştinţe pe care le posedă omul – acelea care sunt necesare rezolvării
unei probleme / situaţii.
Se dezvoltă necesitatea selectivă de a revedea şi reactualiza unele informaţii. În ceea ce priveşte
învăţarea, se modifică raportul între învăţarea comandată social şi învăţarea autodidactică (cea din plăcere,
interes).
Învăţarea inserată şi cea incidentală se dezvoltă concomitent şi împreună cu învăţarea ocupaţională
sau profesională. Există în această perioadă şi dificultăţi de identificare a tineretului, legate de evoluţia
situaţiei economice şi de circumstanţele sociale. În special în ţările dezvoltate, cu o bună dezvoltare industrială,
aceste dificultăţi sunt legate de condiţiile economice, de stabilitatea / instabilitatea ocupaţională, de fapt, de
necesitatea migrării profesionale, de continuitatea în muncă.
Dacă am face o comparaţie între subidentităţile din adolescenţă, din adolescenţa prelungită şi apoi din
tinereţe am putea spune următoarele concluzii:
- la adolescenţă, subidentitatea acţional-profesională se află în expansiune, ca şi cea social-civică; cea
familială înseamnă autonomie filială, în roluri naturale de fin, frate, nepot, dar şi roluri potenţiale, de
logodnic / soţ, chiar dacă nu include în discuţie identificarea sexuală.
- în adolescenţa prelungită, subidentitatea acţională devine centrală, dominantă, ca şi cea social-civică.
Subidentitatea familială se axează pe rolul soţ-soţie, precum şi pe rolul de mamă/tată în noua familie.
Se stabilizează sau scad ca importanţă rolurile de filiaţie.
- la tinereţe, subidentitatea maritală şi parentală se divid oarecum, iar cea profesională şi socială se
încarcă de roluri ample şi responsabile, toate aceste patru tipuri de subidentitate fiind mult dezvoltate,
extrem de complexe şi interconectate.
STADIUL DE ADULT
 Intrarea în stadiul de adult este marcată de anumite diminuări ce apar, ale capacităţilor fiziologice în
general. De aici încolo (deci după 35 de ani), se înregistrează atât scăderi cât şi stabilizări sau chiar creşteri
într-un joc caracteristic fiecărei persoane şi fără corelaţie între cele 4 subidentităţi.
Freud afirma că acest stadiu se diferenţiază de toate celelalte pentru că omul este mai capabil să
muncească şi să iubească. În acest stadiu, omul înregistrează o culme a eficienţei activităţii, dar înregistrează
în acelaşi timp o diminuare a capacităţilor fizice. Aici intră circulaţia, respiraţia, activitatea nervoasă, în care
memoria este cea care suferă cel mai vizibil şi se înregistrează scăderi ale capacităţilor senzoriale.
Alura generală a corpului se modifică, căpătând trăsături mai solide, mai puţin flexibile sau plăcute.
În ce priveşte percepţia senzorială, se păstrează mobilitatea globilor oculari, scade capacitatea de
adaptare a cristalinului, creşte pragul de luminozitate şi sunt extrase mai lent informaţiile din imaginile
complexe. Se conservă vederea cromatică, ce capătă fineţe.
În privinţa percepţiilor auditive, au loc scăderi ale capacităţii de diferenţiere a sunetelor muzicale, care
se vor accentua tot mai mult, iar în cadrul percepţiilor tactile, acestea îşi pierd fineţea după 40 de ani, scad
viteza mişcărilor, forţa acestora, dar se păstrează percepţia corectă a direcţiei şi preciziei mişcării.
În ce priveşte atenţia, particularităţile sale la stadiul de adult se abordează în mod diferenţiat cu privire
la atenţia generală vis-à-vis de atenţia profesională. Atenţia generală tinde să scadă şi duce până la alterarea
imaginii, iar cea profesională creşte în prima parte a stadiului (mobilitatea, concentrarea, stabilitatea ei cresc) şi
apar scăderi ale atenţiei profesionale spre 60-65 de ani.
Memoria este un proces care suferă modificări intense şi din acest punct de vedere există critici aduse
testelor de memorie şi metodologiei de aplicare a lor, deoarece ele se aplică la fel la adult ca şi la adolescent.
Acest lucru nu este normal, pentru că scade în timp viteza de acumulare a informaţiei şi se face abstracţie în
aceste metodologii de unele posibilităţi compensatorii ce se pot dezvolta de-a lungul stadiului. Se mai aduc
critici pentru că cercetările sunt mai mult longitudinale şi mai puţin transversale şi nu se iau în consideraţie
factori ce pot acţiona de-a lungul vieţii, ce pot menţine un nivel ridicat de performanţă a memoriei (ex. timpul
liber şi modalităţile de a-l petrece, stereotipiile profesionale etc.).
Scăderea imaginaţiei începe mai înainte de stadiul de adult, respectiv la 25-28 de ani. Scăderile
imaginaţiei depind de acţiunea unor factori care pot întreţine un nivel performant al imaginaţiei, dar pot să nu
stimuleze deloc imaginaţia şi creativitatea.
Învăţarea – cercetările arată diferenţe mari între capacitatea de învăţare şi înţelegere a materialului
învăţat, diferenţe ce depind de aspectele motivaţionale ale învăţării, motivaţiile putând deveni la un moment
dat factor de compensare a reducerii capacităţii de învăţare. Se înregistrează diferenţe mari între adulţi, în
funcţie de studii. Majoritatea persoanelor cu studii medii refuză actul învăţării, spre deosebire de cei cu studii
superioare, care sunt motivaţi în a deveni adepţii educaţiei permanente.
Până pe la 60 de ani, în învăţare se fac legături rapide, se decodifică enunţurile mai repede, se surprind
uşor detaliile, se sesizează uşor legăturile dintre aspectele teoretic-practice ale unei probleme. Oamenii dispun
de tehnici de învăţare productivă şi se pot adapta conştient şi voluntar la activităţile de învăţare. În timp apare
tendinţa de a refuza învăţarea unor materiale noi, vaste şi în cazul când sunt obligaţi, preferă aducerea în
discuţie a părerilor personale, folosirea stereotipurilor în locul învăţării active.
Situaţiile de competiţie în care adultul trebuie să uzeze de materialele învăţate sunt trăite extrem de
tensionat, fapt ce-i motivează uşor spre a ieşi din câmpul educaţional şi a prefera învăţarea autodidactică.
Afectivitatea – perioada de adult înregistrează maximum de complexitate a trăirilor afective. Există o
serie de sentimente ce capătă profunzime, stabilitate şi în general cele legate de viaţa de familie şi de viaţa
profesională.
Se înregistrează un echilibru afectiv şi un nivel ridicat de stăpânire a emoţiilor. În stabilirea relaţiilor
personale, se are în vedere deteriorarea afectivă şi tendinţa adultului de a uita de propria persoană şi de a se
dărui celorlalţi.
Personalitatea adultului - se realizează în această perioadă un echilibru între cele 3 dimensiuni
temporale (trecut/prezent/viitor), în sensul că la adolescenţă trecutul este scurt, viitorul este lung. La bătrâneţe
este invers, iar în stadiul de adult trecutul şi viitorul sunt aproximativ egale, motiv pentru care omul se simte în
relativă siguranţă, putând să facă eforturi de îndeplinire a proiectelor, chiar dacă manifestă o relativă anxietate
faţă de proiectele de viitor îndepărtat, mai ales faţă de cele care ar implica eventuale confruntări
afective/profesionale/materiale.
 Adultul îşi maturizează identitatea generală şi consolidează subidentităţile familială, profesională,
socio-culturală.
Adultul manifestă interes pentru menţinerea competenţei profesionale şi stabilitatea familială. După
45 de ani, se ajunge în general în vârful ierarhiei profesionale, în funcţie de competenţă şi apare şi
recunoaşterea ei.
La adultul tardiv nu ar trebui să mai apară schimbări în ierarhia profesională, ci ar trebui să se manifeste
doar rutina profesională, orientarea spre aspectele practice ale profesiei, scăderea iniţiativei şi reţinerea
faţă de nou. După această vârstă, interesele profesionale se limitează şi se trăieşte tensionarea legată de
ieşirea la pensie.
Subidentitatea familială se situează în raport cu statutul de soţ şi părinte. Adultul tânăr este orientat
spre un stil de viaţă familială în care se limitează clar rolurile. Libidoul continuă să fie activ, dar după 40 de ani
apare sentimentul că s-a parcurs o jumătate din viaţă, ceea ce poate favoriza acea criză-familială a vârstei, ce
poate avea ca şi consecinţe schimbări în structura familiei (divorţ, schimbarea locului de muncă). În statutul de
părinte apar tensiunile legate de faptul că copiii ating vârsta adolescenţei.
La adultul mijlociu, statutul de soţ înregistrează rutină. Femeile sunt agitate datorită intrării în
menopauză, libidoul este în scădere, dar poate fi compensat printr-un echilibru şi o experienţă de viaţă de cuplu.
Soţul/soţia pot fi sprijiniţi de copii, dacă sunt mari.
La adultul tardiv, cuplul nu se bazează pe viaţa sexuală, dar există susţinerea între soţi, care vine din
rolul de partener de cuplu, din resursele afective reciproce din bilanţul pozitiv al vieţii. Un rol important în
această perioadă îl are apariţia nepoţilor.

BĂTRÂNEŢEA

Bătrâneţea a devenit obiectul de studiu al psihologiei şi medicinii după al doilea război mondial. Au fost
efectuate cercetări privind longevitatea vieţii, care au adus o schimbare de atitudine. S-au delimitat două tipuri
de păreri:
- o reprezentare pozitivă cu privire la bătrâneţe, care era considerată egală cu înţelepciunea,
acumulare de experienţă de viaţă;
- o reprezentare negativă a bătrâneţii, egală cu irascibilitatea, încăpăţânarea, neîncrederea în ceilalţi,
inflexibilitate în atitudini şi comportament.

Primul substadiu (65-70 ani) se deosebeşte de restul bătrâneţii pentru că omul încă păstrează legătura
cu societatea şi cu profesia, unii bătrâni chiar la această vârstă.
Se recunoaşte intrarea spre finalul preocupărilor sociale şi aceştia continuă să-şi dezvolte
identitatea profesională oficial, în sensul recunoaşterii meritului său profesional. Bătrânii continuă să se simtă
legaţi de profesie, dar au în special activităţi cazuistice, culturale, artizanale, ei se manifestă activ-creativ în
anumite domenii, au timp să-şi dezvolte hobby-urile, se ocupă de creşterea nepoţilor. Trăiesc extrem de
tensionat ieşirea din mediul profesional, unii chiar traversează o criză de identitate şi prestigiu.
Starea de sănătate se menţine în general bună, dar se pot îmbolnăvi cu uşurinţă. Schimbările fizice ţin
pe de o parte de regimul de viaţă şi pe de altă parte de evoluţia aparatelor şi sistemelor. Scade nevoia de somn,
apar insomniile, scade sau se perverteşte apetitul alimentar.
Programul zilnic de viaţă se simplifică, fapt ce favorizează tabieturile, apar modificări involutive la
nivelul vaselor de sânge, inimii, plămânilor, ce induc slăbirea rezistenţei la efort, scade cantitativ şi calitativ
secreţia salivară, modificând activitatea stomacului şi a pancreasului, apare deci o sensibilitate, scade tonusul
muscular şi se înregistrează o lentoare atât a proceselor digestive cât şi a mişcărilor în general. Apar modificări
articulare cu reducerea dimensiunii cartilagiilor dintre oase, fapt ce duce la scăderea în înălţime, scade
coordonarea fină a mişcărilor, se pierd sau deteriorează foarte mulţi neuroni, circumvoluţiile scoarţei cerebrale
se aplatizează, ducând la scăderea mobilităţii proceselor nervoase şi apare aspectul de flegmatic.
Se adaugă scăderea activităţii glandei tiroide şi creşterea activităţii suprarenalelor, care accentuează
acest aspect temperamental. Apare creşterea în greutate, datorită mai puţinei activităţi şi lentoarei proceselor
digestive, se accentuează trăsăturile fizionomiei.
 Din punct de vedere psihologic, aspectul care domină este nerecunoaşterea bătrâneţii la nivel general,
capacităţile senzoriale, a celor perceptive, a vitezei de gândire, a memoriei, a capacităţii de învăţare.
Percepţiile vizuale – scade adaptabilitatea cristalinului, scade vederea în perspectivă, fineţea perceperii
culorilor şi majoritatea acestor defecte se stabilizează în cele câteva boli specifice vârstei.
Percepţiile auditive – apare un grad de surditate sau aud ce se spune dar nu mai înţeleg, deci claritatea
percepţiei este afectată, ceea ce induce o stare de iritare faţă de zgomote şi se închid în sine, evită comunicarea
pentru a compensa aceste defect, astfel respectivul bătrân capătă un aspect morocănos.
În procesul comunicării, manifestă prudenţă, pentru că nu pot asimila cuvintele noi şi nici nu înţeleg
prea bine ce se spune şi se simt complexaţi.
Memoria de scurtă durată se păstrează un timp, apoi scade. Cea de lungă durată se păstrează mai bine,
motiv pentru care îşi aduc aminte lucruri din cele mai îndepărtate. Scade viteza memorării materialului, ca şi
viteza de reactualizare.
Gândirea scade şi ea, pierzându-se gândirea de tip algoritmic, flexibilitatea şi fluenţa ideilor,
capacitatea de argumentare, toate fiind înlocuite cu stereotipii.
Se conservă capacităţile legate de vocabular, dar apare afectarea exprimării, simplificarea structurii
frazei, bâlbâiala, scrisul tremurat.
Apar modificări şi în privinţa afectivităţii – emoţiile se exprimă primitiv, intensitatea acestora nu se
adaptează bine la situaţie, iar alimentarea lor este legată de statutul marital şi cel profesional. Apar tensiuni
mari, legate de starea de sănătate şi de momentul finalului vieţii. Se instalează dispoziţii afective, în special
negative, cuplate cu o nouă criză de identitate, asociată cu stări depresive care îi fac să se refugieze în credinţă,
religie.
Pentru unii, finalul vieţii este de neconceput în mod natural şi de aceea tentativele de suicid sunt
frecvente. Ultimii ani sunt dominaţi de anxietatea faţă de moarte, ceea ce aduce şi alte modificări ale
personalităţii, precum introversia, pentru compensare crescând consumul de alcool.
Înainte de final, există o perioadă de echilibru, o perioadă de împăcare cu soarta, care dacă este atinsă,
face acele ultime săptămâni/luni de viaţă mai frumoase.

Sarcini de dezvoltare ale adulţilor (după Chickering & Havighurst):

16-23 ani - Obţinerea independenţei emoţionale

- Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie
adolescenţă târzie - Alegerea şi pregătirea unei cariere
- Dezvoltarea unui sistem etic
23-35 ani - Alegerea unui partener
- Întemeierea unei familii
adult tânăr - Obţinerea unei slujbe
- Asumarea de responsabilităţi civice
35-45 ani - Adaptarea la schimbările în cerinţele locului de muncă
tranziţia vârstei de - Revizuirea planurilor de carieră
mijloc - Redefinirea relaţiilor de familie
45-57 ani - Menţinerea carierei sau redirecţionarea profesională
- Stabilizarea relaţiilor de familie
adult propriu-zis - Ajustarea la schimbările biologice
57-65 ani - pregătirea pentru pensionare
adult târziu

65… - Ajustarea la pensionare

- Ajustarea la declinul sănătăţii şi forţei
vârsta a treia - Afilierea la grupuri în vârstă
- Menţinerea integrităţii personale
- Suportarea pierderii celor dragi