Aspecte ale tulburărilor de dezvoltare la

copilul normal şi cu dizabilităţi

Prof.univ.dr. Doru Vlad Popovici

Asist.univ.dr. Viorel Agheană
Prin dezvoltare, în general, se înţelege un proces complex de
trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la
vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapă
reprezentând o unitate funcţională mai mult sau mai puțin
închegată, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapă
la alta implică atât acumulări cantitative, cât şi salturi calitative,
acestea aflându-se într-o condiţionare reciprocă.

Noțiunea de tulburare de dezvoltare a apărut în 1975, odată cu

publicarea de către Achernbach în volumul intitulat
„Developmental Psychopatology” (Garmezy -1999), constituie un
concept complex deoarece reprezintă interfaţa a două procese
deloc simple, cel al dezvoltării şi maturizării psihice pe de o parte,
şi cel al constituirii şi a unei evoluţii defectuoase pe de altă parte.
Prin tulburări de dezvoltare înţelegem toate acele abateri de la
traseul normal al dezvoltării fizice şi psihice ce impietează, în mod
evident şi continuu, asupra interacţiunilor fizice şi sociale ale
copilului cu mediul.
Întârzierile în dezvoltare se asociază „cu o gamă largă de tulburări caracteristice copilăriei şi
structurilor mediului existenţial" (D. V. Popovici, 2000, p. 59). Mai mult decât atât, în ceea ce
priveşte cauzele care determină apariţia întârzierilor în dezvoltare, „se consideră că trebuie
făcută o distincţie clară între factorii intrinseci, care ţin de deficienţele subiectului în cauză şi cei
care ţin de caracteristicile mediului, inclusiv de experienţele în învăţare" (Gh. Radu şi D. V.
Popovici, 1998, p. 75).

Tulburările de dezvoltare sunt inerente oricărei deficienţe sau incapacităţi cu caracter

complex, generatoare a unei inadaptări stabile, adică a unei stări de handicap. Totuși, copilul
este o ființa în dezvoltare și poate fi confruntat cu dezechilibre care pot determina crize care
pot conduce chiar la regres. Pe de alta parte, copilul fiind o ființa în dezvoltare, simptomele
observate într-o perioadă dată pot să se schimbe, ba chiar să dispară rapid. Prin urmare, putem
vorbi despre tulburare doar atunci când copilul prezintă o simptomatologie destul de stabilă

Orice tulburare a copilului are o repercusiune asupra unei parți sau asupra ansamblului
mediului său (părinți, frați, familie extinsă, vecini, prieteni, colegi de clasă etc.) și este
influențată în schimb de reacțiile anturajului acestuia.
 EVOLUTII ALE CONCEPTIILOR DESPRE
TULBURARILE DE DEZVOLTARE IN
RELATIE CU TULBURARILE DE INVATARE
SI INTEGRAREA SCOLARA

Definirea tulburarilor de dezvoltare

Dezvoltarea la om înseamnă, după cum se ştie, formarea treptată a
individului ca personalitate, proces complex bazat pe creştere
biomorfologică, maturizare psihofuncţio- nală şi pe socializare, în
planul adaptării (Radu Gh., 1977).
 „Tulburările de dezvoltare" constituie o expresie preluată din literatura de specialitate
anglo-saxonă, fiind folosită de numeroşi psihologi din întreaga lumi tagmă a fost
definită încă în Legea publică a S.U.A. 94-103 din 1975, privind “Educația pentru toţi".
 Conform Legii menționate, o tulburare de dezvoltare se caracterizeză prin următpareșe
aspecte:
- apare înaintea vârstei de 18 ani;
este de aşteptat să continue nedefinit;
- determină un handicap substanţial în funcţionarea normală a individului în societate.
- Legea citată limita la un număr de cinci, deficienţele, bolile și sindroamele, care
puteau fi considerate ca reprezentând tulburări de dezvoltare: retardul mintal, paralizia
cerebrală, epilepsia, autismul şi tulburările de vorbire de tip central.
 Ulterior, în S.U.A., accepţiunea expresiei „tulburări de dezvoltare şi s-a modificat și s-a
completat, în noua sa definiţie, cuprinsă în Legea Publică 95-602, ideea fiind formulată
într-un stil mai clar si pragmatic: „O tulburare de dezvoltare este o deficianță cronică
severă, determinată de un handicap mental sau fizic, care se manifestă înaintea vârstei
de 22 de ani, care, de regulă, se întinde pe o perioadă nedefinită de timp” și care:
 „limitează substanţial funcţionarea în trei sau mai multe domenii majore de activităţi
esenţiale: autoîngrijirea, mobilitatea, învăţarea, recepţia şi emisia limbajui, capacitatea de
autoconducere, abilitatea de a trăi independent, autonomie economică suficientă
 reflectă necesităţile persoanei pentru îngrijire planificată, tratament sau alte servicii pentru
perioade îndelungate sau chiar pentru întreaga viaţă".
 Se consideră, totuşi, că şi" în această formulare noţiunea „tuburări de dezvoltare" este
restrictivă, referindu-se doar la cazurile „cronice, severe". Pentru a cuprinde o gamă mai
largă de situaţii, în care să se includă şi alte devieri de la ritmul și starea normală de
dezvoltare, se face adesea apel şi la noţiunea „întârzieri în dezvoltare”
 Un copil este descris ca întârziat în dezvoltare atunci când nu este capabil s[ atingă
performanţele specifice vârstei lui. Termenul a început să fie utilizat încă din 1960, când
teste special elaborate au făcut posibilă compararea rezultatelor (performanțelor) copiilor
investigaţi cu standardele stabilite pentru media copiilor de vârstă ronologică respectivă
[1].
 Se consideră că factorii care determină întârzierile în dezvoltare sunt următorii:
- gradul de extindere a disfuncţiei la copil;
- calitatea mediului, concretizată în nivelul îngrijirii acordate şi structura serviciilor sociale
dintre copil şi ceilalţi membrii ai comunităţii din care fac parte
- modul de aplicare a unor programe de recuperare, în special din categoria celor destinate
intervenţiei timpurii.
 Evaluarea întârzierilor în dezvoltare se realizează în practică prin
măsurarea gradului de maturizare, ca element esenţial al dezvoltării.
Aceasta se face, în mod curent, prin două categorii de metode,
vizând: selecţia rapidă (screening teste) şi evaluarea mai
cuprinzătoare, pentru construirea profilului psihologic amănunţit al
subiectului. Nivelul dezvoltării se evaluează în patru domenii:
1. - domeniul postural-motric - în care sunt incluse toate deprinderile
motorii, con­trolul general al corpului şi coordonarea fină a mişcărilor,
reacţiile posturale, mişcările capului, poziţia şezândă, mişcările de
ridicare, agăţare, mersul, apucarea şi manipularea obiectelor;
2. - comportamentul adaptativ- cuprinde abilitatea de a percepe şi a
conceptualiza deprinderile de a folosi obiectele din jur, coordonarea
oculo-motorie în manipularea obiectelor şi abilitatea necesară pentru
folosirea unor unelte şi echipamente, în rezolvarea unor probleme
practice;
 3. - domeniul comunicării - include emisia limbajului, formele de
comunicare orală, mimica şi gestica, expresivitatea corporală în
momentul comunicării şi posibilitatea de comunicare în grupul de
apartenenţă;
4. - domeniul personal şi social - se referă la reacţiile şi conduita
copilului, struc­turate în funcţie de mediul cultural în care se dezvoltă.
Aici sunt incluse diverse modele de conduită ludică, de comportamente
de autoservire, de relaţii interpersonale, etc.
Psihodiagnoza caracteristicilor dezvoltării subiectului se realizează prin
folosirea unor instrumente specifice şi anume a scărilor de dezvoltare,
cel mai frecvent utilizate fiind:
1. Scara de dezvoltare de tip Dern/er, penîfii discriminarea
subiedi'for cu întârzieri în dezvoltare (DENVER DEVELOPPMENT
SCREENING TEST - DDST), destinate copi­ilor în vârstă de la 0 la 6 ani.
2. Scara Gesell de evaluare a adezvoltarii, cel mai cunoscut test
din acest domeniu.
 3. Scara Boyley de dezvoltare a copilului mic, 0-5 ani (Boyley
Scales O Developpment).
4. Testul Griffiths pentru abilităţi cognitive (Griffiths Test Of
Mental Abilitie
Ultimele două dintre aceste teste, in continuare, au o
mare extindere în S.U.A., iar cel de-< - în Marea Britanie şi
Ţările Scandinave.
 Tulburări primare şi derivate în procesul dezvoltării
Datorită caracterului lor, de regulă anatomofiziologic,
afecţiunile primare sunt mult mai rezistente la intervenţia
terapeutic-compensatorie si se tratează, mai ales, pe cale
medicală. In schimb, afecţiunile derivate (cu caracter secundar
sau tertiar) sunt mai puțin stabile, putând fi corectate,
compensate sau chiar prevenite prin măsuri psihopedagoice
adecvate, îndeosebi printr-un proces de învăţare
compensatorie initiat la timpul oportun.
 1. Se ştie că tulburările specifice ale procesului dezvoltării au loc
în diferite paliere ale structurii personalităţii, orice deficienţă -
denumită după palierul la nivelul căruia se află defectul primar -
prezentând o anume constelaţie de tulburări derivate, mai mult
sau mai puţin accentuate.
2. La copiii surzi şi hipoacuzici, afecţiunea primară se situează la nivelul anali­

zatorului auditiv, fapt care, de asemenea, creează dificultăţi de adaptare, întrucât

auzul stă la baza formării vorbirii orale, contribuind, alături de vdere, la orientarea

în spaţiul înconjurător, la controlul activităţii manuale etc. Suprimarea totală sau

lezarea parţiala a funcţiei auditive determină, ca tulburare derivată majoră a

procesului dezvoltării, incapa­citatea de structurare spontană a limbajului verbal şi

de antrenare în procesul obişnuit al comunicării. Copilul surd devine astfel şi mut.

Neabordată de timpuriu, în procesul tera­piei specifice, surdomutitatea va

determina, în continuare, o serie de întârzieri ale proce­sului dezvoltării, îndeosebi

sub aspectul cogniţiei superioare - copiii cu deficienţe de auz caracterizându-se

adesea printr-o gândire si'tuaţional-concretă excesivă - dar şi sub aspectul

 Consecinţe ale tulburărilor de dezvoltare în procesul integrării
şcolare

Sintetizând cele menţionate mai sus în legătură cu tulburările de

dezvoltare la copii, putem afirma că aceste tulburări sunt prezente:
a) la copiii cu deficienţe - de văz, de auz, mintale, fizice etc., la care
tulburările de dez­voltare se supraadaugă celor organice (primare) mai
ales în ontogeneza timpurie şi într-un mod propriu fiecărei deficienţe;
b) la unii copii cu potenţial iniţial normal (adică fără deficienţe) dar
care se găs condiţii de viată şi educaţie precare. La aceştia, tulburările
de dezvoltare frânează şi distorsioneza evoluţia' cu atât mai grav cu
cât se produc mai de timpuriu.

Ambele aceste categorii de copii cu tulburări de dezvoltare prezintă

numeroase nevoi sau cerinţe speciale în planul educaţiei şi ocrotirii
sociale, iar la cei deficienți și în alte planuri (medical etc.).
în cazul tulburărilor de dezvoltare, ce se produc pe fondul
unor deficiențe este deosebit de importantă depistarea, cât
mai de timpuriu posibil, a deficienţei respective şi a afecţiunii
primare care o caracterizează. De exemplu, este foarte
important să ne dăm'seama cât mai devreme că un copil mic
are o deficienţă de auz, deoarece, daca nu vor fi iniţiate
prompt măsurile corespunzătoare, vor apare inevitabil
dereglările specifice ale procesului dezvoltării, în sensul
instalării unei grave tulburări (secundare) de limbaj-
mutitatea - cu toate consecinţele sale negative în diferite
planuri: în planul reacţiilor afective, al stabilirii relaţiilor
interp'ersonale şi de grup, al eficienţei învăţării etc.
în cazul acestei categorii de deficienţi - ca, de altfel, a
tuturor celorlalte - două alternative:
fie depistarea timpurie a deficienţei (cu afecţiunea
sa primară) şi prevenire, instalării tulburărilor de
dezvoltare derivate, prin iniţierea unor măsuri
corespunzătoare de protezare, de terapie, de
educaţie etc.;
fie întârzierea depistării deficienţei - cu urmarea sa
inevitabilă: debutul tardiv al măsurilor
recuperatorii- şi instalarea tulburărilor specifice de
dezvoltare, cu consecinţele negative amintite.
Rezultă, deci, că depistarea timpurie a deficienţelor
propriu-zise, dar şi a mediului educativ carenţat, precum
şi iniţierea promptă a intervenţiei terapeutice adecvate
reprezintă condiţii prealabile obligatorii pentru
şcolarizarea integrată a copiilor deficienţi obişnuite. Altfel
spus, integrarea şcolară obişnuită a copilului deficient se
pregatește în preşcolaritate, ba chiar în primii ani de
viaţă. Pe fondul acestui adevăr, este evident rolul
deosebit al familiei, al grădiniţei, dar şi al'învăţătorului din
primele clase, în asigurarea integrării.
Am încercat, în cele de mai sus, să demonstrăm că
tulburările de dezvoltare; sunt inerente la toţi copiii
deficienţi, dacă ei nu beneficiază de condiţii optime de
viață și de o terapie calificată, iniţiată din 'mica copilărie.
Am amintit, de asemenea, că tulburări ale dezvoltării pot
apare şi la alţi copii, fără deficienţe, dacă mediul lor socio-
familaial și socio-cultural este sărac, carenţat şi, deci,
nestimulativ.
In ambele situatii, tulburările de dezvoltare generează
dificultăţi accentuate de învăţare, de adaptare la
exigenţele şcolii, determinând prezenţa unor nevoi sau
cerințe educative speciale (CES). Dar, în timp ce la copiii
fără deficienţe, cerinţele sunt speciale mai ales în planul
educaţiei, al adaptării la exigenţele şcolii, în cazul copiilor
deficienţi cerinţele sunt speciale într-un perimetru mult
mai larg, inclusiv în planul protezării, al asis­tenţei
medicale, al ocrotirii sociale etc.
În Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale (DSM 5) și Clasificarea
internaționala a maladiilor (ICD-10) în categoria tulburărilor de dezvoltare sunt descrise:

1. Dizabilitatea intelectuală– funcționare mentală semnificativ sub medie (QI

aproximativ 70 sau mai mic), cu debut înainte de 18 ani și prin deficite sau
deteriorări concomitente în funcționarea adaptativă (DSM 5)

2. Tulburări specifice de dezvoltare privind abilitatile scolare (cititului, scrisului,

abilitatilor aritmetice): dislexia, disgrafia, discalculia (ICD 10, DSM5)

3. Tulburarile de comunicare – caracterizate prin dificultati in vorbire sau limbaj:

tulburari specifice de articulare a vorbirii, tulburari ale achizitiei limbajului de tip
expresiv sau receptiv, balbismul (DSM 5, ICD 10)
4. Tulburarile pervazive de dezvoltare– tulburările din spectrul autismului:
autismul infantil, sindromul Rett, tulburarea dezintegrativa a copilariei si sindromul
Asperger

5. Deficitul de atentie si tulburarile de comportament disruptiv (ADHD) – include

tulburarea hiperactivitate/deficit de atentie caracterizata prin simptome notabile
hiperactivitate-impulsivitate (DSM 5)
 DIZABILITATEA INTELECTUALĂ
Gheorghe Radu (2000) arată că „deficienţa mintală se referă la fenomenul lezării organice şi/sau al afectării
funcţionale a sistemului nervos central, cu consecinţe negative asupra procesului maturizării mintale, al
dezvoltării sub diferite aspecte, la individul în cauză”.

American Association on Intellectual and Developmental Disabilities (AAIDD) o definește astfel (2016):
„dizabilitate intelectuală este dizabilitatea caracterizată de limitarea semnificativă a funcţionării capacităţii
de elaborare a comportamentului adaptativ la nivel conceptual, social şi al deprinderilor practice.
Dizabilitatea se manifestă începând cu vârste mai mici de 18 ani. ”

masurării coeficientului de
inteligenţă cu ajutorul testelor

Clasificarea cea mai frecventă a

deficienţei mintale se realizează pe a coeficientului de dezvoltare psihică
baza:

a evaluării posibilităţilor de adaptare şi

integrare, de elaborare a comportamentelor
comunicaţionale şi de relaţionare cu cei din jur.
CARACTERISTICI
• prezintă deficienţe ale analizei şi sintezei
• îngustimea câmpului perceptiv, dificilă orientare în spaţiu, reduse capacităţi intuitive de a
stabili relaţia dintre obiecte, gândirea lui nu e creativă ci reproductivă
• copiii întâmpină dificultăţi în însușirea scris-cititului şi a calcului matematic
• majoritatea au o hiperactivitate motorie, sunt instabili, timizi, emotivi, inhibaţi
• prezintă încetineală în gândire, au baraje ale gândirii sau lapsusuri, chiar momente de vid
mintal
• rezolva sarcinile impuse doar până la un anumit nivel de complexitate şi abstractizare
• se confruntă adesea cu insuccese şcolare care pot sta la baza unor trăiri tensionale şi
contradictorii ce generează tulburările de comportament
• prezintă o imaturitate social-afectivă, dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi, de funcţionalitate
constantă a relaţiilor imprevizibile şi nemotivate
Limbajul se dezvoltă în general cu întârziere sub toate
aspectele sale:
• primul cuvânt apare la vârsta de 2 ani
• utilizarea propoziţiei în comunicare apare la 3 ani
• vocabularul este mai limitat, este sărac în cuvinte-noţiuni care desemnează
mărimi, relaţii spaţiale, caracteristici psihice (predomină substantivele,
numărul de verbe este mai mic, se întâmpină dificultăţi în înţelegerea şi
utilizarea comparaţiilor, epitetelor şi metaforelor)
• fraza se caracterizează printr-un număr mai mic de cuvinte şi o construcţie
defectuoasă din punct de vedere gramatical

TESTE TIP SCREENING (TRIERE):
TESTUL SCREENING DENVER
- scop: identifică copiii care prezintă riscuri în
dezvoltarea psiho-comportamentală/ anumite
handicapuri, în vederea elaborării de programe
speciale de intervenţie educaţional-terapeutică.
- cuprinde 105 itemi de 4 tipuri:
comportamentul social; comportamentul de
adaptare; comportamentul verbal;
comportamentul motor)
TESTUL DEARBORN:
Este un test nonverbal de inteligenţă generală
pentru copii între 8 şi 11 ani. A fost etalonat pe copii
cu deficienţă mintală/dizabilitate intelectuală din
România.
Testul are 17 probe care reclamă din partea
subiectului examinat abilităţi motorii şi
perceptiv-motorii, dar şi gândire logică, abilităţi de
adaptare, apel la cunoştinţe generale:
MATRICELE PROGRESIVE
STANDARD - RAVEN (A, B,C,D,E)
Este un test de inteligenţă non-
verbală format din 5 serii a câte 12
itemi fiecare (60 de itemi în
total).Fiecare item constă dintr-un
desen abstract sau un grupaj de figuri
(matrice) din care lipseşte o parte

SCALA DE INTELIGENŢĂ PENTRU COPII

WECHSLER
- cuprinde două categorii de teste: verbale şi de
performanţă. TESTUL GOODENOUGH
Testele verbale măsoară deprinderile verbale prin 6
probe de: informaţii, vocabular, aritmetică,
Instrumente (omuleţul)
Considerat şi ca probă de
similitudini, înţelegere, propoziţii. de evaluare investigare a personalităţii,
acest test permite şi stabilirea
Testele de performanţă urmăresc evaluarea
deprinderilor vizual-spaţiale prin 5 tipuri de probe: nivelului de inteligenţă.
casa animalului, completare imagini, labirint, desen
geometric, testul de cuburi.
 TULBURARILE DE
LIMBAJ/COMUNICARE
Apar pe fondul unui nivel normal de dezvoltare a inteligentei și sunt mai
frecvente la scolarul mic, dar in absenta unei terapii adecvate persista si
in anii urmatori. Tulburarile de limbaj sunt prezente si la copiii cu o formă
sau alta de întârziere mintală iar gravitatea lor si rezistenta la terapia
logopedica sunt mai accentuate.
Factorii de mediu au, cu siguranta, rolul lor în dezvoltarea comunicarii si
limbajului: statusul socio-economic si cultural, marimea familiei,
neglijarea sau abuzul, complicatiile de tip hipoxic-ischemic la nastere,
malnutritia, oportunitatile educationale si scolare oferite copilului cresc
sau scad performantele lingvistice ale acestuia.
Factorii cognitivi sunt de asemenea implicati - atât cei generali, care
vizeaza viteza proceselor cognitive, cât si cei speciali precum: memoria
auditiva privind cuvintele, abilitatile de procesare si mentinere a
informatiei lingvistice. Calitatea memoriei auditive este legata de
dobândirea unor noi cuvinte si de obținerea deprinderilor de scris si citit.
Tulburarile auditive fie permanente, fie temporare, reprezinta factori importanti în dezvoltarea limbajului
sau nedezvoltarea lui. Si otitele medii par a avea un rol important (dar nu singure, ci actionând împreuna
cu alti factori asociati). Tulburarile de perceptie a sunetelor, modificarile în decodificarea sunetelor se pot
datora afectarii receptorului auditiv extern si/sau intern.

Copiii cu tulburari de limbaj au dificultati în perceptia diferentelor între sunete si tranzitia auditiva; ei fac
foarte greu diferenta între semnalele acustice, ceea ce-i defavorizeaza în receptionarea comunicarii si în
învatarea cuvintelor, au dificultati de articulare a anumitor foneme, omisiuni, substituiri sau deformari de
foneme si variatii in combinarea fonemelor.

Tulburarile de limbaj sunt mai grave si mai rezistente la terapia logopedica mai ales la copiii cu
dizabilitate intelectuală. Copilul cu dizabilitate intelectuală prezinta un limbaj imatur si deficitar din punct
de vedere al pronuntiei si exprimarii verbale dar si al structurii gramaticale. Ea isi insuseste unele formule
stereotipe pe care le foloseste in conversatii simple. Imaturitatea vorbirii se accentueaza in raport cu
gravitatea deficientei mintale si devine mai evidenta odata cu trecerea timpului;

Estimarile variaza o data cu varsta: în jur de 2% dintre copiii de 6-7 ani prezintă o tulburare fonologica de
la moderat la sever, in ciuda unei prevalente mai ridicate a formelor usoare; prevalenta scade la 0.5%
spre varsta de 17 ani. Aceasta tulburare este mai frecventa la subiectii de sex masculin.
Copilului cu deficiente de limbaj ii sunt caracteristice
urmatoarele aspecte clinice si psihopedagogice (Gerghut, 2005):

Fragilitatea si instabilitatea - se datoreaza unor factori ce

perturba relatiile interpersonale ale logopatului si cele cu mediul
ambiental. Acesta poate manifesta: teama in a pronunta cuvinte,
izolare, rigiditate, inertie in comunicare.

Tulburari afective-emotionale si volitive – pot merge pana la

depresie prelungita;

Excitatia psihomotorie – se poate manifesta printr-o agitatie

permanenta care apare in functie de varsta, trasaturile
temperamentale, educatia si dezvoltarea mintala a persoanei cu
deficiente de limbaj;

Starile conflictuale interne – pot influenta negativ formarea

caracterului si dezvoltarea fireasca a proceselor psihice, mai ales
atunci cand deficientele de limbaj persista in timp si se
cronicizeaza;
Starile de disconfort, nesiguranta, surmenajul fizic si /sau intelectual,
anxietatea, stima de sine negativa, izolarea si reactiile nevrotice –
aparute in contextul in care persoana cu deficiente de limbaj nu este
sustinuta, inteleasa de anturaj si nu se recurge la corectarea si
recuperarea acestor tulburari.

Retinerea in a-si prezenta ideile si gandurile, chiar si atunci cand

logopatul a atins un nivel de cultura avansat;

Reducerea relatiilor sociale – din cauza dificultatilor intampinate in

comunicare si in intelegerea mesajului de la interlocutor mai ales,
daca tulburarile de limbaj apar pe fondul altor deficiente,
integrarea sociala este foarte dificila fie din cauza absentei / slabei
intelegeri a limbajului verbal (in cazul deficientelor auditive), fie din
cauza rolului compensator al cuvantului in formarea reprezentarilor
in cazul deficientelor vizuale.
 RETARDUL VERBAL
Întârzierea sau retardul în dezvoltarea generală a vorbirii se poate întâlni la acei subiecţi care nu
reuşesc să atingă nivelul de evoluţie al limbajului, raportat la vârsta cronologică. De obicei, ele
există ca fenomene secundare în mai toate deficienţele de intelect şi senzoriale şi chiar în unele
tulburări de vorbire descrise mai sus, dar se pot manifesta şi de sine stătător.

La nivelul limbajului, în retardul verbal sunt trei caracteristici esenţiale, care îl definesc şi îl
departajează de alte tulburări (E. Verza, 2004):

- reproducerea cu dificultate a majorităţii cuvintelor ca întreg, chiar dacă pot fi emise în mod izolat;

- vocabularul este sărac atât din punct de vedere cantitativ (se limitează mai mult la cuvinte
uzuale), cât şi calitativ (rar sunt folosite noţiunile abstracte şi generale);

- dificultăţi majore de frazare, de construcţie a enunţurilor, de organizare logico-gramaticală şi de

susţinere a discursului verbal.
Întârzierile în dezvoltarea vorbirii se recunosc după sărăcia vocabularului şi după
neputinţa de a se exprima coerent, logic în propoziţii şi fraze. Frecvent,
retardurile verbale cuprind atât aspectele fonetice, lexicale, cât şi gramaticale.
Din cauza acestor fenomene, şi înţelegerea vorbirii celor din jur se realizează cu
dificultate, ceea ce influenţează negativ evoluţia psihică generală şi
comportamentală. Copiii care prezinta aceasta tulburare inteleg bine limbajul
vorbit, dar au dificultati in exprimare. Atat in plan cantitativ (semnificativ mult
mai putine cuvinte achizitionate decat media copiilor de aceeasi varsta), cat si
pentru structura frazelor (fraze incomplete, prost formate, reguli gramaticale
nerespectate), limbajul si fluiditatea lui sunt limitate. Aceasta tulburare este
insotita adesea de dificultati de articulare si tulburari de memorie (dificultati in
rememorarea cuvintelor).

Estimarile variaza o data cu varsta:

Retardul de limbaj destul de frecvent la copiii sub trei ani (la 10-15% dintre copii);
tulburari mai putin frecvente la varsta scolara (3-7%). Si aici se evidentiaza o mai
mare frecventa a tulburarii la subiectii de sex masculin.

Scalele de evaluare a limbajului
la preșcolari (Preschool
Language Scales, Fifth Edition,
PLS™-5, 2011)
Interpretarea: limbajul sumar,
înțelegerea auditivă, comunicarea
expresivă, echivalente de vârstă
SCALA PUNESCU PENTRU NIVELUL
DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI
Permite stabilirea corectă a
diagnosticului de întârziere în apariţia şi
dezvoltarea limbajului. Scala are în
vedere manifestările comportamentului
verbal între 0 şi 3 ani. .
PROBA DE VOCABULAR REY
Studiaza particularităţile memoriei
verbale imediate, care permite o analiză
a procesului în desfăsurarea sa.
Rezultatele obţinute cu proba elaborată
de Rey nu se reduc la constatarea
reuşitei imediate, ci sugerează şi
determinantele psihice care intervin în
nereuşită
Instrumente
de evaluare
TESTELE DE LIMBAJ
BOREL – MAISONNY
Evaluarea nivelului limbajului
la copiii mici cu întârziere în
dezvoltarea limbajului
PROBA PENTRU
CUNOAŞTEREA VÂRSTEI
PSIHOLOGICE A
LIMBAJULUI - ALICE
DESCOEUDRES
Este alcătuită din 7 probe şi
permite observarea unor abateri
în dezvoltarea limbajului în raport
cu vârsta cronologică. Se aplică
copiilor cu vârste între 3 şi 7 ani
 TULBURĂRI SPECIFICE DE ÎNVĂŢARE A CITITULUI /DISLEXII

GRAHAM, TURK, VERHULST,1999 si SPAGNA si col., 2000 considera ca

dislexia este una dintre tulburarile de învatare, fiind o tulburare specifica
de limbaj, caracterizata prin dificultati de decodificare a cuvântului scris,
de asociere a fonemelor cu simbolurile literale etc.; de obicei deficitul
este singular, copilul putând dobândi alte abilitati cognitive sau scolare si
nu este rezultatul unei afectari senzoriale sau generale a dezvoltarii.

Sintetic dislexia este definită de Emil Verza în „Tratat de logopedie” ca un

„sindrom ce cuprinde ansamblul dificultăţilor pe care le întâmpină copilul
în învăţarea cititului în condiţiile de independenţă faţă de nivelul mintal”.

Dislexia se manifesta prin incapacitatea paradoxala, mai mult sau mai

putin accentuata a copilului, de a învata citirea în mod corect. Ca specific,
subiectul nu reuseste sa lege simbolurile de grafeme, nu reuseste sa lege
sunetele auzite si literele scrise ca atare având loc confuzii constante si
repetate între fonemele asemanatoare acustic, literele si grafemele lor.

Acesti copii au de obicei un nivel al inteligentei situat peste 75 -85; cei

cu un coeficient sub 70 se diagnostichează ca având întârziere mintală;
Grupa dificultăţilor de inversare a ordinii în succesiunea literelor. Erorile se manifestă
în diverse forme: deformări de cuvinte ca urmare a permutărilor sau suprimărilor de
litere, silabe (în general sunt omise sau permutările consoanele p,r,s); deformări de
cuvinte ca urmare a suprimării ultimei litere; adăugiri de litere sau cuvinte.

Grupa dificultăţilor caracterizate prin omisiuni substituiri omisiuni de litere, de

elemente grafice, de silabe finale ale cuvintelor, substituiri de litere, cuvinte sau de
rânduri întregi.

Grupa dificultăţilor de eroare rapidă caracterizată prin citire fragmentară, uneori

extrem de lentă, alteori precipitată, cu multe ezitări în citirea cuvintelor cu pauze
mari, citite fără sens, cuvintele uneori sunt ghicite, alteori substituite, fără a avea o
justificare logică, uitate, repetate, rânduri sărite, întoarceri repetate.

Grupa erorilor ortografice, formată din erori simptomatice, simboluri false, ţinând
seama de sunetul de transcris, erori din nerespectarea unor reguli, datorate unor
confuzii vizuale sau auditive, inversiuni de silabe, omisiuni, adiţii de litere superflue,
anticipare, perseverare, cuvinte nestructurate într-un ansamblu.
 Acesti copii pot avea diferite tulburări asociate:

Deficitul perceptual - acesti copii prezinta uneori o insuficienta dezvoltare a abilitatii vizuo-
spatiale. Capacitatile de discriminare fina auditiva si vizuala sunt slab dezvoltate. Aceste probleme
creeaza dificultati pentru identificarea corecta a sunetelor sau literelor - proces necesar pentru
asimilarea cititului .

Deficitul de limbaj - copiii cu dificultati la citit au adesea si o usoara întârziere în dezvoltarea

vorbiri si limbajului. Atât întelegerea cât si expresia sunt afectate.

Deficitul senzorial - o pierdere partiala de auz, secundară unor otite supurative, poate creste
dificultatea în asimilarea cititului. Tulburarile de refractie necorectate pot fi de asemenea cauze în
aparitia greutatii în învatarea cititului

Tulburarile de comportament - apar frecvent la copiii cu tulburari de învatare. Acesti copii au o

vulnerabilitate crescuta pentru tulburari emotionale, tulburari de atentie, comportament
hiperkinetic. Aparitia acestor modificari maresc dificultatea asimilarii cititului.
 TULBURARI SPECIFICE DE ÎNVĂŢARE A SCRISULUI / DISGRAFII

Disgrafia este definită ca o incapacitate sau dificultate de a învăţa scrierea

prin mijloace pedagogice obişnuite, exprimate fie prin substituiri, omisiuni,
inversiuni de litere şi silabe, fuziuni de cuvinte, fie prin perturbări în
desenarea literelor sau dispunerea analitica în pagină, independent de
nivelul mintal sau de antecedentele şcolare.

Diatkine defineşte disgrafia ca pe o incapacitate a copilului cu limbaj, auz,

dezvoltare mintală normală, de a învăţa corect şi de a utiliza constant scrisul
în condiţii de şcolarizare normale (metodă pedagogică, material didactic,
recuzita şcolară etc).
Disgrafiile reprezinta o importanta tulburare de învatare a comunicarii prin
scris si care nu este atribuita întârzierii mintale sau unor boli senzoriale,
neurologice, tulburarilor emotionale, sau dezavantajului economic, cultural
sau unei instructii neadecvate.
Scrisul acestor copii este format din propozitii scurte, sarace în exprimare;
productiile grafice ale acestor copii sunt marcate de dezordine si eroare,
atât în desenarea literelor cât si în aspectele gramaticale, sintactice si
morfologice.
Aparitia tulburarilor specifice în dezvoltarea abilitatilor de exprimare grafica implica:

-dificultati în integrarea vizuo-motorie (copilul poate sa vorbeasca si sa citeasca, dar nu poate sa

execute corect operatiile motorii necesare pentru a desena simbolurile grafice, precum literele
sau cifrele)

-copilul are dificultati în revizualizare (poate sa citeasca si sa recunoasca cuvintele dar nu poate
sa revizualizeze literele si sa scrie corect dupa dictare).

-exista deficiente în formulare si sintaxa (poate copia corect simbolurile grafice dar nu poate sa
le organizeze într-o exprimare bogata, cu valoare de comunicare)

- dezvoltarea analizatorului kinestezic este întârziata, iar copilul este incapabil sa deseneze
corect simbolurile grafice; astfel depaseste rândul , scrie ori prea mare ori prea mic etc.
Trasatura esentiala în aceasta tulburare consta în inabilitatea de a compune un text scris.

Copilul face greseli de exprimare, gramaticale, de punctuatie si de organizare a frazei, de

asemenea are o grafica defecuoasa, cu litere prost desenate.

Erorile de gramatica includ omisiunile literelor, ordonarea incorecta a literelor în

interiorul cuvântului sau al cuvântului în interiorul frazei, folosirea incorecta a verbelor
si pronumelor; propozitiile sunt incorecte, incomplete, prescurtate.

Greselile de punctuatie sunt frecvente.

Scrisul urât îi caracterizeaza pe acesti copii; literele sunt greu lizibile, deformate, rasucite ,
inversate, uneori deseneaza litere de tipar urmate de litere cursive sau o mixtura de litere
mari si mici.

Deseori acesti copii prezinta asociat si alte tulburari; dislexii, discalculii sau dispraxii si adesea,
secundar, pot dezvolta trairi depresive si anxioase, ca urmare a constientizarii deficitului în raport
cu alti copii din clasa; o tulburare comorbida frecventa este tulburarea hiperkinetica cu deficit de
atentie, care agraveaza simptomatologia.
 TULBURĂRI SPECIFICE DE ÎNVĂŢARE A CALCULULUI MATEMATIC /DISCALCULII

Ca si celelalte tulburari de învatare, aceasta tulburare se caracterizeaza printr-o afectare în dezvoltarea si

dobândirea deprinderilor scolare, respectiv a capacitatii de calcul aritmetic, afectare care este suficient de
severa ca sa fie observata si sa devina un factor deranjant în activitatea scolara.

Aceasta deficienta nu poate fi explicata de un nivel scazut al inteligentei, de o lipsa de educatie scolara, de o
afectare vizuala, auditiva sau alte tulburari somatice sau psihice; de asemenea, în cazul acestor copii nu se
poate vorbi de un dezavantaj economic, sau cultural care sa fi determinat aparitia discalculiei.

Debutul nu este foarte precis, parintii acestor copii observa treptat aceste dificultati pe care mai apoi
învatatorii le reclama afirmând ca "nu-i place matematica, dar la celelalte materii este bine". Acestor copii
le este dificil sa faca un calcul matematic; au nevoie de ajutor suplimentar (sa numere pe degete, sa scrie
una sub alta, sa foloseasca ciorna etc.). Invata cu mare dificultate tabla înmultirii, dar, dupa ce reusesc sa o
memoreze, încep sa se "descurce" si abia în ultimele clase de gimnaziu apar reale dificultati în rezolvarea
problemelor. Acesti copii dezvolta de obicei strategii de ajutor precum: grupare, adunare în loc de
înmultire, sau numarare.
Acesti copii prezinta:

• Capacitatea de calcul matematic, masurata prin teste standard, este semnificativ mai mica
în raport cu vârsta cronologica a copilului, în raport cu inteligenta si educatia
corespunzatoare.
• Dificultati în învatarea denumirii numerelor, scrierea lor, întelegerea conceptelor de
combinare si separare, în folosirea semnelor si operarea cu ele, au dificultati în întelegerea
conceptului de valoare, au dificultati in alinierea numeralelor, in mentinerea ordonarii lor,
fac mereu greseli, au un anume patern pentru eroare, au o inacuratete a calculului,
socotesc cu multa greutate în minte, au probleme cu reprezentarea grafica a informatiei.
• Au dificultati în efectuarea operatiilor aritmetice de baza - adunarea si scaderea -
memorarea numeralelor, urmarirea pasilor specifici în calcul, numararea obiectelor,
înmultirea etc. Simptomele de inatentie includ: neatentie în copierea numerelor, omiterea
semnelor de calcul, a zecimalelor, sau a simbolurilor când scriu raspunsul. De multe ori
discalculia se asociaza cu disgrafia si dislexia.

PROBE PENTRU EXAMINAREA
SCRIERII
Proba are următoarele etape:
examinarea alfabetului,
examinarea silabelor, examinarea
cuvintelor: copiere şi dictare,
examinarea scrierii cifrelor şi
numerelor scriere (copiere şi
dictare)
PROBA DE EVALUARE A CAPACITĂŢII
CITITULUI, M. LOBROT (BOVET)
Se utilizează pentru înregistrarea
tipurilor de erori în actul lexic. Se poate
aplica de la 7 ani.
-.
FIŞA DE EVALUARE A
DIFICULTĂŢILOR GRAFICE
Este un instrument util în construcţia
programului de intervenţie
personalizată, pe aria scriere, întrucât
identifică dificultăţile, tipurile de erori
întâmpinate de copil în actul grafic.
Instrumente
de evaluare
PROBA BOREL - MAISONNY
PENTRU SCRIS/CITIT
Cuprinde:
-denumirea literelor alfabetului ,
- silaba - se dau silabe directe şi inverse
- citirea structurilor consonantice
- citire de cifre şi numere
- respectarea rândurilor
- lectura cuvintelor, propoziţiilor, textelor
Proba pentru testarea
vorbirii independete
(D.V.Popovici)
Urmareste modul de
vehiculare a cuvintelor
si calitatea mesajului
transmis im vorbirea
independenta
 TULBURARI PERVAZIVE DE DEZVOLTARE
Tulburarile pervazive de dezvoltare reprezinta un grup de tulburari neuropsihiatrice,
caracterizate prin anomalii si deviante în dezvoltarea sociala, de comunicare si
cognitiva, cu debut în primii 5 ani de viata. Aceste tulburari difera de alte tulburari
ale dezvoltarii si prin trasaturile specifice de comportament.

În versiunea actualizată DSM-V subtipurile autismului (autismul, sindromul

Asperger și dereglări pervazive nespecificate) au fost unificate într-un singur
diagnostic - Tulburarea din Spectrul Autist.

Autismul

CAMPBEL, SHAG (1995) „Autismul e caracterizeaza printr-o afectare permanenta a capacitatii de

relationare sociala, printr-o deviere a comunicarii si patternuri comportamentale restrictive, stereotipe.”
Rata pe sexe este de 2,6 la 1 pentru baieti fata de fete. Alte studii raporteaza 4/1. Incidenta autismului
este mai mare la baieti decât la fete, însa fetele sunt mult mai sever afectate si au un scor de inteligenta
mai mic.

În ceea ce priveste statutul socio- ecomonic, se pare ca nu exista diferente, desi initial Kanner a raportat
un nivel social crescut, situatie explicabila, probabil, prin adresabilitatea diferita la medic din perioada
aceea, când numai cei cu un venit ridicat puteau sa solicite un consult înalt specializat pentru copiii
autisti.
 Înainte de vârsta de 3 ani se observa o afectare a dezvoltarii în urmatoarele arii:

este afectata functia de comunicare a limbajului receptiv sau expresiv

este afectata dezvoltarea abilitatilor sociale cu instalarea incapacitatii de a avea reciprocitate emotionala
sau atasament

copilul nu poate si nu stie sa utilizeze adcvat mesajele faciale si corporale în exprimarea

emotionalitatii; privirea "ochi în ochi", gesturile si postura corpului

nu poate dobândi abilitatea de a relationa cu cei de aceeasi vârsta, nu stie sa îsi exprime interesul,
bucuria, sa împarta jucariile.

reciprocitatea socio-emotionala este saraca, copilul având raspunsuri bizare sau deviate, modularile
emotionale sunt neadecvate contextului, iar integrarea în contextul social se face printr-o comunicare
neadecvata si haotica.

pot avea uneori o aderenta exagerata pentru rutine si ritualuri proprii.

comportament motor stereotip si repetitv, cu fluturarea mâinilor, rotirea lor si miscari ale întregului corp,
preocupari pentru joc stereotip cu parti ale obiectelor, sau cu obiecte nefunctionale; miroase, atinge cu limba,
sau asculta zgomotul obiectelor
Dificultăţile pe care le au persoanele cu autism la nivelul interacţiunilor sociale cu ceilalţi
reprezintă problema centrală a acestei tulburări (principalul simptom) şi totodată principalul
criteriu de diagnosticare. Studiile arată că acest deficit este permanent şi este întâlnit indiferent
de nivelul intelectual al persoanei.
Unele persoane cu autism pot fi foarte izolate social; altele pot fi pasive în relaţiile sociale sau
foarte puţin interesate de alţii; alţi indivizi pot fi foarte activ angajaţi în relaţiile sociale, însă într-
un mod ciudat, unidirecţional sau de o maniera intruzivă, fără a ţine seama de reacţiile
celorlalţi. Toate aceste persoane însă au în comun o capacitate redusă de a empatiza, deşi sunt
capabili de a fi afectuoşi, însă în felul lor. Autismul este o tulburare de spectru, ceea ce
înseamnă că manifestările autismului variază mult de la caz la caz - de la manifestări ușoare la
severe. Copiii diferă ca nivel de dezvoltare a abilităților sociale, comportamentale,
comunicative, de motricitate, de percepție și intelectuale. Nu există două persoane cu autism
absolut identice.
 Sindromul Asperger

Sindromul Asperger se caracterizeaza printr-o afectare a comportamentului social, a

interactiunii sociale, prin existenta unor preocupari si interese restrictive, stereotipe,
specifice autismului; acesti copii au o buna functionare cognitiva si de limbaj, cu
caracteristici specifice vârstei, dar au o mare incapacitate de rezonare afectiva, de
exprimare a reciprocitatii emotionale, de comunicare empatica.

Sindromul Asperger este de 5 ori mai frecvent la baieti decat la fete și poate coexista cu alte
tulburări, cum ar fi deficitul de atentie, hiperactivitatea sau tulburarea de anxietate. Chiar si
atunci cand tulburarea de anxietate nu este prezenta, persoanele cu sindrom Asperger pot
suferi de anxietate sau de hipersensibilitate la anumiti stimuli, de exemplu zgomotele
puternice. In unele cazuri, pot aparea comportamente disruptive (auto-vatamare, agresiune)
şi/sau depresie, ca raspuns la anxietatea si frustrarea resimtita de copiii de sindrom Asperger.
Caracteristici:

Absenta unei intârzieri semnificative din punct de vedere clinic in domeniul limbajului sau al dezvoltării
cognitive. Diagnosticul implică dezvoltarea cuvintelor simple până la doi ani sau chiar mai devreme şi
folosirea frazelor pentru comunicare până la trei ani. Comportamentul adaptativ şi curiozitatea legată de
mediul inconjurător din primii trei ani de viată trebuie să fie la un nivel corespunzător dezvoltării
intelectuale normale. Totuşi activitatea motorie ar putea fi intârziată existând şi o oarecare neindemanare.

Comportamentul este marcat de aspecte stereotipe, restrictive, interese bizare dar bine circumscrise;
(caracteristici specifice si copilului autist); mai putin frecvent se observa si manierisme sau jocul nefunctional
cu obiectele sau cu parti ale acestora.

Incapacitatea de a dezvolta (intr-o manieră adecvată vârstei mintale) relatii cu colegii de vârsta, care implica
impărtăşirea aceloraşi interese, activităti şi emotii.
Specialiștii in domeniu evidentiaza și aspectele pozitive ale sindromului Asperger si considera ca
nu reprezinta neaparat un defect, ci un alt mod de gandire. Caracteristicile pozitive ale
persoanelor cu sindrom Asperger au fost descrise ca fiind benefice in multe profesii si acestea
includ:

cresterea capacitatii de a se concentra asupra detaliilor

capacitatea de a persevera in interesele specifice, fara a se lasa

influentat de altii

capacitatea de a lucra independent

recunoasterea de modele pe care alte persoane le-ar putea rata,

un mod original de a gandi.


ADOS 2 - Autism Diagnostic
Observation Schedule
Instrument de evaluare
semistructurat ce poate fi folosit
acolo unde este suspectata orice
forma de autism, de la copii mici
pana la adulti, de la copii fara
limbaj pana la adulti cu limbaj
fluent.
Testul M-CHAT (Modified Checklist for Autism
in Toddlers)
Testul conţine 23 de întrebări/itemi, în baza
cărora se pot selecta copiii de 18 – 24 luni
suspecţi de autism- cuprinde două categorii de
teste: verbale şi de performanţă.
. în diferite arii cum ar fi: viața
CARS (Childhood Autism Rating Scale)
Interviu structurat de 15 itemi, pentru care
există posibilitatea de a adăuga observații,
adecvat folosirii copiilor mai mari de 24 luni.
Permite observarea gradului în care
comportamentul copilului autist se
diferențiază de dezvoltarea normală.
cuprinse între 4-11 ani ce prezintã
un comportament ce sugereazã un
Instrumente
de evaluare
CAST (Childhood Asperger
Syndrome Test)
compus din 37 itemi ce s-a
demostrat a fi util în identificarea
timpurie a copiilor cu vârste
posibil diagnostic de Tulburare
Asperger
Scala Vineland a
comportamentului
adaptativ (Vinelend
Adaptive Behavioural
Scale/ VABS)
Se aplicã de la naștere pânã
la vârsta de 18 ani și oferã
informații asupra dezvoltãrii
de zi cu zi, socializare,
comunicare etc.
 ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder
Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie" (THDA)

Sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie (THDA) este o tulburare de comportament a copilului care se
manifesta prin deficit de atentie si dificultati in desfasurarea unei sarcini.

ADHD-ul se caracterizeaza prin debutul precoce, inainte de varsta de 7 ani, a unei combinatii intre
hiperactivitate, comportament dezordonat si lipsa de atentie:
- Incapacitatea copilului de a-și menține atenția și aceasta este ușor perturbată de stimulii din jur;
- Hiperactivitatea, ducând la un comportament inadecvat;
- Impulsivitatea (afectarea ariilor cerebrale de inhibiție) care îl determina pe copil să se implice în
diverse activități chiar foarte riscante fără a putea evalua gravitatea riscurilor.

ADHD debutează în copilărie și poate persista și la vârsta adultă. Deși la unii copii simptomele ADHD dispar
odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta simptome și la vârsta adultă.
ADHD afectează sexul masculin mai mult decât pe cel feminin, raportul băieți/fete este de 4:1.
Copilul hiperactiv are o capacitate de concentrare a atenţiei scăzută, dificultăţi de control a atenţiei,
manifestat prin impulsivitate comportamentală şi cognitivă, precum şi nelinişte şi nerăbdare
neadecvate. Aceşti copii nu au răbdare, nu stau pe loc, au dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi. Aceste
particularităţi îi fac să fie permanent în dezacord cu adulţii şi să nu fie acceptaţi de cei de aceeaşi
vârstă. Au dificultăţi şcolare care se datorează lipsei de atenţie, dezorganizării comportamentului şi
stilului impulsiv.

a. Comportament
Majoritatea problemelor comportamentale ale copiilor şi adolescenţilor diagnosticaţi cu ADHD
sunt legate de impulsivitate şi distractibilitate. Aceşti copii sunt „neobosiţi” şi nu pot sta într-un
loc nici pentru o perioadã scurtã de timp, sunt persistenţi în ceea ce priveşte satisfacerea
dorinţelor lor, au dificultãţi în amânarea recompensei.

b. Relaţii sociale
În privinţa relaţiilor sociale, copiii şi adolescenţii cu ADHD au dificultãţi în a-si face prieteni şi în
a respecta regulile sociale. Nu respectã limitele impuse de ceilalţi şi tind sã nu rãspundã la
cererile care le sunt adresate.
c. Funcţionare cognitivã
Subiecţii care au sindromul prezintă intârzieri în dezvoltarea anumitor forme de gândire
abstractă. S-a demonstrat cã în ADHD existã un deficit în ceea ce priveste procesele de inhibiţie,
fãrã ca resursele atenţionale sã fie în mod necesar afectate.

d. Funcţionare emoţionalã
Daca sindromul se suprapune cu un temperament coleric sau sangvinic simptomatologia
este explozivă, apar tulburări de personalitate (ex. În urma eşecului, apar tulburări de
externalizare și pot fi agresivi și distructivi).

e. Funcţionare fizicã
Subiecţii au o activitate mobilă inepuizabilă, reacţii foarte rapide la stimuli dar s-a observat ca
acestea se diminuează în perioada de mijloc a adolescenţei
 Scalele Conners
ADHD Rating Evaluarea
Scale-IV tulburărilor
Child Behavior de deficit de atenţie și
(ADHD-RS-IV)
Checklist (CBCL/6-18)
Scala de
18 hiperactivitate
Testul conţine 120cuprinde
de itemi
care
întrebări/itemi, au ca punct de Attention -
în baza
(ADHD,
Deficit/Hyperactivity
cărora se potreferință criteriile
identifica DSM
Disorder) și a
dede
tulburările diagnosticare ale
comportament la copii ADHD problemelor și
dezechilibrelor frecvent
și adolescenți asociate, în rândul
.
copiilor și
adolescenţilor.

Instrumente
de evaluare
,
p
r
ci
an
p
ae
x
b
ic
le
ăl
e
n
p
eţ
ră
.
m
a
A
n
ec
e
n
ts
t
d
ef
a
ap
jt
u
sc
to
an