BODEA PAPP CSILLA

III.D

EREDITATEA

Ereditatea reprezinta insusirea fundamentala a materiel vii de a transmite, de la o generatie la alta,

sub forma codului genetic, informatii/mesaje de specificitate care privesc specia, grupul de
apartenenta sau individul, constituindu-se in premisa biologica a dezvoltarii. Aceste informatii se
reflecta in insusirile fizice, biochimice si functionale, in plasticitatea sistemului nervos central,
intensitatea, echilibrul si mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie, particularitatile anatomo-
fiziologice ale analizatorilor si ale glandelor cu secretie interna, predispozitiile catre o forma sau alta
de evolulie a starii de sanatate. Altfel spus, caracterele ereditare reprezinta expresia morfologica sau
functionala a ceea ce este stocat in genomul celulei ca informatie genetica inglobata in gena. In urma
cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca majoritatea caracterelor sunt determinate de mai multe gene,
care conlucreaza pentru a exprima un anume caracter.

Analizand datele cercetarilor asupra componentei genetice, pot fi sintetizate urmatoarele concluzii:

-Mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitati, si nu ca o transmitere

liniara a trasaturilor antecesorilor;

-Diversitatea psihologica umana are cu certitudine si o radacina ereditara, dar nu poate fi redusa la
aceasta;

-Ereditatea caracterelor morfologice si biochimice este mult mai bine cunoscuta decat ereditatea
insusirilor psihice, care, in cele mai multe cazuri, pare a fi rezultatul unor determinari poligenetice;

-Potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este polivalent, mai ales sub
aspectul exprimarii psihice;

-Ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital, unde sunt cuprinse si
elemente dobandite in urma influentelor din perioada prenatala/ intrauterina;

-Ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse etape de varsta sau poate ramane in stare de
latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activator;

-Factorul ereditar confera unicitatea biologica, in calitate de premisa a unicitatii psihice;

-Prin programarea temporala a proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele

unor momente de optima interventie din partea mediului educativ sau corectiv, in asa-numitele
perioade sensibile sau critice; anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi ineficienta;

-Factorul ereditar nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii psihice; unele poarta
mai puternic amprenta ereditatii, altele mai putin;- o aceeasi trasatura psihica poate fi, la persoane
diferite, rodul unor factori diferiti;

-din perspectiva filogenetica, ereditatea umana are o importanta redusa in determinarea setului de
comportamente instinctive; asa se explica de ce, in comparatie cu alte specii, puiul de om isi pierde
specificitatea daca, in dezvoltarea sa timpurie, este insotit de membrii altei specii.
MEDIUL

-Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul

interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii
de mediu actioneaza sub forma influentelor bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalitatii
conditiilor, structurilor si normelor sociale care se manifesta fata de fiecare persoana sau grup social.

-Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta, fiind structurati relativ intr-o forma
binara; ei se prezinta individului pe de-o parte ca realitati fizice, concretizate in prezenta nemijlocita
si perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea inconjuratoare, si, pe de alta parte, sub forma
ansamblului de relatii si semnificatii care, prin interiorizare, formeaza elementele de structura si
materialul de constructie necesar dezvoltarii psihice. Actiunea mediului asupra unui individ poate fi,
in egala masura, favorabila unei dezvoltari normale dar poate constitui si o frana, un blocaj in
dezvoltarea sa . Din perspectiva dezvoltarii ontogenetice, este necesara evidentierea unui aspect
foarte important si anume: nu simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu este relevanta, ci
masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acei factori si individul uman. Altfel spus, un factor
de mediu prezent, dar neutru ca actiune sau indiferent subiectului uman, este lipsit de relevanta din
perspectiva dezvoltarii

-Spre ex o melodie pentru un copil lipsit de auz nu apare ca factor de mediu, tot la fel un tablou cu o
imagine pentru un copil lipsit de vedere.

-Conditia dezvoltarii este ca factorul sa actioneze asupra individului, care, la randul sau, sa
reactioneze, intrand in interactiune ca baza a propriei activitati.

-Avand in vedere marea diversitate a continuturilor mediului, a formelor si mijloacelor in care se

prezinta, Super si Harkeness au propus o noua categorie teoretica sub forma conceptului de nisa de
dezvoltare. Acest termen desemneaza totalitatea elementelor cu care un copil intra in relatie intr-o
anumita etapa de varsta.

-Structura nisei de dezvoltare vizeaza:

-obiectele, locurile, fenomenele accesibile copilului la diferite varste;

- raspunsurile si reactiile celor din jurul copilului;

-cerintele adultului in raport cu asteptarile, posibilitatile si performantele solicitate copilului la

anumite varste (mersul fara ajutor, aspecte privind limbajul, efectuarea unor activitati de tip scolar
in avans);

- activitatile impuse, propuse sau acceptate de acesta.

-Mediul poate avea doua componente principale:

-Mediul natural cuprinde conditiile de clima, relief, vegetatie si fauna.

-Mediul ecologic concepe ca mediul de viata sa fie pur, nepoluat, pentru a asigura conditiile necesare
vietii organismelor.

Optime intre aspectul informativ si cel formativ ale acestei experiente.

Educatia nu numai ca ofera ceea ce urmeaza sa se asismileze, aceasta realizand-o si mediul, dar se
preocupa in plus si de modul “cum sa se asimileze”, de constientizarea necesitatii de a invinge
anumite obstacole.
Un alt argument in favoarea demonstrarii rolului conducator al educatiei se refera la interventia
acesteia in ameliorarea conditiilor de mediu, in crearea unui climat educational favorabil cu valente
educative puternice asupra formarii personalitatii umane. Formarea si educarea colectivului de elevi
este un exemplu concludent in acest sens.

Educatia care se desfasoara in cadrul scolii este cel mai important factor al dezvoltarii personalitatii.
Ea are rolul de a corecta ceea ce este negativ in personalitatea elevului si de a dezvolta toate laturile
personalitatii sale, atat latura intelectuala, cat si latura caractriala, morala si estetica. Scoala nu
formeaza doar specialisti, ci formeaza oameni, iar pentru a forma oameni, este foarte important ca
toti factorii educationali sa contribuie in mod eficient si constructiv la aceasta formare, sa colaboreze
si sa se completeze reciproc, unde si cand este nevoie.