Realizai o analiz de dou-trei pagini privind factorii i etapele dezvoltrii copilului/tnrului cu

dizabiliti, pe baza urmtoarei structuri:

- definirea noiunilor de dezvoltare ontogenetic, de dezvoltare psihointelectual i de dezvoltare
socioafectiv;
- prezentarea a trei factori care condiioneaz dezvoltarea copilului/tnrului, specificnd totodat
relaia dintre aceti factori;
- exemplificarea a dou forme de manifestare a personalitii copilului/tnrului cu dizabiliti;
- justificarea unei opinii referitoare la necesitatea implementrii de activiti specifice, diferen iate,
n funcie de particularitile biopsihosociale ale copiilor/tinerilor cu dizabiliti.
Coninut: 27 de puncte
- cte 2 puncte pentru definirea fiecreia dintre cele trei noiuni 3x2p=6 puncte
- cte 1 punct pentru precizarea oricror trei factori care condiioneaz dezvoltarea copilului/tnrului
3x1p=3 puncte
- cte 1 punct pentru prezentarea fiecruia dintre cei trei factori precizai 3x1p=3 puncte
- specificarea relaiei dintre factorii precizai 3 puncte
- cte 1 punct pentru precizarea oricror dou forme de manifestare a personalitii copilului/tnrului cu
dizabiliti 2x1p=2 puncte
- cte 3 puncte pentru exemplificarea fiecreia dintre cele dou forme precizate 2x3p=6 puncte
- formularea opiniei cerute 2 puncte
- justificarea opiniei formulate 2 puncte
Redactare: 3 puncte
- ncadrarea analizei n limita de spaiu precizat 1 punct
- calitatea organizrii ideilor: text clar, organizat, coerent, n care construcia paragrafelor subliniaz ideile n
succesiune logic 1 punct
- demonstrarea abilitilor de analiz i de argumentare: relaie adecvat i nuanat idee-argument,
utilizare de argumente convingtoare, formulare de judeci de valoare relevante
1 punct

Factorii dezvoltarii ontogenetice

Dezvoltarea personalitatii umane se realizeaza astfel prin aportul concomitent a trei categorii de factori:
ereditatea, mediul si educatia. Cu toate ca scoala psihopedagogica anglo-saxona include educatia n contextul mai larg
al factorilor de mediu preferam, datorita ponderii si importantei sale n determinarea devenirii personalitatii umane, sa
tratam educatia ca factor specific de sine statator. O abordare sintetica si actuala a factorilor dezvoltarii ontogenetice
este realizata de Luminita Iacob n cartea "Psihologie scolara" (Iacob, L.,1999, p. 25-32). Prezentam n continuare
opiniile autoarei cu privire la rolul ereditatii, mediului si educatiei n devenirea fiintei umane si modelele dezvoltarii
ontogenetice asociate acestora.
1.1.Ereditatea
Conceptul "ereditate" provine de la cuvntul latin heres-mostenitor. Ereditatea poate fi definita ca nsusirea
fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate
ale speciei, grupului si individului. Remarcam n acest context faptul ca identitatea genetica este practic imposibila
ntre antecesori si descendenti, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane. Rezulta astfel ca din
punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si irepetabil n raport cu toti ceilalti din trecut, prezent, sau
viitor, astfel nct profesorul practician trebuie sa aiba permanent n vedere faptul ca n scoala lucreaza cu personalitati
distincte, diferite una de cealalta. Desi foarte importanta, problema transmiterii pe cale genetica a nsusirilor de la
antecesori la descendenti a fost studiata doar indirect, datorita limitelor etice ale realizarii unor experimente la nivelul
speciei umane. Prezentam n continuare, pe scurt, principalele rezultate ale cercetarilor genetice ce au relevanta pentru
sfera fenomenului educational:
a. Pe cale genetica sunt transmise nu trasaturile antecesorilor ci un complex de predispozitii sau
potentialitati;
b. Spre deosebire de caracteristicile morfologice si biochimice, ereditatea nsusirilor psihice este rezultatul
unei determinari poligenetice;
c.
Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor ereditari ci si al factorilor de
mediu;
d. Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vrsta sau pot ramne n stare latenta pe tot
parcursul vietii individului n absenta unor factori activizatori;
e. Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar (temperament, aptitudini, emotivitate)
iar altele mai putin (caracter, vointa, atitudini);
f.

Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica ncarcatura de comportamente
instinctive. Spre exemplu, copilul mic este singurul care si pierde specificitatea daca n copilarie este
asistat de membrii altei specii, el animalizndu-se n ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia umana
are cea mai lunga copilarie deoarece animalului i este dat prin instincte tot ceea ce trebuie sa stie pentru a
supravietui pe cnd omul trebuie sa nvete majoritatea lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii. n ciuda
perfectiunii sale instinctuale, animalul este inferior omului tocmai datorita specializarii sale excesive si
incapacitatii sale de adaptare la variatiile conditiilor de mediu;

Concluzionnd putem spune ca factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune probabilistica,
oferind fie o ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o ereditate tarata ce poate fi compensata n diverse grade.
1.2. Mediul

Mediul este constituit din totalitatea elementelor externe cu care individul interactioneaza, direct sau indirect,
pe parcursul dezvoltarii sale. Distingem n acest context existenta a doua planuri majore n care factorii de mediu
actioneaza asupra individului: planul factorilor natural-geografici si planul factorilor de ordin social. n rndul
factorilor natural-geografici includem relieful, clima, temperatura, iar factorii de ordin social includ alaturi de educatie,
familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existentei individului etc.
Din punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu distingem influente ale
mediului proximal (persoane si situatii cotidiene) si influente ale mediului distal (mass-media, internet-ul). Datorita
progresului tehnologic asistam n prezent la o eliberare progresiva a individului de sub influentele mediului proximal,
la o crestere a expunerii acestuia la fluxul informational, nu ntotdeauna benefic, al mijloacelor media, fapt ce implica
exigente sporite la nivelul scolii n ceea ce priveste dezvoltarea capacitatii de selectie si valorizare a subiectului uman .
Factorii de mediu nu trebuie redusi nsa la nivelul realitatii lor fizice, fiind necesara luarea n calcul a semnificatiei
acordate de catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul ca omul nu reactioneaza la evenimente ci la modul n care
acesta semnifica si interpreteaza evenimentele. Accentul se pune astfel nu pe simpla prezenta sau absenta a factorilor
de mediu ci pe masura si modul de interactiune al subiectului uman cu acestia n sensul ca un factor de mediu prezent
dar indiferent subiectului cu care se afla n contact este inert din perspectiva dezvoltarii acestuia. Altfel spus conditia
dezvoltarii este ca factorii de mediu sa actioneze asupra subiectului uman iar acesta sa reactioneze prin intermediul
unei activitati proprii specifice. Concluzionnd putem spune ca actiunea factorilor de mediu, la fel ca si cea a
ereditatii, este si ea una de factura aleatorie, probabilistica, putnd fi n egala masura o sansa a dezvoltarii sau un
blocaj al acesteia.
1.3.Educatia
Ereditatea si mediul sunt prezente obligatorii n dezvoltarea omului dar cu contributii aleatorii, pozitive sau
negative, asupra dezvoltarii sale ontogenetice. n acest context societatea umana a elaborat si perfectionat un
mecanism de crestere a controlului asupra dezvoltarii ontogenetice. Acest mecanism poarta numele generic de
educatie.
Din aceasta perspectiva putem afirma ca educatia controleaza si organizeaza influentele mediului asupra
individului, adaptndu-le la particularitatile de vrsta si individuale ale acestuia. Altfel spus, educatia face legatura si
mediaza ntre potentialitatea de dezvoltare, propusa de ereditate si oferta de posibilitati ale mediului. Astfel educatia
armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat favorabil actualizarii potentialitatilor genetice, fapt
pentru care putem spune ca educatia este o activitate umana specializata n dezvoltare.
Rezultatele cercetarilor actuale n domeniu conduc, aproape fara exceptie, la validarea experimentala a
modelului interactionist al dezvoltarii ontogenetice. Fara a nega importanta factorilor ereditari si de mediu suntem
totusi ndreptatiti sa afirmam ca educatia, care include un sistem complex de actiuni si influente de natura formativa si
informativa, are un rol hotartor n dezvoltarea psihica si n formarea personalitatii umane. Consideram necesara n
acest context precizarea ca mediul, asemenea educatiei, influenteaza individul ntre limitele stricte pe care le traseaza
ereditatea. Cu toate acestea, parafrazndu-l pe H. Pieron, am putea spune despre copil ca n absenta actiunii factorului
"educatie", acesta ar ramne un simplu candidat la umanitate.
Rezumnd cele expuse anterior consideram ca personalitatea este o sinteza a modurilor stabile de reactie
psihologica si comportamentala a unui individ. Personalitatea umana este unica, originala si irepetabila. Ea apare si se
formeaza n cadrele unui proces complex de asimilare si prelucrare de informatii, proces ce poarta numele generic de
nvatare. Desfasurarea acestui proces se realizeaza la intersectia si sub auspiciile a doua mari categorii de factori:
a. factori interni (biologici si psihologici);
b. factori externi (mediul si educatia);
Factorii biologici includ ca si componente esentiale ereditatea, vrsta, gradul de dezvoltare fizica, starea de
sanatate etc.

Factorii psihologici se refera n special la aspecte cum sunt cunostintele, capacitatile operationale, motivatia,
vointa etc.
Factori de mediu sunt reprezentati de mediul familial, mediul cultural, mediul socio-economic si mediul fizic
n care se desfasoara existenta individului.
Educatia, asa dupa cum precizam anterior, optimizeaza raporturile interactionale ale factorilor ereditari cu
ansamblul factorilor de mediu n vederea asigurarii unor influente ct mai benefice asupra devenirii si dezvoltarii
personalitatii umane.
Sintetiznd putem afirma ca:
a.

dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii complexe ereditate-mediu-educatie;

b.

educatia este o forma organizata, sistematica si continua de formare a personalitatii umane, educatia
optimiznd, n masura posibilitatilor, relatia ereditate-mediu;

c.

pentru dezvoltarea predispozitiilor ereditare si a personalitatii umane n general este necesar un mediu
prielnic;

d.

prin exercitiu si nvatare trebuie dezvoltate calitatile psihice deja existente si n acelasi trebuie stimulata
formarea unor capacitati psihice noi;

Educatiei i revine rolul conducator n formarea si dezvoltarea personalitatii deorece:

educatia organizeaza de o maniera optima influentele factorilor de mediu;

educatia depisteaza predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste intrarea n functiune

suplimentndu-le forta;

educatia creaza premisele interne favorabile actiunii prielnice anumitor factori externi;

formarea personalitatii este att efect al actiunii educative ct si premisa pentru derularea
acesteia;

Dezvoltarea la om nseamn formarea treptat a individuluica personalitate, proces complex bazat pe

cretere, mai ales n plan bio-morfologic, maturizare, mai ales n plan psiho-funcional i pesocializare, n
planul adaptrii la condiiile mediului comunitar.
Dezvoltarea psihic (Ursula chiopu, 1976) secaracterizeaz prin achiziionarea, evoluia, modificarea i
ajustarea unor atribute i instrumente ale personalitii cu elementul ei su central, contiina la condiiile
mediului (biofizic i cultural).
n dezvoltarea psihic pot avea loc opriri sau chiar regresesub influena unor factori deteriorani, stresani,
tensionali, etc.ntrzierile dezvoltrii psihice pot fi ntrzieri de apariie a unor conduite superioare sau a
unor conduite noi (ntrzieri nstructurarea vorbirii la copiii mici) sau ntrzieri de dezvoltare psihic
propriu-zis (dup ce conduitele s-au constituit). Fiind in cea mai mare parte dependent de caracterul i
coninutulinfluenelor educative, dezvoltarea psihic constituie finalitatea principal a procesului de
nvmnt. (Gh. Radu, 1999) Tulburrile procesului dezvoltrii sunt inerente oricreideficiene sau

incapaciti cu caracter complex, generatoare deinadaptri stabile, adic unei stri de handicap.n concluzie,
dereglarea funcionalitii normale a parametrilor fundamentali a dezvoltrii psihice duce la tulburri ale
procesului dezvoltrii cu consecine asupra procesului adaptativ.
Trsturi comune ale dezvoltrii copiilor normali i acelor deficieni:-Tendina organismului de a parcurge
aceleai stadii aledezvoltrii.n consecin, sensul general al procesului dezvoltrii ne obligla asigurarea
unui trunchi comun, att activitilor educativeobinuite, ct i activitilorterapeutice specializate.
Educaiaterapeutic a copiilor cu deficiene sau cu alte CES nu trebuie privit ca un alt tip de educaie, ci ca
o educaie obinuit, dar cuadaptrile necesare pentru a fi ct mai eficient n situaiile concreten care se afl
acetia.- n faa unor eventuale bariere, a unor afeciuni aprute pe parcursul acestui proces, organismul
afectat reacioneaz spontan,mai mult sau mai puin eficient, dar, de regul, energic, prin mecanisme
compensatorii, menite s refac, fie i numai parial, procesul ca atare, ct mai aproape de parametrii si
obinuii.Rezult c, unul din obiectivele centrale ale intervenieieducativ-terapeutice este s stimuleze, s
ntrein i pe ct posibil s direcioneze aciunea mecanismelor compensatorii aleorganismului afectat.
Raportul dintre fenomenul de dezvoltare psihic i activitile de nvare
Activitile de nvare, orientate terapeutic, reprezint principala prghie de declanare, susinere i
direcionare adezvoltrii compensatorii.Mecanismele dezvoltrii compensatorii la copii cu CES potfi
susinute eficient, cnd activitile de nvare se sprijin pe undemers metodologic adaptat
particularitilordezvoltrii la elevii ncauz.Cnd vorbim de raportul specific dintre dezvoltare psihic
invare la persoanele cu dizabiliti, folosim urmtoarele sintagme: tulburri de dezvoltare, ntrzieri n
dezvoltare, tulburri denvare.
a. Otulburare de dezvoltare (Legea public SUA 95-602,citat de Gh. Radu, D. Popovici, 1998) este o
deficien cronic sever, determinat de un handicap mental sau fizic, care semanifest naintea vrstei de
22 ani, care, de regul, se ntinde pe o perioad nedefinit de timp i care:-limiteaz substanial funcionarea
n trei sau mai multe domeniimajore ale activitii eseniale (autoigiena, mobilitatea,nvarea, recepia i
emisia limbajului, capacitatea deautoconducere, abilitatea de a tri independent, autonomieeconomic
suficient);-reflect necesitile persoanei pentru ngrijire planificat,tratament sau alte servicii pentru
perioade ndelungate sau chiar pentru ntreaga via.
b. ntrzierile n dezvoltare sunt determinate de mai mulifactori cauzali:-grad de extindere a disfunciei la
copil;
calitatea mediului, concretizat n nivelul ngrijirii acordate destructura relaiilor sociale dintre copil i
ceilali membrii aicomunitii;-modul de aplicare a unor programe de recuperare, n special dincategoria
celor destinate interveniei timpurii.
c. Principaleletulburri de nvare sunt (D. Popovici, 1998,dup Janet W. Lerner):-deficiene de atenie,deficiene de motricitate general i fin i de coordonarespaial,-deficien n prelucrarea informaiilor
perceptive, mai alesauditive i vizuale, n strns legtur cu insuficiene alememoriei de scurt durat,insuficiene n ceea ce privete strategiile de nvare,-diferite tulburri de limbaj,-dificulti de citire i
scriere,-dificulti n nsuirea simbolurilor matematice, a calcululuimatematic i a noiunilor spaiotemporale,-tulburri ale comportamentului social, dificulti n stabilirea derelaii interpersonale.

Dezvoltarea compensatorie sau compensarea

este o legea dezvoltrii personalitii, mecanism biologic de meninere iredresare a
funciilor vitale ale organismuluiDisponibilitatea de areaciona compensator este o trstur
comun a tuturor organismelor, adic nu numai a deficienilor, ci a oricrui individaflat- la un
moment dat sau permanent n dificultate (M. Golu,1976)Referindu-se la copiii cu deficiene,
M. I. Zemova (1965)definete
compensaia
ca fiind un proces aparte de dezvoltare, ncondiiile cruia se formeaz noi sisteme dinamice
de legturicondiionate, au loc diferite substituiri, se produc corectri irefaceri ale unor funcii
distruse sau nedezvoltate, se formeazmodaliti de aciune i nsuire a experienei sociale,
se dezvolt apaciti fizice i mentale i personalitatea copilului n ansamblulsu.Ca lege a
procesului dezvoltrii,
compensaia
acioneazn direcia reechilibrrii acestui proces, ori de cte ori intervine cteun factor
perturbator, de exemplu o deficien, o disfuncie, oincapacitate, etc.Fenomenul dezvoltrii
compensatorii este prezent la toatecategoriile de deficieni, la fiecare categorie avnd un
anumitspecific
i
anumite
limite.n
anumite
condiii
defavorabile,
rezultatele
procesuluicompensator se pierd prin decompensare
. Acest fenomen inverscompensrii se produce frecvent la copiii deficieni, nregistrndu-se
regrese i dezadaptri.Mai apar la deficieni fenomenepseudocompensatorii
,constnd n reacii adaptative, neadecvate, ca rspuns la condiiileambientale sau educative
defavorabile. Prin reacii pseudocompensatorii repetate se consolideaz trsturilecaracteriale
negative.Un alt fenomen negativ este
supracompensarea,
cndcomportamentele
compensatorii
domin
comportamentul
deansamblu, ducnd la dizarmonia personalitii.

Personalitatea copilului se formeaza in timp, datorita interactiunii continue intre factorii interni
si cei externi, maturizarea fiecarei functii se face treptat si depinde, pe de o parte, de
maturizarea sistemului nervos, care sta la baza tuturor proceselor psihologice, iar pe de alta
parte , de mediul in care traieste si interactioneaza. Dezvoltarea psihica a copilului este un
process complex, cu radacini adanci in mediul social, familial si cultural, fiecare varsta are
particularitatile si ritmurile ei de dezvoltare, de asimilare si de adaptare la lumea
inconjuratoare.
Copilul parcurge diferite stadii care inseamna tot atatea etape de dezvoltare a
personalitatii si comportamentului, a posibilitatilor de raspuns la conditiile externe. Pe masura
ce copilul creste, comunicarea, afectivitatea, actiunile voluntare, procesele de cunoastere, tind

sa se cristalizeze, sa capete forma si o anume stabilitate, definind in ansamblul lor tot ce are
omul mai complex, mai permanent si mai valoros.
Activitatea psihica a copilului se complica si se modeleaza treptat, dupa relatiile vietii
sociale, dupa cerintele ei, gasindu-si tot mai bine locul in contextual lumii inconjuratoare.
Trasaturile si caracteristicile multiple premerg varstei la care se profileaza mai prcis acel
contur al personalitatii copilului, care va constitui baza personalitatii adultului.
Relatiile sociale , scoala, familia, influenteaza permanent si multiplu personalitatea,
accentuarea unei laturi positive sau a uneia negative depinde de forta factorilor care
actioneaza asupra lui, dar mai ales forta educative.
Afectivitatea a dobandit statutul de aspect fundamental al personalitatii, fiind
rezonanta subiectiva generala a individului, intim si relational traita la schimbarile de tot felul
din mediul sau extern sau intern (Lafon. R). Din punct de vedere psihologic si neurofunctional,
prin afectivitate urmeaza sa se inteleaga cel putin trei realitati distincte, trei categorii de
fenomene: reactiile afective- emotii- frica, mania, bucuria, tristetea; starile afectivesentimente de felul placerii, neplacerii, invidie, remuscari, gelozie; atitudinile afectiveiubirea , indoiala, recunostinta, admiratia; care presupun anticipatie si prelungirea trairilor,
dincoace si dincolo de actiunea propriu- zisa a stimulilor afectogeni respectivi.
Aspectul de atitudine personala activa si subiectiva, pare sa fie nota definitorie a tuturor
fenomenelor afective; insusirile de placut, de sublim, ori infricosator, dureros sau trist nu
apartin intrisec obiectelor; in cazul proceselor afective relatia dintre subiect si obiect se
dezvaluie prin starea generala de vibratie a individului la intelesul, la valoarea si semnificatia
evenimentelor date.
Putem spune ca trairile afective exprima raporturile de satisfactie ori de nesatisfactie
ale persoanei fata de stimularile si situatiile date, atitudinile sale de aprobare sau
dezaprobare, de apropiere sau respingere, de cautare sau evitare a stimulilor afectogeni.
Procesele psihice ale individului au la baza atat structurile reactionale neconditionate
ale organismului, impulsurile instinctive, cat si mecanismele active reflex- conditionate, dar si
intreaga activitate nervoasa nespecifica, a formatiunilor reticulare ale sistemului nervos.
Printre caracteristicile fenomenelor afective, mai importante
Afectivitatea a dobandit statutul de aspect fundamental al personalitatii, fiind rezonanta
subiectiva generala a individului, intim si relational traita la schimbarile de tot felul din mediul
sau extern sau intern (Lafon. R). Din punct de vedere psihologic si neurofunctional, prin
afectivitate urmeaza sa se inteleaga cel putin trei realitati distincte, trei categorii de
fenomene: reactiile afective- emotii- frica, mania, bucuria, tristetea; starile afectivesentimente de felul placerii, neplacerii, invidie, remuscari, gelozie; atitudinile afectiveiubirea , indoiala, recunostinta, admiratia; care presupun anticipatie si prelungirea trairilor,
dincoace si dincolo de actiunea propriu- zisa a stimulilor afectogeni respectivi.
Aspectul de atitudine personala activa si subiectiva, pare sa fie nota definitorie a tuturor
fenomenelor afective; insusirile de placut, de sublim, ori infricosator, dureros sau trist nu
apartin intrisec obiectelor; in cazul proceselor afective relatia dintre subiect si obiect se
dezvaluie prin starea generala de vibratie a individului la intelesul, la valoarea si semnificatia
evenimentelor date.

Putem spune ca trairile afective exprima raporturile de satisfactie ori de nesatisfactie

ale persoanei fata de stimularile si situatiile date, atitudinile sale de aprobare sau
dezaprobare, de apropiere sau respingere, de cautare sau evitare a stimulilor afectogeni.
Procesele psihice ale individului au la baza atat structurile reactionale neconditionate
ale organismului, impulsurile instinctive, cat si mecanismele active reflex- conditionate, dar si
intreaga activitate nervoasa nespecifica, a formatiunilor reticulare ale sistemului nervos.
Printre caracteristicile fenomenelor afective, mai importante

durata proceselor afective este legata de persistenta semnificatiei pentru individ a

factorului afectogen

intensitatea- exprima forta si profunzimea cu care se instaleaza procesul afectiv, este in

functie de valoarea si sensul pentru subiect a obiectului afectiunii sale, de capacitatea sa
afectiva

polaritatea fenomenelor afective- se refera la tendinta lor directionala in individ, de a se

apropia de un pol sau altul, de a fi la un moment dat: ori bucurie- ori durere; ori placere- ori
neplacere; ori dragoste ori ura

caracterul stenic sau astenic al fenomenelor afective, tendinta lor mobilizatoare au

dezorganizatoare pentru activitatea individului, appreciate de particularitatile persoanei

expresivitatea trairilor afective- constatata in minica emotionala si pantomimica, in

intonatia vorbirii, in tremurul vocii, in stralucirea ochilor, sau in manifestari comportamentale
mai complexe ca: plans, zambet, dans, ras, diferite exclamatii

caracterul unei largi conditionari a afectivitatii, ii constatam la geneza proceselor

afective umane, si in dezvoltarea lor in raport cu noi factori si noi experiente
Cercetarile in domeniul afectivitatii au conturat idea ca emotiile au o semnificatie functional;
ca exprima reactii ale intregii personalitati; ca exista o conduita emotionala exteriorizabila,
distincta de experienta afectiva trait
ca atare de subiect; ca manifestarea proceselor afective oscileaza intre dezorganizare,
incarcare energetica, depasire a tiparului comportamental si adaptare, elaborare de reactie
echilibrata, potrivita.
Se poate spune ca expresiile emotionale corespund trairilor noastre afective. Evolutia
expresiilor emotionale si a comportamentului afectiv sub influenta factorilor socio- culturali, se
constata in doua directii:

in directia valorificarii unor expresii si a inhibarii altora

in directia standardizarii, a generalizarii expresionale, cu asocierea unor semne

afectogene, si cu crearea unor simboluri afective pana la constituirea limbajului mimic
afectiv.
Pentru S.L.Rubinstein, jocul este activitatea specifica in care se dezvolta contradictiile dintre
trebuintele crescande ale copilului in dezvoltare si limitele sale psihice si practice de operare
in raport cu cerintele mendiului inconjurator, jocul este o forma distincta a activitatii umane, si
se caracterizeaza prin imbinare specifica a elementelor si informatiilor reale cu impresiile

fictive si actiuni imaginare; in conditii de joc copilul atinge performante psihice superioare
celor unor activitati curente.
Este recunoscut debililor mintal, un grad afectuos si atasati, dar se caracterizeaza si prin
egoism, egocentrism, , slaba toleranta la frustrare si situatii privative, fata de care
reactioneaza amplu si impulsive. Datorita iritabilitatii si instabilitatii sale, deficientul mintal,
are iesiri violente in situatii limita , constrangatoare, sau cand se incearca reprimarea
actiunilor sale indezirabile.
Aceste manifestari ilustreaza fragilitatea organizarilor psihice si vulnerabilitatii sporite atat in
fata tendintelor interne ale trebuintelor proprii, cat si la incitatiile ambiantei. Intr-o masura
variabila aceste aspecte se inscriu in structura afectiva a deficientului, constituind o sursa
generatoare de conflict; mai mult se considera ca una dintre caracteristicile de baza care
definesc formula afectivitatii deficientului mintal este starea conflictuala.
Sub aspect comportamental a fost descries tipul apatic, placid, indiferent si tipul excitat, cu
manifestari agresive si tendinte distructive. La debilii mintal un grad mai accentuat de
handicap se remarca o slaba modulatie si rezonanta afectiva, lipsa de initiative si interes, cu
un nivel ridicat de sugestibilitate , putand fi usor antrenati in actiuni prejudiciabile.
Structura psihica deficitara poarta germenii dizarmoniei si se traduce clinic prin tulburari de
comportament. Acestea sunt , in literature de specialitate estimate la o frecventa de 7-40%
din ansamblul oligofrenilor.
Se desting astfel doua categorii de deficienti mintal:

armonici- linistiti, placizi, docili, cu un anumit echilibru comportamental, conformisti- cu

un prognostic relative bun nin punct de vedere socio- professional

dizarmonici, caracterizati prin instabilitate, irascibilitate, hipobulie, hipoproxexie,

intoleranta la frustrare, perceptie superficiala, egocentrism, labilitate afectiva.
In general , impulsivitatea este trasatura generala care genereaza reactivitatea si activitatea
debilului mintal.
Mai este important de remarcat faptul ca, in plan comportamental, insuficienta mintala
traduce intotdeauna tulburari in relatia cu sine si cu lumea, atat in plan functional, cat si in
cel al expresiei emotionale Avand o structura psihica care prezinta trasaturi particulare, cu
posibilitati de relationare specifice, deficientul mintal recurge la mecanisme de aparare
deosebit de obisnuite, bazate pe inertie,
dependenta, sugestibilitate, sau dimpotriva,
opozitionism ,incapatanare, ostilitate si agresivitate. De cele mai multe ori constienti de
propria lor limitare, traind afectiv negative situatii de ignorare, respingere sau ironizare, ei
recurg la conduite compensatorii particulare nu mai putin prejudiciabile ca: fabulatia,
mitomania, deviatii sexuale, delicventa.
Favorizate de anumite trasaturi de personalitate aceste conduite si actiuni apar si ca mijloace
ale afirmarii de sine, atunci cand acesta nu se poate realize in cadrele obisnuite. Intr-o lume
complexa, cu standarde ridicate de expectatie si exigenta, personalitatea deficientului mintal
este marcata de caracterul particular de desfasurare a posibilitatilor sale limitate.In acest
amplu context cunoasterea si intelegerea deficientelor mintale si in special a celor usoare,
trebuie sa se realizeze nu numai prin prisma investigatiilor psihometrice sau a esecului in
situatii scolare ci si in perspective, mai larga, a socializarii, a castigarii unui grad cat mai inalt
in independenta si autonomie personala.

Sfera emotionala a debilului mintal alcatuieste adesea un tablou al unei psihopatologi de

granite.Acesta este ilustrat print-o fenomenologie bogata, dar marcata de conditii negative
ca : emotivitate crescuta, egoism, ostilitate, agresivitate, deficit sau inhibare a activitatii
motorii, toate alcatuind tabloul unui comportament predelictual.
E.Verza remarca ponderea pe care o are comunicarea in formarea si valorificarea personalitatii
umane. Orice forma de manifestare comportamentala poate fi interpretata ca o forma de
comunicare, iar o conduita, o data manifestata, exercita la randul ei, o influenta asupra
personalitatii . Astfel incat relatia limbaj- personalitate- comportament afectiv, cu feed-back
de stabilizare si control, va genera o stabilitate intre diferitele forme comportamentale si
individuale dominante ale persoanei.
Relatia dintre mama si copil are in general un caracter preponderant afectiv. Acesta continua
sa ocupe un loc important pe toata perioada copilariei si adolescentei, constituind o
importanta sursa a dezvoltarii personalitatii, dar nici in viata adultului, relatia nu-si
diminueaza importanta, in functie de semnul ei constituind un factor de mentinere si
consolidare a echlibrului psihic sau dimpotriva , de dereglare si dezorganizare.
Tulburarile afective au consecinte grave asupra dezvoltarii socio- afective astfel :

apar si se instaleaza complexe de provenienta care se manifesta prin: dorul de parintii ,

tristetea cauzata de inexistenta sau absenta unui parinte, acceptarea jenanta a apartenentei,
evitarea sau respingerea parintilor.

se instaleaza frustrarea afectiva care determina nevroza de abandon manifestata prin

inapetenta pentru activitatii ( joc, invatatura ) , agresivitate , manifestarea revendicarilor
afective, a pasivitatii , hiperegoismului, deprimarii, anxietatii.

semne de imaturitate socio-afectiva, prin ambivalenta,trairilor : confuzie

afectiva,inconstanta, inconsecventa, regresii comportamentale
Efecte si trasaturi tipice:

relatii superficiale si inconstante, cu anumita incapacitate de a simpatiza oamenii sau de

a-si face prietenii adevaratii, indiferenta la trairile altora.

inaccesibilitate caracteristica, respingere sau reticienta fata de cei care vor sa-i ajute, o
nepasare stranie, raspunsuri emotionale diminuate si nediferentiate.

prefacatorie, lipsa de concentrare la scoala, tulburare emotionala profunda.

tulburari in comportamentul social, datorate dificultatilor copiilor de a forma si pastra

relatii cu ceilalti copii si adulti, incapacitate de a respecta regulii, absenta sentimentului de
vinovatie.

imaturitate socio afectiva prin ambivalenta trairilor: confuzia afectiva, inconstanta,

inconsecventa, sugestibilitate, regresii comportamentale.

inadaptarea sociala prin : minciuna, furt, fuga, agresivitate, fenomene revendicative,

egoism exacerbat.
Pe masura ce copilul creste, comunicarea, afectiviatea, actiunile voluntare, procesele de
cunoastere, tind sa se cristalizeze, sa capete forma si o anumita stabilitate definind in
ansamblul lor tot ce are omul mai complex, permanent si mai valoros. Pentru a ameliora

carentele afective manifestate si nu numai este necesara interventia pe mai multe cai,
gasirea celor mai potrivite modalitati de actiune si evident implicarea unui numar mai mare
de personae specializate ( educatorul, psihopedagogul, asistentul social, psihologul,
kinetoterapeutul, logopedul):
Interventiei educative- ii revin urmatoarele rolurii;

Reglarea relatiilor individuale,

Formarea si educarea pentru viata,

Sprijin ocrotire si protectie,

Afectiune si dragoste

Masurii pentru prevenirea si inlaturare

preventia si preinterventia,

interventia sau etapa terapeutica ( terapie comportamentale individuala sau grupala,

masurii medico sociale, corectiv educative).

recuperarea sau postinterventia ( masuri individuale, adaptare scolara, profesionala,

sociala).
Calitati ale celor care educa, corecteaza carentele afective la copiii cu deficienta mintala:
Pe langa o serie de calitatii: ca personalitate echilibrata , simtul umorului, optimism,
incredere in sine, capacitate de expresie si comunicare, aptitudinii de conducator, capacitate
de decizie, generozitate intelegere, respect, capacitate de adaptare la situatii noi, mai sunt
necesare:

calitatii in mentinerea controlului grupului,

calitatii de realizare a unei adevarate indrumarii individuale,

capacitatea de a-si individualiza interventiile, corelandule cu posibilitatile reale ale

fiecarui coppil, dar si cu posibilitatile grupale colective,

capacitatea de a avea un comportament constant,un mod de comunicare potrivit ,

impartialitate, abilitatea de a intuit sensibilitatea, trebuintele, aspiratiile copiilor,

capacitatea de a conduce grupul evitand aparitia frictiunilor si conflictelor interioare,

capacitatea de a organiza activitatile cat mai placut, atractiv si util (jocul).

capacitatea de ai face pe copii sa participle activ la luarea deciziilor privind

comportamentele lor afective.
Relatiia educator- copil este foarte importanta, el este cel care exercita influenta directa si
explicita asupra comportamentului afectiv.
Eficienta comportamentelor adaptative este conditionata de ansamblul vietii psihice a
subiectului, in care rolul fundamental este detinut de caracteristicile afectiv motivationale si

conative implicate in structura personalitatii, iar instabilitatea emotionala si comunicarea

deficitara ca si lipsa de echilibru afectiv, labilitatea afectiva, trairile tensionale frustrante si
anxioase perturba factorii intelecuali si duc la nereusite ale activitatii in toate domeniile de
socializare si integrare. La baza programelor educationale va sta ideea ca afectivitatea si
comunicarea sunt componente fundamentale extreme de susceptibile la influentele positive si
prin intremediul carora se poate actiona maximal in dezvoltarea fiintei umane