Contextul biologic și social al dezvoltării umane”

Aspectul sau caracteristica evolutivă a psihicului uman sunt fapte uşor de observat,
demonstrate de legile psihologiei şi totuşi, dificil de explicat şi înţeles datorită
complexităţii şi plurideterminismului acestui proces. Deşi s-au făcut evidente
progrese în acest sens, există încă aspecte neelucidate satisfăcător chiar în ceea ce
priveşte mecanismul intern al dezvoltării, multitudinea, specificul şi modul în care se
intrică forţe, factori şi mobiluri ale acesteia. Deşi există diferenţe în accepţiunea şi
definirea procesului dezvoltării, în ultimii ani, prin
acumulările practice şi teoretice de informaţie, se tinde către abordarea acestei
probleme ca fiind calea spre armonizarea omului cu mediul în care trăieşte şi cu
propriile lui aspiraţii. Dezvoltarea umană se realizează sub mai multe aspecte între
care se stabilesc, în limitele unei anumite relativităţi, relaţii de condiţionare reciprocă,
aspecte între care mai importante ni se par următoarele:
- cele biologice ce se materializează în creşterea şi maturizarea organismului
(dezvoltarea fizică, morfologică, biochimică);
- cele psihice constând în elaborarea şi evoluţia proceselor, funcţiilor, fenomenelor,
însuşirilor şi a altor componente ale psihicului;
- cele sociale manifestate ca tendinţe şi comportamente de rol social (comportamente
adaptate normei sociale).
Dintr-o perspectivă procesuală, dezvoltarea umană implică toate schimbările ce apar
la fiinţa umană începând din momentul concepţiei şi până la moarte, schimbări care
au la bază, la rândul lor, o serie de procese cum ar fi maturizarea şi învăţararea.
Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod
deliberat, prin care se mijloceste raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand
dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului.
In conditiile in care ereditatea si mediul au contributii aleatorii in raport cu sensul
procesului de dezvoltare ontogenetica, era necesara prezenta unui factor special de
diminuare a imprevizibilului si de crestere a controlului si influentelor asupra
procesului de dezvoltare individuala. Astfel, acest rol a fost preluat de educatie. Ea
face medierea intre ceea ce s-ar putea manifesta (contributia ereditatii) sub aspectul
continutului, momentului, nivelului, intensitatii, duratei, formei si ceea ce se ofera
(contributia mediului).
Pentru o mai buna intelegere a conceptului de educatie, Cerghit si Bunescu identifica
urmatoarele posibile perspective:

- educatia ca proces - actiunea de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a

fiintei umane, in perspectiva unor finalitati explicit formulate,
- educatia ca actiune de conducere - dirijarea evolutiei individului spre stadiul de
persoana formata, autonoma si responsabila,
- educatia ca actiune sociala - activitatea planificata ce se desfasoara pe baza unui
proiect social, care comporta un model de personalitate,
- educatia ca interrelatie umana - efort comun si constient intre cei doi actori:
educatorul si educatul,
- educatia ca ansamblu de influente - actiuni deliberate sau in afara unei vointe
deliberate, explicite sau implicite, sistematice ori neorganizate, care, intr-un fel sau
altul contribuie la formarea personalitatii umane.
Ca factor cu actiune preponderent constienta si deliberata, educatia are efect asupra
dezvoltarii in conditiile mentinerii unui optimum intre ceea ce poate individul la un
moment dat si ceea ce i se ofera. O oferta supradimensionata sau o oferta prea
simplista poate perturba dezvoltarea psihica (in primul caz exista riscul
suprasolicitarii, iar in al doilea caz apare o slaba stimulare, ambele cu efecte negative
asupra proceselor psihice). De asemenea, educatia este dependenta de ereditate si
calitatea factorilor de mediu si nu dispune de puteri nelimitate, altfel spus, nu poate
reechilibra o ereditate profund afectata (de exemplu, copiii cu dizabilitati mintale de
etiologie genetica sau organica) si nici nu poate compensa un mediu dizarmonic sau
viciat (prezenta unor factori ca: violenta, abandonul, absenta confortului afectiv in
familie, boli si suferinte).
Educatia reprezinta unul din factorii care, in contextul teoriei triplei determinari, isi
aduce o contributie specifica importanta in formarea si dezvoltarea personalitatii, in
interactiune cu ceilalti doi factori: ereditatea si mediul. Datorita calitatilor, functiilor
si caracteristicilor ei, printre care subliniem caracterul organizat, constient,
intentionat, cu un continut selectat si indrumat de specialisti formati si selectati pentru
instructie si educatie, educatia, fara a diminua rolul celor doi factori cu care se
interconditioneaza, are un rol indrumator in interactiunea factorilor personalitatii.
Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii dintre factorii interni si cei externi. In
cadrul acestor factori educatia detine rolul conducator, datorita specificului actiunii
sale care se manifesta mijlocit si nemijlocit prin intermediul celorlalti doi factori.
Acest rol se justifica, in primul rand, prin aceea ca educatia isi creaza ea insasi
premisele eficientei prin elaborarea unor conditii interne favorabile. La un moment
dat, factorii externi actioneaza prin intermediul celor interni, iar in urma acestui
proces se acumuleaza experienta, care, la randul sau devine conditie interna si premisa
a actiunii ulterioare a acestor factori.
Educatia contribuie la imbogatirea acestei experiente in mod organizat, conform cu un
scop, insistand asupra realizarii unei corelatii optime intre aspectul informativ si cel
formativ ale acestei experiente.
Educatia nu numai ca ofera ceea ce urmeaza sa se asimileze, aceasta realizand-o si
mediul, dar se preocupa in plus si de modul “cum sa se asimileze”, de constientizarea
necesitatii de a invinge anumite obstacole.
Un alt argument in favoarea demonstrarii rolului conducator al educatiei se refera la
interventia acesteia in ameliorarea conditiilor de mediu, in crearea unui climat
educational favorabil cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii
umane. Formarea si educarea colectivului de elevi este un exemplu concludent in
acest sens.
Educatia care se desfasoara in cadrul scolii este cel mai important factor al dezvoltarii
personalitatii. Ea are rolul de a corecta ceea ce este negativ in personalitatea elevului
si de a dezvolta toate laturile personalitatii sale, atat latura intelectuala, cat si latura
caracteriala, morala si estetica. Scoala nu formeaza doar specialisti, ci formeaza
oameni, iar pentru a forma oameni, este foarte important ca toti factorii educationali
sa contribuie in mod eficient si constructiv la aceasta formare, sa colaboreze si sa se
completeze reciproc, unde si cand este nevoie.
MEDIUL

Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care

individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite
etape de evolutie. Factorii de mediu actioneaza sub forma influentelor bioclimatice,
socioeconomice, culturale, a totalitatii conditiilor, structurilor si normelor sociale
(incepand cu mediul familial, si pana la mediul comunitar si societatea in ansamblu)
care se manifesta fata de fiecare persoana sau grup social.
Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta, fiind structurati relativ intr-
o forma binara, ei se prezinta individului pe de-o parte ca realitati fizice, concretizate
in prezenta nemijlocita si perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea
inconjuratoare, si, pe de alta parte, sub forma ansamblului de relatii si semnificatii
care, prin interiorizare, formeaza elementele de structura si materialul de constructie
necesar dezvoltarii psihice. Actiunea mediului asupra unui individ poate fi, in egala
masura, favorabila unei dezvoltari normale dar poate constitui si o frana, un blocaj in
dezvoltarea sa (spre exemplu, cazul copiilor care din punct de vedere biologic se nasc
cu un potential normal, dar care, din cauza mediu familial deficitar, ostil, insecurizant,
nu sunt stimulati suficient in perioadele optime de dezvoltare, ajungand sa prezinte
semne evidente de retard intelectual sau social). Din perspectiva dezvoltarii
ontogenetice, este necesara evidentierea unui aspect foarte important si anume: nu
simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu este relevanta, ci masura, maniera si
rezonanta interactiunii dintre acei factori si individul uman. Altfel spus, un factor de
mediu prezent, dar neutru ca actiune sau uman, este de relevanta din perspectiva
dezvoltarii. Spre exemplu, o melodie pentru un copil lipsit de auz nu apare ca factor
de mediu, tot la un o imagine pentru un copil lipsit de vedere. Conditia dezvoltarii
este ca factorul sa actioneze asupra individului, care, la randul sau, sa interactiune ca
baza a propriei activitati.
Avand in vedere marea diversitate a continuturilor mediului, a formelor si mijloace
lor in care se prezinta, Super si Harkeness au propus o noua categorie sub forma
conceptului de nisa de dezvoltare. Acest termen desemneaza totalitatea elementelor
cu care un copil intra in relatie intr-o anumita etapa de varsta.
Structura nisei de dezvoltare vizeaza:
- obiectele, locurile, fenomenele accesibile copilului la diferite varste,
- raspunsurile si reactiile celor din jurul copilului,
- cerintele adultului in raport cu asteptarile, posibilitatile si performantele solicitate
copilului la anumite varste (mersul fara ajutor, aspecte privind limbajul, efectuarea
unor activitati de tip scolar in avans),
- activitatile impuse, propuse sau acceptate de acesta.
Mediul poate avea doua componente principale: mediul natural si ecologic si mediul
social-global si psihosocial.
Mediul natural cuprinde conditiile de clima, relief, vegetatie si fauna. Mediul natural
are o anumita importanta in dezvoltarea personalitatii, de aceea nu trebuie neglijat nici
ca factor de existenta si nici ca factor ce influenteaza dezvoltarea omului.
Atunci cand conditiile naturale de mediu sunt favorabile, fiinta umana se dezvolta
normal, fara dificultati. Cand, insa conditiile de mediu sunt mai putin favorabile,
acestea pot crea dificultati in dezvoltarea omului. Conditiile naturale pot influenta,
intr-o anumita masura, caracteristicile psihice si comportamentale ale omului, creand
anumite diferentieri intre cei ce traiesc in medii naturale diferite (de exemplu mediul
ecuatorial, temperat sau polar). Aceste deosebiri datorate mediului natural sunt
importante dar nu sunt determinante in dezvoltarea si cristalizarea personalitatii. In
anumite limite, omul, pe baza progresului tehnic si al civilizatiei, poate interveni sa
modifice unele conditii nefavorabile de mediu natural in favoarea sa, utilizand
progresul tehnico-stiintific, cristalizandu-si astfel gradul de cultura si de civilizatie.
Mediul ecologic este legat intr-o masura importanta de mediul natural. El reprezinta,
printre altele, conditiile ce determina interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor
de viata. Mediul ecologic concepe ca mediul de viata sa fie pur, nepoluat, pentru a
asigura conditiile necesare vietii organismelor. Determinat de nevoile sale de trai,
omul a adus o serie de modificari mediului natural si a amplificat potentialul acestuia
cu valente artificiale, obiectivate in procesul industrializarii si in rezultatele
descoperirilor ingineriei genetice.
Concomitent cu avantajele aduse omului, interventiile sale de modificare a mediului
au si o serie de consecinte negative, cum sunt produsele toxice (deseuri), radioactive,
emanatiile de gaze si pulberi care pun in pericol viata omului si a planetei, a tuturor
componentelor mediului natural: apa, aerul, solul, vegetatia, fauna, viata in general.
In conceptie contemporana, mediul ecologic isi extinde sfera de cuprindere, incluzand
si preocuparea pentru asigurarea conditiilor psihosociale favorabile vietii. Este
cunoscut faptul ca in mediul psihosocial poate aparea poluarea psihosociala si morala,
care are ca si finalitate: dezordine sociala, vicierea relatiilor sociale interpersonale si
vicierea a comportamentului oamenilor.
Conceptia ecolologica necesita crearea si mentinerea unui mediu ecologic favorabil,
ferit in cat mai mare masura de poluarea naturala, psihosociala si comportamentala. In
acest context, o valoroasa si eficienta educatie ecologica trebuie sa se incheie cu o
valoroasa si eficienta protectie tehnico-materiala a mediului. Aceasta protectie
presupune realizarea unei game variate de obiective si masuri care sa asigure
gospodarirea rational a resurselor si a mediului, realizand strategii si mijloace tehnico-
materiale, prevenirea si combaterea poluarii fizice si respectiv prin strategii si
mijloace socio-culturale si educationale, prevenirea si combaterea poluarii
psihosociale si morale.
Mediul social-global cuprinde ansamblul factorilor istorico-culturali, axiologici,
institutionali, de organizare sociala de grup, in cadrul carora relatiile sociale-familiale,
scolare, de munca si productie, comerciale, interumane, opinia publica., au un rol si o
putere deosebita in formarea si dezvoltarea personalitatii omului.
Mediul psihosocial este ansamblul de conditii social-spirituale ale persoanelor,
cuprinzand relatiile interpersonale, statusurile psihosociale realizate de persoane,
idealurile si comportamentele lor colective, modelele de comportament proiectate,
complexul de norme si valori si procesele psihosociale ce le genereaza.
Pentru dezvoltarea personalitatii, mediul psihosocial reprezinta componenta cea mai
imoprtanta a mediului. Omul, ca fiinta sociala, se dezvolta, actioneaza si creeaza in
procesul vietii sociale, in cadrul unor relatii sociale, profesionale si interumane de
munca, productie si viata. In cadrul acestor relatii sociale, un rol important in
dezvoltarea personalitatii il are limbajul, care dezvoltat, conturat in conditii scolare si
de viata, duce la dezvoltarea tuturor facultatilor psihice (intelectuale, afective,
motivationale).
Intre mediul social-global si mediul psihosocial exista interactiune. Insa, in timp ce
mediul social-global reprezinta un ansamblu de conditii cu caracter pronuntat
obiectiv, mediul psihosocial reprezinta ansamblul de conditii cu caracter pronuntat
subiectiv.
Mediul psihosocial in care actioneaza indivizii priveste indeosebi dependentele lor
intersubiective, raporturile si procesele interpsihice si de grup. Printre cele mai
importante elemente ale mediului psihosocial ce influenteaza educatia amintim:
comunicarea verbala a indivizilor, relatiile lor interindividuale, modelele atitudinale si
comportamentale ale educatorilor (parinti, cadre didactice, adulti in general care intra
in relatii interpersonale cu cei in formare).
Relatia dintre om si munca (activitatea scolara, de productie, artistica, stiintifica) ca o
componenta a mediului social, are o finalitate benefica, in conditiile in care insa omul
nu este subordonat muncii, ci omul creaza munca si nu munca pe el.
Mediul, cu toate componentele sale, conditiile de mediu si culturale / educationale pot
fi modificate in directia transformarii lor in conditii adecvate si favorabile modelarii
in directii constructive, elevate si eficiente a personalitatii.
Comparativ cu ereditatea, mediul are o influenta mai mare in formarea si dezvoltarea
personalitatii umane. Omul traieste si se dezvolta in societate, iar societatea,
influenteaza sau isi lasa o amprenta definitorie asupra acestuia. In functie de
specificul si de nevoile sociale fiecare societate isi formeaza proprii ei indivizi. La
nivel national se stabileste idealul educational al fiecarei societati, programele de
invatamant. Institutiile, mass-media, biserica si familia isi aduc contributia la
dezvoltarea personalitatii umane. De pilda, influenta familiei asupra personalitatii
unui individ nu se opreste niciodata. Pe de alta parte, la varsta prescolara, copilul prin
contactele multiple pe care le stabileste (cu alti copii, cu cadrele didactice) isi
completeaza bagajul de cunostinte pe care l-a dobandit in familie, isi dezvolta
capacitatea de comunicare, sociabilitatea, leaga noi prietenii. Este clipa in care el este
supus actiunii a doi factori diferiti: familie si institutii scolare, iar de masura in care
parintii si cadrele didactice colaboreaza si actioneaza in sensul atingerii acelorasi
obiective si finalitati educative, depinde formarea unei personalitati armoioase a
viitorului individ, a viitorului actor social.
Relatia dintre parinti si cadrul didactic depinde in cea mai mare masura de acesta din
urma, de felul in care stie sa comunice cu parintii elevilor sai, de masura in care se
stie face respectat si apreciat de catre parinti, de masura in care stie sa se implice in
rezolvarea oricarei dificultati de comunicare ce pot aparea intre cei doi agenti
educativi. O relatie de calitate intre parinti si cadrul didactic (cu toate dificultatile
existente) asigura evolutia elevului in formare.
Cadrul didactic, prin modelul de comportament pe care il ofera copilului, prin
atitudinea sa fata de elevi, prin exigenta sau indulgenta sa, prin masura in care se
implica in viata celor mici reuseste sa imfluenteze intregul colectiv de elevi al caror
formator este, cultivand relatii optime, bazate pe afectiune, comunicare, incredere si
respect reciproc.
In concluzie, interactiunea individului pe tot parcursul existentei sale, dar mai ales in
copilaria timpurie, cu elemente ale mediului familial, mediului inconjurator, mediului
pedagogic sau al celui social favorizeaza in mod semnificativ progresele si calitatea
achizitiilor necesare evolutiei si dezvoltarii sale normale.
EREDITATEA

Ereditatea reprezinta insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite, de la o

generatie la alta, sub forma codului genetic, informatii / mesaje de specificitate care
privesc specia, grupul de apartenenta sau individul, constituindu-se in premisa
biologica a dezvoltarii. Aceste informatii se reflecta in insusirile fizice, biochimice si
functionale in plasticitatea sistemului nervos central, intensitatea, echilibrul si
mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie, particularitatile anatomo-fiziologice ale
analizatorilor si ale glandelor cu secretie interna, predispozitiile catre o forma sau alta
de evolutie a starii de sanatate. Altfel spus, caracterele ereditare reprezinta expresia
morfologica sau functionala a ceea ce este stocat in genomul celulei ca informatie
genetica inglobata in gena. In urma cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca majoritatea
caracterelor sunt determinate de mai multe gene, care conlucreaza pentru a exprima
un anume caracter.
Analizand datele cercetarilor asupra componentei genetice (ereditare), pot fi
sintetizate urmatoarele concluzii:

- mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitatii, si nu ca o

transmitere liniara a trasaturilor antecesorilor,
- diversitatea psihologica umana are cu certitudine si o radacina ereditara (constitutie,
baze comportamentale), dar nu poate fi redusa la aceasta,
- ereditatea caracterelor morfologice si biochimice este mult mai bine cunoscuta decat
ereditatea insusirilor psihice, care, in cele mai multe cazuri, pare a fi rezultatul unor
determinari poligenetice,
- potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este polivalent, mai
ales sub aspectul exprimarii psihice,
- ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital sau innascut,
unde sunt cuprinse si elemente dobandite in urma influentelor din perioada prenatala /
intrauterina,
- ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse etape de varsta sau poate
ramane in stare de latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activator (de
eemplu, degenerarea prematura a unor structuri anatomice, aparitia unor afectiuni
organice sau psihice, declansarea unor reactii alergice, toate acestea sunt rezultatul
unor predispozitii mostenite genetic),
- factorul ereditar confera unicitatea biologica, in calitate de premisa a unicitatii
psihice,
- prin programarea temporala a proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza
premisele unor momente de optima interventie din partea mediului educativ sau
corectiv, in asa-numitele perioade sensibile sau critice, anticiparea sau pierderea
acestor perioade se poate dovedi ineficienta,
- factorul ereditar nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii
psihice, unele poarta mai puternic amprenta ereditatii (temperamentul, aptitudinile,
emotivitatea), altele mai putin (atitudinile, vointa, caracterul),
- o aceeasi trasatura psihica poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiti
(pentru unele persoane factorul ereditar poate fi determinant, in timp ce pentru altele
mediul sau educatia poate avea contributia decisiva),
- din perspectiva filogenetica, ereditatea umana are o importanta redusa in
determinarea setului de comportamente instinctive, asa se explica de ce, in comparatie
cu alte specii, puiul de om isi pierde specificitatea daca, in dezvoltarea sa timpurie,
este insotit de membrii altei specii (exemplul tipic in acest caz este oferit de copiii
crescuti in compania animalelor si care s-au salbaticit, in ciuda ereditatii de tip uman).
Factorul ereditar genereaza un anumit tip de conduita, acesta avand o mare importanta
in procesul de structurare a personalitatii, dar faptul nu se poate explica independent
de actiunea factorilor de mediu si de influentele educatiei.
Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestre ereditara la om se manifesta in doua
planuri principale, unul in determinarea trasaturilor anatomo-fiziologice, iar celalalt in
determinarea unor particularitati individuale (culoarea pielii, a ochilor, a parului,
amprentele digitale, grupa sanguina).
In conceptia educationala stiintifica privind dezvoltarea personalitatii sunt luate in
considerare trei categorii de potente ereditare de natura anatomo-fiziologica si anume:
potentele analizatorilor, potentele sistemului nervos central si instinctele.
Ereditatea isi face simtita prezenta in formarea personalitatii individului in masura in
care ceilalti doi factori ii permit. In conditiile in care mediul de viata al individului
este unul favorabil, iar actiunea educativa ce se exercita asupra lui este una de calitate,
posibilele influente negative ale ereditatii sunt foarte putin simtite in personalitatea
acestuia. Astfel, se explica faptul ca exista copii care nu sunt foarte bine dotati
intelectual, dar care reusesc sa faca fata exigentelor scolare, fiind stimulati si dirijati
de parinti cat si de cadrele didactice, atingand performante neasteptate. De asemenea
exista si situatii contrare, in care copii dotati din punct de vedere ereditar nu se pot
ridica la nivelul asteptarilor deoarece nu li se creeaza conditii favorabile de viata si de
studiu.
Posibilitatile innascute ale copilului trebuiesc descoperite, stimulate si dezvoltate
pentru a se putea transforma in aptitudini si apoi in talente. In caz contrar ele raman
latente, iar in cele din urma se pierd. Ereditatea, fara contributia celorlalti doi factori -
mediul si educatia - este asemenea unui sol fertil, dar necultivat.
In concluzie, putem spune ca, la nivelul actual de cunoastere si control al
mecanismelor ereditatii, rolul acestui factor in dezvoltare, mai ales in dezvoltarea
psihica, este de premisa naturala, constituind un,,echipament primar” pentru
dezvoltarea ulterioara personalitatii. Din punct de vedere probabilistic, aceasta
premisa poate oferi individului o sansa (ereditate normala) sau o nesansa (ereditate
tarata), in primul caz, ea poate fi ulterior valorificata sau nu (in functie de calitatea
interventiilor mediului si/sau insusirea educatiei) iar, in cel de-al doilea caz, in functie
de gravitate, poate fi ameliorata, compensata in diverse grade sau nu, sub actiunea
unor programe specifice de interventie terapeutica si educativ-recuperatorii.