Psihologia varstelor

Psihologia vârstelor este o specialitate aparte şi relativ recentă în domeniul psihologiei. Ea

se ocupă de schimbările comportamentale care apar de-a lungul vieţii individului, răspunzând la
întrebări cum ar fi: „Cum ne comportăm?”; „De ce?”; „Care sunt diferenţele faţă de acelaşi tip de
comportament al aceluiaşi individ, aflat la un alt stadiu de dezvoltare?”
Dezvoltarea omului ca fiinţă biopsihosocioculturală presupune conlucrarea a patru
tipuri de forţe: biologice (factorii genetici şi cei care ţin de sănătate), psihologice (factorii
interni: perceptivi, cognitivi, emoţionali, de personalitate etc.), socioculturale (factorii
interpersonali, societali, culturali, etnici) şi ciclurile vieţii (în diferite momente ale vieţii, forţele
biologice, psihologice şi socioculturale afectează în mod diferit fiinţa umană,
aflată în contexte diferite.Psihologia dezvoltării umane promovează o viziune holistică şi
interacţionistă asupra fiinţei umane.
Conceptul de dezvoltare
În general prin dezvoltare se înţelege un proces complex de trecere de la inferior la
superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de
stadii, fiecare etapă reprezentând o unitate funcţională mai mult sau mai puţin închegată
cu un specific calitativ propriu.
Dezvoltarea psihică este rezultatul interacţiunii factorilor externi şi interni. Cei
externi sunt constituiţi din totalitatea acţiunilor şi influenţelor ce se exercită din exterior
asupra dezvoltării şi formării personalităţii umane. Aceştia sunt mediul şi educaţia.
Factorii interni sunt constituiţi din totalitatea condiţiilor care mijlocesc şi favorizează
dezvoltarea psihică.
Ereditatea
Ereditatea cuprinde un complex de dispoziţii virtuale sau scheme funcţionale ce se
transmit de la antecesori la succesori prin intermediul mecanismelor genetice.
Patrimoniul ereditar al fiecărui individ rezultă din combinarea unităţilor genetice materne.
Majoritatea autorilor sunt de părere că zestrea ereditară se manifestă la om pe două
planuri, unul în determinarea unor trăsături generale ale speciei, cum ar fi structura
anatomofiziologică a organismului, poziţia bipedă, tipul de metabolism etc., iar celălalt în
determinarea unor particularităţi individuale cum ar fi caracteristicile
anatomomorfologice (culoarea pielii, a ochilor, a părului etc.), amprentele digitale, grupa
sanguină etc.
Mediul
Mediul ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu
care individul interacţionează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale.
Educatia
Mediul social exercită influenţa cea mai puternică pe calea educaţiei.
Educaţia reprezintă acţiunea conştientă, organizată, desfăşurată în cadrul unor
instituţii speciale, în scopul formării şi informării viitorului (sau actualului) adult.

In opinia mea, consider ca dezvoltarea permite şi facilitează constituirea unor relaţii din ce în
ce mai diferenţiate şi mai subtile ale copilului cu mediul în care trăieşte şi se formează. Datorită
acestor relaţii se elaborează şi se „construiesc” diferitele subsisteme ale psihicului infantil în
evoluţia sa spre starea de adult. Dezvoltarea este rezultatul acţiunii
contradicţiilor ce se constituie mereu între capacităţile pe care le are, la un moment dat,
copilul şi cerinţele din ce în ce mai complexe pe care le relevă factorii materiali şi socioculturali
cu care acesta este confruntat în devenirea sa. Copilul acţionează pentru
satisfacerea trebuinţelor şi năzuinţelor sale şi astfel posibilităţile de care dispunea anterior
sporesc.
Dezvoltarea personalităţii se manifestă prin încorporarea şi constituirea de noi
conduite şi atitudini care permit adaptarea activă la cerinţele mediului natural şi sociocultural.
Dezvoltarea permite şi facilitează constituirea unor relaţii din ce în ce mai
diferenţiate şi mai subtile ale copilului cu mediul în care trăieşte şi se formează. Datorită
acestor relaţii se elaborează şi se „construiesc” diferitele subsisteme ale psihicului infantil
în evoluţia sa spre starea de adult.

Dupa parerea mea, mediul social exercită influenţa cea mai puternică pe calea educaţiei.
Rezultatul dezvoltării, concretizat într-o trăsătură particulară, nu poate fi explicat prin prisma
unui singur factor, ci a ponderii şi contribuţiei relative a tuturor factorilor. Ca atare, nici unul din
factori, inclusiv educaţia, nu dispune de posibilităţi nelimitate, rolul fiecăruia fiind dependent de
ceilalţi. Important este însă din punct de vedere pedagogic de a cunoaşte dacă limitele în
dezvoltarea psihică a unui copil sunt impuse predominant de factori ereditari sau de factori
externi, pentru ca în funcţie de acest fapt să organizăm acţiunea educaţională.
Acţiunea educaţională se află ea însăşi într-un proces de continuă perfecţionare,
fapt care se răsfrânge în mod inevitabil şi asupra dezvoltării prin amplificarea rolului ei în
direcţia constituirii unor structuri psihice capabile să răspundă unor solicitări şi cerinţe tot
mai mari din partea societăţii.

In concluzie, domeniul psihologiei, care are în vedere o largă

varietate a schimbărilor, cum ar fi: schimbările fizice, cognitive, psihosociale. De aici
rezultă interdisciplinaritatea dezvoltării umane.